Primele impresii din tara "adoptiva"
Raspunsuri - Pagina 2
Cleomax spune:
la mine, amintirea care a dainuit cel mai mult a fost frigul. tin minte ca mi se lipeau narile de frig, era in plina iarna la chicago. si mai era un parfum persistent, peste tot mirosea asa cum era in ambasada americana.
la scoala am fost placut impresionata de biblioteca, era captusita cu carti pe fiecare cm patrat si era dotata cu canapele moi de piele pe care de multe ori adormeam si intarziam la ore. tot la scoala, nu pricepeam cand se termina recreatia, era sonerie de inceput dar dupa vreo sase minute dispareau toti de pe hol.
ma intriga faptul ca nu purta nimeni geanta sau servieta, toate fetele veneau cu cartile in brate si cu posetuta pe umar(eram la liceu catolic, numai fete).
magazinele erau extrem de stralucitoare si asa de supraincarcate ca-mi provocau crampe la stomac, socul era mare pentru ca era inca pe timpul cand in romania nici macar cartelele nu se introdusesera.
aaa si ma mai enerva faptul ca la tv sau radio nu erau prezentatori, sa stii dom'ne cand se termina o emisiune si cand incepea alta.
ps/conchita, mie inca imi place chicago, dar ma bucur ca nu ne-am crescut baiatul acolo.
Adela99 spune:
Am sosit in Suedia pe la sfarsitul lui ianuarie 90. Pregatita sufleteste pentru o iarna grea. Nu a fost o iarna foarte friguroasa, dar totusi. Cu toate astea nimeni nu umbla incotosmanat cu paltoane, haine de blana, caciuli, fulare si manusi. Am inceput sa ma intreb de ce. Pentru hainele de blana am avut imediat o explicatie: prietenii animalelor. Si pe parcurs mi-am dat seama si de ce umblau mai lejer imbracati. Nu prea stateau pe afara. Hop in masina-cald, la servici-cald, la cumparaturi, prin magazine-cald, nu tu stat si zgribulit prin statii dupa autobuzul care nu mai vine. Eu care in Romania nu racisem de ani de zile la temperaturi mult mai joase, am reusit sa racesc aici – din cauza schimbarilor de temperatura intre afara si inauntru. Tin minte ca glumeam cu prietena mea la telefon ca “tot mai bine e in Romania, unde temperatura e constanta fie afara, fie inauntru” (haz de necaz).
Si vine vinerea, al meu stresat ca inchide la System Bolag si nu apucam sa cumparam un vinut. Las’ ca doar cumparam miine – zic eu si aflu ca pana luni e inchis si nu ai de unde cumpara din alta parte. Intram, lume multa (ma intrebam de ce toata lumea merge la System cu cateva minute inainte de inchidere, stiind ca inchide pana luni – explicatia care mi se da: cumpara in alta zi a saptamanii, vineri se infiinteaza oricum din nou, ca nu le mai ramane nimic). Cum spuneam lume multa, dar care nu sta la rand, ci fiecare are un bon in mana cu nr de ordine, pe care scrie si cate minute ai de asteptat . La fel la posta, la banca.
Mi-au placut nespus si imi plac si acum, casutele joase cu lumini in geam, cu perdelute scurte, cand treceai pe langa vedeai cate o familie adunata la masa, sau un batranel citind ziarul la masa de bucatarie. Si ma intrebam de ce se spune despre suedezi ca sunt un popor inchis, cand sunt atat de deschisi ca te imbie sa iei parte la viata lor prin faptul ca si daca nu vrei vezi in casa lor.
Oamenii aveau o infatisare degajata, nimeni nu se grabea, daca vedeam pe cineva fugind, ala se antrena. In magazine copiii tipau, se zbenguiau fara a fi atentionati de parinti sau sa primeasca priviri de mustrare de la altii. Si mai tin minte ca m-a impresionat grija lor deosebita fata de copii, batrani si handicapati. Si ca atat de multi infiiaza.
Cam asta imi amintesc ... aaa ... si benzile pentru biciclisti.
Si va mai spun ceva, dar va rog – nu radeti, ca nu e chiar de ras daca ne gandim ca era iarna 89-90. L-am intrebat pe al meu de programul de apa calda
Laura B spune:
Cateva din primele mele impresii si uimiri: cat de intins este orasul! Cat de multe case sunt (la o populatie aproximativ cam ca a Bucurestiului)! Cate parcuri si paduri in mijlocul orasului! Si cate parcuri proviciale amenajate si bine intretinute in afara lui! Toalete acceptabil de curate si cu hartie igienica in varf de munte! Cat de multi ies in weekend (si nu numai), indiferent de vreme, sa alerge, sa se plimbe, sa se suie pe munte, sa mearga cu bicicletele, sau cu rolele; si nu numai tineri, dar si oameni in varsta, si indivizi obezi, si persoane in scaune/biciclete de handicapati!
Laura
mariaangeli_que spune:
Eu am ajuns in Italia la inceputul lunii august,de acum 7 ani,am cam uitat cateva din primele impresii,dar nu am sa uit ce uimita am fost in a vedea marea majoritate a magazinelor inchise,4magazine din 5 sant inchise pentru ca e vacanza ,un alt lucru care ma impresionat era geamurile,vitrinele,usile,curtile toate super inchise ,blindate,seara daca te plimbi prin oras nu ai nici macar satisfactia sa te uiti la vitine,cand aud fetele care zic ca se uita prin geamurile joase la familia care cineaza,parca citesc un roman SF,daca pe aici reusesti sa vezi casa de gard e mult.
Ma impresionat mult iarasi si modul de a manca,cum ca intamplarea a facut ca din prima zi sa stau intr-o familie italiana,ma impresiona faptul ca nu exista supa,felul intai pasta sau orez,acum nu mai pot trai fara pasta,sa vezi si sa nu crezi
Donia spune:
Atat de mult imi place ce povestiti! Cand citesc ce scrieti voi, parca ma vad pe mine in locul vostru. Impresiile prin definitie sunt subiective, dar imi place sa vad alte tari prin ochii vostri.
Ma surprinde ca si Canada imi pare alta, vazuta de alte persoane, dar de fapt chiar e alta. In oraselul meu oamenii sunt foarte amabili, calzi, chiar asta le povesteam celor de acasa. La inceput lumea ne saluta pe strada, ca eram atat de mirati, incat credeam ca e ceva in neregula cu noi. In parcari, la plimbare prin parcuri, pe strazi, in magazine, sunt multi oameni care se opresc sa ne spuna doua cuvinte. E drept ca fetita mea faciliteaza discutiile, dar imi place ca oamenii nu trec indiferenti pe langa noi (acum ca m-am obisnuit cu asta).
Si mai e ceva ce o sa-mi reamintesc cu placere mereu. In primele zile "la casa noastra" a venit instalatorul, un barbat cu parul alb si foarte simpatic. Afland ca suntem proaspeti emigranti, mi-a strans mana si mi-a urat oarecum ceremonios, dar cu caldura: "Bun sosit in Canada". Mai urma cheia orasului si as fi zis ca visez.
amuleta spune:
Am aterizat in NY seara si totul arata ca in cartile postale. Lumini colorate, reclame, oameni relaxati. Aveam destule finante de la "ai batrini" asa ca la inceput totul a fost o vacanta minunata, cea mai frumoasa perioada din viata mea. Totul era ca-n filme, exact asa cum imi imaginasem. Lucrurile au inceput sa se schimbe o luna mai tirziu, cind am inceput sa-mi caut slujba si sa-mi fac drum prin birocratia americana.
iris spune:
va multumesc, mi-ati facut o bucurie cu subiectul asta!
emigrarea mea a insemnat venirea in germania in noiembrie 2001 pe cind fetele mele aveau , cea mare doi ani si trei luni iar cea mica 11 saptamini...sotul meu era plecat de citeva luni deja iar noi incheiam coloana...era duminica, simbata dupa-masa mi se furase din buzunar , in piata sfatului din brasov, telefonul mobil; duminica am aflat in avion ca desi aveam bilete la clasa businnes nu le puteam ocupa pt ca unul din copii era bebelus si erau locuri pe linga trapa de urgenta - si eu care credeam ca problema cu biletul bussines pt infant se terminase...(in aeroport au blocat reteaua de calculatoare la check-in ca nu se brodea infantu cu businessu, a venit dupa jumate de ora ingineru', dupa inca o jumate directoru'...pina la urma mi-au scris cu mina pe bilete..)avionul a plecat deci cu o ora si ceva intirziere, pe culoarul ala lung pe care goneam eu cu bebeul in sacosa si cu dovlecelul de mica au zis de nu mai stiu cite iru "mister jecu, va rugam sa va prezentati la...", si eu gineam ca nebuna pina la captul ala nenorocit unde ma asteptau niste scari sa cobor, cu bagaj de mina fo trei bucati si copilasii...tocmau avertizau ca gata pleaca busul la avion...cind m-au vazut tipele de la autobus s-au luat cu miinile de cap, ca de ce nu m-a ajutat nimeni, cine naiba, ala de a construit timpenia aia de aeroport unde copiii si cei cu probleme de deplasare sint "in aer"; nici avionul nu era insa boeing cum mi se spusese , ci tupolev care zbura cu 400 la ora in loc de 800 sau cam asa ceva, deci a facut mai mult decit era prevazut...norocul sotului care inca mai avea probleme cu parcarea in parcarile cu etaj - si mai are inca?!; va povestesc toate astea ca sa intelegeti ca am venit suparata in germania, adica imi pusesera capac chestiile astea (acum mi-am reamintit, iar ma gindesc sa dau taromu in judecata); plus ca bagajele de mina mi se imprastiasera prin avion pe sub scaune... iar stewardul le adunase intr-un sac de gunoi, erau acolo, olita, storcatoarea de citrice si alte obiecte importante...apoi am ajuns, sotul meu arata bine, bronzat, eu lauza beleuza, fetita cea mare care bause in nestire in timpul zborului si nimeni nu ii schimbase pampersul era uda pina lgit, nu la figurat vorbesc; am fost anuntati ca bagajele nu au sosoti cu cursa naostra vor veni ulterior...apoi am trebuit s-o luam pe autostrada, l-am admirat pe sotul meu drag...;
am avut noroc ca sotul meu a avut citeva zile de concediu in care am umblat sa luam ceva mobila si am asteptat bagajele - tiru-ul cu cele 74 de cutii imense, inclusiv cosul de gunoi...peria de spalat toaleta n-am luat-o din romania...; bagajele noastre nu incapusera in avionul cu care am venit deci...au venit dupa trei zile...; noi cu doi copii mici ne-am descurcat cu ce aveam in bagajul de mina, ala cu olita ( am avut la mine 4 cartofi fierti si 2 iaurturi mari, si doua oua fierte)....am aflat asa ca duminica nu gasesti magazine deschise in germania, apoi s-au deschis ele luni...am fost blocata si uneori si acum mai sint in supermarketuri desi aveam si noi la brasov ..., n-am fost in stare sa gatesc trei saptamini decit pui la cuptor cu cartofi, iar in rest brinza topita si sunca, crenvursti si alte toxicitati...mi-am revenit dupa o luna cind am reusit sa ma trezesc din lauzeala, eram aceeasi mama si gospodina devotata cu mai multe rafturi in fata insa;
aeroportul din dusseldorf e mic dar are niste lifturi cu pereti de sticla, si acum imi plac la nebunie... si rampe si carucioare si asa mai departe sa tot mergi cu copii prin el; in aeroport m-au ajutat doi nemti, unul frumos rau, sa imi duc copiii; am vazut apoi ca el o dusese pe oaia uda toata pipilita...a fost primul contact cu amabilitatea germanilor - si inca ma minunez de ea...;
apoi viata a intrat in matca ei, am cautat ceva activitati pt copii, am descoperit minunatul kiddy-board care mi-a salvat viata dar mi-a rupt spatele; in prima saptamina in noua casa am deschis usa larg la cine suna si am facut abonament la un ziar de care nu aveam nevoie ca tot venea unul gratis, am facut un contract cu "elicopterele rosii"- organizatie de salavare aeriana a victimeleor rutiere, doi ani platit la ei, dar am circulat linistita pe autostrazi...am facut un contract dezastruos cu o scoala de muzica pt copii mici, am platit de m-am rupt,,,,asa am invatat ca tre citit tot, dar cum sa citesti in germana necunoscuta, mare greseala asta cu limba, daca nu stii esti mort; am invatat ca e profund nepoliticos sa intrebi un neamt daca poate vorbi cu tine in engleza si i-am dat dreptate neamtului -desi am vazut ca numai pe mine ma refuzau sa vorbeasca in germana, probabil intrebam asa frumos...in schimb cu sotul meu toata lumea vorbeste in engleza..,am descoperit bazinele de inot, grupele de joaca si gimnastica pt copii mici; am descoperit parcurile cu alei de zgura , cu locuri de joaca din lemn, pustii, iarna, dar si vara...am testat citiva medici de familie; in magazinele din centrul orasului am ajuns dupa citeva luni, in primavara, pe fuga cu doi copii, imi amintesc ca se desprimavara si ziua crestea in sfirsit; mi-au trebuit citeva saptamini sa schimb traseul de plimbare, sa imi extind aria de explorare cu caruciorul, si am rasuflat usurata, am descoperit o drogherie... era lumina de la capatul tunelului; am ascultat citeva saptamini casetele cu pasarea colibri apoi le-am lasat deoparte, le mai ascult acum cind ramin singura acasa (adica foarte rar);
acum ne pregatim sa emigram in canada, sper sa nu mai simt tunelul de acum trei ani...am vazut oamenii relaxati, inceti de-a dreptul dar ce linistiti...locuim pe o strada la limita cartierului sa ii zicem mai bun, la capatul ei incepe o zona in care locuiesc mai multi straini, acolo sint magazinele de toata ziua...imi place si asta, nu ma lasa sa uit...
copiii au crescut, macar emigrarea urmatoare o voi face cu alte bagaje, olita ramine in cui in germania; dar oare ce abonamente tembele voi mai face?
(de fapt nu mai prea conteaza, important e ca acum stiu ca exista o lume in care poti trai normal,adica altfel decit in romania)
conchita spune:
Iris, tulburatoare povestea ta 
Authority Zero