despartire???
Raspunsuri - Pagina 4
claudia_a spune:
Draga mea, am sa-mi zic si eu parerea punandu-ma in situatia ta!
Daca as fi avut vreodata un prieten de alta religie, nici cea mai mare iubire de pe pamant nu m-ar fi facut sa plec de la credinta mea ortodoxa in care am fost botezata...pentru mine credinta mea este CEA MAI DREAPTA...si acum stau si ma gandesc ca si el poate gandi la fel...credinta lui este CEA MAI DREAPTA!!! Fiecare care a crescut intr-o anumita religie stie ca aia este calea lui... Si eu ma gandesc ca Dumnezeu e unul singur!!!...si poate credinta mea nu este cea care e pe placul lui Dumnezeu, insa eu asa l-am vazut pe Dumnezeu prin botez, prin Maica Domnului si prin rastingnirea lui Iisus pentru pacatele noastre!! Nu-l pot condamna pe el ca nu renunta la ideile lui...e absolut normal...el a crescut altfel si cunoaste altfel pe Dumnezeu!! Nici de vei vrea tu nu il vei putea schimba...parerea mea!!! Si cu siguranta timpul ti-ar fi aratat ca nu asta era iubirea vietii tale si ca Dumnezeu ti-a pregatit altceva!! Ai rabdare, sufera daca asta te face sa treci peste dezamagire...dar ramai ferma pe pozitie si respecta valorile tale religioase...sigur undeva exista cineva trimis special pentru tine de Dumnezeu!
Toate la timpul lor...ai avut de dus o cruce...gandeste-te ca este o incercare pe care trebuia sa o treci!
Iti doresc numai bine si roaga-te sa iti gasesti linistea si perechea potrivita tie!
Claudia in curand mamica, nerabdatoare!
aissa spune:
Jorjiana trebuie sa imi dau si eu cu parerea ca nu ma rabda limba sa tac. Te inteleg cand spui ca nu le poti spune copiilor tai sa nu isi faca cruce. Dar ce nu inteleg e de ce bagi ca scuza dorinta ta de a-i lasa pe ei sa aleaga. Daca te gandesti bine nici noi nu ne-am ales religia. Ne-am nascut in familii ortodoxe si asa am fost crescuti. Dar voi, pentru ca sunteti o familie mixta, trebuie sa faceti un compromis. Daca nici unul nu poate, asta e, nu aveti ce face. Dar daca dragostea dintre voi e mare si vreti si sa nu raniti copii cu o despartire trebuie aleasa o cale de mijloc. Sper sa nu te supere parerea mea. Unul din voi trebuie sa cedeze.
Alyssa spune:
Cazul meu.
M-am nascut in Romania, intr-un orasel de linga Constanta, intr-o familie de tatari. Normal, am urmat credinta musulmana, am crescut la bunici care m-au invatat despre religia musulmana.
Imi aduc aminte cu placere de peroada de Ramadan, de obiceiurile noastre, de noaptea de Miraj cind mergeam la geamie, cum priveam de sus de la balcon (acolo era sectia de femei) la rindurile de barbati ingenunchiati, ascultind hogea, la faptul ca se ridicau in acelasi timp, intorceau capul spre dreapta deodata la versul "saalam alechum Mohammed a resulullah' (well, nu prea stiu cum se scrie, dar asa se pronunta), glasul tinguitor al hogii mi-a ridicat mereu pielea gainii pe mine cind aud "ezanul"...
Am fost invatata numai de bine de catre bunicii mei, bunica (sa o tina Allah in viata) traieste aici cu noi, la matusa mea, merg si o vad aproape zilnic. Bunica mea mi-a fost puterea, ajutorul in cele mai complicate decizii pe care am avut de facut. M-a sfatuit intotdeauna de bine, citeaza din Coran si imi spune mereu sa aleg calea pacifista.
Respect ritualurile musulmane, citirea ezanului la urechea copilului, faptul ca il intorc spre Mecca si ii soptesc versetul magic care trebuie spus si la intrarea in "lumea cealalta", inmormintarea rudimentara in pinza alba, respectul fata de mincare (la terminarea mesei spui "elham dulillah, berechet halil u lah"), fata de vecini, ritualul spalarii inainte de rugaciune, respectul fata de oaspeti pe care ii inviti in casa mereu in "camera buna" si ii servesti cu ce ai mai bun... Aaaa, si nuntile, ritualul lor, mincarurile delicoase si distractiile!...
Eu asta am invatat din religia musulmana. Am crescut in ea si va rog sa ma credeti ca musulmanii adevarati nu sint asa cum spune media de ei!!! Nu am facut rau nimanui in viata mea, nu omor un paianjen daca il gasesc in casa, il iau frumos cu servetelul si il scot afara! Am prieteni romani, evrei, catolici, budisti... Si le respect si lor obiceiurile si traditiile!
Cind aud mereu vorbindu-se negativ si chiar cu ura de religia musulmana ( si asta de multe, foarte multe ori de la Sept 11 incoace!!!) nu sar in sus si spun ca nu e asa. In schimb vorbesc de partea ei frumoasa, de pace si frumusete si liniste!... Cind le spun ca sint musulmanca, se uita mirati si imi spun jenati:" you don't look like a muslim" "pai nu arati a musulmanca"...
In 1994 m-am casatorit... El, ortodox!... Familia mi-a fost impotriva, normal, apoi le-am spus punctul meu de vedere si au fost de acord. L-au iubit enorm cu totii apoi si l-au primit in familie. Nu am avut probleme in privinta asta! Casatoria am facut-o la starea civila. Una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Eram atit de fericita, simteam ca plutesc, nu alta!
Avem doua fetite, Sarah si Maya. Cind s-au nascut nu le-am botezat in nici un fel! Am zis acelasi lucru, lasa sa aleaga copii ce vor sa faca cind se vor face mari... Am gresit!
Cind avea Maya zece zile eram pe autobanda (401)mergind spre casa, fetele amindoua in spate, in car seat-ul lor, dormeau, era vreo 8 seara, iarna, intuneric afara. Imi luasem o cafea (Tim Hortons), muzica in surdina totul era cit se poate de Ok... Aud o bubuitura puternica, masina o ia razna, imi explodase cauciucul si aveam 140 km/h... Nu stiu cum s-a intimplat dar m-am trezit pe banda de margine, totul era ok, politia cu farurile era in spatele meu sa ma protejeze in caz de venea cineva de la spate... Din banda de mijloc ajunsesem ok, totul era bine, masina (noua, Pontiac Grand Prix nici acum nu-mi dau seama cum de i-a explodat cauciucul!) avea doar o zgirietura si cauciucul si jeanta facute varza...
Asta pentru mine a fost un semn de alarma... Daca se intimpla ceva cu mine si cu fetele?... Eram responsabila pentru sufletul lor si alegerea mea era importanta. Le-am botezat pe amindoua dupa citeva luni, la biserica ortodoxa Sf. Gheorghe din Toronto!...
Casatoria noastra s-a terminat acum dar religia nu a avut nici o vina in asta!!!... Am sarbatorit impreuna toate sarbatorile si alea musulmane si alea ortodoxe, am invatat sa fac cozonac si sa vopsesc oua, de Craciun intotdeauna am avut pom de iarna si de Pasti am fost si la biserica in noaptea de inviere si am ciocnit si oua si am spus ca toata lumea "Cristos a inviat!"...
Acuma vine partea curioasa din toata perioada asta am mea din viata... Toate problemele pe care le-am avut chiar inainte de a ma desparti m-au adus aproape de Cristos si de Maica Domnului!!!... Am inceput sa citesc Biblia ortodoxa si am gasit in sufletul meu liniste urmind sfaturile unui preot ortodox, citind Noul Testament si Acatistul Maicii Domnului. Asta nu pentru ca mi-a spus cineva, nu pentru ca am vrut sa ii fac lui pe plac sau cine stie ce... Pentru ca asa am simtit si asa simt... Nu m-am convertit inca, este un proces in care sint acum...
Imi fac cruce si ma rog la Maica Domnului pentru sanatatea mea si a fetelor, pentru protectie si pentru liniste si pentru ajutor de a-mi creste fetele in demnitate!... Maica Domnului mi-a fost ajutor si sprijin cind am crezut ca nu mai pot, cind am crezut ca toata povara e prea mare pentru mine sa o duc!... Mi-a adus liniste in suflet cum nu cred ca am avut vreodata...
Asta e povestea mea, daca te poate ajuta cu ceva...
Porumbita spune:
Alyssia, te admir ff mult ca ai reusit sa "ramai in picioare" dupa evenimentele care au avut loc in viata ta!
iti doresc din suflet sa te ajute D-zeu si in continuare!!!
lai spune:
Nu stiu daca subiectul mai este de actualitate pentru ca vad ca Jorjiana nu a mai scris de ceva vreme..
Eu - ortodoxa - mi-am imaginat intotdeauna ca, daca voi avea un partener de alta religie, viata noastra va fi cu atat mai bogata, vom respecta traditiile si sarbatorile ambelor religii, le vom putea arata copiilor nostri mai multe perspective asupra lumii etc. E, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, prietenul meu, care provine dintr-o familie cu radacini ortodoxe, catolice si musulmane, este impotriva institutionalizarii religiei de orice forma, iar eu m-am vazut pusa in situatia de a renunta la orice expresie formala a spiritualitatii, exact opusul a ceea ce imi imaginam. Ne-am certat ca chiorii pe tema asta, era cat pe ce sa ne despartim. Pe urma am inspirat adanc, am hotarat ca nu vrem sa ne despartim si o vreme n-am mai discutat despre religie. Incet, incet, pe masura ce am devenit mai apropiati unul de altul si ne-am dorit fiecare mai mult sa ii fie celuilalt bine, ne-am dat seama ca fiecare e capabil sa lase mai mult de la el decat am crezut initial. Nu ne-am hotarat ce vom face cand vom avea copii, eu cred in continuare ca e mai bine sa aiba o cale spre Dumnezeu de la inceput, in timp sa li se spuna si de alte cai, mai mult sau mai putin formale, si eventual ei sa aleaga daca raman la calea initiala sau se indreapta spre o alta; insa simt ca nu e atat de important pe cat mi s-a parut la inceput daca o sa ii botez sau nu, mai intai sa putem sa-i facem, apoi sa fie sanatosi, sa ii invatam sa fie oameni, noi sa ne intelegem bine si sa le putem oferi un mediu familial echilibrat si frumos, si sunt sigura ca Dumnezeu va veghea asupra lor si de nu vor fi botezati in pruncie, daca e pacat va fi pacatul meu, nu al lor.
Aici unde stau eu sunt foarte multe familii unde partenerii au religii diferite, sau au aceeasi religie dar nu o practica cu aceeasi intensitate. Discutii exista in fiecare din aceste familii si nu este usor, insa se poate. Citeam sfatul unui rabin catre o astfel de familie, spunea ca de fapt toate familiile sunt intr-un fel "inter-religioase", pentru ca fiecare dintre noi avem o perceptie proprie a lui Dumnezeu si a ritualurilor presupuse de religia noastra. Sigur ca diferentele pot fi mai mici sau mai mari, ideea e ca ele exista practic intotdeauna si si aici, ca si in alte aspecte ale unei relatii, e nevoie de multa comunicare, mult calm, multa intelegere, multa deschidere catre celalalt, multa dragoste.
Lai