e tare plangacioasa

Cum nu-i iese ceva (se strica castelul, cad jucariile de pe raft, nu-si poate lega bine sireturile, nu-i ies bine literele) incepe si se boceste. Are aproape 6 ani. E tare sensibila, nici nu-i poti spune ceva ca se si canta. E adevarat ca e tare ambitioasa si nu se lasa pana nu-i iese, dar in prima faza se boceste. da asa un miriit, nu plinset. Mai mult parca sa ma enerveze. Nici nu mai pot auzi maraitul ei.
E si cam rasfatata, poate de aici i se trage.
E o varsta pt asa ceva, ca de pe la 2 ani a inceput cu fite de astea, inainte nu aveam probleme. Si e si suparacioasa.
Ce sa fac? Cum sa reactionez?

ankalaura spune:

Opaaa.... Sa nu cumva sa imi spui ca peste 4 ani, cand o avea si fi-mea 6 ani, o sa postez si eu mesaj, cerand sfaturi.
In afara de varsta, celelalte manifestari le cunoastem.....
Maraiala, plansul fortat, uneori pana se ineaca, pana la tuse...
Nu mereu, ci mai ales cand are ea o stare de disconfort, un stres...
Intai am pus-o pe seama mamei mele care ii cauta in coarne de cate ori vine la noi, apoi pe seama sotului meu, care ii da cam orice numa' sa aiba liniste (sincera sa fiu, si eu vreau liniste dupa 10 ore de stat la birou...), apoi pe seama "teribilei" varste de doi ani in care nu am crezut pana acum!
Nu stiu cum o fi la voi, dar sunt convinsa ca asa cere copilul atentie. Isi exprima pretentiile. Noi nu prea reusim sa petrecem mult timp cu ea. Pe timpul zilei este la gradinita, si rareori miorlaie.
Acasa stie ca daca miorlaie, o luam in seama. Macar sa scapam de ea si sa avem liniste, si tot ii facem mofturile. Doar ca mai depinde de mofturi.
Ta-su ii da cereale cu ciocolata ca cere si miorlaie. Eu nu. Dar eu ii pun a treia oara la rand Bambi, numai ca sa taca.
Ea e prea mica sa priceapa.
Totusi, incercam sa ii explicam, atunci cand e liniste, si sa o ignoram atunci cand face galagie. Prind un moment de liniste, incep teoria... "Ai vazut, ieri cand asa si pe dincolo?" Luam exemple din povesti si le mai inflorim.
N-am cum sa ma pricep, ca n-am ajuns inca la copil de 6 ani... Dar cred ca voi n-ati reusit sa puneti punct din timp. Spui ca este rasfatata. In ce fel? Cat? Exista multe feluri de rasfat.
Cred ca singura reactie nimerita este sa incerci sa o ignori, si sa ii explici. Ar fi gresit sa o certi, sa tipi la ea. Dar noi stim ca uneori asta e teorie, ca si eu mai tip la fi-mea de bleaga ce sunt si apoi imi pare rau...



Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea
Eliza de 2005

denizel spune:

april, ankalaura, sunteti fericite! Fetita unor prieteni, la 5 ani si ceva, nu "miorlaie" sau "miriie" ci plinge in hohote pt. te miri ce prostioara: ca i-a atins cineva parul din greseala, ca o inteapa eticheta rochitei, ca a intrebat-o cineva de ce nu a mai fost prin parc etc, etc. Printesa si bobul de mazare, ce mai.
Iese in evidenta chiar mai mult decit isi imagineaza ea, pt. ca e mignona, mai scunda decit copiii de virsta ei si nimeni nu se asteapta sa o auda vorbind cu o dictie impecabila si cu un patos demn de Teatrul National.
Ultima isprava: se casatoreau 2 prieteni buni ai parintilor ei. Au hotarit, imreuna cu ea, ca la nunta sa le faca o surpriza si asta mica sa le zica o poezie speciala pt. eveniment. Buun! Au imbracat-o intr-o rochie superba, i-au strins parul intr-un coc cu 'j-de mii de suvite si, cind a venit momentul, un zimbet toata, ia microfonul si spune intepat: pentru miri. In secunda urmatoare, se intuneca la fata si izbucneste intr-un plins sfisietor: Mamiii, nu poooot!
Cu toate ca e o fetita f. sigura pe ea si chiar "intepata", nu exista eveniment sau serbare la care sa nu bage un numar dintr-asta.
Au incercat ai ei toate metodele posibile, au dus-o si la psihiatru(n-are nik, bineinteles) pina au ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa o ignore. De cind procedeaza asa, acasa nu prea mai au probleme cu ea. In public insa, sa te tii:)))
Daca plinsul nu are un motiv serios si daca stiti ca nu sunt neglijate, nu faceti mare caz din asta. Spuneti-le ca va e greu sa vorbiti cu ele cind pling, dar veti discuta cu placere cind se vor simti mai bine. Continuati-va pur si simplu treaba, incercind sa va detasati mental. Metoda asta a mers la prietenii nostri.

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

april spune:

si eu am incercat s-o ignor dar ma zgaraie la urechi miorlaitul ala, nu pot sa-l aud.
cred ca o sa ies pe balcon sa-mi fac treabba sa nu o aud.

ankalaura spune:

N-ai cum, decat sa o ingori. Cu cat o vei lua mai mult in seama atunci cand plange nejustifcat, cu atat mai multa nesiguranta in sine i se va acumula.
Eu inca incerc variante. Nu vreau sa ii spun ca "e rusine". Orice ar face, eu nu ii spun de "rusine". Insa incerc cu coarda sensibila - nu imi place, ma supar, ma doare, pe mine si pe tati pe deasupra... caut explicatii pe masura fetei.
Sunt convinsa ca daca acum, cat e mica, nu o reglez, cu cat creste va fi din ce in ce mai greu.
Si elimin cat pot rasfatul si razgaiala si orice influenta din afara in acest sens.

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea
Eliza de 2005

alex_c spune:

baietelul meu are 6 ani si 9 luni si la fel facea pana acum un an si jumatate : cum nu obtinea ceva sau nu-i iesea din prima un lucru incepea maraiala , pentru ca plans nu-i poti spune. La un moment dat baietelul unor prieteni vazandu-l ca maraie l-a intrebat ce a patit , de ce plange . Stii ce i-a raspuns ? daca plag mami si tati fac tot ce vreau eu ca ma iubesc mult si nu vor sa plang . Am crezut ca nu aud bine , copiii erau in camera lor si eu eram atenta totusi la conversatie . Din acel moment cand incepe maraiala ii spun foarte serioasa ca daca nu inceteaza cu plansul strang ceea ce face sau nu-i fac pe plac . S-a obisnuit in timp si acum se pare ca si-a bagat mintile in cap . Nu stiu daca fetita ta aplica aceeasi strategie dar mi se pare ca e totusi maricica pt a fi la vreo varsta critica , incearca sa fii mai serioasa cu ea si cand incepe cu plansul prefa-te ca te superi pe ea si pleci din camera.

denizel spune:

Hai ca am uitat sa zic ceva destul de important: aproape intotdeauna cind baietelul meu(6 ani) incepe sa faca suuuper-fite si sa miriie, inseamna ca a trecut peste un anumit prag al foamei. Noi de obicei ne intelegem cu el, da' daca ii e foame...aia suntem.
Deci, cum incepe cu figurile, il intreb repede: ti-e foame? Daca am noroc, zice "da" si am scapat. Daca a trecut de pragul cu pricina, zice ca nu-i e foame si ma chinui ingrozitor pina il fac sa ia citeva guri. Dupa ce maninca putin, gata - se calmeaza.
N-o fi si la voi vreo chestie din asta?
Mey, ma gindeam...oare ii scade glicemia de la foame si nu mai judeca normal?

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.