Primele impresii din tara "adoptiva"

Nu stiu daca a mai fost subiectul acesta pe forum, dar mie mi se pare interesant sa povestim putin care au fost primele noastre impresii din tara in care am hotarat sa ne stabilim, sau poate doar sa o vizitam.
Subiectul mi-a fost inspirat de Romaria, care a ajuns de curand in Canada.
Ea a spus foarte sugestiv:
"...nu puteam sa-mi imaginez de la "fereastra" mea din Romania cum va fi Canada"
Si e foarte adevarat, inainte de pasul cel mare ne-am informat, am vazut poze, am citit, am cerut pareri, incercand sa ne facem o imagine despre ce si cum va fi. Dar nu poti sa stii, sa intuiesti, cum va fi realitatea, pana nu ajungi la fata locului.
Va mai aduceti aminte primele telefoane date celor dragi sau primele emailuri scrise? Cum le-ati descris tara in care ati ajuns?

Donia spune:

Prima mea impresie despre Canada, ca si a Romariei, a fost ca este MARE, totul mi se parea construit la o alta scara, masinile mari ca niste barci, strazile din orase mi se pareau autostrazi, centrele comerciale mi-au parut niste adevarate orase.
Apoi, cum am aterizat in plina iarna la Montreal, le-am povestit celor de acasa cum NU am iesit in primele doua zile din casa din cauza frigului, pentru ca afara erau cam -35 de grade (o zi obisnuita, mi s-a spus). In a treia zi a iesit si soarele, dar avea niste dinti enormi...
Mai am o amintire chiar de la iesirea din aeroport. Eram obosita, franta, haina imi atarna ca nu reusisem sa o inchei, eram transpirata si afara vantul taia in carne vie, fetita era si ea obosita si maraia. In acest context a trebuit sa asteptam dupa un tip care iesea cu spatele din parcare, asa ca am inceput sa bomban cam tare si putin injurios. La un moment dat soferul s-a oprit si a deschis geamul, iar eu m-am speriat, am crezut ca e roman si vrea sa ne ia la bataie. Va imaginati cum m-am simtit cand l-am auzit cerandu-si scuze in franceza si engleza, pentru ca a trebuit sa asteptam din cauza lui. Am fost socata, pentru ca in Romania eu nu am avut o astfel de experienta. Si asa a inceput adaptarea noastra la un alt mod de a trai...
Ceea ce, pe langa toate care au urmat, au dus la urmatoarea concluzie pe care am trimis-o pe email acasa: ca noi suntem ca niste bebelusi nascuti ieri si avem de invatat foarte multe, inclusiv cum sa folosim telecomanda, sa deschidem apa, aragazul, sa tragem apa la toaleta.
Dupa 6 luni de Canada suntem tot ca niste bebelusi, putin mai mari, doar ca am invatat cum si la cine sa plangem ca sa primim (tot aici am descoperit si "Despre copii" .
Oricum, ma bucur ca o sa cresc mare in tara asta. Aici pot sa ma gandesc cu adevarat "ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare".

n/a spune:

Draga Donia, asa cum ti-am fost si eu gazda pe "Legende urbane", nu cred ca te vei supara sa ma ai oaspete pe topicul tau. Si daca te superi, iti scot limba!
Prima impresie de emigrant roman...Hmmm...grea intrebare, pentru ca in timp, impresiile se modifica...Din pacate insa, va trebui sa-mi povestesc impresiile din...Canada, ca si tine. Sper ca fetele de pe alte meleaguri nu ne vor ocoli!

In primele zile...ei bine, in primele zile am dormit ca purcelu' ca era schimbarea de fus orar. Apoi am iesit din casa. Prima oara. Era Revelionul si m-am dus la o petrecere romaneasca (imi facuse barbatul meu surpriza). Am luat metroul. Metroul, o chichineata albastra si ingusta ca un tramvai de la noi. Pe roti din cauciuc. Da mergea mult mai repede! Iar statiile erau foarte scurte. La noi, din Dristor pana-n Gara de Nord faceai doar vreo 9 statii in 25 de minute. Aici, in 5 minute vazusem deja vreo 5-6 statii. Am coborat. Am intrat in restaurant. Plin ochi de romani. Imbracati la tol festiv. Am crapat mai bine ochii...majoritatea tinutelor se purtasera la noi in urma cu ceva ani buni...rochii din lameuri si lurexuri, costume barbatesti de prin anii 70...am zis ca nu vad bine. In zilele urmatoare, pe un frig cumplit de simteam ca efectiv, mi se dezlipeste pielea fruntii de craniu, am batut orasul. Montrealul. Strazi cu zgarie-nori dar si stradute cu magazine saracacioase si murdare...Cel mai mult m-au uimit, insa, oamenii. Imbracati total aiurea. Femei cu fuste din matase, adidasi si rucsac in spate. Barbati in pantofi sport si cu cravate. Si, evident, nelipsitii rucsaci. Am zis ca asa o fi iarna. A venit si vara...si tot degeaba. In primele luni ii priveam uimita si ma gandeam ca n-au oglinzi acasa. Cu timpul, impresia s-a atenuat. Am inceput si eu sa umblu aiurea imbracata. De ce? Adevarul e, ca daca pleci in zori de acasa, muncesti, mananci intr-un restaurant, fugi la scoala si revii acasa noaptea tarziu, vrei sa te simti cat mai comfortabil. Nu-ti mai arde nici de tocuri inalte, nici de farafastacuri. Vrei haine lejere si, eventual, un...rucsac cat mai mare pe umar, in care sa-ti incapa toate obiectele de care ai putea avea nevoie intr-o zi intreaga...
Si inca ceva. Oamenii mi s-au parut extrem de reci. In primele emailuri spre tara, le scriam prietenilor ca localnicii se poarta ca niste zombi. Trec pe langa tine fara sa te vada. Parc-ai fi transparent sau nu ai exista. Poti iesi pe strada super-elegant si exceptional machiat si nu te baga in seama nici o musca. Nici macar o privire. La fel de bine, poti iesi in pijamale pe bulevard, c-o tichie de margaritar si in sosete flausate roz, ca tot nimeni nu se uita la tine. Nici o reactie. Nimic. Oamenii, dupa ce i-am cunoscut, quebecosii mai ales, sunt foarte calzi. Extrem de vorbareti si de extrovertiti.
In general, primele impresii sunt gresite. Sau, ne schimbam noi cu anii, atat de mult, incat nu mai remarcam diferentele. Ne integram si treptat devenim ca ei. E bine? E rau? Nu stiu. Insa, ma simt mult mai comfortabil sa nu fluiere - de admiratie sau cu dezgust - lumea dupa mine.
Singurele zile in care regret ca sunt in Canada sunt sarbatorile. Aici Pastele nu e Paste si Mos Craciun e un fals.
Cam atat pana acum.




Vera

http://www.geocities.com/vektros/Pagina_Vektroasei.html
"Work like you dont need the money, Dance like no one is watching, Love like you have never been hurt before." -Mark Twain

Simona27 spune:

Hehe, pentru astia mai batriori in ale imigrarii, cum ar fi cazul subsemnatei, deja primele impresii incep sa se estompeze si sa se decanteze...
La mine prima tara in care ne-am mutat a fost Chile si din moment ce ajungem acolo in '97, impresiile au fost puternice. Santiago un oras SUPERB, inca este pe primul loc in preferintele mele.
Si oamenii - nu o sa uit niciodata oamenii - foarte calzi, foarte draguti, foarte primitori.
Recomand oricui sa mearge sa viziteze! Eu voi fae tot timpul reclama
Astea au fost primele impresii care mi-au ramas pana in ultima zi de sedere acolo.
A doua tara, Canada..
Noi nemaifiind romanii de dinainte de Chile - invatasem ce e ala supermarket, carte de credit, etc..toate minunatiile noi, nu am mai ramas cu gura cascata ca si in Chile

Insa nu neaparat de asta am postat, ci mai degraba cu un sfat pentru cei care ajung intr-o tara straina sa isi faca un jurnal, si asa vor sti oricand care au fost intr-adevar primele impresii, pentru ca altfel dupa cativa ani te obisnuiesti cu ceva care initial te-a socat, in bine sau in rau Noi nu facuram si nu sa am ce lectura la batranete!
Si asta nu e o idee originala, ci e prinsa de la un alt roman, are un jurnal dragut aici.. Din pacate nu am un link exact, trebe sa mergeti pe www.dbrom.ro si sa ii dati o cautare "jurnal America"
Si e un jurnal destul de extensiv cu fiecare prima imrpesie de la usa avionului

PS Sper sa nuse considere reclama site-ul respectiv... contine multe, multe eseuri si mie mi-a tare drag

romaria spune:

Primele impresii.. la mine.. vi le pot spune ..sunt calde, caldutze..azi am o saptamana de Canada
Cand a aterizat avionul m-a busit plansul si nu puteam sa-mi desprind mana de pe scaun - cred ca se inclestase de la teama de aterizare::- si aveam'' pielea de gaina'' hmmm va spun sincer si acum imi dau lacrimile este o senzatie pe care nu pot sa o exprim...
Vin mai tarziu putin cu continuarea...trebuie sa plec putin...
Va las in suspans:)))
Romaria

ocebine spune:

Nu stiu daca subiectul este deschis mai mult celor din Canada dar ma bag si eu ca musca in lapte.

Noi am venit cu ani multi si nu am prins fenomenul dughene, supermarketuri si masini straine pe strada la Romania. Noi am plecat cins erau inca ratii la ulei si totul era "pe sub mina".

In prima seara cind am venit, matusa mea (care era deja venita de vreo 10 ani) ne-a dat un mare party de binevenire dar a mai uitat cite ceva si ne-a rugat (pe mine si pe tata sa venim cu ea la A&P (supermarket). Nu pot descrie cum ne-am simtit cind am intrat. Pur si simplu simtul vizual a fost luat cu asalt la nenumaratele culori si alegeri.

Matusa mea s-a dus la fructe si a inceput sa le pipaie pe toate sa alega si tatalui meu i s-a parut ciudat ca te lasa sa pui mina pe toate - el inca traia in epoca:"nu puna mina, iti dau ce pica in tas...."

Mai am impresii...revin...

Anamaria mama la Nick (6)& Alex (3)
http://mywebpage.netscape.com/Ocebine/Alex3.jpg
http://mywebpage.netscape.com/Ocebine/Nick3.jpg

conchita spune:

prima impresie a fost negativa. am venit total nepregatita aici-ma refer la informatii despre pasii pe care trebuie sa-i faci la inceput ca sa nu te dai cu capul de pereti prea devreme-, mdeh, nu cunoscusem DC pe vremea aia si nici un alt forum romanesc. de fapt, habar nu aveam ca exista asa ceva pe net. primul forum romanesc l-am accesat la vreun an, parca, de la venirea mea. emailurile catre prieteni au fost carcotase, de pe pozitia loserului incapatanat, care nu vede mai departe de ecranul televizorului sau tejgheaua unde s-a nimerit sa lucreze, tot din incapatanare. stiu ca repetam obsedant "astia nu au trotuare, bey cum e posibil asa ceva?"...asta a fost marele meu shoc, sa nu ma pot plimba in nestire ca pe stradutele mele dragi din Bucuresti, sa nu stau la o terasa cu o carte in mana si sa admir privelistea, sa nu vad un tramvai pe strada, sa nu stiu ce e ala metrou american :)) plus faptul ca nu vedeam oameni pe strada, numai masini. plus mall-urile nesuferit de mari, ma obosea enorm ziua de cumparaturi, dar eu sunt oarecum agorafoba. a fost de ajuns sa fac primele calatorii in US si sa ma lamuresc ca america tuturor nu se reduce la america mea din kansas city. in primele luni am apucat si o furtuna de gheata care a zapacit orasul, ca am ramas fara electricitate fo doua saptamani, plus niste tornade, deajuns sa ma faca sa cred ca am nimerit in iad. e adevarat ce se spune ca primul oras in care locuiesti cand emigrezi nu iti va placea toata viata? acum sunt in florida, alta viata, nene. :))

Authority Zero

casandra spune:

Prima data am plecat din Romania, in Cipru. Era inceputul lui ianuarie, in Romania frig, sub 0 grade. Ajungem in Larnaca, 12 grade, caldut, primavara mi s-a parut. Ne urcam in taxi, soferul se plangea ca e o noapte friguroasa, noi eram transpirati. A doua zi, in Limassol, de la balcon vedeam marea, si erau chiar si indrazneti care faceau baie si jogging pe plaja. Si aerul, ce aer curat. Si peste drum, portocale in pomi. Apoi nu mi-a venit sa cred ca nu vad caini vagabonzi, betivi si cersetori pe strada. Si ieseam afara in tricou in mijlocul lui ianuarie. Wow!
Impresie puternica mi-au facut casele pe langa care am trecut, cochete, ingrijite, cu flori peste tot, chiar daca nu prea erau curti.

In Canada am ajuns la inceputul lui iulie, veneam din Cipru, de la o vara sufocant de torida. Ajungem in Montreal, aer respirabil, 25 de grade, verdeata multa, in Cipru vara, iarba e parjolita de soare, aici verde peste tot, copaci inalti, cum nu mai vazusem de mult timp.

lilanda spune:

Eu am ajuns in tara adoptiva, Danemarca prin Suedia, asa ca primele impresii de acolo mi se trag!!! Ce m-a socat cel mai tare a fost clima!!! Veneam, in februarie, din Romania unde era zapada si frig si ma asteptam la un frig si mai cumplit. Ei bine, sudul Suediei se rasfata cu soare, la 3 grade Celsius...nu-mi venea sa cred!!! Puteam lua ceaiul afara, pe terasele amenajate pe ponton!!! Ce-i drept apoi, a inceput sa ploua, sa ploua, sa ploua... si n-am fost asa de fascinata de clima. Apoi m-a uimit (cred ca am mai spus o data) exodul suedezilor pe mare dupa bautura in Danemarca. Era coada la imbarcare pe ferryboat si fiecare suedez avea dupa el un carut plin ochi cu sticle goale!!!! Dupa aceea mi-au placut casele: scunde, cochete, cu ferestre mari si frumos decorate fie cu luminarele, fie cu veioze. Cind se lasa intunericul, fiecare aprinde lumina la ferestre si totul parca e ca-n povesti!!! M-a mirat apoi lipsa de ostentie a nordicilor, nu afiseaza luxul, magazinele seamana, mai degraba, cu niste anticariate...podele de lemn, interioare modeste, iar pe strazi sau autostrazi nu vezi atitea masini "bengoase" ca in Romania. Mai degraba vezi masini vechi, de prin anii 50, bine intretinute!!
In Danemarca, locuintele cochete imi erau deja familiare. Aici m-au "impresionat", in schimb, limba si incetineala cu care actioneaza oamenii. Daneza este o limba extrem de grea ca si pronuntie. Sint sunete pe care le poti repoduce doar daca te gindesti ca ai avea ceva in gura de care vrei sa scapi degraba. Incetineala se refera la modul in care isi rezolva ei problemele; le amina de pe o zi pe alta, de pe o luna pe alta, de pe un an pe altul. Te duci in magazine, vrei sa cumperi ceva, platesti si afli ca nu exista-n stoc, astepti o saptamina, iti vine jumatate de produs, mai astepti o saptamina si...tot asa. Nimeni, insa, nu se supara!!! Pentru ce atita stres???

romaria spune:

Am revenit:)))
Cum spuneam prima data emotii , a doua impresie ca totul este MARE in jurul meu si ma simteam atat de mica, a doua zi cand am iesit din casa pe la magazine am observat ceva nu exista FITZE...pai ce sa nu-mi admire nimeni pantofii de 100 euro sau geanta din Paris...de ce ??, glumesc fetelor ..asta mi-a placut.Ce nu mi-a placut ..off...eu sunt o tipa deschisa, comunicativa si aici oamenii sunt mai inchisi, nimeni nu te saluta, mama m-a invatzat sa salut lumea, aici nimic. Ma urc in lift si nimeni nu zice nimic de parca nici nu exist, asta nu-mi place. Dar nu ma las eu ii salut ..hihihi ce fetze fac. :)))
Cam asta este cu primele impresii.
Va pup, Romaria

AC spune:

Prima mea tzara a fost Olanda. Prima impresie care m-a luat prin surprindere erau bicicletele... la gara, la universitate parcuri intregi de biciclete rapanoase, semi-ruginite legate cu lantzuri... imi aduc aminte ca-i scriam mamei...ca ai putea sa le lasi in RFG -ul romanesc (Rahova, Ferentari Giulesti) si nu s-ar uita nimeni la ele, iar acolo erau inlantuite bine.

Apoi cum erau oamenii imbracati m-a uimit, insa am reactionat rapid in primul drum acasa am dus inapoi toate costumele si mi-am luat tot restul. Mama pana n-a venit sa ma viziteze a crezut ca am innebunit. Dupa vreo sase ani de Olanda, am ajuns in State... si aici am ramas fara trotuare si fara magazinele mele micute... va mai zic cand ma reculeg! Pana una alta Statele imi par o Olanda intinsa ca placinta intr-o tava prea mare...Raman de descoperit orasele mari.

Anne-Sarah si mamica sa Andreea