Aparatorii din umbra

Servus!
Tocmai am citit subiectul cu farmece si in timp ce citeam grozaviile prin care ati trecut imi revenea in minte, iar, imaginea bunicilor mei morti.
Asa se intampla ori de cate ori mi-e frica de ceva sau cand gandesc negativ.
Bunicii mei sunt morti si nu am avut o legatura prea stransa cu ei, dimpotriva chiar, evenimentele din viata noastra ne-au purtat prin locuri straine si ne-au indepartat. Am stat la ei o singura vacanta, cand aveam 4-5 ani dupa care aproape ca nu i-am mai vazut.
In sufletul meu, insa, le-am pastrat o vie amintire, de parca i-as fi vazut ieri. Al doilea copil poarta numele bunicului meu si ii seamana. Dupa ce am botezat copilul am aflat ca bunicul murise. Murise de tristete, la cateva luni dupa moartea bunicii.

Bunicii mei morti ma apara. Uneori ii vad in casa. E o senzatie greu de descris, stiu ca sunt langa mine, ii simt.
Totul a inceput intr-o noapte cand mergeam de la munte spre casa. In lumina farurilor l-am vazut pe bunicul, imi facea semne cu mana, asa cum fac autostopistii. M-am speriat foarte tare si am oprit. Nu am avut curajul sa cobor dar m-am uitat atenta pe geam: nu era nimeni. Mi-am continuat drumul acela in panta si cu multe curbe, dupa fiecare curba bunicul meu imi facea semne cu mana. Mergeam si spuneam in gand Tatal nostru. Apoi nu l-am mai vazut. Am oprit iar ca sa ma linistesc. Cand am plecat iar, dupa prima curba, in lumina farurilor, am vazut copacul. Gros, urias, cazut de-a latul drumului. Daca as fi avut viteza, probabil as fi intrat in el. Daca nu as fi oprit de atatea ori, probabil ar fi cazut pe mine. Nu stiu.
Dupa o lunga perioada in care am incercat sa ma acomodez cu prezenta umbrelor din casa mea, i-am spus si sotului meu care s-a uitat lung la mine si mi-a spus ca e foarte probabil deoarece si lui i se parea cate ceva suspect.
Ultimul mesaj a fost in seara cutremurului, ii vedeam tinandu-se de mana si zambindu-mi, poate voiau sa-mi transmita sa nu ma sperii, cert este ca desi locuiesc la etajul 8 nu am simtit cutremurul si abia cand sotul meu m-a tras sub tocul usii am perceput slab o bataiala.
Si mai sunt multe exemple.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!


Nu certati copiii cand viseaza!

star33 spune:

Craciunitza, cred ca ar trebui sa vorbesti si cu un preot. Uneori vedeniile sunt de la cel rau...desi in cazul tau te-au ajutat mult.

craciunitza spune:

Asta este o gluma?
Ce treaba are cel rau cu mine si bunicii mei?
Am intrebat preotul si am primit mereu acelasi raspuns: bunicii v-au iubit mult, dati-le ceva de pomana. Am dat de pomana, si mancare si haine dar, situatia nu s-a schimbat. Tu nu ai simtit niciodata ca cineva vegheaza asupra ta? Nu pot sa cred ca sunt singura care traieste asa ceva.

Nu certati copiii cand viseaza!

Donia spune:

Pfuuui, tot timpul cat am citit mesajul am avut pielea gainii... E frumos ce ne-ai povestit, dar nu stiu cum as reactiona sa mi se intample mie. Din pacate stim prea putin despre ce se intampla dincolo...
Eu cred ca e bine sa te rogi pentru bunicii tai, sa le rostesti numele de botez atunci cand te rogi. Nu in ideea ca aceste aparitii vor inceta, pentru ca nu cred ca sunt de la diavol. Doar ca ei fac ce pot pentru tine de dincolo, asa ca fa si tu ce poti pentru ei de aici.

dante01 spune:

mai, daca e de bine e de bine, desi trebuie sa fie foarte straniu...
eu zic sa te rogi sa te apare in continuare, ca fiecare avem nevoie de un inger de paza...
bafta!

if you're grabbed by the balls you heart and soul will follow sooner

Bubbles spune:

M-au trecut fiorii.
Si eu simt uneori ca-mi este cineva aproape, dar mereu se intampla lucruri bune, cum spui si tu (in schimb eu nu vad nimic, doar simt ca e bine, pot sa am incredere ca merg pe un anumit drum).
Da-le de pomana si roaga-te pentru sufletele lor.


Bianca

DARAEL spune:

Ce frumos ca tu iti aduci aminte de ei si ei isi aduc aminte de tine, iar tu simti si poti vedea asta. E asa de rar in timpurile noastre cand multi isi uita bunicii, daca nu chiar parintii chiar daca acestia mai traiesc...

Singur, DARAEL
Ratacitor prin Lume
http://www.geocities.com/dara2el/

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT

lulu75 spune:

Eu am o prietena a carei fetita a murit la 4 ani. Dupa 10 ani a nascut o alta fetita. A avut o sarcina cu probleme. Cand i s-a rupt apa, culoarea acesteia era verde-tulbure. Medicii i-au spus ca o sa-i moara copilul. In acel moment i-a aparut in fata Andreea-fetita care i-a murit si i-a spus ca o sa aiba o fetita si o sa traiasca. Medicii au spus ca e o minune ca traieste. Dupa nastere a visat-o pe Andreea ca ii spunea ca ea este ingerul pazitor al fetitei-Maria. De atunci prietena mea o simte langa ea. In urma cu 2 ani au avut un accident grav. Masina s-a facut praf iar ei nu au avut nimic. Andreea i-a aparut prietenei mele si i-a zambit. Astea sunt doar cateva intamplari dar i s-au intamplat multe altele.

Luminita


http://photos.yahoo.com/lumylorv

ralualexandrei spune:

De ce vi se pare atat de straniu ca cei care ne sunt dragi si au trecut in nefiinta ,ne vegheaza?Iubirea nu inceteaza nici dincolo de moarte ,si asa cum in viata ne-au dorit tot binele,si de acolo de unde sunt ne doresc la fel.Tata a murit acum 7 ani si 4 luni si totusi atunci cand imi este foarte dor de el si am sufletul greu, imi apare in vis,un vis care de fapt nu e vis pt ca sunt constienta ca urmeaza sa-l intalnesc ca de fiecare data la o rascruce unde se afla o piatra pe care ne asezam amandoi si la umbra unei cruci ce troneaza deasupra noastra il imbratisez si ii spun ce dor imi e de el,ce mai este in viata mea,toate lucrurile pe care le-am realizat pt ca el si mama sa fie mandri de mine.De fiecare data cand se apropie sfarsitul discutiei si el trebuie sa plece,il implor sa mai stea si sunt constienta ca ma voi trezi si ca nu pot face nimic pt a prelungi acele momente.Asa se intampla ori de cate ori am sufletul greu.Nu am avut curajul sa-i povestesc mamei pt ca stiu ca va plange de dorul lui,v-am spus voua,tata a ramas alaturi de mine si de dincolo de moarte.Paradoxal,nu sunt o fire superstitoasa. Cred in Dumnezeu si in faptul ca noi nu insemnam doar un simplu trup care imbatraneste si moare,sufletul nostru traieste vesnic.

Andra ,mamica lui Robert si a Mariei http://f2.pg.photos.yahoo.com/ph/ralualexandrei/album?.dir=/2037&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//f2.pg.photo

craciunitza spune:

Nu ma sperie prezenta bunicilor pentru ca nu am motiv. In afara de faptul ca imi arata pericolele, cum ar putea sa-mi fie frica de cineva care m-a tinut in brate si m-a iubit? Ma bucur pentru toti cei care au trait sau traiesc asa ceva.
Este foarte adevarat ca aceste experiente nu trec fara emotii dar nu pot sa cred ca ele inseamna ceva rau.

Nu certati copiii cand viseaza!

motanik spune:

Of....tocmai am citit mesajul asta...in aceste clipe cand bunicul meu din partea tatalui e inmormantat si eu nu pot fi acolo...Nu am fost asa apropiata de el pt ca bunicii din partea mamei m-au crescut dar nu are cum sa nu ma doara...
Am sa va spun si eu ceva ce pare iesit din comun dar uite ca pt noi, cei carora ni se intampla astfel de lucruri, e cat se poate de real.
Bunicii din partea mamei locuiau in curte cu noi, case diferite. In 2000 terminam primul an de facultate la Bucuresti. Veneam acasa in fiecare weekend pt ca stateam la 100 km de Bucuresti si era aproape. In vinerea de 7 aprilie 2000 cand am ajuns acasa, mamaia era la noi si mi-a zis sa merg la ea ca vrea si tataia sa ma vada, dar eu ma grabeam sa ies in oras cu prietenii mei si am zis ca ma duc a doua zi de dimineata sa vb si cu tataia. Nu am mai apucat. Noaptea la 11 a facut atac cerebral. Pe la 9 mama s-a dus la ei sa le duca ceva dulce si tataia i-a zis atunci, foarte calm si senin ca el o sa moara si ca o roaga sa nu facem mare tam-tam din cauza asta. Si a murit si nu am mai apukat sa il vad, sa ii spun nimik....
Am fost distrusi dar ma consolam ca mai traia manmaia, o iubeam tare mult, poate mai mutl decat pe mama chiar, pt ca m-a crescut si mereu mi-a luat apararea, imi aduc aminte si ca imi dadea bani la facultate fara sa stie mama ca sa am si eu mai multi...La exact 6 saptamani de la moartea lui tataia, era tot o vineri, 19 mai, mamaia astepta sa vina autobuzul de Bucuresti in care eram si eu, ca ii era dor de mine. Autobuzul a ajuns la 6.30 seara si mamaia a ametity pe scara si a cazut si a murit la 6.00...Va scriu acum innecandu-ma de plans...Nu am apukat sa vb nici cu ea, am gasit-o moarta...
Am vrut de atunci sa nu uit niciodata sa ma rog pt ei si sa ma gandesc la ei si sa le transmit intr0un fel daca e posibil cat de mult i-am iubit si ca in sufletul meu inca ii iubesc. Si sper ca acolo unde sunt ma vad mereu si ca se roaga pt mine si daca imi e bine asa cum sunt e si datorita lor ca m-au crescut bine, ca au avut grija de mine cat au fost aici si au in continuare grija si9 de acolo unde sunt.
Unde vroiam sa ajung e ca, din anumite motive, uneori nu am putut sa ajung la cimitir in fiecare saptamana sau la 2 saptamani. Si atunci imi apareau in vis bunicii mei iubiti si stiam ca sunt semne de la ei ca sa ma duc pe la ei, sa mai stau de vb cu ei acolo la mormant...
Cand am plecat din tara am fost la mormantul lor si le-am spus ca nu o sa mai vin acolo un timp dar o sa ma gandesc la ei mereu oriunde as fi. Si nu mi-au mai aparut in vis ca sa ma cheme la ei, deci cred eu ca putem comunika, numai ca eu nu pot sa ii aud, pot doar sa banuiesc unele lucruri.
Acum a murit si bunicul meu din partea tatalui...Cand am plecat in Uk, am fost sa imi iau ramas0bun si mi-a zis 'cine stie daca mai traiesc sa te vad inapoi aici'.........Si uite ca nu a mai apukat.
Scuze daca am fost off-topik, am simtit nevoia sa ma descarc si va rog sa ma iertati daca am deranjat sau intrsitat pe cineva.

Andra
http://community.webshots.com/album/170190778fEpvgj