Plang din orice...help !

Va rog sa ma ajutati intr-o problema...la care eu nu pot gasi explicatii...

Am observat de cativa ani incoace (2-3 ani) ca ma imi dau lacrimile la toate faze puerile din filme romantice la care alta data nu schitam nici un gest, la inchipuiri de-ale mele, cand ma gandesc la parinti sau la viitorii mei copii, la aproape orice subiect frumos pe care il citesc pe forum, indiferent de ceea ce trateaza, si la tot felul de alte chestii care in mod normal nu cred ca ar face pe cineva sa boceasca!?

De ce oare a aparut sensibilitatea asta? Si cum as putea sa scap de ea?

karmen spune:

Oana,
tu trebuie sa descoperi explicatia, pentru ca iti cunosti viata. Trebuie sa se fi intamplat ceva in ultimii ani, un eveniment stresant, traumatizant pentru tine care te-a afectat mai mult decat ai realizat atunci. Sau poate ai o personalitate predispusa la depresie, adica o sensibilitate afectiva crescuta, un tonus muscular scazut, apetit scazut pentru distractii, simt exagerat al ordinii, retragere in sine, izolare, etc.
Trebuie mai intai sa descoperim cauza, apoi gasim si solutii.
Cu bine.

Carmen Ghilescu

georgescu oana spune:

Si daca ai astfel de inclinatii pe care le-ati mentionat ce ar fi de facut?

Oana si Maria Alexandra(17.04.2004)
Martie-Aprilie

oanaiasi spune:

Nu stiu nici eu de unde a pornit sensibilitatea asta...pt ca sunt o persoana destul de vesela si plina de viata - o ranjita si o hlizita..in mare parte a timpului! Nu sunt o impatimita a distractiilor! Dar nu sunt nici o persoana introvertita. Intradevar am cateva probleme de genul fricii de singuratate sau un dor accentuat de parinti ...dar chestiile astea sunt normale cred!

Si totusi daca vad un catel de care mi-e mila , plang!
Daca vad o faza ,chiar si una stupida, la Surprize Surprize , plang!
Ma mai uit pe forum la mamicile si bebeii lor si plang!

Imi dau lacrimile si fac eforturi mari sa ma abtin...dar nodul in gat mi se pune asa de tare ca nici nu mai pot respira cateodata.

Nu mai inteleg...

assa spune:

Oana parca m-ai descis pe mine , cea de acum cativa ani. Sigur dorul de parinti cum ai spus tu si frica sunt doua motive suficiente care sa-si lase amprenta asupra ta. Sfatul meu este sa iei ceva minerale o perioada de timp, sa iesi mai mult , sa socializezi si sa le mei lasi incolo de probleme! Adica imnpune-ti sa nu se repete. Cand simti ca se intampla constientizeaza imediat si o sa-ti revii.Si eu sunt tot o hlizita, dar o perioada lunga de stres ma schimbase complet. Acum iar sunt cu gura pana la urechi de mi-e si frica sa nu patesc ceva de atata ras...Dar am tras ceva de mine sa-mi revin.
Te pup si hai incearca , ca doar n-o fi subconstientul mai tare ca tine!!!!!

oanaiasi spune:

am mai incercat multe...sa ma abtin; sa imi impun sa nu mai fiu asa...si imi zic tot timpul ca nu am de ce ....si chestia de care imi e cel mai frica este ca atunci cand intr-adevar se va intampla ceva serios voi ceda psihic... ma intreb ce o sa fac dupa o sarcina?!
si mai sunt alte si alte exemple.

Imi amintesc ca la un moment dat am fost f aproape de o depresie. La inceputul unui an universitar am stat o saptamana pe drumuri ca nu aveam cazare si asta se intampla cu un frate care deja se cazase si o verisoara care locuieste in Iasi....si nici unul nici altul nu m-au primit la ei.
Atunci am simtit ca innebunesc! Si eram la fata alba tot timpul, cateodata cianotica si ma durea capul asa de tare...ca imi venea sa il arunc! Sa fie oare de atunci?

miau-miau spune:

si eu ma smiorcai la catei mici, picicutze, pasarele, copii mici cu mamici, situatii in care intuiesc ca exista o frumusete de trairi, acte de devotament, eroism, etc in filme. Dar nu cred ca am o problema. Zic mai degraba ca vibrez cind gasesc o farima de sublim (in viziunea mea). De ce as vrea sa ma schimb? Ce daca toate astea par reci pentru altii si reactia mea penibila? Ei sint opaci, eu am gasit frumosul.
Sau sa trec pe pastile?

gicutza spune:

Pai daca-ti spun ca eu plang si cand ii cant piticului meu "Omul nostru de zapada/Veseli vrea ca sa ne vada" ma crezi?
Si eu plang din aproape orice... si nu sunt o persoana nefericita... dimpotriva..
Uneori plang de oboseala... cand eram studenta si stateam nopti intregi sa invat, mai tarziu cand lucram in radio si aveam emisiuni noaptea... si ma durea capul cumplit... imi provocam plansul pt. ca stiam ca ma linisteste... de obicei puneam The Final Cut cu Pink Floyd si hop! si lacrimioarele!
Acum am ajuns la concluzia ca asa sunt eu... mai sensibila... ca mari tragedii in viata nu am avut... poate doar moartea tatalui meu care nici in ziua de azi nu o inteleg. Dar nu pot da vina pentru starile mele emotionale pe un eveniment singular cu atat mai mult cu cat ele existau si inainte!
Uneori plangeam chiar si cand ascultam o piesa cu Tiesto

Sa traim bine!

numeioana spune:

Ce coincidenta! Si eu lucrez la radio si sunt la fel de sensibila ca voi. nu sunt introvertita, nu sunt retrasa, ci doar ma impresioneaza mai mult lucrurile care ar trebui sa impresioneze pe toata lumea. Si plang cand va d copii haiosi, cand imi spune finuta mea "draguta mea", cand vine alergand la mine sa ma ia in brate si sa ma pupe...cand imi zice iubitul ca ma adora, ca sunt cea mai frumoasa. Ce sa fac daca ma impresioneaza toate astea?!

Ioana

malina_mircu spune:

poate pt ca cu varsta invatzam sa apreciem cu adevarat chestii care pot prea neinsemnate? eu de ex sunt f sensibila la reactiile celorlalti daca simt emotie puternica la cineva imi dau si mie lacrimile.

pupici
Malina siDanutz (5 aprilie 2004) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=35266" target="_blank"> povestea nasterii

ALDONA spune:

Asa suntem noi femeile ,mai sensibile!Si mie mi se intampla la fel, mai ales dupa ce am nascut.Consider ca asta nu este o problema,ci o descarcare emotionala.Si trebuie sa recunosc,ca tare bine ma simt dupa aceea.
Multa sanatate si numai bine!Aldona