Povestea pantofilor de bal cu o mie de perle.
Povestea pantofilor de bal cu o mie de perle. | Autor: qsar
Daca ati fost cuminti si v-ati pregatit ghetutele, Mos Nicolae v-a adus ceva:
Povestea pantofilor dansatori brodati cu o mie de perle
Se spune ca, odata, demult, intr-un regat indepatat, traia un om foarte-foarte bogat. Avea case mari cu atat de multe camere ca nu le mai stia numarul, sute de servitori, gradini minunate si calesti stralucitoare. Dar cea mai mare avutie a omului cel bogat era fiica sa. Sotia lui plecase la ingeri putin dupa ce adusese copilul pe lume. Dupa ce a nascut, tinandu-si in brate fetita spusese doar:
- Ia te uita! Fetita mea are parul blondut si stralucitor, asemeni chihlimbarului. Si-un zambet atat de dulce. Dulce ca mierea. O va chema Ambra-Dulce.
Si zicand acestea, inchise ochii si-si dadu duhul. Iar omul cel bogat ramase sa o creasca singur pe Amabra-Dulce, ravasand asupra copilei toata dragostea sa. Angaja o doica sa aiba grija de ea zi si noape. Fetita avea camerele ei, servitorii ei, caleasca ei... Orice-si dorea micuta, era de-ajuns sa-i spuna tatalui, iar acesta ii daruia inzecit. In zadar ii spunea doica ca prea o rasfata pe fica sa. Omul cel bogat nici nu putea sa se gandeasca sa-i refuze vreodata ceva. Si de teama sa nu pateasca ceva comoara lui de fata, ii aducea acasa orice si-ar fi dorit asa ca Ambra iesea rar in lume, doar sa se plimbe cu calesca pentru cateva ceasuri.
Si trecura asa anii, fetita crescu si se facu domnisoara. Era frumoasa, cu parul de culoarea chihlimbarului, cu ochii stralucitori si cu pielea ca sideful. Si era atata de rasfatata! Traia in casele cele mari, inconjurata de servitori si profesori de pian, de limbi straine sau de dans si maniere alese. Negustorii de giuvaieruri, cei de matasuri ori de alte lucruri rare si pretioase se imbulzeau la porti, sperand sa fie macar odata primiti de Ambra, sa-i arate marfa lor scumpa adusa de peste mari si tari.
Dar domnisoara Ambra se plictisea. Degeaba tatal ei ii indeplinea orice dorinta. Degeaba servitorii ii urmau toate poruncile. Degeaba negustorii ii aratau cele mai stralucitoare pietre nestemate sau cele mai fine matasuri, mai subtiri decat panza de paianje. Degeaba intrega lume s-ar fi rotit in jurul ei, ca domnisoara se plictisea sa dea toata ziua porunci sau sa-i spuna tatalui ei sa-i mai cumpere ba o caleasca noua, ba un sirag de margaritare, ba... De la o vreme ii venise o toana mai ciudata. In cinstea numelui pe care mama sa i-l daduse, ceruse ca toate camerele sa-i fie zugravite in culoarea chihlimbarului, toate mobilele si draperiile, toate hainele ei ba chiar si hainele servitorilor, toate bijuteriile, tot ce-o incojura sa aiba culoare chihlimbarului. Ba ceru sa i se faca si o trasura noua, de aceeasi culoare. Iar cofetarului sau personal ii trimise porunca sa-i faca numai prajitui cu miere si de culoarea chihlimbarului. Si toti se supusera. Numai doica refuza sa-si schimbe hainelei cu unele de-o culoare atat de neobisnuita, numai ca sa-i faca pe plac nazuroasei domnisoare.
-Asculta Ambra-dulce, ii spuse doica intr-o buna zi. Te stiu de cand erai doar un bebelus. Ti-am fost mereu alaturi si ai crescut sub ochii mei pana ai ajuns mare. Te iubesc ca pe copilul meu, dar nu pot sa mai sufar sa te vad cum iti petreci viata in rasfat si huzur, fara sa tii seama de nimeni si nimic. Nu poti avea chiar tot ce-ti doresti. Exista o lume frumoasa dincolo de peretii camerelor tale. O lume pe care tu nu o stii si de care te tii departe. Orasul cu forfota lui. piata de flori sau cea de zarzavaturi, padurile de la marginea orasului, lacul, livezile, muntii. Esti domnisoara de-acum; va trebui in curand sa iesi in lume sa cunosti alti oameni in afara de servitorii care nu indraznesc sa-ti iasa din cuvant sau de negutatorii care vor sa-ti vanda scumpeturi. Oameni bogati si mai putin bogati, mai veseli ori mai tristi, castigandu-si painea zilei cu truda, sarutandu-si copii pe frunte la culcare. Trebuie sa vezi si sa cunosti tot ce se afla dincolo de aceste ziduri intre care traiesti. Si poate ca asa il vei cunoaste pe cel care ti-e harazit sa-ti fie sot.
-Doica, cum indraznesti sa ma infrunti? Ai noroc ca m-ai crescut altfel i-as spune tatalui meu sa te alunge de la casa noastra. De ce nu vrei sa-mi faci voia? Cat despre lumea de care-mi tot zici, daca o voi dori, tata imi va cumpara-o. Iar daca voi dori un sot, pot sa ma marit chiar cu printul, fiul regelui, daca doresc. Cine m-ar putea refuza la cat de frumoasa si bogata sunt? De ce vrei sa ma superi, doica? Tu nu ma mai iubesti?
-Faci cum vrei, draga mea. Eu iti spun toate acestea tocmai pentru ca te iubesc. Si poate ca-ntr-o zi vei intelege. Dar sa stii ca printul nu-si va lua o sotie rasfatata si nazuroasa ca tine. Vei vedea. Si sa mai stii ca, oricat de bogat este tatal tau, nu-ti va putea cumpara chiar tot, caci nu toate sunt de vanzare. Acum ma duc. Daca vei avea nevoie de sfatul meu, sau de-o mangaiere si-un cuvant bun, ma gasesti in casuta cea mica de la marginea parcului. Ramai cu bine copila.
Si buna doica pleca, lasand-o pe Ambra in mica ei imparatie de culoarea chihlimbarului.
Tocmai atunci sosi un mesager purtand o veste care o bucura nespus pe Ambra. Printul invita la palat toate fetele de maritat caci se pregatea sa-si aleaga mireasa. O singura conditie puse. O va alege pe aceea care va veni la bal incaltata cu pantofii dansatori brodati cu o mie de perle.
-Ah, a meu va fi printul! Eu ma voi marita cu el! Sa vad daca va mai cuteza cineva sa-mi vorbeasca asa cum a facut nesuferita de doica. Si chemandu-si slujitorii, le porunci sa mearga sa-i aduca pantofii dansatori ca sa se pregateasca de marele bal.
Mos Nicolae este cam somnoros. Acum se duce sa-si faca o cafea si se-ntoarce putin mai tarziu sa va spuna povestea pana la capat.
Raspunsuri
Salmida spune:
Sunt gata sä dau ce mi-a adus Mos Nicolae in schimbul continuärii. 
Si am fost cuminte anul acesta! 
Sic!
Multumim qsar! 
iubibubi spune:
mie nu mi-a adus nimic Mosu'... pana acum, multumesc, O!
I.&www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=iubibubi" target="_blank">Andrei
qsar spune:
Umblara servitorii pe la toti negustorii de pantofi, pe la toti mesterii din oras. Fiecare se oferi sa-i faca Ambrei pantofi de bal, care mai de care mai minunati, chiar si brodati cu o mie de perle, asa cum ceruse printul. Ba mai mult de-atat, un mester vestit ii trimise vorba domnisoarei ca el i-ar putea face pantofi brodati cu fir de aur si batuti numai cu diamante si safire. Insa nici unul dintre acestia nu auzise de pantofii dansatori. Ambra era tare suparata, caci era hotarata sa se marite cu printul. Tatal ei, omul cel bogat ii promise ca orice-ar fi, fiica lui va avea ceea ce-si doreste, chiar daca ar trebui sa plateasca pentru asta o adevarata avere. Trimise din nou servitorii sa caute si sa intrebe prin tot regatul daca are cineva stire despre minunatii pantofi dansatori. Si din nou se intoarsera fara nici un raspuns. Ambra era atat de furioasa ca nu-i mai intra nimeni in voie. Isi tot aducea aminte de vorbele pe care i le spusese doica si, nu se stie de unde si pana unde, ii incolti in minte gandul ca buna femeie ar fi putut sa-i spuna de unde sa ia acei pantofi despre care nimeni nu stia nimic. Asa ca se hotara sa mearga sa o vada pe doica la casuta unde se retrasese. Cand ajunse acolo doica era in mica sa gradina cu flori multicolore. O intampina cu mare drag pe Ambra si o invita sa stea alaturi de ea si sa ia impreuna ceaiul pe veranda si sa stea de vorba. Atunci domnisoara ii spuse, asa, ca din intamplare:
- Doica, ziceai ca ar fi vremea sa ma marit? Ei, bine, afla ca voi merge la balul printului si-l voi cuceri. Pe mine ma va alege si ma va lua de nevasta.
- Asa? intreba zambind doica. Inseamna ca ai aflat cum poti avea pantofii dansatori brodati cu o mie de perle, dupa cum a cerut printul?
-Sigur, raspunse Ambra. Servitorii mei au precat prin regat sa caute pantofii aceia si sa mi-i aduca.
- O, draga mea! Dar nu trebuia sa-i trimiti atat de departe. Doar mesterul Maurice cel care stie taina pantofilor dansatori locuieste aproape.
- Ce vorbesti? Nici un mester sau nregustor din orasul nostru sau chiar din regat nu a auzit de pantofii astia. Si cine e mesterul Maurice, ca eu una m-am auzit de el.
- Pai cum era sa auzi? Doar nu este unul dintre acei mesteri care-ti fac tie pantofii brodati cu fir de aur si argint ci este un lucrator sarac, un carpaci care are un atelier mic de tot pe o ulicioara spre marginea orasului.
- Iti bati joc de mine, doica? Cum o sa stie un amarat de carpaci sa faca cei mai minunati pantofi de bal?
- Ba chiar asa e, sa stii! Si daca vrei cu adevarat sa devii nevasta printului, n-ai decat sa faci in asa fel incat sa ai pantofii aceia si nu altii.
Ambra-Dulce pleca acasa si dadu imediat porunca celui mai de seama servitor al sau sa mearga pe ulita din mahala sa-i aduca pe data pantofii. Servitorul se intoase si ii spuse stapane-si plin de teama, ca l-a gasit pe mesterul Maurice si ca este cat se poate de adevarat ca el este singurul care cunoaste taina pantofilor dansatori.
- Unde sunt, unde sunt pantofii? sari nerabdatoare Ambra.
- Paaaai, sa vedeti, stapana... Pantofii nu exista. Mesterul a spus ca vor fi facuti numai dupa ce o sa va ia el insusi masurile.
- Bine, nepricopsitule. Si nu ti-a dat prin cap sa-i spui carpaciului sa vina sa-mi ia masurile?
- Ba cum nu, domnisoara Ambra. I-am spus sa vina. Numai ca el a refuzat si mi-a spus ca...
- Ca...? intreba Ambra, vazand cum servitorul da din colt in colt...
- A spus ca va ia masurile numai daca va duceti la el in atelier, spuse bietul om dintr-o rasuflare.
- Ceeee? sari Ambra. La poarta mea se inghesuie cei mai mari negustori si mesteri din regat si carpaciul asta nenorocit vrea sa ma duc eu pana in cocioaba lui din mahala?
Ce sa faca domnisoara noasrta? Se tot gandea si se rasgandea.
- Bine, ma voi duce, isi spuse ea. Dar ii voi arata eu acestui mester Maurice cu cine are de-a face. Sa obtin eu pantofii dansatori, ca dupa aceea ... Asa ca a doua zi dadu ordin sa-i fie pregatita caleasca cea de culoarea chihlimbarului, cu vizitiu galonat si doi valeti pudrati in spate, cu trei calareti in fata trasurii; ce mai incolo si-ncoace... o suita demna de o viitoare printesa. Pe drum, oamenii se dadeau mirati la oparte, privind curioasi catre bogata suita si spunandu-si unul altuia: "Iata, trece domnisoara Ambra-Dulce, fiica omului cel bogat". Ambra ii auzea din caleasca cu perdelutele coborate si se bucura in sinea ei gandindu-se cat de mirat va fi carpaciul cand va vedea ce client il cauta. Deodata domnisoara simti ca se opreste caleasca.
- Ce-i? intreba ea. Am ajuns?
- Ba n-am ajuns domnisoara. Suntem la capatul ulicioarei unde-si are atelierul mesterul Maurice, numai ca drumul este atat de ingust incat nu putem intra cu caleasca.
- Bine, atunci sa mearga unul dintre voi sa-l cheme pe carpaciul acela sa vina la trasura sa-mi ia masura ca sa putem sa plecam odata din mahalaua asta.
Se duse asadar galonatul viziyiu, dar se intoarse cum s-a dus. Singur.
- Domnisoara Ambra, cum sa va zic? Mesterul a spus ca nu pleaca din atelierul sau si ca, daca vreti sa aveti pantofii, n-aveti decat sa coborati din caleasca si sa mergeti pe jos pana acolo.
Auzind acetea, Ambra se infurie atat de rau ca era in stare sa... sa... sa nu stiu ce sa-i faca obraznicaturii de carpaci. Dar nici nu vroia sa renunte la pantofii dansatori. Se dadu jos din frumoasa sa caleasca si porni in graba catre atelier, bombanind si fulgerand din ochi. Cand ajunse acolo, in loc sa-l gaseasca pe mester ploconindu-se in fata ei asa cum faceau toti negutatorii care veneau acasa sa-i prezinte marfurile, acesta sedea pe-un scaunel mic-mic si repara de zor o pereche de ghetute de copil, peticite si ras-peticite.
- Ridica-te, carpaciule, si i-ami pe data masurile si sa-mi faci pe loc pantofii dansatori brodati cu o mie de perle.
Dar mesterul isi vedea linistit de ghetutele lui si nici nu o baga in seama.
- Hei! N-auzi? Stii cine sunt eu? Misca-te cand iti poruncesc!
Abia atunci ridica ochii mesterul Maurice si Ambra tresari caci erau cei mai frumosi ochi albastri pe care ii vazuse vroadata. Iar carpaciul nu era vreun batranel ci era tanar si zvelt.
- Ce-ai spus? o intreba el cu badjocura in glas. Imi poruncesti? Ei, afla domnisoara ca mie nu-mi poti porunci cum nu poti poruincii florii de colo sa infloreasca acum, mai zise el aratand catre un vas de alabastru din care se iteau cateva frunzulite firave.
Stiu cine esti si stiu si ce doresti. Daca vroiai sa-ti raspund de cum ai intrat, puteai sa spui macar "buna ziua, mestere Maurice!" si sigur ca ti-as fi raspuns. Cat despre pantofii dansatori brodati cu o mie de perle, afla domnisoara ca....
Mos Nicolae este fooooarte somnoros si se duce la culcare. Restul povestii o sa vi-l spuna maine. :))
qsar spune:
Eeei, Veru :)). Multumesc.
Mos Nicolae are putintica treaba. Dar va veni acusi-acusi sa va spuna si restul povestii. Bine?
ticka spune:
Q de ce? acum cand e din ce in ce mai captivant! am fost cuminte, zau! Pls, Q - !
www.balantzedc.go.ro" target="_blank">Balantze DC!
qsar spune:
Indata-indata. Putintica rabdare, caci mosul asta nu are armate de spiridusi care sa-i fie de-ajutor.
Q
mia_tincu@yahoo.com spune:
Hai qsar, ca-s mai rau ca un bb cind e vorba de povesti!Te roooooog!
mitub spune:
Multumim, Qsar!!!
Uite ca intr-adevar Mos Nicolae exista, a venit prin tine in toate sufletele care asteptau o surpriza in aceasta dimineata!
Cu mult drag,
Boga
qsar spune:
- Cat despre pantofii dansatori brodati cu o mie de perle, trebuie sa stii, domnisoara, ca marea lor taina este aceea ca fiecare perla, nu mai mare decat o gamalie de ac, sa fie cusuta de insasi cea care o sa-i poarte. Altfel pantofii nu ar avea nici o putere ci ar fi ca oricare alti pantofi de bal. Si mai mult decat atat: domnisoara care doreste sa-i aiba trebuie sa-i brodeze aici in atelierul meu, lucrand ca orice ucenic si ascultand fara cracnire poruncile mele. Asa ca, precum vezi, domnisoara Ambra, o fi sarac atelierul meu de carpaci, dar face cat un intreg regat regat caci aici eu sunt stapan si nimic nu se face fara voia mea. Daca te invoiesti, vei avea pantofii minunati si vei putea sa te casatoresti cu printul. Iar de nu, du-te si lasa-ma sa lucrez linistit.
- Poate ca nu esti in toate mintile, carpaciule. Nu ti-e de-ajuns ca am venit pana aici sa-mi iei masurile? Nuuuu. Sigur ca esti lunatec daca indraznesti sa-mi spui mie, Ambra-Dulce, fiica celui mai bogat om din regat sa vin si sa lucrez ca oricare ucenic in cocioaba asta de atelier. Aaah! Numai doica e de vina ca m-a pus pe drumuri. Ma voi duce acasa si voi comanda unui mester vestit cei mai scumpi pantofi care au existat vreodata si ma voi duce la bal. Iar printul cand ma va vedea se va indragosti de mine si va uita de pantofii tai.
- Ce-mi pasa mie? Daca asa vrei sa faci, asa sa fie!
Si Ambra se intoarse acasa furioasa si facu dupa cum spusese. Tatal ei cel bogat, cand o vazu atat de suparata, ii cumpara nu una ci zece perechi de pantofi de bal, brodati cu cele mai scumpe perle din adancul oceanelor, cu cele mai stralucitoare nestemate, cu fir de aur si matase. In ziua balului, Ambra-Dulce alese cea mai scumpa si mai frumoasa rochie de brocart, cea mai scumpa pereche de pantofi si cea mai stralucitoare diadema, si pleca spre palatul printului cu o mare suita. Erau acolo multe fete din regat, ba chiar si de prin alte meleaguri, care mai de care mai gatite si mai frumoase, dar Ambra era cea mai frumoasa si mai gatita dintre ele. Si fiecare dintre ele isi dorea sa fie aleasa printului. Insa printul nu aparu in sala de bal, ci numai pentru cateva clipe sus la un balcon, pe jumatate ascuns in spatele unei perdele, le spuse invitatilor:
-Nu se afla printre voi nici o domnisoara demna sa-mi fie sotie. Nici una dintre voi nu a venit la palat incaltata cu pantofii dansatori brodati cu o mie de perle. Vad ca unele domnisoare au incaltari cu broderii maiestre. Domnisoarele acelea nu sunt decat niste mincinoase, la fel ca si pantofii lor falsi cu care vroiau sa ma pacaleasca. Plecati acasa. Peste o luna va fi din nou bal la palat iar domnisoara care va purta adevaratii pantofi dansatori, aceea imi va fi mireasa.
Din nou se-ntoare Ambra in camerele ei de culoarea chihlimbarului, suparata cum nu mai fusese niciodata in viata ei. Nimeni nu-i mai intra in voie. Nici tatal ei cel bogat care nu inceta sa o copleseasca cu daruri, nici servitorii cei multi care ii implineau pe data orice porunca, nici negutatorii de giuvaieruri.
-Trebuie sa am acei pantofi isi zise Ambra. Trebuie!
Si trimise din nou servitorii la mesterul Maurice, ba cu pungi de bani, ba cu amenintari. Dar carpaciul o tinea pe-a lui si nu vroia cu nici un chip sa-i faca domnisoarei pantofii daca ea nu se va supune conditiilor pe care i le spusese. Ambra incepuse chiar sa se teama ca vreo alta fata bogata ar putea sa se invoiasca cu mesterul si sa fie aleasa printului, iar gandul asta o imbolnavea de-a binelea. Dar tatal ei cel bogat o linisti si ii comanda nu zece ci o suta de perechi de pantofi de bal, care mai de care mai minunati. Si cand se implini luna, Ambra imbraca din nou cea mai scumpa rochie de tafta brodata cu aur, cei mai scumpi pantofi, cea mai scumpa si stralucitoare diadema, si porni spre bal cu o mare suita. Dar, ca si intaia data, printul nu veni in sala de dans, ci de sus de la balcon, din spatele perdelei le spuse.
- Cum indrazniti sa veniti aici incercand sa ma pacaliti? Nici una dintre domnisoarele cu toalete scumpe nu poarta in seara asta pantofii dansatori brodati cu o mie de perle. Plecati acasa, mincinoaselor! Peste o luna din nou va fi bal la palat. Ultimul de asta data. Iar eu imi voi alege mireasa numai pe aceea care va veni incaltata cum am poruncit. Doar ea si nimeni alta imi va fi mireasa.
De data asta Ambra-Dulce fu atat de suparata ca se-nbolnavi si zacu zile la rand in camerele ei de culoarea chihlimbarului. Se tot intreba cum de-si da seama printul ca pantofii cei scumpi nu sunt cei pe care poruncise el sa-i poarte viitoarea mireasa. Cand se mai inzdravani putin, merse in vizita la buna ei doica, singura care-i spusese unde poate gasi pantofii dansatori. Doica o primi cu drag si o mangaie cu vorbe dulci, asa cum o dezmierda pe cand era copilita mica.
- Vezi, Ambra? Incepi sa pricepi acum vorbele mele? Nu poti cumpara totul, caci nu totul este de vanzare. Daca vrei cu adevarat sa fii nevasta printului, mergi la mesterul carpaci si roaga-l sa te ierte pentru purtarea ta trufasa de pana acum. Si lucreaza la el ca un simplu ucenic, brodand singura pantofii fermecati. Mai sunt numai cateva saptamani pana la ultimul bal de la palat. Du-te copila mea.
Auzind toate acestea si temandu-se sa nu i-o ia alta domnisoara inainte si sa se-nteleaga cu mesterul Maurice, Ambra se hotara sa...
Insir-te, insir-te margarite, insira-te poveste, ca-nainte mult mai este :)))