Iubiri trecute...
Raspunsuri - Pagina 2
sinzi_ana spune:
Ce subiect frumos!!!
Si mie imi sfaraiau calcaiele dupa un tip, mi se parea misterios si ravnit din liceu...
Imi placea aerul lui serios si ma fascina tristetea care parea sa ii macine viata. Nici nu il cunosteam prea bine cand m-am indragostit de el. Cand in sfarsit am format un cuplu, mi-a luat 3 luni sa imi dau seama ca de fapt, desi era baiat bun, era cam prostut, nu aveam nimic in comun, si ma consumasem degeaba!!!
DAr acele 3 luni pana la marea revelatie, au fost minunate!!!
Apoi nu am mai avut sentimente puternice pentru nimeni pana la sotul meu!!
Sinzi 
si David
Poze cu David si Cora nebunatica
gogosar spune:
Luminita, tocmai din acest motiv eu am spus stop inainte de a aface pasul hotarator, adica casatoria.Nu spun ca mi-as dorit un sot care sa nu puna gura pe bautura....nu.Sotul meu mai bea si el la petreceri, asa cate o bere-doua pe zi( intre noi fie vorba eu ma bucur ca imi lasa mie masina), si mereu acasa.Niciodata nu a venit baut acasa, sa nu stiu de unde vine sau unde e.
Exact cum ti-a mai scris o fata, pesemne ca esti tanara, si nu vad rostul ca sa mai continui aceasta viata.
Vrei sa iti spun ceva?Baututa este ca o boala care nu se va trata ci din contra cu cat ininteaza in varsta e posibil, sa se acutizeze.
Tu stii mai bine cum e viata ta, noi itidam doar un sfat.
Sau.....sa incerci sa vorbesti serios cu el, si sa ii pui pe tava alternativele in cazul in care nu mai rareste acest viciu?
Anca
Capul sus, va rasari soarele si pe stada noastra.
rachel owen spune:
Pai normal ca fiecare avem un trecut, si, indiferent de natura lui, frumos, urat, ne amintim de el, face parte din noi.
Cum spune si Madalina, si eu m-am gandit zilele astea, si ca urmare, chiar azi-noapte l-am si visat pe fostu`. 
Puf, oare ce ar zice sotul sa vada ce scriu?! 
Am avut un prieten timp de 7 ani. Cand l-am cunoscut nu credeam ca o sa fim atata timp impreuna, era mai mic decat mine cu 3 ani. M-a parasit pt alta o data, l-am iertat, dar cand a facut-o a doua oara nu i-am mai dat nici o sansa 
. Intre timp l-am cunoscut pe actualul meu sot, 
un om super-minunat, si am ramas cu el. Am avut si noi probleme la inceputul relatiei, mai ales ca el mai fusese casatorit si avea un copil, motiv pt care ma intrebam deseori la inceput daca nu cumva facusem alegerea gresita. M-am acomodat tare greu noului meu statut de a doua sotie, si de mama vitrega, astea fiind de fapt singurele probleme. Si poate ca in adancul sufletului meu a ramas intrebarea, cum ar fi fost daca… Au fost totusi 7 ani la care am renuntat. Acum stiu ca am ales bine! 
Si azi noapte am avut un vis…ciudat. Daca ati vazut filmul „Final Destination”, era in film un cioclu la morga care vorbea despre viata si moartea, despre alegerile pe care le facem in viata. Acest personaj straniu imi explica mie ca de decizia noastra la un moment dat depinde cursul vietii noastre, si m-a intrebat daca vreau sa vad cum ar fi fost daca as fi ramas cu celalat. Totul s-a desfasurat doar ca un film, nu traiam cu adevarat ce vedeam. Eram intr-o casuta mica la tara, 
intr-o bucatarie murdara, 
cu o burta mare de gravida si 3 copii galagiosi pe langa mine, purtam un shortz murdar pe burta aia mare, si plangeam. 
Apare si fostul,
care imi era sot, si ne luam la cearta pt ca el venea de la femei. 
Hi-hi!!! Asta sa fi fost viata mea daca...? 
As vrea sa va mai spun, ca atunci cand s-a intors la mine a doua oara, a aparut si actualul meu sot. A fost o situatie cu adevarat penibila.
Nu ma lasa nici unul singura sa pot vorbi cu celalalt,
de teama sa nu ma influenteze. 
Sotul meu a hotarat sa plece si sa ma lase in pace,
a coborat la masina, m-a salutat, a pornit motorul masinii,
si in ultimul moment, a mai deschis o data usa din dreapta si mi-a spun: „hai cu mine!”. I-am spus ca vin. De asta sunt acum unde sunt, si mi-e infinit mai bine. 
Cel putin decat in vis 
A fost o hotarare de moment, o fractiune de secunda. Si acum stiu sigur ca am raspuns atunci sub influenta Bunului Dumnezeu, caci m-am rugat mult in acele zile sa faca o minune in viata mea 
. Doar ca eu vroiam ca fostul sa se intoarca la mine si speram ca aceasta sa fie minunea. Dar El a avut planuri mai bune. Si nu regret nimic. 
Imi cer scuze daca v-am plicitisit. 
Pupici 
Rici 
26 sapt. si "minunea lumii" din burtica 
Poze:
http://community.webshots.com/user/Rici_intalnire_DC-new
http://photos.yahoo.com/rachelowen77
http://community.webshots.com/user/rici_o (Rici si burtica magica)
„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”
RELY27 spune:
Da am trait ceva asemanator, am crezut ca e totul pt mine, dar abia cand l-am intalnit pe sotul meu mi-am dat seama cum este sa iubesti cu adevarat.Am inteles ca ceea ce a fost atunci a fost de fapt o iubire bolnava, de fapt nu iubire ci pur si simplu prima relatie serioasa din viata, si sincer nu regret niciodata ca m-am despartit de el.Eu am avut norocul sa imi gasesc fericirea alaturi de sotul meu, iar ceea ce a fost intre mine si fostul prieten va ramane ceva care totusi s-a intamplat in viata mea, atat si nimic mai mult.
claudiachirila spune:
E normal sa ne mai gandim din cand in cand in urma. Dupa cum a mai spus cineva fiecare avem un trecut. Dar de cele mai multe ori e cel mai bine sa accepti ca e trecut si sa te impaci cu el pentru a putea trai prezentul si viitorul. De obicei ni se intampla ce ni se intampla pentru a putea merge mai departe. E mai simplu sa spui ca asa a fost sa fie si sa nu te gandesti cum ar fi fost daca....
craluca spune:
ciudat ... chiar intr-una din noptile trecute m-am gandit intens la prima mea iubire si nu aveam cu cine sa vorbesc despre asta ...
pentru mine a fost ceva extraordinar ... primul prieten .. primul barbat din viata mea ... un copil de la el ... din pacate, dupa ani buni de prietenie, ne-am casatorit si la cateva luni relatia s-a rupt din motive independente de noi ... a fost subjugat de ceva si nu am putut ramane impreuna; devenise alt om si nimic nu era mai presus de noile lui convingeri. L-am iubit enorm, cu toata fiinta mea si toate iubirile de dupa au fost ca o scanteie pe langa un foc de artificii... Ma gandesc destul de rar la el, nu l-am mai vazut de 10 ani si nu mi-as dori sa-l vad ... pentru ca nu l-as recunoaste (sufleteste vorbind) dar cred cu tarie ca daca nu ar fi intervenit lucrul acela intre noi am fi fost si acum fericiti si ne-am fi iubit la fel de mult. Poate este aiurea sa gandesc asa, dar uneori ma intreb ce as face daca ar veni la usa si mi-ar spune ca s-a schimbat, ca este din nou omul pe care l-am iubit??? Nu este corect fata de sotul meu sa ma gandesc la asta, dar chiar nu stiu ce as face ... Mai am si acum niste scrisori de la primul si de cate ori le recitesc, ma buseste plansul. Nu as putea sa ma despart vreodata de ele...
Mama Raluca, baiat Alex si copilita Ioana
http://community.webshots.com/user/craluca100
vivian spune:
dragutz subiect...
io vorbesc constant cu sotzul despre ..cel care credeam eu ca este iubirea vietii mele.nu ma intreb niciodata "cum ar fi fost" pt ca ..stiu cum ar fi fost, ar fi fost un calvar.
si parintii mei au fost mereu impotriva relatiei noastre, insa eu eram dispusa sa las tot pt el...si chiar am lasat dar pt scurt timp pt ca mi s a luminat mintea si am fugit..mancand pamantul.
sunt casatorita de 2 ani jumate ,sunt cea mai fericita si iubita femeie din lume .
am un sotz minunat..iubirea vietii mele.
vivi si burticel 38 saptamani.
gogosar spune:
Dragele mele, ma bucur ca nu sunt singura care cand si cand mai deschid cutiuta cu amintiri.Cateodata ma gandeam cu rusine ca am asa un sot extraordinar care ma iubeste asa de mult si pe care il iubesc si totusi, cateodata ma mai gandesc la fostul.Nu cu drag sau cu parere de rau,dar ma gandesc....pur si simplu.
Anca
Capul sus, va rasari soarele si pe stada noastra.
naomi_ioana spune:
Au fost si la noi trei ani,ani cu amintiri frumoase,amintiri care nu am cum se le uit .Si eu ma gandesc ca daca.....?Dar nu gasesc nici un raspuns,nu mai stiu nimic de el ,doar caeste in Italia de cativa ani buni;asa ne-a fost destinul,fiecare pe alt drum
crysa spune:
aveam 15 ani, el 17. am fost impreuna pina a plecat la facultate. am suferit, am bocit, m-am dat cu capul de pereti. sotul meu (eram amici pe vremea aceea) m-a ajutat sa trec peste moment. dupa citiva ani ne-am casatorit.
dupa 10 ani de la despartire, fostul prieten a luat legatura cu mine, spunind ca si-a dat seama ca a gresit, ca ar vrea inca o sansa, etc, alea alea. va dat seama, adica eu ar fi trebuit sa renunt la casnicia mea, sa o despart pe bb bia de taica-su, sa sterg cu buretele toate amintirile urite pe care mi le-a lasat (caci nu a fost tocmai o despartire in termeni amiabili) si sa ma intorc la el.
chiar si acum ne trimitem mailuri, imi povesteste ce face, el intre timp a divortat de sotie dpdv sentimental e zero, dar eu nu voi renunta la familia mea nici pt el nici pt nimeni. mie mi-e bine asa cum este acum viata mea. si sper sa fie si mai bine.