Quebec
Raspunsuri - Pagina 3
pisi_ella spune:
Multumesc mult! O sa mai vedem...Oricum, daca e sa ne hotaram, sotzul meu va pleca singur si va sta cateva luni...daca isi gaseste de munca si ii convine, ne cheama si pe noi. Desi...ma repet...nu ma vad plecata.
_Ella, 
Emma & 
Matei
http://community.webshots.com/user/emmaandreea
miti2004 spune:
eu imi permit sa pun ca daca va hotarati sa emigrati ar fi bine sa faceti pe dracu' in patru si sa nu va vindeti apartamentul din romania, pt ca de vandut e f usor, dar in cazul in care in 2-3 ani nu va adaptati in canada sau vreti sa va intorceti, sa zicem, banii aia nu-i mai pui la loc, asa ca nu vei mai avea cale de intors sau iti va fi f greu; si chiar daca va hotarati sa ramaneti aici, te intorci in tara si-l vinzi dupa aia...
intr-adevar, ca si in cazul nostru, daca pleci de la un trai decent sau mai sus putin parerea mea e ca nu se merita emigrarea, repet insa, parerea mea...
toate parerile sunt subiective, la asta trebuie sa va ganditi, e ca si cand unuia ii place ciorba de burta iar altul nici nu o poate mirosi...
nelia spune:
Tot ce as putea sa-ti spun... au spus fetele deja. Dar am vrut sa confirm totusi ca emigrarea este inainte de toate interioara. Poti sau nu poti sa te adaptezi. Cam totul este abstract si daca nu abstract, macar relativ in absenta noastra: tara, dorul de ea, dorul de prieteni, de locurile dragi... toate sint aici, in sufletul nostru si le purtam peste tot cu noi. Ele devin apasatoare doar atunci cind nu ti-e bine in locul nou pe care l-ai ales sa traiesti, in rest ele sint dulci amintiri pe care nu ai vrea sa le uiti vreodata. Si mai devin de nesuportat atunci cind relatia cu partenerul de viata scirtie. Caci, altfel, de ce ar conta atit de mult locul in care traiesti, cu atit mai mult cu cit pare mai bun chiar decit cel precedent, daca sotul drag si copiii, minunile vietii voastre sint alaturi de tine? Ceea ce vreau sa spun cu polologhia de mai sus este ca voi doi si numai voi doi trebuie sa hotariti, in cunostiinta de cauza, daca plecati sau daca ramineti. Dar daca ati luat hotarirea sa plecati, atunci plecati inarmati cu rabdare si cu optimism. Daca ati luat hotarirea sa ramineti, atunci ramineti fara remuscari. Ca altfel va irositi energie si timp pe regrete inutile.
Daca ramineti: noi am zis ca daca am fi avut, in 2002,a o casa si doua salarii de peste 300 de dolari... nu am fi plecat. Inca nu mi-am schimbat parerea. Doare un picut cam tot ce e romanesc, pot spune ca aici am descoperit si restul Romaniei, putin cite putin. Doare un pic cind ne vedem copii crescind undeva intre canadian si romanesc, mai mult catre prima decit catre a doua. Si mai doare cind ne simtim cumva cu radacinile in sus, intre cele doua continente. Dar numai putin, intram pe hotnews.ro, mai dam cite un telefon pe acasa si ne consolam rapid.
Daca plecati: aveti bani si puteti sa stringeti pentru plecare, nu rupeti legaturile de acolo: apartament, afacere, ceva sa ramina... face bine la psihic si va intoarceti voi si le lichidati daca ramineti. Plecati pregatiti si convinsi ca e un pas inainte, din orice experienta noua, chiar daca nu e complet reusita, se invata multe, multe lucruri, chiar si din greul de la inceput. Plecati convinsi ca pentru copiii va fi sigur mai bine, mai ales daca sint micuti, se vor adapta rapid si vor gasi o sumedenie de lucruri care le vor infrumuseta viata si imbogati spiritul, mintea si, de ce nu, amintirile. Si asta fara sa va coste un salariu! Dar plecati convinsi ca s-ar putea ca in primii ani sa fie de la bine sau de la comod sau de la o viata aranjata ceva la mai rau, la zbucium inzecit si spre 0. Pentru ca nimeni nu va poate garanta ce, cit si unde veti putea folosi din ce aveti deja in voi. Unele lucruri vor trebui total schimbate, altele partial, altele adaptate, altele imbogatite, iar altele lipsesc cu desavirsire si va veti intreba cum de ati putut trai totusi fara ele. Emigrarea trebuie dusa impreuna, aici, deci eu cred ca bine ar fi daca ati depune actele pentru toata familia si cind va vine viza sa plece sotul imediat si tu cu copiii ai avea la dispozitie 6 luni in care sa veniti. Pentru ca daca va cheama el dupa aceea, ar insemna ca emigrati de doua ori si e destul si greu de dus si o data! Daca mai vreti sa stiti ceva, intreaba si ti se va raspunde! Are cine! Va tin pumnii sa gasiti calea cea mai buna pentru familia voastra si pentru fiecare dintre voi in parte!
Ah, si inca ceva: daca aveti copiii mici, adica nu sint nici de scoala, nici de gradinita, atunci tu trebuie sa stii cel mai bine ce faci. Pentru ca, din proprie experienta, pot sa-ti spun ca e greu si daca esti bagat din prima zi in viltoarea vietii de aici (scoala, slujba), dar e mult, mult mai greu de suportat emigrarea daca vei fi nevoita sa stai acasa, sa te ocupi de ea si de copii in acelasi timp. Si asta in timp ce sotul va fi plecat de dimineata pina seara. Sau daca tu esti cea care va pleca de acasa, sotul trebuie sa stie bine ce il asteapta. Daca intrati amindoi deodata si copiii sint la scoli sau gradinite e un pic mai usor, da tot greu e, pentru a lipsa timpului, oboseala si stresul inceputului isi vor spune cuvintul si isi vor lasa amprenta asupra vietii de cuplu, asupra relatiilor dintre voi si copii etc.
Cornelia, 
de
Agata (28.06.2001) si Tudora (30.05.2005)
http://nelia.photosite.com
nelia spune:
Nu stiu ce are calculatorul, mi-a dat numai erori. Mai trimit inca o data, sper sa fie bine de data asta si scuze daca va aparea mesajul de doua ori.
pisi_ella spune:
Nelia, iti multumesc. Mi-a placut mult mesajul tau. Copiii mei sunt mici, Emma are 2 ani si 4 luni, iar Matei, 2 luni jumate. Probabil ca s-ar adapta usor. Insa, in ceea ce ma priveste...vad numai partile rele ale problemei...CRed ca am radacini adanci in tara asta...murdara, corupta, cum o mai fi 
...dar aici m-am nascut si am crescut, am petrecut aici 30 de ani, aici sunt parintii, prietenii, locurile familiare, aici sunt trecutul si prezentul, aici e viata mea. Sa plec in necunoscut, sa renunt la ce-i aici, sa renunt la o parte din mine...nu stiu, mi se pare dureros, traumatizant. Sotzul imi spune ca o sa fie bine, ca plecam cu totii, toti 4, familia noastra, ne avem unul pe celalalt, ca asta conteaza...Ca suntem impreuna cu copiii nostri...Insa e de ajuns oare?? Altceva nu mai conteaza? Plecam cu totii in alta tara si luam totul de la capat. Dar ce facem cu viata noastra de pana acum? Suntem pregatiti sa renuntam la ce avem?... _Ella, Emma & Matei
http://community.webshots.com/user/emmaandreea
nelia spune:
Nu stiu cum e mai bine pentru voi. Depinde de ce vrei tu sa ramii si nu vrei sa pleci si de ce vrea sotul tau sa plece si nu vrea sa ramina. Si mai depinde de ce aveti. Noua ne-a luat ceva timp pina ne-am hotarit, am pus intr-o balanta imaginara avantajele si dezavantajele raminerii si reciproc pentru plecare. Si sintem aici! Dar noi nu aveam nimic, decit doua servicii cu salarii medii, nici aici nu vom avea mai mult. Numai ca in Romania, in ultimul timp, nu ne mai ajungeau doua salarii nu chiar foarte mici si banii obtinuti pe ore suplimentare, din care bagam la greu, pentru nimic. Plateam chiria, intretinerea, cumparam ceva de mincare si strictul necesar si erau gata. Si nu din lipsa de chibzuiala, sotul meu este un om destul de calculat. Noi sintem oameni de munte, dar in ultimul an nu ne-am permis nici pe munte sa mergem, ne-a durut lucrul asta, lucram cite 10 sau chiar 12 ore pe zi amindoi, ne intilneam seara, ne pupam si cadeam lati de oboseala. Am zis ca nu ne propunem marea cu sarea, dar vrem sa ajungem intr-o tara unde din doua salarii medii, obtinute in 8 ore de munca pe zi, sa putem trai decent. Daca om putea mai mult, om vedea... Si prima parte a dorintei noastre s-a indeplinit inainte de a avea doua salarii, traim inca dintr-unul mediu, la limita decentei, dar traim. Si mai avem si un picut de timp pentru noi, ca ne trezim ca trece viata si noi tot ne numaram banii de chirie. Eu nu am lucrat, doar pe acasa cite ceva, am stat cu primul copil pina la doi ani acasa (avea 11 luni si jumatate cind am venit), apoi am facut citeva cursuri de franceza si de engleza si am hotarit ca nu vreau sa incep nimic pina nu rezolvam problema copiilor, voiam sa avem neaparat macar doi. Asa ca, voi mai sta doi ani pe acasa. La voi e putin altfel, aveti o situatie acolo, e mai greu sa lasi tot si sa pleci, ca sa obtii in alti citiva ani ce aveti deja acum. Pentru ca asta se va intimpla. Este adevarat ca in cei citiva ani puteti obtine mult mai mult decit aveti acum, o casa mai mare mobilata dupa gustul vostru, doua masini, cite un concediu frumos pe care sa nu dai chiar jumate de an de munca. Si nu in ultimul rind, traiul intr-o tara cu un sistem in care nu mai bijbii, dar te impiedici, pentru ca birocratia este in floare pe aici si pina ajungi la Dumnezeu te maninca sfintii, vorba aia. Dar e linistit totusi traiul aici, poate chiar prea linistit pentru singele nostru latin.
Nu ma mai simt atit de agresata ca in Romania, decit atunci cind intru pe presa romaneasca, pe care o rasfoiesc in fiecare zi, nu ma pot abtine. Iti mai poti vedea si de-ale tale. Dar usor nu e! Dimpotriva, e mai greu de trait chiar si ca in Romania. In primul rind pentru ca trebuie sa reusesti fara sa te „descurci“ in genul romanesc. Si poate ca vei ride, dar e mai greu asa. Daca ai nelamuriri poti sa-mi trimiti un PM si iti explic, ca nu vreau sa primesc rosii de pe aici. Am intilnit multi romani nemultumiti, chiar prea multi. Dar si multi multumiti cu alegerea facuta. Depinde de la ce lasi si la ce te astepti sa gasesti.
Cornelia, deAgata (28.06.2001) si Tudora (30.05.2005)
http://nelia.photosite.com
codritu spune:
Nelia, bine le spui.
Eu dupa cum vad ca scrie Ella as zice sa nu va aventurati. Daca tu nu esti ferm convinsa ca asta vrei atunci mai bine nu veniti. Aici e greu si daca ai spus da hotarat emigrarii, insa daca tu tragi mai mult spre a nu veni, aici iti va fi greu si ii vei reprosa sotului tau. Noi nu am avut nici o situatie acasa, aveam doar 2 salarii medii din care incercam sa ne descurcam, asa cum zicea si Nelia si tot nu e usor sa o iei de la 0.
Tudorel
Mona_B spune:
Nelia, nota 20
pentru mesajele adresate Ellei!Esti o tipa de milioane.Pacat ca nu te pot cunoaste direct,noi locuim in Toronto,dar nu se stie niciodata.
Ella, din cate am citit, te sperie necunoscutul, nu esti hotarata ca vrei sa faceti pasul asta si te inteleg, e normal sa-ti faci griji mai ales ca aveti si doi copilasi.Noi am procedat astfel:sotul meu a venit cu doua luni inaintea mea,dar a avut norocul sa gaseasca rapid un job in domeniu,iar eu cu copilul la scurt timp dupa aceea.Insa noi eram amandoi hotarati ca vrem in Canada si pe deplin constienti ca trebuie sa ne adaptam aici, dupa viata in Germania,nu ne-am fi intors niciodata in Romania definitiv.Daca nu era sa fie Canada, am fi ramas in Germania.
Cazul vostru e putin altfel, cum spunea si Nelia, s-ar putea sa fie greu cu doi copilasi ar trebui sa stai tu acasa cu ei daca sotul tau lucreaza,pana mai cresc putin si tu-ti gasesti o slujba convenabila ca sa puteti plati pentru a-i da la gradinita.Totul e ca sotul tau sa-si gaseasca un job bunicel.
Va doresc numai bine si sa rezolvati cu succes aceasta dilema.Daca cumva va decideti pentru Quebec si ajungeti in Toronto, ne puteti contacta si va ajutam cu multa placere.Si eu am cunoscut pe acest forum niste oameni extraordinari,nu dau nume,care ne-au fost de mare ajutor cu multe informatii necesare oricarui nou-venit.
Mona
" To see what is in front of one's nose requires a constant struggle"(George Orwell)
Mona_B spune:
Important:am fost surprinsi sa constatam ca nu regretam viata in Germania, ne place mult aici,culmea, am emigrat la sugestia unor prieteni nemti,care vizitasera Canada si stiau o multime despre ea,altfel n-aveam habar, desi avem multi cunoscuti aici.Dar depinde mult de om, am intalnit aici romani entuziasmati de Germania desi nu traisera efectiv acolo,si total nemultumiti de Canada.
Inca o data numai bine.
nelia spune:
Codritu, Mona B, 
. Chiar nu se stie niciodata, noi ne-am propus sa vizitam Toronto inainte de Craciun, eu nu l-am vazut, sotul meu da. Daca o vom face, te sun si poate ne intilnim.
De cind cu mesajul lui pissi Ella, ma tot gindesc la prietenii care au venit impreuna si acum sint singuri, fiecare cu drumul lor. Eu , personal, nu cred ca emigrarea a desfiintat aceste casatorii, ci existau fisuri si dinainte, dar sint sigura ca aceasta le-a marit si a indepartat cele doua maluri, astfel incit nici o punte nu le mai poate lega. Ceea ce vreau sa spun este ca, daca nu sinteti amindoi hotariti ca vreti sa o faceti, mai bine sa nu o faceti. Si repet, insist chiar, statul acasa cu copiii e foarte solicitant, iar izolarea celui care o face va crea inevitabil oarece tensiuni. Mai ales cind celalalt e plecat zi-lumina (nu cred ca va putea lucra doar 8 ore de la inceput si chiar daca sint 8 de lucru, fara masina ajungi la 10-11 pentru ca distantele sint foarte mari... exista si cazuri fericite, cu servici linga casa, dar voi trebuie sa puneti raul inainte. Daca cel care sta acasa stie deja limba, cum am inteles ca o stii tu, e mult mai bine. La mine a fost groaznic si inca mai este, ca am ramas in urma. Cu toate acestea, daca ar fi sa o mai fac inca o data, as mai face-o, adica tot acasa as sta cu fetele, e muuult, mult mai bine asa si pentru ele, dar si pentru noi. E atita stres cind te bagi si la scoala si la servici, incit cel care sta acasa e obligatoriu sa-si gaseasca timp si energie sa asigure caminului curatenia, linistea, echilibrul si armonia de care are toata lumea atita nevoie.
Daca pina la urma hotariti sa plecati si alegeti Montreal-ul, eu sint aici, te pot ajuta cu tot ce imi sta in putere si in limita timpului disponibil. Bafta multa!
Cornelia, deAgata (28.06.2001) si Tudora (30.05.2005)
http://nelia.photosite.com