O singura Biserica?(8)

cataghe spune:

Bun, ma intorc, cum am promis, sa incerc sa explic de ce nu stiu eu pe cine reprezint.

quote:

---

Originally posted by Andrada

Mate, dar sincer eu cred ca ai o dilema existentiala aici. Pe de o parte nu ti-ai parasi religia pentru nimic in lume, pe de alta parte de abia te abtii sa nu zici ceva..."neserios" la adresa ei (well citeodata iti mai scapa...).

---

Nu stiu cum e cu Mate, dar eu recunosc cu toata sinceritatea ca am o dilema existentiala, si inca una serioasa. Eu sint nascuta intr-o familie ortodoxa si nu ori de care, ci o familie cu o indelungata traditie ortodoxa. Botezata ortodoxa, evident. Toata copilaria mea, toata viata parintilor si bunicilor mei s-a invartit in jurul unei biserici ortodoxe, in care a fost botezat si fiul meu, si in care nu voi putea intra cred ca niciodata acum, ca om matur, fara sa simt ca imi dau lacrimile, intr-atat de mult reprezinta aceasta biserica legatura mea cu trecutul si cu radacinile mele.
Daca ma limitam sa fac ceea ce fac majoritatea ortodocsilor, sa merg la biserica din cand in cand, de Pasti si de Craciun, eventual sa ma inchin cand ies din casa, totul era ok. Dar nu, mie mi-a trebuit sa stiu mai multe, asa ca m-am afundat in interminabile dialoguri despre religie si partea proasta e ca am si avut cu cine. Sincer, nu mai stiu cum am ajuns, in anii studentiei, sa merg duminica la o biserica catolica din Cluj - pana m-am dus prima data a fost mult. Ce-i drept, n-am avut nici un fel de retineri, in cursul discutiilor pe teme despre ortodoxia vs. catolicism nimeni nu a reusit sa ma convinga ca diferentele sunt atat de semnificative si de ireconciliabile. Initial mi-a placut mai mult ca era ordine in biserica, muzica era intr-adevar dumnezeiasca si imi mergea la suflet, predicile nu sunau ca adresate unei maini de neghiobi lipsiti de orice discernamant, era lumina si frumos si simteam cum mi se inalta sufletul. Si puteam sa particip la slujba si sa ma rog. Si biserica era deschisa toata ziua. Dupa cum vedeti, chestii de "organizare".
Adevarata mea problema a inceput de pe internet, pentru ca aici, si de data dstul de recenta, am intalnit primele manifestari de fundamentalism ortodox. Am intalnit atitudini cu care eu personal nu pot fi de acord sub nici o forma si care m-au confuzat teribil: asta e de fapt ortodoxia? Sau e totusi blandetea si iubirea bunicii mele? Dar bunica mea nu avea nici un fel de cunostinte teologice, era o femeie cu patru clase care il iubea pe Isus, atata tot. Nu stia de filioque. Strabunicul meu, nascut greco-catolic, avea obiceiul sa spuna ca daca te intalnesti cu un ungur, sa-i spui "ionopot kivanok", daca te intalnesti cu un sas sa-i spui "guten tag", iar evreului sa-i spui "shalom" (scuze pt ortografia cu totul aproximativa). Asta era mai mult decat o vorba goala, era un principiu de viata, cred ca acelasi cu cel enuntat de bunica Amuletei cand zicea "sa ne ingaduim, maica".
Si iaca dilema in floare: eu pe cine reprezint? In atitudinea fundamentalista ortodoxa eu nu imi gasesc locul. N-o sa pot niciodata sa cred ca ortodoxia e singura religie valabila de pe pamantul asta, suna prea aproape de convingerea soacrei mele care considera ca numai aia inmormantati cum scrie la carte dupa obiceiul de acolo din satul ei ajung in rai! Ma simt bine in biserica catolica, insa nu pot sa zic ca am ceva atat de grav cu ortodoxia asa cum am perceput-o eu, prin prisma familiei mele, incat s-o abandonez. Sint nascuta si botezata ortodoxa, dar nu ma pot ruga in biserica mea din motive mai mult decat prozaice - galagie, dezordine, etc - poate ca altii sunt mai norocosi, nu zic, eu aceste experiente le-am avut. Ma enerveaza la culme extremismul de orice fel si ascultandu-i pe unii ortodocsi, am impresia, cum am spus de multe ori, ca nu mai vedem padurea de copaci si ca de dragul unei pozitii "mai cu mot" decat altii, uitam mesajul esential al crestinismului.

Deci, asta e dilema mea: eu cu cine votez? Daca intru pe forumul ala ortodox n-o sa fiu data afara pt ca sint catolica, dar va asigur ca nu trec trei zile si zbor de acolo. Singura concluzie pe care pot sa o trag e ca sunt mult mai fericiti aia considerati de "o anumita parte a presei" "saraci cu duhul", care nu au tinut mortis sa stie cum sta treaba cu caisa. Merg din cand in cand la biserica, zic "Doamne ajuta", isi invata copiii "Ingerelul", mai dau cate o pomana de sufletul cuiva, la recensamant declara ca sunt ortodocsi - si eu personal am convingerea ca daca sunt ceea ce se numeste "oameni de treaba", se vor mantui!


_
"The reports on my death are greatly exaggerated." (Mark Twain)

conchita spune:

quote:

---

Originally posted by myrrha

Conchi, am exagerat cind am zis ca educatia e interzisa de ortodocsi. Dar nu e incurajata, de asta sint convinsa, si e pacat.
Dar ce zic io, educatia nu e incurajata nicaieri in Ro...

---

Myrrha, care educatie nu e incurajata? studierea Bibliei si a lucrarilor Sfintilor Parinti? sau, vorba Andradei, studierea diferitelor retete de tocanita?

incep sa fac alergie la propriile mesaje, nu reusesc sa scriu si eu ceva si sa pun punct dupa aia, e plin de semne de intrebare, sa ma scuzati, va rog.

conchita spune:

si eu tot asa cred, ca Irina, ca astea-s subiecte pe care le poti vorbi deopotriva si cu strainii, vezi forumul :-)) dar cu prietenii visezi la alt gen de comuniune, nu numai de idei. dar cred ca si Andrada are dreptate, cand om fi noi insine in stare sa oferim aceeasi prietenie la care jinduim, atunci va fi cazul sa ne vaitam. drept pentru care eu am incetat sa ma mai vait. cel mai bun prieten pe care l-am avut eu vreodata a murit la putin timp dupa ce am plecat din ro. si de-atunci imi esueaza lamentabil toate preteniile. poate ca daca nu l-as fi cunoscut pe omul acela, ar fi fost altfel. dar dupa ce ai atins cerul, nu te mai multumesti cu desene pe asfalt. si nici nu-ti mai pasa asa mult ca vine ploaia si le sterge. si devii superficial, mizantrop si, cum mi se intampla mie de multe ori, meschin. adica numeri maruntisul la defecte in loc sa te bucure ce ti se impartaseste bun. si probabil ca scrisul pe forum nu ma va trata in veci de meteahna de a proiecta toate relatiile pe care le am la aceea cu batranul meu prieten, primul si probabil ultimul adevarat, exceptandu-l pe sotul meu. bey, si tipul era ateu.

quote:

---

Originally posted by irina.c.

quote:

---

Originally posted by Andrada

quote:

---

Originally posted by irina.c.

............fiindca nu mai exista subiecte comune.

---

Da ce-are frate un film, Katrina, situatia din Cecenia, acnee si flori de cimp? Pentru astea nu trebuie sa ai baza comuna decit geografic cit de cit,
A

L#65533;amore che move il sole e l#65533;altre stelle.

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

---

Cand ajungi sa discuti cu cineva despre filme,meciuri si cum mai e vremea,aceasta nu iti mai este prieten,ci doar amic.Parerea mea.

Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

---

irina.c. spune:

Citind tot ce s-a scris pana acum,referitor la ortodocsi,m-am gandit sa adaug ceva care mie mi se pare ca are legatura cu discutia.Textul face parte din cartea "Ne vorbeste parintele Calistrat de la Barnova"scrisa de Danion Vasile.Ma iertati,ca e un pic cam lung,dar sper ca n-o sa va plictisiti citindu-l: Părinte, aș vrea să ne spuneți ce este fariseismul și cum se manifestă el?
Problema cea mai gravă la acest capitol, fariseismul, este, și răspunsul îl dă proorocul David în Psalstire, că pe viclean urăște Domnul. În primul rând, fariseul este omul viclean. Este omul lepădat de orice noțiune de morală, este omul lepădat de orice noțiune de etică, este omul lepădat de orice noțiune de normă canonică duhovnicească. Am să vă dau un exemplu foarte des întâlnit în viața noastră de zi cu zi: există oameni, și ca duhovnic cunosc multe cazuri, care cu atâta blândețe și bunătate îți vorbesc despre Dumnezeu, despre normele legilor lui Dumnezeu și despre biserică, despre mântuire, iar în momentul în care nu se mai află în prezența ta, sunt cu totul alte persoane.
Trăirea în fariseism este bigotismul absolut al societății. Este vorba de omul cu multe fețe. Spunea Sfântul Tihon de Zadonsk: Fariseul este ca rândunica, cât îi este bine stă cu tine, iar când a dat de rău te părăsește. Întotdeauna fariseul va fi un om căruia îi va plăcea să pozeze în victimă. Întotdeauna fariseului îi va plăcea să pozeze în lup moralist, să scoată în evidență faptele sale, să observe paiul din ochiul aproapelui și să nu vadă bârna din ochiul lui, întotdeauna un fariseu va ști foarte bine să-și mascheze viciile, slăbiciunile, defectele, sau cel puțin să le găsească o justificare prin care ele să devină o normă de moralitate. În prezența cercului de prieteni sau oriunde ar fi, el trebuie întotdeauna să demonstreze că în el există o doză de finețe spirituală.
Am să vă exemplific printr-o formă de fariseism foarte des întâlnită, menționată de obicei de Sfinții Părinți. Spune un avva: Dacă auzi de la cineva: ce smerit e fratele cutare, zice, încearcă-l cu ispita și vei vedea cum începe să-ți arate cât este de smerit. Și-n clipa în care l-ai atins și i-ai zis măcar jumătate din cuvânt sau i-ai spus ceva ce nu-i este pe plac, dacă e mândru sare ca ars. Sfinții Părinți spun despre unul ca acesta: #8Ce smerit e mândrulețul....
Se spune că Sfântul Vasile cel Mare a întâlnit odată o călugăriță care a început să se smerească pe sine și să spună: Părinte, sunt o păcătoasă, sunt cea mai rea, cea mai crudă, cea mai tiranică, cea mai nesupusă... La care sfântul i-a spus: Da, dar parcă totuși nu ești la fel ca ceilalți, ești parcă un pic mai sus.Ei, părinte, bineînțeles că da, din punct de vedere spiritual, sigur că există o doză de superioritate.
În momentul în care crezi că smerindu-te din cuvinte te-ai smerit și din ființă, ești într-o mare înșelare. În Pateric este consemnat clar cazul celui care plătise cu bani să fie smerit în fiecare zi la poarta târgului; și într-una din zile cineva l-a smerit fără bani și atunci, ieșindu-și din fire, acela i-a zis: Tu nu știi cine sunt eu, tu nu știi ce pot eu, tu nu știi cu cine stai de vorbă...Știu, tu ești omul care plătește în fiecare zi să fie smerit; dar ce rămâne interesant pentru mine, păcătosul, este că azi, când n-ai plătit, parcă nu ți-a priit nici smerenia...
Alături de fariseism, habotnicia este una dintre trăsăturile caracteristice ale multor credincioși...
Învățătura despre habotnicie a Sfinților Părinți este cuprinsă în cartea Despre înșelare a Sfântului Ignatie Briancianinov, care tratează foarte bine acest subiect. Dacă vreți s-o comparăm cu lenea, care împinge la păcat și la delăsare, habotnicia este extrema cealaltă care ne împinge la peste măsură și duce la nebunie. Habotnicia este ieșirea din matca firească a lucrurilor. Am să vă dau un singur exemplu care să vă facă să înțelegeți acest lucru.
Odată un tânăr a venit și a spus așa: Părinte, dați-mi o rugăciune în care eu să mă rog și să primesc o notă bună la examenul pe care îl am. Și i-am spus așa: Primul canon pe care ți-l dau este să înveți. Să citești și să memorezi și să-ți dai tu două-trei teste acasă. Iar el mi-a spus așa: Nu, părinte, eu merg pe alt principiu. Rugați-vă să-mi pice la examen ceea ce am învățat. Și atunci i-am răspuns: Mă rog să-ți pice la examen ceea ce n-ai învățat. Și el îmi răspunde: Părinte, să știți că, dacă voi cădea la acest examen, înseamnă că Dumnezeu nu este și nu mă ajută! Și i-am spus așa: Dumnezeu mergea pe cărare și, împiedicându-Se de un om, a mers mai departe; dar, mergând un om pe cărare și împiedicându-se de Dumnezeu, a căzut; și piatra peste care a căzut îl va spulbera. Consider că habotnicia este mentalitatea care confundă starea de spirit a lucrurilor normale cu starea de hazard sau cu minunile făcute la întâmplare.

Unde se întâlnește habotnicia?
În general, habotnicia o vom întâlni la femeile evlavioase, la bătrânele pioase, la creștinii mai râvnitori și, în special, în viața monahală, pentru că aici, acest cuvânt, habotnic, este legat mai mult de străduință. În esența lui nu este un cuvânt vicios, ci este mai degrabă un cuvânt periculos, care împinge spre extremă.
Am întâlnit multe cazuri în care femeia îi spune soțului:De tine mă las, de biserică nu mă las#8220;. Iată un caz de habotnicism absolut, în care Biserica trebuie să intervină și să arate legiuirea canonică, și anume faptul că femeia trebuie să fie supusă bărbatului conform tainei nunții, femeia trebuie să asculte de bărbat și bărbatul s-o cârmuiască după legea lui Hristos. Ea trebuie să fie supusă bărbatului în toate conform canoanelor. Femeia nu are voie să-și lase bărbatul decât în cazul desfrânării, iar duhovnicul care-i spovedește trebuie să se străduiască să-i aducă la un echilibru în care Biserica să nu fie o plagă pentru casa lor, ci ceva normal, în care harul lui Dumnezeu să se sălășluiască.
Și-am să vă dau o pildă. O femeie s-a dus la duhovnicul ei și i-a spus așa: Bărbatul meu mă lovește permanent.Și care este motivul acestei loviri?Cred că vorbesc uneori prea mult, s-a scuzat femeia fără să spună că, de fapt, este cicălitoare. Și atunci duhovnicul i-a dat o pietricică și o sticlă cu aghiasmă și i-a spus așa.În clipa în care soțul tău sosește de la serviciu, pregătește-i masa, pregătește-i apa caldă, pregătește-i patul, ia aghiasma și pietricica în gură și, când el va adormi, atunci să înghiți aghiasma și pietricica s-o pui în buzunar, s-o ai pentru ziua următoare.
Și-n felul acesta, după o vreme femeia a spus: Părinte, lucrurile decurg normal, întocmai cum mi-ați spus, minunea s-a petrecut într-un mod extraordinar. Și iată că, în momentul de față, soțul meu este un soț ideal, dar mi s-a terminat aghiasma din sticlă.Poți să iei și apă din fântână, că are același efect. Esența nu era apa sau aghiasma, ci era închiderea gurii, cum spune psalmistul David: Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Cicălirea nu este decât o extremă a habotniciei.
Părinte, aș vrea să ne spuneți câteva cuvinte depre iubirea aproapelui.
Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți și pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată inima ta. Și tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu.Pacea Mea dau vouă. #8222;Iubiți-vă, ca lumea să cunoască că sunteți ucenicii Mei.Dragostea nu cade niciodată.#8220; Iată de unde vom porni să discutăm despre iubirea aproapelui.
Cine este aproapele nostru?
Nu trebuie să vedem în aproapele nostru numai pe cel care este de aceeași credință, de aceeași mentalitate, de aceeași trăire duhovnicească. Noi trebuie să ne raportăm din punct de vedere social la iubirea umană. Asta este în primul rând iubirea despre care vom vorbi. Iubirea umană este respectarea semenului. Deci noi trebuie să iubim orice făptură de sub soare, indiferent de religie, de părere și de opinie. Și întâlnim acest lucru în societatea în care trăim. Relațiile între statele lumii sunt bazate pe legături diplomatice, economice, financiare, de întrajutorare reciprocă, mass-media, crucea roșie și așa mai departe.
Ei, această iubire a omului de către om și a omului către om, este explicată prin cuvântul Apostolului Pavel care spune clar: Păgânii fac din fire cele ale legii... Mai intervine însă un lucru: aproapele meu, ca să înțeleagă forma în care eu îl iubesc, trebuie să înțeleagă ce este iubirea.
Ce este iubirea?
ubirea este o taină pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu există jertfă fără iubire și iubire fără jertfă.
Ne puteți da un exemplu?
Un părinte al Patericului tot spunea fiecăruia: Eu, într-o zi, am să ajung împărat. Odată, păgânii au luat în robie un monah mai bătrân. Părintele le-a spus: #8222;Lăsați-l pe el liber și luați-mă pe mine în schim#172;bul lui, că eu vă sunt mai de folos, și vă dau și șapte arginți.Iar în clipa în care i-au tăiat capul, bătrânul s-a arătat în biserica unde preotul slujea Sfânta Liturghie la mănăstire, și toți l-au văzut cu duhul și au auzit că el a spus: Acum sunt cu adevărat împărat, pentru că mi-am pus viața pentru aproapele. Iată o formă de manifestare a iubirii.
Câte feluri de iubire există?
Un mod de iubire este iubirea socială sau iubirea agapică, întrajutorarea. Cei șapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniți ca să slujească la mese, să se îndeletnicească cu cuvântul, să le protejeze pe femeile vrednice și care erau neluate în seamă la mesele creștine, când se făceau întrajutorările. Acolo totul era de obște.
Un alt mod de iubire este iubirea duhovnicească. Și aici intră iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima. Când vorbesc de iubirea aproapelui, mă raportez numai la iubirea dintre oameni. Această iubire trebuie să aibă la bază principiul dumnezeiesc, principiul uman și principiul sufletesc. Principiul uman: Dacă nu ești om, nu poți să iubești. Om nu ca persoană, ci ca trăire. Dacă nu ești duhovnicesc, n-ai să poți iubi pentru că ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodată n-ai să poți vorbi sau trăi în iubire dacă nu ai fost vreodată implicat în ea.
Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea înseamnă lacrimi, suferință, părere de rău. Iubirea înseamnă a te gândi, a te implica, a trăi, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mângâia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Când este vorba să-l aleg pe aproapele meu, problema se împarte și este foarte fină.
Chiar Mântuitorul, la un moment dat, întreabă într-una din cuvântările Sale: Iertăm sau facem dreptate?Când iubește Dumnezeu? Când iartă sau când face dreptate? În ambele cazuri iubește. Atâta timp cât face dreptate, pedepsește pentru a curma păcatul, tot din iubire, căci, dacă nu s-ar curma păcatul, s-ar strica și alții în raport cu forma păcatului, iar în momentul în care Mântuitorul iartă, la fel iubește.
Cum se manifestă iubirea?
Ca și creștini, noi trebuie să trăim iubirea creștină. Conform principiilor scripturistice și patristice, iubirea creștină nu-ți dă voie să urăști absolut pe nimeni. Și Mântuitorul arată clar că cine poartă ură pe aproapele, mincinos este chiar dacă spune că-L iubește pe Dumnezeu. Cine poartă ură, păcat de moarte săvârșește. În vrăjmașul tău să arunci cu pâine și cu sare, ca să grămădești pe capul lui cărbuni aprinși. Dacă el blesteamă, tu să-l binecuvântezi, dacă el urăște, tu să-l iubești, ca să se împlinească legea lui Hristos.
Dar, ca să se împlinească legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie și de demnitate. Sunt cazuri în care noi, dacă iubim, trebuie să și alegem. Și uite ce frumos spune Mântuitorul prin gura Apostolului Pavel, în epistola către Tit: De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te. Și iarăși spune: De-ți greșește fratele tău, iartă-l între el și tine; și de l-ai câștigat pe fratele tău, lucru bun ai făcut; de-ți greșește fratele tău ceartă-l între el și încă doi-trei; și de l-ai câștigat, bun lucru ai făcut; de-ți greșește fratele tău, ceartă-l între tine și sobor, iar dacă nici de sfatul soborului, adică de Biserică, nu ascultă, să-ți fie ție ca un străin și ca un vameș.

Dar poate că oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decât zice sfântul și îi iubesc pe eretici, fără să se gândească la mântuirea acestora...
Da. S-au amestecat lor, s-au amestecat între neamuri și au deprins lucrurile lor și mâncarea fiind în gura lor, a venit peste dânșii mânia lui Dumnezeu și i-a pierdut pe ei, spune în Psalmi. Iar învățătura Scripturii și a Sfinților Părinți spune așa: Cu omul eretic la masă să nu stai și bună ziua să nu-i dai.
Până unde merge iubirea de aproapele?
Avem exemplul cu femeia desfrânată, în care Mântuitorul, iubind pe păcătoși, nu vrea să-i judece și să-i piardă, ci să-i mântuiască. Este o iubire înaltă. Spune Sfântul Ioan Evanghelistul: Adevărata viață veșnică este ca lumea să Te cunoască pe Tine, singurul și adevăratul Dumnezeu, și pe Fiul Tău Iisus Hristos pe care L-ai trimis în lume ca să mântuiască neamurile. Sau: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat la moarte și la ce fel de moarte, moarte pe cruce.
Iată modelul absolut al iubirii nemărginite. Iată modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine în viața noastră și vrea să ne arate că, atunci când este vorba despre aproapele, noi trebuie să mergem până la jertfă. Cine greșește una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru că, dacă iubești pe aproapele, nu poți să furi, nu poți să râvnești bunul lui cu vicleșug, nu poți să iei în deșert numele lui Dumnezeu, nu poți să nu-ți cinstești părinții, nu poți să ucizi, să curvești, nu poți să urăști și așa mai departe.
_Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

irina.c. spune:

: Părinte Calistrat, să vorbim puțin despre motivele care-i țin pe oameni departe de biserică. Să începem cu fariseismul. Sunt unii care spun: "Nu vrem să ne apropiem de Biserică, pentru a nu deveni, la rândul nostru, farisei. Decât să devenim farisei, mai bine rămânem așa, cu credință în inimile noastre, și nu ne ducem la biserică".
Despre această problemă aș vorbi într-un singur fel: așa cum Hristos a venit în taină în pântecele Fecioarei și S-a arătat lumii ca Logos întrupat, și S-a răstignit pentru mântuirea noastră, și a arătat numai fapte bune și trăire autentică, fără a bate prea mult toba, fără bigotism sau fariseism în trăirea mesianică, așa și creștinul nostru poate să treacă prin viața duhovnicească cu o trăire profundă, fără să dea dovadă de fariseism. Am să vă dau un exemplu. Spovedesc din 1994, aproape zi de zi. Niciodată, ca duhovnic sau ca preot, n-am fost și nu voi fi adeptul fustelor exagerat de lungi sau a ținutelor bisericești prea smerite, pentru că acolo unde intervine prea mult formalism se strică fondul problemei.
Veți întâlni în biserică persoane care știu să se poarte în societate la fel ca acasă, și acasă la fel ca în biserică, foarte ascunse, foarte bine tăinuite, într-o trăire foarte frumoasă și plăcută lui Dumnezeu, fără a da măcar de bănuit că au o trăire lăuntrică deosebită.
În general, cum sunt creștinii care vin la biserică?
Am să vă fac o caracterizare personală, nu luată din cărți, ci din trăirea practică: în general, în biserică sunt trei feluri de creștini. Unu, partidul conservator.
Ce înseamnă partidul conservator?
Sunt acele grupuri, de creștini sau creștine, pe care în enorie le numim comitete parohiale. În mănăstire, să spunem că este consiliul duhovnicesc, consiliul economic și administrativ, iar în lumea laică, între creștini în general, vom întâlni "bisericuțele".
Ce înseamnă aceste "bisericuțe"?
Sunt acele grupuri de oameni care în sufletul lor se consideră credincioși și trăitori, care încep să arun#172;ce cu noroi în începătorii care intră în biserică.
Să continuăm...
Doi, creștinii obișnuiți sau normali. Sunt oamenii care frecventează biserica de parohie, mănăstirile unde se desfășoară cultul divin public, Sfânta Liturghie, Vecernie, Utrenie sau orice altă ierurgie; aceștia sunt cei mai sporiți creștini. Sunt oamenii care trec prin viață neobservați. Ei sunt cei mai plăcuți lui Dumne#172;zeu: au fondul cel mai sănătos, tăinuit.
Și treia, creștinii de rutină. Când spun "rutină", mă refer la tot tineretul care intră și se închină la iconostasul din biserică sărutând icoana sau dând un pomelnic, cerând ajutor pentru examen, un serviciu, o viză; și intră în biserică, cu batic sau fără batic.
Aici am eu o vorbă pe care o spun tot timpul ucenicilor mei preoți pe care-i spovedesc: "Cred că nu ați rămas la balada baticului și a fustelor lungi, la balada #171;fă-ți crucea drept și nu lua aghiasma înaintea anafurii și anafura înaintea aghiasmei#187;, că atunci voi sunteți acei preoți de parohie deja morți, care degeaba vreți să îi înviați pe alții".
Să căutăm să explicăm întotdeauna creștinilor că unul din motivele pentru care Dumnezeu primește rugăciunile unui creștin mai repede sau mai târziu este și modul în care acesta se prezintă înaintea Lui în biserică; și aici vom vorbi de buna-cuviință a Sfinților sau de sfiala pe care o cere Dumnezeu atunci când ne rugăm, "cu frică și cu cutremur".
Nu poți să-ți permiți să vii în fața lui Dumnezeu în orice poziție, oricum îmbrăcat, să te prezinți oricum, sau să spui rugăciuni în orice ipostază. N-ai să stai să spui sprijinit pe o rână sau să stai pe scaun ori culcat pe pat sau pe o coastă. Stând la plajă, n-ai să iei Ceaslovul ca să citești rugăciuni. Sau acolo făcând-o, trebuie să ai o poziție decentă, într-un șezlong, ceva, ca să existe și o marjă de bună-cuviință; pentru că unul din motivele pentru care Dumnezeu respinge rugăciu#172;nea creștinului este și felul în care el își face rugăciunea.
Aici am să vă dau sfatul concret: poziția aduce umilința. Cum spunea Sfântul Isaac Sirul: "Este una să te rogi în genunchi, alta să te rogi în picioare, este alta să te rogi pe scaun, alta să te rogi culcat și alta să te rogi în nepăsare."
Spun lucrul acesta pentru că este legat de fariseism. Ne trezim în biserică cu creștini care, după ce săvârșesc un anumit ritual, își fac canonul pe la sfintele icoane, termină de făcut observații în stânga și în dreapta, termină de îndreptat pe cutare și cutare, zic o întreagă pleiadă de învățături și de sfaturi tradiționale, legate de locul respectiv, de rugăciune. Într-un fel, celor din jur li se face lehamite, și atunci sunt obligați să stea să asculte slujba afară, la difuzor, sau evită să mai vină la biserică și spun: "Părinte, aș veni, dar este grupul acela de babe rele și spurcate la gură și la limbă, care nu fac altceva decât să judece tot timpul, și clevetesc și bârfesc pe tot creștinul care intră în biserică". Iată prima formă de fariseism.
Și această formă de fariseism smintește#8230;
N-ar trebui să ne smintim. Eu nu mă duc pentru ei la biserică, eu mă duc pentru Dumnezeu. Creștinii obișnuiți, oamenii de rând, intră fără să țină cont de acest lucru, stau și-și fac datoria lor de creștini.
Venind mai des la biserică, familiarizându-te cu biserica și cu locul de rugăciune, ai să vezi un nou fenomen care apare în biserică: "De ce stai în locul meu, de ce ai ocupat strana cutare, de ce te-ai băgat acolo că aia-i treaba mea, de ce ai aprins tu lumânarea, de ce ai pus tu sfeșnicul, de ce ai pus tu flori, de ce ai sărutat mâna preotului?" Fiecare caută să iasă în evidență cu ceva. Asta e a doua formă de fariseism.
Există și alte forme de fariseism?
Da. A treia este și cea mai periculoasă. Apare la acei creștini care vin la biserică doar pe post de observatori, de clevetitori și de judecători. Ei nu fac parte nici din prima categorie, nici din a doua; ei sunt o categorie specială, pe care putem să-i numim căutătorii de nod în papură. "De ce s-a cântat prea repede, de ce s-a citit nu știu cum, de ce a făcut preotul așa, de ce a stat ăla așa, de ce e gălăgie în biserică?..." Sunt mii de întrebări care încep cu "de ce?" și se termină cu "nu știu".
Ar trebui să existe îngăduință față de cei care vin pentru prima dată la biserică...
Într-o lume modernă, într-o lume plină de mizerie, în care Satana urlă ca un leu și caută pe cine să înghită, accepți rugăciunea la icoană a celei cu sânii goi sau cu capul gol și-i dai sfatul de folos până o aduci la stadiul normal, de a veni îmbrăcată decent și de a se comporta decent în biserică, decât să o dai afară din biserică pentru că e nepregătită. Cred că de aici se dovedește încă o dată că-n putregaiul de păcat este un sâmbure de adevăr și ăla-i conștiința. Și-n loc să fie în fața cărților de Tarot, în loc să fie în fața ceștii de cafea, în loc să fie în fața ghicitorului, fachirului și a magicianului, vine așa, în starea de destrăbălare, și plânge în fața icoanei lui Hristos.
Și atunci, dacă ai răbdare, ai câștigat pe fratele tău după cuvântul Scripturii care spune: "Dragostea toa#172;te le rabdă, dragostea toate le crede, dragostea toate le iartă, dragostea nu se mândrește, nu se trufește, nu ține minte răul, nu caută ale sale. Dragostea nu piere ni#172;ciodată". Iar în a șasea epistolă care se citește la Sfântul Maslu iarăși se spune: "Dacă trăim în Duh, în Duh să și umblăm, nu iubitori de mărire deșartă, nu pizmuindu-ne unii pe alții, nu urându-ne unii pe alții, ci voi cei tari sfătuiți pe cei slabi, luând seama la voi să nu cădeți, ca așa să se împlinească legea lui Hristos".
Creștinii trebuie să dea dovadă de dragoste...
Partidul conservator din biserică trebuie să-și pună cu toată dragostea și evlavia problema venirii celui nou în biserică, pentru a-l atrage. Oamenii se smintesc și nu vin în biserică nu pentru că slujba e prea lungă, nici pentru că taxa e prea mare, nici pentru că partidul conservator își depășește uneori limitele. Mai este o scuză: "Am trăit în vremea comunismului..." Pe vremea comunismului, la nici una dintre ușile bisericii nu stăteau ostașii cu mitraliere.
Înainte de legea comunismului, ai avut legea familiei, ai avut educația celor șapte ani de acasă. Dacă acolo nu și-a pus amprenta mama sau tata, restul e egal cu zero. Educația religioasă se face pentru prima dată în familie și abia apoi în biserică. Dacă n-ai venit la biserică sau dacă te-ai smintit, te-ai smintit din lene, te-ai smintit din comoditate, din prea multă superioritate.
Odată, a venit la mine o doamnă să se spovedească și am rugat-o să stea în genunchi, că doar nu era s-o spovedesc în picioare. Și mi-a zis: "Vreau să știți cu cine stați de vorbă, sunt profesoară". I-am zis: "Doamnă, în cazul acesta nu pot să vă spovedesc, trebuie să mergeți la un profesor". De ce lucrul ăsta? Ca să înțeleagă că în fața Mântuitorului Iisus Hristos sufletul trebuie să fie gol și sincer.
Duhul are nevoie de dragostea lui Dumnezeu. Este duh care trebuie descătușat, nu în raport cu mofturile intelectuale, cu mofturile secularizante, cu mofturile postmoderniste, cu mofturile iubirii de sine și ale părerii de sine și ale cruțării de sine și nu în raport cu interesele fiecăruia. "Dacă te porți frumos, vin la biserică, dacă nu, nu vin". Biserica are ușa deschisă, iar clopotul și toaca cheamă pe orice creștin.
Spune Mântuitorul: "Am venit să aibă viață și viață din belșug, Eu sunt Păstorul cel Bun, ce-și pune sufletul pentru oi și oile cunosc glasul Meu și mă urmează pe Mine". Iar cine sare pe aiurea și intră în staul pe unde nu trebuie e hoț și tâlhar. Așa sunt și acei creștini care trăiesc cu impresia că s-ar putea ruga la casa lor, deși un canon apostolic spune clar: "Cine nu merge trei duminici la biserică să se afurisească", adică nu mai are voie să se împărtășească, și cade sub blestemul Bisericii.
Mulți creștini vin la biserică numai la Paști și la Crăciun. Nu intră ei sub osânda acestui canon?
Foarte mulți creștini sunt sub osânda afurisirii pentru lipsa prezenței lor la biserică. Dar cu ei preoții trebuie să fie foarte îngăduitori, să folosească o tactică extraordinară de cucerire a sufletului; și, în special, trebuie să-i atragă nu prin metode speculante, ci prin metode duhovnicești.Sfântul Chiril al Alexandriei spune: "Cine face din rău bun, gura lui e gura Duhului Sfânt, iar cine face din bun bun nu are aceeași plată". Adică trebuie să luptăm și să avem un program filantropic spiritual pentru ca în fiecare parohie să se formeze un fond de carte, un rulaj de învățătură religioasă care să fie dat creștinului. Nu numai cu o mână a lua, ci și cu cealaltă a da. Pentru că s-a obișnuit așa... La fel ar trebui să procedeze și preoții noștri: pentru fiecare creștin format mai puțin duhovnicește să ducă o muncă de lămurire; să existe un program filantropic, pentru că și asta e tot o filantropie: să înveți un suflet. Prin învățătură, măcar două-trei ore în biserică, începând de la tinerii care fac religia în școală, lucru extraordinar, și terminând cu cateheza babelor care nici nu știu măcar de ce se aprinde policandrul la Liturghie, de ce se pune lumânarea în sfeșnic, de ce se citește Evanghelia sau ce e Sfânta Împărtășanie. Ele știu doar că e slujbă.
Dar dacă aceste babe, care vin din formalism, mor fără să înțeleagă ce este slujba, se mai pot ele mântui?
Dacă n-au știut din slăbiciunea minții și din lipsă de înțelepciune, se pot mântui, dar dacă n-au știut din alte cauze... La întrebarea: "Omule, de ce nu citești Noul Testament?", am întâlnit răspunsuri de genul: "Părinte, stai un pic, eu nu citesc pentru că dacă nu știu, nu sunt osândit!" Aici intervine formalismul mortificării sufletești.
Dacă tu știi că există o taină mai înaltă despre Dumnezeu și nu vrei s-o descoperi din comoditate și din lipsă de implicare, atunci te duci în iad. Pentru că nu ți se cere socoteală de ce n-ai știut, ci de câte puteai să le știi și n-ai vrut să le cunoști. Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

myrrha spune:

Irina , frumos articolul. Imi place mult cum gindeste parintele Calistrat (de care nu auzisem). Formalismul trebuie condamnat, altfel ritualul religios isi pierde intelesul, nu mai stim despre ce vorbim.

myrrha spune:

Conchi, iti raspund pe meserie: in Ro nu se mai face greaca si latina deloc in scoala, iar in seminarele teologice foarte putin si la nivel jos. Nu exista interes sa ii citesti pe Sfintii Parinti in original. O traducere, mai ales cind e vorba de texte sfinte, n-ar trebui sa fie suficienta pentru un teolog.
Nu exista preot catolic, oricit de provincial, care sa nu stie latina. Intreaba si vei vedea.
Am un coleg la U of T, filipinez, catolic din ordinul Augustinian (am aflat acu o saptamina ca e preot, desi ne cunoastem de citeva luni si am avut multe discutii pe teme religioase). Congregatia de la Roma ii plateste un masterat de 2 ani in clasice (ca student international, iti dai seama care sint costurile), numai ca sa invete latina clasica (nu se fac decit auroi pagini in masteratul respectiv). Filipinezul are deja doua degree-uri la Roma, in teologie si filozofie.
Si nu e o exceptie.
Majoritatea preotilor greco-catolici din Ro sint scoliti la Roma.
O sa-mi spui ca e alta tactica a catolicilor sa cistige teren.
Iti raspund sincer ca imi doresc din tot sufletul sa faca acelasi lucru si ortodocsii.

Jocelyn spune:

myrrha si mie mi se pare normal ca teologii si preotii, pastorii in cazul meu sa aiba cunostinte aprofundate de greaca, ebraica pentru a putea citi originalele si in scopul de a lamuri anumite dileme care apar din cauza traducerilor.


If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.

irina.c. spune:

Myrrha,greaca nu se face in scoala,dar latina da; si in scoala generala,iar la liceu 2 sau 4 ani,depinde de profil.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

Jocelyn spune:

eh, stim si noi cum se face latina in liceu
si apoi Biblia a fost scrisa in greaca si ebraica plus aramaica din cate stiu, deci latina e mai putin importanta din acest punct de vedere.


If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.