Ortodoxism din Postul Mare in Postul Mare(9)

Ortodoxism din Postul Mare in Postul Mare(9) | Autor: joanna

Link direct la acest mesaj

Dragele mele,sa continuam cu mai multa dragoste fata de cei de linga noi.Si m-am gandit la acesta frumoasa rugaciune:

Rugăciunea de dimineată a Arhim. Sofronie Saharov
Împărate Sfinte, Cela ce esti mai înainte de toti vecii Fiul Tatălui si Cuvântul Lui Cel împreună fără de început si împreună vesnic, Iisuse Hristoase, Făcătorul cerului si al pământului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiintă si pre mine întru această viată m-ai adus, Cela ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul nasterii celei de Sus în Sfântul Duh si a pune pecetea Darului Acestuia pre mădularele trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, Cela ce ai pus în inima mea dorul de a Te căuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevărat - auzi rugăciunea mea. Că nici lumină am, nici bucurie, nici întelepciune, nici viată, nici putere afară de Tine; dar nici vrednic sunt pentru multimea păcatelor mele să caut către Tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul Tău, că "tot ceea ce veti cere în rugăciune, crezând, veti primi" si "tot ce veti cere întru Numele Meu voi face vouă", îndrăznind chem către Tine: binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; si mă învredniceste, în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta si cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârsesc, Însuti pentru tine, spre slava Ta, în frica Ta, dupre voia Ta, în duhul întregii cugetări si al curătiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândetii, al păcii, al bărbătiei, al întelepciunii, cu rugăciune si în tot ceasul amintindu-mi că pretundinea esti.
Asa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea Ta, cu Duhul Tău cel Sfânt mă povătuieste întru tot lucrul si cuvântul cel bun si-mi dăruieste fără poticnire să trec toată calea vietii înaintea fetei Tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptătii pre carea o ai descoperit nouă.
Doamne, Cel mare si mult milostiv, îndură-Te spre mine cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi de la mine fata Ta, nici căile mântuirii Tale; iar de mă va duce voia mea cea stricăcioasă pre alte căi, atunci nu mă cruta, Mântuitorul meu si cu sila mă întoarce la calea Ta cea sfântă. Căci Tu, cunoscătorule de inimi Cel bun, cunosti toată nimicnicia mea si nebunia, toată orbeala mea si toată nepriceperea; dar si durerea inimii mele si suspinurile sufletului meu înaintea Ta sunt. Pentru aceasta mă rog Tie: auzi-mă în scârba mea , întăreste-mă de Sus cu puterea Ta; ridică-mă pre cel doborât de păcat, slobozeste-mă, pre cel robit de patimi, tămăduieste-mi toată rana cea ascunsă, curăteste-mă de toată întinăciunea trupului si a duhului; păzeste-mă de tot lucrul si cuvântul stricător de suflet, de toată miscarea cea lăuntrică si cea dinafară, Tie neplăcută si aproapelui meu nefolositoare. Arată, mie, Doamne, calea în carea voi merge, Însuti mă învată ce mi se cade să grăiesc; iar, de este voia Ta, să tac, învată-mă cum, în duhul păcii să tac, nu scărbind, nici smintind pe fratele.
Rogu-mă Tie, lege pune mie în căile poruncilor Tale si nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstrăinez de lumina asezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi: si cea vremelnică si cea vesnică.
Dăruieste-mi mie, Doamne să ajung la cunostinta adevărului Tău. Prelungeste-mi viata până voi aduce Tie roada de pocăintă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieste să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu si mai înainte de a părăsi această viată să vază sufletul meu slava fiilor învierii. Iar când, întru adâncul întelepciunii Tale, ai rânduit a pune capăt vietii mele pe pământ, atunci, mai înainte fă mie cunoscută moartea mea, ca să se gătescă sufletul meu spre a Te întâmpina. În ziua aceea, cea mare si sfântă mie, fii cu mine, Doamne si dăruieste mie bucuria cea negrăită a mântuirii Tale. Curăteste-mă de toată greseala cea văzută si cea ascunsă, si de toată fărădelegea ce se tăinuieste întru cele dinlăuntru ale mele, si mă învredniceste să aduc răspuns bun înaintea scaunului cel înfricosat al judecătii Tale.
Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri si mari cer eu de la Tine, Împăratul cel Preaînalt, dar nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă Tie, miluieste-mă si nu mă trece cu vederea, nici mă lepăda pre mine de la fata Ta, pentru prea multă îndrăzneala mea; ba mai vârtos si înmulteste în mine această sfântă si dreaptă îndrăzneală si întru puterea dragostei Tale mă călăuzeste pre urmele pasilor Tăi. Dăruieste mie, celui mai de pe urmă si mai lepădat dintre toti oamenii să Te iubesc pre Tine, precum Însuti ai poruncit nouă; din toată inima mea si din tot sufletul meu si din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întraga mea făptură îmi dăruieste să Te iubesc pre Tine, Doamne.
Că Singur esti Acoperitorul cel Sfânt si Atotputernic si Apărătorul vietii mele si Tie rugăciunile mele aduc si Cuvântările de slavă acum si în vecii vecilor. Amin



Joanna

Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpotriva o iluminare a ei.

Parintele Arsenie Boca

Arsenie Papacioc: „CLOPOTELE CHEAMĂ VIII, PLANGE MORTII, IMPRĂSTIE VISURILE”...

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

dragele mele, eu incep ziua cu o mare bucurie.Fratele Sofiei a intrat al 11-lea la facultate, sectia germana cu romana, plus ca a intrat si la filologie clasica.

Acu ma duc la o nunta, si am omare dilema.trebuie sa port ceva pe cap in mod normal....da io nu pot sa fiu eleganta si sa port basma....cum se procedeaza???

si io pacatoasa,



Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia



Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

quote:
Originally posted by Sabina

dragele mele, eu incep ziua cu o mare bucurie.Fratele Sofiei a intrat al 11-lea la facultate, sectia germana cu romana, plus ca a intrat si la filologie clasica.

Acu ma duc la o nunta, si am omare dilema.trebuie sa port ceva pe cap in mod normal....da io nu pot sa fiu eleganta si sa port basma....cum se procedeaza??? si io pacatoasa,

Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
Felicitari si Doamne ajuta!Gata,trebuie sa ne intalnim,sa faci cinste.Te referi daca sa porti ceva pe cap in Biserica?Poti sa iti pui o esarfa usoara,asortata cu rochia,daca ai.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA
carti

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

mersi Irina, am o esarfa ce face parte chiar din costumatie, dar mi-o puneam pe umeri, ca sunt cam golasi:)
o s-o fixez eu cumva sa impac capra si varza.nu de alta,da nunta e la Schit.

va sarut.



Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia



Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

Sabina,citesc scrisorile par. Sofronie Saharov(arhim. de Essex) si m-am gandit la tine,fiindca vorbeste si despre despre arta,parintele avand din tinerete un talent deosebit la pictura.Nu-ti spun mai mult,poate citesti cartea.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA
carti

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

Buna dimineata dragele noastre, azi e zi mare, facem 3 ani de Galagie!!


da tot mi se pare c-o incearca o raceala si sunt extrem de stresata pe tema asta:((

in rest, gandaca are compu virusat si ii apara ca accesul e restrictionat, crede ca e banata:)

la nunta a fost ...interesant, mirele e taiwanez catolic si a trecut la ortodocsi,(perechea e stabilita in America),asa ca preotii de la Darvari au oficiat si in limba engleza unele pasaje mai importante(logodna,cununia etc) Mi s-a parut frumos din partea lor ca au facut asta.







Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia



Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns casandra spune:

La multi ani, Sofia Galagia!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

Draga Sabina,La multi ani!pentru Sofia!

Nu cred ca Gandacel e banata,asa imi aparea si mie cateodata accesul restrictionat,de obicei cand erau probleme cu sit-ul.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA
carti

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns spic de grau spune:

Sabina, La Multi Ani! fetitei tale! Dumnezeu s-o binecuvinteze si sa aiba parte de o viata fericita.

Joanna citesc cu placere toate rugaciunile si poeziile pe care le postezi. Mi-am facut un director pe calculator, unde voi incerca sa salvez toate documentele facute in word cu rugaciunile postate aici.

Pupici,

Lumy- mamica lui www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau" target="_blank">David Andréi (11 Martie 2004)



www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34758" target="_blank">Povestea nasterii lui David


Yesterday was the past, tomorrow will be the future,but today is a gift, that’s why we call it PRESENT

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns joanna spune:

Sabina,felicitari pentru intrarea la facultate a baiatului tau!
Sa-i dea Dumnezeu multi ani sanatosi Sophiei si tie si familiei!
Ce mama binecuvintata esti!
Spic de grau sa-ti fie de folos!Maica Domnului sa te aiba in paza!
Duminica frumoasa va urez.Minunata slujba de astazi de la biserica!
Cu dragoste,pacatoasa,

Joanna

Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpotriva o iluminare a ei.

Parintele Arsenie Boca

Arsenie Papacioc: „CLOPOTELE CHEAMĂ VIII, PLANGE MORTII, IMPRĂSTIE VISURILE”...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns conchita spune:

La Multi Ani, Sofia, sa fii binecuvantata cu toate darurile!

e o duminica splendida si aici, Joanna, te face sa uiti de toate relele.

Mergi la inceput