Condamnati la Casa de copii

Cititi in Jurnalul National

www.jurnalul.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=146918

<REPORTAJ

Din aceasta luna, romanii care vor sa adopte un copil vor avea nevoie de rabdare de fier si de nervi de otel.

Din aceasta luna, romanii care vor sa adopte un copil vor avea nevoie de rabdare de fier si nervi de otel... Si de o instanta ingaduitoare si destul de flexibila in aplicarea noilor legi in domeniu. Numarul minorilor aflati in ingrijirea statului este de aproape 50.000. Li se asigura masa, casa si asistenta medicala. Dreptul de a avea o familie le-a fost insa amputat...

CARMEN PREOTESOIU

ABANDONATI. Copiii din centre au ramas fara speranta de a avea o familie
De la 1 ianuarie 2005 a intrat in vigoare noul pachet legislativ privind protectia copilului: Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legea 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei. Tot atunci a fost abrogata Legea 47/1993 care reglementa declararea abandonului. Copiii institutionalizati, desi, in realitate, parasiti de parintii lor, au devenit brusc "copii cu familii", greu, aproape imposibil de adoptat. Ca un paradox, legea adoptiei mai prevede si privilegiul parintilor care au decazut din drepturile parintesti de a-si da consimtamantul pentru adoptarea copiilor lor...

In aceste conditii, procesul de adoptie va deveni anevoios si de durata si putini vor mai avea curajul sa porneasca pe un astfel de drum...

"A FOST ODATA..." Alin este un copil de sase ani. De cand se stie, a locuit in Centrul de Plasament "Sf. Ecaterina" din Bucuresti. Nu si-a vazut niciodata mama si nici n-a indraznit sa creada ca va putea fi vreodata copilul cuiva. Intr-o zi insa, o femeie, Elena Dumitru, venita in vizita la centru cu dulciuri pentru copii, i-a zarit ochisorii negri si tematori. Asezat intr-un colt, departe de ceilalti colegi, Alin isi tesea cu timiditate propria sa lume.

De-atunci, Elena si sotul ei, Ionel Dumitru, nu au mai avut liniste pana ce nu l-au vazut in casa lor. Timp de un an l-au gazduit week-end de week-end. Apoi l-au luat acasa de tot, in regim de plasament, si se implinesc acum doi ani de cand Alin este un membru de baza al familiei. Nu i-a fost deloc greu sa se ataseze. Doar avea atata nevoie de dragostea si atentia celor din jur... Elena Dumitru isi aminteste: "Cand intra cineva la noi in casa, primul lucru pe care il facea era sa ridice mainile. Semn ca trebuie sa-l iei in brate si sa-l pupi. Daca nu-l pupai, te apuca de picior si nu era chip sa-ti mai dea drumul".

Desi ar trebui sa fie fericiti langa Alin, bucuria sotilor Dumitru nu este deplina. Situatia juridica a copilului a fost declarata "neclara" si, in consecinta, el nu poate fi infiat. Tatal sau, un nume pe certificatul de nastere, nu este de gasit, iar fara acordul ambilor parinti, conform legii, Alin nu poate avea o familie.

COPILUL SPECIAL. Daca in trecut nu stia sa manance cu lingura si cu furculita, era foarte retras si nici macar la desene animate nu voia sa se uite, acum Alin este un copil vesel, pus pe sotii si plin de viata. Avea momente in care statea minute intregi asezat turceste, fara sa spuna ceva, doar clatinandu-se inainte si inapoi, asemenea unui copil bolnav. Nici nu stia ce inseamna "bunic" sau "bunica". Si nu a uitat niciodata de unde a venit. De fiecare data cand trece pe langa centru, o roaga pe "mama" sa sa se opreasca putin si sa-i mai bucure pe copii cu cate ceva dulce. L-am intrebat ce si-a dorit de la Mos Craciun. "Nu am vrut nimic. I-am zis ca am destule. Multumesc. Du cadourile la alt copil!", raspunde Alin, afisand pe chipu-i masliniu un aer de om matur.

De acum stie. Istorioara – pe care mama lui, Elena, i-o spunea in fiecare seara si pe care o numisera ei "Povestea lui Alin" – era de fapt povestea sa, un baietel care avea doua mamici. Una, departe de el si care nu poate sa-i fie alaturi, si alta care, pentru ceva timp, ii tine locul acesteia. Si tot povestea spune ca, desi oricand s-ar putea intoarce prima lui mamica, Alin nu trebuie sa uite ca el este un copil special, unul dintre cei mai iubiti si doriti copii.

FAN MANELE. Elena isi aminteste de prima vizita a baiatului: "Ne-am pregatit mult. Nu stiam cum sa fac sa se simta bine. Am luat multe casete cu povesti, carti si creioane de colorat. Dupa ce l-am imbaiat si l-am imbracat in pijamalutele noi, am vrut sa-i pun o caseta. Nu-i placea nici una. Vorbea foarte stricat. La un moment dat, am pus o caseta cu manele. Imediat a zis: "Asta-mi place!" si a inceput sa se miste ciudat. A durat foarte mult pana l-am schimbat. De asemenea, manca foarte repede. Haotic, cu ambele maini. Imi spunea mereu: "Mi-o fura, mi-o fura!" Am inteles ulterior, cand am vazut cum mancau ceilalti copii de la centru, ca, de-ndata ce unul termina mancarea, se repezea la farfuria vecinului sau". Acum Alin este prietenos si dornic sa-si arate dragostea. "S-a imprietenit cu florareasa de la colt si, cand trecem pe acolo, se opreste si nu pleaca pana cand nu-mi cumpara o floare", povesteste Elena.

DE GAT CU JUSTITIA. Famila Dumitru stie ca fara acordul parintilor biologici nu va putea spune ca au un baietel. Si tocmai de aceea nu poate intelege cum de este posibil ca unui copil cu un tata care nu e de gasit si cu o mama incapabila sa se ocupe de el sa nu i se dea sansa unei familii adevarate. Elena si Ionel Dumitru sunt hotarati sa nu renunte la Alin. Pentru ca acest copil le-a dat o alta perspectiva asupra vietii. "Daca in trecut ne mai certam, acum totul e altfel. Muncim si ne zbatem pentru el sa aiba de toate, sa fie fericit. Si vrem sa fie al nostru si in acte, dar nu mai stim ce sa facem! Am fost peste tot si am depus dosare, acum nu avem decat sa asteptam sa vedem ce se intampla."

Mama naturala a baiatului, desi ar fi fost de acord cu familia Dumitru, se afla in imposibilitatea de a-si exercita o parte din drepturile cetatenesti. Inclusiv pe acela de a-si da consimtamantul in privinta adoptiei copilului. Atunci, Elena a solicitat instantei sa declanseze procedura de abandon fata de tata, dar cererea i-a fost respinsa. S-a adresat Curtii de Apel, fara sa aiba mai mult succes. Au trecut doi ani, iar situatia lui Alin este la fel de incerta.

"NU MI-L LUA!". "Toata viata mea m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea un copil, iar acum, ca mi l-a scos in cale pe Bogdan, nu voi accepta sa mi-l ia cineva!" Acestea sunt cuvintele disperate ale Silviei I., o alta femeie care vrea sa adopte un baietel de aproape doi ani. Nici ea nu poate deveni mama lui in acte, pentru ca parintii naturali sunt de negasit. Iar noile reglementari nu-i permit sa infieze copilul pe care-l creste "numai cu acordul parintilor".

"El este viata mea, sunt in stare sa-mi dau viata pentru el in fiecare secunda. Sa accept ca statul sa mi-l ia?", spune Silvia, in timp ce ochii i se scalda in lacrimi. Numai ea stie cat de mult l-a ingrijit pe Bogdan, pentru a se vindeca de pneumonie si pentru a mai lua in greutate. Cand baiatul avea cinci luni, Silvia si sotul ei l-au botezat. De atunci au zis ca va fi al lor. Legea nu le da dreptul, dar ea este hotarata sa nu renunte. Zambetul cald al copilului si seninatatea ochisorilor lui albastri o intaresc. Cu siguranta unei mame iubitoare si disperate, Silvia spune hotarata: "Cine ne va spune NU, va distruge trei vieti. I-am spus deja lui Dumnezeu ca, daca mi-l ia, m-a pierdut si pe mine!"

CE E DE FACUT? Daca in trecut se stia foarte clar care e procedura unei adoptii, acum si asistentii sociali, si chiar instantele judecatoresti se afla intr-o mare incertitudine. Legea 47/1993 prevedea conditiile in care poate fi declarat abandonul copilului: " (...) ca urmare a faptului ca parintii s-au dezinteresat de el in mod vadit, o perioada mai mare de 6 luni". Dar, de la 1 ianuarie 2005, o data cu intrarea in vigoare a noului pachet legislativ privind protectia copilului, Legea 47/1993 s-a abrogat.

"Noile legi sunt pline de ambiguitati. Foarte multe paragrafe din legea privind protectia copilului sunt rupte de realitate, nefunctionale, sustine Danut Ioan Fleaca, directorul general al Directiei de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Sectorului 1 Bucuresti. Legea ar trebui adaptata conditiilor reale din Romania, ratei mari a abandonului, situatiilor concrete de la noi. Au pus legea intr-o asa forma, incat in momentul de fata nu poti lucra cu ea. Nici instantele nu sunt pregatite sa preia aceasta responsabilitate."

"Si noua, asistentilor sociali, ne este foarte neclar, afirma Ionela Oprea, asistent social in cadrul Centrului de Plasament "Sf. Ecaterina". Cazurile de fata nu se incadreaza in nici o prevedere. Tatal nu este de gasit, dar nimeni nu l-a dat disparut si, prin urmare, legal nu poate fi declarat diparut. Si astfel, nu putem aplica vreun articol din lege. In trecut se facea citatie, iar instanta, prin autoritatea tutelara, ii cauta pe parinti la toate adresele, le faceau invitatii, se faceau alte anchete si, daca nici instanta nu dadea de acesti parinti, incepea sa se contureze si cazul, si solutionarea lui. Acum nu stiu ce se poate face in situatia asta. Legea e alambicata. Trebuie sa ne dumirim si noi..."

"MORI CU LEGEA IN MANA". Antonela Vele, avocat in Baroul Bucuresti, considera ca pentru a se putea aplica noua lege este nevoie de foarte multa flexibilitate. "Legea este foarte generala. Iar cei care o aplica trebuie sa dea dovada de flexibilitate si intelegere, sa aiba cunostinte si de psihologie si inca multe altele. Nu te poti duce doar cu legea in mana, ca mori cu ea. Legea te cam leaga de maini si de picioare, atunci cand cere consimtamantul ambilor parinti, care cine stie pe unde se afla."

Avocatul considera ca pentru solutionarea cazurilor mai sus prezentate ar fi nevoie sa se reia demersurile judecatoresti. Cel mai mare inconvenient este insa timpul. "Daca e nevoie de o hotarare judecatoreasca pentru declararea disparitiei sau a decesului unuia dintre parinti, procedura este foarte dificila si dureaza. E de dorit ca cel mic sa fie in familia lui naturala. Dar, cand nu avem de-a face cu oameni demni sa aiba un copil, el ar trebui sa fie incredintat altor oameni, care au puterea sa-l ajute. Caci, daca nu ii cream un spatiu in care sa se simta iubit si in siguranta, nu facem decat sa bulversam copilul", este de parere avocatul.

Sa vrei si sa nu poti adopta. Lupta se da cu legea. Si cu inconstienta parintilor naturali, care fie dispar, fie vin din joi in Pasti, fara sa ofere nimic copiilor. Si, desi prapastia dintre ei si copiii carora le-au dat viata este de cele mai multe ori de netrecut, cei mai multi refuza sa-si dea consimtamantul pentru adoptie. Din egoism, fara sa priceapa ca astfel le refuza propriilor copii sansa unei vieti mai bune. Stilul "carul inaintea boilor" functioneaza de minune. Trist si total nepotrivit, caci pana la urma, pentru toti copiii o poveste incepe cu "A fost o data ca niciodata..." De ce pentru cei aflati in ingrijirea statului ar fi altfel?


FLEXIBILITATE
"Legea este foarte generala. Iar cei care o aplica trebuie sa dea dovada de flexibilitate si de intelegere, sa aiba cunostinte si de psihologie... Nu te poti duce doar cu legea in mana, ca mori cu ea. Legea te cam leaga de maini si de picioare atunci cand cere consimtamantul ambilor parinti, care cine stie pe unde se afla"
Antonela Vele - avocat
NEDUMERIRE
"Nu stiu de ce a iesit asa, pentru ca noi am trimis catre vechiul ANPCA o serie de amendamente si speram ca s-a si tinut cont de ele. Am fost informati ca s-au luat in considerare observatiile, numai ca, la sedinta de guvern, a intrat legea intr-un fel si a iesit in cu totul alt fel, unele pasaje fiind de-a dreptul rupte de realitate"
Danut Ioan Fleaca - director general al Directiei de Asistenta Sociala

JURNALUL NATIONAL A ATRAS ATENTIA

"COPII DE CASA". Uitati de parinti, copiii se refugiaza in joc
In luna mai 2004, Jurnalul National a publicat o ampla campanie prin care atragea atentia asupra anomaliilor existente in aceste legi. Pe atunci, si Legea 272/2004, si Legea 273/2004 erau dezbatute la Camera Deputatilor. "In loc de incheiere, scriam in ultimul articol din aceasta campanie, ii rugam pe deputatii care vor vota aceste proiecte de lege sa-si indrepte inainte privirea, macar cateva secunde, spre copiii pentru care sunt facute aceste legi. Si sa le voteze cu constiinta curata". Legile au trecut prin Palament cu unanimitate de voturi... (Adriana Oprea-Popescu)

BUCHEA LEGII...
Legea 273/2004, intrata in vigoare de la 1 ianuarie 2005, precizeaza la art. 12 alin. (1) ca, pentru a fi adoptat un copil, este nevoie de acordul ambilor parinti. De asemenea, la alin. (2) aflam ca parintii decazuti din drepturile parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul la a consimti la adoptia copilului. Alineatul 3 al aceluiasi articol ne spune ca este suficient cosimtamantul unuia dintre parinti numai atunci cand celalalt este declarat, in conditiile legii, mort sau disparut, sau cand se afla in imposibilitatea de a-si manifesta vointa. Singurele persoane care au dreptul sa consimta la adoptie sunt, conform art. 11 alin. (1), parintii firesti sau tutorele copilului, dar si copilul care a implinit varsta de 10 ani. Articolul 13 mai precizeaza ca, "in mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintilor firesti sau al adaptatorului de a consimti la adoptia copilului, daca se dovedeste, prin orice mijloc de proba, ca acestia refuza in mod abuziv sa-si dea consimtamantul la adoptie si instanta apreciaza ca adoptia este in interesul superior al copilului".

ABERATIE

Danut Ioan Fleaca (foto), director general al Directiei de Asistenta Sociala din Primaria Sectorului 1, sustine ca s-a lovit de cazuri concrete in care noua lege s-a dovedit a fi nefunctionala. Astfel, pentru a le solutiona a folosit un "artificiu". "O familie cu trei copii a venit si a solicitat sa-i luam pe cei mici in plasament. Si tatal si mama erau pe drumuri, dar situatia lor nu se mai incadra in prevederile plasamentului in regim de urgenta. Si nu puteam sa le dau plasament in regim de urgenta, pentru ca nu se inscriau in cele 5-6 situatii din noua legislatie. Acum, plasamentul este stabilit numai de comisia care se intalneste de doua ori pe luna sau de instanta. Iar saptamana trecuta nu s-a intrunit comisia, asa ca a trebuit sa apelez la un artificiu. Am scris o dispozitie si am dispus asistarea, termen care nu exista in legislatia actuala. Imi asum responsabilitatea. De aceea, eu zic ca anumite paragrafe ale legii sunt o aberatie.">



Karina + Bogdanel

Nu traim ca sa mincam, ci mincam ca sa traim

qsar spune:

Este absurd. Si dureros. Si nedrept. Un pachet de legi adoptate doar pentru a fi pe plac unor persoane care-au avut un cuvant de spus in ceea ce priveste viitorul Romaniei fara sa inteleaga Romania reala. Legile au fost armonizate :((, toata lumea multumita; autoritatile statului, reprezentantii UE... Au "batut palma", au semnat, au votat si sunt incantati de ce treaba minunata au facut. Sigur nu chiar toti-toti sunt la fel de incantati; nu si copiii din institutii, nici posibilii parinti adoptivi care stau cu frica-n san ca cineva le-ar putea lua din brate copilul, nici lucratorii din sistem pusi in fata unor probleme de inerpretare si aplicare alegii. Dar in fond, ce stiu copiii? Doar pentru ei exista legea care pune mai presus de orice interesele lor majore, nu-i asa? Si cine stie mai bine care sunt interesele lor superioare? UE, bine-nteles. Si-o mana de functionari ai statului. Nu functionarii implicati direct in sistemul de asistenta sociala si protectie a copilului. Noooo... ei sunt pusi numai sa aplice legea. Ce daca ei stiu cel mai bine situatia adevarata? Cine i-a intrebat? In schimb stiu cum e cel mai bine alti functionari, care, desi provin din sistem, nu-si mai amintesc cum e sa intri intr-o cocioaba de chirpici imputita unde unul, doi sau mai multi copii sunt tinuti intr-o mezerie crunta de niste parinti iresponsabili. Iresponsabili, dar naturali, nu-i asa? Interesul superior al copiilor este sa fie integrati in familia naturala, nu? De pe-un fotoliu ministerial, senatorial sau mai stiu eu ce fotolui de inalt functionar treburile se vad asa, deci asa trebuie sa fie. Aaaaa... un copil este abandonat intr-o maternitate sau intr-o institutie. Nu pentru o zi-doua, ci pentru luni si ani intregi. Sa ne fie foarte clar: interesul superior al minorului este sa astepre suspendat in angrenajul institutiilor poate-poate mama naturala, tatal natural (daca nu-i doar o liniutza in certificatul de nastere) neamuri de sange, pana la a saptea spita si-or aduce candva aminte ca exista, si, brusc iluminati de noua lege vor integra cu dragoste si fericire copilul in familia fireasca. Scenarii, scenarii... de film prost, de emisiuni lacrimogene, de integrare in UE.

Ma intreb daca noi putem schimba ceva. Oare de cate semnaturi e nevoie pentru ca o initiativa legislativa sa fie luata in serios?

Q

ponicid spune:

Ma ia cu fiori si incep sa ma simt norocoasa de doua ori: in primul rand pentru ca o am pe Ana-Maria si-n al doile rand pentru ca aproape intr-un an am realizat adoptia.
Cu siguranta soarta copiilor institutionalizati este una trista. Poate numai daca personalul din aceste institutii va fi supercalificat iar conditiile materiale foarte bune atunci soarta lor va fi un pic ameliorata. Dar daca in continuare in aceste institutii ingrijitoare vor fi femei care aleg acest loc de munca pentru ca pur si simplu nu au gasit un altul mai bine platit, acesti copii sunt nenorociti pe viata. Nu stiu ce se intampla cu femeia romanca simpla care cu puiul ei este superprotectoare si mama grijulie iar cu unul strain se poarta ca si cu un caine. Pana sa o iau pe Ana-Maria am stat 3 luni printre ingrijitoare si mi-au atras atentia niste lucruri ingrozitoare. Si era o casa de copii respectabila si cu posibilitati materiale. Copiii erau ingrijiti, spalati, mancati, curati, cu hainute frumoase, jucarii, dar tot cu privirea aceea haituita de copil din orfelinatele romanesti. Numai ca Europa nu a pus la socoteala acest lucru.

Daniela, mamica de Ana-Maria

Mmmaria spune:

Reiau ce spuneam si anume ca nu ma impac cu situatia si ca daca noi nu vom face nimic atunci nimeni nu va face.
Cred (presupun)- orice idee de organizare si atac este binevenita - ca trebuie sesizate comisiile parlamentare sau vreun parlamentar sau toti la un loc (sincera sa fiu, Mona Musca ar fi fost cea mai potrivita pentru o astfel de actiune)plus mass media plus ceva institutii (care?);
Este o lege facuta de oameni, deci poate fi schimbata, dar cum?
Juristii, avocatii...aunteti pe fir?

Daca nici asta nu mai este o cauza pentru care merita sa mori, atunci...

Daisy spune:

Dar ce parere aveti de cuvintele "vita proasta ce esti" adresate unei fetite de 1 an si ceva de catre o ingrijitoare care (culmea!!!) avea acasa doi baietei despre care povestea incontinuu cu mandrie materna ce peripetii au mai facut, cum manaca, ce cuvinte pronunta, etc...
Si aceasta incalificabila injurie i-a fost adresata doar ca micuta a indraznit sa faca pe ea (!) inainte de ora la care se gandea femeia ca ar fi cazul sa o schimbe... :((
Dezgustator...sa nu credeti ca povestesc din auzite, am fost martora impreuna cu sotul la incident si persoana in cauza nici nu s-a sfiit de noi!

Daisy


Cea care spera

qsar spune:

M-am gandit sa continuam totusi www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=40957" target="_blank">discutiile despre modificarea legii pe un subiect distinct, cel deschis de Mmmaria. Cred ca o dezbatere pe aceasta tema este necesara. Iar aici ne putem varsa oful pe sistem.

Multumesc,
Q