O singura biserica ? (6)

ManyHope spune:

Ma suferitzi sa va spui si io ceva din intzelepciunea poporana???

1.Traducerea poruncii "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" este: " NU-L URI ! nu uri pe cea/cel de langa tine !! " (adica nu-i vorba de alte tipuri de dragoste-iubire cum automat se intelege,ci ajunge sa nu urasti ! ), iar aplicatia poruncii nu trebuie sa fie in sus( asa cum fals presupune toata lumea ), ci IN JOS !(adica invers) > iar daca cineva "se prinde" cum vine asta, are de la mine o


2. "Misionarismul" este in esenta misiunea apostolilor, a celor imputernicitzi si trimisi de Dumnezeu sa-L vesteasca pe El si iertarea pacatelor prin... se stie ce, catre cei care habar n-aveau, dar care meritau sa li se spuna = atat doar este si misionarul nu e dat sa traga de nimeni ca sa-l urmeze .

"Prozelitismul" dimpotriva, este aspiratzia celei/lui care a auzit ce-a vestit apostolul si are dorintza si vointa sincera de a-L urma, adica ea/el "trage de apostol" sa fie primita in ucenicie, in vreme ce acela sta pe ganduri daca sa o/il accepte sau nu, ca poate o fi din spitza lu Anania si Safira sau altii asemenea.

Actiunile care azi se desfasoara sub stindardul misionarismului sau cu eticheta prozelitismului, nu intotdeauna corespund semanticii sau intelesurilor originale a respectivelor cuvinte.


3. Io asa le-am auzit si inteles, asa le-am reprodus nu ca m-as sui eu motz peste credinta,stiintza si priceperea cuiva si nu va suparati pe mine ( ca-s si eu ) va rog frumos !!!!

myrrha spune:

ManyHope, tocmai, intelegerea negativa (apofatica) a poruncii iubirii ajunge in toleranta. Daca nu-l urasc pe seamanul meu, atunci fie il tolerez/accept, fie mi-e indiferent. Ti se pare crestineasca oricare din aceste doua variante?

Jocelyn, asta e miezul problemei! Da, ni se cere sa iubim exact cum spui tu, adica sa fim in stare sa imbratisam un cersetor murdar, sa iertam sotul care ne inseala etc. Asta e modelul sfintilor. Nu prea multi si nu prea des putem reusi asta, nu-i asa? Pentru ca trebuie sa faci asta nefiind alienat de tine insuti, ci onest, convins si multumit ca ai avut ocazia sa iti arati credinta.

Pe de alta parte, nu uitati ca trebuie sa-l iubim pe celalalt ca pe noi insine. Asta inseamna implicit ca trebuie sa ne iubim pe noi insine, sa ne ascultam vocea inimii si constiinta, sa incercam sa fim coerenti in noi. Nu are mare valoare daca imi iert sotul vinovat doar pentru ca stiu ca asta zice Biblia. Trebuie sa fiu si eu de acord cu asta. Pe bune.

Bineinteles ca nu e usor deloc si din fericire nimeni nu se asteapta la asta din partea noastra. Si Dumnezeu stie ca o sa tot cadem si o sa ne tot ridicam. Exista fapte de iubire mai putin greu de indeplinit, cum ar fi fata de vecina birfitoare sau seful circotas. Sau habar n-am. De fapt nici ele nu sint usoare, daca stau bine sa ma gindesc. Mi se pare o mare primejdie sa facem asta doar ca sa aratam lumii ca sintem crestini

In ce consta prin urmare aceasta iubire? A recunoaste faptul ca fiecare om (inclusiv tu, a nu se uita) s-a nascut si continua sa fie viu in virtutea unei vointe de viata, care e numai si numai a lui, sadita de Dumnezeu. Si pentru ca il iubesti, iubesti viata, deci respingi moartea (care este pacatul, repetitivitatea fara iesire, dorinta distrugerii, ura - toate "fisuri" ale vietii) - deci, dupa ce ai exersat indestul cu aceste morti in nuce care sint pacatele, vei fi in stare sa calci peste moartea adevarata si sa invii, sa te mintui.

irina.c. spune:

Eu cred ca a iubi pe celalalt ca pe noi insine inseamna sa-i facem mereu bine,chiar daca omul acela e rau,sau nu ne place de el,sau nu suntem de acord cu credinta lui.Caci si noi suntem rai,uneori nu ne placem,dar tot ne purtam bine cu noi insine(adica ne hranim,ne imbracam,ne implinim mici placeri,iar uneori ne jertfim ca sa obtinem ceva ce ne dorim).La fel si Dumnezeu,ne face bine,chiar si cand suntem nedrepti,prin asta aratandu-se iubirea Lui.
Cand ii facem bine unei persoane cu a carei credinta nu suntem de acord,aratam fata de el o iubire asa cum ne cere Domnul pentru aproape,respingand in acelasi timp credintele sale gresite.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
http://photobucket.com/albums/a146/ireneme/Ilinca/

myrrha spune:

Deci, Irina, tu "rezolvi" iubirea prin morala si comportament. De ce fel este binele de care vorbesti? Cum alegi binele pentru cineva?
Misionarismul intra in acest bine?

Jocelyn spune:

Poate cineva "refuza" binele pe care vrei sa i-l faci sau dupa bine, iti raspunde cu rau. Cum ii demonstrezi ca il iubesti? Nu cred ca e asa simplu sa cauti tot timpul sa faci bine semenilor, mai ales cand unii te ranesc si preferi sa ii eviti.

myrrha multe din raspunsurile tale imi plac f, mult.

"Wisdom doesn't automatically come with old age. Nothing does - except wrinkles. It's true, some wines improve with age. But only if the grapes were good in the first place."

RA spune:

Sigur ca termenul "toleranta"are un aer de superioritate intrinsec,doar a fost inventat pentru a exprima atitudinea unei majoritati fata de o minoritate!
Si,sincer,nu va vad pe voi ,fetelor din America,Canada sau oriunde veti fi fiind,spunand ca-i tolerati pe americani,pe canadieni,etc.
Cred ca numai dialogul ecumenic se face "vinovat" de deturnarea sensului initial al acestui cuvant.
Iar daca ma uit bine la statistica data de Myrra,(fara a mai lua in discutie,dupa o aritmetica simpla,ce hram poarta restul intre 2 si 6 miliarde)incep sa-nteleg iritarea noastra,a ordodocsilor,vis-a-vis de sensul original al "tolerantei".

Cat despre indemnul "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti",ma gandesc asa:
-mai intai,ce inseamna a te iubi pe tine insuti si mai ales cati dintre noi suntem capabili de asa ceva???Daca spunem,cel putin "a te iubi pe tine insuti inseamna a nu-ti face rau"...de exemplu a nu face rau corpului tau,care este desigur doar o infima parte din sinele tau si a vorbi despre asta ne-ar ocupa mult mai putin timp decat daca am vorbi despre cum nu trebuie sa facem rau spiritului nostru,nu-i asa?
Nu credeti ca multi dintre noi ar trebui sa ne spunem:"Doamne,ajuta-ma macar sa nu-mi urasc aproapele,asa cum ma urasc pe mine insumi"?
De aceea,zic ca inainte de-a avea pretentia ca ne iubim aproapele,trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi insine...altminteri nu avem termen de comparatie,nu credeti?
Asta am inteles eu din indemnul lui Iisus,care pana la urma e mult mai mult decat un indemn,e o filozofie de viata,o cale pe care daca o urmezi nu ai cum sa te ratacesti!

RA spune:

Myrra,acu' vreo cateva pagini ai pus o intrebare referitor la azima.
Conform Evangheliei,Iisus a adus jertfa paine dospita.
Ortodocsii,unii dintre ei, spun ca daca am folosi azima pentru Sfintele Taine,ne-am face partasi evreilor,altii spun ca asta n-ar avea mare relevanta.
Istoric vorbind,problema folosirii azimei in taina Euharistiei a constituit una dintre cele trei teme de conflict intre est si vest inca inainte de Schisma,daca ar fi sa ne gandim macar la criza din timpul Patriarhului Fotie,pe la opt sute si ceva.
Este deasemeni unul dintre cele 4 puncte discutate in Sinodul de la Florenta(1437-39),cand a fost cat pe ce sa se produca unirea celor,pe atunci, doar doua biserici.
De cand au inceput crestinii sa folosesca azima la impartasanie nu stiu,dar se pare ca prin secolul 4 se folosea inca painea dospita.

ManyHope spune:

quote:

---

Originally posted by myrrha

ManyHope, tocmai, intelegerea negativa (apofatica) a poruncii iubirii ajunge in toleranta. Daca nu-l urasc pe seamanul meu, atunci fie il tolerez/accept, fie mi-e indiferent. Ti se pare crestineasca oricare din aceste doua variante?

---

Va sa zica nici tu nu sti cum e "sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insusti" luat in jos in loc de in sus ... ei n-are nimic,ca nici eu n-am stiut pana cand n-am aflat

Dupa parerea mea, aici e prea multa teorie si prea multa generalizare ca sa se aleaga cineva cu prea multe, iar niste exemple practice, concrete, poate ca ar fi mai lamuritoare....ai inceput tu ceva in genuzl asta, dar n-ai dus la capat si oricum erau tot teoretice-ipotetice.

Hai sa va zic: am un coleg care e UN NESUFERIT ! (nici nu merita pomenit,nici sa stric caracterele alea mari sau culorile pe el ca sa va faceti o vaaaaaga ideie) nevasta-sa nu-l sufera, fata lui (c-a mai crescut) a inceput sa ia distanta de el, n-are nici un prieten pe lumea asta, nimeni de la servici nu-l simpatizeaza, iar mie imi face viata amara in mod regulat, ca sa nu zic ca ma scoate din minti cam... zilnic (da am noroc ca ma prind mintzile din urma si nu apuc sa ma departez de ele ) ; ei bine, caracterul asta de fiintza imi e cel mai bun 'termometru' sa ma verific cum stau cu iubirea aproapelui si nu ma laud (prea tare!) sau sa ma dau eu de exemplu tot pe mine ca as fi cine stie ce, dar dupa rezultate si prin comparatie cu alte persoane, cu ce este scris in Carte ... eu

Adica:
- nu i-am facut rau niciodata inadins, macar ca as fi putut si as putea;
- chiar daca grav ma supara repetat si frecvent,imi trece repede si il tratez ca si cum nu s-ar fi intamplat absolut nimic ;
- ma port cu el egal ca si cu restul lumii, cu toate ca-l stiu pe dinauntru si pe dinafara cum este si ca nu merita ...adica chiar nu merita ;
- cu toate ca e un profitor fara scrupule si numai sa-si traga ceva cauta, n-am luat in seama asta niciodata si l-am ajutat cat mi-a stat in puteri mereu,l-am sprijinit, chiar l-am protejat intr-o oarecare masura importiva razbunarilor care i le-au pregatit alte persoane... pe buna dreptate ;
- probabil ca nimeni nu s-a purtat cu el mai bine decat mine acolo si pe undeva realizeaza chiar si el, dar pe de alta parte e atat de invatat sa fie prost tratat ca nici nu mai deosebeste prea bine o atitudine real-binevoitoare de una mistocareasca !

In concluzie, nu pot zice ca-l iau in brate si ca-l pup sau ca il vizitez acasa sau ce-ar mai vrea el cu capul lui mare....dar in mod cert NU-L URASC! cu toate ca e vrednic, iar toate care le fac inspre el in "neura mea" ii sunt lui placute si de folos;eu nu pot spune ca-l iubesc pe omul asta - DOAMNE FERESTE! - dar crestineste vorbind, daca activ ce-i fac ii este de bine si folositor si nedaunator, tu Myrrha cam cum ai explica asta?
E "toleranta"? sau "ingaduinta"? ca eu astea le vad la colegii si colegele mele, care mai il ingaduie, mai il lasa si fug cat mai departe, mai il iau in balon, mai dau cu el de pamant, mai il tolereaza putin sa povesteasca si el, mai il lucreata pe la spate fara mila.... stiti si voi cum e in colectivitate ! dar in mine nu se produce la fel, iar asta o spun drept si fara sa mint sau sa exagerez si mai spun ca nici macar nu-mi apartine mie personal acest mod de-a fi, ci crestinismul mi-a facut ceva .... si-mi place !!

Ti-am raspuns cam lung, dar ti-am raspuns ? sau nu ??

irina.c. spune:

quote:

---

Originally posted by myrrha

Deci, Irina, tu "rezolvi" iubirea prin morala si comportament. De ce fel este binele de care vorbesti? Cum alegi binele pentru cineva?
Misionarismul intra in acest bine?

---

Cel despre care Mantuitorul vorbeste in parabola samariteanului milostiv:adica sa-l ajuti pe om acolo unde este el,cu ceea ce are nevoie.Poate cu o paine,poate cu o vorba buna,poate cu o rugaciune...nu stiu.Cred ca depinde de la caz la caz,nu putem generaliza.Misionarismul?(poate) da,prozelitismul nu.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
http://photobucket.com/albums/a146/ireneme/Ilinca/

myrrha spune:

Manyhope, si eu cred ca felul in care te porti cu colegul tau are un miez de iubire crestineasca. Colegul tau simte asta, eu sint sigura. Am intilnit adesea oameni care erau prost vazuti si judecati intr-un mediu (si neavind tarie, raspundeau, aparindu-se, in acelasi mod), iar in alt mediu erau apreciati (pentru simplul fapt ca existau, deci Dumnezeu isi avea rostul Lui in ei) si asta ii transforma si pe ei (fie si numai prin faptul ca nu se lasau dusi de ispita raspunsului cu rau la rau)

Oamenii nu sint statici, sint in devenire. Miine pot avea o revelatie, Dumnezeu li se poate arata, intr-un fel sau altul, si din ce persoane enervante si nasoale sint azi, pot deveni plini de lumina. Ei se mintuie, iar eu ramin cu pacatul si gaunosenia judecatii... De fapt, acel simbure de viata care exista in fiecare om inseamna posibilitatea cistigarii vietii vesnice. Adica orice om viu se poate mintui, trebuie sa ii acorzi credit pentru asta.

Intreba RA mai sus ce inseamna iubirea de sine. Dupa mine, sa te iubesti pe tine inseamna sa iti doresti sa fii viu. (si acelasi lucru si pentru ceilalti, sa iti doresti sa fie vii). Viu in cel mai larg inteles al cuvintului. Putem discuta mai mult despre asta.

In legatura cu religiile. Cind am pus statistica aceea mai sus nu am vrut sa sugerez nici ca ortodocsii sa accepte toleranta catolicilor mai numerosi, nici ca ultimii sa accepte toleranta ortodocsilor (care se simt superiori catolicilor ca traire religioasa, si deci, tot in termeni de toleranta vorbim ). Am vrut pur si simplu sa nu facem abstractie unii de altii. Sa nu spunem atit de usor, eu am dreptate, iar restul de 5 miliarde i-a facut Dumnezeu sa fie un soi reper negativ pentru adevarul meu.

Acum, daca sinteti de acord ca fiecare om are o saminta de viata in el (deci o continua aspiratie, mai schiopatinda sau mai puternica, inspre viata vesnica), in ce fel putem trece de la aceasta recunoastere launtrica a celuilalt catre ajutorul propriu-zis, ajutorul de care are nevoie pentru a ramine viu?

Pentru ca inainte de a trece la ajutorul concret, de care vorbeste Irina, mi se pare esentiala faza mai putin vizibila, a recunoasterii potentialului din seamanul tau (a simburelui de viata care il impinge inainte, poate la un moment dat mai departe decit pe tine). Din aceasta cauza, cind ajuti un cersetor, ii faci un bine mai mare daca il privesti in ochi si ii transmiti credinta ta in el. Cind nu il umilesti cu darul tau, fixindu-l intr-o pozitie (inferioara, de cersetor) din care nu are cum iesi. Cind recunosti suflul vietii din el, care il poate transforma oricind - viata nu sta niciodata, cind sta, inseamna ca regreseaza in moarte...