DRUMUL CATRE PARIS -jurnal de calatorie, sep 2003
Raspunsuri - Pagina 2
danilamonica spune:
quote:
Originally posted by mammy2706
SUPERB!!!
imi place mult cum povestesti si admir multitudinea de amanunte pe care le-ai tinut minte. Am fost si eu in primavara la Paris dar nu as putea sa-mi aduc atat de multe detalii despre Notre Dame sau Sacre Coeur. Am ramas indragostita de oras si m-as intoarce oricand chiar daca metroul lasa de dorit si fast-food-urile la fel (noi am vazut MC-ul de langa Hotel de Ville si ne-a trecut foamea - am preferat restaurantele arabesti)
Cristina, mamica lui Andrei
Andrei<1an ,>1an
poze noi
motz
Sa-ti spun un secret: unele informatii au fost scrise in jurnalul de bord" pe care l-am avut cu mine=un caiet, unele mi le-am adus aminte dupa pozele facute, unele dupa casetele video si ce au uitat am cautat pe net astfel incat sa am o imagine cat mai completa a excursiei mele.
Cine stie cand voi mai avea nevoie de ea....
Monica
pozele noastre
danilamonica spune:
16 septembrie 2003 Castelele de pe Valea Loirei
Dupa un somn odihnitor Parisul ne intâmpina cu soare din nou si ne deschide iarasi bratele. Ne potolim foamea, ne luam si la pachet fiindca si azi va fi o zi lunga si ne imbarcam in autocar catre Valea Loirei.
Valea Loarei strabate 4 provincii ale Frantei: Orleans, Blésois, Touraine si Anjou. Pornim si noi de la Paris pe o autostrada lina si in fata ochilor se insira o multime de sate si orasele pline de verdeata. Având in vedere ca sunt o multime de castele, biserici si abatii pe malurile Loarei, programul nostru nu putea sa le includa pe toate asa ca ghida ne-a informat ca vom vizita doar trei Chambord, Chenonceau si Amboise.
Valea Loarei este o usoara si sinuoasa depresiune, iar Loara este navigabila insa nu foarte mare ; am vazut din fuga autocarului o multime de ambarcatiuni mititele. Am trecut pe lânga Orléans care este orasul primilor regi francezi, dar, mai ales al Ioanei d’Arc. Aici (data viitoare imi zic in gând) s-ar putea vizita vestita catedrală “Sfânta Cruce”, capodoperă miraculoasa gotică, unde in 1429 Ioana d’Arc se ruga si era binecuvântata cu viziunea misiunii sale.
Lasam Orléans-ul in urma noastra si ajungem la castelul CHAMBORD (sec. XVI) considerat cel mai mare si cel mai maiestuos de pe Valea Loarei. Pe timpul contilor de Blois era locul unde se adunau acestia pentu vânatoare asa ca a fost supranumit “Castelul vânatorii” si contine o colectie impresionanta de pictura de epoca pe teme vânatoresti.
Regele Louis al XII-lea, il integreaza domeniului regal, si mai apoi sub François I se incep lucrarile de extindere, astfel incât, ajunge cel mai mare castel din Franta : 440 de camere (fiecare cu semineu), 13 scari si 800 de capitoluri. In 1821 e donat ducelui de Bordeaux care va fi initiatorul unei vaste opere de restaurare.
Are o forma dreptunghiulara, cu patru turnuri rotunde, ridicate in fiecare colt iar in centru se inalta maret donjonul, enorm si patrat, flancat de tot atâtea turnuri. Acesta se constituie in partea principala a castelului, a carui fatada este sobra cu multe ferestre cu cercevele separate la fiecare etaj de catre un cordon dublu. In centrul donjonului scara spiralata, de conceptie medievala, pe care am urcat si noi, permite sa fie admirate boltile sapate si minunatele capiteluri ce il impodobesc.
Cel mai impresionant este acoperisul unde se dezvaluie luxul si fantezia arhitecturii italiene : o abundenta de pilastrii si colonade cu incrustatii de ardezie. Castelul a fost vizitat de Leonardo da Vinci si ca urmare se simt si influentele lui in arhitectura.
Curtea interioara a castelului ne dezvaluie cele doua aripi ale castelului : cea de est cu cariatide si lanternon, cu flori de crin, de pe vremea lui François I si aripa de vest, mai clasica, din vremea lui Henry al II-lea.
Ce ne-a frapat a fost interiorul castelului simplu cu pereti goi si mobilierul rar ; din câte am inteles in timpul Revolutiei Franceze multe castele au fost pradate de bogatiile lor si Chambordul nu a facut exceptie.
Dupa o ultima privire asupra imprejurimilor ne imbarcam din nou in autocar si ne asternem la drum catre urmatorul obiectiv.
Pe drum ne frapeaza prin frumusetea lor micile sate prin care trecem cu casute cochete si gradini pline de flori, o adevarata inundatie de culori si parfumuri (pacat ca n-am apucat si sa le miros, din goana autocarului).
Al doilea popas al nostru a fost la CHENONCEAU (sec. XVI) construit chiar pe fluviu, si aici mi-a ramas si mie inima…. si de aceea am retinut mult mai multe detalii despre el.
Purtând denumirea de Castelul Femeilor (sau al celor Sase Doamne- care si-au lasat amprenta asupra constructiei lui) castelul este construit sub forma de careu ridicat in apele Cher-ei si construit pe stâlpi cu patru laturi, cu arhitectura renascentista si pilastrii.
Istoria incepe undeva prin anii 1230 când pe locul actualului castel exista o cetate fortificata, apartinând primului Lord de Chenonceau, Guillaume de Marques. Cetatea a fost darâmata si reconstruita de-a lungul timpului datorita problemelor pe care stapânii cetatii le aveau cu regalitatea. Asa ca dupa constructii si reconstructii in final cetatea ajunge in anul 1515 in posesia lui Thomas Bohier, colector de taxe al Regelui Francis I , ca urmare a falimentului familiei de Marques.
Thomas Bohier demoleaza cetatea veche si pune bazele noului castel. Din vechea cetate ramâne doar Turnul Marques: donjonul cu emblema vechii familii.
Katherine Briconnet, sotia lui Bohier, supravegheaza lucrarile in timp ce sotul ei este plecat pentru colectari de taxe si este prima din femeile care au avut o influenta marcanta in constructia castelului. Datorita ei castelul a fost restaurat in stil renascentist: cu scari largi si bucatarii luminoase si aici a fost conceputa prima “scara dreapta” din Franta, dupa un model italian si decorata cu figuri de oameni, flori si fructe. Dupa moartea ei, fiul sau mosteneste castelul insa acesta ajunge in posesia Regelui Francis I in schimbul datoriilor pe care baiatul le avea fata de Rege.
Regele Henry al II-lea, fiul lui Francis I, il daruieste Dianei de Poitiers, amanta lui, cu toate ca Regele era casatorit cu Caterina de Medicis. Regele avea o totala incredere in Diana, chiar si in afaceri de stat, aceasta il ajuta cu sfaturi si uneori chiar semna alaturi de el pe acte oficiale, deci nu e de mirare acest cadou imens.
Diana de Poitiers, devenita ducesa de Valentinois, isi stabileste resedinta la CHENONCEAU isi petrece mult timp si cheltuie multi bani pentru a transforma acest castel intr-unul dintre cele mai frumoase palate din Franta.
Dormitorul ei numit “Camera Reginelor” este un amestec incântator de stil si lux : camera este dominata de “Patul Dianei de Poitiers” care se spune ca are un efect extraordinar asupra celor care se aseaza in el..si pe bune..am incercat si eu pe furis sa-l ating si parca i-am simtit parfumul Dianei si soapte de iubire din trecut..am tremurat si m-am indepartat iute… Semineul e este decorat cu simboluri regale din aur pur si pe pereti sunt tapiterii flamande de o deosebita frumusete.
Ea creeaza gradinile pentru care Castelul de Chenonceau devine faimos, construind podul cu cinci arcade care leaga gradina din fata castelului de cea din spate. Iubirea dintre rege si Diana a fost una foarte profunda fapt care a nemultumit-o pe sotia Regelui, Caterina de Medici, insa aceasta nu a avut ce face cât timp acesta traia.
Dupa moartea regelui (intr-un accident), Caterina o preia controlul si o da deoparte pe Diana de Poitiers fortând-o sa ii cedeze castelul, dându-i “la schimb” castelul Chaumont , unde Diana se retrage si moare dupa aproape 6 ani de la moartea Regelui.
Castelul devine locul favorit al Caterinei de Medicis. Ea se decide sa mareasca castelul si totodata sa inlature urmele sederii rivalei sale Diana de Poitiers: pe semineul unde fusesera initialele H si D inlantuite - de la Henry si Diana - ea le inlocuieste cu H si C. Deasemenea isi decoreaza dormitorul propriu cu tapiterii reprezentând viata lui Samson si cu marginile tivite cu animale simbolizand proverbe si fabule (Crabul si Scoica).
Tot in timpul ei este aranjata galeria de peste râu sub forma de sala de bal in stil italian, cu podeaua de piatra si creta, iar la fiecare din capete construieste doua seminee renascentiste in incaperea luminata de 18 ferestre imense. Galeria conduce catre mai multe incaperi: camera de pictura, dormitoarele lui Francis I si Louis XIII (ultimul rege care a venit la castel).
Tot acum ea construieste grajdurile castelului . Bucatariile sunt pozitionate la baza castelului si am vazut ca sunt dotate cu rotiserie (un mecanism cu greutati suspendate deasupra râului) si cuptoare de copt pâine.
La intrarea in castel este sculptata o salamandra, emblema lui Francis I si de o parte si de alta embleme lui Bohier si ale sotiei sale. Din holul principal se ajunge in patru incaperi, printre care dormitorul lui César de Vendôme, situat vis-ŕ-vis de cel al Caterinei de Medici si un studio decorat cu picturi renascentiste italiene. Dormitorului lui Francis I are unul dintre cele mai frumoase seminee renascentiste ; la dreapta semineului fiind pictate “Cele trei gratii”.
In Camera Garzilor, peretii sunt decorati cu tapiterii flamande cu scene din viata castelului : o cerere in casatorie si o vânatoare. Exista dulapuri in stil gotic si renascentist care adaposteau argintaria,vesela si tapiteriile pe care “curtea” si le muta de la o resedinta la alta. Pe jos se poate observa o majolica din sec 16 iar pe tavane se vede insemnul Caterinei de Medici “doua C-uri interpuse”.
In timpul Caterinei se construieste si minunata gradina in stil italian, inaugurata in 1568 printr-o mare sarbatoare, concomitent cu celebrarea Pacii de la Amboise. Gradina contine flori, pomi fructiferi si legume care in acele vremuri erau considerate exotice.
Castelul era folosit pe vremea ei pentru petreceri si vânatoare, iar Caterina dadea multe receptii in cinstea celor trei fii ai ei : toti trei ajungând pe rând Regi ai Frantei . Aici in 1560 are loc casatoria primului sau fiului Francis al II-lea cu Maria, Regina Scotiei – acesta moare ceva mai tarziu. Apoi in 1577 are loc petrecerea data in cinstea noului rege Henry al III-lea , când este inaugurata si galeria de peste râul Cher.
In 1589, pe patul de moarte, Caterina ii lasa castelul nurorii sale Louise de Lorraine, sotia lui Henry al III -lea. Dupa moartea acestuia, Louisa isi jeleste sotul astfel ca isi redecoreaza dormitorul si semineul cu cordoane de vaduva, lacrimi de argint si scene religioase.
Linistea si intunericul pun stapânire pe castel aproape 11 ani pâna la moartea Reginei Albe (culoarea doliului) –cum a fost supranumita, Louisa de catre localnici.
In 1624, César, fiul lui Henry IV si sotia lui, Françoise de Lorraine au preluat castelul. Aceasta din urma se ocupa cu renovarea si redecorarea lui in special a dormitorului celor Cinci Regine : Regina Margareta –fiica Catherinei dé Medici, Elisabeta a Frantei (casatorita cu Phillip II de Spania), Mary Stuart –regina Scotiei si sotia lui François al II-lea), Elisabeta de Austria (sotia lui Carol al IX-lea) si Louise de Lorraine (sotia lui Henry al III-lea). In aceasta camera tavanul este pictat cu insemnele de arme ale celor Cinci Regine, peretii sunt acoperiti cu tapiterii flamande reprezentând asediul si rapirea Elenei din Troia, Circul de la Coliseum si incoronarea lui David.
Apoi de-a lungul secolelor castelul a trecut la sucesorii Reginei Louise dar fara sa-si recapete maretia de odinioara, incetul cu incetul disparând si din decoratiunile interioare: tablourile, mobila si cartile au fost dispersate, unele din statui au ajuns la Versailles.
O schimbare apare in 1733, când castelul ajunge in posesia lui Claude Dupin (descendent din familia Berry). Sotia lui Louise aduce iar viata si stralucirea vechiului castel. Acesta devine un pol al vietii literare si artistice de asta data, doamna Dupin având saloane literare unde se intalneau mintile luminate ale Frantei, printre care si Jean Jacques Rousseau . Louise Dupin devine iubita si foarte populara printre concetatenii sai si de aceea in timpul Revolutiei, ea si castelul au fost aparate de la distrugere si jaf.
In 1864 castelul este cumparat de sotul celei de-a sasea si ultima din “Castelul Femeilor”, Doamna Pelouze si se incepe restaurarea vechiului castel, restaurare ce dureaza aproape 10 ani insa multe din imbunatatirile facute de Caterina de Medici sunt distruse.
Si din 1913 Castelul devine proprietatea lui Henri Menier (producator de ciocolata), in familia carui ramâne de atunci incoace.
De-a lungul anilor castelul trece prin evenimente mai mult sau mai putin placute: spital temporar si centru de recuperare pentru ranitii din razboi in 1914, inundatia din 1940-1942 care distruge Gradina Dianei. In timpul razboiul mondial castelul se gaseste intr-o situatie neobisnuita : intrarea in castel se afla pe teritoriu ocupat de nazisti in timp ce galeria acestuia pe teritoriu francez neocupat ; de aceea aici s-au adapostit multe persoane.
Abia in 1952 Hubert Menier decide sa revigoreze castelul si sa-l scoata din ruina in care ajunsese : cladiri neingrijite, acoperisurile distruse si gradinile devastate. Cu toate astea reuseste sa-l reconditioneze, astfel incât incetul cu incetul Castelul Chenonceau revine la viata, pastrând urmele istoriei si culturii de alta data.
Si asta am gasit si noi intr-o dupa-amiaza frumoasa de toamna: un parc cu alei ingrijite si pline de umbra, cu frunze fosnind a toamna si a istorie, gradinile separate de aleea cu portocali plini de fructe . In fiecare camera pe care am cercetat-o erau niste aranjamente superbe de flori, fabuloase as putea spune, in fiecare zi proaspat culese din gradina castelului.. Arata de parca acel castel era pregatit pentru petreceri astfel incât plimbându-ma prin gradina ma asteptam sa ma intâlnesc cu “reginele” vremii cu umbrelute de soare si fosnet de rochii involburate.
Chiar si in bucatarie am vazut un aranjament facut cu legume (ardei , dovleci, vinete, gogosari, porumb) si fructe. Pâna una alta mi-am desfatat privirea si mintea cu istoria acestui castel si m-am simtit fie si pentru o secunda una dintre doamnele privilegiate care s-au odihnit pe bancutele din Gradina Dianei.
Se pare ca cu exceptia Castelului Versailles acest castel este cel mai vizitat din toata Franta si acum stiu si eu ca are si de ce.
Din pacate timpul acordat vizitarii lui s-a scurs pe nesimtite si ne imbarcam in autocar cu directia Amboise.
Prima dovada a renasterii franceze, castelul AMBOISE, stapânit la inceputuri de catre contii de Anjou, trece cu timpul la Casa de Amboise iar din 1431 se alatura castelelor care apartin Coroanei Frantei.
Construit initial ca o fortareata pe un promontoriu deasupra râului Loire, castelul Amboise devine din sec 12 o resedinta regala favorita. In sensul ca multi din Regii Frantei din sec 15-16 isi muta aici sotiile si copiii in timp ce ei locuiesc impreuna cu amantele in alte castele.
Primul rege care aduce stralucire acestui castel este Francis I si tot el il invita ca oaspete de onoare pe Leonardo da Vinci, care locuieste si munceste in apropiatul Clos Luce, si tot aici acesta este si inmormântat.
Apoi regele Henri al II-lea isi aduce sotia aici pe Caterina de Medici si copii ei inclusiv pe Maria Stuart, copila Reginei Scotiei care este crescuta aici in vederea casatoriei cu viitorul rege Francis al II-lea.
Pe vremea Caterinei aici exista o “curte regala” alcatuita din aproximativ 150 de persoane aflate in serviciul si la ordinele reginei.
La inceputul sec 17 castelul decade sub stapânirea fratelui regelui Louis al XIII-lea si apoi este transformat in inchisoare de stat, iar in timpul Revolutiei Franceze este distrus si mai mult.
Regele Louis-Philippe incepe restaurarea castelului in timpul domniei sale dar dupa abdicarea sa castelul este confiscat de guvern in 1848 si mai apoi sufera deteriorari grave in timpul invaziei naziste.
Astazi descendentii regelui Louis-Philippe l-au preluat si l-au reparat si continua intretinerea castelului prin intermediul unei fundatii.
Arhitectonic, desi are o fatada renascentista, castelul reflecta traditia gotica, iar fanteziile stilului italienesc, remarcându-se numai ici si colo, prin motivele ornamentale.
Ca decoratuni initial acestea erau de inspiratie franceza dar apoi apar influente ale artistilor flamanzi si italieni: mobilier si tapiterii frantuzesti si flamande, draperii de damasc si covoare turcesti.
Apartamentele regale din interior sunt superbe si mai pastreaza inca câteva tapiterii si piese de mobilier original. Este un castel foarte linistit, calm si parca bântuit de umbrele trecutului.
In interiorul castelului exista inglobata o intrare-iesire in spirala,destul de larga , pavata cu piatra care in timpurile medievale era folosita pentru accesul in interiorul si in afara castelului a calaretilor fara a fi nevoie sa descalece.
Aici exista, capela SAINT HUBERT, un mic monument care adaposteste mormântului lui Leonardo da Vinci : de un stil stralucitor, imbogatit de splendide decoratii sculptate (am vazut aici o fresca cu animale extraordinar de frumoasa).
Si dupa aceasta vizita ne-am oprit la poalele castelului unde este o pivnita de vinuri si am degustat din celebrul vin de Amboise, luând cu noi si cateva sticle din pretiosul nectar al viilor de pe dealurile de aici. Inca mai am o sticla din acest vin, placut la gust desi parca totusi incomparabil cu vinurile noastre!
Undeva pe aici se termina aventura noastra de o zi pe Valea Loirei, desi ar fi inca multe de vizitat eu am ramas cu sufletul la Castelul Chenonceau si pe tot drumul catre Paris, m-am gândit la locurile incarcate de istorie si frumusete pe care le-am atins cu pasul si cu inima..acolo in coltul inimii imi va ramâne o imagine draga a acestor locuri.. si o familiaritate nostalgica m-a cuprins pe neasteptate..poate intr-o alta viata am mai fost pe aici, cine poate stii?!
Mâine este ultima zi la Paris si este zi libera adica vom alege singuri traseul, pentru a vedea ce a mai ramas de vazut din Paris..mai sunt destule locuri nestrabatute si pe care cu siguranta nu vom apuca a le vedea insa mâine imi voi lua la revedere cum se cuvine de la Paris.
----
V-ati plictisit sau continui ?
Monica
pozele noastre
danilamonica spune:
17 Septembrie Zi libera in Paris
Si iata ne-am trezit si in ultima zi de Paris in care va trebui sa alegem ce mai avem de vazut intrucât in orele care ne-au mai ramas la dispozitie nu putem vedea totul asa ca dupa ce savuram micul dejun copios cu care ne-am invatat cu harta in mâna atacam ceea ce ne-a mai ramas de atacat. O luam la picior pâna la metrou si apoi ne decidem sa ne oprim in centru si sa ajungem la Opera.
Zis si facut coborâm la statia Opera si reintorsi la soare ne indreptam catre o capodopera a arhitecturii sec 19 “palatul Garnier”, adica Opera din Paris. Constructia ei a fost initiata de Napoleon al III-lea ca o Academie Regala de Muzica insa din pacate mai apoi a fost distrusa partial de flacari. Mai târziu arhitectul Charles Garnier pastreaza vechea constructie dar lucrând la arhitectura exterioara, timp de 14 ani, reuseste sa creeze in final Opera din Paris.
Cu o fatada impresionanta si o arie de aproximativ 11 000 metri patrati, Opera este unul din simbolurile regimului Imperial: decorata cu frize, coloane si ingeri printre alte nenumarate statui si decoratiuni. Din pacate nu am putut sa o si vizitam in interior intrucât se faceau lucrari de restaurare si era inchisa publicului. Am aflat totusi ca in interior este la fel de frumos ornamentata : catifele, frunze de aur, nimfe si cherubini. In interior exista un candelabru care cântareste peste sase tone iar tavanul este pictat de Chagall.
Lasam in urma Opera si o pornim agale prin celebra “Place de la Concorde” cu fântâna inspirata de cea din Piata Sf. Petru din Roma si Obeliscul care aminteste de victimele revolutiei franceze, ghilotinate aici. Undeva in zare se vede si turnul Eiffel pe care l-am admirat in splendoarea noptii.
Noi pornim hai-hui prin Gradinile Tuilleries care arata ca un parc prin care parizienii si turistii se plimba linistiti pe alei bucurându-se de caldura si dulceata toamnei pariziene. Facem si noi un popas pe scaunele de metal care se gasesc imprastiate prin parc si ne bucuram de umbra copacilor din gradina si de fondul sonor al vrabiilor.
Dupa ce ne odihnim si rontaim ceva biscuiti ori ciocolata ca sa capatam un pic de energie, luam cu asalt urmatorul obiectiv pe care ni l-am propus: Muzeul D’Orsay.
Asa ca dupa inca unul, doua instantanee luate având in fundal Palatul Louvre, traversam Sena peste Podul Regal si o luam la pas pâna când ajungem la fosta Gara D’Orsay, acum transformata in muzeu impresionist .
Gara d’Orsay construita pe urmele Palatului d’Orsay (distrus in 1871) a fost prima gara din Paris care avea curent electric si anume in 1900 când a fost inaugurata in cinstea Expozitiei Universale de la 14 iulie. Tot atunci se inaugureaza si hotelul d’Orsay in acelasi loc, care mascheaza structurile metalice ale garii prin fatada construita in piatra taiata. La interior apar elementele tehnicii moderne : lifturi pentru bagaje si calatori, linii de tren electrificate. Tot aici exista o sala centrala imensa de 32 m inaltime, 40 m latime si 138 m lungime.
In anul 1973 hotelul isi inchide portile si in 1977 Gara d’Orsay devine un muzeu dedicat creatiilor artistice din a doua jumatate a secolului 19.
Marea sala centrala devine artera principala de vizitare din care se deschid mai multe galerii dedicate unei perioade sau unui artist. Muzeul este organizat pe trei nivele, cu parterul distribuit in jurul salii mari, pe deasupra careia se intind terasele de la nivelul imediat urmator. Ultimul etaj este instalat deasupra holului si se prelungeste pâna deasupra strazii Legiunea de Onoare (pe fostul loc al ultimului nivel din hotel).
Pe lânga zonele de expozitii din hotel, exista pavilionul Amont (o pasarela de sticla peste vechiul picior de vest al garii); restaurantul muzeului (instalat in vechea sala de mese a hotelului), Cafeneaua Autorilor, o librarie si un auditorium.
Muzeul d'Orsay se concentreaza pe perioada dintre anii 1848 si 1914, dar isi largeste aria de acoperire neglijata de alte muzee : contine picturi, sculpturi, arhitectura, mobilier, obiecte de arta, film, grafica toate provenind din marile colectii de la Louvre sau de la Muzeul National de Arta.
Impresionati de arhitectura si maretia salii pornim sa colindam in masura timpului disponibil colectiile de pictura, in special impresionistii pe care am tinut sa ii vedem neaparat. Iar eu am venit intinsa sa vad tablourile lui Toulouse-Lautrec, despre a carui viata abia citisem inainte de plecarea la Paris.
Strabatem sala dupa sala si pasii nostrii se amesteca cu ai altor vizitatori care se opresc ca si noi cu emotie in fata tablourilor . Incepem cu artistii romantici si neoclasici: trecând prin culoarul central unde sunt expuse imense sculpturi , ii regasim pe Decamps, pe Ingres si Delacroix (cu scene exterioare de vânatoare).
Alunecam printre tablouri si nimerim peste Corot, Dupre, Millet si Rousseau din scoala realista cu subiectele ce idealizeaza trecutul si munca oamenilor simpli de la tara si minunatele peisaje cu paduri sau “Dansul nimfelor” a lui Millet.
Tot aici ii gasim pe Manet si Courbet cu celebrele nuduri :“Originea lumii” de Courbet sau “Somnul” cu cele doua femei goale dormind imbratisate (tot “curajosul” Courbet).
Urmeaza Gustave Moreau cu ale lui portrete si tablouri cu teme mitologice (Galateea, Iason si Medeea) si Degas –inainte de 1870- cu ale sale portrete de familie
Urcam la primul etaj trecând prin salile dedicate pictorilor Denis, Valloton si Roussel si ne indreptam catre al doilea etaj pentru a vedea celebrul “Dejun pe iarba” a lui Manet care a scandalizat opinia publica prin faptul ca doamnele din tablou sunt goale in timp ce domnii sunt imbracati. Si tot aici din seria de tablouri ale lui Monet, de asta data avem peisaje cu marea sau “Podul de fier de la Argenteuil”. Pe mine m-a impresionat “Les coquelicots” (Câmpul cu maci -cred ca s-ar traduce) este atât de luminos si plin de culoare..Recunosc ca se muleaza pe sufletul meu….
Cu regret le parasim pentru a admira celebrele scene de balet ale lui Degas ( “Lectie de dans”). Ma opresc pentru cateva clipe si ii admir balerinele ce par a-si fi suspendat dansul pentru o secunda eterna.
Din ce in ce mai bogati in impresii ne intâlnim cu numeroasele peisaje si exterioare pictate de Manet, Sisley, Pissaro si bineinteles Renoir. Oprindu-ma la Renoir, am fotografiat si eu “Dansul de la Moulin de la Galette” plin de lumina si culoare care evoca momentele de duminica dupa amiaza din Montmarte când dansul era ocupatia favorita a parizienilor.
Asa ajungem la unele dintre cele mai faimoase tablouri impresioniste “Doamna cu umbrela”, ”Femei in gradina” ale lui Monet si la tablourile din seria Catredralei Rouen ce evoca obsesia acestuia pentru lumina.
Ajungem la camera in care sunt expuse operele lui Van Gogh. Bineinteles ca am imortalizat si eu autoportetul pictorului si i-am admirat tablourile - deja au o alta linie fata de cele vazute anterior, facând parte din perioada post-impresionista.
Ne lasam cuceriti apoi de Cezanne cu tablourile lui gen natura moarta si apoi urmeaza pointilistii din care am vazut si noi in fuga Seurat, Signac, Rousseau, urmati de Gauguin si bineinteles ca am ajuns si acolo unde speram la operele lui Toulouse Lautrec. O camera intunecata (pentru a se proteja tablourile mi s-a spus) in care erau expuse tablourile lui celebre cu imagini din braseriile teatrelor, cafenele, baruri si cluburi de noapte. Aici am gasit tablourile lui numite “Femeie ridicându-si ciorapii” (1894), “Justine Dieuhl” (1891) ,”Jeanne Avril dansând” si multe altele.
Desigur as mai fi dorit sa vad si toate colectiile de obiecte, galle-urile sau tapiterii insa nu ne-ar fi ajuns o dupa amiaza asa ca ne-am decis sa ne tragem un pic sufletul si unde o puteam face mai bine decât in Salonul de Ceai din restaurantul muzeului.
Aici am admirat tavanul superb pictat si decoratiunile interioare, in timp ce savuram o cafeluta cu gust de Paris. Ragazul acesta a fost binevenit pentru ca mi-am umplut mintea si sufletul cu aroma Parisului si oriunde merg intr-o cafenea imi aduc mereu de acel loc unde am savurat cea mai buna cafea : la Paris locul unde inima mea s-a oprit.
Pentru a ne intoarce catre hotelul unde ne-am cazat am luat-o pe stradutele din cartier, pe lânga blocuri cu un aer burghez instarit, elegante si tacute. In dosul portilor mari, ghicim elegante curti interioare iar la parterul caselor magazine de lux, discrete dar in mare parte, axate pe mobilier de lux, futurist, de birou si de bucatarie.
Acest cartier l-am strabatut in mare parte in plimbarile noastre prin Paris intrucât statia de metrou sau de autobuze care porneau catre hotel se aflau in acest loc. Si ca sa ne simtim bine in bântuiala noastra prin Paris ne-am “ratacit” un pic si prin acest cartier : am trecut pe lânga celebrele cafenele “Cafe de Flore”, “Deux Magots” sau “Lipp” care in trecut erau frecventate de oameni de litere sau pictori, azi de personalitati din lumea spectacolului sau de turisti bogati . Printre obisnuitii locului figurau nume ca Appollinaire, Prevert, Sartre si Simone de Beauvoir. Salonul “Lipp” cu colturile sale linistite este mult mai discret decât celelalte doua braserii din preajma, lucru apreciat de diverse personalitati politice.
Aici am gasit si multe librarii, care tin deschis pâna seara târziu, luminile lor sclipind ca niste oaze in intuneric. Câteva magazine de confectii si parfumerie vor puncta, ici si colo, traseul nostru iar de departe vom zari clopotnita bisericii Saint Germain des Pres.
Si incet incet ultima noastra zi in Paris se apropie de sfârsit, ne reintoarcem la hotel pentru o cina frugala.
Dupa o binemeritata odihna , decidem sa mai luam o ultima portie de Paris culminând cu Moulin Rouge deci ne decidem sa colindam un pic bulevardul Clichy. Asa ca la metrou cu noi ,deja l-am invatat aproape pe dinafara, si ne oprim in statia “Pigalle” , din piata cu acelasi nume. Aici era locul in care duba politiei statea de obicei , acum locul a fost ocupat de statia “ trenului turistic”, cel care face turul cartierului.
Ne amestecam si noi printre grupurile compacte de turisti care bat trotuarele, in sus si in jos, unde se aliniaza magazine de tot felul, cabaretele erotice si sex-shop-urile.
Ne regasim strabatând seara acest bulevard, unul din locurile placerilor de noapte pariziene. In drumul nostru suntem orbiti de lumina multicolora a intrarilor de cabarete, sali de spectacole si cea a numeroaselor sex-shop-uri.
Curiosi ca tot omul privim si noi in vitrine si la numarul 72, gasim "Muzeul Erotismului", instalat pe cele sapte etaje ale imobilului, un loc ce a câstigat o adevarata notorietate. Au fost reunite aici piese unice, in felul lor, in lume. Incercam si noi sa intram dar dupa ce vedem obiectele expuse la parter , tot felul de jucarii si obiecte sexuale (o mare parte din ele sunt legate de erotismul sacru, de diverse religii sau filozofii ) eu cel putin nu am curaj sa merg mai departe si revenim in strada.
De-a lungul plimbarii noastre am fost poftiti de diversi “portari” sa calcam pragul nenumaratelor sali de spectacole : nu conta ca suntem perechi.. ei ne intrebau daca nu ne intereseaza o “variatiune” si in special pe insotitorii nostrii ii “agatau” cu propuneri tentante.
Zâmbeam si refuzam politicos, trecând mai departe..insa nu-mi vine sa-i dau drumul la brat sotului meu, ba chiar il strâng mai cu nadejde lânga mine.Asa ca ne vedeam de drum, pierzându-ne iar in torentul de lumina si agitatie.
Ca o curiozitate aici gasim si un bistrou numit “Bistroul Popii “ (condus de un preot in parohia bisericii Trinité), bistrou aflat intre un sex-shop gigantic si un magazin de lenjerie de dama (care avea in vitrina tot ce-ti putea trece prin cap in materie de “costumatie” pentru doamne sexy – asistente, Scufita Rosie, piele, biciuri, dantela s.a.m.d)
Cafenele, magazine de tot felul, zgomot, animatori, sali de jocuri mecanice, multe autocare si asta pe toata lungimea bulevardului, pâna la urmatoarea piata, Piata Blanche.
Asa bântuim si noi vreo ora si facem cale intoarsa, oprindu-ne lânga celebrul cabaret Moulin Rouge lânga care era o coada imensa, pentru a se intra la spectacolul care costa in jur de 125-150 euro. In zona erau parcate vreo 4-5 autocare si toate pline de “asiatici” care asteptau cuminti rândul la bilete. Noi ii facem doar poze si il admiram de pe partea cealalta a strazii dupa care ne dam seama ca se apropie ora ultimului metrou iar de data asta suntem decisi sa ne intoarcem cuminti la hotel, nu de alta dar picam efectiv de oboseala. Deci ne luam ramas bun de la Paris cu imaginea celebrului cabaret si intorsi la hotel savuram si noi cum se cuvine ultima noapte la Paris. Ssst… et bonne nuit!
Monique..deja
pozele noastre
irinaschwartz spune:
foarte ,foarte frumos!!!am inteles ca ati facut poze...te rugam pune si niste poze!!!merci!...si asteptam povestea drumului de intoarcere.
Marox spune:
Daca ati mers pe autostrada de la Paris la Orléans atunci ati trecut prin dreptul localitatii unde locuiesc, Artenay, la 100 km de Paris si 20 km de Orléans.
Pt Orléans, nu-ti face singe rau ca nu l-ai vizitat. In afara de catedrala "Sainte Croix" si palatul fostei Primarii, nu-i nimic spectaculos de vazut.
Pt castelele de pe Valea Loirei, incearca sa vizitzei, data viitoare cind vei veni, Cheverny (castelul care a servit de model pt Hergé, "tatal" eroului de banda desenata Tintin - este magnific, si pe dinauntru si pe dinafara), castelul din Blois, gradinile castelului Chaumont sur Loire, Villandry, in special pt gradini, Azay-le-Rideau, Ussé (castelul Frumoasei din Padurea Adormita). Iar in apropiere de Paris, un castel imapatesc (a fost locuit de Napoleon) este Fontainebleau. Sincer, Versailles e (aproape) nimic pe linga acesta.
danilamonica spune:
18 Septembrie Drumul catre Munchen trece prin Reims
Off..gata ne-am facut bagajele..le-am lasat in camera si coborâm sa savuram ultimul mic dejun ca la Paris..asa ca adio croissante si cacao cu lapte ne indreptam catre Munchen cu o scurta escala la Reims. Autocarul ne asteapta cuminte, un ultim telefon din holul hotelului catre cei dragi..deja mi-e dor din ce in ce mai tare de Andrei si ne luam la revedere de la hotelul ospitalier din Paris .
Strabatem acum pe zi Parisul si este tot o zi de toamna calda si insorita, plina de culoare si caldura. Privim pe geam mai tot timpul , eu cu nostalgie cel putin, daca nu cu parere de rau ca n-am reusit sa vad tot ceea ce as fi vrut din Paris. C’est la vie!
De la ghida aflam ca Reims se afla in regiunea Champagne, ca este un oras vechi cu ramasite romane (Arcul lui Marte- ridicat in onoarea imparatului Augustus ) si ca este orasul unde se incoronau Regii Frantei in binecunoscuta Catedrala din Reims.
Debarcam in Reims si ne oprim in fata Catedralei care seamana foarte mult cu Notre Dame. Ridicându-si cele doua turnuri catre inaltimi, deasupra acoperisurilor orasului, aceasta capodopera a secolului al XIII-lea ne incânta privirea prin arhitectura sa gotica, prin sculpturile sale si mai ales prin neasemuitele vitralii de Reims- desavârsita Rozeta de deasupra intrarii ne-a fermecat…
Aici s-au incoronat primii regi franci, incepând cu Clovis I (invingător al romanilor, germanilor si vizigotilor, anul 496). Acesta s-a botezat si a devenit primul rege barbar crestinat, fondând monarhia francă. Imaginile lui se regasesc in Catedrala sub forma de vitralii . Linistita si coplesitoare prin monumentalitatea ei severa, Catedrala scrie un capitol intreg din istoria universală a arhitecturii si sculpturii.
Portalul central , dedicat Fecioarei , contine in centru o mare rozeta-vitraliu si este decorata cu o statuie a Fecioarei Maria , iar dedesubt se insira “Galeria Regilor” care descrie botezul lui Clovis , urmat de statuile succesorilor acestuia.
Fatadele laterale sunt deasemenea decorate cu statui: cea de pe nord având statuiile principalilor episcopi ai Reims-ului, cu reprezentarea Judecatii de Apoi si statuia lui Isus, iar fatada de pe sud este decorata cu o frumoasa rozeta-vitraliu infatisând apostolii si profetii.
In interior catedrala contine nenumarate tapiterii reprezentând viata Fecioarei Maria, o imensa orga si mai multe tablouri pictate de Tintoretto, Nicolas Poussin si câteva lucrari ale pictorului rus Marc Chagall.
Aici se gaseste Vasul Sfânt (“Sainte Ampoule”), succesorul celui care continea mirul cu care erau unsi Regii Frantei, vas care a fost spart in timpul Revolutiei franceze si din care
s-a mai pastrat pâna astazi doar un fragment.
Vizita noastra in Reims ia sfârsit destul de repede , dar totusi reusim sa constatam ca orasul in sine se remarca prin discretie si bun gust. Totusi centrul, exclusiv pietonal, ca peste tot pe unde am trecut in ultima vreme era invadat de turisti, de adolescenti si grupuri de adulti deschisi si veseli, care degajau un sentiment tonic al vietii palpitânde.
Si imbarcati in cea de a doua casa din ultima vreme, autocarul, lasam in urma Reimsul si rând pe rând tot teritoriul Frantei pentru a ajunge la ceas de seara la Munchen. Totusi urmatoarea oprire va fi la Luxemburg, iarasi un loc despre care nu se poate sa nu-mi amintesc cu placere.
18 Septembrie Doua ore la Luxemburg
Suntem inca pe drum catre Luxemburg insa aflam câteva detalii despre micul stat care este de fapt un ducat cu o monarhie constitutionala si un parlament democratic, condus de Primul Ministru. Marele Duce Henri de Luxemburg numeste Consiliul de Stat si are un rol mai mult ceremonial si administrativ. Singura forta de securitate este Politia Marelui Ducat si economia statului se bazeaza pe industrie, banci si sectorul de servicii. Are o populatie foarte mica de aproximativ 450,000 locuitori pe o suprafata de 2500 km patrati dar acestia au un standard de viata foarte ridicat (majoritatea lucreaza in domeniul bancar).
Povestea incepe in anul 963 odata cu orasul-capitala Luxemburg : pe atunci era o fortareata cocotata pe un promontoriu, inconjurat de mai multe vai si aflata in posesia lui Siegfried, conte de Ardennes . Acesta dezvolta orasul construind si biserica Sf. Mihai (mândria orasului), insa de-a lungul timpului este cucerit rând pe rând de catre burgunzi, francezi, spanioli, austrieci si sfârseste prin a deveni unul din cele mai importante zone ale Europei denumit “Gibraltarul Nordului”.
In 1839 Congresul de la Viena il ridica la rang de Mare Ducat si in 1867 ii este recunoscuta independenta prin tratatul de la Londra si declarata tara neutra, toate celelalte tari
garantându-i neutralitatea( de aceea nici nu au armata proprie).
Orasul Luxemburg este construit ca o adevarata fortareata cu mai multe rânduri de ziduri, fortificate cu bastioane, forturi si o retea de tunele subterane. Din pacate nu vom avea timp sa il vizitam pe tot, intrucât coboram in oras doar pentru doua ore.
Autocarul ne lasa intr-o parcare din centru, unde avem norocul sa asistam la pregatirile pentru un fel de parada: uniforme, fireturi, alamuri si tobe ne vestesc ca vom avea parte de un spectacol interesant.
Ne luam dupa multime care se indreapta catre Palatul Ducelui unde vom asista la schimbarea garzii si o mini-parada . Pret de circa o jumatate de ora asistam la spectacol aplaudând cot la cot cu localnicii si ceilalti turisti care se inghesuiau pe straduta din fata Palatului.
Dupa ce spectacolul ia sfârsit ne luam si noi ragazul sa colindam un pic pe stradutele curate si sa admiram arhitectura veche care se imbina cu noile sedii de banci sau birouri.
Auzindu-ne vorbind româneste un bunic cu nepotul in cârca se intoarce spre noi si in engleza ne spune ca stie despre România: este om de afaceri si a fost pe la noi; cunoaste Timisoara, Aradul, Petrosani chiar, vine in fiecare an cu afaceri si ii place tara noastra si oamenii ei. In sfârsit aud vorbindu-se de bine despre noi undeva in Europa. Ne luam ramas bun si pornim sa mai cercetam un pic orasul, gasim si ceva magazine cu suveniruri..chiar si reduceri..haladuim prin oras..imi pare rau ca nu am mai mult timp la dispozitie sa vizitez Biserica Sf. Mihail sau muzeele care am aflat ca exista aici.
Insa suntem doar in trecere asa ca ne reintoarcem la autocar si purcedem la drum fiindca avem de parcurs destul de mult pâna la Munchen.
Ajungem la destinatie undeva târziu in noapte si spre deosebire de Franta unde la aceeasi ora orasele erau animate si pline de zarva in Munchen se asterne linistea, ici si colo ferestre luminate dar foarte putine si ne strecuram pe stradutele bine luminate dar pustii pâna la hotelul care ne gazduieste o noapte. Acesta se gaseste undeva destul de in centru si nu este foarte mare, auster ca arhitectura si micut ca sala de primire.
Ne luam camerele in primire, mici dar curate si deschid geamul sa savurez parfumul german. De sub geamul, care da intr-o curte interioara se vede o gradina rustica cu o caruta incarcata cu ghivece de flori si un restaurant acoperit de unde se aud cântece in germana.
Eu numai rezist si decid sa ma culc, Mihai se pare ca are chef de plimbare isi ia camera de filmat si pe vecinul de alaturi si se duc sa vada Munchenul noaptea. Cred ca acasa o sa vad si eu prin ochii camerei de filmat cum arata asa ca ii urez plimbare placuta si adorm bustean.
19 septembrie Munchen, orasul berii, in prag de Octoberfest
A doua zi acelasi ritual: impacheteaza, du-te sa prinzi micul dejun (intradevar si aici foarte bun si diversificat), du bagajele jos la autocar si la drum prin Munchen.
Orasul ne intâmpina cu o zi insorita si se pare ca se pregateste de sarbatoare, din câte am aflat noi zilele urmatoare va incepe Octoberfest.
Fondat in 1158, ca monetarie si zona comerciala de catre Henry “Leul” , duce de Saxonia, in 1255 devine resedinta a puternicei familii Wittelsbach, care au domnit ca Duci de Bavaria, si acestia isi pun amprenta pe arhitectura orasului. Desi distrus in mare parte in al Doilea Razboi Mondial, orasul a fost reconstruit cu grija pentru a se pastra din specificul sau cât mai mult.
Oras-capitala a Bavariei, Munchenul este acum un centru cultural, industrial si turistic important, care intâmpina pe cei ce vor sa-l cunoasca cu zeci de magazine elegante, cluburi de noapte, berarii si spectacole live.
Ajungem intr-o piata in care se insira corturi mici sau mari si oameni mai slabi sau mai grasi stau la mese savurând delicatese specific nemtesti: cârnati , bere, leberwurst, in timp ce orchestrele cânta ritmuri specifice nemtesti si unii chiar danseaza. La tarabe se vând tot felul de dulciuri, gen turta dulce sau suveniruri specific nemtesti (ursuleti de plus in costume bavareze, insigne, pahare de bere cu Munchen s.a.m.d).
Partea veche a orasului are multe cladiri construite in stil rococo si baroc, majoritatea din a doua jumatate a secolului 18, având drept inspiratie arhitectura italiana. Aici in centrul orasului vechi este Piata “MarienPlatz”, arhicunoscuta prin Cladirea Primariei cu turnul in care se misca figurinele ceasurilor. Fatada Primariei in stil gotic are o multime de turnulete, statui si dragoni iar alaturi zarim catedrala cu doua turle Frauenkirche (Biserica Fecioarei) construita in secolul 15. In coltul de nord–est al pietei se afla Fântâna Pestilor care era folosita in pietele medievale pentru a pastra pestii proaspeti, de aici si numele...
In centrul pietei a fost ridicata in 1638 o coloana care are in vârf statuia Fecioarei Maria, pentru a celebra faptul ca orasul a fost crutat de invazia forteor suedeze si de epidemia de ciuma.
Lasam in urma Piata in care ne vom intâlni peste o ora cu tot restul grupului si fiecare pleaca sa descopere ceea ce doreste din oras. De aici se deschid numeroase stradute pietonale cu magazine si restaurante, asa ca o pornim la pas. Mihai cauta innebunit o baterie pentru aparatul foto, o gaseste undeva pe la 10 EUR bucata si e fericit ca putem poza din nou.
Vizitam Casa Berii (Hofbräuhaus) care nu era prea animata la acea ora de amiaza, dar ne asezam si noi la o masa si comandam bere pe care o savuram pe indelete, colindam prin beraria care isi asteapta “consumatorii” cu butoaie pline si halbe frumos aranjate pe polite.
Dupa aceasta pauza binemeritata si racoriti din plin de berea spumoasa mai studiem vitrinele din mers, uneori chiar indraznim sa cumparam ceva amintiri si ne intoarcem la timp pentru a surprinde miscarea figurinelor de la ceasul Primariei. Pe fiecare nivel al ceasului descoperim fie o lupta de cavaleri, un dans traditional german toate acompaniate de sunete de clopot.
In sfârsit ne adunam si dupa cum ne-a promis ghida ne duce intr-un magazin gen supermarket pentru a cumpara dulciuri sau cadouri pentru acasa. Ne incarcam cu ciocolate, bomboane, gasesc chiar si niste sosete dragute pentru Andrei; unii cumpara chiar si sampoane, parfumuri si alte nimicuri pentru acasa.
La intoarcere ne oprim prin niste magazine de haine: treninguri, bluze se cumpara
intr-o veselie…unii au luat chiar si un video fiindca aici este ceva mai ieftin (chiar bine de tot) fata de pe la noi. Si cu bratele pline ne indreptam catre autocarul care ne astepta cuminte, a câta oara, sa ne imbarce pentru urmatoarea destinatie: Viena, cu trecere prin Salzburg.
---pe luni---
Monique
pozele noastre
mammy2706 spune:
Mi s-a parut foarte bine organizata excursia voastra; am mai citit din ofertele agentiilor de turism si nu am vazut nicaieri sa acorde atatea zile Paris-ului (atatea muzee si edificii vizitate). Eram convinsa ca dupa Valea Loarei va trimitea acasa...
Si chiar... pune si poze !!!
Cristina, mamica lui Andrei 
Andrei<1an ,>1an
poze noi
motz
chatonel spune:
Monica, incurcasi fisierele :( ne mai dadusi o data plimbarea de la Reims.... 
Si io asteptam cu sufletul la gura urmare :)
Asa ca, te rog fruuumooos,
nu ne mai tine ca pe ace!!!! 
Toulouse, la ville rose
danilamonica spune:
--sorry-
19 septembrie Popas la Salzburg
O dupa amiaza frumoasa de toamna ne intâmpina din ce in ce mai aproape de casa, caci ne gasim debarcati pentru o plimbare in orasul Salzburg din Austria. Stravechi oras al “sarii” si orasul natal al lui Mozart , el se afla la rascrucea drumurilor care, trecând Muntii Alpi, uneste centrul cu vestul Europei. Ca urmare s-a dezvoltat foarte mult datorita turistilor care il viziteaza mai ales in perioada Festivalului anual de Muzica de la Salzburg, dar si datorita studentilor straini care invata la celebra Universitate de la aici. Viata de aici este vibranta dar si scumpa iar combinatia de splendoare si intimitate a orasului ii incânta pe toti.
Aici Wolf Dietrich von Raitenau (arhiepiscop din 1587), un print tipic renascentist, a cerut arhitectilor sa-i construiasca o catedrala mai mare decat cea a Sf. Petru din Roma si a comandat Palatul Mirabell pentru amanta lui, Salome von Alt. In perioadele renascenista si baroca, punctul de pornire al constructiilor facute de printii-episcopi a fost Residenzplatz.
In aceasta piata se afla Fântâna Residenz (1661) si cele mai importante cladiri episcopale sunt grupate in jurul acestui punct focalizator.
Pe partea sudica se afla DOMUL(Catedrala), inceput in stil renascentist, in 1614 si terminat in stil baroc, in 1655. Aici exista statuile apostolilor Sf. Petru si Sf. Paul, inconjurati de doi sfinti locali, Sf. Rupert si Sf. Virgil. Statuile celor patru evanghelisti , vegheaza asupra peisajului , in timp ce o statuie a lui Isus Hristos domina ansamblul. Pe usile din bronz este infatisata tema Credintei, a Sperantei si a Milei.
Nu departe se afla Getreidegasse, una din principalele artere ale Vechiului Salzburg, cu casele aliniate pe marginea drumului . O strabatem si noi admirând curti frumoase, cu arcade, numere din fier forjat si din loc in loc pasaje de trecere “Durchhauser “ (prin case).
Asa ajungem si noi la casa de la numarul 9 , locul unde s-a nascut Mozart si unde si-a compus aproape toate operele juvenile.
In plimbarea noastra am traversat si râul pentru a vizita Gradinile Mirabell care formeaza cel mai frumos parc din Salzburg, plina de statui si fântani ingrijite care ne-au gazduit pentru câteva clipe de odihna.
Drumul ne duce catre mânastirea Sf. Petru pe care o si vizitam, aducându-ne in suflet inca un pic de pace si de frumusete.
Dupa acest tur ne imbarcam din nou in autocar si pornim la drum catre Viena unde ne vom si caza in aceasta noapte. Deja resimtim departarea de casa, sau mai bine zis faptul ca suntem plecati de atâta timp si incepe sa ni se faca din ce in ce mai dor de casa.. in curând ne vom intoarce speram cu bine si pastrând toate aceste amintiri in inima noastra.
Ajungem pe seara in Viena si deja suntem mult prea obositi pentru a-l colinda cu piciorul, insa cladirile luminate in noapte ne incânta ochiul iar Primaria Vienei este una dintre cele mai frumoase astfel de cladiri scaldate din plin de lumini.
20 septembrie Viena si minunatul Schonbrunn
Dupa un somn bine venit si binecunoscutul mic dejun pornim sa facem un tur al Vienei, pe care o stiam din auzite dupa cele mai importante sa le zicem caracteristici: Schönbrunn, Belvedere, orchestra filarmonica din Viena, opera, concertul de Anul Nou, Festivalul de la Viena, scoala de echitatie spaniola, prajiturile cu ciocolata si patiseriile vieneze (mmmmm astea mai mult ca sigur).
Catedrala Sf. Stefan este poate cea mai importanta cladire din Viena si este situata chiar in piata centrala a orasului. Are doua turnuri in care turistii pot urca, insa de data aceasta nu avem timp sa urcam asa ca ramâne pe alta data . Cu toate astea aflam de la ghida ca a fost fondata pe locul unei vechi bazilici romane, ducele Rudolf al IV-lea fiind cel care pune piatra de temelie a viitoarei catedrale in stil gotic.
Opera Nationala a Curtii a fost primul edificiu construit pe Ringstrasse in 1869, cu influente din renasterea franceza , lucru care a stârnit la acea vreme critici vehemente, astfel incât arhitectii sufera nu apuca inaugurarea ei : unul suferind un atac de cord celalalt punându-si capat zilelor. Inaugurarea Operei a fost facuta de reprezentatia „Don Juan“, de Mozart. In 1945, cladirea Operei este distrusa din cauza unei bombe, insa este reconstruita si in noiembrie 1955 are loc aici reprezentatia „Fidelio“ de Beethoven.
Trecem pe lânga Muzeul de Istorie Naturala si Muzeul de Arte Frumoase, care incadreaza Piata Maria Tereza insa nu avem timp decât sa le vedem pe dinafara.
La fel si Parlamentul construit in stilul grec antic, a carui alee principala este dotata cu opt coloane corintice, inspirându-se de asemenea din templele grecesti. Aici pe vremuri se reunea, pâna in 1918, Consiliul Imperiului Austro-Ungar, iar astazi a devenit sediul Consiliului National.
Admiram si Universitatea, construita in stil renascentist italian si cea mai veche forma de invatamânt superior in limba germana.
Palatul Imperial Hofburg este o adevarata marturie a puterii si bogatiei detinute de Austria in trecut. Ca simbol al dinastiei de Habsburg, care dureaza mai mult de 600 ani, cladirea care a constituit resedinta sa reflecta practic istoria arhitecturii, imbinând mai multe stiluri. Astazi palatul serveste ca sediu pentru presedintie si adaposteste Muzeul de Etnologie, o parte a Muzeului de Arte Frumoase, o colectie de arme si vechi instrumente muzicale, tezaurul imperial, Biblioteca Nationala si are numeroase sali rezervate conferintelor internationale. Intrarea in Apartamentele Imperiale se face dintr-o piata acoperita de o cupola si este unul din locurile preferate de stationare a calestilor cu cai pe care le-am admirat si noi in scurtul nostru popas aici.
La intoarcerea din acest tur pietonal ne aruncam si noi ochii in vitrinele de pe strada comerciala, admirând bijuterii de aur si argint, haine, parfumuri si bomboane. Insa preturile extrem de ridicate ne-au taiat avântul de a face ceva cumparaturi, rezumându-ne doar la a admira “peisajul”.
Si in cele din urma ne indreptam catre bijuteria Vienei : Palatul Schonbrunn , construit ca un palat si in acelasi timp resedinta de vara pentru numeroase familii de conducatori ai Imperiului. Constructia lui a fost inceputa la sfârsitul sec. 17 , desi istoria lui este mai veche. Se spune ca Imparatul Matias al II-lea , intorcându-se de la vânatoare intr-o zi in apropierea rezidentei Katterburg , da peste un izvor cu apa limpede precum cristalul careia ii spune Schonen Brunnen (Izvor Frumos).
Cel care este insarcinat cu constructia acestui castel este Johann Fischer von Erlach, in 1696.
Epoca de aur a castelului incepe odata cu Maria Teresa de Austria ( 1717-1780) si se termina doar când incepe declinul Imperiului Hapsburgic. Imparateasa il alege pe arhitectul Nikolaus von Pacassi care se concentreaza pe interioare, adaugându-i stilului baroc initial câteva accente Rococo. Astfel incât Marea si Mica Galerie au fost completate pentru a fi folosite ca receptii si la cererea personala a Mariei Teresa a fost construit si un Teatru al Curtii. Deasemeni parcul castelului a fost completat si i s-a dat forma pe care o pastreaza pâna in zilele noastre.
Intram si noi in curtea Castelului : primele si ultimele poze ale Castelului le facem aici intrucât in interior este strict interzisa fotografierea sau filmarea. Prindem in poza chiar si o masina-tren galbena cu “vagoane” din care poti face turul parcului.
Nu avem timp asa ca ne avântam in interiorul Palatului pentru a admira apartamentele Mariei Teresa, camera ei de zi, dormitorul si camera in care micul Mozart in vârsta doar de 6 ani ii cânta Imparatesei la pian, ca si apartamentele cuplului Imperial Franz Iosef si Sissi - Elisabeta de Wittelsbach (1837 - 1898).
Interiorul care ne intâmpina copleseste vizitatorul prin tavanele pictate cu fresce, candelabre imense de cristal, imense oglinzi si ornamente. De vizitat se pare ca putem vizita doar circa 40 de camere când in tot Palatul sunt aproximativ 1441 de incaperi.
Si incepem cu camera de biliard, aceasta fiind si prima din suita de incaperi ale apartamentului ce i-a apartinut lui Franz Iosef. Aceste incaperi isi mai pastreaza inca mobilele si decoratiunile initiale, majoritatea datând din a doua jumatate a secolului al 19-lea. Asa ne putem da seama cu usurinta cum arata viata monarhilor la Palat sub toate aspectele : profesionale si domestice.
Jocul de biliard foarte popular la curte este mentionat inca din 1830. Imparatul Franz Iosef primea de câteva ori pe saptamâna in audienta membrii ai Guvernului si cei din conducerea armatei iar cât timp acestia asteptau sa intre in audienta puteau juca biliard la masa de joc stil Biedermeier.
Tavanul este pictat cu aspecte legate de Ordinul Maria Teresa : central este descrisa ceremonia la care a fost instaurat acest Ordin pentru prima data si cele partile laterale marcheaza centenarul de la instaurarea acestui Ordin.
Urmeaza Camera de audienta a Imparatului, cunoscuta sub denumirea de Camera de Nuc, datorita decoratiunilor din lemn de nuc. Mesele de aici si decoratiunile sunt in stil Rococo, foarte apreciat in epoca Mariei Teresa. Aici erau acordate audientele pentru generali, ministrii sau oficiali ai curtii, iar lunea si joia oricine putea cere audienta la Imparat si era primit de catre acesta. Aici se gaseste biroul de lucrul al Imparatului si o multime de obiecte care i-au apartinut.
Mai departe pasim in Biroul Imparatului care este foarte simplu si modest mobilat, in contrast cu decoratiunile din camera de audiente. Contine numeroase tablouri si fotografii private, unele din ele ale Imparatesei Elisabeta. Aici Franz Iosef incepea lucrul la orele 5 dimineata si lucrând printre hârtii, tot aici ii era servit si micul dejun, destul de simplu si fara prea mult fast. Aici se gasesc doua portrete: ale lui Franz la varsta de 33 de ani si al sotiei sale Elisabeta, mai cunoscuta noua sub numele de Sisi.
Elisabeta a devenit o legenda a vremii sale , cunoscuta prin inteligenta, spirit independent, o natura extravaganta si o frumusete deosebita. Dar neinteleasa de Curte, Elisabeta a suferit depresii, tratându-se si in strainatate, depresii care s-au agravat odata cu sinuciderea fiului sau Rudolf la Mayerling.
Parasim acest birou si intram in Dormitorul Imparatului, a carui zi de lucru incepea aici de la orele 4 dimineata : se spala cu apa rece si isi spunea rugaciunile ingenunchind in fata icoanei. Patul de fier dovedeste caracterul puternic si sever al lui Franz Iosef , tot in acest pat el incetând din viata in 1916, la vârsta de 86 de ani. Unita cu aceasta camera este toaleta Imparatului, instalata pentru uzul personal al acestuia in anul 1899.
Trecerea catre apartamentele Imparatesei Elisabeta se face prin cabinetul de pe terasa vestica . Aici se gaseste un portet al fiicelor cele mai mici a Mariei Teresa : Maria Antoaneta, care mai târziu va deveni Regina a Frantei si Maria Josepha.
Urmeaza intrarea in Cabinetul Scarilor care ii folosea Imparatesei ca birou, unde isi scria scrisorile, jurnalul si poemele sale. Aici a fost instalata in 1863 pentru Sisi, o scara in spirala care ducea in jos catre apartamentele ei private de la parter. Aceste apartamente care nu mai exista in aceasi forma azi, nu erau mobilate dupa moda timpurilor ci dupa gustul personal al Elisabetei : existau draperii de matase violeta si numeroase obiecte personale ale acesteia. Mai mult, aceste apartamente din gradina includeau o camera de exercitii cu o zona de masaj si un spalator in stil englezesc. De aici, Imparateasa care era foarte timida insa dornica de plimbari in aer liber prin parcul palatului, putea sa plece si sa revina oricând fara stirea garzilor de la palat.
De aici ajungem in dressing-ul Elisabetei , loc in care coafeza de incredere a Imparatesei ii aranja acesteia minunatul par ore in sir si mai mult decât atat Sisi avea un strict regim de frumusete zilnica pentru
a-si pastra silueta.
Se trece apoi in Dormitorul Matrimonial care in 1854, anul casatoriei celor doi, era decorat cu matase albastra si modele albe si mobilata cu mobilier din lemn greu de palisandru. Dormitorul a fost folosit doar in primii anii ai casniciei, intrucât Elisabeta s-a opus de la inceputuri formalitatilor opresive de la curte, astfel incât din 1870 incepe sa devina independenta, calatorind mult. Franz Josef devine din ce in ce mai singur in absenta ei, totusi continua sa o venereze si dupa moartea ei tragica din 1898 (ucisa de un anarhist italian).
Salonul de primire al Imparatesei a fost redecorat in 1854 in stil neo-Rococo. Aici exista un ceas in fata oglinzii care are o doua fete pentru a putea fi citita ora chiar si atunci când te privesti in oglinda.
Aici exista mai multe taboluri: Franz-Josef la varsta de 11 ani si Maria Antoaneta in costum de vânatoare.
Trecem prin Sufrageria Regala, masa este aranjata de parca isi asteapta mesenii, cu portelanuri si argintarie vieneze, iar pahare din cel mai bun cristal asteapta sa fie ciocnite.
Parca si aud clinchetul lor rasunând in sala luminata cu doua imense candelabre, tot de cristal fireste. Aici se luau mesele “in familie” (regala) si atunci chiar Imparatul alegea locurile la masa si permitea conversatiile peste masa, in timp ce eticheta de la curte pentru mesele oficiale nu permiteau decât sa vorbesti cu vecinul imediat apropiat.
La dineuri oficiale se serveau feluri frantuzesti in timp ce aici familia regala servea mâncare simpla vieneza: snitele vieneze, gulas de vita, vita cu ceapa si altele. Pe masa erau flori din gradina castelului: azalee, zambile si orhidee . Aici in gradinile de la Schönbrunn existau peste 25000 de orhidee de 1500 de feluri, era cea mai mare colectie de acest gen din Europa.
In mijlocul sufrageriei exista un tablou al Imparatesei Sisi imbracata in rochie de mireasa argintie si purtând rubine si diamante.
Parasim cu regret acesta incapere trecând in Camera Copiilor, care contine numeroase portete ale copiilor Mariei Teresa. Aici sub portetul Mariei Antoaneta zarim biroul acesteia -singurul obiect personal ramas la castel, al celei care va deveni Regina a Frantei, executata in timpul Revolutiei Franceze din 1793. De aici se deschide o usa catre baia instalata in 1917 pentru ultima imparateasa a Austriei, Zita.
Se trece mai apoi intr-o micuta camera, numita Cabinetul Micului Dejun, localizata in coltul de sud-vest al Palatului si care este decorata cu broderii executate de Elisabeta Cristina, mama Mariei Theresa.
Nu apucam sa rasuflam ca ne trezim in Salonul Galben care marcheaza inceputul apartamentelor care dau in gradinile palatului. Aici mobilierul dateaza de prin anii 1870 in vechiul stil Rococo dar cu elemente clasiciste: scaunele de aici sunt printre putinele care au supravietuit de pe vremea Mariei Theresa.
Urmeaza Camera cu balcon (plina de tablouri infatisând copii Mariei Theresa) si apoi pasim in magnifica Camera a Oglinzilor.
Aici sunt impresionante oglinzi de cristal cu decoratiuni rococo (alb si aur), aceasta camera fiind un exemplu stralucit al epocii Maria Theresa.
Oglinzile sunt pozitionate astfel incât sa se reflecte una intr-alta, creând iluzia unui coridor care incetoseaza adevarata dimensiune a camerei. Trecem si noi peste covorul rosu al camerei parca plutind si ne multiplicam imaginile zâmbind in atâtea oglinzi. Aici sau in una din camerele Rosa (ce urmeaza) micul Mozart in vârsta de 6 ani i-a cântat Imparatesei Maria Theresa la pian dupa care i s-a cocotat in poala, a luat-o de gât si a
sarutat-o pe obraji.
Urmatoarele 3 incaperi sunt numite dupa artistul Joseph Rosa care a executat picturile cu peisaje care infrumuseteaza aceste camere. Prima pictura din stânga prezinta o viziune idealizata a ruinelor castelului Habichtsburg (mostenirea dinastiei de Habsburg).
Deasemenea aici se gaseste tabloul Mariei Theresa ca Regina a Ungariei si din istorisirea ghidei aflam ca Maria Theresa a fost o femeie energica care a nascut 16 de copii in mai putin de 20 de ani . Ea si-a revendicat tronul, imediat dupa moartea tatalui ei, in fata a jumatate din Europa. Astfel ca a reusit sa-l faca pe sotul ei Franz Stephan sa fie ales ca imparat si dupa moartea acestuia primul lor nascut Franz devine imparat, cunoscut ca un monarh reformist.
Ajungem si in camera supranumita Camera Lanternelor, intrucât inainte de a se introduce curentul electric , aici existau asa-numitii “purtatori de lanterne”, care asteptau aici si aveau misiunea de a lumina drumul familiei imperiale ori cel al membrilor curtii dupa lasarea intunericului. Toata aceasta incapere este placata pe pereti cu marmura si exista scaune rosii din catifea.
De aici ne purtam pasii catre Marea Galerie care ne impresioneaza prin dimensiuni 10m latime si 40 m lungime, ne imaginam imediat cum aratau balurile si receptiile fastuoase de aici… Pe de o parte sunt ferestre inalte, iar pe peretii opusi imense oglinzi de cristal care reflecta toata lumina. Opulenta, fast in alb si stucatura aurita, fresce imense pe tavan toate ne demonstreaza din plin ca acesta este pe departe cel mai impresionant si magnific interior in stil Rococo din câte exista.
Fresca centrala de pe tavan ne infatiseaza prosperitatea monarhiei sub domnia Marie Theresa : in centru sunt ea si sotul ei , inconjurati de personificari ale virtutilor monarhilor. Celelalte fresce sunt alegorii ale pamânturilor Coroanei Habsburgice, fiecare zona cu resursele si bogatiile sale.
Impresionati pe deplin de aceasta zona, trecem in Mica Galerie , care a fost construita in aceeasi maniera cu Marea Galerie, tot Rococo, pentru a fi folosita pentru ocazii festive mai restrânse in cadrul familiei imperiale. Candelabrele si aplicele au fost imbunatatite cu becuri speciale care dau o lumina asemanatoare lumânarilor si arunca umbre tremurânde si parca insufletite pe peretii incaperii.
Nu avem voie sa intram mai departe asa ca admiram din prag Cabinetul Chinezesc Rotund si cel Oval , cu decoratiuni si obiecte de arta aduse din China si Japonia. Peretii sunt din lemn alb pictat si cu intrânduri de diverse forme si dimensiuni, in aceste zone se gasesc incorporate console care sustin obiecte de portelan abastru si alb. Deasemenea aici exista superbe modele de parchet cu desene alambicate in pur stil oriental. Salonasele au fost folosite de Maria Theresa pentru conferinte cu ministrii ei si pentru jocul de carti.
Cu regret lasam in urma aceste incaperi pentru a ajunge in Camera Carousel, care era folosita drept sala de asteptare pentru audientele acordate de catre Maria Theresa si sotul ei. Denumirea este data de la una din picturile care infatiseaza parada de trasuri a doamnelor , cea pe care Maria Theresa a tinut-o la Scoala de Calarie a Curtii in cinstea retragerii fortelor franceze si bavariene din Bohemia.
Ne indreptam din ce in ce mai coplesiti de frumusete catre Sala de Ceremonii in care regasim portete ale familiei imperiale, surprinse in diverse momente istorice si politice.
Primul tablou arata casatoria lui Joseph, mostenitorul tronului, cu Isabella de Parma, din dinastia de Bourbon – o casatorie cu scop politic pentru a atrage Franta de parte Austriei. Apoi este pictata intrarea printesei in Viena, ceremonia de casatorie, banchetul de nunta, cina nuptiala si serenada din sala de bal de la Hofburg. Ce mi se pare remarcabil in picturi sunt detaliile cladirilor, a hainelor, a oamenilor si chiar a felurilor de mâncare. Si cel mai impresionant tablou de aici este cel care o infatiseaza pe Maria Theresa ca “Prima Doamna a Europei” purtând o superba rochie din dantela.
Se trece apoi prin Camera Armasarilor / Maresalilor, sau mai bine zis in zona unde erau tinute mese festive pentru ofiterii de rang inalt care cinau cu Imparatul. Numele incaperii vine de la tablourile cu cai din herghelia regala sau imagini de vânatoare.
De aici ajungem in Salonul Albastru Chinezesc care este prima din incaperile apartamentului privat ale lui Franz Stephan, sotul Mariei Theresa. Pe pereti exista draperii chinezesti facute din hârtie de orez. Si tot aici se gasesc doua masute cu tablia neagra si mozaic din pietre pretioase.
Urmatoarea incapere este o camera amenajata de Maria Theresa in omagiul sotului ei, dupa moartea brusca a acestuia in 1765, moment din care Imparateasa va purta doliu toata viata. Aici se gasesc paneluri de lac negru din Peking pictate si prinse in rame aurite si lambriuri din lemn de nuc .
Camera Napoleon dupa cum spune si numele este cea in care probabil acesta si-a avut dormitorul in perioada cat a ocupat Viena 1805-1809, stabilindu-si cartierul general la Schönbrunn. Casatoria sa cu Maria Louisa, fiica Imparatului Franz din 1810 a fost facuta cu intentia de a aduce pacea intre cele doua tari. Din uniunea lor s-a nascut Ducele de Reichstadt.
Dupa infrângerea si abdicarea lui Napoleon, Maria Louisa si-a adus fiul in vârsta de 2 ani la Viena, acesta crescând la curtea bunicului sau, fiind favoritul acestuia si impartasindu-i pasiunea pentru botanica, insa din pacate a decedat la vârsta de 32 de tuberculoza.
Camera Portelanurilor a fost folosita de Maria Theresa pentru studiu si pentru jocul de carti. Pe pereti camerei sunt mici lucrari inramate in lemn sculptat si pictate in bleu si alb imitând portelanul. Majoritatea lucrarilor sunt reproduceri dupa picturi ale lui Boucher si Pillemont si au fost executate de Imparatul Franz Stephan si de catre copii acestuia. Astfel camera are un aer personal si dovedeste inca o data contributia membrilor familiei imperiale la decorarea castelului, dându-i acestuia o nota personala, intima.
In urmatoarea incapere exista o nota exotica adusa de lambriurile din lemn de trandafir in care sunt incadrate 61 de miniaturi indo-persiene despre viata la Curtea Indiei din sec 16-17. Tot familia imperiala este aceea care le-a aranjat asimetric intr-un soi de colaj pe peretii camerei numite Camera Milioanelor. Tot aici se remarca un candelabru vienez lucrat manual in 1760 si facut din bronz cu flori smaltuite.
De aici putem arunca doar o ocheada in Cabinetul Miniaturilor , decorat cu numeroase mici picturi executate tot de copii si de sotul Mariei Theresa si trecem mai departe in Camera Goblenurilor .
Peretii acestei incaperi sunt imbracati cu tapiterii din sec 18 care infatiseaza scene din piata si port. Exista aici si sase fotolii cu tapiterii care reprezinta cele 12 luni ale anului si semne ale zodiacului.
Repejor, repejor caci acesta este ritmul de vizitare ne gasim in Biroul Arhiduceseii Sophia, mama lui Franz Joseph. Ambitioasa si puternica, Sophia a reusit sa-i asigure succesiunea la tron fiului ei. Pe masa ei de lucru se gasescu numeroase memento-uri adresate nurorii ei Elisabeta (Sisi), pe mese sunt fotografii si portete ale familiei imperiale: copii, gineri, nurori si nepoti. La inceputuri incaperea a fost o biblioteca, insa rafturile de carti sunt ascunse in spatele lambriurilor, care pot fi deschise.
Salonul Rosu ne intâmpina cu numeroase portete ale imparatilor Habsburgi : Leopold al III-lea, Franz II apoi Franz I de Austria.
Si urmeaza trecerea prin Cabinetul Florilor (al terasei estice) al carui nume vine de la ghirlandele de flori pictate pe pereti. Acesta permitea accesul familiei imperiale la o terasa de deasupra arcadelor din Curtea de Parada.
Urmeaza Camera Regala in care in 1830 s-a nascut Franz Joseph. Tapetul original cu model este de pe vremea cand parintii acestuia , Franz Karl si Sophia, ocupau aceste apartamente si isi aveau dormitorul in aceasta camera . Aici exista singurul “pat de stat” care a supravietuit din perioada Curtii Vieneze. A fost facut la casatoria Mariei Theresa si are draperii din catifea rosie cu broderii de aur si argint, din acelasi set cu cele de pe pereti.
Biroul si salonul lui Franz Karl sunt ultimele ocupate de Arhiducele Franz Karl, tatal Imparatului Franz Joseph. Dupa moartea lui din 1878 camerele au fost remobilate si decoratiunile si mobilierul au ramas neschimbate pâna astazi. Aici exista portete ale familiei Mariei Theresa : Imparatul Franz Stephan, Maria Theresa and unsprezece din cei 16 copii ai acestora pictati pe terasa de la Schönbrunn.
Si incheiem glorios cu Camera de Vânatoare situata la etajul intâi al palatului si care evoca rolul initial a acestul palat , acela de “cabana de vânatoare”.
Ar mai fi inca o multime de vazut insa noi avem timp doar pentru acest tur, si asa in forta al Palatului , asa ca ne refugiem pentru câteva clipe in curtea Palatului sa ne bucuram de razele unui septembrie splendid la Schönbrunn.
Adulmecam mirosul florilor din curte, admiram fântanile arteziene de aici, savuram un sarut lânga o statuie cu doi indragostiti, ne imbatam de atmosfera romantica si pasnica care domneste aici. Imaginatia o ia razna si se intâlneste cu umbra imparatesei Sisi , tânara si indragostita plimbându-se pe aleile parcului..ii simt parfumul si aici ca si in gradinile din Franta ma simt ca la mine acasa, si imi doresc macar o secunda sa ma intorc in trecut…
Vocea ghidei ma trezeste din reverie si e timpul sa o luam din loc, sa ne luam ramas bun de la umbrele familiei imperiale, pornind pe drumul care ne duce inapoi spre casa.
Acelasi drum stiut cu autocarul dar de aceasta data fiecare km inghitit de autocar ne aduce tot mai aproape de casa. Ne luam la revedere de la Austria, atât de aproape de noi si atât de pitoreasca, curata si plina de culori, incât ne promitem sa o mai vizitam si trecem pe nesimtite in Ungaria, unde ne vom bucura de o seara cu specific unguresc si de o plimbare cu vaporasul pe Dunare.
pozele noastre