Nu ma inteleg...

x-woman spune:

Nu contest existenta unor medicamente straine care pot trata boala...cert e ca acu cativa ani medicii i-au administrat o medicatie experimentala. Pe langa clasicul tratament (nu o sa dau nume...) i-au dat si pastile la care si ei ziceau ca nu stiu cum o sa reactioneze....dar asteptau sa vada...Mama ajunsese un fel de cobai...La un moment dat am externat-o si am luat-o pe partea cealalta - preoti, vraci....Nu stiam ce sa mai fac. Probabil ca si ea a avut forta sa lupte, o forta de care nu cred ca va mai fi capabila acum...

Ce ma sperie e gandul ca ar putea sa-mi reproseze....si atunci a avut o perioada cand nu avea dreptul la vizite.Eu constiinciaosa mergeam pana la poarta spitalului...iar aia nu ma lasau sa intru. Cert e ca ea isi aminteste exact perioada aia de 2 saptamani in care "am uitat-o in spital"...
Nu stiu, parca e un blestem pe familia asta.

Saptamana viitoare merg sa vad ce pot sa fac

aniella spune:

sincer...imi pare rau pt tot ceea ce ti se intampla...o sa treci peste asta este fff traumatizant stiu...dar o boala psihica ramane pe toata viata nimic nu poate face sa treaca nici medici nici preoti doar sa amelioreze din simptome cu medicatie asta o stii si tu banuiesc adika sa nu crezi ca ceea ce iti va spune mama ta o zice ca sa iti reproseze ceva, este limitata in gandirea ei de boala...nu artrebui sa pui la suflet, nu o sa innebunesti ai noroc cu sotul tau care te sustine...ti as scrie mai multe dar din pacate deocamdata sunt cam limitata de timp si inca nu am vreme nici sa respir sunt prinsa intre faculta si serviciu...daca vrei sa afli ceva anume sau daca te pot ajuta cu ceva trimite mi un pm sau un email...apropo sunt in ultimul an la psihologie
numai bine, sanatate, putere si forta de a lupta

aniella spune:

sincer...imi pare rau pt tot ceea ce ti se intampla...o sa treci peste asta este fff traumatizant stiu...dar o boala psihica ramane pe toata viata nimic nu poate face sa treaca nici medici nici preoti doar sa amelioreze din simptome cu medicatie asta o stii si tu banuiesc adika sa nu crezi ca ceea ce iti va spune mama ta o zice ca sa iti reproseze ceva, este limitata in gandirea ei de boala...nu artrebui sa pui la suflet, nu o sa innebunesti ai noroc cu sotul tau care te sustine...ti as scrie mai multe dar din pacate deocamdata sunt cam limitata de timp si inca nu am vreme nici sa respir sunt prinsa intre faculta si serviciu...daca vrei sa afli ceva anume sau daca te pot ajuta cu ceva trimite mi un pm sau un email...apropo sunt in ultimul an la psihologie
numai bine, sanatate, putere si forta de a lupta

iarina spune:

Concentreaza-te asupra examenelor pt. ca este foarte important sa-ti termini facultatea, este vorba de viata ta. Vorbeste cu sotul tau, nu se poate duce el pana acolo pana iti dai tu examenele? sa vada ce face, daca sta in conditii bune? Apoi dupa ce scapi de examene intereseaza-te de medicatie, eu stiu ca boala poate fi tinuta in frau prin medicatie, luata permanent, deci vezi ce se poate face. Mai spuneai ca ti-e frica sa ai un copil, sa nu mosteneasca boala...du-te intai la un doctor specialist, prezinta-i amanuntit cazul mamei tale, aminteste-ti daca mai ai si alte cazuri in familie sau daca ai ami avutsi el o sa stie ce sa-ti spuna.Nu-ti face de pe acum probleme ai si altele la care sa te gandesti. Incearca sa nu te consumi de Sarbatori, stiu ca e greu, este mama ta si trebuie sa fie cumplit pt. tine s-o vezi in starea asta insa Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce. Intotdeauna poate fi mai greu...fii fericita ca ai un sot care te iubeste, ca termini o facultate, ca ai o viata inainte si cine stie, poate mama ta isi va reveni daca va lua medicamentele indicate.

x-woman spune:

Ce sa zic? Sotul e mai mereu la serviciu...pana la urma din jobul meu n-am putea plati decat o jumatate din chirie...Am vorbit azi cu cineva de la spital-nu are dreptul la vizite, e inca agitata si vrea acasa....Nici nu stiu daca are vreun sens sa ma duc pana acolo....Macar daca as putea sa iau legatura cu medicul si niste astistente care sa o mai supravegheze....

nic23 spune:

Nu te cunosc dar mi s-a zbarlit pielea si mi-au dat lacrimile.
Mama mea a fost operata anul trecut de o parlita de litiaza biliara si imi amintesc ca au fost niste zile de chinuri si pentru ea si pentru mine. Asistentele ma dadeau afara pe usa iar eu intram pe geam. Spagi in stanga si-n drapta, mizerie si nesimtire crasa. Si de fiecare data mama mea imi reprosa ca nu am fost la ea si ca am uitat-o. Nu cred ca avea cineva vizite mai lungi si mai dese decat ea. Orice ii faceam sau ii dadeam nu ii convenea iar eu plangeam pe la toate colturile, pana cand am inteles ca din cauza medicamentelor se poarta asa, dar si asa mi-a fost greu de suportat.

Acum e bine si m-a rugat sa nu mai sar in avion la primul stranut al ei si sa-mi vad de serviciul si de scoala mea, pentru ca viitorul meu e important pentru ea.

Psiholoaga la care merg acum imi spune sa nu ma mai las influentata de tot felul de sentimente de vinovatie si ca cea mai mare responsabilitate pe care o am sunt eu insami. Si cica asta nu inseamna ca sunt egoista, ci ca doar imi protejez psihicul de diferite boli pe care le-as putea dobandi si impovara pe altii cu ele.
Chestie de prioritati.
Trebuie sa ma gandesc de fiecare data: ce e mai important, A sau B? Cine e mai important, eu sau X ori y ori Z? Daca eu nu am grija de mine, cine are? E o experienta noua dar cateva luni tot exersez si pot lua hotarari mai intelepte, de care dupa aceea nu-mi pare rau.

Daca as fi in locul tau, in urma terapiei mele, as da intai examenul si dupa aceea as avea grija sa castig mai multi bani, cu care as ingriji-o pe mama mai bine si as putea plati doctori mai buni.
Si nu m-as sfii sa cer ajutorul celor din jur( nici eu nu as fi facut-o inainte) chiar daca unii sunt dispusi sa ajute iar altii nu prea.
Si mi-as mai lua in fiecare zi vitaminele si as mai bea din cand un ceai de paducel, o bucatica de ciocolata si m-as bucura ca am doua maini, doua picioare si un cap pe umeri.
Si m-as mai gandi ca intr-o zi poate voi avea un copilut care va fi mandru ca are o mama desteapta.

Si inca ceva, e aproape luna plina si lumea e mai agitata acum, dar apoi va trece iar si ne vom mai calma un pic.

Capul sus, mai strange un pic din dinti si incearca sa gandesti pozitiv. Se vede ca iti iubesti mama foarte mult. Dar nu va da nimeni examenele in locul tau.

Mai vreau sa mai aud ceva de la tine.

danna2002 spune:

quote:

---

Initial creeata de x-woman

Povestea mea pe scurt:
1996 - varsta mea = 14 ani. Primul shoc - mama diacnosticata cu schizofrenie si sindrom maniaco-depresiv. Ce a urmat? 3 ani de chin cu vizite zilnice in spitale de psihiatrie - oameni care trageau de tine pentru o tzigara, paduchi, raie, mizerie de nedescris, dezinteres. Nimeni care sa te inteleaga - tatal meu recasatorit de ceva vreme, alta familie, copii. Nici macar un telefon in acesti ani care m-au marcat profund.
Singurul care a stat langa mine atunci a fost actualul sotz, un tip care la cei 18 ani pe care ii avea era speriat de situatie dar nu a fugit de probleme si responsabilitati......
1999 - 2000 - mama externata, inca leguma, privire pierduta, halucinatii uneori.....
2000 - 2004 - mama si-a revenit treptat. Totusi au ramas situatii pe care le judeca gresit si in care nu te poti pune de acord cu ea nicicum.
august 2004 - nunta mea, emotii mari, revederea cu tatal care si-a dorit sa se implice in acest eveniment dupa 23 de ani de ignoranta....
15 decembrie 2004 - vorbesc cu mama la telefon, voce schimbata, incoerenta..... Sper...atat mai pot sa fac de la cei 500 km care ne despart
18 decembrie - telefon de la o vecina a ei.....e in fata blocului, si urla, si opreste masini si trecatori....si cauta un satar........
Disperare........urlu si eu, nu pot sa fac nimic, ma apuc de dat telefoane si de stresat pe altii. Nu pot sa cred ca mi se intampla, din nou.........Ultimele stiri - internata..stiu cat ura spitalul ala, stiu cat il urasc si eu........E totusi un suflet, e o fiinta.........
Simt ca daca ajung acolo ma duc la vale...........NU VREAU SA O VAD!!!!! Ma poate cineva intelege??? E inuman ce zic???? As da orice sa-si ia altcineva responsabilitatea luarii unei decizii.......As vrea sa mor....sa dorm la infinit....sa nu mai simt nimic.....sa-mi spele cineva creierul....

Am examen marti.........e ultimul an de facultate....vreau sa o termin!!! Nu pot sa ma concentrez la nimic.........Eu ce pot sa fac?!!!!

---

e martzi noapte imi doresc sa fi luat examenul si sa ai puterea sa te duci sa mai stai cu mama ta ..inca o data! Tot binele din lume, toata puterea..si NU UITA DE EA..CUMVA..

danna2002

Mia. spune:

Multa lume e alaturi de tine cu gindul asa ca fii tare si cu D-zeu inainte!

www.lucavasile.go.ro" target="_blank">Poze

Anca Wish spune:

Of, Doamne cat de trist si cat de mult te inteleg.
Scrii ca ai vrea sa mori. Gandeste-te la sotul tau care ti-a fost mereu alaturi.
Trebuie sa traiesti! Moartea ta n-ar ajuta-o deloc pe mama ta.
E asa greu sa dai sfaturi in aceste situatii. E o lupta intre suflet si ratiune.
Din pacate e o boala pe care nu o poti controla si din cate stiu eu, nu prea sunt sanse sa-si revina vreodata definitiv.
Du-te sa o vezi. Daca Doamne fereste se va intalmpa ceva rau, ai sa ai procese de constiinta.
Singurul meu sfat e sa nu uiti sa-ti traiesti viata ta.
Iti doresc sarbatori fericite si linistite.


Zambeste ...maine poate fi mai rau!
anca...poate intr-o zi

x-woman spune:

Ma bucur ca am alaturi de mine atatia prieteni virtuali...As fi vrut sa va tin la curent, doar ca internetul nu a mers a mine cateva zile...Nu ca ar fi singurul lucru care nu merge....
Nici acasa nu am fost, asa cum ar fi trebuit. Am continuat sa dau telefoane zilnic la spital si o asistenta mi-a zis ca ar fi bine sa mai las cateva zile, sa-si faca efectul tratamentul, sa nu o agit, ca tot zice ca vrea acasa si inca nu e de externat. Aceeasi asistenta mi-a spus poate cele mai frumoase cuvinte acum, in preajma Craciunului - "Cum a aparut in spital asa poate sa si dispara - acum avem tratamente mai bune, se va pune pe picioare mai repede". Sper din tot sufletul sa fie asa....oricum, pe 27 plec la ea, ca mi-am iesit din minti sa ma tot chinui. Pana la urma daca o vad imi dau exact seama in ce stare e....deja cunosc etapele...
Pana una alta au intervenit socrii mei (sunt din acelasi oras) si au gasit o asistenta care sa stea langa ea mai mereu, sa o determine sa manance...Poate o fi bine pana la urma....Calvar, n-as dori nici dusmanilor...
P.S - Mi-am luat examenul marti....o mare realizare pentru mine in starea in care eram.

Petrecere frumoasa de sarbatori si un Mos Craciun plin de daruri in seara asta.....