Aripi de inger... deschise spre cer!

Vreau sa va spun ca am citit cu mult interes toate subiectele voastre si cu lacrimi in ochi, imi aduc aminte prin cate incercari am trecut ca si voi pentru a strange in brate copilul mult dorit!
Nici nu stiu cum sa incep, cu inceputul desigur!
Am terminat facultatea, am cunoscut un baiat minunat (pe Radu, actualul meu sot),ne-am casatorit si bineinteles aveam in plan,un bebe.
Un bebe dorit atat de noi, cat si de mamele noastre, deoarece nici eu nici sotul meu nu mai aveam tatii langa noi,ne priveau din ceruri...
Nu am facut niciodata vreun avort, nu luasem niciodata anticonceptionale si, din momentul in care ne-am hotarat sa facem un copil,a aparut calvarul!
Prima luna, incercari peste incercari, finalizate fara succes.
Prima deceptie! -dupa care au urmat altele, nu o luna ,nu doua, nu un an sau doi ci 6 ani de tratamente. In acesti ani, eu nu ma mai recunosteam. Ajunsesem sa plang pe strada vazand mamici cu copii in brate.
Fara sa vreau am simtit sentimentul de invidie.
Acum, privind in urma, imi revin in minte amintiri dureroase, dar, cu toate ca imi este greu, trec peste ele, dorind sa va incurajez, pe voi, cele care considerati, ca si mine, ca merita sa facem orice sacrificiu, pentru a putea trai acea clipa miraculoasa in care sa-ti tii copilul mult dorit la piept!
Am inceput in Timisoara, la Dr.Munteanu, toate analizele si tratamentele, de la dozari hormonale pana la histerosalpingografie, laparoscopie, inseminari artificiale, ratate de mai multe ori.
Organismul meu o luase razna, de la 60 de kg. ajunsesem la 94, din fosta Miss, eram de nerecunoscut.
Dar nimic nu m-a putut opri sa sper, ca poate intr-o zi, D-zeu se va indura...
Nu va pot spune cate dureri fizice si psihice am indurat caci nu v-ati putea imagina.
Cine ar fi crezut ca un cuplu de tineri sanatosi si frumosi,nu-si pot indeplini misiunea de parinti.
Dupa ce am facut ultima hemoragie, de care nu vreau sa-mi aduc aminte si dupa ce am fost la cei mai renumiti medici din Timisoara, cerand mai multe pareri, am aflat ca trebuia sa fac o pauza.
Intr-o seara, exasperata fiind, am cazut in genunchi si din toata fiinta mea, din tot sufletul meu, m-am rugat la D-zeu.
Intr-un fel anume, cum nu mai facusem niciodata, simplu si clar:
Doamne, iti cer un lucru bineplacut tie, un copil, de ce nu ma auzi?
Din acea clipa, viata mea s-a schimbat.
Am inceput slujbele la o Manastire Sag-Timiseni,la calugarul Mihai,pe care il voi pomeni in toate rugaciunile mele. Din 40 in 40 de zile mergeam acolo si am simtit ca D-zeu se va indura pana la urma, dar mai ales, am recapatat curaj si speranta, pentru a nu abandona acest vis!
Acolo era puntea mea de legatura intre cer si pamant, acolo puteam sa inchid ochii si sa-mi imaginez macar pentru o clipa, cum ar fi sa tin in brate un bebe.
Dupa 6 ani, intr-o seara, dupa ce am citit din Acatistier, Rugaciunea lui Ioachim si Ana, un vis mi-a schimbat viata!
Nu stiu nici acum daca a fost un vis, sau o revelatie.
Am visat ca eram in vizita la un orfelinat.
A doua zi, mi-am luat sotul de mana si asa am facut. Desi Radu, nu era pe deplin hotarat sa adoptam un copil, era pana la urma o solutie, pe care sotul meu , din prea multa dragoste, nu mi-o putea refuza.
Acolo, la Leaganul de copii, am zarit o fetita creata ca mine,cu ochi mari si negri, afland ca nu era botezata.
Am fugit, am cumparat trusoul, am adus un preot si am botezat-o cu numele ANDRADA.
Eram nasii ei si speram sa nu ramanem doar parinti spirituali, ci s-o adoptam. Avea atunci doar 3 luni.
Pana la 1 an si 4 luni, o vizitam zilnic, ne jucam cu ea, o scoteam la plimbare, iar directoarea, cunoscandu-ne situatia, ne-o dadea acasa de vineri pana duminica.
Aceasta fetita, m-a ajutat sa ma regasesc, sa-mi revin si am hotarat sa o adoptam. Dar acum, ATENTIE!
Intr-o zi, ducandu-ne sa o scoatem afara, directoarea ne-a intampinat cam nelinistita si ne-a spus sa fim tari, ca-i pare rau ,dar ANDRADA noastra, urma sa fie adoptata de o familie din strainatate cu o situatie financiara mai buna decat a noastra!
Fetelor, am simtit ca cerul cade pe mine, am tipat, am plans din rasputeri, cat de nedreapta este viata.
Intrasem in acea stare de criza si nu ma puteam impaca cu ideea ca n-o sa-i mai pot vedea ochii mari si negri, ca nu voi mai putea sa-i mangai parul cret niciodata. DE CE ? Viata, de ce ai fost atat de nedreapta?
Incercand sa ma resemnez, m-am dus din nou la Manastire, la calugarul meu care ma intampina intotdeauna cu chipul lui senin si i-am povestit plangand, ceea ce s-a intamplat si fara sa vreau, in usa manastirii am strigat:
D-zeu nu exista!
Calugarul m-a certat, m-a pus sa-mi cer iertare si m-a convins ca D-zeu ma pune la incercari, de altfel prea grele pentru mine.
Mi-am cerut iertare prin rugaciune, dar nu din tot sufletul. Mi se parea totul nedrept si cinic.
Dupa 6 saptamani, intr-o dimineata, in care gandul meu era doar la ANDRADA, unde o fi si ce face, am simtit ca-mi era greata, nici prin cap nu-mi trecea de la ce!
Si totusi, o mica banuiala se strecurase in mintea mea si am fugit la farmacie sa-mi iau un test de sarcina.
L-am facut si, dupa zeci de alte teste negative, cand nici nu mai speram, doua liniute rosii, ca razele soarelui, mi-au luminat viata!
Atata bucurie si fericire incat mi-am spus ca tot chinul prin care am trecut, a meritat pe deplin. D-zeu stia totusi care era planul lui pentru mine.
Eram epuizata, dar fericita, iar sotului meu ii multumesc, pentru toata dragostea si sprijinul acordat pe parcursul acestor lungi ani de asteptari!
Sarcina a decurs exceptional si simteam pe zi ce trecea, cum mica fiinta din mine crestea.
La prima ecografie,lacrimile care-mi curgeau pe obraz, erau doar de fericire si multumire, impartasite pentru prima data si de sotul meu, care m-a sprijinit pana la capat. Prima fotografie de la ecograf, sta si acum in rama si-mi aduce aminte ca in viata trebuie sa lupti.
Ma uit acum la ea si incerc sa retraiesc senzatia sublima cand bebele misca prima oara!
Imi vin acum in minte niste versuri, care nu stiu de cine sunt scrise, dar stiu ca in tot timpul sarcinii, m-au ajutat:
Ecoul sufletului meu,
Inima a inimii mele,
Launtric izvor nesecat.
Primul tau zambet,reflectand mesaje intraductibile,
Aprinde o raza in mine.
Extragandu-mi din radacini de suflet,
Balsamul iubirii de mama.
Topindu-mi zapada gandurilor.
Caldura privirii tale,
Petala de roza, desprinsa din mine...

Intr-o frumoasa zi de vara si mai ales intr-o zi de sarbatoare, de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, cei care tin cheile raiului, cineva s-a indurat si ne-a deschis portile cerului, pentru a cobori un inger cu aripile deschise.
In 29 iunie 2002, s-a nascut prin cezariana, lumina ochilor nostri, o fetita mult dorita, de 3,350kg si 52 cm, creata cu ochi mari si negri,la fel ca ANDRADA.
Drept multumire, am botezat-o la Manastirea Sag-Timiseni, acolo unde D-zeu mi-a ascultat poverile sufletului!
Iar in amintirea ANDRADEI, fetita de la orfelinat pe care am vrut s-o adoptam, am hotarat sa ne botezam fetita noastra cu numele INES- ANDRADA.
Se spune ca acei copii nascuti in zi de sarbatoare sunt copii binecuvantati de D-zeu. Asa sa fie!
Iar voua, tuturor celor care va doriti cu adevarat un copil, fie ca povestea mea sa va fie calauza pe drumul greu spre suscces!
D-zeu sa va binecuvinteze!

doris

ocebine spune:

Cutremuratoare poveste...Bucurati-va de ingerasul pe care il aveti

Anamaria mama la Nick (7)& Alex (4)

laureta spune:

Sa va traiasca ingerasul scump Ines Andrada


Laureta si Inisa mica (10 iunie 2004)

Galusca Inisa 8 luni

Irinel spune:

Doamne ce poveste! Sa va ajute Dumnezeu si de acum inainte, sa fiti uniti si fericiti! Sanatate multa puiutei dragi si tot binele din lume!


http://photos.yahoo.com/irinoiu

Irina si Daniel (28 Mai 2004)

Laura T spune:

Sa va traiasca splendoarea de fetita si sa va faca fericiti pana la adanci batraneti!

Laura si bebitele: Bianca (5 ani si 10 luni) si Ramona (2 ani si 9 luni)
poze_cu_fetele_mele

szivarvany spune:

Abia vad tastele asa plang, tare m-a miscat povestea ta.
Sper ca viata sa va rezerve numai bucurii, zambete, primaveri ! Sa fiti fericiti alaturi de minunea voastra, sa aveti multa sanatate si impliniri !!!

Leoaicele Daria & Giulia (2004 08 16)
"La vita e` una bataglia, la morte un`avventura"
Giulia
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=37099" target="_blank">Povestea-nasterii

Lumy spune:

Iti admir curajul si indirjirea cu care ai luptat!!! MA bucur pentru voi ca aveti alaturi o faptura mica care va lumineaza viata!!!


http://community.webshots.com/user/luminitafeodorov

Lumy

HelleneC spune:

Este povestea voastra fantastica. Crede-ma, ma intreb cata putere ati avut sa treceti prin toate?!
Sa fiti fericiti alaturi de ingerashul vostru, am admirat-o in poze, imi imaginez cum este si in realitate!
Elena si bb George (6.09.2002)

PS. te asteptam la copilasi din 2002

Mami ”de George”
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=36561" target="_blank">Povestea_nasterii
www.babiesonline.com/babies/g/GeorgeC/" target="_blank">Poze

polux spune:

Doris,
asa tare m-a emotionat povestirea ta incat plang in hohote. Se pare ca Doamne Doamne are ceva pus deoparte ptr fiecare. Stiu cum este sa incepi sa invidiezi celelalte mame ptr copiii lor. Si nu asta cat mai mult stiu cume ste sa-ti planga si sa-ti urle sufletul de suferinta. Si cand vedeam reportaje cu femei care traiau prin canalizari, care nu aveau ce da de mancare la copii, dar Dumnezeu le da copii, efectiv urlam de deznadezde. De ce Doamne? De ce?
Sa va traiasca minunea ca tare frumoasa este. Si sa va rasplateasca viata pentru toate suferintele indurate.

Liliana si Adeluta

Doris-Alina spune:

Va multumesc tuturor pentru rabdarea de a citi povestea mea, pentru urarile de bine si sanatate pe care vi le intorc inzecit.
Incercarile prin care am trecut, m-au facut mai puternica, dar recunosc, ca doar rugaciunea si credinta in D-zeu mi-au fost nelipsite.
Sincer, cateodata ma gandesc sa mai facem un bebe, dar, nu cred ca mai am curaj si putere sa o iau de la capat. In al doilea rand, poate par egoista, dar o iubesc atat de mult pe Ines, incat, nu stiu cum as reactiona sa impart aceasta iubire cu cel de-al doilea.
Mi se pare ca Ines este unica, ea este rezultatul unui efort supraomenesc si nu mai am nevoie de nimic altceva decat de sanatate si putere sa pot munci pentru ea!

doris

christeen spune:

Plang...si asta ma ajuta! Iti multumesc ca existi. Cred ca te-ai nascut sa scrii si sa fii mama. Continua...