Cum stii?

De catava vreme am reinceput sa dau tarcoale forumului in 2...De multa vreme si tot mai insistent imi dau tarcoale tot felul de intrebari legate de casnicie. Stiu ca s-a mai discutat, in linii generale insa, dar acum este un caz cu adresa: al meu.

Cum stiu daca cel de langa mine este "the one"? Cui sa dau ascultare? Simtirii care se supara din multe nimicuri, nelinistii care ma invaluie si mi se strecoara rece in vine ca lipsa de ceva pe care nu pot sa-l numesc? Sau ratiunii care zice ca langa el mi-e bine, am tot ce-mi doresc, e loial si dedicat casei si familiei? II vad calitatile prin sticla rece a ratiunii, dar mai rau e ca-i vad defectele prin filtrul inimii, vad ca astept lucruri care inseamna o lume pentru mine, dar care ori nu ajung la mine ori nu le stiu eu deslusi ca atare. Ma intreaba "acuma ce am mai zis?" cand eu ma supar cand nu vireaza la drepata sa vedem o cascada ce ne iese in cale si zice lasa ca venim alta data expres pentru asta. Ma doare lipsa de spontaneitate din viata noastra, ma doare ca eu sunt cea pentru care viata da pe laturi, ca el le socoteste atat de mult pana lucrurile isi pierd interesul pentru mine. Ma doare ca eu zic hais si el cea, ca nu ne intalnim niciodata, nici macar intamplator si fara frecusul "negocierii", la jumatate de drum. Simt ca suntem grozav de singuri desi el nu cred ca are aceleasi perceptie. Am crezut intotdeuna ca un cuplu trebuie sa functioneze ca uns singur, ca sa poata trece la etapa urmatoare, copii, insa eu traiesc cu sentimentul acut ca-mi lipseste ceva. Acel ceva care nici macar nu stiu ce este ca sa ma faca fericita. Incep sa ma intreb daca nu cumva am renuntat de mult la relatia asta, cand noi de fapt am inceput rau de tot ca capitotul dormitor acum 4 ani (Doamne, sunt aproape 4 ani!), iar de atunci traiesc cu sentimentul asta ca sunt neimplinita, ca nu sunt suficient de deschisa sau increzatoare sau cum vreti voi ca sa pot percepe ceea ce-mi trimite el, si el spune ca este dragoste si ca daca ar fi sa se casatoreasca tot cu mine s-ar casatori. Cum stii...cand eu nu sunt la fel de sigura?


pisici, flori si jucarele

ana_maria222 spune:

exact acelasi lucru am simtit si eu. m-am chinuit luni de zile dar pana la urma s-a produs inevitabilul(in situatia mea): ne-am despartit. eu zic sa te gandesti bine si sa iei cea mai buna decizie PENTRU TINE!!

be happy!!!!!
http://community.webshots.com/user/ana_maria222

Kehleyr spune:

Ma regasesc oarecum in ceea ce spui tu. Este vorba de o neliniste nedefinita, de maruntisuri carora daca stai sa le judeci la rece sau le auzi de la altcineva, nu le dai importanta, de sentimentul ca ai vrea ca cel de langa tine sa te inteleaga mereu, fara cuvinte, sa fie un fel de comunicare mai presus de perceptia de zi cu zi.

Eu cred ca este diferenta pe care o intalneste toata lumea in viata reala si relatiile reale, vizavi de ceea ce ne inchipuim sau visam ca ar trebui sa fie iubirea/viata in doi. Nu cred ca exista cineva pentru care cele doua sa fie complet echivalente.

A mai fost odata un subiect pe forum, ceva de genul daca exista jumatatatea perfecta. Multe, foarte multe dintre fete au raspuns ca da, si ca ele l-au intalnit. Eu nu am fost una dintre ele. Sincer, nici acum nu cred ca procentul este atat de mare cum a reiesit din raspunsurile la acel subiect...

Cum abordez eu problema?... Pentru mine cred ca de fapt intelectul/ratiunea a primat intotdeauna asupra inimii. Asa ca sunt un pic mai pragmatica. Imi spun (si sunt comvinsa ca asa e ) ca orice relatie inchipuita sau imaginata poate fi perfecta, dar nici una, cu nimeni, in viata reala, nu poate fi asa. Ma gandesc concret cate persoane de sex opus cunosc - sau am cunoscut - cu care, daca stau sa fac bilantul total cu bune si rele, ma vad intelegandu-ma mai bine per total, decat cu sotzul meu. Si, culmea, nu gasesc nici una. Asta nu inseamna ca el e dragostea perfecta (n-am eu norocul asta), inseamna doar ca este "as good as it gets".

O alta abordare este sa iti imaginezi un pic ce ai putea face daca ai vrea sa schimbi ceva. Dar concret. Sa te desparti? Sa renunti la ceea ce ai cladit pana acum in relatie? Sa speri ca poate, candva, undeva, vei intalni pe cineva mai bun? Sa iti asumi riscul de dezamagire dupa dezamagire, sau riscul ca niciodata sa nu intalnesti adevarata dragoste? Pentru mine, cel putin, ar fi nevoie de motive mult mai serioase ca sa iau o asemenea decizie. Mai serioase decat niste nelinisti sau intrebari nedefinite. Poate ca sunt lasa... mie imi place sa cred ca sunt pur si simplu pragmatica...

Incearca sa iti regasesti echilibrul prin tine insati in primul rand. Tu esti singura persoana care nu te va dezamagi niciodata. Ce daca anumite lucruri nu le poti impartasi?... Sunt lucruri pe care nu le poti impartasi cu nimeni, niciodata, asta nu inseamna ca trebuie sa fii nefericita...

---

The Answer to the Great Question of Life, the Universe and Everything Is Forty-two.

buli spune:

eu una nu stiu.
dar, inainte de a spune da pt. totdeauna, mi-am acordat timp sa vad, sa cunosc, sa dezamagesc si sa fiu dezamagita.
inainte de a spune da-ul am incercat sa-mi imaginez viata cu el la 70 de ani, in halat si papuci, jucind tabinet si birfind vecinii, am incercat sa-mi imaginez daca as putea sa am grija de el intr-o situatie limita si daca as putea astepta acelasi lucru.
am stabilit un set de cerinte care trebuiau neaparat indeplinite si un set de lucruri inacceptabile.
am incercat sa vad daca cel pe care il iubesc se potriveste cumva.
si pentru ca am hotarit in sinea mea ca se potriveste, am facut-o.
acum incercam sa ne amintim in fiecare zi ca ne iubim, dar sintem 2 persoane diferite, fiecare cu creierul si sufletul lui. invatam inca sa ne intelegem si sa ne acceptam asa cum sintem. invatam arta negocierii, a cedarii si a micilor victorii repurtate pe rind.
dar ... foarte important, poate cel mai important dupa iubire, ridem impreuna, de altii, ridem impreuna de noi, ridem unul de altul si il invatam si pe copilul nostru sa faca la fel.
eu, una, nu ma intreb daca el este "the one".
stiu sigur ca daca va fi sa fie ceva vreodata voi afla atunci, n-are rost sa ma intreb acum.
si ma rog in sinea mea sa ne fi gasit unul pe altul si la 80 de ani sa ne mai tinem de mina cind iesim la plimbare.

lily spune:

Pentru un suflet sensibil,romantic, dar care are si o minte clara, patrunzatoare, care analizeaza lucrurile si vede dincolo de invelis ce nu ii e pe plac, a trai in cuplu devine f dificil. Nu poti accepta linga tine pe oricine ,chiar daca el iti jura ca te iubeste! Solutia despartirii -macar temporara pare cea mai buna. E bine sa cauti si sa astepti,dar trebuie sa fii pregatita pentru testul singuratatii pentru a (re)gasi Omul potrivit fara de care sa NU poti trai.

Doar gindul care trece prin inima are putere (H. Miller)

cristiama spune:

E o intrebare interesanta!
Nu vi s-au intamplat lucruri inexplicabile, sau n-ati avut senzatia ca deja ati trecut prin experienta respectiva?

Cumva il cautam, fara sa intru in vorba cu necunoscuti pe strada, doar ma uitam intrebandu-ma: oare unde e EL?
Si desi am avut mai tot timpul prieteni, il cautam!
Si am stiut de cand l-am vazut, prozaic, la servici.
Am stiut cand am plecat in primul weekend impreuna si si-a adus carti de citit, mi s-a parut asa induiosetor!
Pur si simplu STIU.
Si-mi da asa o stare de liniste si de bine.

lena spune:

Scarmanus o sa-ti raspund direct referitor la situatia ta, evident asa cum se vede ea din afara si cum ne-o povestesti tu. Eu cred ca tu esti o persoana deosebit de sensibila si vezi frumosul peste tot, dovada ghivecele tale de flori, incluzand florile insele, pisicile tale...dar s-ar putea ca persoana de langa tine, sa nu fie construita dupa acelasi tipar...asta nu inseamna nimic rau, dar vezi tu exact cum spui, au trecut 4 ani, din cate inteleg situatia cu dormitorul, ramane pustie...sau nu? Ok, cert este ca poate te-ar ajuta un exercitiu de empatie, walk in his shoes...poate e un tip mai realistic...poate lui ii place viata voastra asa cum e ea, dovada ca tot pe tine te-ar alege de sotie...intrebarea este: dand timpul inapoi, tu tot pe el l-ai alege? poate e un tip mai pragmatic, dar vezi tu: eu cred ca orice casnicie, este ca o constructie a unei case...poate nu gasesti marmura sa pui pe jos, dar un parchet frumusel tot ti-ar place, poate nu ai candelabre de cristal, dar macar ai parte de iubitele canapele de piele...de unde ati pornit voi la cosntructia casnicei voastre? daca e doar iubire, e iarasi bine, daca e doar respect, iubirea vine de la sine, daca e "joc de echipa" cu gusturi si pasiuni comune, iarasi poate sa dureze.

Suflete-pereche, am mai scris la subiectul respectiv, e o definitie ca oricare alta, nu incerca sa vanezi nevazutul, tu incearca sa simti si sa participi la constructia casniciei voastre...asta numai daca nu cumva a intervenit "sentimentul de duca" al tau, din cate bag de seama ...Si nu incerca mai ales sa bagi ceva in tipare: ca asa zice lumea, ca asa am citit, ca asa este de secole...mai degraba bazeaza-te pe inima ta!

Numai bine,
Lena

lena spune:

Scarmanus aici parca vad asa...ca-n Gone with the wind...tu cauti ceva prin ceatza, dar nu stii ce...ia sa te intreb ca nu ma pot abtine iti vine asa cateodata sa pui mana pe obrazul lui doar din prea mult drag...a se vedea doar "drag" si nu "dragoste"?! Sau te simti bine cand esti singurica acasa si de pe terasa ta cu asa de frumoase culori de la flori mult-iubite iti vine sa visezi cu ochii deschisi, mai privesti un pic la cerul albastru cipriot, dar parca e bine ca te poti simti "in voie" fara sa fie si el acasa, si tu sa fi nevoita sa purtati o conversatie sau mai degraba sa ai asa o senzatie de "stanjeneala" ca esti prea "visatoare" si cineva, poate spiona fara sa vrea in sufletul tau? Ca daca nu-i simti lipsa, stii aia cu "haide mai omule ca te asteptam sa mancam sau sa iesim la un suc afara!" atunci mai bine gandeste-te daca vrei sa fie si in viitor asa?
Stii tu: asta cu "cum stii" e cam la un leat cu intrebarea: "cum e sa faci dragoste?"... pentru fiecare e alta senzatie, cam greu de pus in cuvinte...dar cert este ca indoieli cred eu sunt si in cele mai trainice casnicii, numai ca acolo dupa ce se clarifica indoiala cu "o fi el?" sau "o fi ea?" baza se consolideaza, ii pun contraforti ca la bisericile medievale, caci daca o fi sa nu reziste la prima furtuna si cade cu totul.

Oamenii sensibili simt totul la o rezonanta mult mai mare...stii tu cum zicea Camil Petrescu, pai el ar fi putut scrie un roman modern despre simtire...dovada ca "dragostea e mai degraba un proces de autosugestie" e inca vie si extrem de moderna...asta ca sa-l citez tot pe el ...Iar daca te "instrainezi" alaturi de el, e poate si pentru ca nu mai vrei...iar daca insa ti s-ar parea ca totusi il iubesti, pai nu zic eu, dar zice femeia din mine:"tot ii stii tu slabiciunile si dorintele de barbat al tau"...intinde tu mana sa vezi in el pe "the one"!


Lena

stralucitor1 spune:

Scarmanus, m-am pus o clipa in locul tau si am inteles (sau macar vreau sa cred asta)ca inainte de toate tu te simti singura, foarte singura, chiar fiind alaturi de sotul tau. Poate ca suna egoist, dar eu nu m-as multumi cu jumatati de trairi, cu jumatati de dorinte, cu franturi de fericire si fara liniste sufleteasca...Si cred ca i putea sa gasesti simplu raspunsul...gandeste te daca iti imaginezi viata ta INTREAGA de acum inainte in acelasi mod?
Si se reduce totul la da sau nu.

"Le mariage est un merveilleuse institution
mais qui diable voudrait vivre dans un institution...."
http://http://dreamaway1.myphotoalbum.com/albums.php

Rufus spune:

Esti prea sensibila (nu e un defect!); traiesti cu sufletul.
Nu vei fi fericita, asa cum numai tu stii, dar nici nu ai garantia ca vei fi vreodata.
Unele ca tine aleg sa accepte realitatea, iar visul sa ramana vis, eventual subiect de roman.
Depinde ce fire ai: dai cu toti de pamant si-ti cauti menirea, sau faci compromisul vietii. Nici una din caile alese nu sunt de criticat, nici macar de catre tine.

http://community.webshots.com/user/tora97

ancuta06 spune:

Scarmanus, imi amintesc un subiect de-al tau, tare vechi, in care spuneai ca ai renuntat, si te-ai intors in tara pt o perioada. Imi amintesc, ca si atunci, cea mai mare problema dintre voi o constituia viata intima.

Fara sa exagerez, iti pot spune ca fara implinirea asta fizica, o relatie nu duce nicaieri. Nu este cel mai important aspect, dar este unul dintre ele. Asa ca, draga mea, cu parere de rau iti spun ca nu ajungeti departe. Fiecare dintre noi simte nevoia sa fie dorit, visat, adorat. Ai vrea, cred, ca macar sa vezi ca vrea, ca are nevoie de tine, ca te doreste.

Si tot astepti, si te intrebi cat sa mai astepti. Ori ai rabdare, stati de vorba, vezi care-i de fapt problema la el, de ce natura, si incercati sa o rezolvati, ori pleci mai departe, intrebandu-te...."oare cum ar fi fost daca....". Iar, daca ramai, si situatia nu se schimba, poate te vei resemna, in timp.....asta pana cand va aparea acel cineva care sa te faca sa pleci fara sa te mai uiti inapoi.

Nu vrei prea mult, vrei ceva firesc, la care toti avem dreptul.

Ancuta (DPN 11 feb. 2006) & Martijn, (24.10.2003)
Poze cu Martijn