Cateva randuri...

Cateva randuri... | Autor: savad20

Link direct la acest mesaj

Uite ca nu ma pot dezlipi de forumul asta. Ma mai invart putin prin casa, mai citesc o pagina dintr-o carte si pana la urma iar ajung aici. Nici nu mai stiu cand l-am descoperit; sa fie o saptamana, o luna, nu-mi amintesc, dar parca il citesc de luni de zile.
Si daca tot am ajuns in zona artelor si am vazut o multime de citate frumoase, care m-au uns pe suflet si chiar m-au facut sa plang putin, m-am gandit sa pun si eu cateva randuri frumoase. Daca sunt deja afisate, imi cer scuze.

Dana


Scrisoare adresata de Al. Vlahuta fiicei sale Margareta

"Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna, pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si-al doilea... al doilea, de! norocul si celelalte <>, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea asta e opera de fiecare clipa - cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti... Atatia cati merita.

A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara din care se'ngroasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.

Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!

Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai.! Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: ''Uitati-va la mine!''. Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: ''Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti.''
Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina ca o constiinta curata.

Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani, ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.

Te imbratiseaza cu drag,
al tau parinte. "

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns papadie spune:

Sa ne dea Dumnezeu la toti seninatate peste 50 de ani:-)
Multzam fain. Foarte frumos!

Mosuleee nu ma uita cu bebelashuuuuwww.fortunecity.se/gladahuset/bjornesmagasinsg/93/images/baby4.gif" border="0">

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alba spune:

Multumim frumos!
Impresionanta scrisorica!

***Alba***

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Elena spune:

Foarte, foarte frumoasa si impresionanta scrisoarea !!!
Multumesc mult, Dana !

Elena&Laura

Este mai important sa fii bun decat sa ai dreptate.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Vanina spune:

Intr-adevar intelepte cuvinte....superba scrisoare!!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Liliana spune:

Buna dimineata fetelor-mamicilor!
Si eu cred ca voi pastra scrisorica asta pentru fata mea,sa i-o dau cind o fi mai maricica spre citire!
Frumos!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ralucab spune:

Frumoasa scrisoare! M-a uns la suflet!Cred ca asa simte fiecare parinte, cu toate ca unii isi dechid mai greu sufletul...
Mai scrie!

Alina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Violeta spune:

Multumesc frumos. Cred ca scrisoarea asta o voi reciti de foarte multe ori,,,

Sarbatori frumoase! Violeta

Mergi la inceput