consilier matrimonial-da sau nu???

Apelez la mamicile care din pacate au trecut prin experienta prin care trec eu si anume nu ma mai inteleg deloc cu sotul meu,nimic nu mai merge,ne-am distantat rau de tot,nu mai avem aproape nimic de-a face impreuna.Toate ar fi simplu daca nu ar exista un pitic atat de mic care nu are nici o vina pentru neintelegerile parintilor si care are nevoie de amandoi (nu are decat 5 luni jumate). Toate problemele noastre s-au accentuat pe fondul sarcinii mele si apoi dupa nastere cand nu a stiut sa ma inteleaga si sa ma sustina in momentele grele prin care treceam.Iar de aici nu a amai fost decat un pas pana la ... prapastia care s-a format intre noi.
Am incercat sa discutam noi,sa vedem ce s-a intamplat si daca mai poate fi ceva salvat dar nu am ajuns la nici o intelegere,el o tine ca vrea sa divortam.Eu inca mai sper la ceva...
Nu ma gandesc decat la raul pe care putem sa-l facem copilului sa nu aiba ambii parinti langa el.Va rog sa ma ajutati cu un sfat.Ma gandeam chiar sa apelam la un psiholog sau la un consilier ceva,dar nu stiu ce sa fac.
Monica

zepellina spune:

Avem nevoie si noi cred de consilier, dar cu timpul stam ft rau.

zepelina

Jeff spune:

Imi pare tare rau pentru tine, stiu cum este !
Dupa nastere nici eu nu am avut din partea sotului suportul de care aveam nevoie. Nici din partea soacrei care statea la un bloc distanta si care nu a fost langa mine decat cand nu aveam nevoie, cand voiam sa dorm etc
Este foarte greu, multi barbati (din educatie sau nu) nu constientizeaza cat de greu ii este unei femei care tocmai a nascut, ce grija imensa zace pe umerii ei, ce frica de necunoscut, ce fragilitate psihica.
Al meu nici acum nu-si da seama prin ce am trecut eu singura (el statea mai mult in camera cealalta la TV) dar acum (de vreo 3 ani si..) e foarte atasa de fetita (4 ani).
Incearca sa discuti cu el (stiu ca e greu) si sau sa-i scrii o scrisoare luuunga cu toate suferintele tale, cu frustrari cu rugaminti catre el. Asta doar daca crezi ca va preocupa.
Incearca un consilier matrimonial, desi eu cunosc un cuplu care mergea la consiliere, dadea 500.000 lei pe sedintza si tot la divort au ajuns.
Nici nu stiu ce sa mai zic, viata este de multe ori foarte grea dar chiar asa de rau ati ajuns sa-si doreasca cu orice pret divortul ?
Iti tin pumnii si sunt alaturi de tine, daca vrei scrie un PM.

Rufus spune:

Merita orice, inclusiv consiliere de specialitate. Dar de ce vrea divortul musai? Trebuie sa aiba un motiv destul de acut. Ca daca vrea cu orice pret, nu va ajuta nimeni. Consiliere inseamna ca amandoi vor, dar nu stiu cum.

http://community.webshots.com/user/tora97

argo spune:

Eu cred ca (,) consilierea (sau terapia de cuplu) are drept scop nu impacarea neaparat, ci ajutor in clarificarea unor probleme, ajutor in deschiderea comunicarii intre cei doi, chiar daca cu ajutorul acestei comunicari ei vor ajunge de comun acord sa se desparta. Dar macar va fi o decizie luata in cunostinta de cauza, fara regrete inutile, false si, mai ales, cu sufletul impacat... Deci, cum o dai, tot utila e.

m34 spune:

Buna Monica,
Daca exista o sansa ca cineva din exterior sa va evidentieze problemele voastre si sa va arate unde este buba, eventual o indicatie de rezolvare cred ca merita sa incerci.
Eu as zice sa apelezi intai la discutii foarte deschise cu prietenii foarte apropiati, care va cunosc bine de mai multa vreme si va cunosc indeaproape si problemele. Dar sa fie prieteni adevarati, care vor binele intregii familii.

Zepelina: nu stiu ce probleme ai, nu cumva acestea sunt generate tot de lipsa timpului pe care spui ca nu il gasesti pentru consiliere ? Cred ca ar merita un efort de cateva ore pentru a capata o sansa de a aduce linistea in viata ta.

Sper sa va rezolvati problemele cu bine si sa treceti peste problemele actuale

gweno spune:

Monica am citit subiectul tau mai demult si am asteptat sa vad ce raspunsuri primesti dar se pare ca nu prea s-au inghesuit multi sa iti raspunda.Trebuie sa stii ca venirea primului copil pe lume TOTDEAUNA bulverseaza viata unui cuplu.Si unul si celalalt trebuie sa se obisnuiasca cu un nou ritm de viata cind nu mai poti sa faci ce vrei si cind vrei!Incearca sa iti aduci aminte ca ati fost un culplu si inainte de nasterea copilului.Acorda-i mai multa atentie sotului tau si incercati ca macar o data pe luna sa iesiti impreuna fara BB.Sigur reactia lui este pe fondul unei frustrari,faptul ca tu acorzi mai multa atentie copilului decit lui,il face sa creada ca nu il mai iubesti ca inainte.Dragostea se dovedeste nu se declara asa ca incearca sa ii acorzi aceeasi atentie ca si inainte si ai sa vezi ca lucrurile se vor schimba!Chiar si culpurile experimentate si cu doi trei copii trec prin momente dificile cind apare inca un copil.Si pentru tatic este o responsabilitate in plus nu este usor sa fi "Capul familiei"!De ce spui ca au fost momente grele dupa nastere?Din cit am vazut bebe este sanatos si mancacios.Da mai multe amanunte poate nu vad eu bine problema voastra.Te pup si sanatate multa la Bebel.

LORY mamica gemenilor ERIC SI FILIP -20 August 2004 http://community.webshots.com/user/gweno110

"On ne voit bien qu'avec le coeur...l'essentiel est invisible pour les yeux" Antoine de Saint-Exupery

mcbeal spune:

Imi pare rau, dar eu cand aud pareri de genul 'barbatii sunt si ei niste copii si trebuie sa le acorzi aceeasi atentie' simt ca fac alergie. Si daca femeile incurajeaza o asemenea atitudine din partea lor, nici nu exista vreo sansa sa-i schimbe. Pai decat cu un barbat din asta, mai bine singura. Imi pare rau, asta e parerea mea. Adica voua vi se pare normal ca femeia trebuie sa duca in spate si sa rezolve 1000 de treburi zilnic si tot el e cel care vrea atentie, desi nu se implica cu nimic si nu participa la rezolvarea treburilor astora? Poate sunt eu mai capoasa, dar eu una n-as accepta asa ceva. Din fericire sotul meu e altfel, dar vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca si eu am avut o casnicie esuata. Iar acum pot sa fac o comparatie si sa spun: nu, nu sunt toti barbatii la fel. Unii sunt mai receptivi decat altii. Si inca o data, nu cred ca ajuta la ceva (nici relatiei, nici ei si pana la urma nici lui) sa incurajam lenea si razgaiala barbatilor. Dimpotriva, ei trebuie sa ne ocroteasca si sa ne sustina, pentru ca prin natura lucrurilor femeile sunt mai fragile si au si mult mai multe sarcini de rezolvat.
Puteti sa dati cu pietre, asta e parerea mea.

Doamna Bibi spune:

E adevarat ca sotul meu a fost obisnuit ca totul i se cuvine (mai ales de catre tatal lui-nu am specificat ca si el a fost un copil care a crescut doar cu mama,tatal venea doar in vizite) iar in momentul in care eu am inceput sa-i refuz diverse,spunand cu fermitate NU atunci el a tras concluzia ca nu-l inteleg si nu-l ajut.Din pacate e adevarat ca barbatii sunt niste copii mai mari,dar atunci noi de ce suntem considerate "sexul slab"?De ce mereu trebuie sa intelegi si niciodata sa fii inteles? Cred ca asta e motivul pentru care vrea despartire,ca am stiut sa-i spun NU,asa cum stiu de multe ori in viata sa spun nu,chiar daca unii inteleg gresit.
Referitor la consiliere,intr-adevar am incercat sa vorbim deschis fata de niste prieteni buni,si iar s-a suparat ca acestia mi-au dat mie dreptate si nu lui (iar a primit raspunsul Nu cu care nu a fost obisnuit).Probabil ca sunt si urmari psihice ale copilariei lui,dar de ce nu vrea sa accepte,spune ca lui i-a fost mai bine fara ambii parinti alaturi (nu ma pricep la psihologie,dar asta suna a negare).
Lory,momentele grele nu au fost legate de sanatate,multumesc lui Dumnezeu ca copilul este sanatos,ma refeream la momentele mele de dupa nastere.Si eu din contra i-am acordat fooarte multa atentie,chiar prea multa,ii faceam chiar mici "avansuri"...daca intelegeti ce vreau sa spun,deci nu l-am marginalizat deloc,stiam ce se poate intampla,nu sunt o persoana "incuiata".
Am cazut de acord sa ne mai dam o sansa,o ultima sansa timp de 3 luni,in care daca nu se intampla nimic asta e.Nu prea vrea consiliere de specialitate,de fapt zice ca vrea dar ca n-are timp (ma rog...).Ramane de vazut.

gweno spune:

Eu am incercat sa o ajut cu ceva pe fata asta,este foarte simplu sa iti iei catrafusele si sa pleci mai greu este sa faci eforturi pentru a salva casnicia.La mijloc este un suflet nevinovat care nu a gresit cu nimic iar ei doi poate ca sint la inceputul casniciei si nu au experienta care ti-o da viata si traiul in doi.Ce ai spus tu poate este relevant in cazul tau dar ea nu a spus nici ca sotul este lenes si nici razgaiat!
Ei au nevoie de sfaturi iar ea a spus ca vrea sa isi salveze casnicia!

LORY mamica gemenilor ERIC SI FILIP -20 August 2004 http://community.webshots.com/user/gweno110

"On ne voit bien qu'avec le coeur...l'essentiel est invisible pour les yeux" Antoine de Saint-Exupery

roxanak spune:

quote:

---

Originally posted by mcbeal

Imi pare rau, dar eu cand aud pareri de genul 'barbatii sunt si ei niste copii si trebuie sa le acorzi aceeasi atentie' simt ca fac alergie. Si daca femeile incurajeaza o asemenea atitudine din partea lor, nici nu exista vreo sansa sa-i schimbe. Pai decat cu un barbat din asta, mai bine singura. Imi pare rau, asta e parerea mea. Adica voua vi se pare normal ca femeia trebuie sa duca in spate si sa rezolve 1000 de treburi zilnic si tot el e cel care vrea atentie, desi nu se implica cu nimic si nu participa la rezolvarea treburilor astora? Poate sunt eu mai capoasa, dar eu una n-as accepta asa ceva. Din fericire sotul meu e altfel, dar vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca si eu am avut o casnicie esuata. Iar acum pot sa fac o comparatie si sa spun: nu, nu sunt toti barbatii la fel. Unii sunt mai receptivi decat altii. Si inca o data, nu cred ca ajuta la ceva (nici relatiei, nici ei si pana la urma nici lui) sa incurajam lenea si razgaiala barbatilor. Dimpotriva, ei trebuie sa ne ocroteasca si sa ne sustina, pentru ca prin natura lucrurilor femeile sunt mai fragile si au si mult mai multe sarcini de rezolvat.
Puteti sa dati cu pietre, asta e parerea mea.

---

Sustin si eu ce a spus mcbeal. Sotul meu nu se aseaza pe scaun pana nu m-a intrebat daca mai poate sa ma ajute cu ceva. Imediat dupa ce am nascut, am avut si noi o perioada mai grea, vreo sase luni, in care ma simteam neajutata si singura (nu avem nici un fel de rude in apropiere), dar dupa cateva discutii mai serioase (chiar si gandul de divort l-am avut, dar acum imi dau seama ce barbat minunat am langa mine), am reusit sa ne intelegem si am INVATAT sa ne ajutam reciproc. Am facut un fel de "targ" si pot spune ca merge si in ziua de azi bine. Fiecare face ce poate, cat poate (toate treburile casnica le impartim, inclusiv educatia si ingrijirea fetitei noastre), iar dupa ce am terminat tot putem face ce ne taie capul (vizite, televizor, ...). Bine inteles ca ne certam si discutam mai aprins cateodata, dar am trecut prin atatea impreuna, asa ca ne-am calit si nu ne mai ataca nimic.
La inceput am facut cateva reguli simple, cum ar fi, azi spal eu, maine tu, azi faci tu mancare, maine ma duc eu la cumparaturi, saptamana asta calc eu, saptamana viitoare tu, azi faci tu baie Luciei, maine eu si asa mai departe. Ptr. ca nu aveam pe nimeni cu care sa lasam fata, am fost nevoiti, si mai suntem sa iesim singuri, pe rand. La inceput ieseam, o sambata el, o sambata eu, acum ies mai mult eu (ma duc la scoal de doua ori pe saptamana), el prefera computerul.
Iti dau un exemplu actual: eu nu am ami avut concediu din iunie anul trecut si se simte ca sunt foarte obosita si epuizata (servici, scoala, copil si treburi zilnice in casa) asa ca la sfarsitul lui martie am doua saptamani concediu si plec si in Ro singura fara fetita si sot. Sotul meu nu are nici o problema cu asta, va lucra doar jumatate de zi pe perioada de doua saptamani, asa ca poate sa fie acasa cand fata nu mai e la camin. Pentru noi astfel de pauze sunt mana cereasca si asa ne incarcam bateriile.
Eu am o incredere oarba in el, chiar daca nu ii arat niciodata si nu il laud decat foarte rar ca sa nu si-o ia in cap.
O familie e intemeiata de doi oameni care s-au hotarat sa fie o pereche, asa ca sa fie o pereche si la greu si la bine. Daca sotul meu nu s-ar fi schimbat atat de mult, i-as fi facut imediat valiza si afara pe usa l-as fi dat.
Iti doresc mult curaj si poate solutia de consiliere familiar anu e gresita.

Pupici