Povestea unui taximetrist

Aceasta este povestea unui taximetrist:

Plimbarea cu taxiul
Acu douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am
ajuns la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia
unei singure lumini la parterul unei ferestre...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua
ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind
singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna
mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava,
a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de
vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie
mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film
din anii '40.
Lan ga ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni
n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu
cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe
rafturi .
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de
sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus valiza la
masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie.
Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi
multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in
felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai
putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
" Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune
ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am
oprit. "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde
odata
ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat
casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o
sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unora cladiri sau colturi de strada si
statea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum d e parcare care
trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns
acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea
femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia
a fost asezata deja intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?"a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intreti."
"Nu va faceti griji..sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a
strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un micut moment de bucurie" spuse ea. "
Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a
unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in
ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau
unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o
data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea
viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor
momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos
impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE
AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

Pe mine m-a impresionat mult si de aceea am postat aici.

adusca spune:

iar???? mai este postata odata.

Fetele de pe DC babusca adusca

Tu borg or not tu borg...asta-i intrebarea parca..

scumpi spune:

Nu am stiut ca a mai fost postata aceasta poveste ca daca stiam nu mai postam.

scumpi

scumpi spune:

Iti multumesc Freia ca ai mutat postarea mea unde trebuie....

carmita_baby spune:

Adusca pe bune da` ai reactionat de parca ti-a tras cu un par in cap
Nu puteai sa raspunzi ceva mai frumos, mai politicos ????

Mello motanelul iubit