Loredana, perceptia copiilor si comport. parinti

Dragi parinti si ne-parinti, draga Loredana AlGhazi,

Va cer ajutorul pt. ca nu stiu f. multe despre ce se petrece in mintea unui prichindel prescolar. Este vorba de nepotelul meu de 4 ani. Dupa mine, el este ingerasul familiei noastre, unicul "mostenitor" si poate de aceea f.f. mult iubit si rasfatat. Problema este ca mama lui simte ca el nu o asculta si mai tzipa la el, il mai ameninta. L-am vazut cedand, cu capul plecat, bosumflat si pregatindu-se sa faca ce i-a spus ea. Mi-a fost tare mila de el, eu l-am simtit umilit, mai ales ca era vb. sa ramana la noi, ea imi promisese mie ca decizia ii apartine lui, apoi el imi promisese ca daca ramane nu va plange dupa mama lui. Si asa, am simtit ca toata casa se naruie pe noi, pe mine si pe el pt. ca ne facusem promisiuni care acum erau daramate de o pasa nervoasa. Asta e un ex. Cumnata mea mai cedeaza nervos, de oboseala, de altele, asa ca ii comanda cateodata fara sa-i explice "de ce".

Altfel, micutul meu nepotel are cate o zi cand se poarta ca un rasfatat si nu prea asculta ce i se spune, si are zile cand, daca ii explici totul, e cel mai bun prieten si cel mai intelegator. Mentionez ca la el nu exista trantit pe jos, tipat pana obtine un lucru, ci e suficient sa ii spui ca e timpul sa ne intoarcem acasa (de ex.) si merge, ca nu ai bani azi si asteapta sa ai samd.

Cumnata mea m-a rugat sa ma uit pe forum (i-am vb. despre voi) si sa-i caut ceva despre cum sa se poarte cu fiul ei. Eu as dori de la voi si de la tine Loredana (data fiind specializarea ta), ceva principii, reguli generale despre:
- cum gandesc copiii, cum reactioneaza ei la comenzi, la explicatii, la tipete, la palme, la "trebuie" imperativ ca la armata (subinteles "pt. ca eu sunt adult/mama/tata si stiu"), la statul de vorba cu el si la ce foloseste;
- la rolul educativ al jucariilor si povestilor (pt. ca mama lui ii arunca din jucarii ca pedeapsa, stiind ca e f. sensibil la acest tip de represalii si executa imediat ce ii spune ea. Si cand ma gandesc ca eu dau banii pe jucarii... si cred cu putere in fortza lor de invatare si dezvoltare a imaginatiei....).

Stiu ca au mai fost sub. de genul asta, am mai tiparit cate ceva si i-am dat, asa ca vreau totul scris.

Eu am mers pe principiile dialog, negociere, explicatii, lasat sa manance mancarea pe care a pus mana daca nu a vrut sa o lase, avut grija data viitoare sa nu mai dea peste ea daca are E-uri de ex. Asta e ca pt. adulti. Mi s-a parut ca merge. Dar trebuie sa mai fie ceva in plus. Multumesc si sunt numai ochi... si urechi.

Miruna Enescu spune:

Draga Relyana,

Eu nu sunt de specialitate, totusi, am citit din scoata in scoarta toate cartile "de crescut copiii" care au aparut pe piata si le-am aplicat pe propriii mei copii (de 6 si 5 ani), cu rezultate de care sunt foarte multumita (adica am copii normali, care se exprima liber si se supara cand nu obtin ceea ce vor, dar sfarsesc prin a intelege si a fi in continuare prietenosi si iubitori.
Cel mai mult mi-a folosit sfatul de a nu inebuni copiii cu 3426 de reguli, ci de a stabili "cele 3 reguli fundamentale" - pe care TOTI (adulti si copii) trebuie sa le respecte:
1. Nu ai voie sa-ti faci rau singur
2. Nu ai voie sa faci rau altora
3. nu ai voie sa strici lucruri.

Asa ca atunci cand nu are voie ceva este pentru ca ar incalca regula 1, 2 sau 3. Le-am vorbit de aceste reguli de cand se stiu, le-am repetat de cate ori a fost cazul, asa ca sunt respectate in mod firesc.
Atunci cand insa nu se potrivesc, (ca de exemplu daca vreau sa plecam din vizita si ei nu vor), sigur ca le explic cu rabdare care sunt motivele. Nu ii mint catusi de putin, le pot spune de exemplu ca este pentru ca eu sunt obosita si vreau sa ma culc. Dupa aceea ASCULT ARGUMENTELE LOR SI LE ACORD ATENTIE. Daca mi se pare ca au dreptate, de ce sa nu le dau dreptate? Nu face decat sa-i invete sa lupte pentru ce doresc intr-un mod civilizat (cu argumente logice), iar alta data sa aibe convingerea ca sunt ascultati si ei. Iar daca nu, le spun pur si simplu, "imi pare rau, va trebui totusi sa plecam" (fara sa ridic vocea deloc). Ideea este ca, daca le aratam ca ii respectam ca persoane suficient ca sa ii ascultam asa cum am face-o cu un adult, SI ASTA DE FIECARE DATA, ne vor respecta si ei si nu vor fi tentati sa se dea cu fundul de pamant daca nu obtin ceva. (Sigur ca au incercat si ei sa se dea cu fundul de pamant, reactia reomandata este sa ii iei cu blandete (dar ferm) de manuta si sa-i duci in camera lor. Eu le spun pe drum "Da, iubitule, stiu ca esti necajit, ti-ai fi dorit tare sa obtii asta, sigur ca esti necajit, hai sa stai nitel la tine sa te linistesti; cand te simti mai bine ma chemi sa stam de vorba daca vrei" - si nu te duci sa stai de vorba daca nu sunt linistiti.
Tot din carti am aflat ca, uneori, dar nu prea des, poti sa spui "pentru ca te rog/ am zis eu" - nu este nimic rau cateodata sa fii dispus sa cedezi doar de dragul persoanei care iti cere ceva. In fond, si noi, mamele, cedam uneori numai pentru ca ne roaga ei, copiii. Dar asta ar trebui sa fie exceptia, si nu regula.

Hai ca m-am lungit enorm (dar este un subiect care ma intereseaza mult). Nu mai intru si in subiectul jucariilor mai mult decat sa spun ca, dupa mine, jucariile sunt ceva inert, doar niste obiecte, puterea lor cea mare se dezvaluie doar prin interactiunea cu ele si, la 4 ani, parintele face parte din aceasta interactiune.

relyana spune:

Draga Miruna, iti multumesc f. mult pt. expunerea ta. Imi place f. mult ideea ta de a sintetiza totul la 3 reguli, problemele par acum mai simplu de rezolvat. Apreciez daca mai ai ceva de adaugat, nu te gandi ca e prea mult. Referitor la jucarii, daca e cineva caruia sa-i placa subiectul si vrea sa arate efectele asupra copiilor. mi-ar face placere sa beneficiez de parerile sale. Prescolaritatea e si varsta la care se fixeaza rolurile parentale in mintea copiilor (jocul cu papusile / rolul de mama de ex, etc. etc.)