Timiditatea copiilor

try spune:

Sabina, n-am zis ca nu sufereau, doar ca era mai multa resemnare in fatza mortii, mai multa putere de a trece peste.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

Sabina spune:

Principesa, nu ma uita:)
ce inseamna personalitate histrionica?

---

Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia



Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Principesa spune:

Sabina, personalitatea histrionica este foarte frecvent intalnita in sfera artistica. Ea se caracterizeaza prin extraversie, sociofilie, tendinta si nevoia de polarizare a atentiei, paleta larga de manifestari emotionale, impresionabilitate.
Aceasta descriere se poate sau nu sa ti se potriveasca. Eu am facut aceasta referire gandindu-ma ca ai putea sa gasesti o solutie la frustrarea ta privind faptul ca nu ai mai prezentat compozitii, cautand sa iti satisfaci nevoia de atentie si apreciere din alta parte, pana vei reusi sa te stabilizezi profesional.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Sabina spune:

aha, nu zic, se potriveste, dar definitia din dictionar m-a confuzat, ca nu sunt nici ipocrita, nici falsa:))) si nici comedian lipsit de talent:)))

---

Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia



Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

brindu spune:

Buna,

Am nimerit aici, cautind pe google dupa " atasament ", desi copilul meu nu e timid, cel putin nu inca si as vrea sa nici nu devina, adica sa semene cu mine.
Citind cele spuse de Vilma, m-am recunoscut intr-o buna masura si ma gindesc ca desi eu cred ca sunt pe drumul cel bun, o idee in plus nu strica.

Adica, stiu ca am un nivel de anxietate ridicat legat de rolul de parinte, care provine atit din fondul meu anxios care s-a mai diminuat cu timpul, dar si din perfectionismul care ma caracterizeaza.
Nu intru in antecedente familiale, dar in cazul meu ereditatea si mediul familial au avut un cuvint important de spus. Cu timpul,mai ales dupa ce am plecat de acasa, mi-am mai vindecat timiditatea, mai ales prin invatarea unui comportament sociabil nu asta e expresia dar nu-mi vine pe moment) de la sotul meu care este un extrovertit. Sigur ca si inaintarea in virsta, confruntarea cu situatii diferite si relationarea continua cu oamenii (am o meserie in care obiectul muncii sunt oamenii)au contat foarte mult.

Cu toate astea, desi in momentul in care am ramas insarcinata am crezut ca depasisem aceasta "problema", s-a dovedit ca nu-i asa. Dupa ce am nascut, complicatiile operatiei si faptul ca aveam putin lapte si mi s-a spus ca nu voi alapta intr-un mod destul de brutal ( pina la urma nu m-am lasat si am reusit sa alaptez pina la 7 luni cind s-a intarcat singur)iar eu tineam musai sa alaptez mi-au declansat nu o depresie, ci atacuri de panica care se calmau cind il puneam la sin. In doua saptamini mi-a trecut cu ajutorul homeopatiei si a fost ok, insa a durat citeva luni pina mi-am asumat cu adevarat rolul de parinte, tindeam sa cer cit mai multe pareri despre cum e bine sa faci diverse lucruri si simteam nevoia sa decida altcineva, nu eu, desi in general luarea deciziilor este chiar un punct tare al meu. Ceea ce am facut a fost sa nu ma las tentata de comportamentele de tipul lasat copilul in grija mamei mai mult decit strictul necesar, sa decida taica-su ce sa facem cu asta si asa ( taica-su e si doctor si tentatia era mare...) Ok, toate bune si frumoasa, dar cind a implinit un an, m-am intors la job, mai precis la un job nou foarte solicitant si solutia la care am ajuns a fost, din pacate sa ducem copilul la bunici, urmind sa-l vedem in weekend si de cite ori se putea in timpul saptaminii. Asa s-a si intimplat, il vedeam cam de 2 ori in timpul saptaminii seara si in weekend. N-am vrut sa-l iau acasa in weekend fiindca nu am vrut sa-l zapacesc cu schimbarea de mediu, mai ales ca era la o virsta la care schimbarile nu sunt indicate si el intotdeauna a reactionat la schimbarea locului de dormit. Bineinteles ca faptul ca nu l-am mai avut in casa a dus la nesiguranta in rolul de parinte, cumulata cu tendinta bunicului de a - l asuma el si a trece peste vointa mea. Asa ca aceste lucruri au culminat cu decizia mea de a-mi da demisia si a avea un job mult mai putin solicitant care sa-mi permita sa-mi iau copilul acasa. A fost greu pentru ca viata profesionala a insemnat intotdeauna foarte mult pentru mine ( mai precis aprecierea pe care o capatam si placerea de a realiza diverse lucruri, dar am realizat ca trebuie sa fac ceva altfel voi pierde ocazia de a fi parinte cu adevarat, iar din dezvoltarea copilului simteam ca e afectat de faptul ca nu statea cu noi. Si nu e vorba de acizitiile in sine, ci de faptul ca dupa parerea mea, dezvoltarea pe plan afectiv suferea. Singura raminere in urma era la nivelul limbajului ( adica la 2 ani avea un vocabular cam de 20 cuvinte. In rest un copil dinamic si curios, cu o inteligenta sociala peste medie ( aprecierea mea)
Dupa ce l-am luat acasa ( cind avea 2 ani) am avut o perioada de vreo doua luni foarte grea, in care am simtit din plin opozitionismul celor doi ani, dar si faptul ca incerca sa se adapteze unui mediu nou pentru el. Dar apoi lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine, a inceput sa-si dea drumul la vorbire, a devenit afectuos, calin, ascultator, am inceput sa ma inteleg bine cu el, in limitele virstei, bineinteles. Ceea ce mi se pare important este ca vrea sa-l invat diverse lucruri si are bunavointa sa repete dupa mine diverse activitati, iar inainte nu voia decit el singur si daca nu-i iesea ura si la gara... De o luna jumate merge si la gradinita si ii face bine. N-a prea plins dupa noi, in primele 3 zile deloc, desi ii spuneam ca plecam, in urmatoarele 5 bizaia usor 2-3 minute si acum deloc, desi a fost bolnav si a avut pauza de gradi. Miine ma duc sa discut cu psigologul de la gradi care i-a facut evaluarea si sa vad ce-mi spune.

Intrebarea mea este..ce as putea sa fac ca relatia noastra sa evolueze cit mai bine si as vrea eventual citeva titluri de carti de specialitate in legatura cu subiectul asta. Multumesc mult

M-am intins cam mult, dar simteam nevoia de un catharsis

Brindusa si Mihail,(2,6 ani)

Principesa spune:

Brindu, pentru eficienta am nevoie sa imi descrii cum ai vrea sa imbunatatesti relatia cu copilul.
Carti accesibile pe tema asta am intalnit la editura "Curtea veche".

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

brindu spune:

Principesa,

As fi vrut sa aflu cum pot sa continui sa-i stimulez dezvoltarea afectiva si atasamentul fata de mine, fara sa fie in detrimentul disciplinei si fara sa-l rasfat.


Multumesc pentru raspuns

Brindusa si Mihail

Principesa spune:

Brindu, care sunt indoielile in ceea ce te priveste?

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

brindu spune:

Indoielile in ceea ce ma priveste sunt daca nu cumva din sentimentul de vinovatie ca l-am dat de linga mine intr-o perioada importanta a vietii lui sa nu supracompensez si sa incerc sa-i dau afectiv tot ce n-am avut si astfel sa-l rasfat.

Si asta mi-a fost confirmat azi, nu in ceea ce priveste neaparat disciplina, ca la asta nu sunt probleme la gradi, dimpotriva, ci la faptul ca doamna psiholog de acolo mi-a spus ca e substimulat acasa in ceea ce priveste vorbirea, ca are un vocabular pasiv foarte dezvoltat pentru virsta lui si ca vorbeste in propozitii la gradi, ceea ce acasa nu face!!!Eu m-am gindit ca ar trebui sa-l chinui putin, adica sa nu inteleg ceea ce vrea dinainte de a spune ceva, dar nu m-a lasat inima...Se pare ca asa ar trebui sa fac.Si nici nu vreau in general sa-l fortez, pentru ca eu fost foarte impinsa de la spate in copilarie si nu prea mi-a placut... Intradevar are o inteligenta sociala peste medie, asa a spus si cea care l-a evaluat, si si-o foloseste ca sa obtina ce vrea de la noi fara prea mult efort...

Cam asta ar fi ceea ce ma preocupa.. Tot scriind imi dau seama ca eu trebuie sa fac efortul sa scapt de sentimentul de vinovatie, dar ma ajuta scrisul ca-mi mai pun gindurile in ordine.

Multumesc,

Brindusa si Mihail

Principesa spune:

Brindu, acum e mai ok, mi se pare mai clara situatia. Deci despre vinovatie e vorba. Ipoteza mea este ca tu ai acumulat multa vinovatie in tine de-a lungul timpului si acum, in contact cu rolul tau de mama, ea devine tot mai constientizata.
Vinovatia este un factor important in relatia cu un copil. Pentru ca ea, cel putin in situatia ta cred ca atrage dupa sine dificultatea de a pune limite. Iar oamenii care nu pot pune limite au avut la randul la de suferit din cauza asta si acum isi retraiesc suferinta.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura