Regina papusilor - poveste pentru Dinu
Regina papusilor
Fiului meu Dinu, de ziua lui.
Sa cresti senin la minte si curat la suflet.
La multi ani, copilul meu!
Capitolul I - Despre un oras, un castel si o mica printesa zburdalnica
Povestea incepe in orasul Aiannis cel inconjurat de munti inalti si paduri. Frumosul Aiannis, cum spuneau cu mandrie toti locuitorii sai. Stradutele pietruite serpuiau printre casutele albe, urcau, coborau, se intretaiau sau se uneau in mici piatete colorate unde, in zilele de sarbatoare, se adunau toti oamenii din oras sa petreaca impreuna. Cea mai importanta straduta era Drumul Castelului care pornea din Piata Fantanii si urca lin catre vechiul castel Rossilep ce se vedea de departe, cu acoperisurile sale rosii, ferestre colorate, iar sus-sus pe turnuri fluturau steagurile Regelui, stapanul castelului. La castelul Rossilep locuiau Regele, Regina si fiica lor, mica printesa Annelisse. Poate veti crede ca printesa era altfel decat ceilalti copii? Intr-un fel este adevarat; copila avea camerele ei, servitorii ei, ba si un valet personal, monsieur Gerome, care o insotea peste tot. Si mai era si freulein Roth, guvernanta, care o invata cum sa se poarte ca o adevarata printesa, cum sa vorbeasca nemteste si frantuzeste, cum sa cante la pian si alte lucruri trebuincioase unei printese. Annelisse avea chiar si o camera a jucariilor, plina de lucruri minunate. Si mai avea si un caine cum nu se vad prea multi pe la noi, cu parul lung si matasos, cu ochii blanzi de care fetita nu se despartea niciodata. Era primit in dar tocmai dintr-un regat indepartat si il chema Tazi-Tazi. In sala cea mare a tronului se mai poate vedea si astazi un tablou facut de un pictor vestit care statuse o vara intreaga la castel sa faca portretele familiei regale. Regele, Regina si printesa Annelisse; frumusica dar nu foarte-foarte, sta cuminte cu Tazi tolanit la picioarele sale. Insa mica printesa nu era deloc asa se vede in tablou; adica nu era un copil chiar atat de cuminte. Nooo! Nici vorba! Ii placea sa se joace si sa alerge, sa se ascunda si sa faca farse. Cu greu reusea grasutul monsieur Gerome sa se tina dupa ea. Degeaba incerca freulein Roth sa o mai domoleasca si degeaba o certa cu accentul ei caraghios si cu vorbele amestecate:
- O prinsesa nu trebue sa alerg asa peste tot ca un baiesoi! O prinsesa merge usor ca un fluturas si e mereu curata ca o floare. Lisse! Acum merge si chinta la klavier, nu mai fuge cu acest chine murdar! Dar printesa radea si pornea din nou la joaca prin parcul palatului impreuna cu Tazi.
Cand trecea cu trasura prin Aiannis, ii placea sa se opreasca sa vorbeasca cu toata lumea. Odata intra in vorba cu brutarul si dori sa mearga in brutarie sa vada cum se face painea si iesi de acolo murdara de faina din cap pana-n picioare. Alta data dori sa mearga la fierar sa priveasca mai de-aproape cum se fac potcoavele pentru cai si sa asculte cantecul ciocanelor si-al nicovalei. "Ia te uita!" ziceau oamnenii din oras "Printesa Annelisse nu-i deloc o increzuta ci se poarta cu noi cu destul respect si este mereu draguta si amabila" Si toti o iubeau. Dar cel mai mult o iubeau copii din Aiannis caci printesa era prietena lor de joaca. De cate ori i se ingaduia sa plece de la castel, dadea fuga la copii si cat era ziua de lunga alergau pe stradutele pitruite sau se stropeau cu apa in Piata Fantanii. Alteori ii chema pe copii sa se joace impreuna in minunatul parc al palatului sau in Camera jucariilor. Si faceau cu totii atata harmalaie!
Era o zi de vara cand la castel se intampla o nenorocire. Grabita sa nu piarda nici o clipa de joaca, Annelisse nu mai avu rabdare sa schimbe pantofiorii ei de satin cu o pereche de getute numai bune pentru alergat si o zbughi pe aleile parcului. Urmari mai intai un fluture galben apoi trecu printre tufele de trandafiri; dadu o fuga si pe la marele havuz sa se uite la pestii rosii. Apoi incerca sa se catere intr-un ulm sa vada daca au iesit din oua puisorii intr-un cuib de macaleandru. Dar, stii? Pantofiorii printeselor nu-s deloc potriviti pentru cocotat prin copaci si biata fetita cazu si se lovi atat de rau ca ramase nemiscata. Acolo o gasi monsieur Gerome si o duse in graba in camera ei. Parintii micutei chemara la palat cei mai vestiti doctori care zile in sir o consultara. O intoarsera pe toate partile, o ascultara, ii dadura in genunchi cu un ciocanel. Dar nici unul dintre ei nu stiu sa spuna ce se-ntampla cu printesa. Annelisse statea nemiscata, palida, si numai cu ochii urmarea tot ce se intampla in jurul sau, fara sa vorbeasca.
- Nu are nici o zgarietura, spuse doctorul cu ochelari.
- Da-da! Nici o zgarietura! raspunse si doctorul cu barba.
Vita salbatica ce imbraca zidurile dinspre miaza-noapte incepuse sa se coloreze in arama toamnei si mica printesa Annelisse era tot bolnavioara. Regele si regina erau cat se poate de nefericiti si vegheau zi si noapte langa patutul fiicei lor. Nici unul dintre doctorii cei mari nu gasise vreun leac. Incercara pe rand leacuri dulci si leacuri amare, prisnita cu mustar si frectii cu otet de roze si nimic. "Liniste!" spuneau ei. "Printesa are nevoie de liniste!" Servitorii umblau pe varfuri si vorbeau in soapta, sa nu o tulbure pe printesa. Numai Tazi-Tazi mai incerca uneori sa faca giumbuslucurile caraghioase care altadata o amuzau si o faceau sa rada in hohote. Insa fetita il privea si zambea trist iar cainele se potolea, punandu-si capul latos pe mana stapanei sale. Iar monsieur Gerome, valetul printesei, si freulein Roth umblau fara rost si-si frangeau mainile de grija dragei lor Lisse. In parcul castelului nu se mai auzea zarva vesela a copiilor si peste intreg castelul Rosselip se astenuse linistea. Ba chiar si-n oras. Toti oamenii din Aiannis erau ingrijorati caci tuturor le era draga mica printesa. Si mai ales copiii, care adesea se adunau in Piata Fantanii intrebandu-se ce-o mai fi cu printesa Annelisse; uneori porneau pe Drumul Castelului si mergeau pana la poarta sa intrebe ce mai face prietena lor. Dar se intorceau fara nici o veste, caci nimeni nu era primit la castel. "Printesa are nevoie de liniste!" spuneau paznicii. "De ce?" intrebau curiosi copiii insa pazitorii portilor ridicau din umeri si spuneau numai ca acesta este sfatul pe care doctorii cei mari l-au dat. Si-atat.
Capitolul II - Gasca poznasilor si mesterul de jucarii.
Intr-o dimineata cativa copii se adunara ca de obicei in Piata Fantanii. Tot orasul le spunea Gasca poznasilor si zau ca li se potrivea de minune porecla. Dar acum nu le prea ardea de joaca:
- A trecut atat de mult timp de cand printesa...
- Asa-i! Si iata ca nici o veste buna n-am primit de la castel.
- Eu cred ca doctorii gresesc! spuse un prichindel. Printesa nu se face bine pentru ca in jurul ei este prea multa liniste!
- Ha-haaaa! Ce tot spui tu acolo, piciule? Stii doar ca regele a chemat doctorii cei mai priceputi ca sa o trateze pe Annelisse. Nu cumva crezi ca tu stii mai bine?
- Ba da! Uite, mie nu-mi place linistea. Ma plictisesc si daca as fi bolnavior ar fi si mai rau. Sa nu ai voie sa iesi pe-afara, sa alergi, sa stai la soare si nici sa te intalnesti cu prietenii. Nuuuu! Asta nu m-ar ajuta deloc sa ma fac bine. Linistea prea multa nu poate sa fie un leac bun pentru un copil. Mai bine as lua untura de peste si picaturi amare decat sa fie prea multa liniste.
- Ia te uita! Piciul are dreptate! Nici mie nu mi-ar placea sa fie atata liniste. Dar ce putem noi sa facem?
- Da... nimeni nu ne ia in seama, pentru ca suntem copii. Numai mesterul de jucarii... Hadeti sa mergem la el!
- Ce idee buna! Mesterul este atat de bun! Si mereu ne ingaduie sa ne jucam in atelierul lui, si vorbeste cu noi intr-un fel cum nici un alt om mare n-o face. Si nevasta lui care ne primeste cu drag si ne face gogosele bune de tot. Mmmm! Ei sigur ca o sa ne ia in serios si poate ca vom primi un sfat intelept. Sa mergem!
Toata lumea din orasel il stia pe batranul mester repara-tot. La el alergau cand lacatele nu se mai inchideau ori nu se mai deschideau. Tot el repara ceasurile cu cuc si ascutea cutitele si foarfecii. Si tot in grija lui era si ceasul din turnul cel mare al castelului, cu clopotele cantatoare si figurinele care danseaza la fiecare ora. Insa batranului ii placea cel mai mult sa construiasca caluti de lemn, papusi, cutiute muzicale, prasnele si alte lucrusoare vesele care aduc atata bucurie copiilor; si de aceea toata luma ii spunea mesterul de jucarii.
Cum asunsera la atelierul mesterului repara-tot copii incepura sa-i spuna ce parere aveau ei despre ....
- Mda, raspunse bartanelul. Este o farama de adevar in ceea ce spuneti. Dar ce puteti voi sa faceti?
- Cum ce, barbate? spuse nevasta lui. Eu cred ca printesei ar trebui sa primeasca in dar o paupsa. Dar nu una oarecare, ci una cum nu s-a mai vazut alta. O fi Annelisse printesa, dar pana la urma tot fetita este si ea. Si cred ca orice fetita se bucura atunci cand primeste in dar o papusa frumoasa. Si poate ca atunci micuta printesa va putea sa se faca bine si sa fie iarasi vesela si jucausa.
- Bine-bine! Inteleg eu ca un asemenea dar ar putea sa-i aduca inapoi printesei bucuria jocului si sa o ajute sa se faca bine, dar de unde sa gasim noi o paupsa cum nu s-a mai vazut pana acum?
- Cum unde, mestere? sarira copiii. Fa-o dumneata! Te rugaaaam, mestereste o papusa pentru draga noastra Annelisse! Toata lumea stie ca faci cele mai dragalase jucarii. Noua ne plac atat de mult! Sigur ca si printesei ii va placea!
- Eeei, ce mai idee! Eu fac jucarii ieftine pentru copii ca voi. Cum o sa ma apuc sa fac o papusa pentru printesa? Si din ce s-o fac? Vedeti bine ca-n tot atelierul nu se gaseste nimic potrivit pentru o asemenea papusa.
- O sa aducem noi tot ce trebuie, spusera atunci copiii. Ai sa vezi! Spune-ne numai de ce ai nevoie si noi vom porni prin oras si cand ne vom intoarce vei avea toate materialele.
- Hmmm... zise mesterul scarpinandu-se incetisor in crestetul chel... Daca voi veti fi in stare sa-mi aduceti cele trebuincioase, atunci si eu voi fi in stare sa-i fac printesei Annelisse minunatia de papusa. Ooof-of, nevasta, in ce incurcatura m-ai bagat. Tu si cu poznasii astia!
Auzind asa, copiii plecara prin oras sa gaseasca toate materialele de care mesterul de jucarii avea nevoie ca sa faca papusa. Rugara vecinii, batura pe la usi, intrara prin pravaliile negustorilor de pe Drumul Castelului. Si dupa doua zile se intoarsera cu totii in atelier cu o gramada de lucrusoare: margelute, nasturei auriti, o batista din dantela, o bucata de catifea, fire de matase de toate culorile...
- Uite, mestere! am adus de toate. I-am rugat pe oamenii din Aiannis sa ne dea cate un lucrusor si uite ca fiecare a gasit cate ceva folositor pentru papusa printesei.
- He-heee, se lauda altul. Eu am batut chiar la usa batranului general. Il stii? Mosul acela ursuz care ne cearta mereu pentru ca facem prea multa galagie cand alergam pe stradute. Si ce sa vezi? Ne-a daruit cateva fire de aur din vechii lui eghileti pentru parul papusii.
- Iar eu am fost la hangita, spuse alt copil. Ia te uita ce minunatie mi-a dat: o cutiuta de pudra de sidef adevarat, pentru obrajori.
- Si nevasta domnului primar, ne-a dat un sirag de margelute. Thiii, cat sunt de frumoase si cat de bine vor arata cusute pe rochitica papusii!
- Ei, ia te uita, ia te uita! zicea mesterul uimit cand vedea cate comori au adunat copiii in numai doua zile. Nici eu n-am stat degeaba, sa stiti! Am fost pana la fierar si l-am rugat sa-mi faca niste scule mici-mici, numai bune pentru sculptat capsorul, manutele si piciorusele papusii. Iata-le! Acum, pe data, ma pot apuca de lucru.
- Iar eu, adauga nevasta lui, voi incepe imediat sa-i fac papusii o rochita din catifea, dantela si matase, si o voi broda cu grija, si voi coase pe ea toate margelutele si minunatiile pe care le-ati adus.
Capitolul III - Regina papusilor
O saptamana lucrara mesterul si nevasta-sa la papusa. Copiii nu se mai dadea dusi din atelier. Si intr-o dimineata cand venira ca de obicei la mesterul de jucarii, acesta le arata minunea de papusa, gata asezata intr-o cutie frumoasa.
- Iata, dragii mei, papusa printesei!
- Oooo! cat de frumoasa este! se minunau copiii. Este cu adevarat cea mai frumoasa papusa care existat vreodata!
- Si cat de frumos e parul ei de matase impletita cu fire de aur! Iar bobocii de trandafir brodati pe rochita sunt asa frumosi, parca ar fi adevarati. Iar margelutele stralucesc de-i iau ochii.
- Si chipul ei. Vai cat de draguta este cu obrajorii bucalati, cu gurita aia mica si zambareata. Iar ochii, o minune, ce mai! Cum poate misca pleaopele asa sa clipeasca?
Si acum nu ne-a mai ramas decat sa ne ducem la printesa Annelisse sa-i ducem darul. Sigur-sigur se va bucura cand o sa vada o asemenea papusa si mai ales cand ii vom povesti cum toti oamenii din oras au dat cate ceva pentru ea. Chiar si ursuzul de general.
- Dar cum vom patrunde oare la castel? Paznicii nu ne lasa sa ne apropiem...
- Stiti doar ca eu am in grija ceasul cel mare din turnul de la Rossilep. In fiecare vineri ma duc acolo sa-l intorc, sa-i curat rotitele si sa-i cercetez clopotele. Asa se face ca m-am imprietenit cu monsieur Gerome.
- Valetul printesei?
-El insusi, vezi bine. Si prietenul meu Gerome, vazand ca sunt om de incredere, mi-a aratat in zidul dinspre miaza-noape al castelului, pe sub vita salbatica, o portita ascunsa pe unde poti intra direct in castel. Maine este chiar ziua cand trebuie sa ma duc sa intorc ceasul din turn. Vom porni cu totii spre castel dis de dimineata. Voi sa va strecurati cu grija prin portita si apoi, tiptil mergeti in Camera jucariilor si sa stati cat se poate de cuminti sa nu va gaseasca garzile. Iar eu il voi cauta pe valet si-i voi spune despre planul nostru. El o va aduce pe printesa Annelise acolo si va sta de paza sa nu va tulbure nimeni.
Planul era foarte bun si a doua zi toata gasca poznasilor era la locul de intalnire cand monsieur Gerome o aduse pe printesa si o aseza cu grija intr-un fotoliu. Fetita parea ca doarme, dar avea ochii deschisi, si era atat de palida... Copiii se apropiara de ea si-i spusera in soapta:
- Annelisse! Suntem noi, prietenii tai din Aiannis!
- Priveste-ne, printesa! Nu ne recunosti?
- Uite, in sfarsit am reusit sa venim la tine. Doctorii spun mereu ca ai nevoie de liniste si paznicii portilor nu ne-au dat voie sa te vizitam. Dar noua ne-a fost atat de dor de tine.
- Uite, Annelisse, noi ti-am adus un dar. O papusa. Este facuta de mesterul de jucarii. Chiar noi toti am adunat de prin oras materialele necesare.
Printesa privi spre prietenii ei apoi spre papusa, si pentru prima data dupa atata vreme vorbi:
- E atat de frumoasa! Spuse ea cu glasul soptit. Si voi... Voi sunteti asa de buni ca v-ati gandit la mine. Va multumesc, dragii mei prieteni! Va multumesc. Si intinzand bratele primi cu bucurie darul copiilor.
Sa ne jucam! Eu voi sta aici in fotoliu si cand voi mai prinde puteri ma voi juca alaturi de voi.
-Mi s-a facut si foame! Voua nu? Monsieur Gerome, fii asa de bun, te rog, si fuga la bucatarie si porunceste sa ne faca placintele. Si mai vreau si lapte indulcit cu miere si fursecuri cu nuca si... Haide, haide grabeste-te!
In vreme ce valetul placa spre bucatarie, copii incinsera din nou jocul. Cantau, dansau, sareau iar printesa din fotoliul sau aplauda fericita! In Camera Jucariilor era din nou harmalaie!
Deodata, usile se deschisera si intra chiar freulein Roth. Auzise de departe galagia si venise sa vada ce se intampla. Cine tulbura linistea in castel? Dand cu ochii de gramada de copii, incepu sa-i certe:
- Tze-i aishi? Tze-i cu acest galagii? Tzine faci skandal? Skandal este interzis!
Dar din mijlocul copiilor se ridica vesela chiar printesa Annelisse:
- Priveste, freulein! Prietenii mei mi-au adus in dar o paupsa! Cea mai frumoasa papusa care a existat vreodata! O sa o cheme Regina papusilor!
Si freulein, vazand minunea o lua la fuga pe coridoarele castelului sa duca vestea cea buna Reginei si Regelui:
-Venisi! Venisi repede! Mare bucurii! Prinsesa e sanatos si vessel! Copiii facut bine prinsesa!
Si veste ajunse repede in tot castelul Rossilep si-n oraselul Aiannis. Printesa se insanatosise. Gasca poznasilor era adesea primita la castel si, impreuna cu printesa, copiii alergau prin tot parcul, se jucau de-a v-ati ascunselea prin labirintul de tufisuri sau dadeau cu totii o fuga in oras sa-i faca o vizita mesterului de jucarii si bunei sale sotii. Cand afara ploua, se adunau cu totii in Camera jucariilor unde incingeau o joaca si faceau o galagie de se auzea in tot castelul, pana in sala tronului; freulein incerca in zadar sa-i mai potoleasca pe cei mici. Numai cand monsieur Gerome aducea de la bucataria cea mare cate o tava de prajiturele si paharele de lapte indulcit cu miere se mai facea putina liniste. Dar cum terminau de mancat prajiturelele, copiii o luau de la capat in frunte cu printesa.
Printesa nu se despartea niciodata de papusa ei cea frumoasa. Mai cu seama seara, inainte de culcare, vorbea cu ea, ii spunea povesti si-i citea din cartile ei despre minunile lumii. Daduse porunca sa-i fie construita o casuta pentru papusa, cu peretii imbracati in hartie de matase, cu oglinjoare mici, masute si scaunele pe masura si cu un patut moale. Si odata, dupa un bal, ii facusa chiar o confidenta despre un print frumos. Tazi-Tazi era putin gelos pe papusa, caci stapana sa parea ca uita cateodata de el. Chiar si-n Camera jucariilor se ducea mai rar Annelisse. Numai cand veneau in vizita la castel copii si afara era prea frig... Insa anii treceau, copii cresteau iar jocurile lor se schimbasera. Pana cand au incetat sa se mai joace. Regina papusilor fu si ea mutata din dormitorul printesei in camera jucariilor, cu tot cu minunata sa casuta.
Capitolul IV - In camera jucariilor
Oamenii mari nu stiu ca jucariile au suflet si vorbesc le limba lor. Ei cred ca astea sunt numai scorneli de-ale copiilor. Dar sa stiti ca este adevarat! Cateaodata cand sunt prinsi de joaca, copiii pot sa auda si sa le inteleaga graiul. Si atunci cand raman singure si nimeni nu le vede sau aude, ele pot sa prinda viata si sa se miste si sa vorbeasca intre ele. In Camera Jucariilor de la castelul Rossilep, de cum se lasa intunericul, jucariile toate ieseau de prin cutiile lor sau coborau de pe rafturi si se adunau in jurul ursuletului de plus sa vorbeasca si sa depene amintiri. Ursuletul era foarte respectat in Camera Jucariilor, caci toata lumea stia ca a fost prima jucarie a printesei Annelisse, si a dormit cu ea in leganut pe vremea cand stapana era numai un bebelus. Si atat era de bun si foarte intelept!
- Eeeei! Cata vreme a trecut de cand copii n-au mai venit pe la noi. Va mai aduceti aminte cum era pe vremea cand printesa era mica? Ce amuzant era!
- Da-da! Spuse calutul de lemn. Eu imi amintesc foarte bine. Annelisse abia invata sa mearga si sa se cocoate. Si odata a vrut sa se urce in spatele meu, dar era atat de mititica! Si-a cazut. Buf! Insa ea nu a plans deloc; s-a ridicat si a inceput sa rada in vreme ce pe frunte ii crestea ditamai cucuiul. Vaaai, ce sperietura a tras biata freulein.
- Ha-ha-ha! radeau jucariile. Chiar asa! Freulein avea mereu necazuri caci printesa era tare nastrusnica.
Alteori jucariile povesteau despre locurile pe care le vazusera inainte de a veni la castelul Rossilep.
- Oooo! Daca ati sti, dragii mei, incepea balerina de pe cutia muzicala. Eu am venit de departe.. in tara de unde vin eu iernile sunt atat de lungi; si soarele nu asfinteste si noptile sunt albe. Iar pe cer danseaza lumini atat de frumoase!
- Lumini pe cer? intreba micul chinez cu talgere. Poate ca erau artificii? Si eu am vazut in tara mea inainte sa plec. Si stiti ceva? eu am venit pe un drum de matase.
- Cum adica drum de matase? Eu nu cred! spunea serios soldatelul de plumb batand in tobita lui.
- Ba daaa! Asa spuneau oa menii care m-au adus. Ca mergem pe vechiul drum al matasii.
- Tot nu te cred! insista soldatelul.
- Ba eu il cred, spunea Arlechino. Caci de unde vin eu drumurile toate erau de apa. Tot orasul plutea pe ape.
- Ooooo! se minunau jucariile. Un oras plutitor?
- Da-da! spunea si Colombina, iubita lui Arlechino. Si in orasul ala oamenii erau asa de veseli! Se gateau si se mascau si ieseau din case si se jucau exact ca niste copii.
- Cuuum? Oamenii mari se jucau?
Regina papusilor incepuse sa fie invidioasa pe povestile celorlalte jucarii. Ii era rusine ca ea nu vazuse decat atelierul sarac al mesterului repara-tot. Si nici nu-i prea placea sa coboare din casuta ei sa tea la taclale cu ceilalti. Prefera sa se admire in oglinjoare si sa asculte. Jucariile incepusera sa spuna in soapta ca Regina este cam infumurata, si zau ca aveau dreptate.
Daca totusi catadixea sa li se alature, papusa nu facea decat sa se laude cu frumusetea ei.- Mai terminati cu povestile voastre! Stiti prea bine ca printesa m-a iubit pe mine cel mai mult si mi-a facut in dar casuta si m-a tinut in camera ei. Si nu-i de mirare! Voi nu vedeti cat sunt de frumoasa? Eu am fost singura confidenta a printesei Annelisse.
Jucariile... Dar cel mai mult se suparasera intr-o seara cand Regina papusilor dupace terminase cu laudele, incepuse sa le spuna minciuni:
- Va tot laudati cu cine stie ce tari indepartate de pe unde veniti... Ha! Pai eu am venit tocmai de la Paris. Ati auzit voi de Paris? Acolo cel mai mare mester mi-a faurit chipul cu daltite aurite. Iar hainutele mele au fost facute de sapte maestrii croitori.
Si tot insira minciuna dupa minciuna, pana cand ursuletul ii spuse:
- Regina! Stim cu totii de unde vii. Degeaba incerci acum sa ne spui bazaconiile astea. Un singur adevar ai spus: printesa Annelisse te-a iubit foarte mult. Ce-i drept, aici sunt jucarii scumpe venite din toate partile lumii. Insa nici una nu a fost faurita cu atat de multa dragoste si daruita cu asemenea prietenie ca tine. De asta te-a iubit stapana noastra. Pacat ca nu stii sa pretuiesti lucrurile acestea.
Intr-o zi, pe cand se intorcea de la plimbare, Annelisse se opri in dreptul camerei jucariilor si, deschizand usurel usa si se strecura inauntru urmata ca de obicei de credinciosul ei caine.
- Oooo, ce multa vreme a trecut de cand n-am mai intrat in aceasta camera. Cat de draga imi era! Si cate amintiri am... Si ce bine ma simteam aici impreuna cu prietenii mei... Dar acum am crescut si nu ma mai joc cu papusile. Vezi, Tazi? Jucariile par atat de triste! Poate ca totusi jucariile chiar au suflet, asa cum imi imaginam eu in copilarie. Ce rost au jucariile fara copiii care sa se bucure de ele? Mi-aduc aminte ce vesela era camera asta pe vremea cand eram copil. Si cat de mult m-am bucurat cand am primit-o in dar pe Regina papusilor. A fost darul copiilor din oras, iti amintesti, Tazi? Cand eram atat de bolnava si ei, cu darul lor, m-au ajutat sa ma fac bine... Stii ce? Cred ca ar fi frumos daca toate jucariile mele ar fi daruite copiilor din Aiannis.
Cum ramasera singure, jucariile incepura sa vorbeasca intre ele:
- Ati auzit? Plecam in oras! Ne vom juca din nou cu copiii!
- Ce bine, ce bine! Ce dor imi este de copii...
- Heei! Pe spinarea mea se va legana din nou un prichindel, spuse calutul de lemn.
- Si eu voi dansa din nou, se bucura balerina de pe cutia muzicala.
Toate jucariile erau atat de fericite! Numai Regina papusilor statea imbufnata in casuta ei si bombanea:
- Auzi idee! Sa fiu eu jucaria unui copil obisnuit? Eu, care-am fost jucaria preferata a printesei? Pfuuu!
- Bucura-te, Regina! ii spunea arlechinul! Vei aduce din nou bucurie unui copil!
- Baaa! Eu sunt potrivita numai pentru o printesa! Cum o sa suport sa puna mana pe mine asaaa, oricine? Sa-mi ciufuleasca buclele de aur? Sa-mi sifoneze rochita? Sa mi se stearga pudra de sidef de pe obrajorii mei perfecti? Nici nu ma gandesc! Eu o sa raman la palat pentru ca aici mi-e locul! Si daca ati avea putina minte, jucarii proaste ce sunteti, ati face si voi la fel!
- Destul! spuse atunci ursuletul de plus. Destul! Rostul jucariilor este joaca. Noi toti ne bucuram atat de mult! Tu ai uitat ca esti numai o papusa? Este adevarat ca esti poate cea mai frumoasa papusa care a existat vreodata dar asta nu inseamna mai nimic atat timp cat nu exista un copil care sa te iubeasca si sa se joace cu tine.
A doua zi venira slujitorii si incepura sa puna jucariile in cosuri mari si sa le care la caruta care astepta sa le duca in oras pentru a fi daruite copiilor. Printesa insasi dadea o mana de ajutor; se ma oprea la cate o jucarie, o mangaia si-si lua ramas bun de la fiecare si de la copilaria ei.
- Dragul meu ursulet! Mergi cu bine! Sa fii bun si sa aduci bucurii unui copil! La revedere, calutule de lemn! La revedere, tobosarule! La revedere!
Iar jucariile ii raspundeau pe rand, numai ca printesa nu mai stia graiul jucariilor si nu mai putea sa le auda. De iubita ei Regina a papusilor isi lua ramas bun la urma.
- Ce draga mi-ai fost tu! Si-acum imi esti draga, dar pentru mine a trecut vremea papusilor iar tu, minunata mea Regina, meriti sa fii tinuta in brate si dragalita si mangaiata cu dragostea pe care numai un copil ti-o poate da. La revedere, si sa fii buna si cuminte.
- Nu ma daaaa! striga papusa. Nu ma trimite de aici! Nu vreau sa fiu jucaria altui copil! Nu vreau sa plec, te rooog, te rog!
Insa printesa Annelisse nu o auzi.
Capitolul V - In padurea cu bursuci si veverite
Cand totul fu gata, caruta cu jucarii porni catre Aiannis. Jucariile toate erau vesele nerabdatoare sa ajunga la copii, sa se joace. Doar Regina papusilor nu mai contenea cu bombaneala si cu smiorcaiala. "Nici nu ma gandesc! Nu, nu si iar nu! Oricum printesei ii va parea rau dupa mine si va trimite slujitorii sa ma ia inapoi. O sa vedeti!" Insa jucariile n-o bagara in seama. Drumul Castelului cobora usor spre oras si trecea printr-un palc de padurea. Atata se foi si se rasuci papusa ca ajunse, nu stiu cum, pe marginea cosului; iar la un hop cazu din caruta si se rostogoli pana la marginea drumului, drept sub o tufa de maces. "Ajutoor! Opriti-va imediat! Am cazut! Heeei! Opriti-vaaaa! Nu ma lasati aici!" Dar nimeni nu ausi strigatele ei si caruta se indeparta incet pe drumul pietruit. "Ei, nu-i nimic, isi facea singura curaj papusa. Cand vor vedea ca lipsesc sigur ca vor porni cu totii sa ma caute." Toata ziua statu papusa sub tufa de maces insa nimeni nu veni sa o caute. "Nu-i nimic", isi zicea ea. "Ce daca se lasa seara? In curand vor veni servitorii cu faclii si vor scotoci padurea ca sa ma gaseasca. Poate ca printesa insasi va pleca in cautarea mea." Si cum se gandea ea asa, adormi toropita de racoarea noptii ce se lasase. Deodata, prin somn auzi frunzele fosnind si simti pe obraz un nasuc rece. "Tazi-Tazi!" gandi papusa. "Am avut dreptate! Annelisse m-a cautat peste tot!" Si deschizand ochii se astepta sa-l vada cainele printesei. Insa, ce sa vezi? In locul lui Tazi era o lighioana cu un cap ascutit, cu niste ochisori mici, negri si foarte curiosi si dungata cu alb pe spinarea neagra. "Un bursuc? Vai mie! Ce-o sa ma fac acum?" se sperie papusa, caci stia de pe vremea cand Annelisse ii citea din carticele ca bursucii pot fi cateodata tare uraciosi. "Pleaca! Pleaca de-aici, nesuferitule! Husi-husi! Mars! Ajutooor!" Dar bursucul...
Raspunsuri
cl spune:
Q, ! Sa-ti traiasca Dinu si sa fiti fericiti.
Frumos oras Sinaia, iar Pelisorul e superb. Astept cu nerabdare continuarea.
Claudia
qsar spune:
Claudia, scumpo! La multi ani si tie .
Din tot sufletul,
Q
Incerc sa scriu cat mai repede "tortul" :)) asta.
cl spune:
Q, multumesc frumos. Pana maine o sa-mi pierd rabdarea, dar asta este. Fug acasa sa impart "tortul" cu Alex. "Il" pun la dosar.
,
Claudia
Andrada spune:
La multi ani Dinu, baiat frumos sa fii sanatos si fericit in toate viata ta!!!
Qsar!
A
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelalte stele
liliana csaki spune:
Gabriela, mai scrie putin macar, in seara asta? te rog frumos!
Pozele noastre
Poze noi
Catalin spune:
Gabi,
...si inca o data, la multi ani puiului vostru!
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?numeX=Catalin" target="_blank">Catalin
Think pink!
ML spune:
Ce bine! Alta poveste! Sa-ti traiasca baietelul si sa va bucurati impreuna de tot ceea ce scrii si il inveti. Minunat!
Sabina spune:
Q,
poate facem odata o opera pt. copii?
Sabina si Sofia Galagia
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=834" target="_blank">Poze cu noi
Cele mai frumoase fete
Andra_ spune:
La multi ani, Dinu!
Q, ce ma bucur de povestile tale, n-ar putea sa fie ziua lui Dinu macar o data pe saptamina? sau ziua ta ?....
pup u,
Andra si
Luca Pitu
Arhistefy spune:
Sa-ti traiasca puiul, draga mea, si sa-ti aduca numai bucurii
Am citit povestea cu sufletul la gura. De-abia astept urmarea...
La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.
Cu drag,
Mihaela