Albumul mamelor si tatilor singuri
Raspunsuri - Pagina 22
aly30 spune:
Buna, fetelor!
Am citit povestile voastre...sunt pline de tristete si la unele am lacrimat..
Eu sunt Alina, mamica lui Yannis-un sufletel de 2 ani si 7 luni.
Si povestea noastra e foarte trista..mai mult sau mai putin decat ale voastre...nu pot aprecia dar STIU ca toate suferim la fel, chiar daca datele sunt diferite.
Au fost odata, acum aproape 11 ani, un baiat (sotul meu) si o fata (eu), care atat de mult s-au iubit incat au trecut peste toate piedicile ca sa fie impreuna...
In 2004 s-a nascut baietelul nostru mult asteptat-Yannis.De la nasterea lui pana acum 2 luni, tati a facut proba unui super-tati,grija enorma pt puiul lui (baita, papa, nani, joaca).Iubirea dintre ei era enorma si eu...aproape nu mai "contam".Totul era aproape perfect - grijile cele mai mari erau cele materiale insa si ele pe cale de rezolvare.Si...intr-o zi -pe 26 aprilie- tati a hotarat, de comun acord cu mami, sa plece in Italia sa aduca marfa pe magazinul ce urma sa-l deschidem si, cel mai important, o masinuta cu acumulatori pt micutul Schumy , ce-i impartasea pasiunea pt masini...
TOATE astea s-au stins cu un singur telefon: tati - a avut accident de masina...nu mai era printre noi..Iubitul meu sot si ingerasul protector al lui Yannis se stinsese din viata doborat de un nemernic de 21 de ani ce conducea un TIR.
Am ramas singuri...golul este imens....suntem singuri si nu gasesc puterea de care voi vorbiti, pt a trece mai departe.
O prietena care a divortat mi-a spus ca mai bine de mine ca a murit si nu mai e, decat ea, care-l vede pe ex de mana cu alta femeie.NU!!! - e groaznic ca el sa nu mai fie deloc...
Nu am apucat sa citesc toate povestile de mamici singure-pt ca sunt f. ocupata cu serviciul si cu yannis si de aceea nu stiu daca sunt mamici aici pe forum, singure, din acelasi motiv ca al meu...
Suntem foarte tristi...ma agat de povestile voastre, in fiecare zi, pt a putea rezista!Daca altcineva poate merge mai departe...sa incerc si eu sa pot...ca in aceste 2 luni am fost dusa de val numai!
Va pup!
sileriki spune:
Alina tot respectul meu pt tine , te cred ca iti este foarte greu si mai cred ca te lupti sa supravietuiesti dar faci tot posibilul pt micutul Yannis , altfel nu te-ar interesa ce s-ar intampla cu tine , nu doresti la nimeni sa treaca prin ce ai trecut tu si totusi cu o jumate de aripa e greu sa mai zbori departe .
El e mereu cu voi prin gandul prin inimile si sufletele voastre , iubirea voastra nu a murit e mai presus decat moartea ,
Saracuta fii tare incearca sa te ridici doborata de durere , nu uita sa zambesti sa nu te vada Yannis ca suferi , acum tu esti universul lui si te va simti orice durere din suflet .
Va veni o zi cand vei putea sa iti ridici fruntea sus si sa privesti in urma ca a meritat sa fii puternica sa fii tare , noi suntem aici cu tine , nu uita poti conta pe noi si daca suntem departe de tine
Iti doresc tot binele din lume 
si pe tine si pe Yannis
annnna35 spune:
Aly 
Stiu povestea ta de cand s-a intamplat. Stiu ca vorbele sunt sarace in astfel de cazuri si nu stie nimeni ce e in sufletul tau, daca nu a trait asa ceva...
Totusi, iti reamintesc ca suntem alaturi de tine si cu siguranta iti vor mai scrie si alte fete acest lucru. Fii tare pt baietelul tau minunat si Dumnezeu o sa aiba grija de voi!
Am dreptul sa comit greseli si sa nu fiu intotdeauna perfect.
spideritza spune:
O sa spun si eu o poveste trista, de mama singura DAR POVESTEA NU E A MEA ... N si P s-au casatorit tineri, pt ca el, P, a hotarat sa se preoteasca, au trait o poveste frumoasa, care a continuat cativa ani de zile. In 2004 N a ramas insarcinata, si eu la fel....N. a nascut inaintea mea cu 2 saptamani la CFR2 cu D-na Dr. Gherase; eu , care nu aveam dr in Romania(locuiesc in rep. Moldova)doream sa nasc in Romania, si el P.(preot in staul natal) m-a ajutat, m-a dus la dr, a asteptat pana m-a primit,am batut drumul la Bucuresti, el avand o infinita rabdare si bunatate.
Iubea fetita ca okii din cap....tot el mi-a citit slujba de dupa 40 de zile.
In noiembrie 2006 se ducea sa-si cumpere haine noi de preot,un tir nenorocit l-a spulberat.... N si fetita au ramas singure...
De cate ori o vad slaba si abatuta, ma gandesc la cat de nedreapta e viatza, dar si cat de puternica este ea ca merge mai departe,
o mana de femei de 27 de ani care a trait mai mult decat altii intr-o viatza..
Ma uit la Vlad al meu care are cu 2 saptamani mai putin decat fetitza lor si ma gandesc ce fericit e sa aiba un tata.
cu scuzele de rigoare daca nu se incadreaza in totalitate in topic, am simtit nevoia sa spun ce simt.
lore03 spune:
Ceau!Eu sunt un membru nou si mama singura.Povestea mea este foarte trista.Am fost casatorita 9 ani,o casatorie de vis.Dar visul meu s-a risipit acum aproape 2 luni cand sotul meu a murit intrun accident de masina.Avea doar 38 de ani.Avem o fetita care v-a face in curand 3 ani si care probabil nu il va tine minte pe tatal sau.Noi trei eram o familie foarte fericita.Ne iubeam nespus.Am asteptat copilul 6 ani si acum am ramas singura.Nu doresc nimanui sa treaca prin ce trec eu.Daca nu as avea fata nu as mai avea de ce sa traiesc.EA este singurul meu motiv sa merg mai departe.
cristetil
aly30 spune:
O Doamne, lore, parca povestesti povestea mea!
Numai ca la noi sunt 3 luni de atunci....te inteleg perfect...si pentru noi viata e fara sens...desi sunt cu Yannis (2,8 ani) si bunicii, nimic nu mai e ca inainte...Dumnezeu face niste calcule de neinteles pt noi...mi-e greu si nimeni nu ma poate ajuta sa trec peste...timpul doar....
lore03 spune:
Probabil tu Aly 30 ma intelegi foarte bine.Sunt alaturi de tine chiar daca numai virtual.Sper ca timpul sa ne vindece ranile iar Dumnezeu sa ne ajute sa ne crestem copii.Nu inteleg de ce viata este asa nedreapta.Sotul meu nu merita a moara era un om deosebit.
cristetil
aly30 spune:
Lore, stiu ca nimic nu te consoleaza...traiesc aceleasi sentimente...uite viata e plina de intamplari din astea...dar parca in ultimul timp sunt prea multe in prea putin timp.O alta mamica de pe forum, Diplodocus, a patit la fel ca noi acum 2 luni si a ramas numai cu puiul ei de 1,9 ani...
Sa ne rugam pentru sufletele nevinovate ale scumpilor nostri soti...
lore03 spune:
Aly eu astazi am citit toata povestea ta.....scuze.Prietena care ti-a spus ca e mai bine asa, nu traieste durerea noastra.Eu am spus atunci cand s-a intamplat ca mai bine pleca cu alta.....cu timpul l-as fi iertat dar ar fi fost alaturi de Laura cu siguranta.Singura diferenta intre povestile noastre este ca sotul meu a murit din cauza colegului sau care a adormit la volan..Mi-as dori sa schimb ceva dar nu am nici o putere.O luna de zile inca il asteptam sa vina acasa,am lasat totul asa cum era cand a plecat.Pana cand Laura a inceput sa intrebe cand il lasa DOAMNE-DOAMNE pe tata sa vina sa se incalte in papucii lui ,atunci am ascuns tot ce ii apartinea.Singurul lucru care m-a facut sa merg mai departe este acela ca Laura nu ma are decat pe mine.Sunt sigura ca acelasi lucru ti se intampla si tie.
cristetil
diplodocus spune:
Acum am "descoperit"subiectul..
Gasind-o aici si pe ALY si pe alte fete in situatia mea, m-am gindit sa postez si eu un gind bun pentru toata lumea...
Noi...casatoriti de 3 ani, un junior dulce de 1,9 ani si ...un accident de circulatie plus 9 saptamini de spitalizare ne curma fericirea...
Acum sunt mama singura...un statul ciudat...in sensul in care chiar niciodata nu mi-am inchipuit ca-l voi avea...