DRUMUL CATRE PARIS -jurnal de calatorie, sep 2003

Buna..ma alatur si eu celor care au calatorit si poate ca va vor place randurile mele de jurnal pe care l-am scris pe drum catre Paris; in septembrie 2003 am facut o excursie europeana pana la Paris si inapoi cu autocarul...
Am sa incep cu prima parte si daca vi se pare interesanta si de folos am sa continui functie de voi...

PARIS, locul unde inima mea s-a oprit


10 sep 2003

Au trecut toate clipele dinaintea zilei celei mari, cu pregatiri , cu agitatie … de fapt nici nu le-am simtit si iata ca m-am trezit in Piata Victoriei . Autocarul care avea sa ne fie casuta pe roti pentru vreo 12 zile ne astepta … inca nu se luminase de ziua, plecarea avea sa fie la orele 6, in principiu.
Lume noua din toate categoriile : cupluri mai in vârsta, câteva cupluri tinere sau chiar tineri singuri, toti sunt viitori colegi de drum cu care vom imparti sosele in lung si in lat traind fiecare zi ca pe o zi unica. Asa va fi ? O vom sti doar la final .
Incepe ca la scoala cu strigarea catalogului si ne adunam cuminti in burta autocarului. Nu suntem singurii cu o tona de bagaje dupa noi si altii cara dupa ei apa minerala, sacose cu mâncare, geamantane.. Ei hai ca avem loc cu totii si bagajele le-am asezat in cala, pastram doar ceva de rontait si apa caci drumul e lung.
Ah sa nu-mi uit caietul si pixul…Cum dar nu ti-am zis ca am de gând sa tin un jurnal de calatorie ?
Ultimele zâmbete, pupici si gânduri la despartirea de cei dragi… sfaturi, idei, comentarii : sa faceti poze..aveti cartele de telefon ?… vezi sa nu pierzi camera de filmat.. aveti destule filme ? da’ casete ? poftim, niste sticksuri va prind bine.. Unde sunt pernutele ? suntem triumfatori si printre putinii care am carat pernute pentru dormit in autocar pentru a ne ridica un pic confortul…
In cele din urma cu un zumzet usor ne punem in miscare … la revedere….fluturari de mâini…pupicuri zburatoare…si incepe aventura la capatul careia eu imi astept visul: “PARIS , mon amour ! “. Pâna atunci mai e destul si am sa cercetez cu sufletul si mintea drumul pâna acolo.
Cam intunecata zarea, nu e nici o raza de soare desi poate ca e mai bine asa : nu vom suferi de caldura.
Apar discutiile inerente unei calatorii in grup : trebuie sa recuperam persoane intârziate deci ne oprim un pic.
Intre timp primesc harta cu lista hotelurilor la care ne vom caza si la prima oprire intr-o benzinarie de unde recuperam intârziatii alerg la primul telefon sa anunt traseul pentru a sti si cei de acasa pe unde suntem.
Deja mi-e dor de Andrei…vorbesc cu mama si inca mi se pare aproape..of ce departe va fi in curând de mine. Mi-am luat albumul mititel cu pozele lui desi nu cred c-or sa-mi aline dorul. Mihai zâmbeste lânga mine, vazând albumul dar cred ca si lui ii este dor de toti.
Ultimele cumparaturi din benzinarie..de ce oare o mai trebui sa mai luam ceva.. febra plecarii.. emotiile.. si iar pornim sa inghitim kilometri intregi de sosea (româneasca cu gropi!!!)
La difuzoare se aude vocea ghidei calda si prietenoasa – prima impresie de obicei e relevanta.. ne va fi bine…- descrie un pic Bucurestiul, toate cladirile importante pe lânga care trecem. Cu gândul la departari uitasem sa ma bucur de ceea ce am la indemâna: arhitectura si peisajul orasului meu natal, cam prafuit dar al meu.
Intru incet in atmosfera si ritm desi cred ca o sa amortesc pe scaun….avem locuri in spatele autocarului insa avantajul nostru este ca putem sa ne lasam linistiti hainele si geanta cu camera video pe locurile din spate care sunt libere.. cine stie daca o sa ne prinda amorteala putem sa le si folosim pentru a dormi..vom vedea cum evolueaza lucrurile.
Imaginile se deruleaza cu rapiditate pe langa geamul meu… timpul parca zboara si curând ne trezim in Pitesti. Nu-l mai vazusem demult: verde-galbui de toamna inca la inceputuri.. e devreme Andrei inca doarme, of iar imi fuge gândul la el.
In autocar alterneaza linistea (suntem cuminti si cred cam adormiti inca), cu muzica si cu vocea ghidei…. Se rasfoiesc ziare, se manânca un sandwich, se savureaza o cafea la sticla proprie, se discuta in soapta dar cei mai multi privesc pe ferestre.
Am depasit si Pitesti-ul, urmeaza sate cochete si o alternanta a vechiului cu noul: case vechi taranesti cu vile noi si inca in constructie, toate inconjurate de flori si gradinile bântuite de aripile toamnei.
O zi noroasa, insa in sufletul meu parca e mai multa lumina… abia astept experienta ce o sa vie. Azi e o zi grea, trebuie sa ajungem la Arad si apoi la Budapesta pâna in seara.. orele 23:00 mi se spune.
Câmpia plina de floarea–soarelui deja uscata ca niste strajeri cu capetele plecate si innegrite de vreme…Dealurile cu serpentine, copacii inca isi poarta coroana verde presarata ici si colo cu pete galbene care ne amintesc ca totusi este toamna. Sate insirate de-a lungul soselei, ca mârgelele pe ata, oameni ce forfotesc prin curti, animale de dus la pascut… e o noua zi obisnuita pentru toti ceilalti.. numai noi asteptam fiecare imagine ca pe o noua aventura.
Miroase a mere…Mihai manânca unul si autocarul nostru luneca pe sosea. Suntem aproape singuri pe drumul ce serpuieste prin padurile care acopera Dealul Negru.. doar câteva masini pe sosea… padurea e linistita si asteapta cu demnitate atingerile de aur ale toamnei… mi-e un pic cam somn dar mi-e mai bine daca scriu…am timp destul sa dorm când se va intuneca si nu-mi voi mai putea asterne gândurile pe hârtie.
Ne indreptam spre Mânastirea Cozia unde vom face un popas de circa 20-30 de minute. Sper sa apuc sa o vizitez, n-am mai fost pe aici de ceva vreme.
Soseaua e buna si autocarul ma leagana placut…imaginile se desfasoara cu rapiditate : un gard negru pe care e cocotata o curca alba, la poarta cuiva sunt o multime de pitici rosii si albastri ; o vaca ne incetineste drumul, iarasi oameni plecati la treburile zilnice pentru ca e o zi de miercuri, zi de munca si noi alergam spre marea aventura care ne va aduce in bratele Parisului.
Am intrat in zona subcarpatica… se aude vocea ghidei care ne explica zonele prin care trecem… vita de vie, case asezate la poalele dealurilor.. nu vom opri in Râmnicu-Vâlcea dar vom afla câte ceva despre acest oras deci le astern si eu pe hârtie.
Râmnicu-Vâlcea este un oras târg intemeiat la 20 mai 1388 de voievodul Mircea cel Batrân, ca un nod de comunicare carpatic-transcarpatic; negustorii, mesterii sibieni, sasi, fagaraseni treceau pe aici… case cu flori la fereste.. multe flori pe aici..case memoriale (Anton Pann), biserici…mere, pere de vânzare la portile caselor; lanuri de porumb aurii. Tot aici la 2 ian 1859 Radu de la Afumati este ucis intr-un altar de biserica. Cam scurt dar cuprinzator, zic eu si musc dintr-un mar zemos, ce-si revarsa parfumul prin mine.
Si Oltul- frumosul Olt incarcat de istoria care i-a curs prin plete, serpuieste pe lânga sosea.. il salutam si mergem mai departe continuându-ne drumul catre Sibiu.
Timpul fuge mai repede parca, ultima oara când am mai fost prin zona parca a durat mai mult.. or fi si emotiile de vina.
Carute cu cai murgi, suri, case mari cu acoperisuri rosii, alternând cu cele atinse de patina ruginei ; strugurii negrii rasarind dintre frunzele viei, linia de tren serpuita cu muncitorii care ii repara sinele.
Ne apropiem de Carpatii Meridionali si miroase a brad, aici verdele predomina In ciuda toamnei ce si-a tesut mantia prin alte paduri. Si ne apropiem de Muntii Cozia si
Sfânta Mânastire Cozia.
Etimologic se pare ca initial Cozia s-a numit Nucetul (de la nuci), mai apoi in limba pecenega Nuce a devenit Coz si de aici Cozia.
Trecem prin Calimanesti, soseaua mergând in paralel cu Oltul, care aici pare linistit ca un lac, apoi valea se strâmteaza tot mai mult si padurea isi coboara marginile pâna in matca Oltului, adumbrindu-i malurile ca-ntr-o poveste.



Drumul ne poarta usurel catre Sfânta Mânastire Cozia, ridicata intre anii 1386-1388, pe locul unui vechi lacas de cult, este cea mai frumoasa ctitorie a domnitorului Mircea cel Batrân, al carui portret si mormânt se afla aici. Mai apoi Constantin Brâncoveanu, a impodobit si el Cozia, adaugându-i un pridvor de piatra, un paraclis, o fântâna si un foisor care isi arunca umbrele asupra Oltului. Imi aduc aminte de scoala generala si de poezia “Umbra lui Mircea la Cozia”…locul imi stârneste emotii adânci.

Coborâm si noi sa vizitam aceasta bijuterie si ne vom bucura privirele si sufletele apoi voi reveni sa imi continui consemnarile…
Dupa vizita la Sfânta Mânastire Cozia, ne reluam locurile in autocar si o pornim incetisor …intradevar Mânastirea mi-a adus pace si liniste in suflet, am baut apa de izvor si
m-am inchinat la icoane, am respirat aerul parfumat din curte, apoi inapoi la autocar.
Oltul se deschide larg oferindu-ne privirii muntii astazi cu vârfurile in ceata si sub nemiscarea lui se simte clocotind povestea drumului ce il strabate de-a lungul tarii, serpuind ca un gigant printre vaile sapate cu truda intre munti.
Ici si colo câte un pod legând cele doua maluri pe deasupra unui Olt ce nu mi s-a parut foarte adânc.
Insotiti de muzica clasica ce se revarsa din difuzoare ramânem muti de uimire in fata maretiei naturii care a creat frumusetile ce se desfasoara cu rapiditate in fata noastra.
Uitasem ce placut este sa te bucuri de linistea naturii, sa-ti odihnesti privirea in verdele padurii si in jocul de suisuri si coborâsuri taiate de cursul apei ce ne va insoti pâna in zona Sibiului.
Desi soarele si-a ascuns fata printre nori, speram ca macar a fugit in fata noastra pentru ca mâine sa-l regasim dincolo de granita, asteptându-ne zâmbitor, cu un nou rasarit plin de promisiunea unicitatii !
Ma las in voia drumului si voi privi acum mai mult tot ceea ce mi se ofera, apoi ma voi intoarce sa consemnez macar partial peripetiile noastre.

------

Monica



pozele noastre

carolada spune:

monica astept sa vad parisu prin ochii tai(eu nu l am vizitat inca)!imi place cum scrii,da i inainte!si eu mereu ma gandesc c ar trebui sa fac jurnal de calatorie cand merg in vacanta,dar n am facut o niciodata.
maine sper sa citesc continuarea!

www.camping-kasern-salzburg.com

adi2003 spune:

Mai departe cum a fost? Astept continuarea

Simina
album foto1 si album foto2

danilamonica spune:

Sa continuam....

--------

Am revenit caci a durat ceva mai mult pâna mi-a venit inspiratia, dar a venit odata cu ploaia. Ploua rece si zgribulind natura, imi deseneaza pe geam stropi reci si lungi indemnând la somn.
De fapt, ramasa cu ochii aninati de luminile si umbrele care-mi alergau prin fata, am adormit pret de vreo doua ore … abia acum ploaia m-a trezit batându-mi cu degetele lungi in geam. Ce bine ca mi-am luat pernuta cu mine, sporind intrucâtva “confortul” unui somn in scaunul autocarului. Bineinteles ca amorteala din spate e prezenta dar compenseaza gândul ca fiecare kilometru inghitit de burta autocarului ma aduce cu un pas mai aproape de scopul calatoriei.
O zi grea dar frumoasa care a continuat si dupa ce am intrat in Transilvania: imediat
s-a simtit aceasta trecere in arhitectura caselor si a bisericilor, o clara influenta “vestica”, predominând stilul baroc.
Am strabatut Sibiul fara a avea un ragaz sa-l admiram mai indeaproape si in cele din urma ne-am oprit la DEVA, pentru o jumatate de ora de masa.
Bineinteles ca ritmul fiecarei opriri a fost nebunesc si aici la Deva ne-am confruntat cu aceleasi probleme: cozile la baie interminabile, mâncatul in graba : aici, am uitat pâinea in masina, asa ca intoarce-te la autocar, apoi inapoi la McDonalds unde luam masa (la pachet ) in plus coada la cartofi prajiti si inghetata. Ma rog, astea au facut deliciul calatoriei.
In fine ne-am imbarcat cu totii, recuperând si ultimii colegi de drum. Am pornit-o la drum si usor, usor cu burta plina si leganata de autocar am inchis ochii lasându-ma furata de dulcele somn care mi-a cam lipsit in ultima vreme.
Când am deschis mai apoi ochii am gasit picaturile de ploaie ce ne insoteau de ceva vreme si despre care vorbeam.
Iata-ne ajunsi in comuna Paulis si admirând monumentul impunator ridicat de Emil Vitrocel in cinstea soldatilor cazuti la datorie. Il zarim printre picaturile de ploaie in timp ce râul Mures pe stânga ne insoteste pe drumul catre Arad.
Muresul si Oltul, doi frati cu destine atât de diferite dar amândoi martorii tacuti ai atâtor evenimente istorice, batalii, rascoale, victorii si infrângeri, anotimpuri mai grele sau mai usoare si cu toate astea ei au ramas acolo in matca lor.
In comuna Sâmbateni mi-a fulgerat prin fata ochilor un tramvai albastru-galben. Si de aici incolo pe linia de tramvai paralela cu soseaua, tramvaiele-trenulete cu doua vagoane strabat câmpul legând sat dupa sat pâna la Arad (cam 14 km). Satele se insira ca margelele pe ata si linia de tramvai le strabate unul dupa altul. Intre ele pe câmp câte o turma de mioare si ciobanasul cu caciula neagra ce priveste nepasator trecerea noastra.
Comuna Mândruloc : case cu garduri de beton intre ele se leaga unele de altele de parca sunt jucariile baiatului meu…Oare ce-o face Andrei, i-o fi dor de mami a lui ? Cred ca la ora asta doarme.. trebuie sa dau telefon din Arad pentru ca dupa aceea trei zile pâna
ajung la Paris va fi greu de comunicat cu cei de acasa.
Deschid albumul cu poze si-i trimit un sarut de noapte buna si imi continui drumul…
Curând vom parasi pamântul românesc si pret de 12 zile vom fi “dincolo”… Mihai râde si spune ca la vama trebuie sa ia o piatra in gura, fiind pentru prima oara când trece “dincolo”.
A stat si ploaia, noi mergem si lasam in urma meleagurile natale, ne avântam in aventura inceputa azi dimineata .
Gata am ajuns la Arad, despre care am aflat ca este datat din 1234, trecem pe lânga Catedrala Sfânta Treime inceputa in 1995 si inca in lucru si ma opresc aici pâna când voi putea sa revin….
……
Revin dupa pauza din Arad, unde am intrat intr-un magazin sa facem ultimele cumparaturi pe pamânt românesc.. Mihai a fost un dulce si a tinut neaparat sa cumpere o sticla de sampanie pe care sa o desfacem la Paris. Am sunat acasa si am vorbit cu mama, baiatul era OK, se juca cu ea, toate in regula insa eu eram cumva nelinistita de cele ce au sa urmeze.
A urmat coada de autocare de la vama si agitatia inerenta, ne mai miscam un pic, mai stateam.. in total cam dupa doua ore si jumatate de stat in vama ne-am vazut trecuti dincolo fara probleme. Asta se intâmpla pe la orele 20:30 când ne-am pus in miscare prin Ungaria. Orele inaintate nu ne-au permis sa vedem pe unde trecem, totul fiind scufundat in intunericul noptii.
Ici si colo luminile oreselor ne mai aratau câte o particica din ceea ce insemna Ungaria. Am trecut prin Szeget, oras frumusel cu case asemanatoare celor din zona Transilvaniei, din zona Sibiului. Din pacate seara coborâta peste noi nu mi-a permis sa ma bucur de frumusetea Ungariei, asa ca leganata de autocar, am adormit trezindu-ma doar in Budapesta.
Ce ne-a frapat la oras a fost ca desi era ora 23 pe strazile foarte luminate nu era lume mai deloc, gândindu-ma ca la noi la aceeasi ora e destul de multa lume. Am strabatut orasul zarind ici si colo câte un biciclist, câtiva pietoni si foarte putine masini comparativ cu orasul nostru care chiar si intr-o zi de miercuri clocoteste de viata , cel putin in centru. Si casele frumoase dar intunecate (cred ca majoritatea dormeau) ici si colo câte o fereastra luminata. Toate astea ne-au mirat fiind obisnuiti sa stam târziu in noapte si cu orasul nostru plin de blocuri cu zeci si zeci de luminite.

Am strabatut orasul trecând pe artera pricipala apoi pe lânga gara Keleti, si am traversat peste podul Margit (Margareta sau Sisi, cum se mai numeste). Din goana autocarului am zarit un pic luminile ce se intind de-a lungul Dunarii si vaporasele pe care le vom cunoaste mult mai bine la finalul calatoriei când vom petrece o dupa amiaza si o seara aici. Budapesta este despartita de Dunare in doua parti : Buda - impartita intre coline si vai - si Pesta situata in câmpie. Noi parasim Pesta, trecând peste podul mentionat, autocarul nostru ne conduce catre zona mai inalta unde ne vom caza.
Partea asta de oras este plina de verdeata si mi se spune ca e zona rezidentiala, plina de vilute cu 2 etaje si gradini superbe si bine ingrijite, cu gazon tip englezesc si flori, revarsari de flori la ferestre sau in gradini.
Am urcat si am tot urcat pe tot felul de stradute cotite si ocolite
pâna când am ajuns la hotelul AGRO (***) in care vom ramâne o noapte.
Sunt atât de obosita ca abia astept sa fac un dus si sa ma culc, rontaim ceva in viteza si in pat cu noi pentru ca mâine ne asteapta iarasi o zi lunga.
Hotelul este frumos, pentru inceput nu vedem decât camera cu un balcon mare care da in gradina din spate si paturile ah ce bune sunt…ne lasam in voia somnului si mâine vom mai vedea.


11 sep 2003 Bratislava

Ziua incepe in forta cu o trezire la orele 7 si pe la 7:30 eram cu bagajele facute, ca
n-am despachetat mai nimic desi am carat majoritatea lucrurilor sus in camera, intrucât in autocar nu are cine sa le pazeasca. Am pornit-o cu o foame de lup catre restaurantul situat undeva pe la etajul 5, de unde se desfasura o priveliste superba: tot orasul era la picioarele noastre, mii de case ascunse in verdeata ca niste cutii de chibrituri, pierdute in iarba.
Ne-am desfatat privirea, desi inca soarele nu se arata prea generos cu noi, am facut poze, am filmat zona de sus… mai ales vilele din jurul nostru care sunt pe doua niveluri cu o curte foarte ingrijita, flori si alei minunate.. o curatenie si o liniste desavârsite… timpul curge nemilos si ne spune ca a sosit vremea sa o luam din loc.. incarca bagajele, preda camerele, mai fa o poza.. haide repede sa nu intârziem.
Autocarul ne inhata si apoi la drum intins catre Praga, urmatoarea noastra oprire de seara.. azi avem de trecut 3 vami si de colindat si orasul Bratislava .
Câmpiile si dealurile Ungariei se intind de-a lungul soselei – pe marginea careia exista garduri de protectie pentru autostrada. Soseaua este ciudat de libera, sunt doar câteva masini, mai mult camioane de transport marfa, probabil ca in cursul saptamânii oamenii nu prea circula cu masinile pe autostrazi, ci doar in orase. Oricum autostrada este foarte buna, gropi ioc, drumul este insorit, in sfârsit, lanurile de porumb se insira galbene : fosnesc si aici a toamna. Aici agricultura este foarte bine dezvoltata, baloti de paie rotunzi ca niste butoaie suprapuse se “coc” la soare, insa nu vad nici vaci, nici oi sau alte animale pe câmp asa cum eram obisnuita la noi.
Din km in km stâlpi de telefon pentru urgente; iata un punct forte al acestui drum…Mc’Donalds-uri intâlnim foarte des in calea noastra…câmpie si iarasi câmpie, loturi de porumb alternând cu alte culturi, din loc in loc pe picioroange câte o reclama (la bere sau apa minerala) spargând monotonia câmpiei.
Pâlcuri de copaci amestecând culorile toamnei strajuiesc nemiscarea Câmpiei Pannonice, rar câte o casa – ferma – isi iteste acoperisul de tigla rosie printre copaci.
Solul e galbui prafos, nu are culoarea neagra a celui din România, nefiind de calitatea acestuia. Cu toate astea aici culturile de grâu si porumb sunt in plina dezvoltare si asta datorita faptului ca pamântul este in “colectiva” sau in proprietatea statului ceea ce duce la utilizarea lui intensiva si cu rezultate extraordinare.
Un strigat ma smulge din visare : pe câmp la umbra unui panou publicitar o caprioara pastea netulburata lucerna, o mica pata cafenie in umbra gigantica, netulburata de trecerea noastra. O salut in gând si ma bucur de imaginea ei pe retina…
Incet, incet ne apropiem de granita cu Slovacia la Rejka si apoi imediat la aproximativ 15 km de granita vom intâlni Bratislava. Pe scurt despre Slovacia aflam de la ghida, si retin si eu câteva amanunte: populatie slava, moneda este coroana (40 de coroane cam 1 EUR); teritoriul este doua treimi muntos, alcatuit din Munti Tatra acoperiti de paduri de conifere. Aici in secolul IV exista un habitat celtic din zona Galiei.
Am ajuns in oras si vom bântui pe aici cam o ora si jumatate asa ca voi consemna când ma intorc.
……………..


Bratislava , desi vazuta in viteza, imi apare ca un oras vechi impunator dominat de castelul din Bratislava cu cele 4 turnuri , martor al existentei si luptei pentru supravietuire a poporului slovac, cât si al succesiunii mai multor dinastii.
Pornim intâi sa colindam prin orasul vechi pe “drumul imparatilor” cu coroane incrustate in pavaj, pe strada veche care acum este deschisa pentru vizitare (am vazut aici chiar si masinute rosii pentru turistii ce vor sa viziteze orasul vechi) .
Noi am luat-o pe jos pe sub poarta pe unde trecea calaul pentru executia condamnatilor (se spune ca trebuie sa nu vorbesti când treci pe sub aceasta poarta si daca iti pui o dorinta si nu vorbesti se indeplineste---ceea ce facem si noi) si ne indreptam catre biserica unde a fost incoronata Maria Tereza – catedrala Saint Martin . Pe drum sub o poarta gasim “KM 0” un cerc cu distantele pâna in orase celebre din Europa : Roma 783, Versailles, Madrid, Paris .
Trecem si pe lânga o casa in care a locuit Franz Listz, apoi ne odihnim intr-o piata mare cu o fântâna – Piata Primariei si fântâna Cavalerului Roland, un adevarat punct de atractie turistica prin multitudinea de mici restaurante, chioscuri de suveniruri (cam scumpe dupa parerea mea).
Piata Primariei este decorata ici si colo cu statui care inchipuie niste omuleti simpatici in diverse ipostaze : primul pe care-l zaresc e unul cu tricorn pe cap cu barbia sprijinita in palme, foarte gânditor rezemat de o banca. Ne pare atât de real incât hotârâm pe loc sa facem si noi poze. Apoi câteva stradute pitoresti la coltul carora rasareau statui-omuleti, ne-am plimbat pe ele si am admirat orasul vechi apoi ne-am intors la autocar cu impresii puternice. Din pacate n-am apucat sa vedem Castelul sau Muzeul de Ceasuri dar poate cu alta ocazie. Oricum ne grabim sa ne regrupam la autocar intrucât ne vom indrepta catre Praga si drumul este destul de lung.

………….

Monica
PS:(maine Cehia si Praga)



pozele noastre

danilamonica spune:

---sa aveti ce face pana luni----

Trecând granita in Cehia (care are peste 10 milioane de locuitori) ne pregatim sufleteste sa intâmpinam cum se cuvine orasul Praga, aflat pe paralela 50.
Cehia are ca relief predominant podisul: colinele Moraviei care o despart de Slovacia; este brazdat acest podis de Moravia care se varsa in Dunare in timp ce râul Vltava care strabate Praga se varsa in Elba. Populatia este in majoritate ceha 94% (catolici).
De-a lungul drumului pe dealurile care ne apar in cale se intind siruri de vita-de-vie, livezi de pomi fructiferi, casute-vilute cu acopersuri rosii, nu foarte mari insa ingrijite.
Amestec de foioase cu conifere si iarasi siruri lungi de vita-de-vie insirate ca soldatii la parada. Parcarile de pe lânga sosea sunt separate de garduri de protectie , au masute cu banci ingrijite si chiar locuri de joaca pentru copii : cu nisip, balansoare, toate parca acum vopsite si rânduite…La noi n-ar rezista nici o luna nedeteriorate !
Peste toate astea se rasfrânge soarele coborând catre apus si inrosind orizontul de pe partea stânga a soselei.
Undeva spre orele 21 ajungem si noi in Praga insa cazarea nu este atât de aproape cum credeam ci undeva intr-un cartier mai spre periferie, la hotelul DUM (inseamna “casa”, din câte am inteles) – un hotel de tip “comunist” dupa cum remarcam noi fiindca are cam 20 de etaje si stil bloc cu garsoniere adica in camera avem un holisor cu o baie, doua camere (din care una incuiata), un mic frigider si doua paturi inguste, ce mai bloc stil “muncitoresc”.
Cert este ca ni s-a parut mai austera fata de cazarea din Budapesta, singura pentru comparatie deocamdata. Lasam bagajele in camera si desi suntem un pic obositi decidem impreuna cu o alta pereche de turisti sa ne avântam in Praga pe cont propriu, folosind doar ghidul de la hotel si câteva pliante.
Intre timp constat ca lânga receptie in hol au un calculator cu Internet si incerc sa trimit un mail catre cei de acasa sa stie ca am ajuns si noi cu bine. Insa dupa câteva incercari nereusite, merge greu, se deconecteaza si imi mânanca banii degeaba abandonez ideea…
Asa ca vorbim la receptie -in engleza- si primim o harta cu pozitia hotelului, statiile de autobuz si metrou din apropiere si la drum. Discutia se incinge când realizam ca daca pierdem metroul de orele 23 si ceva, ora de plecare fiind cam 22, nu vom putea veni decât cu taxiul- o caruta de bani- sau cu un autobuz de noapte care merge din ora in ora. Si colac peste pupaza receptionera ne spune ca nu e foarte sigur sa umblam noaptea prin Praga.
Nu mai intrebam ce a vrut sa spuna cu asta si decidem sa riscam, fiindca ar fi pacat sa pierdem Praga vazuta in noapte.
Norocul nostru este ca autobuzele circula repede si gasim unul, frumos capitonat cu plus, care ne duce la cea mai apropiata statie de metrou. Spre deosebire de Budapesta aici remarcam prima diferenta: este mult mai multa lume pe strada, in special tineri, studenti destul de galagiosi. Intram la metrou, care este frumusel, cu scaune tapitate in rosu si vagoane curate si confortabile - parca sunt noi-, ne alegem traseul si decidem sa ne oprim la statia Museum (Muzeul lor National).
Cum ne-am urcat la suprafata ne-au intâmpinat luminile orasului, dezvaluindu-ne Praga in plina ei maretie de oras al “celor 100 de turle”. Si in special Museum care este luminat din plin si ne incânta privirile cu arhitectura lui deosebita.
M-am indragostit instantaneu de acest oras parca ireal , desprins din basme si am imbrâtisat cu privirea toata Piata Welceslas (Václavské náměstí) cu statuia ecvestra a Sf. Welceslas – primul rege crestin al Boemiei (asasinat).
Fata de Budapesta aici orasul este animat mai ales pe bulevardul pe care praghezii il numesc cu mândrie “Champs-Elysee”-ul din Praga, si pe buna dreptate..
Acest bulevard este plin de lumini, de magazine luminate din plin, in vitrinele carora ne-am scaldat privirile. Am admirat indelung cristalurile de Bohemia si bijuteriile de aur a caror stralucire invaluiau in fast noaptea de toamna.
De-a lungul strazii se mai insira restaurante, hoteluri, casinouri luminate din plin; in mijocul pietii sunt statui si tot aici , mai jos in mijlocul bulevardului, un tramvai-cafenea (rosu si pitoresc), din pacate depasisem ora lui de inchidere asa ca l-am admirat doar pe dinafara.
Bulevardul este travesat de o multitudine de stradute, pe unele circula si tramvaie si peste tot magazine, reclame si luminite.
Tot ce era aici indica o viata de noapte extraordinara si ne simteam la rândul nostru nemaipomenit de bine amestecându-ne printre pietoni : localnici dar si turisti americani, japonezi, italieni care se bucurau si ei de acest minunat oras.
O Praga in plina toamna plina de veselie .. am gasit intr-un gang luminat o pizzerie cu muzica live, mesele erau afara intr-un spatiu rotund si acoperisul era facut din zeci de flori galbene care atârnau din tavan deasupra tuturor ca o ploaie de culoare in noapte.
Gasim mai departe Turnul de Pulbere, datând din sec.15-lea si construit ca parte a fortificatiilor orasului iar alaturi descoperim cladirea Municipalitatii, luminata din plin si care are in componenta restaurante, magazine, o sala de muzica. Si tot pe aici dam peste un grup gures de turisti asiatici de credem ca e vreo invazie ceva!
Ne-am purtat pasii mai departe pe strazile Pragai din acest cartier central, bântuind pe stradutele pietruite pâna când infrigurati de toamna am decis ca ar fi timpul sa ne intoarcem. Pe drum ne-am oprit la un chiosc unde se vindeau cremvusti, cârnati si bere si am mâncat in picioare la o masuta admirând privelistea pe care ne-o oferea acest oras.
Pentru a gasi drumul inapoi am cerut câteva indicatii – in engleza limba pe care se pare ca studentii de aici o stiu destul de bine, unii nu toti – si am aflat ca statia pentru autobuzele de noapte este imediat lânga Museum .
Aceste autobuze, ne explica o fatuca simpatica, circula din ora in ora pentru fiecare cartier si chiar ne conduce in statie. Indicatoarele din statii ne explicau in amanunt traseul si orele la care veneau in statie autobuzele si intradevar la ora fixata autobuzul a venit si dupa 20 de minute am ajuns la hotelul nostru. Desi era spre orele doua in noapte autobuzul era plin, majoritatea pareau studenti, oricum tineret.
Si uite asa ne-am descurcat intr-un oras nou, doar cu o harta si cu o indicatie ici-colo, având avantajul ca la fiecare colt de strada sunt indicatoare asa ca in Praga nu prea ai sanse sa te ratacesti.
O neuitata seara de toamna in Praga ne-a lasat cu sufletul indragostit si am promis ca ne vom intoarce sa o vizitam mai mult decât o noapte si o jumatate de zi…..


12 sep 2003 Praga

Dupa noaptea de neuitat in Praga a doua zi pe la 8 ne-am trezit sa servim micul dejun, si sa ne continuam calatoria de data asta urma sa vedem Praga pe zi. Spre deosebire de ceilalti din grup, noi deja ne imprietenisem cu orasul si abia asteptam sa descoperim Praga plina de soare. Ne imbarcam in autocar cu tot cu bagajele pe care bineinteles ca le carasem sus in hotel seara trecuta si pornim sa colindam orasul având la dispozitie doar câteva ore.
Coborâm undeva pe dealul Petrin, plin de verdeata si pornim sa colindam incepând cu mânastirea Strahov, odinioara mânastire celebra, transformata astazi in Muzeul Literaturii Cehe. Tot aici este catedrala Fecioarei Maria, unde W. A. Mozart a cântat odinioara la orga, care reprezinta unul dintre cele mai frumoase ansambluri in stil baroc din Praga.
La Strahov s-a pastrat si cea mai bogata biblioteca a epocii barocului, una din cele mai renumite din Europa Centrala.
Coborând dealul Petrin, se deschide o priveliste superba asupra zonei Castelului Hrad, de aici putem zari biserica Sfântul Nicolae, Catedrala Sf. Vit . Dupa o mica pauza pentru panorama si ceva poze o pornim incetisor la vale catre Cartierul Mala Strana ne oprim in Piata Loreta (Loretanske Namesti).
Principala atractie a piatetei este mânastirea Loreta, un fost loc de pelerinaj. Biserica este construita in stil baroc si inconjurata de mici capele. Din pacate nu avem timp sa o vizitam insa aflam de la ghida ca in interiorul bisericii este expus "Soarele din Praga", un chivot de aur si argint impodobit cu 6222 de diamante.
Si admirând toate cele, ne trezim aproape in zona Palatului Lobkowitz , in partea de sud a Castelului , castel devenit astazi Ministerul Afacerilor Externe . Il lasam in urma pentru a ne apropia de Palatul Schwarzenberg actualmente Muzeul Istoriei Militare, o cladire in stil renascentist, cu o poveste haioasa: construit pentru un nobil batrân a carui sotie mult mai tânara il insela, arhitectul amuzat a prevazut o decorare a acoperisului cu o pereche de coarne de cerb !
Vis-ŕ-vis se afla Palatul Arhiepiscopului, original in stil renascentist dar care a suferit numeroase transformari, fiind convertit in stil baroc si cu o fatada in stil rococo.
Asa ajungem si noi in cele din urma in zona Castelului praghez Hrad, unul dintre cele mai mari castele din lume ocupând peste 7 hectare. De fapt aici este un complex arhitectural, care include 4 curti interioare : Catedrala Sfantului Vitus, Vechiul Palat Regal, basilica si mânastirea Sfântului Gheorghe, o piateta, palatul Lobkovitz, Palatul Regal de Vara, Gradinile Regale, celebra Ulita de Aur si inca multe alte edificii.
Portile Palatul Regal (de fapt, cladirea ce delimiteaza primele 3 curti interioare) numite Portile Gigantilor, sunt pazite de frumosi soldati, foarte sobri in costumele lor albastre cu fireturi.
Aici in piata multimea de turisti se opreste face fotografii, priveste peisajul care se desfasoara din zona de panorama de lânga Palat, nimerim chiar si peste un cântaret la vioara care se desfasoara sub privirile amuzate ale spectatorilor...
Catedrala Sfintilor Vitus, Wenceslas si Adalbert este o constructie coplesitoare, inceputa in 1344 si terminata abia in 1929. De aceea este un amestec de stiluri: inceputa in stil romanic, continuata ca si catedrala gotica, cu turle in stil renascentist si, in sfârsit, completata si reparata in stil Neo-Gotic. Deasupra intrarii gasim rozeta caracteristica acestor Catedrale, iar in interior se afla basoreliefuri, statui impresionante si un altar facut dintr-o singura bucata de lemn. Vitraliile sunt frumos decorate cu imagini ale lui Isus sau Fecioarei cu Pruncul iar la nivelul subteran, catedrala adaposteste mormintele regilor cehi.
Apucam sa vedem si curtea interioara, destul de repede si in fuga, apoi accesul turistilor este oprit momentan fiindca la Palat se opreste o delegatie oficiala. Actualmente Palatul este resedinta Presedintelui Republicii si e posibil sa fi nimerit intr-o zi de vizite oficiale.
In spatele catedralei se afla Straduta de Aur (Zlata Ulicka) cu casute mititele ca-n poveste, case care au apartinut in trecut alchimistilor, de aici si denumirea strazii : alchimistii erau cei care incercau sa descopere aur .
Strada nu este mai lata de 1,5m si plina de turisti care bântuie prin casutele care acum adapostesc mici magazine cu souvenir-uri. Incepem cu un muzeu al armurilor pe care il strabatem in sunetele placute ale unei muzici de ambient ce ne duce cu gândul la vremurile apuse ale intrecerilor in turniruri. .
Ma si vad intr-o rochie cu coada si cu o palarie din aceea gen turn cu voal atârnand la spate iar pe Mihai il vad intr-o armura tropotind si gâfâind sub greutate si ma pufneste râsul dupa ce ii fac o reverenta gratioasa iar el se face ca ma impunge cu sulita…
Am vizitat si noi casutele pitoresti, pline de turisti si suverniruri…aflam ca undeva la numarul 22 a locuit in trecut Franz Kafka. Tot aici se afla cea mai mica casuta din oras care are o camera de numai 1mp .
Ne oprim intr-o curte de odihna cu o cafenea, unde asteptam sa vina tot grupul si eu profit de ocazie pentru a da o fuga si in muzeul jucariilor aflat intr-o cladire cu parter si etaj, la care se ajunge pe o scara ingusta de lemn..
Aici gasesc o expozitie de papusi din cele mai vechi timpuri si pâna in prezent , inclusiv papusi Barbie care se afla la etajul cladirii. Am ramas innebunita de frumusetea lor dar din pacate a trebuit sa le spun la revedere si sa ma intorc la grup.
Mala Strana inseamna Micul Cartier, plin de strazi foarte pitoresti, presarat cu biserici si palate (Kaisterstejn, Smiricky, Wallenstejn) ale caror arhitectura si culori iti incânta privirea. Iesind din Piata, prin spatele Palatului Lichtenstejn, ne apare strada Nerudova, care si-a dobândit numele de la cunoscut poet si jurnalist ceh Jan Neruda.
Plimbarea pe aceasta strada iti incânta ochiul prin modul de aliniere a acoperisurilor si frontoanelor astfel incât acestea sa formeze un ansamblu unitar desi strada este in panta. Fiecare casa are câte un insemn (blazon) care o face unica : un pocalul aurit, vulturi enormi sculptati pe fatada, viori, o roata aurita, cheii aurite. Tot mergând si admirând ajungem la numarul 5 unde regasim emblema României pe o poarta: aici este Ambasada României. La capatul strazii, poti vedea fatada palatului Schwartzenberg (sau Lobkovitz).
Undeva in spatele vechii primarii se gaseste Male namesti, Mica Piata, una dintre cele mai vechi piatete din Europa, care are in mijlocul ei o fântâna veche in stil renascentist. De aici pornesc zeci de stradute labirintice care fac parte din asa zisa Ruta Regala, cândva fiind ruta incoronarii (strabatuta de regii cehi) drum care sfârseste la catedrala Sfântului Vitus, pe celalalt mal al Vltavei. Toate aceste stradute sunt pline de magazine de suveniruri, librarii, brutarii, mici restaurante, pravalii cu antichitati si sapunuri, cu condimente si armuri medievale. Toate te imbie sa le treci pragul daca ai ceva bani in buzunare si iti permiti sa te avânti in lumea cumparaturilor..
Dar cum noi ducem lipsa de timp ne continuam drumul care ne duce la picioarele Podului Carol , drum care de mai bine de 600 de ani rezista turistilor si inundatiilor Vltavei.
Legat de inundatii : pe zidurile caselor ce strajuiesc malurile Vlatavei se vad inca urmele ultimei inundatii din 2003, primele 2 niveluri ale caselor au fost sub apa si a fost refacuta tencuiala. Totusi poti observa urmele dezastrului…
Istoria Podului incepe cu rege Carol al IV-lea, in secolul al XIV-lea si leaga Orasul Vechi de Malá Strana (Cartierul cel Mic). La inceputuri nu existau atâtea statui ca acum (30 la numar) si unele din ele au o istorie interesanta.
Se spune ca Ioan Nepomuk , preot pe vremea lui Wenceslas IV era confidentul reginei si pentru ca a refuzat sa-i spuna regelui (cumplit de gelos) fragmente din spovedania acesteia, a fost torturat si apoi aruncat de pe pod. Legenda spune ca in locul unde Nepomuk a atins apa, au aparut 5 stele si in acel loc pe Pod a fost ridicata statuia Sfântului Ioan Nepomuk care are gravata o cruce dubla marcând locul de unde a fost aruncat in apa. Daca atingi simultan cu mana stânga crucea si cu dreapta cele 5 stele de pe statuie dorinta pe care ti-o pui se va implini. Ne-am asezat si noi la coada de la statuie si am urmat ritualul apoi ne-am continuat drumul admirând privelistea si incercând sa nu ne pierdem de grup in imensitatea de oameni. Noroc cu ghida noastra care avea o floarea-soarelui ridicata deasupra capului si asa am putut sa o regasim dupa opririle pentru a poza sau filma peisajul.
Podul este plin de turisti de toate natiile care se opresc la vânzatorii de suveniruri, se pozeaza cu Sfintii, am vazut chiar un grup de cântareti care inveseleau atmosfera.Nu mai stii in care parte sa te uiti ca sa nu pierzi nimic din farmecul orasului.
Ne tragem sufletul in Piata Orasului Vechi (Staromestske Námestí) unde se aduna la fiecare ora fixa zeci de curiosi in fata orologiului din Primaria Veche, datând din anul 1410 care are asezate statuile celor 12 apostoli pe cadran. Tot aici pe ceas exista si alte statui ca Vanitatea, Mizeria, Moartea care se misca când bate ceasul ora exacta.
Aceasta Primarie este incepând din secolul 14 sediul administratiei orasului vechi. Cea mai veche parte a cladirii, cu sali istorice, un turn, o capela si bogate decoratii cu embleme heraldice dateaza din perioada gotica.
Un element central al pietei este biserica Tyn. Turnuletele ei seamana cu cele ale unui castel din desenele lui Walt Disney. In piata poti sa bei o bere buna, poti sa-i admiri pe actorii si cântaretii ambulanti sau poti sa-ti cheltui banii pe suveniruri cu marca “Praha”.
Avem un pic de timp liber si colindam magazinele de suveniruri, reusind in cele din urma sa achizitionam o vrajitoare pe matura pentru Andrei si ceva pahare de tuica (cu desene din Praga) pentru ai nostri. Ba chiar savuram si un hot-dog a la Praga..destul de mare si gustos… Urmeaza regruparea si ne luam ramas bun de la Praga cu parerea de rau ca nu am vazut tot dar cu promisiunea solemna ca ne vom intoarce.
Si cu astea sa inchei amintirile mele despre Praga si pornim spre Germania unde catre seara vom fi in NURNBERG .
Drumul este lung aproximativ 300 km: asa ca majoritatea drumului incercam sa motaim sa recuperam ceva din puteri intrucât ne lasa picioarele si ne cam ia cu somn. Autocarul ne leagana pe autostrada ca-n palma, muzica e dulce si ne lasam purtati catre Germania, visând la un pat moale si pufos….
Spre seara, de fapt târziu in noapte ne-am regasit in Nurenberg , al doilea oras ca marime al zonei Bavariei si pe o ploaie marunta, desi de loc neplacuta autocarul ne lasa cam timp de o ora in centrul istoric al orasului. Pentru inceput aflam ca orasul vechi este inconjurat de un zid lung de 5 km, si impartit in doua cartiere mari Seebald si Lorenz, despartite de râul Pegnitz.
Pornim in plimbare pentru a vedea macar pe dinafara , in noapte Bisericile Sf Lorentz si Biserica Femeilor (Frauenkirche).
O pornim la pas prin piata inca plina oameni, desi era spre orele 22 si avem norocul sa intâlnim un târg de cumparaturi cu tarabe pline de suveniruri, dulciuri, cadouri diverse, localuri in aer liber pentru servit masa cu cremvusti specific nemtesti si bineinteles bere la halba.
Se cânta muzica, nemteasca, nimerim si lânga un local cu muzica country americana, unde radem o bere si savuram ceva cârnati traditionali.
Zona era agitata, mai mult turisti decât localnici intrucât nemtii cuminti se intorsesera pe la casele lor. Am dat ocol pietei, am admirat Fântâna cu Sfinti (Schoenen Brunnen), destul de inalta si luminata feeric, construita in binecunoscutul stil gotic.
Insa nu avem timp sa admiram cum se cuvine toate obiectivele, fiind nevoiti sa ne indreptam catre hotel –este deja ora 23- si ziua urmatoare avea sa fie destul de lunga, cu oprire la Strasbourg si seara urmatoare debarcarea, in cele din urma, la Paris.
Hotelul este de data asta mai central si chiar daca nu este foarte mare este cochet insa oboseala isi spune cuvântul si ne lasam dusi de somnul cel dulce.

-------

PS: am si poze dar nu pot sa le pun aici
Monica



pozele noastre

danangie spune:

Hei MONICA trezeste-te!! Vrem continuarea!!

"Dragostea este un lucru simplu si profund. Este un fapt de viata, nu o iluzie."

danilamonica spune:

/Mii de scuze dar am fost plecata 3 saptamani in concediu......prin tara de data asta..dar o sa va povestesc alta data..
Acum sa revenim....

13 sep 2003 Strassburg

A doua zi in zori, dupa micul dejun – stil bufet suedez, ca peste tot, mâncare din belsug si bineinteles ca românii erau singurii care mâncau pe sparte. Ne-am incarcat inca o data bagajele in autocar si luându-ne la revedere de la Nurnberg ne-am indreptat privirile catre drumul care duce la inima Europei, Strassburg-ul, capitala provinciei Alsacia Lorena.
Aflat in mijlocul unei câmpii fertile, in provincia Alsacia, Strassburg a obtinut si statutul de oras imperial. Grandioasa catedrala, inceputa in 1176, simboliza vitalitatea orasului.
Prima oprire a noastra este la Consiliul Europei, care-si inalta cladirea sa cea noua in inima orasului cu aspect de cetate medievala. Am admirat si noi impunatoarea cladire cu sirul de steaguri din fata, steaguri printre care l-am regasit si pe cel al României. In spatele cladirii catre malul râului Ill, se afla un parcaj pentru biciclete, pentru ca asa cum am aflat majoritatea locuitorilor prefera acest mijloc de transport ieftin, rapid si mai ales sanatos. Dincolo de malul râului se afla tot o cladire noua si anume Consiliul Drepturilor Omului, zona aceasta de cladiri fiind cunoscuta sub numele de zona L’Orangerie (Portocalilor), intrucât in apropiere este Parcul de L’Orangerie (Portocalilor). Dupa ce ne saturam de admirat zona aceasta linistita si plina de verdeata, ne reintoarcem la autocar pentru a ne indrepta catre zona veche a orasului, pentru a vizita Catedrala din Strassburg.
Ne pornim intinerariul de undeva din zona Garii, desi o vedem doar de departe pare foarte frumoasa, arhitectural vorbind, si de aici pornim in tur pietonal pe strazile aglomerate din centrul Strassburgului. Trecem pe lânga magazine, moderne cu bijuterii, ceasuri , parfumuri, rochii de mireasa (care incep de la 500EUR catre 1500EUR), cercetam cu viteza galeriile Lafayette din Strassburg, mirosim si noi niste parfumuri, admiram ceva haine si apoi iesim din nou in strada in mirosul ademenitor al dulciurilor de pe la patiserii. Ne intersectam drumul cu o linie de tramvai foarte modern: chiar am ramas sa il admiram un pic, seamana cu metroul nostru dar are geamuri mari, aproape numai geamuri, foarte luminos, curat si rapid.
Ne strecuram prin multimea de turisti catre Piata Catedralei , o zona la fel de aglomerata, plina de restaurante, magazine si tarabe de suveniruri pentru toate gusturile si pentru toate buzunarele, un foarte interesant carusel (pe el scria 1900, as fi fost foarte tentata sa ma dau in el, dar din pacate nu am timp).
Catedrala se deschide maiestuoasa in fata noastra, o adevarata capodopera lucrata in piatra, ne asteapta sa o cercetam, principala atractie constând in ceasul astronomic din 1838.
Construita in stil gotic, impresioneaza prin inaltime, sculpturi si turnul de nord care ofera posibilitatea vizitarii si panoramei asupra orasului. Din pacate nu dispunem de prea mult timp ca sa il si urcam asa ca ne multumim sa admiram Catedrala in interior si exterior .
Constructia are o baza octogonala care ne intâmpina la intrare cu un portal, Portalul Roman, impodobit cu extraordinar de numeroase statui insa ceea ce m-a frapat a fost fereastra rotunda cu vitraliu care semana cu un trandafir ( fereastra-roza). Si inca un amanunt ce impresioneaza este “spira” - vârful sau acoperisul care parca nu se mai termina : da senzatia ca intreaga Catedrala este o coroana regala sculptata in piatra cu o cruce deasupra. Impresia generala este de bijuterie sculptata in piatra cu vitralii dar de dimensiuni impresionante.
Dupa ce am colindat-o am reusit sa vedem si chiar sa auzim ceasul astronomic din trans-septul de sud batând, la orele 12:30 . Ceasul indica in mai multe imagini : luna si anul, timpul dupa soare si dupa GMT, ingeri albi care intorc orele apoi un cocos cânta de trei ori si porneste parada celor 12 apostoli, dupa Isus. In partea opusa ceasului exista o Coloana a Ingerilor extraordinar de frumos sculptata tot in stil gotic.
Cu impresii puternice in suflet si filmând mai pe ascuns, parasim Catedrala si ne indreptam trecând de Palatul Rohan catre Cartierul Mica Franta ( care este plin de terase, magazine, restaurante).
Aici se vorbeste franceza, chiar a fost nevoie sa o folosim la cumparaturi, oprindu-ne printre standurile cu suveniruri. De aici am ales ursuletul EURO pentru Andrei.. of chiar mi-e dor de el si am sa imi cumpar o cartela sa pot suna in România.
Gasim si oficiul postal, stam civilizat la coada, si Mihai (care culmea se descurca mai bine ca mine in franceza) cumpara o cartela telefonica , pâna aici nu am reusit sa sunam dar de la Paris vom putea.
Ne strecuram printre oameni si avem la dispozitie circa o jumatate de ora timp liber pentru cumparaturi sau plimbare. Facem si noi ceva shopping, de nu era sa plecam din Capitala Europei fara suveniruri, admiram inca o data Strassburgul cu Catredrala impunatoare si stradutele comerciale forfotind de oameni si ne regrupam pentru a ne continua drumul cu autocarul. Apar inerente probleme, fiindca nu reusim sa fim toti, pierdem pe cineva si cât se asteapta mai dam o raita prin Lafayette.. doar sa mai vedem ce au insa preturile astronomice –tot de capitala europeana - ne dau dureri de cap.
In fine suntem toti si inapoi in autocar, o pornim catre Paris, unde vom ajunge abia seara.
Deja inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare cu fiecare kilometru parcurs sunt mai aproape de Paris, mai aproape sa-mi implinesc visul de a vedea Parisul (hmm.. rimeaza, nu ?) si de a aduna undeva in coltul inimii o frântura din el.
Imaginea creata despre Paris este idilica, ma va dezamagi el oare, ma va primi cu raceala ori cu bratele deschise ? Strâng pernuta mai bine sub cap si cu ochii pe fereastra ma las in voia autocarului, leganata usor si adorm visând la Paris.

Când deschid ochii deja mantia noptii s-a revarsat peste pamântul francez si suntem undeva pe lânga Paris.. iata si un Carrefour (ahh ce imagine familiara…hmmm totusi mi-e dor de casa)… o multime de magazine in afara orasului.
Luminile orasului ne intâmpina explodând peste noi si chiar si asa mai adormiti cum suntem, reusim sa ne trezim . Vedem destul de putine cu toate astea Parisul isi deschide bratele si isi revarsa bogatia de lumini deasupra noastra, pâna când ajungem la hotel undeva mai spre periferie pe la Poarta Orleans si ne vom caza la un hotel micut dar cochet din categoria IBIS.
De la intrare ma incânta deja hotelul…in mijlocul holului se afla o oaza verde..un covor verde pe care sta o buturuga, plante si ceva floricele un adevarat colt verde( chiar daca sunt artificiale…!!) .
Ma reped la telefon desi este ora 11 aici , dau telefon acasa sa vorbesc..mama imi spune ca totul este OK, Andrei se joaca si nu are timp de telefoane.. ce-i pasa lui ca mie imi este tareeee dor de el !!!
Cel putin suntem in regula si acum i-am linistit si pe cei de acasa.
Ne luam cartelele de acces la camere si stabilim sa ne vedem mai târziu ca sa colindam Parisul, doar nu am venit sa dormim!
Camera desi micuta este foarte cocheta, are si aer conditionat dar acum nu avem nevoie decât de un dus cu apa fierbinte.. si o minune de baie cu apa calda in care ma lafai vreo 15 minute…desfacem bagajele si inarmati cu ghidul Parisului (noroc cu mama ca mi l-a imprumutat) coborâm in hol. Si in timp ce asteptam sa ne regrupam gândul imi zbura la Piata Concorde, ma vedeam deja plimbându-ma pe Champs Elysées… Cine n-a visat sa viziteze Luvrul sau sa urce in vârful Turnului Eiffel? Ei bine deja sunt atât de aproape de ele incât parca nici nu cred.
Când am plecat citisem cartea Moulin Rouge despre viata lui Toulouse-Lautrec si faptul de a urca pe colina Montmartre , vizitând cartierele de artisti, de a pasi in Basilica Sacré Coeur sau in Catedrala Notre Dame, calcând pe-acolo pe unde au calcat mari carturari, pictori celebri, sculptori va fi in curând un vis implinit.
Chiar daca este noapte afara este o seara calda cred ca sunt 20 de grade si sufletele noastre sunt la fel de calde si deschise sa primeasca luminile orasului.
Ne decidem ca vrem sa vedem celebra catedrala Notre Dame luminata asa ca pornim pe jos circa 10 minute catre metroul de la Porte D’Orleans , schimbam la Denfert-Rochereau si continuam pâna la Saint Michel -Notre Dame unde urcam la suprafata.
Prima impresie cu metroul parizian: nu foarte elegant, plin de reclame pe pereti, tigani români cântand la scripca (!!!), pereti cu extram de multe reclame ca si la noi , lume destul de multa si pestrita, asa ca metroul francez nu m-a impresionat prea mult.
Ajunsi la suprafata ne integram in forfota orasului printre zeci de masini, motociclete, pietoni – turisti si perechi de indragostiti ce se plimba de-a lungul Senei.
Se face ora 0:30 si noi ne regasim in fata catredalei Notre Dame acum luminata mirific in timp ce in jurul ei totul pare intunecat, dar cred ca datorita iluminarii cladirea este impresionanta fata de spatiul inconjurator.
O cercetam cu pasul, cu privirea , ne reculegem pe bancutele de piatra din fata ei… Mihai ma surprinde cazuta pe gânduri.. mi-am dorit asa de mult sa ajung aici incât vreau sa ma bucur de aceasta seara si de fiecare seara a calatoriei noastre…
Zgomotele si forfota orasului ne surprind desi este sâmbata seara nu ne asteptam sa fie atâta lume care bântuie; ne saturam de admirat Catedrala si o pornim de-a lungul cheilor Senei pe lânga tarabele de book-inisti acum inchise, si apoi gasim scarile ce duc chiar pe lânga firul apei, le coborâm si putem simti mirosul Senei.
Pe lânga noi trece un vaporas foarte frumos, luminat si animat de pe care se aude muzica descoperim ca se cheama “ Le Chansonnier” si pe care zarim perechi de turisti, copii care se alearga pe puntea de sus, si cu un restaurant elegant la nivelul inferior. Zarim si hotelul Notre Dame luminat si intradevar constatam ca Parisul este Orasul luminilor. De-a lungul cheiului sunt ancorate cateva vaporase transformate in restaurante si discoteci, admiram si noi 5 minute un concert live care are loc pe unul din ele, trecem mai departe pe lânga un grup de studenti ce cânta la chitara si apoi urcam din nou la nivelul soselei.
Trecem pe lânga Academia Franceza extraordinar de frumos luminata si pusa in valoare, ajungem la Pont Neufs si vedem luminat magazinul Samaritaine si apoi citim pe indicatoare strada Voltaire. Dincolo de Sena zarim Muzeul Luvru luminat a’giorno si apoi gradinile Tuileries si trecem desigur si pe lânga casa in care a locuit Voltaire.
Pe lânga noi trec pietoni mai putini decât masini : doar câteva perechi de indragostiti sau turisti rataciti ca noi. Restul petrec prin cluburi, restaurante, vaporase in timp ce noi ne indreptam catre Podul Regal si deja simtim ca ne cam lasa picioarele. Luam decizia inteleapta sa ne intoarcem dar nu pe acelasi traseu ci pe srazi laterale si anume pe Rue du Bac catre Piata Saint Germain de Pres de unde stim ca putem lua autobuzul de noapte numit Noctambus! Si chiar ca este un autobuz pentru noctambuli ca noi , care bântuie cu ghidul in mâna sa descopere toate misterele Parisului!
Ajungem si in statie unde mai sunt destui ca noi si dupa vreo jumatate de ora ne suim si noi autobuzul care ajunge in zona Porte D’Orleans a poi o pornim iar pe jos pentru a ne intoarce la hotel, unde imbratisam paturile si pernele si dormim dusi pâna a doua zi.
Singura mea nemultumire a fost ca m-au lasat picioarele fiindca as mai fi vizitat inca putin, insa ne pastram pentru ziua si noaptea urmatoare.


....

Maine va mai scriu...







pozele noastre

chatonel spune:

super!!! asteptam continuarea!

Toulouse, la ville rose

danilamonica spune:

14 sep 2003 PARIS - Versailles

Dupa o noapte in aroma de Paris ne trezim devreme si savuram o cafea pariziana cu croissante adevarate si un mic dejun tip bufet suedez cu tot ce-ti pofteste inimioara. Prin primirea pe care ne-o face acest hotel Parisul se dovedeste prietenos si plin de soare, un soare cald de septembrie cu aproximativ 23-25 grade Celsius, aproape o zi de vara târzie care ne promite multe.
Ne avântam in autocar si pornim sa ne imprietenim cu Parisul intr-un tur de autocar pe lânga Scoala Militara, Dome des Invalides, Place de la Concorde, Luvru, Conciergerie (faimoasa inchisoare), Primaria, Chatelet si incheiem cursa de autocar in fata Catedralei Notre-Dame situata pe Ile de la Cite, exact in inima orasului - cea mai vestita catedrala catolica dedicata Maicii Domnului si fost centru religios al orasului.
Privind-o in toata splendoarea diminetii ne apare ca o dantela in piatra cu vitralii ce creeaza o atmosfera de vis in interior. Impresionanta imagine mai ales ca in momentul in care ajungem in fata ei incep sa bata clopotele si brusc ne amintim de Esmeralda si povestea Cocosatului, care ne intaresc convingerea ca Parisul este "orasul indragostitilor" si .. al turistilor… Zeci de turisti straini, dar mai ales asiatici ne inconjoara, pozeaza, gesticuleaza si strecurându-ne printre ei incercam sa descoperim misterele acestui oras, incepând cu vizita Catedralei.
Acum avem si ghida cu noi asa ca aflam mult mai multe detalii despre catedrala inainte de a o vizita.
La origine, celtii aveau aici construita o zona sacra iar ulterior s-a ridicat un templu roman inchinat lui Jupiter. Ramasitele templului se afla sub pavajul din fata catedralei. Construita in stil gotic cu coloane si nenumarate statui si turnulete desi nu este cea mai mare catedrala din lume, este in schimb cea mai cunoscuta.
Catedrala a fost construita timp indelungat, intre 1163 si 1330 si a devenit modelul pentru construirea celorlalte catedrale de la Amiens, Chartres sau Rheims. Ea are o lungime de 130m cu doua turnuri de 69 m inaltime. Vârful care atinge 90m a fost adaugat mult mai târziu prin secolul 19. Ferestrele sale in forma de roza –rozetele- sunt foarte frumoase iar rozeta de la nord are 21 m inaltime si este impresionanta.
Pe aripa de vest exista trei portale, galeria Regilor si faimosii “gorgoni”, dar din pacate in timpul Revolutiei Franceze, multe din sculpturi, gorgoni sau decoratiunile interioarele au fost mutate sau demolate. Insa au fost refacute prin secolul 19 de arhitectii vremii si restaurata din nou prin 1999-2001, astfel incat ne-am putut bucura de impresionanta Catedrala din plin.
Vizitând interiorul si fiind duminica am asistat si la o slujba : vocile tinerilor din cor capatasera o rezonanta magica, simteam cum tremura aerul din jurul nostru incarcat de lumina lui Dumnezeu. Sculpturile din interior erau extraordinar de bine realizate, incât te asteptai sa se ridice si sa vina catre tine. Vitraliile lasau sa patrunda lumina de afara in frânturi multicolore si noi ne simteam coplesiti de maretia catedralei.

In partea de sud a catedralei se gaseste un minunat parculet, pe care l-am colindat imbatati de arome florilor la inceput de toamna. Ne relaxam un pic in aceasta gradina, facem poze, colindam apoi un pic pe stradutele adiacente la vânatoare de suveniruri, de unde ne alegem cu replici in miniatura ale turnului Eiffel si ceva cadouri pentru cei dragi.



Apoi regrupându-ne ne intoarcem la autocar intrucât ne vom petrece dupa-amiaza la Versailles, castel situat la 24 de km de Paris si pe care l-am vazut cu ochii mintii in romanele frantuzesti de Alexandre Dumas.
Nu ma astept sa-i regasesc pe muschetari dar voi calca pe urmele regilor si reginelor Frantei. Bineinteles ca in parcarea din fata palatului ne intampina cam 10-20 de negri care au de vânzare tot felul de suveniruri. Ghida ne indeamna sa cumparam daca vrem : ceasuri, stilouri, genti, rucsacei. Negocierile incep se discuta , se da din mâini, se renegociaza, se renunta, se probeaza si in forfota din jurul nostru ne lasam si noi dusi de val si cumparam un set de doua ceasuri de dama si barbatesc : 10 euro amândoua, destul de ieftine si frumusele, apoi negociez cumpararea unui rucsac negru- nu e de piele insa este reusit ca model si il scot la 7 euro, cam 250.000 lei, ceva mai ieftin ca la noi, insa este de la Versailles. Scapam intr-un final de vânzatorii insistenti, care se mai si iau de noi, spunând ca fetele din România sunt frumoase, noi zâmbim si ne vedem de drum, catre intrarea in palat, dupa ce lasam marfa in autocar.
Curtea din fata Palatului este pavata cu pietre si de aici se deschide pe trei laturi Versailles in toata maretia lui, curtea fiind strajuita de statuia ecvestra a lui Ludovic XIV, pazindu-si visul . Caci Regele Soare cum era supranumit, nemultumit de castelele sale a hotarât sa ridice la Versailles un castel regal inegalabil in frumusete, ceea ce a si reusit.
Aceasta constructie a ramas inimitabila in splendoarea si fastul sau, Regele punându-si amprenta personala asupra arhitecturii, o arhitectura dominata de armonie si demnitate.
Constructia a devenit atât de imensa, incât in odaile sale a incaput intreaga curte a Frantei.
Lucrarile incepute in 1661, au continuat câteva decenii si au costat o avere dar rezultatul a fost uimitor : camere extraordinare prin frumusete si marime, minunate parcuri ale palatului, cu statuile admirabil create, numeroase foisoare, alei si un sistem de canale de sine statator, ca sa numai vorbim de fântânile arteziene splendide.
Dar sa ne intoarcem la vizita noastra…. cred ca mi-ar trebui ore sa insir frumusetea palatului, a incaperilor si a tablourilor sau tapiteriilor. Pâna una alta dupa ce treci de o coada imensa , patrunzi in Palat si incepi sa colinzi salile una cate una, urmarind istoria Frantei dezvaluita de picturile din interiorul Palatului.
Una din primele incaperi care se viziteaza este Capela Regelui, chiar la intrare ; capela care a fost construita la inceputul secolului al 18-lea, imbinând elemente gotice si baroce. Impresionant este tavanul pictat cu imagini din vechiul si noul testament in contrast cu coloanele albe care il sustin si o minunata orga, la care uneori se tin concerte. Aici s-a desfasurat casatoria lui Ludovic al XVI cu Maria-Antoaneta.

Urmeaza Apartamentele Regale sau de Stat cu peretii imbracati in tapiterii si incarcati de tablouri imense reprezentând scene din viata Regelui Soare, iar tavanele sunt pictate de artisti de la Academia Regala de Pictura si Sculptura.
Continuam cu Salonul Abundentei care are peretii imbracati in tapiterie de matase verde cu tavanul pictat asa dupa cum spune si numele cu simboluri ale abundentei: ingeri sau zeite cu vase ale abundentei in mâna. Pornind din Salonul Abundentei se deschid camere mai mici dedicate zeilor mitologici : Venus, Diana, Marte, Mercur si Apollo, fiecare camera cu specificul, statuile si tablourile ei reprezentative. In toate camerele atârna candelabre imense de cristal, troneaza impresionate seminee, vase imense, mese de marmura, mobila stil cu incrustatii ce par de aur : birouri de lucru ori scaune extraordinar de frumos sculptate.
Incepem cu camera zeitei Venus a carei statuie e asezata intr-o firida strajuita de coloane de marmura si pereti la fel, iar pe tavan sunt picturi ce o reprezinta pe zeita in diverse posturi ; usile sunt albe si sculptate cu insemne heraldice aurii. Camera urmatoare se aseamana cu prima dar este dedicata Zeitei Diana, continând picturi inchinate acesteia.
Urmeaza camera dedicata zeului Marte, care are nu mai are marmura pe pereti ci o tapiterie de culoarea vinului (bordo deschis) si tablouri , iar de-a lungul peretilor sunt asezate taburete in aceeasi nuanta cu tapiteria de matase.
Ne inghesuim printre toti ceilalti turisti, care se uita, fotografiaza, exclama si trecem cu rabdare din camera in camera, admirând locurile unde au trait Regii Frantei. Ajungem in camera lui Mercur sau Dormitorul Regelui cu peretii in aceeasi culoare bordo care contine un pat cu baldachin - mai mult lat decât lung: ciudat chiar pare un pat in care nu incape cineva peste 1.50, in schimb este dublu ca latime si deasupra semineului se gaseste un tablou imens cu regele . Exista deasemenea si mici taburete in ton cu mobilierul.
In camera lui Apollo se regaseste urcat pe o estrada un jilt regal - in spate este o frumoasa tapiterie - având deoparte si de alta statui cam de inaltimea unui om ce sustin sfesnice cu mai multe brate, acum luminate electric, atunci presupun ca erau cu lumânari. De fapt specific acestei incaperi sunt aceste statui-suport care sunt asezate de-a lungul peretilor. La fel ca peste tot si aici tavanele sunt pictate in culori vii si stralucitoare, toate exprimând fastul si luxul. Regele se identifica pe sine cu Apollo si de aceea prin apartamentele lui gasim statui sau picturi cu referinta la soare sau la zeul grec.
In 1710, a fost adaugat inca un salon dedicat lui Hercule construit in marmura si bronz, cu cel mai frumos semineu din castel (imbracat in bronz), iar pe tavan este pictat un tablou infatisând Apoteoza lui Hercule.
Parasim aceste camere si ne gasim in Salonul Razboiului, o camera patratoasa imbracata in marmura cu oglinzi si cu sculpturi si tablouri de razboi. Camera aceasta ne pregateste sa intram in celebra Sala a Oglinzilor considerata cea mai frumoasa incapere.
Si pasind in Sala Oglinzilor am ramas si eu uimita de minunatiile din aceasta sala. In dreptul fiecareia dintre cele 17 ferestre au fost plasate oglinzi, astfel ca parcul sa se poata vedea din orice colt al incaperii. Picturile din interior surprind evenimentele importante din timpul guvernarii lui Ludovic XIV, pe tavan fiind pictat regele ca Imparat roman, ca lider al Frantei si ca invingator in razboi. Candelabrele imense isi reflecta luminile in oglinzile de pe pereti, impresionând prin grandoare, maretie si luminozitate si se creeaza senzatia de multiplicare ,incaperea parând mult mai larga decât este. Pe pereti se pot vedea decoratiuni in marmura, capiteluri de bronz, sculpturi . La celalalt capat al Salii se gaseste Salonul Pacii, care se aseamana intrucâtva cu Salonul Razboiului, incheind-o intr-un joc de marmura, oglinzi si statui aurite.
Aceste doua saloane par intr-un fel anticamera maretei Salii a Oglinzilor sau cel putin mie asa mi s-au parut. In timpul regilor aici se dadeau receptii fastuoase, dar in zilele noastre Sala Oglinzilor este cunoscuta mai ales prin faptul ca aici germanii au semnat celebrul Tratat de la Versailles, care a pus capat razboiului. Chiar daca au trecut atâtia ani de la constructia ei, sala este un simbol al luxului afisat pe vreme Regelui Soare. .
O ating si eu intr-un colt cu grija si ma cutremur..simt parca toate trecutele vieti de doamne si domnite care si-au fosnit rochiile pe aici….

Impresionati inca de Sala Oglinzilor ne purtam pasii mai departe in Apartamentele Reginei care sunt alcatuite din Camera Garzilor Reginei, Anticamera, Salonul Nobililor si Dormitorul Reginei. Toate tavanele de aici sunt pictate in stil italian si zugravesc portete ale reginele din antichitate.
Dormitorul Reginei ne dezvaluie cu siguranta faptul ca aici este camera destinata unei femei , prin tapiteria de pe perete si de la capatul patului decorata in tonuri calde si cu motive florale : buchete de flori de liliac si cozi de paun pe baldachin, pe cuvertura si pe tapiteria ce imbraca aceasta camera . Aceste modele au fost alese de regina Maria-Antoaneta, careia nu i-a placut designul original al camerei ,original in stil rococo si l-a schimbat.
Sufrageria, unde se lua masa este destul de impresionanta este decorata in rosu-inchis; aici zarim tablouri ale reginelor sau doamnelor nobile de la curtea Frantei.
Urmeaza Camera Incoronarii pe ai carei pereti sunt tablouri imense infatisând incoronarea regelui ori batalii ale armatei franceze, iar tavanul este pictat in centru si pe margini decorat cu diverse mici scene reprezentânt armuri ori scene din batalii .
Tot aici se gaseste o coloana foarte frumoasa in auriu si albastru cu o statuie in vârf . De aici se trece intr-o sala numita Sala 1792, plina de tablourile generalilor, maresalilor si oamenilor de stat din timpul Revolutiei Franceze.
Trecând prin zona scarii princiare din marmura ne indreptam pasii catre imensa Sala a Bataliilor decorata cu tablouri infatisând scene de razboi.
Sala Bataliilor este cea mai larga din castel si are 120 m lungime; deoparte si de alta de-a lungul peretilor admiram tablori cu cele mai cunoscute dintre victoriile si infrângerile suferite in razboaie de catre regii Frantei de-a lungul timpului (inclusiv Napoleon). Tavanul este sustinut de coloane de marmura gri si numeroase statui impodobesc aceasta sala, putem chiar sa luam loc pe micile taburete asezate de-a lungul peretilor si sa admiram privelistea.. Dar ne grabim ca asa-i când esti cu grupul trebuie sa te tii de el altfel risti sa te ratacesti in marea de oameni care viziteaza palatul.
Trecând printr-o galerie cu statui ale maresalilor si gânditorilor Frantei, ma asez sa ma odihnesc un pic lânga statuia lui Descartes, asa ca fac rost si de o poza cu el si ne continuam drumul prin palat.
Din pacate nu avem timp sa vizitam si Apartamentul privat al regelui, Opera Regala sau camerele ocupate de Doamna de Barry, si atunci ne continuam vizita iesind in parcul din spatele castelului.
Si dupa atâtea constructii in marmura si oglinzi ni se deschide in fata ochilor minunatul parc de la Versailles, intr-o frumoasa dupa-amiaza de toamna calda si insorita.
Intre timp aflam câteva informatii despre aceste gradini care au fost realizate de arhitectul Andre le Notre intre anii 1661 si 1668 , suprafata initiala fiind de 8000 hectare dar acum redusa la 875 de hectare acestea reprezentând Micul Parc si gradinile. Arhitectul a creat Terasele de Nord si de Sud si Marele Canal. Aceste doua terase sunt legate intre ele prin Drumul Regal cu asa numitul Covor Verde ; de fapt o alee imensa care ne duce la bazinul lui Apollo: exista alei si pe stânga si pe dreapta acestui covor, alei decorate cu vase gigantice si urne sau statui ale diverselor zeitati. Mai târziu au fost construite gradinile Trianonului si ale Mariei-Antoaneta (o gradina in stil englezesc).
Marele Canal este axa principala din acest parc si uitându-ma in zare se vede la capatul lui un mic portulet cu gondole si barci, insa trebuie sa ai timp ca sa poti sa te plimbi pe el. Tot aici in acest parc se poate vizita Orangeria cu peste 1000 de copaci mediteraneeni (lamâi, portocali) si gradina de legume, totul este sa ai timp si vreme buna . Noi vreme buna avem insa cu timpul stam mai rau, fiindca aflam ca putem sa colindam parcul doar o ora dupa care trebuie sa revenim la baza, adica aici lânga Fântâna Latona.

Pornim si noi de pe Terasa din fata Palatului ( undeva in dreptul Salii Oglinzilor) si trecem pe lânga cele doua piscine construite in 1864 si decorate cu 16 sculpturi de bronz care reprezinta râurile Frantei. Tot aici gasim si alte statui cu nimfe si bineinteles ca ne oprim sa admiram si sa filmam.






Tema centrala a parcului este mitul lui Apollo, asa ca dupa câtiva pasi ni se deschide privelistea Fântânii Latona (mama lui Apollo), construita in bronz si piatra ; aceasta este atractia parcului intrucât ni se spune ca vom asista, duminica fiind, la jocul de ape in ritm de muzica.

Asa ca ne cautam locuri cât mai in fata, pe treptele ce duc la fântâna si mai facem poze, apoi asteptam. Dintr-o data parca timpul se invalatuceste, se comprima si ne trezim purtati in urma la curte Regelui Soare, pentru ca in auz incepe sa curga o muzica lina, muzica din vechime iar nemiscata fântâna isi arunca spre soare stropii rotunzi si in ritmul muzicii jeturile urca si coboara iar in pieptul meu inima parca s-a oprit in loc imbatata de atâta frumusete.
O, e mult prea frumos, e intradevar un moment unic care imi va ramâne in suflet pentru totdeauna… Si ma las purtata de aripile muzicii care-mi incânta auzul iar privirea si sufletul se umplu de prospetimea, racoarea si minunea apei care se revarsa din fântâna. Si cum soarele de amiaza isi arunca razele prin perdeaua de apa la fiecare fântâna apare câte un mic curcubeu si alergam sa-l prindem daca nu de o aripa, macar intr-o poza…


Si dupa desfatarea muzicii si apelor pornim agale pe Drumul Regal, pe una din aleile principale ale parcului strajuite din loc in loc cu statui albe care lucesc in soare, pietrisul scârtaie sub picioarele noastre iar eu ma gândesc la doamnele de la curtea Frantei care cu umbrelute de soare se plimbau pe alei, urmate sau alaturi de cavaleri zâmbind, glumind si flirtând .
Majoritatea aleilor din gradina sunt inconjurate de copaci inalti, care formeaza garduri vii pline de verdeata si ascund in spatele lor numeroase frumuseti: bancute, statui, fântâni, aranjamente florale. Pe aici au trecut doamne si domnisoare, si-au pierdut batiste, pentru a fi gasite de cavalerii lor, au citit carti la umbra stejarilor si s-au jucat v-ati-ascunselea prin coridoarele de gard viu.
Si uite asa am pornit-o si noi doi agale, pe alei si aleiute sa ne plimbam… nu n-am ales nici barcile (din lipsa de timp), nici trenuletul catre Micul si Marele Trianon sau gradina Mariei-Antoaneta, ci pur si simplu ne-am oprit un pic la Fântâna lui Apollo, apoi ne-am strecurat ca doi indragostiti ce suntem pe alei : admirând, filmând si facând poze,
bucurându-ne de verdele ierbii care ne imbata.

Si-am admirat multimea de fântâni racoroase care-si aruncau apa intr-un nor de picaturi, am admirat zecile de soiuri de flori ce inconjurau fântânile, ne-am sarutat sub umbra unui copac imens intr-un cuvânt : betie, betie a simturilor si o zi de poveste intr-un Palat Regal.
Si ca sa nu uitam de peripetiile noastre pe aici ne dam seama ca undeva pe trepte am lasat geanta camerei de filmat si ne apuca un pic tremurul nu de alta dar contine o baterie mare fara de care nu am prea mai putea sa filmam si 2-3 filme facute la muzeu!!! Dar in cele din urma emotiile noastre se termina la intâlnirea cu prietenii din grup, caci unul din ei recuperase geanta si se plimbase cu ea in ora libera pe care o avusesem in Versailles. Deci rasuflam usurati si aruncam inca o privire Palatului si Gradinilor apoi ne luam ramas bun, purtându-le in inima pentru totdeauna.



14 sep 2003 PARIS (dupa amiaza spre amurg) – SACRE COEUR

Si dupa ce ne-am imbatat de minunatiile unei amiezi la Versailles ne indreptam catre Bazilica Sacre Coeur , care se inalta alba si maiestuoasa deasupra noastra. Ne oprim la baza scarilor care duc ca un evantai catre bazilica romano-gotica si incepem sa urcam admirând peisajul ce ramâne in urma noastra: zeci si sute de acoperisuri pariziene ca niste cutii de chibrituri vazute de aici de pe colina Montmartre, unde se afla acest simbol al pacii si intelegerii .
De ce a devenit simbol ? Pentru ca aceasta Bazilica a fost construita pentru amintirea si pentru iertarea "pacatelor" pe care societatea franceza le-a savârsit mai inainte fata de institutia bisericeasca odata cu caderea celui de al doilea Imperiu ; la intrarea in bazilica sta scris juramântul national facut cu aceasta ocazie. Incepute la 16 iunie 1875, lucrarile de constructie vor dura 30 de ani si vor crea impunatoarea bazilica, neobisnuit de alba, pe care azi o vom admira si noi.
Urcam treapta dupa treapta, facem un popas pe o platforma plina de porumbei si de unde se vede orasul scaldat in luminile dupa amiezii de toamna, si parca aici inimile noastre bat mai tare, ne zâmbim si mâna in mâna pornim mai departe. Peste tot pe trepte, pe iarba, ori pe bancile amplasate pe platforme lumea discuta, admira, indragostitii se tin de mâini plini de sacralitatea ce ne inconjoara. Ahh Paris , oras al iubirii si al frumusetii!!!! – exlcam cu admiratie si ma opresc la poarta bazilicii.
Bazilica are 3 domuri cu forme ovoidale si o fatada in forma de triplu-portal strajuita de doua statui ecvestre : Ioana D’Arc si St. Louis, iar deasupra intrarii este sculptat Isus cu mâna ridicata in binecuvântare.
Pasim si noi in interiorul Bazilicii, pe care nu ai voie sa o filmezi, Mihai incearca dar este rugat sa inceteze si atunci o colindam in liniste aprinzând si noi lumânari si rugându-ne in liniste. In contrast cu exteriorul in interior este decorata cu mozaicuri iar in altar se gaseste statuia lui Isus adorat de catre Fecioara Maria, Ioana D’arc si Sfantul Mihai. Atât de liniste si de pace imi patrunde in suflet si in gând, ma simt mai impacata cu mine si cu El , ma rog si la plecare iau cu mine adânc in suflet aceasta pace. Dupa ce am primit binecuvântarea Bazilicii, iesim pe trepte si mai privim inca o data acoperisurile orasului sclipind sub soarele care se duce incet la culcare.
Ramânem printre ultimii vizitatori (dupa orele 17:30 se inchide vizitarea), deja bodyguarzii ne intreaba ce asteptam, noi incercam sa ne regrupam si coborâm la poalele bazilicii; luându-ne un ultim ramas bun o pornim pe strazile cartierului Montmartre.

Incepem sa vizitam Cartierul Montmartre de sus de pe colina si patrundem intr-un paienjenis de mici stradute, printre case de lemn care au gazduit cândva pictori si artisti de renume. Picasso a locuit ceva mai mult timp aici, pictând tabloul, celebru mai tarziu, "Domnisoarele din Avignon". Aici pe colina pictorii si poetii se intâlneau in cafenelele cartierului. Colina, cu inaltimea sa apreciabila, a inspirat si inspira pe multi pictori ; acum la rândul nostru hoinarim pe celebrele sale stradute batute de pasul turistilor si pictate de marii artisti. Trecem pe lânga cafenele imbietoare dar ne propunem sa le vizitam alta data…

Ma imbie cu arome o “clatitarie”-bistrou Creperie “Le tire bouchon” (simpatica denumire nu ? -mai târziu dupa ce am facut poze aveam sa aflu la pianul de-acolo a cântat cândva Edith Piaf), vedem si suveniruri dar lasam cumparaturile pe mai târziu.
Aici gasim si Le Moulin de la Galette, deschisa initial ca o moara apoi un salon de bal si uite asa moara s-a transformat in restaurant. Constructia din lemn originala isi mai intinde si azi aripile, cocotata pe partea superioara a strazii Lepic.
Case cu un etaj sau cu doua, marginesc trotuarele: imbracate in iedera, cu mici ochiuri de fereastra, cu fatade vopsite in diverse culori, extraordinar de pitoresti. Privind vitrinele, descoperim ca magazinele comerciale, de la brutarii si pâna la magazinele-bazar, sunt cele mai raspândite. Urmeaza apoi cafenelele si restaurantele, unele chiar cu un farmec deosebit, fie pentru terasa lor, fie pentru listele de bucate specifice. Galeriile de arta le gasim si pe ele mai peste tot, mai dese fiind totusi in jurul pietii Tertre.
Incetisor se aduna seara peste noi si lume din ce in ce mai multa la terase, noi insa il parasim cu regret, tot grupul indreptându-se spre hotel . Dar noi suntem decisi sa facem un dus, sa mâncam ceva dupa care pe noapte sa colindam mai departe Parisul.
Asa ca mai dam si noi câteva telefoane acasa , aflam vesti si ii linistim pe cei de acolo ca suntem in regula; dupa care ne adunam 3 perechi si o pornim pe jos catre metrou deja pe ruta stiuta insa acum ne vom opri pe Champs Elysees. Schimbam metroul si ne oprim la statia Concorde, iesind la suprafata in Place de la Concorde de unde incepe celebrul bulevard.
O pornim agale pe lânga sirurile de magazine Channel, Dior, Laroche, T. Mugler, Ungaro pe care le admiram privind vitrinele, cinematografele, brasseriile deschise târziu in noapte insa ale caror preturi ne sfatuiesc sa ne continuam drumul, ceva magazine de parfumuri deschise inca in care intram pentru a studia oferta caci totusi ne-am propus sa luam macar un parfum din capitala parfumurilor. Aici fete dragute ne imbie cu parfumuri si barbatii isi gasesc si ei ceva parfumuri de admirat(si nu numai)- gasim culmea si o vânzatoare care stie româneste (românca get-beget) dar ne decidem sa amânam cumparaturile pe o alta zi.
Trecem pe lânga sediul Renault unde atrasi cu totii de masini intram sa studiem modele noi, facem poze lânga ele si iesim dupa vreun sfert de ora de vis in compania masinilor de lux.
Indemnati de foame gasim si un Mc’ Donalds insa dezamagitor pentru locatia de pe Champs Elysee- la baie toalete murdare, un negrotei a intrat peste noi, cred ca era drogat, de am iesit toate trei tremurând; berea la pahar cica se terminase dar dupa noi, localnicii primesc bere; iesim pe terasa afara si savuram o Fanta si o inghetata, nu va povestesc ce preturi; incep sa strânga scaunele asa ca parasim dezamagiti localul …
Concluzia: nu incercati localul Mc’Donalds din Champs Elysee.. si sincera sa fiu pe renumita strada erau destule resturi nematurate asa ca in ciuda faimei m-a cam dezamagit .
Ne cam lasa si picioarele asa ca ne intoarcem cu ultimul metrou catre hotel, ne oprim la o benzinarie de lânga el, cumparam ceva pâine pentru o gustare rapida si ne retragem in camere pentru un somn revigorator.


---va urma---
Monica

pozele noastre

danilamonica spune:

15 sep 2003 PARIS - LUVRU

Dupa o noapte - sau ce a mai ramas din ea- in care am dormit bustean ne trezim devreme si savuram aceeasi cafea pariziana cu croissante si micul dejun deja cunoscut. Fie vorba intre noi puteai mânca oricât si erau delicioase….
Asa ca luam ceva si la pachet, atârnam camera si aparatul de fotografiat de gât, in picioare incaltari comode si o pornim iarasi prin Paris. Autocarul ne lasa in fata la Luvru si pâna sa intram ghida ne duce intr-un magazin de parfumuri de vis-ŕ-vis pentru ceva cumparaturi cu reduceri. Si intradevar gasim parfumuri de dama si barbatesti pe la 40 Eur pentru 100 ml . La noi sunt mai scumpe, sau aproape la fel dar aici stim ca sunt originale si ma rog aduse de la Paris.. m-a lovit snobismul..dar ma parfumez, testez incerc si imi umplu sacosica de ele. Lasam cumparaturile la magazin spre pastrare ca sa nu colindam Luvru cu ele dupa noi, traversam strada si intram in curtea interioara a Palatului, unde ghida ne tine o scurta prelegere despre istoria Frantei si despre ceea ce vom vedea.
Luvru este fostul palat regal, acum cel mai faimos muzeu din lume. Initial, Luvru a fost o fortareata medievala in 1200, dupa care a devenit rezidenta regala sub domnia lui Carol al
V-lea. El este modernizat dupa stilul renascentist de catre Francisc I si de-a lungul secolelor extins, distrus sau transformat sub domniile succesive ale imparatilor Frantei astfel incât arhitectura sa este o ingemanare de stiluri care stau marturie a mai mult de 800 de ani de istorie.
Aici vom gasi Gioconda, Venus din Milo, Victoria de la Samotrace, Scribul si alte suveniruri egiptene, antichitati romane si etrusce, lei inaripati de pe temple sumeriene si cele mai importante pânze ale marilor pictori francezi, flamanzi sau italieni, sculpturi monumentale sau miniaturale.
In curtea interioara, intre Luvru si gradinile Tuileries, ne intâmpina un arc de triumf, Caroussel, nu foarte inalt dar frumos lucrat, ridicat de Napolen.
Muzeul propriu-zis a fost inaugurat in 1793, pe timpul Revolutiei Franceze si are o suprafata totala de 40 de hectare pe un teren situat chiar in inima Parisului, delimitând in prezent nordul de sudul orasului.
Muzeul gazduieste istoria artei lumii occidentale, incepind cu Evul Mediu, pina in secolul al XIX-lea, alaturi de civilizatii antice care au precedat si au inspirat cultura vestica. El este impartit in sapte sectiuni diferite (trei sectiuni antice: Antichitatea Orientala, Egipteana, Greaca, Etrusca si Romana) si patru sectiuni moderne: sculptura, pictura, obiecte de arta si grafica.
In 1981 Francois Mitterand a initiat crearea Piramidei lui Pei, punctul central si intrare, totodata, modificindu-se aripa Richelieu din partea nordica a muzeului si subsolul curtii Napoleon.
Si dupa aceata trecere in revista intram si noi prin piramida - nu m-a impresionat in mod deosebit – si platim biletele bineinteles dupa o coada de o jumatate de ora, luam un pliant cu ghidul muzeului si o pornim la colindat.
Se pare ca daca ne-am opri la fiecare obiect din Palat câte un minut ne-ar lua 4 luni sa vedem totul !!!! Asa vom face selectie si vom cauta sa vedem si noi cele mai celebre obiective (deh! spiritul de turma nu ?!).
Incepem cu galeria Richelieu si cu sculpturile franceze in marmura, piatra, bronz si lemn le admiram si noi pe toate din mers, ne oprim la cele mai cunoscute, apoi urcam in zona picturilor care se impart in functie de scolile de pictura: Fontainebleau, scoala olandeza din sec XVI, galeria Medicis, scoala olandeza din sec XVIII si zona Rembrandt, unde bineinteles ca am zabovit cel mai mult.
Intre aripa Richelieu si aripa Denon (la etajul 1) se afla binecunoscuta statuie Victoria de Samotrace, la care ne oprim putin pentru o poza si apoi ne indreptam catre Galeria Mare.

Aici sunt expuse o multime de tablouri celebre si luându-ne dupa valul din ce in ce mai mare de oameni ne apropiem de “Sala de Stat” unde troneaza singura pe un perete si ne zâmbeste enigmatic MonaLisa, pe care reusim sa o pozam si sa o filmam desi este o imbulzeala de nedescris.
Impresionanta si enigmatica , MonaLisa se uita la noi cu privirea neschimbata de atâtia ani, cred ca satula deja de câti oameni au admirat-o sau au filmat-o. O lasam in solitudinea ei si ne odihnim pe o banca in sala urmatoare a neo-clasicismului in pictura ; mai cercetam si câteva tablouri, dupa care ne urmam traseul prin salile cu pictura apartinând Scolii Italiene ajungând in cele din urma intr-una din salile care m-au impresionat : Sala Diamantelor Coroanei Franceze, ca orice femeie care se respecta si ii plac bijuteriile. Am admirat si noi bratarile, pieptenii, colierele si coroanele care au apartinut reginelor Frantei, aducându-mi aminte cu nostalgie de cartile lui Dumas – si in mod special de Colierul Reginei .



Apoi dupa ce ne saturam si de aceste bijuterii coborâm in salile de sculptura de la parter: aici gasim sculpturi romane, italiene, spaniole si bineinteles zona dedicata lui Michelangello, unde m-au impresionat statuile sclavilor “Sclav murind” si “Sclav rebel” .
Trecând in aripa Sully ne oprim la antichitatile si sculpturile grecesti de la parter si in special admiram “Sarutul ingeresc”( Heavenly kiss) de E.D. Volakis care mie mi s-a parut superba asa cam-i-am permis sa o iau ca amintire intr-o poza.


Bineinteles ca ne-am oprit la Venus din Milo, unde iarasi era inghesuiala. O gasim stând triumfatoare fara brate in mijlocul unei incaperi numai a ei si suportând cu neclintirea ei rece toata agitatia din jur. Ne imortalizam si noi lânga celebra statuie si trecem mai departe deja ametiti de atâtea opere de arta.


Urcând la etajul 1 din aceasta aripa admiram arta egipteana dar pe fuga, il cunoastem si pe Sfinxul cu nasul rupt, alunecam prin celelalte sali, eu ma strecor si la subsol unde se gasesc parte din zidurile vechi ale castelulu Regal si machete ale Palatului Luvru in epoca medievala, apoi urcam la etajul 2 pentru a face cunostiinta cu pictorii francezi Poussin, apoi LeBrun, Watteau, Boucher, Fragonard, Greuze si Delacroix, urmati de Scoala de la Barbizon - Rousseau, Millet, Corot .
Intradevar daca am fi stat sa admiram fiecare obiect de aici am fi terminat in câteva luni asa ca ne multumim cu ceea ce am vazut si iesim in curtea Palatului, mai bine zis in Gradinile Tuileries unde fiind deja orele amiezei ne-am intins pe iarba, la fel ca si ceilalti turisti ori localnici si am servit un picnic cu mâncare plimbata prin Luvru. Am servit si o inghetata de la un chiosc din apropiere si ne-am odihnit cam o ora la umbra copacilor falnici. Ar fi trebuit sa bântuim si noi mai mult pe alei insa am amânat pentru o alta zi.
Destul de mare si de impresionat Luvrul ne-a lasat o idee despre o parte din arta Frantei si a lumii.

Cu forte proaspete am purces usurel la drum, parasind Luvrul si ne-am indreptat pasii catre Domul Invalizilor pentru a vedea Mormântul lui Napoleon. Dupa-amiaza linistita si frumoasa de toamna ne-a gasit pe aleile vechiului hotel al Invalizilor hranind porumbei si admirând maretia constructiei care include mai multe monumente: Muzeul armelor, Muzeul Ordinului Eliberarii, Biserica Sf. Louis des Invalides si Muzeul Fortaretelor. Acesta din urma contine planurile a 24 de modele la scara pentru cele mai renumire fortarete si orase ale Frantei din care-mi aduc aminte acum doar de Mont Saint Michel, Belle-Ile, Chateau-d’If, Antibes, Iles des Lérins.
Gândit de Ludovic al XIV ca un “hotel-baraca” pentru invalizii din razboi, Institutul National al Invalizilor cum era numit, a fost construit de catre arhitecti intr-un stil sobru dar armonios si cu ferestre sculptate. Intram pe sub niste porti mari de fier in Curtea de Onoare a Hotelului care are un acoperis rotund (“domul”): pe una din laturi se gaseste Muzeul amelor si pe cealalta Muzeul Fortaretelor, iar in spate biserica St. Louis. Pe vremuri aici in curte aveau loc parade militare si nunti ale nobilimii, acum pe aici se plimba porumbeii, turistii si invalizii/veteranii de razboi.
Ne indreptam si noi catre Domul Invalizilor, acolo unde se odihneste trupul lui Napoleon Bonaparte. In linistea mormântala si raceala marmurei ne regasim coborând in liniste, sub cupola din Capela St. Gerome pâna la mormântul sau, creat de Visconti. Il lasam sa se odihneasca in pace dupa atâtea razboaie si revenim in curte.
Muzeul Armelor ocupa doua laturi ale curtii ; aici gasim uniforme, sabii, arme de toate genurile, costume, harnasamente de la curte regilor Frantei, apoi din timpul celor doua razboaie mondiale. Nu avem timp sa stam prea mult , in fiecare incapere sunt lucruri deosebite: arme, documente chiar si filme despre cele 2 râzboaie care ruleaza pe ecranele din incaperile muzeului; toate stau marturie a ororilor din razboaiele trecute : a nazismului, a lagarelor de concentrare , marturii pe lânga care nu trecem nici noi fara sa nu ne cutremuram.
Si pentru ca se apropie ora la care ne vom intâlni cu totii la piciorul turnului Eiffel, ne indreptam si noi pe jos, voiniceste catre Câmpia lui Marte unde se afla faimosul obiectiv. Cred ca am sa slabesc in vacanta asta dar nu conteaza…ce-i drept cam gâfaim cand ajungem acolo dar nu are nimic intrucât privelistea este impresionanta.


15 sep 2003 PARIS – Turnul Eiffel

Odata ajunsi aici ramânem intradevar cu gura cascata, uitându-ne in sus catre minunea de otel, construita de Gustave Eiffel si având o inaltime de 320 m cu trei platforme la 57m , la 115m si ultima unde ne vom opri si noi la 276 m. Construit initial pentru expozitia din 1889, a devenit curând simbolul Parisului, cautat de multimea de turisti care ne inconjoara.
Multimea pestrita, din toate colturile lumii, sta cuminte la una din cele 4 cozi pentru urcare : prin fiecare picior al turnului existând câte un lift care ii va purta spre cer. Iar cei care stau pe esplanada de sub turn fac poze, comenteaza, cumpara suveniruri de la nenumaratii vânzatori ambulanti - ceea ce am facut si noi, in timp ce asteptam sa se cumpere bilete pentru urcat in turn (ceva cam la 10 EUR de persoana…) . Intre timp aflam ca fiecare din picioarele turnului poarta numele Directiei in care se afla: turnul de Nord, de Sud (pe aici se ajunge la restaurantul Jules Verne), de Est si de Vest.
Se anunta o seara calda si abia asteptam sa urcam .. gata au sosit biletele si ne indreptam cuminti catre unul din picioarele turnului, care este pazit, nu poti sa te urci cu obiecte ascutite: bodyguarzii controleaza rucsacii; trecem de ei si ne regasim la coada pentru a urca in liftul care ne va purta in vârful turnului. Zona pâna la lift este sub forma de culoar in zig-zag si mergem incet incolonati ca la scoala intrucât un lift nu poate urca mai mult de 20-25 de persoane. Va dura destul de mult drumul pâna sus insa sunt sigura ca va merita!!!!
In cele din urma ne inghesuim in lift printre români, nemti, japonezi, chinezi, italieni si incepem lin de tot sa urcam, in diagonala de-a lungul “piciorului” prin care am intrat.
Mihai prinde un loc la margine si incepe sa filmeze tot drumul pâna sus.. eu nu mai am rabdare, abia astept sa vad Parisul de sus. Ne mutam in alt lift care va urca vertical de data aceasta pâna in vârf si imaginile Parisului care se micsoreaza ma incânta la culme. Pe traseu vedem “manechine” spânzurate de corzi, care dau impresia de muncitori ori alpinisti urcati sa repare turnul -la inceput am crezut ca sunt oameni.
Ajungem sus, in aglomeratie din nou, pe ultima platforma unde se afla un bar, un magazin de suveniruri(destul de scump, nu ne-am bagat), si biroul lui Gustave Eiffel restaurat si populat de figuri din ceara (par atât de reale) si care refac scena intâlnirii intre G.Eiffel si Thomas Edison.
Ne inghesuim si noi pe aici si fiindca am ajuns pe inserate când se spune ca este cel mai frumos, sa vezi apusul din turn, parcurgem rând pe rând fiecare zona a turnului, fiecare pozitie care ne arata Parisul in toata splendoarea lui.
Zarim pe rând Notre-Dame, Sacre Coeur, Domul Invalizilor pe care-l strabatusem mai devreme cu piciorul, Luvru, cartierul Defense, Sena serpuind prin oras si podurile ei… Masinile si oamenii se vad ca niste furnici colorate, ici si colo incep sa se aprinda luminile orasului, reclamele.
Vechile cladiri din Paris sunt ca niste cutii de chibrite aranjate pe o masa, despartite de linii de verdeata (marile bulevarde ) si depasite din când in când de noile structuri arhitecturale, gen zgârie-nori, care sunt si ele prezente pe aici… Mihai filmeaza tot prin plasa de sârma care ne protejeaza de accidente, eu fac ceva poze, nu prea multe finndca aglomeratia imi cam ingreuneaza accesul la zonele unde as putea face poze.
Si totusi ne strecuram, suntem pe cont propriu, ca in aglomeratie e greu sa te mentii grupat si ne desfatam privirile cu imaginile care se desfasoara la picioarele noastre….




















Superb este tot ceea ce pot sa comentez, ma simt aproape de ingeri si de cer, am pieptul plin de aerul Parisului, si pasul usor.. o lacrima mi se strecoara printre gene, stearsa destul de repede de vânticelul care adie sus pe platforma. E minunat, minunat, ma bucur din plin de frumusetea noptii in vârful Parisului, sunt beata de fericire desi in aglomeratia asta e bine sa iti pazesti buzunarele…
Vocea lui Mihai ma trezeste din reverie si mai repede decât ne asteptam trebuie sa coborâm cu liftul vertical insa vom poposi pentru câteva minute la nivelul mijlociu pentru a admira privelistea.
Iata ca Piata Trocadero si fântâna se apropie de noi, la fel si toate celelalte cladiri ”cresc” in dimensiuni in timp ce amurgul se lasa peste Paris si ne trezim inconjurati de milioane de luminite: cele ale Parisului dar in special pe cele ale turnului care se aprind intermitent transformându-l intr-un urias gigant care tremura deasupra noastra : Mihai il prinde bine in camera video dar in pozele mele nu prea se vede.

In schimb bucuria din sufletele noastre este de nedescris : am cucerit vârful Parisului, ne-am imbatat de frumusetea lui si vom continua sa-l vedem de pe Sena, caci ne asteapta o croaziera de-a lungul cheilor cu vaporasul.
Ne regrupam si mai admiram inca o data Turnul cu zecile de luminite pâlpâind si ne imbarcam la picioarele turnului intr-un Bateaux-Parissienne, pentru o plimbare care dureaza o ora.
Pornim de la picioarele Turnului Eiffel pe traseul urmator: de lânga podul Iena, de la Turnul Eiffel ne imbarcam si trecem pe sub frumosul pod Alexandru al III-lea, decorat in stilul secolului XIX, cu statui care sustin lampile ce lumineaza totul in jur, apoi regasim pe partea dreapta Domul Invalizilor, Muzeul D’Orsay, Institutul Francez.
Podurile pe sub care trecem sunt in ordine Podul Carroussel, Podul Artelor (primul pod pietonal , lânga Luvru, si primul pod din fier peste Sena), Podul Nou (Pont Neuf). Urmeaza podul Saint-Michel, cu cele 3 arcade decorate cu semnul imperial “N”, pe care il lasam in urma pentru a admira Micul Pod care leaga Ile de la Cite de partea din stânga a Senei si urmat de Podul Dublu (le Pont-au-Double) si de Saint-Louis, pod cu o constructie metalica, situat in imediata apropiere a catedralei Notre Dame.

Trecem pe lânga Notre Dame, ocolim Ile de la Cite si Notre Dame râmâne pe partea stânga, la fel si La Conciergerie, apoi pe dreapta gasim Luvrul, Grand Palais si ne intoarcem pe lânga Trocadero, la picioarele turnului Eiffel.
In timp ce vaporasul aluneca pe apele linistite ale Senei, avem la dispozitie casti pentru a asculta comentariile ghizilor despre locurile prin care trecem, comentarii combinate cu anecdote si fragmente de cântece frantuzesti foarte cunoscute, care fac trecerea prin Paris foarte interesanta. Cu luminile orasului revarsate din belsug, cu muzica frantuzeasca in urechi plutim pe valurile Senei ca intr-un vis ce incununeaza una din cele mai frumoase seri din viata noastra.
Imbatati inca de aromele Senei ne intoarcem la hotel, facem un dus si ne retragem in lumea somnului pentru ca a doua zi ne asteapta castelele de pe Valea Loirei.





---VA URMA-

pozele noastre

mammy2706 spune:

SUPERB!!!
imi place mult cum povestesti si admir multitudinea de amanunte pe care le-ai tinut minte. Am fost si eu in primavara la Paris dar nu as putea sa-mi aduc atat de multe detalii despre Notre Dame sau Sacre Coeur. Am ramas indragostita de oras si m-as intoarce oricand chiar daca metroul lasa de dorit si fast-food-urile la fel (noi am vazut MC-ul de langa Hotel de Ville si ne-a trecut foamea - am preferat restaurantele arabesti)

Cristina, mamica lui Andrei

Andrei<1an ,>1an
poze noi
motz