ATAC DE PANICA
Raspunsuri - Pagina 3
adela2 spune:
Si eu ma enervez repede si tip si la cine nu ar trebui. Nu am insa tremuraturi de nici un fel si nici palpitatii. Faza cu dusul la doctor e cu dus si intors pentru ca treaba cred eu ca nu este chiar atat de grava din moment ce sunt constienta de ea incat sa incep sa iau sedative sau stiu eu ce. Adica nu am foarte mare incredere ca va intelege exact problema si va avea un tratament minune fara sa ma faca sa devin dependenta de medicamente si mai e si problema timpului, adica medicii astia au nevoie de multe sedinte si asta inseamna femeie sa stea cu bebe etc.
Tanaion spune:
Laura, iti multumesc mult pentru raspuns.
La sora mea starile acestea tin cam de jumatate de an asa si noua ni se pare foarte mult, dar daca tu ai spus ca a durat cam 1 an si au disparut, i-a mai crescut moralul si incearca sa aiba rabdare. Intr-adevar, cred ca cel mai important este sa incerce sa fie mai nesimtita ca sa spun asa, sa nu mai puna totul la suflet, dar stii cum e depinde mult de firea ei si de cat de tare reuseste sa-si impuna acest lucru.
Conchita si eu sper in cazul tau sa fie doar o chestie trecatoare. Sora mea cand are starile acestea este foarte agitata, dar nu se manifesta, nu are cum spui tu o volubilitate usor agresiva. Nici ea nu pot sa spun ca se manifestaca ca si cum ar fi in agonie, saraca a ajuns de nici nu ne mai spune, dar noi o vedem ca respira mai greu si parca si tremura putin. Doctorul la care a fost i-a zis ca de fapt se oxigeneaza normal dar e doar senzatia de sufocare.
Poate ai putea sa renunti la cafea si sa bei niste ceaiuri antistres, in RO exista asa numitul relax tea care contine tei, soc, paducel, talpa gastii, musetel, roinita.
Tana
adela2 spune:
Conchita,cum a trecut?Ai luat ceva?medicamente vreau sa zic. Ai observat ca s-ar intampla mai des intr-o anumita parte a zilei?De exemplu eu am idei negre mai mult dimineata si stari de moleseala,etc.Apoi uneori seara nu mai am nici o pb. si chiar stau singura si ma gandesc ce m-a apucat iar. Multumesc mult.
mariamunteanu spune:
Eu am teama de spatii inchise, de ex. lifturi sau incaperi stramte si aglomerate. Am fost de curand la un muzeu amenajat intr-o casa plina de vizitatori si m-a cuprins frica si senzatia de sufocare. La fel in lift, mereu ma tem ca s-ar putea sa raman blocata. Inca nu mi s-a intamplat asa ceva, dar caut sa evit asemenea spatii.
Mai are cineva asemenea probleme ?
Maria
Alisucuta spune:
Buna,
Azi, din fericire am gasit forumul vostru si ma bucur mult de tot. Pana acum nu am intalnit persoane care aveau atacuri de panica si cui povesteam ma intelegea cu greu. La mine au inceput in 1998 dupa ce am avut un accident de masina , dar nu au durat foarte mult. Apoi dupa ce am dat examenul de licenta, am avut atacuri de panica vreo trei luni. Si acum, din pacate au revenit, dupa decesul bunicului meu si dupa divort. Am 27 de ani si in momentul asta ma simt ca un om handicapat, ca un om care nu mai poate trai normal si nu ma suport. Cu toate ca au trecut 6 luni de la deces si divort abia acum am inceput sa resimt oboseala si stresul. De doua saptamani nu mai pot merge singura pe strada. Mi se face rau, am pulsul extrem de marit, imi transpira maineile, imi amortesc cateodata, mi se inmoiae picioarele , am senzatie de lesin. Am facut toate analizele, totul e OK. Diagnostic: atac de panica. Intr-adevar cu distonocalm (si atunci cand sunt mai puternice cu o jumatate de diazepam) se mai rezolva. Dar evit sa mai ies, nu mai indraznesc sa intru in magazine singura si nu mai suport starile astea.
Daca gasiti metode mai bune scrie-ti-mi si mie.
Astept cu nerabdare raspunsurile voastre ori la adresa personala: alisucuta@yahoo.fr ori aici.
Merci,
Alina (pseud: Alisucuta)
mariamunteanu spune:
Alisucuta,
imi pare rau sa aud prin ce treci, dar sa stii ca nimeni n-ar putea reactiona bine la cele doua evenimente nefericite prin care ai trecut de curand. Asa ceva poate sa doboare pe oricine, oricat de echilibrat ar fi. Am patit ca tine acum 1 an cand mi-a murit bunicul la care tineam enorm, aveam frisoane, plangeam din orice, n-am putut sa adorm decat cu pastile vreo 8-10 luni, aveam cosmaruri. Dupa despartirea de logodnicul meu de acum 5 ani (tot la 27 ani) am slabit 10 kg in 2 luni fara sa stiu ce-i cu mine, nu ieseam din casa fara sa iau rudotel inainte, nu mai eram in stare de nimic brrr.
Si pana la urma au trecut. Nu te forta sa-ti revii, trebuie sa ai rabdare pt. ca nu trec asa repede dar timpul atenueaza toate suferintele. Ia vitamine, plimba-te, intalneste-te cu prietene, cumpara-ti haine noi (m-a ajutat desi nu sunt ahtiata dupa cumparaturi). Daca esti credincioasa, roaga-te, nu conteaza daca acasa ori in biserica.
Iti doresc numai bine,
Maria
ardit spune:
maria, si eu am claustrofobie, de fapt aveam, nu puteam sa intru in pesteri, cu panica si senzatii de sufocare, odata l-am pus pe sotul meu sa se dea jos dintr-un autobuz supraaglomerat dupa ce deabea ne urcasem cu corturi, rucsace si saci de dormit 
, m-a facut cu ou si cu otet, saracul nu si-a dat seama ca nu era cazul.. Chestia asta m-a tinut cativa ani, vre-o 3, cand aveam 26-27 ani. In timp s-a estompat, fara medicatie.. impunandu-mi sa ma linstesc, sa respir regulat, adanc.
de fapt altceva vroiam sa va spun, medicamentele care unele le-ati pomenit aici, sunt medicamente puternice care se dau pentru psiho-pupu si nu cred ca este cazul sa le luati si voi! sunt medicamente minunate, dumnezeu sa-i ajute pe cei care le-au inventat, dar ele creaza dependenta, toate reduc din mobilitate si din luciditatea intelectuala si nu cred ca este cazul vostru! incercati sa va rezolvati problemele care duc la aceste atacuri de panica si feritiva sa apelati la antidepresive, tranchilizante, somnifere etc. Va vorbesc din experienta (o am pe mama acasa careia ii dau tocmai astfel de medicamente)
Alisucuta spune:
Multumesc mult Maria pentru mesaj, parca ma simt mai optimista si eu sper sa treaca aceste crize cat mai repede, mai ales ca pana acum ceva timp eram o persoana, vesela, plina de viata , sociabila , imi placeau enorm plimbarile , calatoriile iar acum e exact contrariul.
Imi pare rau ca si tu ai trecut cam prin aceleasi chestii. Si asa e , Dumnezeu le-o rezolva pe toate pana la urma.
Multumesc inca o data,
Le pup pe toate fetele din forum si mai astept mesaje,
Alisucuta
Tanaion spune:
Maria, tin minte ca despre fobii s-a mai discutat la "discutii generale", am incercat sa gasesc dar din pacate n-am reusit.
Uite ce am gasit despre fobii si atacuri de panica:
http://www.ziaruldemures.ro/produs.php?id=664
http://www.aquamarine.ro/ro/stiatica/4.html
http://www.iasi.mednet.ro/psiho/pagpac.htm.
Din cate stiu fobia de spatii inchise, claustrofobua, este foarte intalnita.
Eu nu sufar de claustrofobie, dar am alta problema, nu suport sa stau cu spatele la usa. La serviciu trebuie musai ca biroul sa fie astfel orientat ca sa vad usa, oriunde merg ma asez cu fata la usa.
Cred ca in cazul tau nu e nimic grav, desi imi dau seama ca e neplacut, dar cred ca marea majoritate a oamenilor are cate o fobie.
Desi am citit ca atacurile de panica sunt de multe ori declansate de fobii si tu povestesti ca ai simtit in muzeul acela senzatii de sufocare si frica, avand in vedere ca aceste simptome nu s-au declansat decat o singura data, iti doresc din tot sufletul sa nu se mai repeta si sa nu ai parte de atacuri de panica.
Am scris anterior ca sora mea sufera de astfel de atacuri de panica si sunt chiar groaznice. Slava Domnului ca in ultimul timp se simte mult mai bine, nu i-au disparut in totalitate palpitatiile si starile de sufocare, dar apar mult mai rar. S-a hotarat si sa nu mai ia nici un medicament (nici chiar cele naturiste de care am pomenit mai sus) si sa dea Dumnezeu sa fie bine.
Tana
mariamunteanu spune:
Asa Alisucuta, sa vezi ca vor trece incet-incet, si-ti vei reveni pt. ca firea omului nu se schimba. Daca ai fost o persoana vesela si plina de viata inainte de necazurile astea, vei redeveni asa precis. Nici nu-mi vine sa cred prin ce-am trecut cand ma gandesc, parca s-a intamplat altcuiva nu mie.
Ardit are dreptate, nu va apucati sa luati pastile care "blegesc", pastrati-va luciditatea, suferinta nu e data oricui, ci numai celor puternici. Important e ca ne dam seama prin ce trecem si ca vrem sa ne corectam, asta e semn clar de normalitate. (Dar tot nu ma urc in lift hihi).
Va pup