Manuel si Ami - o poveste...

Manuel si Ami - o poveste... | Autor: angiVa

Link direct la acest mesaj

Vreau sa fac un mic cadou fetitei mele, care azi la 7.40 a implinit 6 luni si in acelasi timp vreau sa daruiesc o mica raza de speranta tuturor aspirantelor de pe acest forum( in randul carora m-am numarat si eu pana in septembrie anul trecut) deci am sa va povestesc in continuare miracolul care m-a transformat din aspiranta in de 2 ori mamica in mai putin de 1 an.
Partea trista a povestii este inceputul, care se situeaza undeva in urma cu 5 ani, cand am avut prima sarcina oprita in evolutie (sarcina molara), dupa care mi s-a declansat o tiroidita auoimuna, iar in urma analizelor genetica s-a demonstrat ca eu mai am si ceva mici defecte cromozomiale care puteau duce in sarcina la pb. de placenta. Peste inca 2 ani am mai pierdut o sarcina, tot oprita in evolutie, nu se stia din ce motive caci analizele din tesuturile prelevate n-au dovedit nimic medicilor, dar acum dupa toate experientele traite pot aproape cu certitudine sa spun ca a fost o insuficienta de progesteron.
Am facut tot soiul de analize in acesti ani, m-am tratat in toate modurile posibile(tratament alopat, tratament homeopat, reflexoterapie, trat. naturiste, operatie de apendicita, operatie stomatologica pt. a inlatura orice focar de infectie din organism) de boli pe care le aveam sau doar banuiam ca pot sa le am conform analizelor si simptomelor, a fost o perioada foarte urata pt, noi (spun "pt. noi" pt. ca sotul meu ma mira ca m-a mai suportat cu toate controalele medicale, analizele medicale, toate cercetarile medicale pe cont propriu si cu toate celelalte nebuneli in cautarea unei solutii pt. a ajunge sa avem copilul mult dorit) deoarece parea ca nimic nu da rezultate. La incepulul anului 2003 unul dintre cei mai renumiti medici de ginecologie-obstretica din oras mi-a concluzionat dupa consultatie: "Doamna draga , n-aveti nici o problema ginecologica, aveti problema aceasta cu tiroida pe care va sfatuiesc s-o tratati homeopat si daca veti reusi sa reveniti la o functionare normala mai puteti trece pe la mine la cabinet ca sa vedem despre copii, altfel n-are rost sa va mai chinuiti caci sigur veti pierde toate sarcinile". Bineinteles ca am fost ffoarte suparata pt. ca incepusem de ceva vreme tratament homeopat, dar care in 6 luni nu aratase nici un efect pozitiv, caci analizele ieseau tot mai prost. Intr-o zi sotul meu m-a invitat s-o sun pe o colega de-a lui de servici, care pierduse cateva sarcini, avea si ea mici pb. genetice, identice cu ale mele, dar care intre timp reusise sa dea nastere unei fetite sanatoase. I-am urmat sfatul si am luat legatura cu ea. I-am explicat care-i istoricul meu si m-a sfatuit sa merg la dr. Vladescu de la Clinica Bega. Sa-i dea Dumnezeu sanatate caci m-a indrumat pe drumul cel bun!
De aici putem incepe partea frumoasa a povestirii.
Ne-am dus la dr., am facut 1 tona de analize , i-am prezentat dosarul asteptand cu sufletul la gura concluzia ei. Dupa cateva minute ne-a zis:"eu am stat mult mai prost ca dv. la acest capitol, asa ca sa trecem la treaba, cu tratametul de rigoare(ALOPAT) , pt. tiroida si cu o doza foarte mare de optimism, sa nu ne gandim la ce s-a intamplat nici din greseala". Usor de zis, greu de facut....
Situandu-ne in preajma sarbatorilor de Paste, am simtit nevoia sa fiu alaturi de copii... indiferent ai cui, asa ca am depus la Protectia copilului o cerere de botez pt. un minor. Eram f. emotionati atat eu cat si sotul gandindu-ne cum va fi copilul(blond brunet), ce sex va avea etc... daca se va speria cand ne va vedea prima data, .. si in tot acest rastimp asteptam vesti de la preot , care sa ne cheme si sa ne arate lista cu copii nebotezati
Dupa mai bine de 2 luni, ni se spune ca un copilas dat in plasament, singurul disponibil deci daca vrem putem sa-l vedem. A fost cea mai fericita zi pt. noi, asa ca am si inceput planurile de botez.Imediat ce l-am luat in brate (pe rand, evident :)) si s-a pilit la pieptul sotului meu respectiv s-a infipt cu manuta adinc in decolteul rochiei mele, am stiut fiecare dintre noi 2 ca acest bebelus va fi mult mai mult dect un simplu fin, botezat de noi. Imediat in saptamana urmatoare am facut cererea de adoptie. Acest copilas este baietelul nostru Manuel pe care il iubim din tot sufletul si care ne-a adus foarte multa bucurie, fericire si liniste sufleteasca. Adica exact ceea ce ne-a recomandat dr. Vladescu fara a ne explica ce metoda sa aplicam ca sa ajungem la acest rezultat. Daca cineva ma intreaba cum poti ajunge la aceasta stare de liniste si de bucurie, fara stresuri... le recomand cu caldura metoda aleasa de noi... da in mod cert rezultate!!!

Deci dupa inca 2 luni de cand am depus cererea am ramas insarcinata. In tot acest rastimp am fost la 2 saptamani la control si am facut ecografii pt. monitorizarea ovulatiei la aceasta minunata dr. Greul abea acum incepe, caci deja din a 6-a saptamana de sarcina a inceput sa scada nivelul progesteronului in sange, au aparut primele pete/scurgeri maronii, si dureri abdominale. Foarte speriata m-am prezentat la dr. care m-a linistit , mi-a dat un tratament cu progesteron sa vedem cum raspunde organismul. N-are rost s-o lungesc: timp de 4 luni am facut 2 dozaje de progesteron pe saptamana la laborator, in functie de care inmi modifica doza zilnica necesara de progesteron injectabil, iar ovulele de Utrogestan au foat nelipsite pana in saptamana 22, cate 4 bucati pe zi.Am facut peste 100 bucati de injectii cu progesteron, si datorita faptului ca asistenta ma ducea la sapaa de lemn cu tariful, deja ajunsesem ca sotul meu sa ma injecteze.Controlul la medicul ginecolog il faceam saptamanal pt. ecografie iar la dr. endocrinolog 1 data pe luna ca sa-mi modifice dozajut tiroxinei in functie de necesar.
Cand s-a stabilizat si progesteronul a aparut alta problema: ecografia de excludere de malformatii (a fost ok , cu ajutorul lui Dumnezeu si al minunatei doamne dr. care ma ingijise ), dar din cauza pb. mele cromozomiale mi s-a recomandat sa fac totusi si triplul test. Noi eram destul de linistiti in urma ecografiei, dar stupoare: rezultatul a fost cu sanse de f. mari ca, copilul sa aibe sindrom Down. Cand am vazut ce scrie (drept e ca scria in lb. franceza, caci tocmai imi venise pe fax de la institutul din Franta) am izbucnit in plans. Manuel cand ne-a vazut s-a mirat mai intai foarte tare(el este un copil foarte vesel din fire ceea ce ne inspirase si noua , asa ca nu ne mai vazuse bietul copil asa de necajiti), apoi a venit la mine cu premergatorul, caci inca nu stia sa mearga si mi-a pus mana pe fata ca sa-mi stearga lacrimile, sau poate ca sa vada daca nu e apa?, apoi si mi-a zambit. In acel moment si bebele din burtica a inceput sa se miste vioi. Atunci am decis ca indiferent de rezultat eu nu voi face amniocenteza si voi duce sarcina atat cat ma va ajuta Dumnezeu. Totusi cu gandul la acel rezultat l-am rugat pe sotul meu sa mai aruncam o privire pe foaie... si bine am facut, caci pe francezi ii luase valul cu pregatirea sarbatorilor de iarna probabil, si calculasera gresit varsta sarcinii, asa ca trebuia reevaluat riscul.
Dupa sarbatori am primit reevaluarea , care arata ca este un risc extrem de mic ca acest copil sa aiba vreo problema cromozomiala. Am fost extrem de fericiti la aceasta vestesi ne-am bucurat dinnou toti 3 si mai ales Manuel care fara sa inteleaga despre ce era vorba cred ca avea ceva presimtiri. Fac o paranteza sa va spun ca Manuel este un copil care iubeste foarte mult copii si abea asteapta sa fie in compania lor.
Trecand cu bine peste acest pas, iata ca o noua problema apare la orizont: sarcina era foarte jos situata si aveam contractii deci mi s-a prescris repaus la pat si tratament cu Gynipral si No-Spa la nevoie. Dupa aceea l-am stresat pe dr. obstretician incepand din luna a 5-a, de cand dr. Vladescu m-a predat cu tot dosarul la dr. Dorneanu. Un alt medic minunat si cand spun ca l-am stresat nu exagerez, l-am sunat pana si duminica dimineata la ora 4 ca sa-l intreb ce tratament pot lua pt. ca avream o criza de stomac-fiere de nu mai stiam de mine,; la cel putin 3 saptamani eu mergeam la control caci ma stresau contractiile la culme, iar capul bebeului apasa puternic-dureros undeva in josul uterului de aveam senzatia ca trebuie sa nasc imediat. Pana in saptamana 37, incepand din saptamana 26 doctorul ma tot incuraja sa mai rezist vreo 2 saptamani in pat si ca ar fi bine sa trecem de 30, deci sa fiu foarte linistita sa nu fac nici cel mai mic efort.Cam greu de facut cand mai ai acasa un bebe de 1 anisor, dar la acest capitol m-a ajutat (si inca ma mai ajuta) extrem de mult mama mea, care de 1 an de zile vine zilnic la mine de dimineata si pana ce apare sotul de la servici.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, al doctorilor mai sus precitati si al familiei nu in ultimul rand, am reusit sa ajung la mijlocul saptamanii 37. Luni 3 mai 2004, pe la pranz am observat o scurgere gelatinoasa si am sunat imediat dr. M-a intrebat daca am dureri mai puternice, caci eu din saptamana 25-26 aveam deja contractii aproape zilnic. I-am spus ca nu mi se pare sa fie mai puternice, dar m-a rugat sa ma prezint la spital cu bagajul. Stiam de la ultima ecografie ca bebe e maricel si mai ales capul lui e mare, asa ca se recomanda cezariana, mai ales ca aveam in spate si toata tristetea de poveste cu sarcinile ratate.
M-am prezentat la spital, m-a internat, intre timp dopul meu gelaatinos tot se mai elimina. Mai fac o paranteza sa va spun ca singurul salon cu pat liber a fost salonul de la pb. de hipertensiune, la care fusesem internata in urma cu 5 ani cu sarcina molara. Eram de data aceasta singura in salon, doar cu amintirile acelea urate de cu ani in urma. Am dormit toata noaptea cu lumina aprinsa in asteptarea vreunei colege de camera, dar pana a2-a zi n-a aparut niciuna.
A 2-a zi am fost programata pt. dimineata zilei de 5 mai la cezariana, in cazul in care bebe nu se anunta mai repede.
Dupa toata sarcina in care bebea fost gata gata sa-si faca aparitia inainte de vreme, de cand ma instalasem la spital el (eaa) incepuse sa se simta bine acolo in burtica, sau pur si simplu se intelesese cu dr. :)
In seara de 4 mai am fost mutata la sala de nastere si mi s-a montat peridurala (sau epidurala, caci dupa multiple intepaturi nu stiu unde au nimerit-o), si urma sa-mi administreze dimineata in sala de operatie injectia. Mi s-a spus sa fac bine sa ma odihnesc , asa pe o parte cum reusesc , caci a doua zi avem treaba importanta (fapt de care eram si eu constienta.. inca). Am incercat prima jumatate de ora, dupa care au inceput sa vina colegele de suferinta una dupa alta, dar fetele astea chiar sufereau din greu bietele de ele, caci erau in mijlocul travaliului, pe cand eu ma simteam vinovata caci parca si durerile ce ma tineau de luni de zile, parca ma mai lasasera, contractiile mele erau mai mult decat suportabile. Spre dimineata m-am gandit sa ma pregatesc si eu sufleteste, asa ca am intrebat-o pe asistenta daca nu mai are ceva treaba cu mine. Cica doar sa-mi mai monteze sonda, dar o face inainte de operatie.Bineinteles ca totul era prea frumos ca sa fie asa. Imediat ce mi-a montat sonda, am avut senzatia ca trebuie sa merg la baie din motive mai serioase... cu toate ca nu mancasem mai nimic de la internare. Atunci si-a amintit asistenta ca nu mi-a facut clisma. Deci, cu toate instalatiile: peridurala, perfuzie si sonda mi s-a aplicat o clisma inainte de operatie, de a trebuit sa merg de la WC direct la sala de operatie, caci asistenta anestezista intrase sa ma caute, pt. ca mai aveau un pic si ieseau din tura. I-am explicat ca mai trebuie sa ma curat sa etc... a zis ca nu conteaza ca asteapta toata echipa dupa mine.
Ca sa fie totul si mai frumos, imediat dupa ce mi-a injectat anestezicul, dr. anestezista l-a intrebat pe dr. meu: "Care-i recordul tau la cezariene?"- raspuns: "32 minute", anestezista intreaba dinnou: "poti sa-l depasesti????" Eu m-am facut verde la fata cred, cand am vazut care era pb. ei cea mai importanta... dar mai tarziu aveam sa aflu de ce.
Au inceput dr. meu si colega lui de garda operatia , totul bine si frumos pana ce bebele era pe cale sa iasa, si dr. a atins vezica mea, in acel moment mi-a zburat mana stanga din curea si am inceput sa ma ridic cu partea superioara a corpului urland de durere... se pare ca anestezista daduse prea devreme unda verde echipei. Asa ca, pe un ton deosebit de prietenos aceasta m-a linistit: "Doamna imediat va fac un calmant!". Am mai apucat la 7.40 sa vad bebelusa mea cea mica si dulcica care statea cu spatele la mine pe masuta ei , asistenta anestezista m-a felicitat pt. aceasta minune mica, dupa care dusa am fost , nici macar in lumea viselor nu pot spune caci nu-mi mai amintesc nimic. M-am trezit (e un fel de a spune) vazand in ceata si discutand cu brancardieri despre fetita si despre sotul meu, dupa care acestia ma invitau sa ma tin de ei ca sa ma mute pe targa, iar eu ii asiguram ca nu pot, caci vedeam foarte neclar, neconturat, dar ei la randul lor ma asigurau ca am sa reusesc. Stiu ca a durat destul de mult pana mi-am revenit complet din anestezie si atunci sotul meu mi-a destainuit ca dr. meu, care ma operase, intrase in operatie cu o mica problema "digestiv-intestinala" sa-i spunem :)), din partea mea tot respectul pentru acest dr. si om in acelasi timp, nu si-a batut recordul dar a reusit sa-mi aduca pe lume cea de-a 2 -a minune din viata noastra. Aceasta a 2-a minune se intituleaza Adriana Maria si o iubim la fel de mult ca pe fratiorul ei Manuel.
Si ca sa vedeti cat e de bine si frumos la noi in familie acum, va spun ca el are 1 an si 8 luni, ea are 6 luni si se iubesc tare mult, se joaca unul cu celalalt si se cauta din priviri cand vreunul dintre ei dispare din raza vizuala a celuilalt. Manuel are grija ca scutecele lui AMI (asa ii spunem ei pe scurt) sa ajunga la cosul de gunoi si ii ofera cate un biscuite sau banane si mere la micul dejun, chiar daca ea n-are inca dintisori, iar eu de fiecare data ii explic ca ei ii facem papa cu BUM-BUM(blenderul).
Cred ca aceasta este miracolul din viata mea: cele 2 mici minuni pe care mi le-a daruit Dumnezeu. Sper sa nu va fi plictisit prea tare cu povestea mea, mai ales ca n-am deloc talent de povestitor(cred ca si din acest motiv am tot amanat sa va povestesc).

angiVa

http://community.webshots.com/user/angivatm

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns papadie spune:

AngiVa toate gandurile bune si milioane de pupici pt voi si minunile voastre
si un maaaare MULTUMESC !
fara sfaturile tale Catrina nu ar fi existat. Multumesc din inima

cu toata dragostea,
Papadie si Mielu'

"Īn afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Marina spune:

Draga AngiVa mi-au dat lacrimile...
Sa fiti sanatosi si fericiti toti 4!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ciuf spune:

Angi, sa-ti traiasca comorile si multe, multe pentru sufletul tau mare si frumos.
Pupicei,
Ciuf si Luca
http://community.webshots.com/user/ciufa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ralualexandrei spune:

Sa-ti dea Dumnezeu multa,multa sanatate si fericire tie si familiei tale si sa fiti tot asa pana la adanci batraneti!

Andra ,mamica lui Robert si a Mariei http://f2.pg.photos.yahoo.com/ph/ralualexandrei/album?.dir=/2037&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//f2.pg.photo

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns spic de grau spune:

Esti o mamica fericita si taaaare sufletista!
Sa-ti traiasca comorile si sa-ti aduca numai bucurii!

Sanatate multa!



Luminita si DAVID - 11.03.2004

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34758" target="_blank">Povestea nasterii lui David

"Il y a des fleurs partout, pour qui veut bien les voir" (Henri Matise)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Veve spune:

Sa fiti fericiti si sa va bucurati unul de altul 100 de ani de-acum incolo!


Irina,veve & croko
pozici


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oana cretu spune:

Sa fiti fericiti, sanatosi, ca o meritati din plin! Esti un model de mamica!

oana si bebitza din burtica (32s+)
"Si maine mai este o zi..."

http://community.webshots.com/user/oanacretu

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lorelei_19 spune:

Maaaama, ce poveste, cata lupta si cata consecventa! Angi, iti meritzi norocul cu prisosinta! Sa-ti traiasca cele doua minuni din viatza ta si sa fitzi cu totzi patru fericiti! Superb, pur si simplu superb! Asha de tare m-a impresionat povestea ta!

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mamaruta spune:

Angi, sa va traiasca comorile, sa fiti sanatosi si fericiti toata viata.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns angiVa spune:

Multumim frumos pentru toate urarile si gandurile voastre

http://community.webshots.com/user/angivatm

Mergi la inceput