Sentimente
Raspunsuri - Pagina 2
mama lui codrut spune:
Ca sa inteleg mai bine - treaba cu pictura parietala o bagi la "mari" sau la "marunte"? Altfel spus: ce dimensiune au peretii?
Acuma, daca tot s-a comis si mai ales sub supravegherea sotului - asta e. Aveti ocazia sa schimbati tapetul - sau sa remobilati incaperea ca sa nu se vada. Si o sa te simti mai bine intr-un mediu innoit.
Ca sa nu mai zic ca poate zace vreun talent in copil si daca-l opresti din lucrare, mai tarziu o sa te acuzi ca nu l-ai lasat sa se manifeste!
Evident ca nu ai unde te scoli in meseria de parinte, dar eu zic ca in buna masura chiar copilul - daca il "asculti" suficient de atent - te mai invata cate ceva... Si cine poate sa-si "asculte" pruncutul mai atent decat o mama?
Si ar mai fi ceva: fiecare dintre noi, oricat de bine ne-am simti alaturi de ceilalti si oricat i-am iubi, avem nevoie si de... lipsa lor din cand in cand. E valabil si pentru copii si pentru parinti.
Te sarut tare de tot - si pe puiul tau la fel!
DARAEL spune:
quote:
Originally posted by aysha
Multumesc tuturor pentru raspunsuri.
Off topic.
Spune-mi tu ce ar fi trebuit sa fac in urmatoarea situatie...
............................
Si astazi,probabil ranit in simtul estetic,a colorat si un perete care ramasese blank.
Cu sinceritate,Aisha.
"Some people come into our lives and quickly go. Some stay for awhile and leave footprints on our hearts. And we are never, ever the same."
!Super tare micutul omulet ! Ce poti sa faci intr-o situatie de acest gen ? Sa fugi repede
sa cauti aparatul digital 
daca a scapat „nedezmembrat” pana in acel moment si sa tragi ceva pozne peretilor, ca la 20 de ani sa se mandreasca cu primele creatii 
!Zambeste fata frumoasa si-ti vei aminti atunci ca sotul tau zambea si el
! iar de micut, ce sa spun ? Precis avea gurita pana la urechi cand mai tragea o linie pe obrazul drept...Singur, DARAEL
Ratacitor prin Lume
http://www.geocities.com/dara2el/
“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT
Donia spune:
quote:
Originally posted by aysha
Cind in sfirsit revim de la baie,incremenesc.....
Rashid, nesupravegheat atent de taica-su,int-un avind Picassonian a "infrumusetat " toti peretii sufrageriei.Cu carioca permanenta.
Si atunci,ce ar fi trebuit sa fac?
I-am aruncat lui taica-su printre dinti niste impresii magulitoare si m-am apucat sa frec la Rashid. Probabil din lipsa de spatiu, se apucase si-si facuse si un "facial". Tot cu carioca.
Si in loc sa am o ora libera,am avut 3 zile de frecat pereti. Ca nu se lipea culoarea peste carioca.
A trebuit sa-mi pastrez tonusul pozitiv. si sa incerc sa-i inteleg "lucrarile".Personal,mi-au facut impresia de pestera din Epoca de Bronz,dar pot sa ,ma insel.
Si astazi,probabil ranit in simtul estetic,a colorat si un perete care ramasese blank.
Si,atunci? Daca ma enervez din marunte,la cele mari,ce sa fac?
Am ras si am plans citind despre micul artist. Daca as fi citit acum vreo... opt luni, cred ca as fi plans si atat, dar acum s-au mai domolit trairile.
Am trecut si eu prin asta, dupa un dus de-al meu, dar nu cu carioci, ci cu crema de ghete. Neagra. Din tub din acela cu burete, ca o stampila. Si nu doar peretii suferisera, ci si mocheta din trei incaperi, o groaza de haine, jucarii, geamuri, calculatorul, telefonul... nici nu mai tin minte. Fetita avea si in par crema de ghete, pe degetele la maini si picioare, pe fata, pe burta... Ea stampilase fericita tot ce prinsese.
Plangeam si frecam, clateam si o luam de la capat... Dupa o saptamana inca mai gaseam lucruri manjite.
Am stat suparata pe fetita mea ore intregi, de cate ori priveam in jurul meu incepeam sa plang, mai ales ca stateam in chirie si ne-ar fi costat sute de dolari inlocuirea mochetei.
Si partea buna e ca de atunci nu s-a mai intamplat asa ceva, asa ca am mai prins curaj sa intru la dus, chiar daca la inceput aveam inima cat un purece.
Revenind la sentimentul de vinovatie pe care il incerci, as spune ca multe mamici trec prin asta, inclusiv eu.
Insa eu cred ca totul se poate invata sau dezvata. Iar eu am invatat sa ma bucur de timpul pe care-l pot petrece doar eu si cu mine, ceea ce inseamna ca m-am dezvatat sa ma simt vinovata pentru asta.
Eu-mama fac tot ce pot pentru a-mi face copilul fericit si a-l creste bine, dar mai exista si eu-sotia care are si un sot de care trebuie sa tina cont, in plus mai exista si eu-femeia-omul-copilul care mai are si alte interese si dorinte (cum ar fi dorinta de a face o baie prelunga, dorinta de a citi, de a vedea un film, de a se infrumuseta, de a visa cu ochii deschisi). In tot timpul asta a mai existat si eu-profesionistul care dorea sa fie activ si la curent cu ce se intampla in profesie, plus ca a mai avut si examene si deci cerea timp pentru invatat.
Si daca eu nu ascult de cerintele celorlalti "eu" care ma reprezinta, atunci nici eu-mama nu pot fi fericita si nu ii pot oferi copilului 100% in timpul pe care-l petrec impreuna cu copilul.
As scrie mai mult, dar eu-gospodina ma cheama in bucatarie. Ideea e ca tu nu esti doar mama. Chiar daca asta iti ocupa timpul si interesul in cea mai mare parte, cauta sa asculti si de nevoile si dorintele celorlalte parti care te fac pe tine o persoana.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
karmen spune:
A fi o mama buna (nu perfecta) nu inseamna neglijarea celorlalte atributii sociale (rolul de sotie, de urmare a unei cariere) sau de neglijare a propriei persoane. Imbinate in mod echilibrat, fara a fi egoism daca ne gandim si la noi cred ca putem reusi sa le impacam pe toate.
E fireasca intrebarea care deschide acest subiect si aceste neliniste cred ca o simt toate mamele care-si iubesc nespus copii.
Sa va zic altceva: de curand am reinceput serviciul (dupa aproape 2 ani de stat cu copilul). Am crezut ca va fi ingrozitor dar dupa deja cateva zile am contatat ca nu e chiar asa. Fara a resimti chiar un sentiment de vinovatie pot sa zic ca aveam nevoie de o schimbare, de prezenta altor oameni. Nici copilul nu traieste dramatic aceasta perioada cat sunt plecata. E foarte ocupat cu activitatile propuse de bona incat aproape nici nu-mi duce lipsa. Simt ca intradevar acum ma pot gandi in liniste si la mine, la cum arat cand ies din casa, la ce voi face maine, ce decizii voi lua. Sper ca lucrurile sa decurga la fel si in continuare.
Cu bine.
Carmen Ghilescu
acinorev spune:
aysha, tu esti nebuna dupa micul rashid! asa eram si eu cand il aveam numai pe tudor. il urmam pas cu pas, il pupam de-l sufocam toata ziua, il instruiam si-l dadaceam de numa-numa. cu toate astea, mereu intalneam mamici cu copii care, mie mi se parea ca fac mult mai multe pentru copiii lor.
intr-o buna zi mi-am spus halt. eu trebuie sa mai fac un copil pentru ca altfel, ori o iau eu razna ori disper copilul. acum sunt mult mai relaxata. a mai trecut ceva timp, tudor a mai crescut, am mai facut un copil. parca traiesc altfel experienta de mamica. de ce? pentru ca mi-am dat seama ca prin atentia mea exagerata de fapt deranjam copilul si in plus ii furam din autonomia personala.
mai fa un copil aysha si va fi mai usor! pe bune!
aysha spune:
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri si voi incerca sa-mi gasesc timpul MEU.
Si sa arunc la gunoi sentimentul de vina.
Care vad ca de fapt este nejustificat.
Multumesc de ...propunere Veronica,dar va trebui sa zic pass..
Sa va traisca puii si sa fiti sanatosi cu totii.
Cu mare drag,Aisha
Cu sinceritate,Aisha.
"Some people come into our lives and quickly go. Some stay for awhile and leave footprints on our hearts. And we are never, ever the same."
Rodica spune:
Dupa ce l-am avut si pe cel mic, m-a coplesit sentimentul de vina: cu cel mare nu petreceam suficient timp- statea cu mama, la parter. Daca petreceam catva timp cu el, aveam senzatia ca il neglijez pe cel mic....
Dragelor, stiti cine m-a lecuit? Cainele!
Da, colac peste pupaza, am primit si un caine! Mai avusesem caine si stiam ca trebuie sa-i acord si lui din timpul meu, sa-l maingai, sa-l plimb, sa-i vorbesc, sa-l pieptan......
Si deja era prea mult! Mi-am bagat picioarele, si mi-am spus: "fac ce pot! Cui nu-i place... n-am ce-i face!, Om sunt si eu!"
Mentionez ca diferenta de varsta intre copii este de 1 an si 4 luni, si io dupa doua cezariene, nu ma simteam prea grozav...
pupici mami si 
danielac spune:
Aysa, sentimentele tale sunt cat se poate de normale!
te asigur!
si mai lasa-i incolo de pereti (daca poti!!!) ca merg si colorati, mai ales daca sunt picturi alese!!!
Fetita mea este Diana-Maria, nascuta pe 24.10.2001 http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac
Manuc spune:
Eu m-am intors la serviciu cand Costin avea 6 luni, dar am avut grija, atat cat am putut ca lui sa ii fie bine. M-am intors la serviciu sa pot plati ratele la casa, sa-i pot cumpara copilului tot ce ii trebuie si evident sa nu pierd contactul cu ceea ce reprezinta jobul meu. Am avut ocazia sa plec de cateva ori (pentru cateva zile) in strainatate, timp in care copilul avea bona si sotul meu statea cu el cand venea de la serviciu. Imi era dor de ei, dar chiar nu imi puneam problema ca fac rau ca nu stau langa copilul meu. Sotul meu m-a ajutat foarte mult sa nu ma simt vinovata. Dar a intervenit familia sotului.... care mi-a reprosat ca l-am prostit pe barbata-miu si ma duc sa stau cu burta la soare in Egipt in timp ce el sta cu copilul si nu zice nimic.
Manuela si Costin (care nu mai e bb)