Copiii si alcoolul
Buna ziua,
Am urmarit aseara o emisiune deosebit de interesanta despre adolescenti si consumul de alcool.
Tineri intre 15-26 de ani, mai mult sau mai putin dependenti de alcool, erau prezenti in emisiune. Unii dintre ei trecusera prin mai multe cure de dezintoxicare inainte de a putea spune ca nu mai pun picatura pe limba, altii dadeau lupte crancene cu ei insisi, fara succes.
Am aflat – nu stiam!!! – ca in Franta alcoolul este primul pe lista drogurilor la adolescenti, inaintea canabisului si a tigarilor.
Am aflat – nu-mi imaginam!!! – ca de multe ori primul contact serios cu paharul are loc inca de la 12-13 ani!
Se incepe prin a bea un paharel la o petrecere intre prieteni, la o aniversare de exemplu la care iti lasi linistit copilul... Parintii nu sunt la curent decat cand – de multe ori – consumul a devenit cotidian, si se pare ca nu e nevoie decat de 3-4 luni pentru a se instaura dependenta.
O adolescenta de 16 ani povestea cum de pe la 14 ani micul dejun era format dintr-o sticluta de bere pe care o bea pe furis inainte de a pleca la scoala, apoi alta, sau altele urmau in parc etc. Pana dupa amiaza cand se intorcea acasa, „radea” 4-5 sau mai multe beri, iar mai tarziu ajunsese sa-si puna rom alb in sticla de apa si sa traga din cand in cand cate o dusca in pauze. Emisiunea e durat mult, marturiile au fost numeroase si care de care mai infioratoare.
Pentru mine a fost un semnal de alarma.
Psihologul invitat spunea ca primul contact cu alcoolul are loc la varste foarte fragede, cand parintii il lasa in gluma pe cel mic sa goleasca picatura de pe fundul paharului, sa guste „cu degetul”, sau sa ia un strop din cupa cu sampanie.
Cum de cele mai multe ori aceste bauturi sunt placute la gust, si mai ales cum nu exista interdictia in aceste situatii, copilul va cere si data viitoare, pana cand – pe la 9-10 ani va gusta putin mai mult si – in functie de constitutia fiecaruia – poate deveni o necesitate... mica, si totusi necesitate...
M-am ingrozit, fiindca o mama prezenta in emisiune a povestit ca se teme pentru fata ei, care are 13 ani si care de ani buni „gusta” putin din paharul parintilor, cand sunt la restaurant, de exemplu. Inainte de emisiune nu i se parea un lucru periculos, dar spre sfarsit incepuse deja sa-si puna intrebari serioase... Pentru ca nu pare periculos, multi parinti procedeaza asa, dar se pare ca nu-i o joaca!
M-am gandit ca poate fi interesant ca subiect de discutie.
.................................................................................
Dragii de noi
.................................................................................
« C’est une grande folie que de vouloir ętre sage tout seul. »
La Rochefoucauld
Raspunsuri
Miruna Enescu spune:
Este interesant.
Nu stiu cum am crescut eu si fratele meu in aceeasi casa, dar el a avut probleme cu alcoolul, iar eu nu am pus niciodata o picatura pe limba.
Stiu ca anturajul este o problema, dar oare nu poate educatia face ceva? Si cum, daca eu si fratele meu am primit aceeaasi educatie si uite...Poate tine de firea, taria de caracter a omului?
Si totusi, si totusi, cum putem sa-i ferim pe copiii nostri? Doar treaba cu gustatul sau nu din paharul parintilor nu mi se pare de ajuns!
lu.more spune:
Iata traducerea benzii-anunt a emisiunii cu pricina:
"Se gaseste in toate casele, in toate magazinele. Nu este interzis de lege. Cu el, nu riscam sa ne trezim cu catuse la maini, atata timp cat il consumam cu moderatie.
Acestea sunt, poate, motivele pentru care nu ne punem destule intrebari privitoare la pericolul pe care-l reprezinta alcoolul pentru copiii nostri.
Alcoolul este, totusi, un psiho-activ pe care tinerii il consuma cel mai mult: mai mult decat tutunul si mai mult decat canabisul. La 17 ani, 1 baiat din 5 consuma in mod regulat alcool, si 8 tineri din 10 declara ca au consumat alcool in ultimele zile.
Cum trec tinerii de la alcoolul baut in cadrul petrecerilor, la dependenta solitara?
Trebuie sa interzicem cu desavarsire alcoolul, cu riscul de a le atata curiozitatea si gustul pentru ceea ce e interzis, sau trebui sa-l autorizam cu moderatie, cu riscul de a-l banaliza?
Exista bauturi alcoolizate a caror tinta sunt in mod clar, tinerii?
Sune constienti tinerii de pericolul pe care-l reprezinta alcoolul?"
Desigur, Miruna, educatia e covarsitoare, anturajul are si el importanta lui.
"Sunt constienti tinerii de pericolul pe care-l reprezinta alcoolul?"
Dar noi, parintii, suntem constienti? Daca da, cum procedam cand copilul ne cere sa guste "cu degetul"? Sau mai tarziu, cand, cu noi la masa, le facem si lor un "sprit" lejer? Sau le dam sa guste din sampania de Revelion?
E bine? E rau?!?.....
.................................................................................
Dragii de noi
.................................................................................
« C’est une grande folie que de vouloir ętre sage tout seul. »
La Rochefoucauld
lgireada spune:
In general, problema alcoolului e cam pe atunci, pe la final de gimnaziu si toata perioada liceului. Parerea mea. Dupa, unii se linistesc si mai beau ocazional un pahar, dar pt altii, care au scapat prea multe pahare de tineri, e mai greu sa se opreasca. Deci mare atentie la gimnaziu si liceu, discoteci si petreceri!
Liliana
http://pg.photos.yahoo.com/ph/lgireada/album?.dir=/2c7b
RaluD spune:
E chestiune de educatie, la fel ca problema cu drogurile.
Mamica cu stropul de vin nu are o problema daca isi invata/ajuta fiica sa nu se lase "luata in stapanire" de alcool.
Mamicile care nu pun strop in gura si se asteapta ca fiii sau fiicele lor sa nu bea "pentru ca nu au vazut in casa", da. Pentru ca lucrurile astea trebuie discutate, la fel ca aspectele care tin de viata sexuala.
Cine isi lasa copilul sa creasca precum o buruiana, suporta consecintele. Nu era nici inainte usor sa fii parinte, dar parca acum e si mai greu.
Eu o sa-mi las copiii la petreceri, e inuman sa-i tii legati in casa. Dar voi incerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa le controlez cat de cat anturajul si sa ii ajut sa refuze o sticla de alcool sau o tigara cu marijuana daca li se ofera. Pentru ca mi-e teama ca li se vor oferi.
Raluca, Emi bebelusa si bb2 din burtica