arta conversatiei

conchita spune:

quote:

---

Originally posted by myrrha
Pentru ca vad ca mai multe dintre voi sint plecate din tara, pot sa va intreb daca voua vi s-a parut grea la inceput conversatia cu autohtonii?

---

puahaha, nu vrei sa stii. :)) caci accentul a tinut loc de orice, mai ales cand voiam sa zic una si iesea alta. bref, au fost hilare conversatiile astea. greu? nu mi s-a parut greu deloc, pentru ca aici lumea intra in vorba usor. am fost suspicioasa, si asta cred ca se vedea clar, de aceea poate nici n-am pastrat prieteniile de inceput.

ii dau dreptate Lenei cu manipularea, si nu numai in vanzari, ci in viata de zi cu zi. nu echivaleaza nimic, cred, puterea cuvantului.

Niccostea, cu asa semnatura si sa zici ca ti se par penibile subiectele de discutie la care te gandesti? nu se poate, nimic nu e lipsit de importanta atata vreme cat te priveste pe tine si impartasesti ce te intereseaza cu oamenii care tin la tine, te apreciaza, te respecta sau vor pur si simplu sa se apropie de tine. deschide orice subiect vrei, ca iti vei da seama de la inceput daca partenerul de conversatie e interesat sau nu. nu e un capat de tara daca nu, sunt altele o mie care asteapta sa fie discutate.

scarmanus spune:

Va fac o marturisire: am fost o timida la superlativ mai toata viata. In facultate, cand trebuia sa fac o prezentare ma faceam rosie ca racul, de emotie imi apareau eruptii de pete rosii pe gat, pe fata, dardaiam, nu alta. Imi apaream penibila in proprii mei ochi. Nu am tinut niciodata sa ma fac remarcata, nu am tinut niciodata sa am o parere spusa sus si tare. Ce m-a salvat a fost cititul si curiozitatea de a afla lucruri noi. Asa m-am trezit candidand pentru bursa la Master, pentru joburi. Obligata fiind sa ma "vand" bine, am reusit intr-un final apoteotic sa ma scutur de hainele cele grele si sa imbrac hainele noi. Ce va povestesc nu are relevanta prea mare, dar as vrea sa sublinieze ceva foarte important: a conversa natural se face cu exercitiu, nu cred ca e exagerat a spune ca e o arta.
Asha, carevasazica limbajul trupului. Pai sa stiti ca de fapt in proportie de 80 % noi comunicam non-verbal, adica gesturi, priviri, miscari ale corpului, etc. Aaa, ce facem cu mainile la un party din asta formal? Pai, daca le incrucisam cream inconstient o bariera pentru interlocutor. Daca le tinem drept pe langa corp sutem ca niste maimute fara expresie, iar daca le tinem in sold dam de inteles ca facem avansuri sexuale sau cel putin trimitem un semnal agresiv. De aia am zis ca intram in belea daca nu stim ce sa facem cu mainile. Ia faceti un exercitiu de observatie si vedeti ce semnale va trimite interlocutorul vostru prin diferite pozitii ale mainilor. Voi intre timp tineti-va de un pahar si ati scapat pe jumatate

Va pup, iertati-mi logoreea.

scarmanus

Pisicile mele
Gradina mea
_
Sa nu lasi nici o zi sa treaca fara sa faci sau sa auzi ceva frumos.

myrrha spune:

Ei, ce bine ma simt acum dupa ce am vazut ca si altii au (avut) probleme ca mine
Scarmanus, te concuram bine in timiditate acum citiva ani , dupa care am crezut ca m-am vindecat, erau din ce in ce mai putine situatiile in care nu faceam fata; dar de cind am venit aici (se fac 7 luni in curind deja!), poate si pentru ca sint fortata de imprejurari sa stau mai mult cu nasul in carti si sa ies mai putin, ma simt din ce in ce mai greoaie si mai ... neaerisita la minte

Conchita, acum vreo doua saptamini mi s-a intimplat asa o faza nasoala, si inca pe email (nu-mi imaginam ca as avea putea pati ceva in scris, acolo eram sigura ca ... cad mereu in picioare!) Imi "picase" si mie o meditatie si eram fericita nevoie mare, am comunicat cu fata prin email (fara sa ii atrag atentia ca nu sint native speaker) si am stabilit o intilnire la un loc propus de ea, the hart sculpture. Eu eram foarte sigura ca e vorba o cladire impunatoare din campus, pe nume Hart House si am asteptat degeaba linga o sculptura de acolo; a urmat apoi un schimb scurt de emailuri cu respectiva, care imi explica ironic ca sculptura linga care am stat eu doar dintr-un punct de vedere suprarealist putea fi o deer! Sa va mai spun cum m-am repezit la dictionar sa constat ceea ce banuiam, adica ca hart = cerb de cinci ani.
(continuarea e ca am pierdut meditatia si m-am cufundat intr-o depresie)

Lena, tocmai ca nu de compuneri e vorba aici, ci de conversatie pe bune, folosind tot ce ai in dotare, inclusiv si, cum zice Scarmanus, mai ales corp (care nu se prea vede in scris ). Asa ca... scrie fara sa-ti faci griji de compozitie

pentru mine ar fi raiul de pe lume daca am fi obligati sa ne conversam numai in compuneri

lena spune:

ok, mai departe...

1. a nu intrerupe- e mare lucru sa nu intrerupi o persoana in mijlocul propozitiei, caci s-a dus buna lui dispozitie, se simte prost, etc, etc...cel mai bine astepti sa termini o fraza si atunci rapid te "strecori" cu ceva politicos, nici macar sa nu-i dai te banuit ca deja esti plicitisit de moarte si scapi...tactica personala: il fac pe celalalt sa realizeze ca a fost extrem de placut de conversat cu el, as vrea sa repetam figura, dar acum au intervenit altele din pacate, si uite asa pleaca omul fericit ca nu i-o trantesc in nas ca nu mai am timp.

2. limbajul trupului- nu mai repet ce-a spus Scarmanus...cateva aprecieri perosnale: ma uit in ochii oamenilor, dovada de atentie, incredere, cum a spus si Conchita-empatie...nu ma balangan sau imi tzin mainile in buzunare, incerc sa am o atitudine relaxata, ca la balet dar fara poza

3. tonul face muzica - eu am o voce sexy...hehe...asta fuse off-topic, dar in orice caz incerc sa am un ton cald, primitor, cu cat pari mai rece cand discuti cu atat se blocheaza persoana respectiva...orice voce ai avea, eu zic "indulceste-o"nu excesiv sa devina siropoasa, nici asa ca le creste glicemia brusc la interlocutori

off-topic: pe vremea studentiei mele cand eram secretara, aplicam intotdeauna una din legile marketingului: zambeste la telefon, de ajunsese seful sa zica ca el nu ma promoveaza ca asa il cauta si pe el, lumea mai des!

hai ca mai imi updatez ideile si mai intru sa va impartasesc din experientza intr-ale conversatiei.

Lena

niccostea spune:

Conchita, semnatura mea e un mesaj adresat mai ales mie (uite, asa, de egiosta ce sunt!!!)... As vrea eu sa reusesc sa-l aplic si sa ma comport in consecinta. Pana una-alta fac pe desteapta si dau sfaturi la altii ca e oricum mai usor.
pentru Lena... ca si mie imi prinde bine ca face ea acolo...


Optimistul e mai aproape de Adevar.

scarmanus spune:

quote:

---

Originally posted by myrrha
Eu eram foarte sigura ca e vorba o cladire impunatoare din campus, pe nume Hart House si am asteptat degeaba linga o sculptura de acolo; a urmat apoi un schimb scurt de emailuri cu respectiva, care imi explica ironic ca sculptura linga care am stat eu doar dintr-un punct de vedere suprarealist putea fi o deer! Sa va mai spun cum m-am repezit la dictionar sa constat ceea ce banuiam, adica ca hart = cerb de cinci ani.
(continuarea e ca am pierdut meditatia si m-am cufundat intr-o depresie)

---

Myrhha, ai fost prea aspra cu tine insati. Orice, numai nu depresie dintr-un fleac. Ce daca ai gresit locul intalnirii, in fond e imposibil sa cunosti deja toate poreclele sau numele cladirilor si locurilor dintr-un oras pe care-l cunosti de cateva luni doar. A fost o coincidenta de nume la care nu te-ai gandit, simplu.
Lena, bine zici tu de suras, chiar si la telefon, caci deja ti se schimba tonalitatea vocii cand zambesti. Am observat ca un suras inaintea a orice altceva face mai mult decat o conversatie precisa ca un bisturiu, fara cusur. Te destinde pe tine si pe interlocutor, asa ca se porneste de la un alt nivel cu conversatia. Am intalnit si oameni care nu ar scapa un zambet, Doamne fereste, cu care am avut conversatii dificile, chiar nereusite.



pisici si flori

myrrha spune:

Astazi am un dinner de sfirsit de an (aici profesorii isi invita studentii la sfirsit de semestru, nu invers, cum faceam noi in Romania...) asa ca o sa incerc sa pun in aplicare ce am invatat de la voi (si sa vin cu noi intrebari). Din fericire, o sa fie o masa, asa ca scap de teroarea miinilor si a plimbatului politicos printre oaspeti (cu incheierea nejignitoare a conversatiei, care mi se pare cel mai greu de reusit)
Mie mi se pare ca o conversatie imi reuseste atunci cind subiectul de discutie nu saraceste pe masura ce vorbim, ci evolueaza, creste, intinde picioruse noi (atunci mi se pare ca dispar toate regulile, ca totul e asa cum trebuie sa fie, ca vine de la sine etc). Observ ca toate conversatiile informative sint condamnate din fasa (pui intrebare, ti se da raspunsul... si gata????); o conversatie informativa ar trebui sa fie un inceput, nu, un pretext de "agatare" a unei persoane care te intereseaza; ce trebuie facut dupa aceea, sa insisti cu subiectul respectiv, sau sa incerci sa gasesti o cotitura spre alt subiect?
Suna cam idioate problemele astea, in Romania nu ma prea gindeam la ele...

myrrha spune:

Mi-a venit si raspunsul la intrebarea de mai sus, si ma bucur foarte tare de descoperire , dar astept sa va aud si pe voi...

Apropo, stiti, cind eram mica aveam in biblioteca Arta conversatiei de Ileana Vulpescu, si imi aduc aminte ca ma fascina titlul, dar de fiecare data cind incepeam cartea, eram dezamagita si o lasam balta la un moment dat (pe vremea ceea apreciam cartile in functie de cite semne de dialog erau pe pagina)

lena spune:

ok...another chapter,

De exemplu cu necunoscutii eu incerc la inceput ceva care sa nu-i timoreze, de unde stiu ca ei nu sunt la randul lor timizi, sau speriatzi la fel ca mine ...ma uit la ei, evident, subtil, nu fatzis ca si cum i-as scana...aoleuuuuuu mi s-a inatmplat sa se uite asa cineva la mine, cred ca si voua...si prima mea reactie a fost sa ma uit fffff urat si evident scanand inapoi ...deci finutz, vad cum este persoana respectiva si cum s-ar zice incerc marea cu degetul...abordez un subiect neutru (nu vremea- ala e luat de prin romane, desi recunosc cu mana pe inima l-am folosit de cateva ori in viatza si da rezultate!)

Naturaletzea zic eu detensioneaza perfect o atmosfera rigida...am fost la multe mese de afaceri si de multe ori, oamenii sunt incordatzi se gandesc ca trebuie sa dea bine, sa aiba poza...ei bine eu stand la masa cu o tipa-manager la o mare mare companie, dar eu habar n-aveam, ii zic sfioasa: stitzi mi s-a dus firul la ciorap, si tocmai ca eram asa fericita de achizitia mea, ma scuzati, dar trebuie sa ma duc pana la baie, sa-i schimb cu ceilalti din poseta, sper sa nu remarce cineva!....atat de incantata de idee a fost tipa, incat a venit cu mine la baie sa-mi spuna ca uite si ei i s-a intamplat asta, dar nu avea o pereche de rezerva si am inceput sa glumim si sa radem...pana la urma am aflat cine era persoana si mi s-a facut rau, caci eu o abordasem ca pe cineva ffff comun!

mai revin,
Lena

niccostea spune:

Lena, imi amintesti de o prietena care, intr-un cadru similar, l-a intrebat "cum va numiti?" pe fostul sef al firmei la care lucreaza
Cat despre naturalete... da, dar cum sa reusesti sa fii natural??? Ca parca mai zilele trecute va povesteam despre cat de penibil mai simt in situatii in care si eu si interlocutorul avem creierele "albe" (cum zicea cineva pe forum) si se asterne o tacere...
Unde mai pui ca imi amintesc de toate gafele pe care le-am facut (eventual si pe cele facute de altii in situatii asemanatoare) taman cand sunt intr-o situatie in care as putea face o gafa? Si atunci mai ia naturalete de unde nu-i! Poate aveti voi ceva trucuri pentru naturalete in situatii pretentioase... ca asta cu ciorapii merge, dar daca e un barbat alaturi, de ex... ce mai poti sa faci? Ca doar n-o sa-i povestesti si lui despre ciorapii proaspat rupti?
la toata lumea!

Optimistul e mai aproape de Adevar.