Socul barbatului la primul copil
Caz concret cu un barbat care are primul copil si traieste sentimentul ca sotia lui "s-a racit", nu ii mai da suficienta atentie lui si isi petrece majoritatea timpului cu copilul. El nu gaseste altceva mai bun de facut decat sa caute "caldura" in bratele alteia, nu se apuca nici de , nici de . Caldura si-o gaseste din cand in cand, pt ca noua ea locuieste la Buc., in timp ce el la Tim. Drumurile la Buc. si le justifica in interes de serviciu. Amanuntele le stiu de la noua ea care e o cunostinta veche.
Apropo "Ghidul taticilor pentru reaprinderea pasiunii" de pe site ar tb. completat si cu varianta asta :).
Cum naiba poate fi un barbat atat de sucker incat sa faca chestia asta, sa nu-si inteleaga nevasta; si cum naiba poate fi o femeie atat de ... in cat sa creada aberatiile cu "racitul" si sa se bage in asta (tinand cont ca e vorba probabil de o stare trecatoare a barbatului).
Raspunsuri
klavier spune:
ce nesimtit.
dar n-am inteles daca tie ti se intampla sau esti doar observator...
inseamna ca el nu stie chiar deloc sa isi aprecieze ce are mai sfant: nevasta care a adus pe lume si o minune pe deasupra...
groaznic.
Adriana
ruxij spune:
De fapt eu cred ca unii barbatzi se simt prea incorsetatzi in noua situatzie, dupa aparitzia copilului. Daca inainte cei doi sotzi aveau timp pentru multe, de acum inainte situatzia se schimba pentru totdeauna. Sotzia nu stiu cat de rece se face, desigur ca isi imparte atentzia si nu mai e pur si simplu timp, cel mic dicteaza in casa. Nu se mai poate pleca nicaieri, nu se mai exista liniste. Unii nu pot a accepte noua situatzie si vor sa se simta la fel ca inainte, nu stiu, mai tineri, mai liberi, "sa se distreze", sa nu aiba responsabilitatzi etc. Deci una peste alta, nu au fost pregatitzi pentru aparitzia unui copil. Asha apare amanta, mai ales daca e din cand in cand, departe de orasul in care sunt sotzia si copilul, unde el se simte liber si in sigurantza sa isi faca de cap. Daca relatzia cu amanta nu e prea serioasa si el se poarta bine cu sotzia si copilul, o catastrofa poate fi evitata, cu conditzia sa nu afle sotzia. Cat despre femeia care il accepta, ori e prea oarba ori nu stiu ce poate fi in capul ei... E ceva f. rau si urat sa iei tatal de langa sotzia si copilul lui. Nu cred ca ar putea fi fericitzi vreodata, pentru ca el se va purta la fel si cu ea mai tarziu. Daca nu l-ar accepta, el n-ar mai avea unde se "incalzi".
Nu stiu ce am debitat aici, cam asta mi-a trecut prin cap.
Numai bine.
Ruxi
Angela T. spune:
quote:
Originally posted by ruxij
De fapt eu cred ca unii barbatzi se simt prea incorsetatzi in noua situatzie, dupa aparitzia copilului. Nu se mai poate pleca nicaieri, nu se mai exista liniste. Unii nu pot a accepte noua situatzie si vor sa se simta la fel ca inainte, nu stiu, mai tineri, mai liberi, "sa se distreze", sa nu aiba responsabilitatzi etc.
Ruxi
stau eu si cuget de ce tot suntem tentati sa cautam scuze (nu acuze) barbatilor astia ???... ca la o adica si eu taaaare as mai avea chef sa ma distrez, adicatalea eu de ce nu as avea dreptul sa ma simt libera? e adevarat ca nu-s barbat, da si pt mine tot primul copil se cheama .
PS: Ruxi, mesajul s-a vrut o "cugetare", nu o replica taioasa la mesajul tau :-)
steinbeck spune:
Nu mi se intampla mie (nu sunt nici unul dintre cei trei); sunt numai un observator, din pacate sunt destul de implicat in povestea asta f. urata;
In fine femeia respectiva ( nu pot sa zic "axxxxa" ca e un cuvant care nu-si are locul in vocabularul meu) nu prea asculta de nimeni in problema asta (adica in fine nici nu stie prea multa lume treaba asta); nici nu a avut curaj sa-i spuna mamei ei de tip (adica i-a spus ca exista dar nu i-a zis ca e casatorit si are un copil sub 1 an); i-am zis unei "cunostinte" de-a ei (cu care se intalneste des) sa vorbesca cu ea, si ii e frica sa vorbesca cu ea ca mai mult o sa se inversuneze in directia asta (ca oricum e incapatanata de felul ei), ca zice el ca trebuie sa-si dea seama singura. In fine ma bate gandul sa-i spun mamei ei ( ca e singura care ar mai putea sa o miste zic eu), dar parca as lasa-o sa dea cu capu singura, ca chiar daca renunta la el pt. ca ii zice mama ei, nu ar face-o din convingere.
Apropo ea mi-a zis ca tipul a crescut fara parinti, la bunici, ca parintii lui s-au despartit cand avea el 2 ani, nici unul nu l-a tinut si asa a crescut la bunici; un detaliu care mie mi se pare f. important.
Apropo de faptul ca in general se gasesc scuze mai usor barbatilor care fac asta; e un fapt paradoxal; sorumea care e o fata dintr-o bucata, cu principii f. solide in relatiile sentimentale si tot are obiceiul sa gaseasca scuze barbatului intr-o situatie ca asta; si ii zic eu ce naiba ba sorumea sunteti asa fraiere; si noi barbati si voi femeile stam la fel de prost intr-o situatie ca asta; nu suntem mai scuzabili nici noi nici voi.
Oricum oameni ca ea si ca el mi se par ca nu mai au nici un Dumnezeu si sunt dincolo de intelegerea mea.
ruxij spune:
Pai eu nu le gasesc scuze barbatzilor care fac astfel de lucruri, ca nu e scuzabil, sunt oameni egoisti care se gandesc numai la propria placere si nu au pic de simtz al responsabilitatzii. Astfel de oameni nu ar trebui sa se casatoreasca niciodata pentru ca fac mult rau. Am vrut sa explic doar ce o fi in mintea lor, daca asta intereseaza pe cineva si probabil ca nu. Sunt destul de multzi barbatzi cu astfel de gandire si e mare pacat pentru cine se alege cu unul. Cred ca atunci cand te casatoresti cel mai important este sa cautzi ca cel de langa tine sa nu fie un om egoist, sa ii stea in fire sa se gandeasca si la cei din jur, nu doar la sine, sa fie muncitor si responsabil, inainte de orice altceva. Dar cand suntem tineri nu intodeauna ne uitam la ce trebuie si dupa o vreme, multzi zicem ca ce bine ar fi sa am din nou 20 de ani si mintea de acum, dar e prea tarziu...
Cat despre femeile care accepta asha ceva, nu va suparatzi de limbaj, dar pur si simplu nu le duce capul si gata. Pentru ca e clar ca o astfel de relatzie nu este in interesul femeii, fie ea sotzie, sau "extraconjugala", ca sa nu mai folosesc cuvantul cu xxxx. In primul rand ca accepta langa ea un om care are "calitatzile" aratate mai sus, pe care nu se poate la o adica baza deloc si care nu ii poate in consecintza aduce nimic bun ci doar pierdere de vreme si suferintza. Ma rog, cam asta e ideea.
Numai bine tuturor
Ruxi
petruta spune:
Cum sa numesti situatia asta , ca este socul primului copil?!
Si , ea, scuzati-ma, dar o va pati si ea, mai devreme sau mai tirziu. Nimic nu ramine neplatit.
Dau un alt exemplu de situatie, caz real: el casatorit, incepe sa umble cu o colega, indemnat de mama-sa ( sustinut), motivind ca ea ( sotia) nu poate sa-i faca copil. Colega, stie situatia si il vaita ce baiat bun este si ce rea este sotia lui. Se desparte de sotie , testeaza colega daca poate sa faca copil. Se casatoreste cu colega ( care afla ca a devenit a treia nevasta), fac un copil. Incep discutii intre ei, mama-sa amenintind-o mereu ca o desparte de fi-su cu tot copilul care i l-a facut. Situatia penibila : ea se muta cu copilul la ai ei ca nu-l sufera soacra-sa pe copil, cu toate ca ei spun ca se inteleg bine. Da el ce mama masii este ? El sta cu ma-sa si cred ca isi cauta alta, ca nu este la prima abatere. De asta ce ziceti?!
Petruta & bb Mihai
Kmel spune:
Nu pot sa spun decat ca, intr-adevar, barbatii au reactii dintre cele mai ciudate si inexplicabile atunci cand afla ca vor avea un copil sau imediat dupa ce acesta s-a nascut. Cred ca este vorba despre o lipsa de maturitate din partea lui, de imposibilitatea de a-si asuma o responsabilitate si de a fi alaturi de sotia lui, la bine si la greu ... asa cum ar trebui.
Nu imi place sa-i critic pe altii, dar trec printr-o situatie oarecum similara, si cam asa percep eu lucrurile acum.
steinbeck spune:
Ce sa zic?! se poate si mai rau ca tare slabi sunt oameni.
Dar daca pp ca sotul si noua ea se iubesc la nebunie; justifica asta ceea ce fac? putem fi mai intelegatori?
Kmel spune:
nu se pot iubi la nebunie. este doar o iesire a lui din situatia oarecum stresanta de acaza. asta ar fi singura scuza pentru el. pentru noua ea nu exista nici o scuza. zic eu. da' poate ca ma insel.
bebi spune:
Ma gandesc ca si ei sunt la fel ca noi....
Mie mi-a fost extrem de greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca am un copil care este total dependent de mine. Imi amintesc ca in primele 2 luni mi-a fost groaznic de greu si fizic dar mai ales psihic. Vroiam sa "evadez", simteam ca viata mea s-a sfarsit ca nu voi mai avea grija de mine nici macar 10%. Eram total coplesita de noile mele responsabilitati.
SA NU CREDETI CA NU-MI IUBEAM(IUBESC) FETITA! EA ESTE VIATA MEA! Numai ca am avut o perioada de dezorietare. Cred ca asta se intampla tuturor femeilor: unele isi abandoneaza copii ( sunt mulkte cazuri)iar altele isi asuma responsabilitatea.
Poate prin asta trec si BARBATII. Cauta un refugiu pentru scurt timp. Sunt sigura ca-si va reveni, dar depinde in mare masura si de sotia lui.
NU CRED CA SUNT IN MASURA SA DAU SFATURI, DAR AM INCERCAT SA SCRIU CEVA...