suntem vinovati de agresivitatea fetitei????

ne confruntam cu o alta problema care se pare ca ia proportii pe zi ce trece, comportamentul celinei.
multi dintre voi stiu probabil prin ce probleme trecem momentan.
am inceract in perioada aceasta sa ii respect programul fetitei, masa-somn-joaca-plimbatul afara(este drept ca uneori nu am reusit in totalitate, insa va spun cu mana pe inima ca a fost imposibil) si totusi se vad deja multe influente in sensul negativ.
spre ex, tipetele atunci cand ii interzic ceva( inainte renunta fara multe "discutii"), refuzul total de a dormi ziua( asta implica o stare de agitatie si oboseala cronica), agresivitatea( din pacate cainele are parte de ea).
inteleg f.bine ca tot stresul nostru il resimte intr-un fel sau altul, insa schimbarea aceasta radicala de comportament este cu mult prea mult peste ce ma asteptam.
de cateva saptamani celine merge o data pe saptamana intr-un grup de copii unde se joaca si are tot felul de activitati placute.
acolo evident ca sunt si copii mai agresivi ,insa intotdeauna comportamentul ei a fost cel de copil cuminte, nu se manifesta in nici un fel , pur si simplu ignora, insa acasa............
incerc sa ascund tristetea si nefericirea insa de ceva timp am realizat ca simte , nu inteleg totusi de unde vin aceste manifestari???
sunt doar manifestari critice ale varstei sau noi suntem cei vinovati?
de tati nu mai este atat de atasata, refuza sa stea cu el, eu sunt cea de care se agata tot timpul si la care cauta alinare, un alt capitol care ma doare.
???????????????????????????????????????????????????????????????????

marius spune:

Ufff ce supriza neplacuta...si neasteptata. E destul de greu de raspuns pentru ca tot ceea ce se poate deduce este doar prin filtrul celor scrise de tine. Sincer automat m-am dus sa vad ce varsta are fiica ta. Un an si jumatate. Pe de alta parte tie iti place echilibrul (lucru pe care l-am dedus si cu alte imprejurari) ceea ce pt mine denota faptul ca nu esti obisnuita sau nu prea doresti (agreezi)schimbari radicale. Reactia ta este foarte prompta, ceea ce imi confima un pic ceea ce am presupus. Scrii de asemenea ca fetita ta se descurca bine intr-un mediu de copii deci are comportamentul pe care ti-l doresti si cu care erai(-ti) obisnuita(-ti). Inseamna ca reactioneaza asa la mediul din familie. Te exprimi ca nu (mai) doreste sa stea cu tatl ei sau ca evita oricum acest lucru si asat coroborat cu stresul cotidian pe care il remarci si tu mie imi ridica alte intrebari. Sotul tau cum se comporta in familie in ultimul timp? Dar tu? Dar voi intre voi? Spu ca nu esti obisnuita cu ideea ca fiica ta sa nu renunte la un lucru pe care il interzici si acum nu numai ca nu renunta dar si tipa. Intrebarea mea este doar tipa in semn de protest sau isi doreste acel lucru adica il vrea? Nu e de cord cu tine sau doreste obiectul? E foarte mare diferenta. Tipa si cu alte ocazii? Daca un copil sua persoana din afara procedeaza la fel cum reactioneaza? Tipa si atunci sau nu? Daca tipa si in aceste cazuri poti sa o moderezi cu blandete, varsta de 1 ani si jumatate pina la 2 ani jumatate chiar trei sunt perioade de explorari ale lumii de afara. Multi copii au personalitate foarte puternica ceea ce e definitoriu pt toata viata dar poate degenera in "asa am eu chef deci asa vreau si trebuie sa fie asa" ceea ce poate fi neplacut. Daca insa nu tipa decat doar in familie cum s-ar spune cred ca in locul tau as deveni foarte atent in relatiile de familie si as avea o discutie cu partenerul(taticul) pentru a gasi solutii. Se poate sa si gresesc pt ca este si la o varsta in care isi manifesta dezacordul prin tipete, loviri din picioare si plans. Ce sa spun, blandetea cred ca ar fi cel mai bun instrument dar as evita alintarile sau recompensele, m-as juca cu ea mult mai mult pt ca prin joaca se regleaza foarte mult relatiile cu un copil. Copiii, adora joaca dintotdeauna. Sigur vor mai fi situatii cand vor fi lucruri ce sunt interzise si raspunsul trebuie sa fie ferm chiar si cu protestele de rigoare dar as deveni un fel de radar in semsnul ca as evita sau deraia aceste posibilitati cat se poate. Evitarea e mult mai buna decat confruntarea. Btw de ce nu mai doreste sa stea cu tatl ei? In ce sens nu doreste? Cum se manifesta refuzul? Sotul tau este un om nervos? Sau obosit? Cat timp se joaca cu Celine intr-o saptamana? Celine doarme doar singura in camera? Are jucarii preferate si daca da cate un sau mai multe si in ce consta(au) aceste jucarii? ce nu ii place sa faca? cumse manifesta descarcarea furiei pe caine in ce mod? cainele cum reactioneaza? dar tu? dar sotul tau?

Marius

dodo spune:

Nu-ti face griji, o sa treaca. Si al meu are aproape 2 ani si iti spun din experienta si din ceea ce am invatat la un curs de childcare assistant. Este perioada numita aici "toddler's tantrum" - adica perioada de nabadai, cind cauta sa se descarce de energia din ea. Deoarece nu au inca un vocabular, urletele si tot felul de fite reprezinta metoda lor de descarcare. Pe de alta parte, asa cum ei sint niste mici parsivi, cerceteaza limitele- asta inseamna pina unde i se permite sa-si faca de cap. In grupul de copii, simte ca e pe un teritoriu pe care nu-l stapineste si atunci este circumspecta, se conformeaza regulilor de acolo dar acasa....pe cai si da-i bice!!! Trebuie sa ai rabdare, cum am spus, pe masura ce va invata sa vorbeasca si mai ales sa inteleaga de ce nu e bine sa faca ceva, tu trebuie sa ai o atitudine pozitiva- limbaj pozitiv, nu cuvinte de genul "nu ai voie asta"-foloseste ceva la modul "hai sa facem asa"- bineinteles cu totul altceva decit vrea ea si astfel ii deturnezi atentia de la lucrul interzis. Ofera-i sansa sa aleaga ce sa faca si astfel o faci sa exploreze lucruri noi. Mai intreaba-ma daca vrei sa stii mai multe. Succes si nu dispera, rabdare!

adriana spune:

Da Ari
si eu stiu ca de pe la 18 luni pana la 2 ani se instaleaza peroiada lui "Nu" si "Vreau aia" spuse pe tonuri poruncitoare si plangacioase... Perioada se mai numeste "the terrible 2" referindu-se la exact simptomele descrise de tine. Probabil ca s-a agravat si cu boala tatalui si nevoia de atentie, iubire, echilibru in familie(oricat de micuta, tot simte ca nu mai e ca-nainte, ca ceva se intampla..)
Ar fi bine sa mai stea si altcineva cu ea, un bunic, bunica, care are rabdare sa-i explice si sa nu se infurie, ca tu sa te ocupi de sotul tau care si el are nevoie de atentie... Cred ca ti-e foarte greu...
Daca ar fi in puterea mea te-as ajuta, dar suntem prea departe..
Iti doresc sa ai putere sa le duci pe toate si sa-ti ajute Dumnezeu sa treci peste acest episod greu..
Curaj

ponicid spune:

Cred ca este o simpla coincidenta intre boala tatalui si modificarea comportamentului fetitei.
Eu patesc la fel cu fetita mea de 1 an si jumatate. Exact la 18 luni l-a luat pe Nu in brate si nu mai vrea sa faca nimic de buna voie. Ne infrunta,plange violent cand nu ii satisfacem un capriciu, vrea sa manance singura desi nu poate prea bine, refuza mancarea, etc.


Daniela, mamica de Ana-Maria

n/a spune:

Ari ati intrat in faza lui "terrible 2", cum ti-a zis si Adriana ... simptomele le recunosc foarte bine ... si pe Sara au apucat-o pe la 16-17 luni, de fapt de atunci am inceput sa-i zic in loc de Bobocel, Monstruletz ... nu face decit ce vrea ea, URLA daca o "contrazici", arunca cu jucariile, ne mai si plezneste din cind in cind,samd, am o lista intreaga ... in magazine sau pe strada e teroare, dar mai nou am descoperit ca daca intra cineva strain in vorba cu ea, se potoleste imediat, asa ca am ajuns sa le rog pe vinzatoare sau clientii din magazine sa vorbeasca cu ea cind incepe cu fitzele ... dormitul la prinz e precedat de tipete, dat din picioare si aruncat absolut tot din patut, dar se potoleste daca stau linga ea si ii cint un cintecel sau ii spun o poveste ... si culmea ca face asta numai cu noi ... la gradinitza e un "inger", nu-mi vine sa cred cind citesc rapoartele educatoarei: acolo castronul cu orez nu zboara la Pooh in cap, jucariile nu sunt pe post de "rachete Patriot", spalatul pe fatza e o placere (si acasa urla de zici ca-i smulg pielea bucatica cu bucatica), la prinz isi ia pernita in brate si adoarme in 10 minute ...
In legatura cu dependentza fata de tine, e normal, zic eu, mai ales ca voi doua sunteti mai tot timpul impreuna ... si Sara il adora pe Daddy si ii place sa se joace cu el, dar sa fiu si eu in preajma ... daca nu sunt acolo, incepe sa ma caute prin toata casa, iar daca sunt plecata, mi-a zis sotul, ca se joaca cit se joaca si apoi e din nou la usa si zice "Memi?" ... de adormit seara, numai cu mine adoarme, daca nu sunt sa-i spun noapte buna si sa ne jucam putin, nu adoarme, sta in patutz si plinge "memi,baby, memi, baby" ...
Deci eu zic sa stai linistita, ca e normal ... eu una m-am linistit de tot, cind am avut petrecerea de ziua ei la gradi si am vazut alti copii, muuuult mai zvapaiati decit ea ... Doamne, Doamne!

iris spune:

ariadne,stai linistita, intrati si voi in zona taifunelor, e cea mai grea incercare prin care am trecut pina cum de cind cresc plodutzele...ma termina s-o vad ca turbata, in plus inca nu va intelegeti , limbajul nu e atit de dezvoltat; trebuie sa ai rabdare, sa fii blinda dar si ferma, vei avea parte de mici crize de isterie cind vei spune Nu, dar daca vei fi constanta in respectarea regulilor, a programului, vei vedea ca dupa citeva crize va accepta; eu ti-as spune ca cel mai important e programul; daca e de somn, pai du-o in pat, poate sa urle putin, dar daca e obosita va adormi, si tot asa in toate celelalte activitati; fii putin atenta, s-ar putea sa i se modifice si programul de somn, daca vezi ca nu doarme la prinz, poate ca se trezeste prea tiziu dimineata, poti sa incerci s-o trezesti mai devreme dac vrei sa doarma la prinz la o ora rezonabila - ai si tu nevoie de o pauza, nu?!!!
se pare ca e o faza mai mult sau mai putin puternica prin care trecem toti; ti-am zis , pe mine m-a terminat...si am dat-o la gradinita si pentru ca nu o mai suportam asa hiriita toata ziua, aveam impresia ca face dinadins..si ma simteam cumplit de vinovata,,,,dar totul a trecut..acum cind o mai apuca pe sara crizutele, ca si ea creste, nu? imi spune, "sara e micutza, ...asa fac copiii mici..." si vad ca acum privesc aproape cu indiferenta aceste crize - o iau pe sus si facem ce trebuie....;
asta e , trebuie sa o invatam si pe asta!

Danza spune:

Nu cred ca sunteti voi vinovati pt. comportamentul si reactiile Celinei. Cert e ca si ea e un omuletz si simte ca situatia e mai incordata si mai complicata in casa de cand cu boala sotului tau, dar capriciile ei sunt cu siguranta din cauza varstei si a autoafirmarii.
Acum se naste EU-l propriu si necesitatea de a se opune tuturor din jur. Si copilul meu Danutz are 1 an si aprope 5 luni si face la fel. Cat e cu dadaca acasa, e ingeras, adoarme in 5-10 minute (!2 reprize pe zi a cate 1.5 ore), papa bine. In schimb cat e cu mine, isi arata fitzele la fiecare pas. Daca ceva nu-i convine arunca masina (chiar daca i-am cumparat-o 30 min in urma), scoate casetele video din masuta, rupe cartile, isi rastoarna masuta la care mananca, imi deschide toate sertarele si scoate tot felul de lucruri de acolo. Si eu eram disperata la inceput, chiar am ajuns si sa plang din cauza asta. DAr dupa, am inteles ca trebuie sa-l iau cu binisorul. Si din cate am incercat pana acum, cel mai bine il calmeaza cititul: ii citesc poezioare, comentam impreuna desenele, ii pun CD-ul preferat sau ii pregatesc baita, care are o putere de relaxare enorma (al meu cel putin poate sta si o ora in apa). Gaseste-i si tu puctul sensibil si vei vedea cum uita de fitze si se transforma inapoi in copilul dulce care era inainte

Cu drag,
Danza, mami fericita a lui Danuz

paginuta personala: http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Danza

Cristina spune:

Fetelor, sa nu cumva sa credeti ca de la 3 ani se schimba ceva. Aceleasi crize de personalitate, acelasi NU hotarat, aceleasi tipete... offffffff. Sanziana are un vocabular foarte dezvoltat, o iau in brate si "dialogam": mami, nu-i frumos asa, cuvantul asta este urat, nu-i frumos sa tipi, nu bate papusile, etc. Ii zic: mami, ai inteles? Daaaaaaa, zice ea, si cand nu-i convine ceva, o ia de la capat. Sant insa momente cand cedeaza, dar "putin mai incolo", nu imediat, trebuie sa ne arate "cine-i seful", nu?! Este tocmai perioada in care testeaza limitele. Si daca cedezi in chestii esentiale, vai si-amar. Eu mai cedez uneori, dar numai in chestii minore (ii mai dau o bomboana, de exemplu). Trebuie sa castige si ea cateodata......

Andrada spune:

Baitelul meu are un ursuletz favorit, Tete, fara de care nu merge nicaieri (mall, Romania, baie, in pat etc). Pe la virsta Celinei incepuse sa-l bata, sa-l trinteasca, sarea pe el, il pupa cu naduf, il stringea de git, il lua de bot, tot tacimul. Ne-am ingrijorat amindoi, si cum am norocul sa am doua surori invatatoare (una e si psiholog), am dat fuga sa le intreb. Dupa cum au spus si ceilalti se pare ca agresivitatea si frustrarile sint normale la virsta lor, si ca daca n-au,atunci chiar tu trebuie sa le creezi un obiect, o situatie in care sa-si poata "relaxa nervii". O perna in care sa bata cu bita, bile pe care le pot arunca, etc. Ideea era ca agresivitatea lor e raspunsul la agresivitatea lumii pe care o chiar descopera. Cu timpul vor invata sa raspunda altfel si sa-si creeze singuri mecanismele de relaxare. Iar cei care-i invadeaza cel mai sensibil lumea lor, nu sinteti voi, cei care o chiar creati si linga care se simte in siguranta, ci ceilalti copii. Ei pot fi concurentii,inamicii si mai tirziu prietenii lor. Cu ei au de incheiat socoteli, dar la noi vin pentru refulari, pentru ca nu stiu altfel. Nu stiu daca m-am facut inteleasa, dar cred ca descoperirea asta incetul cu incetul, si umplerea golurilor cere timp si rabdare
Andrada

iris spune:

m-am "scolarizat" iar citind "cum sa devenim parinti mai buni" si mi-am re-amintit ce sfat bun e acolo: cind vreti sa dezvatati copilul de a face ceva rau , cu agresivitate, incercati sa nu folositi cuvintul NU, cautati sa folositi numai propozitii, fraze , indemnuri poztive, se pare ca asta are efect mult mai bun, pentru invatare-dezvatare cit si pentru evitarea crizutzelor...

de ex. - va dau exemplul asta pentru ca mi se pare ca la sara mea a functionat: o apucase asa un bizdic sa o traga de par si de haine pe , sara are 1 an si 5 luni; daca ii spuneam sa nu faca asa, rinjea fericita si bang, de la capat! i-am aratat sa faca "draga, draga" sa mingiie, si doaaaaamne ce draguta a fost zilele trecute , a inceput sa ne mingiie pe toti, si sa se lipeasca de noi...pina acum doar noi o mingiiam si o imbratisam, dar de acum e reciproc, si eu una m-am inmuiat cu totul! si fata de alti copii la fel face, foarte rar sa ii mai loveasca;