Regina papusilor - poveste pentru Dinu
Raspunsuri - Pagina 3
gen68 spune:
va rog, nu mai gasesc povestea viteazului momo-lolo. ajutat-ma pls.
si bineinteles, asteptam si continuarea reginei papusilor.
multam frumos
gen, mamica doar de marius
Arhistefy spune:
Q, ce mai faci? Ne-ai uitat?
La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.
Cu drag,
Mihaela
Anina_n spune:
WOW, superb ! Ce mult imi plac povestile ! Abia astept continuare !
Nina, mami de www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002), www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=19346" target="_blank">Povestea nasterii
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=35261" target="_blank">Copii capricorn
qsar spune:
Imi cer iertare! Cu plecaciune! Am avut probleme cu computerul si n-am mai putut scrie si nici intra pe net.
Postez totusi finalul, desi lipsete o bucata din penultimul capitol (dar va las sa o intuiti :)). Care va sa zica:
Capitolul V - In padurea cu bursuci si veverite
Cand totul fu gata, caruta cu jucarii porni catre Aiannis. Jucariile toate erau vesele nerabdatoare sa ajunga la copii, sa se joace. Doar Regina papusilor nu mai contenea cu bombaneala si cu smiorcaiala. "Nici nu ma gandesc! Nu, nu si iar nu! Oricum printesei ii va parea rau dupa mine si va trimite slujitorii sa ma ia inapoi. O sa vedeti!" Insa jucariile n-o bagara in seama. Drumul Castelului cobora usor spre oras si trecea printr-un palc de padurea. Atata se foi si se rasuci papusa ca ajunse, nu stiu cum, pe marginea cosului; iar la un hop cazu din caruta si se rostogoli pana la marginea drumului, drept sub o tufa de maces. "Ajutoor! Opriti-va imediat! Am cazut! Heeei! Opriti-vaaaa! Nu ma lasati aici!" Dar nimeni nu ausi strigatele ei si caruta se indeparta incet pe drumul pietruit. "Ei, nu-i nimic, isi facea singura curaj papusa. Cand vor vedea ca lipsesc sigur ca vor porni cu totii sa ma caute." Toata ziua statu papusa sub tufa de maces insa nimeni nu veni sa o caute. "Nu-i nimic", isi zicea ea. "Ce daca se lasa seara? In curand vor veni servitorii cu faclii si vor scotoci padurea ca sa ma gaseasca. Poate ca printesa insasi va pleca in cautarea mea." Si cum se gandea ea asa, adormi toropita de racoarea noptii ce se lasase. Deodata, prin somn auzi frunzele fosnind si simti pe obraz un nasuc rece. "Tazi-Tazi!" gandi papusa. "Am avut dreptate! Annelisse m-a cautat peste tot!" Si deschizand ochii se astepta sa-l vada cainele printesei. Insa, ce sa vezi? In locul lui Tazi era o lighioana cu un cap ascutit, cu niste ochisori mici, negri si foarte curiosi si dungata cu alb pe spinarea neagra. "Un bursuc? Vai mie! Ce-o sa ma fac acum?" se sperie papusa, caci stia de pe vremea cand Annelisse ii citea din carticele ca bursucii pot fi cateodata tare uraciosi. "Pleaca! Pleaca de-aici, nesuferitule! Husi-husi! Mars! Ajutooor!" Dar bursucul vroia sa vada mai bine ce-i cu aratarea asta ciudata cum nu se mai vazuse pana atunci in padure. O mirosi, o rostogoli putin prin frunzis, ba chiar incerca si sa o guste dar intelese repede ca nu-i nimic bun de mancare. Si-apoi, vorbea atat de mult!
Veveritele....
Cotofana
Ariciul...
Asta e bucata care lipseste :))
Capitolul VI - Sfarsitul povestii (?)
"Ooof! Cine mai e de data asta? Bursucul? Sau veveritele?" Insa cand deschise ochii vazu un caine care o privea, nemiscat. Latra apoi o data, de doua ori, si iarasi ramase ca o statuie, cu piciorul ridicat si cu ochii atintiti spre ea. Si pentru intaia data dupa atata amar de vreme papusa auzi glasul unui om:
- Vino, Rex! Mergem acasa. Hai, ce-ai gasit acolo? Eeeei, ia te uita ce avem aici: o papusa! Cum o fi ajuns pana aici? Cred ca e de multa vreme in padure caci este murdara si stricata. Dar nu-i nimic. O voi lua acasa si nevasta mea o va curata si-i va repara hainutele si maine dimineata i-o vom da fetitei noastre. Sigur ca se va bucura caci isi doreste atat de mult o papusica.
Si asa ajunse Regina papusilor in tolba padurarului, apoi in casa lui. Si asa cum spusese omul, nevasta-sa o spala pe fata si pe manute, ii descurca parul incalcit si-i repara cu grija rochita. Iar cand totul fu gata, o puse in patut alaturi de copila ei.
Papusa era atat de multumita... In sfarsit era din nou printre oameni. Si nu mai putea de nerabdare sa se faca dimineata sa o cunoasca pe fetita padurarului. Iar cand mititica se trezi si gasi langa ea in patut papusa... Vaaai! Ce fericire! O saruta si o mangaie si o stranse la piept. Iar Regina papusilor intelese in sfarsit ca dragostea si bucuria unui copil sunt mai importante decat pudra de sidef, margelutele de pe rochita de catifea si viata la castel. Si dupa ce terminara cu pupaturile si mangaierile, fetita si papusa incepura sa vorbeasca de-ale lor, asa cum numai fetitele si papusile lor stiu:
- Draga mea, scumpa mea papusica! spunea fetita. Daca ai sti de cand te astept... Cum te cheama, papusico?
- Mi se spunea Regina papusilor; dar tu, daca vrei, poti sa-mi dai alt nume...
- Ba nu! Imi place tare mult numele asta. Si ti se potriveste atat de bine, caci esti cu adevarat foarte frumoasa; ca o adevarata regina. Dar cine ti-a dat numele acesta neobisnuit? Si de unde ai venit?
- Eeeei, este o poveste atat de lunga! raspundea papusa.
- Spune-mi-o, te rog! Imi plac povestile lungi.
- Bine, spuse papusa, asculta: Povestea incepe in orasul Aiannis cel inconjurat de munti inalti si paduri. Frumosul Aiannis, cum spuneau cu mandrie toti locuitorii sai....
gandacelu spune:
pai pai cre ca io is fetita care a gasit-o pe regina papusilor, ca tocmai mi-a spus povestea asta... si si si... regina papusilor e...
eeeeeeeeeeeee
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004)
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!
Arhistefy spune:
A fost o adevarata incantare sa o citesc, draga mea
La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.
Cu drag,
Mihaela
gen68 spune:
multumim, mama q, pe vremea asta, la gura ...caloriferului, sunt tocmai bune de citit povestile astea.
mii de multumiri, inca o data.
gen, mamica doar de marius
lorelei_19 spune:
Dinu este un copil norocos sa aiba asemenea parinti minunati
Sa va traiasca si sa creasca mare si sanatos.
Asta e una dintre cele mai frumoase povesti pe care le-am citit in viatza mea, si crede-ma, am citit toata copilaria mea povesti. Multzumesc pentru farama de soare pe care-ai presarat-o cu povestea ta, mi-a incalzit inima, si sa fitzi fericiti