Abuzul Domestic (2)

rizzuca spune:

Anculina,raspunsurile pe cate le cauti le gasesti pe pagina 4 a acestui subiect,trimise de Anca74.

Succes!

rizzuca spune:

Poate ma credeti nebuna ca ma incapatanez sa rezolv ceva,dar chiar daca este sa termin acesta relatie,voi putea sa o fac atunci cand voi avea certitudinea ca nu se poate salva nimic.CA am luptat si nu se poate rezolva.Atunci voi pleca cu inima impacata,cu privirea inainte spre alte inceputuri. Altfel imi va parea rau de toate lucrurile frumoase care exista intre noi si care ma tin sa lupt.
O relatie de 4 ani nu e o camasa care nu iti mai place si o arunci.
Poate o sa zambiti,dar ma rog muuult ca Dumnezeu sa ma indrepte spre ce este mai bine.M-a ajutat de foarte multe ori,luminandu-ma si indrumandu-ma cum sa lupt!
In rest ..va pup!

blackgirl0 spune:

"Stiu ca am gresit si eu si ca sunt violenta verbal, poate si asta este o greseala, trebuie sa o indrept".

Asta ai spus tu si nu este doar o simpla greseala, ci una MARE. de ce? pentru ca si vorbele dor, uneori mai mult decat gesturile. cine stie ce i-ai reprosat tu in momentele in care ridicai tonul la el? poate ca si pe tine te-a luat gura pe din afara? si nu de este obligatoriu ca el sa te inteleaga mereu cand faceti cumparaturile. daca nu vrei sa te mai zoreasca la cumparaturi, nu te mai duce cu el si gata. fa-le singura, in ritmul tau. si inca ceva, tonul face muzica. daca vrei sa te inteleaga, vb cu el frumos, pe un ton bland. poate asa intelege de ce nu iti plac gesturile bruste.
si niciodata, niciodata numai fa amenintari din astea gratuite,ca-l omori etc. mi se pare ca la tine nu era cazul sa proferezi asa ceva. eu daca as fi in locul lui m-as gandi de 2 ori inainte de a ma casatori cu tine.

Anculina spune:

Multumesc.

Daca iei totul prea in serios, faci riduri !Zambeste !

Bepii spune:

Aluna, tu nu mai zici nimic? Sa sti ca ti-am uramrit povestea si sincer imi pare tare rau pt.ceea ce ti se intampla. Zilele trecute ti-am trimis un PM dar dupa 2 zile s-a intors. L-am gasit pe mail cu mentiunea ca nu a ajuns la tine. Voiam sa-ti dau niste sugestii. Daca ai vreo adresa de mail si desigur doresti, atunci astept un PM de la tine unde pot sa-ti scriu.
Iti doresc multa sanatate si putere sufleteasca ca sa poti trece si prin aceasta grea incercare.

Bepii
Adevarul este pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta

aluna spune:

Mercii BEPII pentru ca te interesezi de mine!
Nu am noutati si de aceea nu am mai scris,urmaresc dor subiectul...
Sint multe femei nefericite din pacate!!E tare trist.
Eu nu stiu ce am sa fac,poate o sa profit la urmatorul drum in Ro si sa raminem acolo cu orice risc,nu stiu!
Incerc sa-ti trimit un PM,ma mir ca nu au ajuns mesajele tale!
Aluna

sanziana72 spune:

quote:

---

Originally posted by petaluda



buna!
am o intrebare si cred ca aici e locul cel mai potrivit sa o pun. e vorba de relatia prietenei mele: mi-a povestit ca atunci cand sotul ei se enerveaza foarte tare atunci cand ei se cearta el a inceput sa o loveasca cu pumnul in coapsa sau in brat sau sa ii suceasca mana la spate sau o data a lovit-o chiar cu un obiect casnic. eu m-am cam speriat de ce mi-a zis ea si i-am vorbit de abuzul domestic dar ea mi-a raspuns ca nu e vorba de asa ceva, ca nu a lovit-o niciodata mai mult de o data, si niciodata nu e prea tare ( totusi ii raman vanatai chiar daca sunt superficiale) si ca ea nu se considera femeie batuta.

eu nu imi imaginam ca el ar putea face asa ceva il consideram chiar un pic cam mototol, dar binenteles eu sunt un martor extern. ea imi spune ca de fiecare data lui ii pare foarte rau, ca se scuza, dar asta nu il impiedica sa repete gestul.tot ea imi spune ca nu a fost asa de la inceput ca se comporta asa de vreo 6 luni...

oare chiar exista diferite stagii de violenta dintre care unele nu pot fi considerate violenta domestica? dar in cazul de fata, oare chiar am tras eu concluzii pripite?

---

Petaluda, ceea ce descrii tu aici este un caz clar de abuz domestic, chiar daca ea nu il percepe ca atare. De fapt e greu sa accepti ca esti abuzata atunci

cand esti in mijlocul situatiei si nu ai o vedere din afara. Mai ales daca ai o anumita mandrie, nu iti place sa accepti ca poti si o victima.

Problema e ca dupa ce ai depasit pragul de a lovi un om, dupa aceea nu mai nimic care sa te impiedice si lucrurile se amplifica, asa cum spunea si anca74 pe

pagina 4.

Sanziana & Marina (03/10/2004)
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/sanziana72/album?.dir=mail&.src=ph


Be carefull of what you wish for, cause you might get it! / Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa primesti!

sanziana72 spune:

rizzuca
as vrea sa-ti povestesc putin din experienta mea pentru ca pare sa aiba cateva asemanari cu a ta.
Nu sunt psiholog, ci o persoana care a trecut printr-un abuz domestic si s-a eliberat. Si am incercat sa inteleg toate subtilitatile psihologice care se ascund in spatele acestor probleme.

Am avut si eu un prieten cu care a fost dragoste mare dragoste mare. Mama lui imi spunea ca nu l-a mai vazut niciodata atat de indragostit.
Si eu eram foarte indragostita. Pot sa zic ca era prima oara cand eram indragostita cu adevarat. Atat de indragostita incat sa imi doresc un copil de la el.
Era ingrozitor de gelos si imi facea scene de gelozie zilnic. Dar in acelasi timp era incredibil de tandru si imi scria niste emailuri de ma topeam, iar cand eram in bratele lui nu imi mai pasa de nimic pe lume.

Dupa vreo 9 luni mi-a tras prima palma de mi s-au spart niste vase la ochi. Eram si insarcinata in luna a treia desi ne ferisem.
Motivul: cand facusem dragoste, eu avusesem orgasm si el nu (desi invers se intamplase destul de des). Asa ca a incercat sa ma tina de maini ca sa oblige sa facem dragoste din nou, iar eu mi-am permis sa il "imping" de pe mine. Mi s-a facut o frica de m-am inchis in baie.

Asa ca a facut un circ intreg ca el nu vrea sa ne despartim, ca ii pare rau, plangea in hohote...
Ca sa ma convinga sa ies din baie a zis ca se sinucide si chiar a incercat sa inghita niste pastile (despre care am aflat dupa aceea ca erau din plante si probabil ca nu ar fi avut cine stie ce efect). Asa ca mi-am petrecut noaptea tinand-ul de mana sa nu cumva sa se "sinucida".

Eu am vrut sa ne despartim, dar atat mi-a plans si imi era si frica sa nu se sinucida, asa ca am hotarat sa ii mai dau o sansa. Eram si eu vulnerabila fiind insarcinata. A zis sa ne ducem la un psiholog consilier matrimonial...
M-am gandit ca il ajut, ca sa nu zic ca imi intrase pe sub piele si il iubeam ca o proasta (dragostea se poate amesteca cu suferinta !?).

Ne-am dus o data la consilierul matrimonial pentru ca din cauza orarelor eu, care lucram, nu puteam ajunge, iar singur nu vroia sa il primeasca (?). Iar el oricum zicea ca fara mine nu se duce.

Au trecut asa cateva luni. Scene de gelozie si incercari de a ma izola din partea lui continuau, dar nu a mai aparut violenta fizica. Iar eu eram prea obosita ca sa ma mai gandesc si la altceva, ca oricum aveam probleme cu sarcina.

Prin luna a saptea am inceput din nou sa observ semne de furie. Era stresat de apropierea copilului? Nu stiu.

Cert e ca o data m-a imbrancit de a trebuit sa ma asez ca sa nu cad. Deja de abia ma miscam din cauza burtii si aveam probleme cu echilibrul dar mi-am zis ca nu a vrut.

Dupa vreo doua saptamani m-a trezit intr-o seara nervos ca gasise in nu stiu ce sertar de-al meu o gramada de carti de vizita de barbati! Erau de pe vremea cand imi cautasem de lucru, cu un an inainte si nici nu mai stiam de ele, dar asta nu are importanta.
Iarasi mi-a facut o scena groaznica si a incercat sa imi bage cartile de vizita pe gat! Eu am fost fericita cand m-a lasat sa dorm.

Totul a culminat pe la 7 luni jumate de sarcina. Cand m-a trezit la 5 dimineata si a inceput sa ma bata. Mi-a dat vreo doua reprize de 20 de palme peste fata, cap, ceafa... (si avea mam grea) S-a suit in picioare pe pat si mi-a dat picioare in coapse si in sold. A reluat palmele. Ma strangea de maini ca sa ma tina.
Pe moment nu imi amintesc durere, doar o senzatie de stupoare la ceea ce mi se intampla si incercarea mea de a-mi proteja burta si a-l calma.
Bilantul a fost un ochi vanat, hematoame pe brat si pe umar, julituri pe cap, pe ceafa. Mi s-a umflat toata jumatea de cap pe care mi-a lovit-o de ziceai ca sunt de la circ. Hematoamele au aparut mai tarziu, cand incepeam deja sa ma vindec.

Dar eu aveam un singur gand: copilul. Nu l-am simtit deloc miscand timp de 2 ore, asa ca m-am imbracat si am fugit la spital ca sa il verifice. M-au monitorizat, mi-au facut ecografie si era ok. Am stat vreo doua zile in spital ca sa nu apara complicatii.

Dar dupa aceea nici nu m-am mai intors in aceeasi casa cu el. Daca il apucau iar furiile si omora copilul ? Cu un om care nu isi poate controla furia nu ai nici o garantie.

Dupa doua saptamani am nascut prematur pentru ca in loc sa stau linistita in pat a trebuit sa imi caut casa. Din fericire, fiica-mea e ok.


Asta e experienta mea si am incercat din greu sa inteleg ce s-a intamplat si de ce.
Chiar si dupa toate cele intamplate mi-a luat un an ca sa ma desprind emotional de el si tot atat ca sa nu ma mai trezesc noapte si sa ciulesc urechea daca nu vine peste mine desi eram cu parintii si ar fi trebuit sa ma simt in siguranta.

Imi pare rau pentru el si ca nu am putut sa il ajut. Cel putin am incercat. Dar nu era un om cu care sa traiesc si cu atat mai putin cu care sa cresc un copil.
Un om care a dat in tine nu te respecta si daca a incalcat aceasta limita nu o va trece inapoi.


Se vorbeste de triunghiul calau - victima - erou prin care trecem toti.
Asta ai facut tu cu verisoara ta, ai fost calaul pentru ca a acceptat sa fie victima.
Asta face sotul tau cu tine, e calau pentru ca iti simte frica.
Asta faci tu cand incerci sa fii eroul care il va salva pe sotul tau.
Daca vrei sa fii fericita trebuie sa iesi din acest cerc vicios.

Sunt libera de teama reactiilor lui, sunt libera sa iubesc si sa imi construiesc viata asa cum vreau. Toti ne nastem liberi, de noi depinde sa ne traim libertatea.

rizzuca, psihologii nu iti pot rezolva problemele, te pot doar ajuta sa le descoperi singur. Ei iti propun anumite directii in care ai putea merge ca sa le rezolvi, dar nu au medicamente minune. Singurul care te poate schimba esti tu insati, ceilalti sunt acolo ca sa iti trimita o imagine obiectiva despre tine atunci cand singur nu o mai poti obtine. Nu inseamna ca nu te ajuta, dar nu te astepta la minuni.


Aluna, dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri! Am invatat pe pielea mea ce inseamna. Si eu tot speram sa vina cineva sa ma salveze din relatia asta, dar pana nu m-am decis singura sa fac ceva nu a putut nimeni sa ma ajute. Du-te la asociatii, vorbeste cu un avocat (in Franta exista un avocat gratuit la primarie o data pe saptamana, poate e asa si la tine). Lupta, pentru libertatea ta si a copilului tau. Iesi din starea de victima si vei gasi ajutor. Frica este cea care te omoara. Frica ca iti va lua copilul, frica sa nu ai din ce trai. Prin frica te domina daca il lasi.



Sanziana & Marina (03/10/2004)
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/sanziana72/album?.dir=mail&.src=ph


Be carefull of what you wish for, cause you might get it! / Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa primesti!

rizzuca spune:

Blackgirl0, imi vine sa rad!!! De ce sa se gandesca de 2 ori, chiar crezi ca o “sa-l omor”?
Stiu ca tu de fapt te-ai referit la acele “violente verbale” pe care le-ai remrcat intr-una dintre frazele mele. Sa stii ca acea fraza nu este intamplatoare,stiam ca este f.f. importanta,de asta am si introdus-o.
Ma mir ca a remarcat-o cineva de-abia acum.Ma asteptam ca din primele zile sa o sesizeze cineva. Nu mi-a fost deloc usor sa recunosc greselile pe care le-am facut. Inainte de a arunca cu piatra,am vrut sa sa povestesc si episoade despre mine,dorind sa fiu foarte sincera si realista.De aceea am povestit si episoadele din copilarie.Sunteti singurele carora mi-am deschis sufletul,pentru ca astfel de lucruri sunt foarte greu de spus.Si mai este prietenul meu caruia i-am spus.Plagem. E foarte greu sa rememorezi astfel de momente dureroase din viata ta,care te-au traumatizat si datorita lor,imi asum o parte din vina reactiilor pe care le am acum.Pentru ca eram mai mica cu cativa ani decat fratele meu nu reuseam sa ripostez loviturilor lui decat tipand la el si jicnindu-l.Si el ma jicnea.Fratii mai mari sunt in general gelosi pe cei mici ca au aparut in viata lor si le-au mai luat o parte din atentia acordata.Totul trebuia sa se imparta:atentia,iubirea,duciurile… si lui nu-i convenea,asa ca se razbuna pe mine. Au fost atat de traumatizanti acei ani, atat de durerosi, incat as sfatui pe toti parintii sa fie foarte atenti cu copii lor la modul cum se comporta intre ei. Mama mea venea obosita de la serviciu,nu avea chef de certurile noastre si nici sa faca pe justitiarul.Tatalui nu ii spuneam ca iesea rau de tot.Il pedepsea rau. Si totul s-a repetat ani in sir…

Cand am crescut am fost foarte cumintica,timida.Nu ma certam niciodata cu nimeni. Asa s-a intamplat si cu primul meu prieten.Niciodata nu am tipat la el.Niciodata nu l-am jicnit.Si totusi el s-a purtat ingrozitor.Ne-am despartit. Mi-am dat seama insa ca a fi tot timpul o victima cu capul plecat nu imi aduce o viata prea fericita. Si mi-am propus sa ripostez cumva.Dar m-am trezit ca atunci cand eram calcata pe coada, toata supararea mea izbucnea si se manifesta ca in copilarie…cu tipete si jicniri!Iar cand ma atinge cineva cu tenta de abuz, relanseaza exponential toata furia si supararea copilariei mele.De asta am ripostat asa de violent cu remarca”daca ma mai atingi,te omor!”
Sunt sentimente stranse in mine ani in sir. Si chiar daca nu ar fi fost asa,tot nu sunt de acord ca ar trebui sa suport astfel de gesturi.
La inceput el s-a suparat cand a vazut ca il jicnesc.Eu nu intelegeam de ce era atat de grav.Era un mod de a-mi descarca supararea. In timp am inteles insa ca gresesc…Nu era normal.Mai ales ca el nu facea asa ceva.Si nu ne-am mai certat ca inainte.Se mai intampla sa apara dispute,dar mult mai rar ca inainte.Certurile le-am inlocuit cu pupaturi si tandreturi. Cand vin acasa de la serviciu,intai ma duc la el si stam cel putin 5 min in brate si ne alintam.O mare parte din seara ne-o petrecem in brate,pupacindu-ne.Si lui ii face placere si e dragastos; daca o zi sunt mai rece,vine cu botic sa ma intrebe ce am,de ce sunt asa… Chiar ma gandeam:daca va fi sa avem un copil,vom putea pastra tandretea asta?

Dar tot in timp, asa cum am spus ca s-au rarit certurile, au aparut acele gesturi ciudate de bruscare. Nu “rimeaza” cu nimic acele gesturi. Nu le inteleg deloc. Nu inteleg cum, de ce si cand s-a produs acel Click, care l-a facut sa considere ca poate sa faca astfel de bruscari. Incerc sa reperez ce e rau in ce fac eu si sa indrept,dar nu e de ajuns doar lupta mea. Oricat de mult as fi gresit,acum greseste el si nu sunt de acord cu intorsatura pe care au luat-o lucrurile!!! Ma pregatesc iar de postura de victima??? Am luat poate o atitudine gresita,de victima, care l-a facut sa isi permita asa ceva...dupa 2 ani…

rizzuca spune:

Sanziana,de-abia dupa ce am trimis ce este scris mai sus,am vazut ce ai scris. Multumesc pentru toata povestea ta si pentru implicare,deja mi-e sufletul atat de greu...Aproape ca mi-au dat lacrimile...Nici nu stiu in ce parte sa o iau...
Parca mi se rupe sufletul!