Baietelul meu ii frica de moarte!

teo1970 spune:

A mai fost o data pe forum un subiect legat de felul cum inteleg copiii moartea ("Sa vorbim despre moarte") si cineva (nu mai stiu cine ) a postat o povestioara care mi-a placut mult si pe care v-o redau si voua acum:

Gandacii de apa si libelulele

Undeva pe fundul unui lac linistit traia o mica colonie de gandaci de apa. Era o colonie fericita, traind departe de razele soarelui. De mai multe luni gandaceii erau foarte ocupati sa sape in malul moale de pe fundul lacului. Totusi au putut observa ca din vreme in vreme se produce un fenomen ciudat: unul dintre ei isi pierde interesul fata de munca si fata de prietenii sai, incepe sa urce pe tulpina unui nufar pana la suprafata apei si de atunci nimeni nu-l mai vede niciodata.
- "Uite !" striga un gandac altuia "una din colonia noastra a inceput sa urce pe tulpina unui nufar, oare unde isi inchipuie ca se duce ?"
Gandacuta urca incet, incet pe tulpina pana la suprafata apei, cand ei n-o mai vazura.
Prietenii ei au asteptat-o, dar ea nu s-a mai intors.
-"Este ciudat" spuse unul din gandaci
-"Nu era ea fericita aici cu noi ?" intreba altul
-"Oare unde a ajuns ea?"
Si cum nu aveau raspuns la niciuna din aceste intrebari erau grozav de nedumeriti si intrigati.
Intr-un final , un gandac de apa, lider al coloniei isi aduna prietenii si le spuse:
-"Am o idee. Urmatorul dintre noi care porneste sa urce pe tulpina de nufar trebuie sa promita ca se va intoarce inapoi pentru a ne povesti unde s-a dus si de ce"
Toti au fost de acord cu aceasta idee si au promis cu totii in cor.
Nu la mult timp dupa aceasta , intr-o zi de primavera, chiar liderul coloniei sa trezi chemat de ceva neinteles si incepu sa urce pe tulpina de nufar. Urca incet, incet pana cand fara a realiza ce i se intampla despica suptafata apei si ateriza pe o frunza de nufar. Ostenit fiind dupa atata urcat micutul gandac adormi pe loc.
Cand in sfarsit se trezi. privi in jur cu uimire. Nu-si putea crede ochilor ce vedea. Incerca sa se ridice pentru a vedea mai bine si in acel moment descoperi ca-i crescusera patru frumoase aripi argintii, foarte lungi. Chiar daca era uluit simti un impuls de a-si misca aripile. Caldura soarelui usca rapid noul lui corp si el miscandu-si usor aripile se inalta in vazduh. Devenise o libelula. Si, fascinate, incepu sa exploreze noul mediu .
Dupa un timp isi aduse aminte promisiunea facut prietenilor lui. Fara a se gandi prea mult libelula se avanta spre suprafata apei, dar se lovi puternic de aceasta si a fost aruncata inapoi. A inteles ,acum ca libelula nu mai poate intra in apa, frumoasele aripi nu-i permit.
-"Nu ma mai pot intoarce"spuse el intristat " Am incercat, dar nu pot, n-o sa-mi pot tine promisiunea. Si chiar daca as putea, prietenii mei nu m-ar recunoaste cu noul meu corp. Singura solutie este sa-i astept pana cand vor deveni si ei libelule, atunci vor intelege ce s-a intamplat si vom fi iar impreuna"

alexa121 spune:

si fata mea de 5 ani mi-a spus ca ea nu vrea sa moara si i-am explicat ca toti oamenii mai devreme sau mai tarziu vor murii,
Dumnezeu e cel care hotaraste cind vor merge la el.
eu imi duc copii la biserica si ii impartasesc cam la 6 saptamani si le explic despre Dumnezeu,sfinti si Isus.
seara nu se culca pana nu spun rugaciuni.
incearca.
mult succes
alexa121