ATAC DE PANICA

dianutza spune:

buna fetelor,
am citit intamplator discutiile pe aceasta tema si desi nu sunt direct implicata in ea pot sa va spun cate ceva din experienta surorii mele care a suferit vreo 5-6 ani de atacuri de panica si care acum se simte f bine.

la inceput avea mai putine...dar apoi s-au inrautatit si erau din ce in ce mai dese. locuind in localitati diferite eu n-am vazut-o niciodata intr-o stare de criza. dar imi tot povestea la telefon sau cand ne intalneam. in ultimul timp incepuse sa aiba si ganduri de sinucidere si nu-i mai pasa de nimic: de casa, de sot, de familie. toti eram ingrijorati. eu eram ferm convinsa ca totul vine de la cap si incercam s-o incurajez si sa-i zic sa gandeasca pozitiv...

da ea saraca imi zicea ca gandeste pozitiv...dar pur si simplu cand o apuca criza nu mai poate sa gandeasca. si ajunsese intr-un cerc vicios in care statea tot timpul in alerta ca o sa vina alta criza.
a luat tot felul de medicamente gen diazepam si altele (nu le stiu dar daca vreti o intreb). dar cu efecte pe moment si-atat. a fost si la sedinte de psihoterapie. degeaba.

pana cand a ajuns la un doctor care i-a zis ca de fapt boala este de la cap dar in alt sens: exista o substanta in creier numita SEROTONINA care din anumite cauze (unele chiar genetice) poate scadea sub un anumit nivel si atunci apar toate aceste stari. asa ca pana la urma este o cauza fizica si nu psihica.

va scriu si un citat aici luat de pe un site:
"Tendinta de ingrijorare. Multi specialisti cred ca ingrijorarea este mostenita pe cale genetica. Aceasta teorie se leaga de existenta serotoninei in creier. Cu cat nivelul de serotonina este mai scazut, cu atat suntem mai predispusi sa ne facem griji - iar genele pot delimita nivelul de serotonina al fiecarei persoane si apoi il pot construi. Un studiu a aratat ca genele pot determina 40% din sentimentul de ingrijorare, in timp ce evenimentele vietii influenteaza doar 60% din acesta. Se pare ca toti avem o predispozitie genetica de ingrijorare din moment ce creierul nostru are o limita clara pentru fericire. Daca parintii nostri au suferit de acest sentiment sau de depresie, este foarte posibil ca si noi sa fim la fel."

si exista o serie de medicamente care regleaza aceasta substanta, printre care cele mai cunoscute sunt Prozac si Zoloft. Prozac-ul e chiar f cunoscut in SUA si am citit niste studii cum ca acolo ar fi o moda: cum sufera unul de putina depresie, ia un prozac (cica ar fi niste pastilutze verzi). Am citit de el chiar intr-o carte recenta scrisa de David Lodge - Terapie (unul din autorii mei preferati).

Sora mea a luat Zoloft. Si din cate am inteles tratamentul ca sa dea rezultate trebuie luat cel putin 6 luni- 1 an. Este un medicament puternic, cu cateva reactii adverse, insa da rezultate. sora mea dupa jumatate de an se simtea deja bine...apoi inca jumatate de an i-a redus doctorul doza. acum se simte super si are pofta de viatza si e insarcinata cu al doilea copil.

medicamentul nu e f ieftin. daca gasiti un doctor binevoitor vi-l poate da chiar gratis sau compensat. dar dupa parerea mea merita. si neaparat trebuie luat sub supraveghere medicala.

eu am citit f mult pe net despre boala asta si despre medicamente si am ajuns la concluzia ca asta e singura solutie in cazurile mai grave. apropo de carti - a citit sora mea de curand cartea "veronika se hotaraste sa moara" a lui coelho - si zicea ca s-a regasit mult in descrierile unei paciente de-acolo.

in speranta ca v-am fost cat de cat de folos.

mariamunteanu spune:

Tana,

scuza-ma ca am trecut peste mesajul tau de ieri. Faza aceea cu muzeul nu a fost singulara, am mai patit la scurt timp dupa aceea altceva: am avut loc in avion in ultimul rand si, inainte sa decolam, deodata m-a apucat un fel de panica si-mi venea sa fug spre iesire (imi place sa calatoresc cu avionul). Cu greu mi-am infranat aceasta pornire, am baut putina apa si m-am fortat sa-mi pastrez calmul dar n-am spus nimanui ce simteam, sotul meu nu stie nici acum desi era langa mine. Ma deranjeaza si cand se opreste metroul intre statii, vreau sa ies cat mai repede.
Nu am alte manifestari decat dorinta impulsiva de a iesi in spatiu deschis si un gol in stomac.
Maria

aquariusrpro spune:

quote:

---

Originally posted by dianutza

buna fetelor,


pana cand a ajuns la un doctor care i-a zis ca de fapt boala este de la cap dar in alt sens: exista o substanta in creier numita SEROTONINA care din anumite cauze (unele chiar genetice) poate scadea sub un anumit nivel si atunci apar toate aceste stari. asa ca pana la urma este o cauza fizica si nu psihica.

si exista o serie de medicamente care regleaza aceasta substanta, printre care cele mai cunoscute sunt Prozac si Zoloft. Prozac-ul e chiar f cunoscut in SUA si am citit niste studii cum ca acolo ar fi o moda: cum sufera unul de putina depresie, ia un prozac (cica ar fi niste pastilutze verzi). Am citit de el chiar intr-o carte recenta scrisa de David Lodge - Terapie (unul din autorii mei preferati).

Sora mea a luat Zoloft. Si din cate am inteles tratamentul ca sa dea rezultate trebuie luat cel putin 6 luni- 1 an. Este un medicament puternic, cu cateva reactii adverse, insa da rezultate. sora mea dupa jumatate de an se simtea deja bine...apoi inca jumatate de an i-a redus doctorul doza. acum se simte super si are pofta de viatza si e insarcinata cu al doilea copil.

medicamentul nu e f ieftin. daca gasiti un doctor binevoitor vi-l poate da chiar gratis sau compensat. dar dupa parerea mea merita. si neaparat trebuie luat sub supraveghere medicala.

eu am citit f mult pe net despre boala asta si despre medicamente si am ajuns la concluzia ca asta e singura solutie in cazurile mai grave. apropo de carti - a citit sora mea de curand cartea "veronika se hotaraste sa moara" a lui coelho - si zicea ca s-a regasit mult in descrierile unei paciente de-acolo.

in speranta ca v-am fost cat de cat de folos.

---

Hmmm... exista si alte abordari ref serotonina, chiar in SUA. Exista ideea de a renunta la prozac &co pentru ca nu sunt o solutie si au extrem de multe efecte adverse.

Problema cu serotonina poate fi privita si altfel. Ajungem sa traim contracronometru, stress, nervi si mancam aiurea. In organism nu mai exista precursorii de serotonina si facilitatorii ( triptofan - un aminoacid esential, vit B6, magneziu, carbohidrati si acizii omega3 ). A lua triptofan nu-i o solutie; e chiar toxic. Au incercat sa faca suplimente alimentare cu asa ceva dar nu merge. Ceea ce trebuie organismului este un ceva (izomer optic ) care nu trece de prelucrarile indistriale. Dar se poate corecta ceea ce mananci zi de zi si in special lipsa de B-uri; triptofanul mai este utilizat de organism pentru sinteza vit B5... si daca nu mai ramane , apare scaderea de serotonina.

O alta abordare a ceea ce mancam, cat si cum poate schimba multe. Asta pe-ncercatelea! Dureaza mai mult dar e mai sigur.

Roxana&Ruxandra

http://community.webshots.com/user/aquariusrpro

Tanaion spune:

Maria,
am povestit eu ca sora mea a fost si la psiholog. La ea manifestarile erau mult mai intense (sper sa pot vorbi la trecut, in ultimul timp s-a simtit mult mai bine, a mai avut doar rar cresteri de puls). In primele sedinte i-a spus ca ce poate face in momentele acelea e sa incerce sa se roage. Apoi a invatat-o cateva tehnici de respiratie care o ajutau sa iasa din aceste crize. In plus, dupa fiecare atac de panica trebuia sa scrie exact momentul cand a aparut, simptomele, gandurile ei din acel moment si gandurile alternative. Aceste ganduri alternative o ajutau in episoadele urmatoare de panica pentru a iesi mai usor. De fapt la ea criza foarte urata cu toate manifestarile a avut doar o singura data cand s-a si speriat foarte tare de reactiile din organism. Apoi fiind pusa in garda si urmand indicatiile psihologului reusea sa iasa mai usor.
Ea a fost insa putin dezamagita de sedintele acestea de psihoterapie deoarece dupa ce a facut vreo 10 (costa si cam 300.000 sedinta) a sperat ca va scapa definitiv de toate simptomele, ceea ce nu s-a intamplat. Dar din punctul de vedere al autocontrolului din momentele acelea de panica si al iesirii cat mai repede din starea aceea e clar ca a ajutat-o.


Tana

mariamunteanu spune:

Tana,
multumesc pt. raspunsuri. Trag concluzia ca ce am eu nu sunt atacuri de panica, ci claustrofobie intr-o forma usoara (inca). Ar trebui
sa-mi "educ" aceste porniri si sa fiu mai optimista.
Doresc surorii tale sa scape de aceasta problema.
CU bine,
Maria

ardit spune:

mai sunt si niste picaturi care contin serotonina:seropram, se pun in putina apa si se beau, se folin cazul depresiei

adela2 spune:

Sti pe cineva care a luat picaturile astea?Sunt naturiste sau alopate? De Zoloft stiam si eu dar se ia doar in cazuri grave si am inteles ca are multe efecte adverse. Multumesc

Oana_B spune:

Cu fobiile astea nu se naste nimeni, se capata in urma unor evenimente, la modul constient poate ca spunem ca nu ne afecteaza dar subconstientul inregistreaza tot si reactioneaza. Cred ca am suferit si eu de atacuri de panica la inceput cand am venit aici, nu suportam sa ies singura pe strada, ma rog nici acum nu-mi place da' la inceput am facut urat de tot.
Faza care mi-a tras un semnal de alarma ca ceva nu e in regula cu mine s-a petrecut in Canada la mall. Barbata-miu, baiat dragut, stiind ca-mi plac cosmeticalele hai sa ma duca la mall in Canada intr-o sambata. Ma duce intr-o zona in care erau numai si numai cosmetice. Ok, incep eu sa cercetez si la un moment dat realizez ca el nu e prin zona. Din momentul ala nu mi-a mai trebuit nimic, nici parfumuri, nici rujuri, nu ma gandeam decat ca pasaportul e in masina, ca bani nu am la mine, ca celularul e la el si io-s singura si a nimanui in Canada. Aveam un pahar mare de cola cu pai, de nervi am ros paiul jumate. Nici un moment nu m-am gandit rational ca stai, dom'le e aiurea, nu poate sa ma lase aici si sa plece. Mi-a venit totusi asa o sclipire dupa un timp sa ies totusi din zona aia si il vad cum ma astepta pe o bancuta la intrare. Mi-a zis ca el ma vedea cum ma invart pe acolo si credea ca ma uit la cosmetice. Bineinteles ca am facut o gura cat o sura si am plecat inapoi in America. Mi-am dat seama ca nu-s normala si de atunci am incercat sa ma controlez, la mine se facea resimtit socul cultural (sau cum ii zice) al emigrarii.

Oana_B

camygirl spune:

Cred ca si eu fac parte din grupa voastra.Am deseori atacuri de panica,lipsa enorma de calciu si anemie,poate si din cauza ca am nascut si am alaptat 1an si 6luni.Eu iau Distonocalm,dar nu prea isi face efectul.Am incercat Xanax,Extraveral,Extrasedyl care e acelasi lucru,dar nici un rezultat.Ametesc,ma doare in piept si incep sa plang.Cred ca numai vointa m-ar putea ajuta si fac tot posibilul sa inving panica.Oare vom reusi?Dac gasiti voi alta metoda,anuntati-ma si pe mine,va rog.