pentru toate cele ce sunt disperate!
Raspunsuri - Pagina 3
sheba spune:
Buna fetelor,
Nu prea scriu eu pe forum dar mesajul postat de cius22 m-a uns pe suflet si mi-a confirmat (daca mai era nevoie) ca incrincenarea nu duce la nimic bun.A avea copii este un plan atit de maret, atit de dumnezeiesc incit el nu poate fi implinit cu aceeasi incrincenare cu care rezolvi orice problema sau situatie in lumea materiala.Am citit undeva ca, inca inainte de a fi conceputi, viitori nostri copii comunica realmente cu parintii lor, cu noi.Si atunci cind sintem relaxati, avem credinta, speranta, cind de fapt sintem cei mai fericiti si linistiti, atunci decid, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa vina in viata noastra.
cius22 spune:
Speranta,uite,iti dau mai multe detalii-sper ca prietena mea sa inteleaga si sa accepte ceea ce am facut,caci inca nu i-am cerut permisiunea sa fac publica povestea ei-.
Prietena mea nu a avut prea multe relatii cu barbati...Nu este si nu a fost casatorita.Pe la 30 de ani a avut un prieten pe care l-a iubit mult si cu care a avut o relatie lunga( nu mai stiu exact:7-8 ani).Dupa o vreme de la inceputul relatiei,s-a tot mirat ea ca nu ramane insarcinata desi nu facea nimic sa se protejeze( ba chiar ,ar fi vrut foarte mult sa se intample)...Pe vremea cand si eu umblam pe la medici ca sa raman insarcinata,am luat-o si pe ea cu mine la un control.De atunci a inceput odiseea ei...Dupa analize,ecografii si alte..."grafii",i s-a pus diagnosticul de sterilitate secundara(CM era foarte neregulat si atunci cand era, era anovulator).Deoarece nu era casatorita a ezitat sa faca tratamente pentru stimularea ovulatiei ca sa nu se supere dumnealui...Pana la urma nu a fost sa fie...relatia s-a terminat si de atunci nu a mai avut pe nimeni,pana acum 2 ani(nici relatie,nici "one night stand" macar).
De cand este cu noul prieten,CM era tot neregulat...asa ca atunci cand nu a venit o luna,i s-a parut ceva normal...ba chiar si dupa adoua luna de pauza nu s-a impacientat...De simtit,nu simtea nimic decat oboseala(ii era somn tot timpul---ba ,a avut puterea sa si rada de ea insasi,spunandu-si ca la ea pana si menopauza este anormala...).Nu i-a trecut nici macar o clipa prin cap(timp de 2 luni si jumatate) ca ar putea fi gravida...Ea de felul ei este putin mai plinuta si pofticioasa ,asa ca nici macar poftele nu au alarmat-o...Unul din amicii nostri comuni,a vazut-o la un Party,cum mananca un castravete murat gol(cu cata pofta musca din el!)si atunci a glumit:"Fata,nu cumva ai pus de unul mic?"...la care ea a ras (amar-zice ea acum)...dar "cuiul" a ramas...Si ,pur si simplu de curiozitate...si-a cumparat un test de sarcina...Mai departe...ghiciti,nu?...
Acum totul e ok...e super-fericita(desi,domnul,cand a auzit,si-a cam luat talpasita-foarte curios,deoarece nici el nu a fost casatorit niciodata si nu a avut copii-dar s-a speriat teribil...
).Sarcina decurge perfect-intre timp a fost la mai multe controale si ecografii-si-a facut si la Cluj niste analize genetice sa vada daca nu cumva din cauza varstei copilul are sindrom Down,si totul e OK!
Sa mai ziceti ca asta nu este o MINUNE!
cius22
speranta spune:
Multumesc Cius,intr-adevar asa cum m-am gandit,partenerul a fost schimbat(cel de 2 ani).Lasa-l, ca domnul tatic o sa o sa vina sa-si caute copilul cand o sa fie mare- si o sa vrea sa se implice in viata lor. Sa le dea D-zeu sanatate si sa fie fericiti bb. si mamica si sa le aduca in cale un sot si un tata iubitor(altul decat asta care i-a parasit)
auricass spune:
A fost o fata ca niciodata.... o fetita tare scumpica pe care mama ei s-a chinuit s-o faca 10 ani. Ea a aparut cand nimeni nu se mai astepta si cand mamica implinise frumoasa varsta de 40 ani.
An dupa an medicii specialisti i-au garantat femeii ca nu va putea avea copii niciodata. Mamica suferise nenumarate interventii chirurgicale: ba ca are chisturi, fibrom uterin de 5 cm.etc. Dupa hcg : trompe infundate si la sot oligospermie, mama isi cam luase gandul ca va putea avea vreodata copii.
Insa a ales alta cale, ultima care ii mai ramasese....aceea de a nu-si pierde speranta in Dumnezeu. Au urmat zile de rugaciuni si mers la biserica. In ziua in care mamica a implinit 40 de ani i s-a facut foarte, foarte rau. Ii venea sa vomite si facuse si putina temperatura. Toata lumea a crezut ca a facut indigestie dupa o asemenea petrecere si chefliii au mers la spital.
indigestia cu pricina era de fapt o sarcina de 4 saptamani, perfect normala. ...Mamica a lesinat din nou, petrecaretii erau bucurosi iar tatal care fusese tot timpul prezent la eveniment era aproape sa lesine si el.
Mamica( matusa mea ) este fericita si multumita de fetita ei care a implinit astazi 14 ani!!.
Concluzia: fetelor disperarea este infranta in cele din urma de speranta...care moare ultima, adica niciodata. Si eu ma chinui de 4 ani sa am un copil si disperarea inca nu m-a cuprins desi implinesc 30 de ani.
Tot Dumnezeu este cel care ne da minunile. Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea. va pupicesc pe toate.
elenya_m spune:
Sa va zis si eu una...
Ieri am aflat de un cuplu, care la fel, 10 ani nu a putut avea copii. Erau disperati, mergeau la vecini, care mai aveau cate un ingeras si ii rugau sa il lase pe cel mic si la ei macar 2 ore.. (Va dati seama ce disperare, m-a induiosat pana la lacrimi).. In fine..
Sotul a primit o oferta de munca in strainatate si a chemat-o si pe sotie dupa un timp, n usa munceasca ci sa se relaxeze.. Ce credeti? La o luna de de stat impreuna SURPRIZA.. s-a prins 
Dupa 10 ani.., iar cuplul la el.. se invartea in jurul varstei de 40 de ani.. nu le venea sa creada..
Saptamana asta chiar a venit o doamna la ecografie, care aflase ca e insarcianta cu o zi inainte si ea avea 22 saptamani.. (pt ca medicul la care s-a dus -vazand ca nu-i mai vine ciclul- a linistit-o spunandu-i ca are fibrom)..
Asa ca.. fruntea sus!
Minunea se va intampla si la noi, poate mai curand decat speram!
Credinta face totul posibil!
sali spune:
Fetelor, am citit tot si mi-am amintit cu emotie cand asteptam si eu luna de luna sa se intample.Si trecusera aproape 3 ani si nimic. Facusem analize,au iesit OK.Urma sa fac HSG dar m-am operat de apendicita(in decembrie 2003) si n-am mai continuat cu investigatiile.In mai 2004, fara sa mai fac nimic(decat sa ma rog la Sf.Maria si sa promit ca daca raman insarcinata si va fi fetita o s-o botez Maria) s-a intamplat minunea. Acum am o fetita de aproape 6 luni, care are, bineinteles, al doilea prenume, Maria.
Si, desi stiu ca este greu de crezut si nu o sa am niciodata certitudinea ca asa a fost, s-ar parea ca a existat o legatura intre sarcina si operatia de apendicita. Nu va grabiti sa spuneti ca e o mare tampenie, pt ca o sa explic. Diagnosticul de apendicita nu a fost chiar sigur, mi se facuse rau de durere dintr-o data la serv., dar nu durere localizata in dreapta, ci ma durea toata burta jos.Am fost dusa la urgente, s-a banuit,initial, dupa simptome, ca este extrauterina(tensiune f.mica, durere f. violenta).Ginecologul a zis ca nu, internistul a zis apendicita, iar chirurgul, pe la 7 seara,s-a hotarat sa ma deschida pt apendic., pt. ca anlizele imi ieseau din ce in ce mai prost.Mama mea a stat cu mine in sala de operatie(este asistenta medicala) si mi-a povestit ca, chirurgul,daca tot ma deschisese, si fiindca initial se pusese si problema sa fie ceva ginecologic, s-a uitat si la trompa dreapta, pe care a scos-o si apoi a "aranjat-o" la locul ei.Si dupa 4 luni...
Acum, cand mai stau cu mama de vorba si ne amintim prin ce am trecut, spunem ca poate o mica contributie a avut si chirurgul, (pe langa Doamne-Doamne), care a miscat trompita.
Daca ce v-am povestit vi se pare cea mai mare prostie, puteti sa spuneti, ca e de inteles si nu va condamn.V-am zis, nu am nici o certitudine, dar mai stii?
Bafta multa, sa auzim numai vesti bune, ca stiu ce inseamna si asteptarea luna de luna, si dezamagirea, si nodul in gat cand vedeam carucioare sau jucarii.
Cat despre cramponare, nu e buna, eu eram dupa apendicita, in refacere, nu mai eram obsedata de ramas gravida si... atunci s-a intamplat.
cius22 spune:
fetelor,parca e un facut! in ultimele zile aflu tot lucruri care trebuie sa vi le impartasesc!.Tocmai am aflat(dintr-o mica barfulitza),ca o fosta colega de liceu,are si ea o fetita;amica mea nu a stiut sa-mi spuna exact cand a nascut-o dar mi-a spus ca are cateva luni BB-lica).Deci mamica a avut 42-43 ani la nasterea bb-ului...vedeti cate lucruri se intampla in lumea asta?...(din pacate ,nu cunosc detalii ale vietii ei-stiu doar ca pana acum 2-3 ani nu era maritata-)...
Eeei,vedeti?Cu Dumnezeu inainte si cu inima curata! caci Totul e posibil cu credinta!toate fetele si le tin pumnii!
cius22
Elise spune:
cius,
sint 100% de acord cu tine!
eu n-am un bb inca...n-am avut nici macar o sarcina, de fapt. Dar ma consolez cu gindul ca bbii astia au Dunmezeul lor si vin cind vor ei, nu cind vrem noi.
Am 2 exemple clasice in familie: maica-mea s-a chinuit 20 de ani sa aiba un bb sanatos (m-a avut pe mine, cu tratament, stat la pat 8 luni, si numai sanatoasa nu eram la 900 de grame, si speranta de viata 0, cit mi-au dat la nastere). La 43 de ani s-a trezit gravida, nu s-a ambalat pentru ca a fost sigura ca pierde sarcina, si a nascut ditamai bbul de 4 kg gras si frumos!
Bunica-mea a patit-o si mai rau: s-a maritat de tinara... de f. tinara... a fost la doctori care i-au spus ca e infertila si gata (in 1900 si ceva nu se faceau n analize ca acum) si femeia s-a impacat cu ideea. Nici nu-si dorea prea mult un copil.
Pe la 45 de ani a observat ca s-a ingrasat prea tare, si prea brusc, si ca ii e rau si o doare ficatul - drept urmare, s-a dus la medic. Ce credeti ca i-a spus? Ei bine, i-a spus ca in 2 luni naste!!
Sa se duca acasa sa pregateasca camera copilului!
O durea ficatul pentru ca lovea bb-ul...dar cum femeia era "infertila", si la prima sarcina la 45 de ani, nici prin cap nu i-a trecut varianta asta!
S-a dus acasa si s-a pus pe bocit... ca e batrina...ca ce face ea cu copilul in timpul razboiului...samd.
Asa ca.... se poate.
Eu fac 30 de ani.
O sa il mai astept vreo 15 
Elise
deca spune:
Elise si toate fetele, ma emotioneaza ce ati scris
dar... ma si incurajaza in egala masura!
Ciuss, ai avut o idee excelenta sa postezi aceste mesaje de incurajare, multe dintre noi avem nevoie!
Fetelor, va pup si sa auzim cat ma curind de BB-i.Carmen
musete spune:
Ai mare dreptate Cius. Insa, hai sa recunoastem ca am ajuns sa facem amor planificat, iar chiar daca ne ne incurajam ca luna asta nu ne mai gandim la BB, totul nu este decat o mare amageala. De fapt, acolo, intr-un mic sertarel, in creierasul nostru de DEOSEBITE CARE SUNTEM 
, to ramane un strop de speranta ca poate, poate, se va intampla chiar de luna asta...
Pupici, musete