Teama de adoptie

Ultima nereusita FIV, cea a Tabithei, m-a determinat sa incep acest subiect!
As fi putut sa mai citesc inca o data mesajelor fetelor de la “Adoptia sau a iubi…” dar acolo ele deja isi iubesc copilasii, sint pe acel drum, sint fericite si spun ca si-au gasit linistea...
Aici, noi sintem cele care nu stim ce sa facem: FIV, donator, mama purtatoare, infiere, resemnare….
Poate voi nu simtiti asa, poate doar eu sint pesimista dar s-au incercat tot felul de statistici(pt FIV % e mult mai mic decit 25%, cel deoretic), sint si citeva povesti de success(cind Dumnezaeu a facut un miracol), insa povestea de succes a unui cuplu nu rezolva problema altuia, nu face decit sa mai imbete cu alte iluzii si sa determine amanarea deciziei finale pina la 30, 35,36,37… pina cind nu se mai poate!!!!
Asadar mie imi e frica de adoptie pentru ca:
-nu ma vad in postura de a merge ‘sa aleg’ un copil…
-nu as uita niciodata ca e infiat si am impresia ca nu m-as purta natural-firesc, ar fi totul ca o datorie/responsabilitate asumata
-nu stiu ce fel au fost acei parinti (genele nu se pierd)
-…

Ce inseamna fraza "simti ca vine din interior"?
M-am tot gindit! NU am un raspuns!

Si atunci, gindul mi se indreapta spre urmatorul pas dintre cei ce au mai ramas: FIV .
Motivele pentru care mi-e frica de FIV:
…..

Tabitha spune:

Daca ar fi numai dupa mine, as infia cu siguranta un copil. Sotul meu insa este destul de reticent la aceasta ipoteza.

Insa am inteles ca s-a schimbat legea adoptiei si ca in Romania nu mai pot fi adoptati copii care au mai putin de 2 ani. Stiti ceva in aceasta directie?

Tabitha

marrina spune:

MadalinaM Daca vrei sa incerci cumva sa-ti invingi teama de adoptie fa o vizita la un leagan de copii/centru de plasament si mai vorbim dupa aceea. Ce zici, incerci?

M Oana spune:

MadalinaM tu mi-ai trimis un e-mail zilele trecute in legatura cu un medic bun la Cantacuzino. Vezi ca ti-am raspuns la 'endomentru' in aceeasi zi, sper ca am putut sa-ti fiu de folos.
Marrina sfatul tau este excelenet. De multe ori nu stim exact daca ne este foame sau nu, ori daca stim exact ce vrem sa mancam.
Mergem la restaurant, mai introducem putin nasucul pe sub usa bucuatariei lor si aflam de fapt, ce vrem sa mancam, ca doar are si intrebarea asta un raspuns. Si tot de la centrele de plasament as pleca, pentru aflarea raspunsului exact in cazul meu, caci fiecare caz este altfel......
Tabitha este foarte adevarat ca din anul 2005 legea adoptiei a introdus multe schimbari in procedura, in partea de hartogaraie, dar asta si pentru a nu mai fi puncte nevralgice in lege, de care avocatii sau unii oameni sa profite in detrimentul bietilor copii. Cel mai bine cauti pe 'Google' legea adoptiei cu ultimele modificari si vei vedea acolo, pentru inceput, care sunt pasii. Daca intampini probleme, te mai ajut si eu cu lamuriri. Da?

valiburu spune:

Madalina M ai prea multe prejudecati si o viziune deformata asupra adoptiei.Un copil nu se alege ca la piata ca o bucata de carne,e un sufletel care stiga dupa ajutor.Nu mai exista case de copii,ci centre de plasament sau asistenta maternala.
Legea adoptiei nu este imposibila pentru cuplurile care isi doresc sa fie cu adevarat parinti.Eu l-am adoptat pe Iustin cand avea 5 luni si a fost declarat adoptabil,urmand ca peste 3 luni adoptia sa fie finalizata.Sunt fete care au adoptat bebici de cateva zile si si-au asumat acest risc.Mult succes in continuare.

danutza_c spune:

MadalinaM, am citit si eu despre nereusita Tabihei acuma si am vazut capitolul deshis de tine. Si asta dupa ce am aflat tot felul de vesti proaste ieri care m-au cam darimat, trebuie sa recunosc.
Sa stii ca sunt total de acord cu tine: mi se pare absolut normal sa te gindesti la tot felul de probleme care pot apare cind vrei sa dopti iar materialul genetic mi se pare subiectul cel mai sensibil. Mie cel mai teama imi e de bolile psihice, care se transmit genetic.
La cit de mult imi doresc eu un bebe probabil ca nu m-as gindi prea mult (cu toate ca as incerca sa aflu cite ceva despre istoria colipasului) si as adopta dar nici sotul meu nu e prea incintat de idee si nu pot sa-l condamn.

E foarte adevarat ca daca te duci intr-un leagan unde toti copilasii intind bratele spre tine si iti spun "mama" ti se inmoaie inima una-doua, stiu cum e, am fost, dar eu cred ca trebuie sa te gindesti si mai incolo de acest moment.

Si te inteleg cind spui de povara finaciara a fiv-ului, la noi asta e motivul pentru care vin acasa ca sa fac fiv, aici costa imens de mult. Imi e si frica sa ma gindesc la o nereusita, dar vestile de ieri m-au facut pentru prima data sa ma gindesc serios la posibilitatea asta. Si atunci ce facem mai departe? Sigur ca mai putem incerca dar la noi problema o reprezinta departarea de acasa, pentru ca numai acolo putem incerca (aici chiar daca as vrea sa fac fiv acuma nu mi-ar mai face nimeni la fsh-ul pe care l-am aflat ieri!).

Totul mi se pare acuma atit de complicat ca nu sunt in stare sa gasesc o rezolvare singura. Nu imi ramine decit sa astept, sa ajungem acasa si sa fac fiv. Si sa ne rugam ca o sa fie bine.

Iti doresc sa gasesti raspunsul la intrebarile tale cit mai repede. Pentru noi e clar: atita timp cit exista o solutie, o speranta incercam, chiar daca e greu dar merita.

annaa spune:

marrianaai dreptate in privinta vizitei la camine, sau orfelinate.
Eu dupa ce am pierdut o sarcina in 2004, sotul meu a incercat sa ma convinga sa renunt la orice tratament si sa adoptam un copilas.
La doua luni dupa necaz am botezat un copilas mic(rom)de 7sapt.la un centru de plasament.
Cand am vazut ce e acolo, cum ingrijitoarele erau strigate aproape in cor "mama Maria"sau "mama Ana", sincera sa fiu as fi dorit sa ii iau pe toti acasa daca as fi putut, si atunci am stiut ca voi fi in stare sa ofer dragoste si ca sunt pregatita pentru cea ce insemna adoptie, ca sunt pregatita sa imi asum riscul de a lua un copilas de acolo,gandindu-ma ca si chiar daca ar fi al meu ar putea avea probleme, asa ca numai Dumnezeu stie cum va fi si unul si altul.
La inceputul anului viitor vom merge atat cu pregatirile pentru FIV cat si pentru a obtine atestatul de adoptie, si chiar daca ne reuseste si una si alta cu atat mai bine, ca oricum ne dorim o familie mai numeroasa.
Intrebari sunt si probabil inca vor mai fi, dar sper sa reusim sa gasim raspunsul corect.



Ana

Tia spune:

intamplarea a facut sa intalnesc doi copii orfani, o fetita si un baietel, ne-au ajutat la o tragere la sorti pentru un concurs. fetita s-a lipit de mine din prima clipa, avea cativa anisori si imi cerea mereu cate ceva, numai sa ma faca atenta. ma tinea permanent de mana, pur si simplu nu-mi mai dadea drumul. atunci am inteles ca avea nevoie de afectiune... m-a impresionat atat de mult incat as fi luat-o acasa, m-am despartit tare greu de ea.......

eu cred ca exista o "chemare" si daca oricum te gandesti la aceasta perspectiva, mergi totusi la un leagan de copii..

---

Alexandru (14 iulie 2005)

diciu spune:

ma gandeam cum multi se tem de genele parintilor copilului afectat...dar cine iti poate garanta ca genele sotului sau sotiei pot fi bune?...ii stii pe toti?...de multe ori nici ei nu-si stiu tot neamul....sunt familii care stiu ca au gene proaste si tot fac copii...dupa parerea mea e relativ..poti avea un copil adoptat reusit....sau nu...asa cum chiar propiul tau copil poate fi si asa si asa....si da..poti zice...dar e copilul meu!...insa si un copil adoptat va deveni ca si copilul tau...adopti un caine sau o pisica si tii la ea ca la ochii din cap...dapai la un copil....care creste sub ochii tai...

valiburu spune:

Pacat ca multe dintre voi sunteti tinere si traiti dupa clisee,dar si cu orgoliul unor gene nemaipomenite.Repet:nu mai exista case de copii si nu mai aruncati anatema asupra unor copii care nu au nici o vina ca au fost abandonati si care se pierd pentru ca noi ne incurcam in prejudecati.Prin natura profesiei lucrez cu copiii si am vazut multi parinti naturali dezinteresati care au primit un dar de la Dumnezeu si l-au irosit.
Eu nu pledez aici pentru adoptie,ci pentru dragoste si toleranta.Nu mi-as dori ca propriului meu copil sa i se spuna cu malitie ca este adoptat si sa fie privit diferit.

Mariaa spune:

Madalina, foarte bun subiect !

Cateva dintre voi poate ma mai tineti minte. Nu am mai postat de mult aici din cauza de job foarte incarcat. Periodic mai bag un ochi sa vad ce mai e nou.
De la ultimele mele postari nu s-a schimbat mare lucru. Dupa 7 ani de tratamente suntem cam tot pe acolo cu spermograma, nimic spectaculos incat sa apara bb.
Partea buna la noi este suntem de acord cu adoptia amandoi. Asa incat in vara asta am decis ca e momentul sa demaram lucrurile in sensul acesta. Recunosc ca eu imi doream foarte tare gemeni, insa in cazul adoptiei se schimba lucrurile. Sotul meu a fost mai hotarat, sa fie fetita.

De ce nu mi-e frica de adoptie:
-pentru ca avem de daruit foarte multa dragoste
-pentru ca e un privilegiu sa ti se incredinteze un bb sa-l cresti, sa-l educi, sa-i reda-i speranta si visele pentru o viata intreaga.
-pentru ca nu concep viata "numai" in doi, oricat de frumoasa ar fi.

De ce ma tem:
-de momentul in care va trebui sa vedem copiii (dupa cum ma stiu o sa vreau sa-i iau pe toti acasa)
-de oamenii care ar putea jigni, rani copilul odata adoptat

Oricum cred ca odata ales drumul acesta trebuie sa mergi hotarat pe el inainte, sa nu fie regrete mai tarziu. Nu spun ca nu am emotii, am mari emotii. Drumul de "aspiranta..." era batatorit pentru mine, stiu cam tot ce trebuie stiut (dar tot fara rezultat :)). Acum pornim pe alt drum necunoscut. Important e finalul unde vrem sa ajungem. Cum sprijinul fetelor cu experienta putem afla toate "hachitele" sistemului si asta inseamna enorm.
Sanatate maxima tuturor si nu uitati:


Rabdarea este cheia fericii !

Mariaa