sindrom hiperkinetic

Salutare,
am un baietel, Pavel Cristian, care are 2 ani si 4 luni,si de vreo 6 luni a inceput sa prezinte niste manifestari care ne-au pus pe ginduri. Prima problema a fost aceea ca nu vorbea ca ceilalti copii de virsta lui, si nici nu colabora cu noi, nu ne asculta, parea ca nu ne intelege, si ca nu realizeaza nimic din ceea ce este in jur, desi uneori cind vorbeam despre el sau lucruri care il interesau, devenea atent si in functie de situatie reactiona. Toata lumea din jur imi spunea sa nu-mi fac probleme ca fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare, ca nu sunt toti la fel, etc. Apoi am inceput sa observ ca se plictisea foarte repede de orice jucarie, nu avea rabdare sa stea intr-un loc nici macar cind minca, alergam dupa el prin toata casa, se legana de pe un picior pe altul cind se plictisea, si asta se intimpla destul de des, si devenea foarte furios, pentru ca nu reusea sa se exprime, iar noi nu intelegeam ce vrea, si de obicei isi dorea obiecte cu care nu avea voie,(surubelnite, pistol de lipit, casetofoane), si daca nu i le dadeam devenea de nesuportat,iar ceea ce m-a pus serios pe ginduri, a fost faptul ca in accesele astea de furie, se lovea cu pumnii in cap, se musca destul de serios, si daca incercam sa ne apropiem de el ne lovea si pe noi. Am decis sa mergem la neuropsihiatru in orasul nostru, adica Buzau, iar acesta l-a diagnosticat cu retard cognitiv, microcefalie, ipsatie, si ne-a dat ca tratament Tonotil-N si Timonil, si totodata eu am renuntat la serviciu, si am inceput sa ma ocup de el serios. Atunci am constatat ca femeia care statea cu el nu se ocupa de educatia lui, iar acum copilul a inceput ca colaboreze cu mine, si intr-un timp destul de scurt a inceput sa vorbeasca, in schimb crizele lui de furie s-au intetit, si a inceput sa devina din ce in ce mai agresiv. Medicul de familie m-a sfatuit sa merg la Bucuresti ca nu crede ca Pavel sa aiba acele diagnostice, si e posibil ca tratamentul sa-l agite si mai mult.I-am urmat sfatul si am ajuns la Doamna Profesor Doctor Sanda Magureanu, de la Clinica Victor Babes, care l-a diagnosticat cu Sindrom Hiperkinetic, si ca tratament i-a dat Rispolept. Este foarte adevarat ca dupa acest tratament Pavel a inceput sa devina intelegator, si sa stea sa asculte ce vorbesc cu el, sa ne intelegem omeneste, sa manince cu lingura, insa a ramas cu o usoara intirziere in vorbire, adica la acesta virsta el inca nu leaga cuvintele intre ele, in schimb cunoaste foarte multe cuvinte, imita tot ce vede ca facem noi, si intelege perfect tot ce vorbim, ba mai mult a inceput sa faca si nazbitii, adica apasa pe redial la telefon, da drumul la calculator si isi da poze, scoate rufele din masina de spalat si mi le aduce sa le intind, aduna scamele de pe jos si le duce la gunoi, am reusit chiar ceea ce ma chinuiam de mult cu el, si anume sa-l invat sa faca la olita, si asta in numai trei zile, si pot sa zic acum ca sunt multumita. Insa as vrea sa stiu daca mai e cineva in situatia sata, si daca i s-a explicat exact ce este boala asta,cit dureaza tratamentul, ce avem noi de facut ca parinti cu el, daca mai exista si alt tratament, ca rispoleptul desi este foarte bun, il constipa foarte tare, si pentru rezultate mai bune ar trabui sa-i dar 1 tableta pe zi, dar il constipa de urla pur si simplu cind face caca. M-am intors la Buzau la alt medic cu reteta de la Doamna Doctor Sanda Magureanu, si dintr-un orgoliu prostesc, doctorul mi-a zis ca de ce am ajuns pina acolo, nu puteam sa vin de prima data la el, si alte chestii de genul asta, iar cind am intrebat ce-i cu boala asta, cit dureaza tratamentul, mi-a zis ca el nu-i inginer, sa stie cu exactitate. De aceea as vrea ca daca e cineva care stie mai multe sa ma lamureasca si pe mine, ca terbuie sa ne facem si noi un plan de viitor, si in conditiile in care mi s-a spus sa stau cu el acasa deocamdata, nu imi pot permite sa ma mai duc la Bucuresti, deoarece situatia noasta financiara nu e stralucita, si tratamentul e destul de scump. Inchei prin a multumi tuturor celor care imi vor da o mina de ajutor, si va urez multa sanatate la toti.

Dan.D. spune:

Draga Monica,imi pare rau de situatia prin care treci.Noi trecem printr-o situatie similara dar mult mai grea si sfatul meu este sa nu disperati si sa aveti rabdare si intelegere pentru Pavel.Eu am inceput sa citesc decind cu boala fetitei noastre si de aceea i-ti trimit dintr-o carte de Neurologie Pediatrica(Valeriu Popescu)un fragment despre acest sindrom:<<<<copii cu deficit de atentie-hiperactivitate pezinta de asemenea, absenta raspunsului la intrebari si ruperea contactului cu anturajul.Aceasta entitate trebuie suspectata la orice copil "imprastiat",incapabil de a realiza o activitate intelectuala prelungita.Atentia poate fi studiata numai prin teste neurosihologice, care permit analiza si cuantificarea sa. Cel putin 6 din urmatoarele semne sint necesare pentru diagnosticul deficitului de atentie la copil:usor "sustras" de stimuli externi,"ii vine greu" sa se conformeze directivelor date de alte persoane ( nu din cauza unui comportament opozitional sau lipsit de intelegere ), "ii vine greu" sa-si mentina atentia asupra unei actiuni sau in cursul jocului, are frecvent "aerul" de a nu asculta ceea ce i se spune, pierde frecvent obiectele necesare efectuarii unui lucru sau in activitatile scolare sau ludice ( jucarii, creioane, carti )este frecvent distrat in activitatile zilnice, nu-i place sau este reticent in abordarea unor sarcini/misiuni ce solicita un efort mental sustinut, are frecvent dificultati in organizarea muncii si activitatii sale, frecvent nu poate acorda atentie detaliilor in special in cursul unor activitati scolare.
Cel putin 6 din urmatoarele semne sunt necesare pentru diagnosticul de hiperactivitate-impulsivitate, agita frecvent mainile si picioarele sau se "rasuceste pe scaun","ii vine greu" sa se joace in liniste,"ii vine greu" sa stea jos cand i se cere, vorbeste prea mult, se lanseaza adesea in activitati fizice periculoase fara sa tina seama de consecintele posibile ( de ex:traverseaza strada fara sa se asigure), nu sta pe loc sau da impresia ca este "totdeauna pe baricada","ii vine greu" sa-si astepte randul in cadrul jocurilor sau activitatilor in grup, se grabeste frecvent sa raspunda interlocutorului ca acesta sa termine intrebarea, intrerupe frecvent pe ceilalti sau i-si impune prezenta(ex:navaleste si strica jocul altor copii).
In definitie mai sunt necesare alte 4 criterii:debutul simptomelor se situeaza totdeauna inainte de 7 ani, durata simptomatologiei trebuie sa fie peste 6 luni, tulburarile se desfasoara in cel putin 2 circumstante sau locuri diferite(scoala sau familie), trebuie sa existe probe nete de tulburari clinice semnificative in viata sociala.>>>>>
Sper ca ceea ce ti-am copiat sa clarifice oarecum intrebarile tale.
Stim ca sunt multe si multe vor ramane fara raspuns. Noi care avem copii cu probleme le suntem datori sa avem incredere in Dumnezeu si sa facem tot posibilul sa le fie cat mai bine.
Cu simpatie, Dan

gabrielat spune:

Monica, Dan ti-a spus cam ce presupune acest sindrom.
Eu am fost cu baiatul tot la d-na prof. Sanda Magureanu si a pus acelasi diagnostic - sindrom hiperkinetic. Tratamentul pe care l-a prescris a fost tot rispolept, apoi mi-a mai dat encefabol si niste injectii a caror nume nu mi-l amintesc. Am urmat tratamentul cam 2 ani si am fost la control la d-na profesor din 3 in 3 luni primul an, pe urma odata la 6 luni al doilea an si o singura data al treilea an cand mi-a spus ca nu mai trebuie sa vin la control si sa ma axez pe colectivitate, adica sa mearga la gradinita baiatul. Copilul meu a inceput sa vb foarte tarziu, aproape de 5 ani, de atunci a inceput sa se dezvolte din acest punct de vedere incet incet, inca nu este recuperat complet dar e pe drumul cel bun, acum are 6 ani si jumatate. La baiatul meu acest sindrom s-a manifestat cu mai putina agitatie decat am observat la alti copii si mai mult pe lipsa vorbirii, si cu o incapatanare extraordinara.
Daca mai vrei sa iti dau alte informatii o sa o fac cu placere.
Multa sanatate la baietelul tau.

gabrielat spune:

Monica eu tratamentul l-am luat gratuit. Am mers cu reteta d-nei profesor la medicul de familie, care mi-a dat o alta reteta cu care am fost la CASS pentru viza, deoarece tratamentul este foarte scump si asa am reusit sa iau reteta gratuit tot timpul.
Intradevar nu poate nici un medic sa-ti spuna cat timp trebuie sa ia medicamentele, depinde de evolutia fiecarui copil in parte.
Si baiatul meu era tot asa, nu asculta, nu coopera, parea ca nu ne intelege, dar reactiona numai la ce -i placea lui, dar in plus fata de al tau, al meu nu vorbea deloc. Accese de furie avea si al meu cand ii interziceam ceva, dar nu lovea - se arunca pe jos si urla din toti rarunchii, si asta oriunde se nimerea in casa, pe strada, in magazin.
Si am uitat sa intreb - voua nu v-a zis doamna profesor sa reveniti la control?

monica ruxanra spune:

Va multumesc tare mult pentru raspunsurile voastre, si pot sa spun ca m-am mai linistit acum dupa cele spuse de voi. Citisem tot pe internet despre boala asta cum ca dureaza pina la maturitate, ca tratamentul trebuie dat toata copilaria, si mai ales ce ma ingrijorase cel mai tare era faptul ca se spunea in acel articol ca acesti copii nu vor fi normali, ca sufera de retard, si ca foarte greu vor fi acceptati la o scoala normala. Se spunea acolo ca trebuie sa discutam la scoala cu invatatorii, sa le explicam ce se intimpla cu copii, si ca se va lucra foarte greu cu ei. Mie imi vine greu sa cred, ca eu am inceput tratamentul lui Pavel de o luna, si situatia s-a schimbat radical, si chiar e interesat decopii,de jucarii, a inceput si cu desenele animate, si invata foarte repede. E drept ca sta prost la capitolul rabdare, dar eu cred ca lucrurile se vor indrepta. Ne-a zis si noua sa venim la control, dar nu am reusit inca, noi nu suntem din Bucuresti, si ne e greu iarna, mai ales ca nu putem veni cu masina ca nu am platit inca rovigneta, si nu dispunem inca de banii necesari si penrtu transport, si pentru consultatie, si mai avem si alta problema cu el, are picior plat, si trebuie sa ii facem ghete ortopedice, si avem depus dosarul la casa de asigurari din octombrie, si inca nu sunt fonduri, asa ca ne-am hotarit sa stringem bani sa i le facem noi.Problema e ca se fac doar la un centru Romhandicap, care nu stiu pe unde se afla, si cit de departe este de Victor Babes.Oricum noua ne-a zis sa ii dam tratamentul pina o sa reusim sa ne revedem, si ne-a recomandat un medic de aici din Buzau, in care avea incredere, ca sa ne dea tratamentul lunar, caci acum nu mai poate fi dat de medicul de familie, ci numai de medic neuropsihiatru. Am mers la acel medic, mi-a dat reteta, dar v-am zis cum ne-a tratat, din orgoliu, ca nu am mers la el de la inceput. Este foarte adevarat ca a recunoscut de la prima vedere de ce sufera Pavel, pina sa vada recomandarile doamnei Sanda Magureanu, caci era aglomeratie, si Pavel alerga de colo colo, si cind am intrat in cabinet m-a intrebat:"ce are copilul, este hiperkinetic?", ceea ce m-a facut sa cred ca poate si el mi-ar fi pus acelasi diagnostic, dar noi facusem la Buzau o EEG, care iesise cu crize, iar la Bucuresti am repetat-o si a iesit perfect normala, si i-am spus ca am fost mai mult pentru asta.
Noua ne-a spus doamna doctor ca abia pe la toamna sa mergem cu el la camin, ca va fi greu de controlat pina atunci, si are nevoie de mai multa atentie indreptata catre el, iar acolo nu se poate asa cum ar trebui.
Mai spuneti-mi cum sa-l invat, citeodata imi pierd rabdarea si am impresia ca nu evolueaza deloc citeodata, ii repet un lucru de multa ori si nu vrea sa priceapa. De pilda nu intreaba "ce e asta", arata cu degetul, si insista pina ii spun, sau daca vrea ceva nu imizice "vino", ci trage de mine, in schimb intr-o zi ,pregateam masa, si lui ii era foame tare, ca isi tragea scaunul sa se aseze la masa, si i-am spus sa se duca sa il cheme si pe tati, ca sa mincam toti, si s-a dus repede, si a inceput sa traga de el si sa-i zica "vii?", deci pricepe ce vreau de la el dar e incapatinat. Alta chestie pe car nu o reusesc cu el este aceea de a-si spune numele cind il intreaba cineva cum il cheama, desi stie , ca intr-o zi cinta "Pavi, Pavi", sau daca se uita la poze si nu sunt eu prin preajma, recunoasta personajele, si se recunoaste si pe sine, dar daca il intreb eu sau altcineva, nu raspunde. Dati-mi sfaturi, si mai ales spuneti-mi cum ati procedat voi.Si as vrea sa mai intreb daca voua vi s-a spus care ar fi cauza acestei boli. Eu am facut tratament toata perioada sarcinii, ca riscam sa pierd sarcina, chiar mai pierdusem o sarcina inainte, si pe liga asta am lucrat si multi ani intr-un mediu toxic, si ma gindesc ca asea ar fi cauzele, dar as vrea sa stiu daca situatiile voastre sunt similare.Mentionez ca am fost si fumatoare multi ani inainte dar m-am lasat de cum am aflat ca sunt insarcimata, dar cred acum ca totusi raul a fusese deja facut. Incerc sa discut cu prietenele mele care nu au copii inca despre treaba asta, dar ma iau peste picior, si traiesc cu ideea ca nu li se poate intimla tocmai lor, dar si eu am gindit asa, si iata ca uneori se mai intimpla.

gabrielat spune:

Eu am l-am dat pe Adi de la 3 ani la gradinita. Si sa stii ca trebuie neaparat sa spui la educatoare ce se intampla cu baietelul. Asa stie si ea la ce sa se astepte si cum sa se comporte cu el. Daca nu vrei sa-i spui totul, macar spune-i cate ceva despre copil. Sunt copiii care au nevoie de tratament ani la rand, eu am avut norocul de a fi nevoie de numai 2 ani.
Si eu am intrebat la toti medicii din ce cauza este asa copilul si nu mi-a spus nimeni nimic clar. Mi-au spus ca nu este ereditar si ca se intalneste mai ales la baitei. Eu nu am avut nici o problema pe timpul sarcinii, am avut chiar o sarcina usoara. Si eu fumam inainte de a ramane insarcinata dar pe timpul sarcinii nu am fumat si nici nu am baut cafea, deci nu te gandi ca ar fi un motiv faptul ca ai avut ceva probleme pe timpul sarcinii.
Si al meu reactiona ca al tau, nu spunea vino sau da-mi sau vreau ... imi arata cu degetelul, dar repet nu vorbea deloc. Am inteles ca al tau totusi vorbeste chiar daca nu leaga propozitii. Rabdare iti trebuie foarte multa, chiar daca ti se pare ca nu te asculta si nu-l intereseaza ce zici totusi insista ca el retine. Eu am remarcat asta pe masura ce timpul trecea.
O sa mai revin.

olguttza spune:

Si eu sunt foarte interesata despre SINDROMUL HIPERKINETIC. Nepotelul meu, in varsta de 6 ani si 4 luni, a fost diagnosticat cu aceasta boala in urma cu 1 an si jumatate. I s-a prescris o anume medicatie, care, intre timp, i s-a schimbat, i se fac periodic encefalograme, care se modifica vizibil, ramanand insa, dupa spusele neurologului (d-na Magureanu) in limite normale. Ma-ntreb insa cam cum e cand se depasesc aceste limite asa-zis "normale". Copilul este extrem de agitat, are fobii si obsesii, nu se linisteste nici in urma sedativelor. Face sedinte de psihoterapie la domiciliu de 2 ori pe saptamana. Cu toate astea, mama copilului este disperata! Nu se poate intelege cu el sub nici o forma, nu este atent, puterea de concentrare lipseste aproape cu desavarsire. Este obsedat de-a dreptul de calculator si tot ce inseamna violenta - in jocuri, in filme, in desene animate. Aproape toate jucariile lui sunt arme de toate felurile, pe care, oricum, le distruge la fel ca pe masinutze, trenuletze etc. Mentionez ca a inceput sa vorbeasca relativ tarziu, dupa 3 ani, este la gradinita, unde toata lumea se chinuie cu el.... Toata lumea se gandeste cu groaza la faptul ca in toamna va trebui sa mearga la scoala, el fiind acum in grupa pregatitoare, unde nu face mai nimic din ceea ce fac colegii lui. Educatoarele s-au cam invatzat cu el, desi le-a fost foarte greu, iar rabdarea lor in ceea ce-l priveste pe copil este din ce in ce mai mica. Vreau sa stiu daca exista, cumva, in Bucuresti un centru sau o clinica pentru astfel de copii sau daca exista, printre parintii de-aici, oameni ce s-au lovit de probleme similare, dar pe care le-au rezolvat....cand si cum??? Ma doare, sincer, faptul ca este vorba despre nepotul meu, ca mama lui este sora mea (care sufera teribil), dar si ca mie, la 28 de ani, mi-e foarte teama sa fac un copil (desi imi doresc enorm!!).


Daca ar fi sa am doua vieti, as trai o singura data.

anaana spune:

Si eu am un baietzel hiperkinetic (are 5 ani) dar recunosc ca nu m-am lovit de multe din problemele voastre. El a vorbit foarte repede, nu-mi aduc aminte cind dar oricum a vorbit corect si multa lume se mira din aceasta cauza. Cu el am fost numai la psiholog si sfatul ei a fost sa nu ne alarmam si opinia ei era sa nu mergem la neurolog ca sa se faca 'teste' pe el. Nu stiu daca e bine sau nu, dar nu am fost cu el la neurolog. La cresa l-am dat de la 1 an si 7 luni si s-a integrat bine. La gradinita la fel, la inceput a fost mai greu pentru educatoare dar acum nu se mai pling asa de mult. Copilului ii place si la gradinita. din ce-am observat eu la el, imi aduc aminte ca a recunoscut tare greu culorile, credeam ca e daltonist. Nu are rabdare sa-i citesc povesti lungi (gen alba ca zapada) dar se uita la CD-urui de desene animate (cartile junglei, 101 dalmatieni, etc). O poezie o data invatata nu are rabdare sa o zica rar. Stie sa dezvolte o poveste pe baza unei imagini. La gradinita la partea cu matematica sta foarte bine, mai greu este la partea cu coloratul unde nu are multa rabdare si multe desene sunt doar pe jumatate colorate. In timpul serbarii de craciun si-a spus foarte repede poezia si in timp ce colegii lui spuneau poeziile lor, al meu era ba cu miinile sus, ba cu picioarele (mi-am dat seama ca el se imbarca imaginar in diverse costume), dar ma rog a fost atent un sfert din serbare si la cintece iar participa.
Mie cel mai greu mi-a fost cu crizele lui nervoase (in urma cu ceva timp am pus si eu o intrebare pe forum despre asta), pot sa zic ca el are perioade cind are crize mai dese si din orice si perioade mai linistite. Se linisteste cel mai usor la el in camera, unde il las singur. Mai greu este cind are crize in societate... dar am invatat sa depasesc si aceste momente destul de usor si repede.
Eu una sper ca nu e adevarata chestia cu "acesti copii nu vor fi normali, ca sufera de retard si ca vor fi acceptati cu greu intr-o scoala normala". E drept ca am avut "discutii" cu educatoarele de la gradinita, dar ele mi-au zis 'ca-i merge capul', ca este destept, are o imaginatie fantastica dar mi-au si zis ca este "foarte greu sa-l urmareasca".
Eu una a trebuit sa invat sa am rabdare cu el. El a avut si multe alte sindroame si multe alte boli si cind copilul ma epuizeaza nervos si pe mine ma gindesc cit de fericita trebuie sa fiu ca traieste.
De tabieturile lui il dezobisnuiesti dar trebuie foarte multa rabdare (cum ai reusit si cu olita). Si lui ii plac desenele si jocurile cu bataie, dar daca il implic in alte activitati si jocuri nu se mai uita la desene. Partea grea este ca trebuie sa fiu tot timpul linga el, daca nu se uita la desene sau se joaca pe calculator. Are voie si ala calculator si la desene deseori renunta in favoarea altor activitati mai interesante pentru el.
Olgutta, eu una nu am dat importanta prea mare acestui sindrom, copilul meu a fost foarte bolnav, mai ales pina la virsta de 2 ani (a avut si boli la care trebuia sa stea linistit si el numai linistit nu statea) si crede-ma ca sunt alte boli mai grave decit acest sindrom. Nu cred ca cineva poate stii ca va avea un copil 100% sanatos.
Pina una alta trebuie sa ai incredere in Dumnezeu si sa-ti vezi nepotul ca un copil normal. Pe mine m-a ajutat mult sora mea cind mi-a spus sa-mi vad copilul ca un copil normal caci altfel el simte ca eu il 'vad altfel'.
Sunt curioasa sa aud ce spune si psihologul de pe forum de acest sindrom.
sanatate la toata lumea
ana
P.S. Da, eu am fost foarte agitata in timpul sarcinii. Am plins mult, nu cred ca a fost o perioada usoara nici pt mine si nici pt bebe.

monica ruxanra spune:

Draga Gabriela, iti multumesc tare mult pentru sfaturile tale, si iti spun sincer ca am inceput sa fiu optimista si sa fiu convinsa ca Pavel se va vindeca. Ma uit in urma, si daca fac o analiza, constat ca intr-un timp foarte scurt Pavel a recuperat enorm, si acum in afara de faptul ca se mai leagana din cind in cind, si nu vorbeste in propozitii ca ceilalti copii de virsta lui, in rest totul e perfect normal. Zilnic invata noi cuvinte, devine cooperant, ascultator, executa orice comanda fara sa ii spun de nenumarate ori,recunoaste orice obiect ii cer, culorile principale, numere,personaje din poze, se uita pe reviste fara sa le rupa, nu se mai loveste si nici pe noi, deci dupa o luna de tratament lucrurile s-au imbunatatit destul de bine.Sper ca la toamna sa il duc la camin, si sigur ca o sa-i spun educatoarei de problema lui, ca nu mi-e rusine cu copilul meu, dar problema este alta, si anume ca nimeni nu spune oamenilor ca exista si asa ceva. Cunosc chiar o asistenta de la un camin de copii, care m-a intrebat de ce stau acasa cu el, de ce nu-l duc la camin. I-am povestit atunci toata tarasenia, si s-a uitat crucis la mine, si mi-a zis sa nu mai indop copilul cu medicamente pentru boli inventate, ca asa sunt unii copii, mai rai, dar stiu ele acolo sa ii linisteasca, si in colectivitate copii sunt altfel.Eu am avut marele noroc ca am citit intimplator pe internet despre hiperactivitate, si atunci mi-am dat seama ca Pavel ar putea sa aibe asa ceva. Am mers la medicul de familie si i-am spus acest lucru, si bineinteles i-am cerut trimitere la neuropsihiatru, si mi-a zis ca nu-i cazul, ca nimeni nu stie exact care-i granita dintre hiperactivitate si un temperament mai agitat al copilului, si sa nu-mi fac griji, ca daca spune citeva cuvinte e pe drumul cel bun, ca sunt copii care vorbesc mai greu, chiar si la trei ani. Eu am insistat, si bine am facut, dar ma gindesc acum, ca daca mergeam de la 1 an jumate, de cind am vazut eu ca ceva nu-i in regula, si nu ascultam parerile altora, poate ca acum era mai bine.Intilnesc in parc mamici cu copii mai mici, care la fel ca Pavel, nu dorm noaptea, sunt agitati, nu maninca decit pe fuga, sau sunt violenti, si le spun sa mearga la un consult, ca exista si hiperactivitatea pe lumea asta, si nimeni nu ma crede. Poate sunt paranoica, poate vad acum in orice copil mai agitat boala asta, dar daca s-ar vorbi mai mult despre ea, daca la televizor am vedea si emisiuni despre asa ceva, poate unele mamici s-ar duce mai devreme la control.
Cit despre tine Olgutzza, imi pare rau pentru situatia sorei tale, si imi dau seama prin ce trece, dar transmite-i sa aibe incredere in doamna Sanda Magureanu, ca este o somitate in domeniu. Iar pe tine te rog sa urmaresti discutiile noaste, sa inveti din problemele noaste, si daca iti doresti atit de mult un copil, eu te sfatuiesc din tot sufletul sa-l faci. Nimic nu-i mai minunat pe lumea asta, decit un copil. Boala nu este ereditara, deci nu-ti fie teama, iar daca prin absurd ar fi sa fie tot asa, eu zic ca tu ai avantajul ca stii despre hiperactivitate. Copilul tratat de foarte devreme are toate sansele de recuperare.Eu in luna octombrie eram la capatul puterilor, Pavel nu intelegea nimic, nu statea locului decit la reclame, in rest numai alerga. Noaptea se trezea de 3-4 ori, si plingea de fiecare dat cite 10 minute, pina reuseam sa-l adorm la loc, ajunsesem sa ma rog la Dumnezeu sa pot sa dorm 4 ore de la un capat la altul. Atunci am luat decizia sa merg la medic, dar spre nenorocul nostru am ajuns la cineva vare ne-a pus alt diagnostic, si i-a dat un tratament care mai tare il agita. Din noiembrie pina pe 20 decembrie am trait un cosmar. Pavel acum nu se mai linistea nicicum.Eram disperata.Aveam miinile pline de vinatai de la muscaturile lui, el la fel, caci se musca singur, urla din orice. Daca punea o jucarie pe masa, si aceea cadea, urla 10 minute incontinuu, ma interbau vecinii daca-i bolnav, daca-l bat, iti dai seama, la noi se urla non-stop. Pe 20 decembrie am reusit sa ajung la Bucuresti, si am inceput tratamentul chiar pe 31, si mentionez ca pina atunci Pavel avea un retard in vorbire, echivalentul unui copil de 8 luni, adica nu spunea mai mult de 10 cuvinte. Si iata, ca am o luna de tratament si Pavel vorbeste, face la olita, asculta, ne iubeste. Deci crede-ma lucrurile se pot indrepta, si nu te priva de aceasta fericire pe care ti-o poate oferi copilul tau, pentru ceva ce ai sanse foarte mari sa nu se intimple.
Multa sanatate va doresc tuturor.

monica ruxanra spune:

Draga Anaana, ai dreptate, nici eu nu cred ca acesti copii nu vor fi normali, mai ales acum cind vad ce bine ii merge lui Pavel. Cred totusi ca exista mai multe stadii ale bolii, si in functie de asta necesita un tratament sau nu. Cred ca baietelul tau a fost mai putin afectat de aceasta boala si de aceea ai fost sfatuita sa nu consulti un neurolog.Mie cind mi s-a spus ca are retard la nivelul unui copil de 8 luni(Pavel avea 2 ani), si ca nu se stie daca va recupera sau daca va merge la o scoala normala, am simtit ca-mi cade cerul in cap. Dupa doua luni de tratament care ii facea mai mult rau decit bine, si in care el nu evolua deloc, ma si vedeam cu el la scoala ajutatoare, si iata ca acum e foarte bine. Cred ca mai conteaza si norocul fiecaruia de a da peste un medic bun, si mai ales care-i vointa lui Dumnezeu. Ma bucur sa mai aud si vesti mai bune de la oameni cu aceleasi probleme. Multa sanatate, si dupa cum ai zis si tu, cel mai important este faptul ca ii avem.

anaana spune:

Monica, din ceeea ce povestesti tu imi aduci aminte de baietelul meu cind era mic. Am o vecina care cica e batrina si nu doarme noaptea, tot timpul imi spunea cit de mult plinge copilul si eu ii spuneam ca nici noi nu dormim, ca stam linga el dar nu stim cum sa-l oprim din plins. Apoi era o primavara cind mie mi-i se parea ca e mai linistit afara in fata blocului (ca avem spatiu verde acolo) si la un moment a iesit o alta vecina la geam si am intrebat-o daca o deranjeaza ca plinge copilul. Si vecina aia isi aduce aminte de noi si ma tot intreaba ce avea copilul ca cica ii era mila de noi. Ce sa zic si crizele nervoase... cind se enerva din orice de-mi parea copilul ca un drogat (desi nu am vazut un drogat in viata mea). Toate au trecut, incet, incet copilul a invatat sa nu-si mai faca singur rau (sa se dea cu capul de pereti sau de parchet/gresie). Acum este mai usor si am vrut sa-ti spun ca nu l-am educat cu bataie. Si la gradinita (fiind una de stat) am subliniat sa nu-l bata, pot sa-l pedepseasca dar sa nu-l bata nici in gluma, nici o palma usoara. Ma stiu educatoarele ca doamna care nu e deacord cu bataia. Uneori cind avea crize in societate, bineinteles ca multa lume comenta ca ar trebui batut, o palma sa se linisteasca... bineinteles ca nu le-am satisfacut si nu am dat in copil ci am fost ferma pe pozitia mea.
Al meu daca a vorbit foarte repede pot sa-ti spun ca ei inteleg tot ce le spui. Uite de exemplu, era mic si se urca pe TV. Ii explicam ca nu e voie sa se urce pe TV ca se strica TV-ul si n-o sa mai avem. Aveam senzatia ca nu ma aude (eram de fapt sigura ca nu intelege, ma si gindeam sa nu mai vorbesc ca o fleata singura) pur si simplu el se urca pe TV in continuare ca maxim in 2 saptamini sa-l aud ca spune (nu mai tin minte cui) ca nu-i bine sa te urci pe TV ca se strica si nu mai ai. Desi aveam de multe ori senzatia ca nu asculta sau nu aude ce spun... in timp realizam ca inregistreaza tot, tot.
Si pot sa-ti spun ca copilul in octombrie trecut a fost la un spectacol Tip Top mini top (nu ca un concurent) ci cu citiva colegi au avut o sceneta in engleza si al meu cintat versurile lui. Educatoarele erau incintate ca uite a urcat pe scena, a cintat cu colegii, si sceneta a iesit superb, nici unul nu s-a intimidat de camerele de luat vederi. Nu educatoarea i-a dat versurile lui, ci profesoara de engleza... deci nu subestima copilul (sincer nu cred ca educatoarea i-ar fi dat vre-un rol intr-o sceneta televizata).

Ok cam atita am avut de spus,
sanatate la toata lumea

Ana