boala Alzheimer??

Stiti mai multe despre aceasta boala? (nu stiu cum se scrie corect). Tot ce stiu este ca bolnavul isi pierde treptat memoria si ajunge sa nu mai stie cine este, devine violent si trebuie supravegheat incontinu. Imi puteti da sfaturi despre cum trebuie ingrijit un astfel de bolnav? E vorba de bunicul meu. Are 74 ani si nu vreau sa-l internez in spital. N-ar rezista acolo. In prezent boala nu este foarte avansata, dar.... din pacate nu exista vindecare.

Donia spune:

Exista o asociatie in Romania:

http://www.alz.ro/

"Societatea Româna Alzheimer este o organizatie umanitara, non-guvernamentala, non-profit , initiata de cadre cu pregatire medicala - medici, asistenti medicali, studenti la medicina, psihologie, asistenta sociala, la care treptat au aderat si membrii de familie, precum si alte persoane interesate de problematica vârstnicilor.

În conformitate cu statutul si numele sau, societatea functioneaza in domeniul asistentei comunitare -sociale si medicale - a vârstnicilor si isi propune sa contribuie la asigurarea îngrijirii vârstnicilor cu tulburari psihice, in special de tip deteriorativ, sa ajute familiile acestora si pe toti cei angrenati in activitati de îngrijire, sa creeze sisteme moderne de îngrijire si asistenta."

"Grupuri de suport pentru membrii de familie/îngrijitorii persoanelor cu dementa

- daca vreti sa aflati ce este dementa
- cum evolueaza boala
- cum sa îngrijiti un pacient cu dementa
- sa întâlniti persoane aflate în aceeasi situatie

Înscrieti-va si participati la întâlnirile organizate la Centrul Memoriei
telefon: 334.89.40."

Informatiile sunt luate de pe site-ul de mai sus, dar incearca sa intri direct pe pagina lor, sunt informatii mai multe.

Samsara7 spune:

Alzheimer

Nu este usor sa ingrijesti un bolnav de Alzheimer. Trebuie privite cu atentie nevoile si dorintele sale si propriul nostru comportament trebuie adaptat.
Respect
Bolnavul are nevoie de respect, de a fi tratat cu demnitate si aceasta se vede in maruntisurile de zi cu zi : cum il ajutam sa se imbrace, sa mearga la toaleta, modul in care se vorbeste cu ceilalti despre persoana sa (bolnavul fiind prezent).
Afectiune
Bolnavul nu inceteaza de a avea nevoie de afectiune si de dragoste dar nu vei putea sa iti exprimi sentimentele la fel ca altadata cum nici el dealtfel. Trebuiesc gasite deci alte cai ! Contactul mainilor, un suras, o voce blanda cand i se vorbeste sunt cele mai bune mijloace. Daca exista dificultati in a face aceste lucruri, trebuie discutat cu cineva : un membru al familiei, un prieten sau un profesionist in domeniu. A fi sustinut si inteles de cei din jur ajuta.
Nevoia cercului familiar
Bolnavul ramane atasat lucrurilor care l-au facut fericit si care l-au satisfacut intreaga viata. Are nevoie sa ramana in contact cu familia si prietenii sai, de a se simti bine si in securitate. Daca poezia, muzica sau plimbarile prin padure il faceau fericit inainte, aceste activitati ar trebuie sa continue in a face parte din viata bolnavului, cat mai mult timp posibil.
Nevoia de comunicare
A comunica cu o persona bolnava de Alzheimer constituie o adevarata incercare. Pt a ramane in contact cu persoanele care il inconjoara, trebuie tentata compensarea slabirii facultatilor sale intelectuale. Intai si intai trebuie sa stim cum sa il ascultam, cum sa ii vorbim si cum se pot utiliza diverse mijloace pentru a transmite un mesaj. Bolnavul are din ce in ce mai mari dificultati in a-si exprima ideile cu ajutorul cuvintelor si in a intelege ceea ce i se spune. Insa atingerile, gesturile, atitudinile, expresia fetei sunt de asemenea mesaje la care poate reactiona. Bolnavul insusi se poate face inteles utilizand gesturi si expresii ale fetei, cand nu mai este in masura de a utiliza cuvintele. Anturajul poate invata incetul cu incetul sa inteleaga aceste moduri noi de exprimare.
Comunicarea necesita rabdare si imaginatie. Cateva sugestii pt a adapta comportamentul stiind ca adesea este dificil sa reusim:

-retinerea atentiei printr-o abordare delicata, plasandu-te in fata bolnavului. Atingerea delicata a mainii sau a bratului in asa fel incat sa i se atraga atentia. Abia cand este gata de a asculta trebuie sa incepem sa ii vorbim.
-priveste drept in ochi : daca e posibil, trebuie sa te asezi fata in fata fara a-l scapa din ochi. Aceasta il va ajuta sa inteleaga ce ai de spus.
-vorbire clara si blanda , cu vorbe simple si fraze scurte. Clar si incet. Daca nu aude bine nu trebuie ridicata vocea si trebuie continuat sa i se vorbeasca bland
-un singur mesaj : conversatii simplificate, trebuie evitat sa se dea mai multe informatii deodata. Daca i se pun intrebari bolnavului, trebuiesc simplificate raspunsurile pe care le poate da , alegerile pe care le are la indmana. Intrabarile la care se poate raspunde prin « da » si « nu » sunt cele mai simple. De exemplu trebuie intrebat : « vrei sa manaci supa in seara asta ? » decat « ce ai vrea sa mananci la cina ? »
-repetarea informatiilor importante : daca persoana nu intelege mesajul de prima oara, trebuie repetat utilizand aceleasi cuvinte
-descrierea lucrurilor in timp ce se vorbeste : trebuie aratat ce vrem sa spunem in timp ce vorbim. De ex, daca e momentul pt a-i spala parul, trebuie sa i se arate samponul si prosopul pt a ii explica
-a fi atent si linistitor : reactiile bolnavului la ceea ce i se spune arata ceea ce el intelege. Atentie la expresiile fetei, iar daca raspunsurile nu sunt adaptate situatiei, trebuie incercat sa se actioneze in functie de dispozitia sa buna ori rea si sa se tina cont de sentimentele sale. Bolnavul nu trebuie sa ghiceasca ingrijorarea in ce il priveste. Cu cat aratam mai linistiti cu atat bolnavul se simte mai asigurat.
-alegerea momentului oportun, care este cel in care bolnavul se exprima in mod spontan. Atunci poate fi ghidat (asupra subiectului pe care el l-a ales). Mesajul se va inregistra mai bine cand bolnaul insusi alege subiectul discutiei. Cel mai penibil pt el este intotdeauna de a i se raspunde la intrebari pe care nu le-a pus. Simte ca asteptam un raspuns si ii e teama de esec.

.-nevoia de securitate : chiar daca posibilitatile si autonomia sa diminueaza, si chiar daca are nevoie de ajutor pt a face gesturile de zi cu zi, bolnavul trebuie lasat sa actioneze singur cat mai adesea posibil ! Trebuie insa vegheat sa fie in securitate. Cu cat lucrurile sunt mai simple, cu atat viata de zi cu zi va fi mai usoara. Rutina permite bolnavului de a stii la ce sa se astepte in orice moment.
-locuinta trebuie sa fie stabila si sa dea sentimentul bolnavului ca e in securitate, aparat. Trebuiesc evaluate toate riscurile si pe masura ce boala evolueaza sa se ia in consideratie noile pericole si masurile de luat.
-sanatatea : prepara mese hranitoare, ofera suficient de baut ( minim un pahar de apa ori alt lichid la fiecare masa si intre mese). Da-i ocazia de a face un exercitiu fizic daca se poate ! Trebuie consultat medicul si dentistul la intervalle regulate. Medic de familie macar de 2 ori pe luna pt un examen real si nu pt o simpla vizita de rutina pt a-i reface reteta, caci bolnavul poate dezvolta si alte boli.
-nevoia de intelegere : lucrurile trebuiesc simplificate pt a facilita viata tuturor membrilor familiei. Bolnavul se afla in dificultate cand trebuie sa faca fata la prea mutle lucruri deodata. Pana si gesturile repetitive necesita mai multe etape. De exemplu pt a-l imbraca, trebuie aleasa imbracamintea adecvata, decisa ordinea in care trebuiesc puse vesmintele. Mai bine sa se prevada cateva mici etape usoare. E bine ca bolnavul sa poata face singur pe cat este posibil si trebuie ajutat pt rest. Trebuie sa i se ofere ocazia de a putea alege el insusi cat mai mult posibil, atata timp cat e capabil. Cand posibilitatile sale diminueaza, atunci trebuiesc luate decizii in locul sau.
-stimularea , lucru care cere multa imaginatie pentru un bolnav demotivat. Gandeste-te la lucruri care ii placeau in trecut si spune-ti in sinea ta ca probabil ca pt el nu este plictisitor sa refaca mereu si mereu acelasi lucru
-activitati ca : ascultarea muzicii, mai ales a bucatilor preferate (lucru care il calmeaza) ; amintirile trecutului pt a-si rememora momentele fericite, privind un album de fotografii ; participarea la curatenie, la gradinarit, la bucatarie, pe masura capacitatilor si interesului bolnavului ; mersul pe jos, dansul, innotul (depinde de varsta, desigur). Activitatea fizica este f importanta , chiar daca e vorba doar de exercitii simple
-somnul : dificultatea bolnavului de a dormii intreaga noapte ! Starea de confuzie il antreneaza adesea in a vedea si auzii lucruri care nu exista. In timpul noptii se poate scula din pat, a se plimba prin casa si a se simtii dezorientat. De aceea trebuie mentinuta o activitate fizica ziua pt a fi obosit cand se face seara. Daca nu mai realizeaza diferenta dintre zi si noapte, trebuie ajutat in fiecare seara sa isi prepare camera (patul), sa traga draperiile sau sa aranjeze cearsafurile.
-miscarea : bolnavul se misca des, merge incoace si incolo fara o tinta precisa, si se poate intampla sa de rataceasca ! Lucru care e o sursa de ingrijorare pt cei din jur. Mersul pe jos, exercitiul fizic il vor ajuta sa diminueze aceasta nevoie de a vagabonda. Trebuiesc avertizati vecinii ori comerciantii din cartier ca bolnavul poate uneori ratacii si se poate deplasa in locuri familiare. Cereti-le sa i se spuna in acest caz sa se intoarca acasa, ori sa va anunte cand il vad .Unele persone pun la mana bolnavului o bratare cu identitatea sau o eticheta cu nr de telefon si adresa.
-incontinenta : bolnavul poate sa devina incontinent. Trebuie sa i se aminteasca in mod regulat sa mearga la toaleta. Indicati locul cu o pancarta, un semn distinctiv . De obicei bolnavii in prima etapa a bolii nu isi pierd controlul vezicii si al intestinului. In acest caz poate fi semnul unei infectii.
-bolnavul poate repeta mereu aceleasi cuvinte si gesturi, sa se miste in cerc intr-o camera sau sa faca la infinit « 1001 de pasi ». Nu este un comportament voluntar chair daca uneori asa pare. Este o situatie extrem de stresanta pt anturajul bolnavului ! Trebuie incercat sa ii fie distrasa atentia si sa i se gaseasca activitati simple, sa se schimbe subiectul. Uneori cea mai buna solutie este de a ignora comportamentul acesta. De pilda, bolnavul poate sa vina sa va spuna de cateva ori pe parcursul zilei ca a disparut televizorul din camera sa ! Cea mai buna reactie este sa i spunem ca a fost la reparat de pilda, si ca acum e din nou in odaia cu pricina, sau sa il asezam pe bolnav confortabil si sa aprindem televizorul, sa ii uram vizionare placuta ! Sau pur si simplu sa ii atragem atentia asupra unei alte actitati.
-neincrederea : bolnavul nu mai poate sa inteleaga prea bine ce se intampla in jur. Poate sa creada ca cel care se ocupa de el sau o alta persona vrea sa ii faca rau. Daca a pierdut ceva va suspecta anturajul ca vor sa il fure, sau chiar sa acuze de hotie persoanele din jur. Discutiile nu servesc la nimic. Putem sa ii spunem ca intelegem ca e contrariat. Trebuie linistit, sa i se explice ca e in securitate, ca nimeni nu vrea sa ii faca rau sau sa il fure. Apoi trebuie sa fie indrumat catre alte ganduri. Daca acuza vreun vizitator explicati ca nu e vorba de o acuzatie personala ci ca e o reactie obisnuita starii bolnavului.
Exploziile de mânie : bolnavul se poate infuria pt lucruri care nu l-ar fi deranjat in trecut. NU sunt explozii intentionate si premeditate ci sunt efectele bolii. Fiti calmi si securizanti ! Bolnavul reactioneaza in functie de dispozitia celui de langa el. Opriti-va din ce faceti in momentul respectiv. Lasati-l linistit si dati-i ocazia sa se calmeze. Distrageti-i atentia si indepartati-l de situatii dificile. Daca va simtiti in pericol, plecati imediat. Cautati pe cineva care sa va ajute.

O sa mai continui maine cu ce mi se pare mai esential. Bineinteles sunt sfaturi generale, trebuiesc adaptate la stadiul bolii (sunt 3 stadii, iti scriu maine) , la bolnavul insusi, la varsta, la starea sa fizica , etc.
Curaj ! Eu tocmai am terminat un stagiu de 3 saptamani si am avut 3 pacienti Alzheimer ! la inceput m-am speriat, nu stiam ce sa fac (mai erau si altii in jur, era o casa de batrani) . M-am informat un pic, m-am obisnuit cu felul lor de a fi si am inteles ca dragalasenia, calmul, gesturi tandre si simple ajuta mult ! Unul din bolnavi era in stadiul in care nu mai vorbea (uneori franturi de cuvinte, in franceza si poloneza –fiind de origine-). Aproape inconstienta, cu privirea vida , agitata, tipa, dadea din maini si din picioare ! Sunt zile cand sunt f agitati, altele cand sunt calmi. In orice caz agresivitatea nu e decat un mijloc de a se exprima ! Totusi inteleg frazele simple, raspund la unii stimuli (un cantecel, un nume, o intonatie, o voce cunoscuta).
Dupa aceea am inceput sa inteleg intuitiv ! Am invatat sa o linistesc, sa ii vorbesc ca unei persoane absolut normale chiar daca 50% poate din cuvinte nu ajung unde trebuie.
Presupun ca daca e vorba de o persoana iubita, este cu totul altfel : si dureros dar si formativ, caci putem combina informatiile din trecut.Iar tandretea , compasiunea vin de la sine.
Curaj !





Michaela

mariana_flo spune:

Multumesc mult pentru informatii. Imi sunt de mare ajutor. Saptamana aceasta inca mai facem analize ptr a vedea starea generala a sanatatii. Sper sa incetinim cat mai mult boala.

emoison spune:

Michaela, multumesc tare mult pentru rindurile scrise de tine! Donia, merci pentru link!
Mariana, mult curaj, mai tine-ne la curent(si socru-meu are Alzheimer, o faza destul de avansata, din pacate).

Cu bine,
Elena

Samsara7 spune:

promit sa continui, dar deocamdata am avut un accident cu lentilele de contact, asa ca nu sunt prea in masura sa stau la calculator. Sper sa se rezolve repede si revin cu siguranta cu mai multe detalii.
Va doresc curaj tuturor celor care ingrijiti un astfel de bolnav. Cu bine!

Michaela

titisha spune:

Bunicul are dementa Alzheimer, o faza de inceput. Este numai in grijirea noastra. Se descurca inca singur in timpul zilei cand noi suntem la munca. Diminatea si seara trecem zilnic pe la el. Dar vine concediul pe care il astept cu nerabdare. Ce fac atunci cu el??? Nu accepta pe nimeni strain altaturi de el si in casa lui. Ceva ca o infirmiera “full time” pe o perioada de doua saptamini cat preconizez ca voi pleca din localitate.
Exista “Centrul de zi Alzheimer” (care are programe si pe o perioada mai lunga de timp) unde am fost sa-l vizitez si mi-a facut o impresie f. buna. I-am vorbit si lui despre el (binenteles pezentandu-i Centrul ca un club de intalnire a persoanelor in varsta si dornice de a-si petrece o parte din zi intr-un mod placut alaturi de alte persone cu aceleasi preocupari) dar a refuzat chiar si o vizita acolo.
Sunt bine informata despre ce inseamna aceasta boala (am fost si la “Centrul memoriei” pentru a ma instrui), dar cum oare pot sa-l conving ca este necesar sa accepte o ingrijire continua din partea cuiva de specialitate??? Este in faza de negare: “De ce imi trebuie acest tratament ca eu nu am nimic” spune el.
Michaela, te rog, da-mi un sfat!!!

titisha spune:

Tot eu sunt!!

Indraznesc sa va cer ceva . Poate este prea mult sau poate nu este locul aici, dar incerc!!!

Suntem cele mai multe dintre noi mamici, dar totodata si fice sau nepoatele celor care ne-au dat viata, pe care ii iubim nespus de mult, si carora le datoram totul, in egala masura copiilor dar si parintilor care si ei au facut totul la rindul lor pentru noi.

Asadar, daca aveti cunostiinte, prieteni care ingrijesc (sau nu) un parinte cu boala Alzheimer anuntati-le de acest subiect, si haideti sa ne impartasim parerile.

Am atatea de spus si totodata atatea de intrebat, dar daca nu-mi raspunde nimeni raman singura pe aici si totul este in zadar.
Doar aici am gasit acest subiect pe forum. In “www.alz.ro” nu exista. Stie altcineva un alt forum legat de acest subiect????
Asta ca sa nu mai bantui pe aici unde, ma repet si imi cer scuze, poate nu-i este locul!!!!

Astept cu nerabdare un raspuns ratacit.
Multumesc, Titisha

cristina78 spune:

O boala greu de suportat si de pacient si de cel care are grija de el.
Vorbesc din proprie experienta.Bunica mea a avut Alzheimer si eu am fost cea care a fost langa ea permanent dintr-o faza avansata a bolii si pana la sfarsit.Nici nu va pot spune cat mi-a fost de greu,aveam pe atunci 17-18 ani si eu eram omul de baza in casa de cand a murit bunicul meu si pana am gasit pe cineva sa o poata suporta si sa aiba grija de ea.
Prima femeie pe care am adus-o sa aiba grija de ea n-a suportat-o de nici o culoare,o injura si o scuipa spunandu-i sa plece din casa ei.
Dupa mai multe incercari am reusit sa gasim pe cineva care a reusit sa-i intre in voie dar care s-a mutat la noi cu catel cu purcel si a stat pana la final.
Intr-adevar avea pierderi de memorie si traia intr-o lume a ei , vorbea numai prostii ,dar avea si momente de luciditate cand incepea sa planga si-mi spunea ca ii este rusine de mine ca trebuie sa o duc la toaleta si o vad dezbracata.
S-a transformat incet,incet intr-o leguma.In ultima perioada , inainte sa moara nici sa mearga nu mai putea ,o tineam numai cu pampersi ,statea numai in pat si se ridica doar daca venea tatal meu sau unul dintre unchii mei sa o poata tine cand mergea.
In ultima faza nici nu mai putea manca,pt ca nu putea inghiti mancarea.
Nu-mi face deloc bine sa-mi aduc aminte dar vroiam sa-ti impartasesc putin din experienta care am avut-o ingrijind un bolnav de Alzheimer.

Cristina(23 saptamani)&Cristina

titisha spune:

Incep sa povestesc si sa intreb:

Oare, bolnavii in faza initiala, zic eu, realizeaza, inteleg, cand le explicam intr-un mod linistit, ca ei sufera de o boala (a batraneti de altfel) de pierdere a memoriei care se poate agrava cand nu te astepti???

Noi ii explicam si incercam sa-l facem sa inteleaga ca acum este important sa accepte sa ia niste pastille (2 pe zi – doar atat) pe care ni le-a recomandat un medicul care l-a vazut.
Il rugam sa facem impreuna cu el cateva mici exercitii stil “rebus”, sa mai citesca niste mici si usoare poezii si sa incerce sa retina cateva versuri, sa citesca articolele lui preferate din ziar si sa le discutam.

Dar este greu: refuza sa ia pastille “cele noi” cum zice ele, ne repede cand vrem sa facem impreuna un rebus, refuza sa-si primeasca in casa fie si vecinul de vizavi cu care alta data juca table la nesfarsit. Sta mult in fata televizorului, de cele mai multe ori fara sa priceapa nimic. El iese afara singur, se plimba prin parc, sau sta in curte unde mai taie cate o frunza. Deci este lucid in cea mai mare parte a timpului. Asa imi da impresia.
Uneori, insa, il apuca o criza este nervos si agitat, banuie pe toata lumea din jurul lui de rele intentii si este chiar agresiv. O data si- a uitat o haina in garaj si a acuzat-o pe femeia de la curatetnie ca i-a furat-o, a dat-o afara brutalizind-o. Cand noi am cautat haina si am gasit-o, nu-si mai amintea nimic si chiar se intreba de ce nu a venit femeia la curatenie in ziua respectiva. Vorbeste mult singur intreaba si-si da tot el raspunsuri, chiar si cu noi de fata.
Ei bine asta este o faza initiala.???
Titisha

emoison spune:

Titisha,
Am impresia ca bolnavii de Alzheimer devin agresivi atunci cind nu-si dau seama ce se intimpla cu ei.Dar acum vreun an socru-meu admitea ca e bolnav, si accepta medicamentele (el ia oricum medicamente cu pumnul, ca e operat de inima si de rinichi...). Stiu ca ia vreo 4 medicamente pentru Alzheimer, din care vreo 2 antidepresive puternice, tocmai ca sa nu devina agresiv, dar chiar si cu astea, i se mai intimpla sa faca "crize" cind e dezorientat.
Acum are 80 de ani, si e bolnav cica de vreo 2 ani, acum un an era insa mult mai bine, desi era afazic intelegea tot ce-i ziceam, mai putea sa citeasca,se spala, se uita la televizor, etc...Acum nu-si mai face toaleta, e incontinent (are scutece pentru adulti) si nu se mai spala, atita doar ca merge singur si maninca singur, si nu prea ne mai intelegem cu el...Trebuie sa fie cineva cu el non-stop, altfel face prostii (uita apa deschisa, sau da drumul la gaz...)
Soacra-mea voia sa plece cu el la tara, unde au ei o casa si stau citeva luni pe an, dar a trebuit sa plece ea inainte, drept pentru care l-a lasat 3 zile la spital, dupa care simbata am plecat noi sa-l ducem acolo...in masina a fost destul de nasol, am intrebat doctorul daca nu poate sa-i dea un somnifer sa doarma in masina, dar dr. n-a vrut.Ne-a luat 15 minute sa-l facem sa se aseze in masina, am incercat sa-i explicam ca uite, mergem la tara, ca uite podul pe care-l stie de 40 de ani...da'nimic, in schimb era foarte agitat, se scarpina peste tot (are el mania asta) si voia sa-si desfaca centura si sa deschida portiera in mers...ce mai, a fost nasol si pentru noi si pentru el. Seara, nu voia sa-si ia medicamentele (nu stia ce e cu el si unde e), era agresiv si lovea pe toata lumea...A durat doua zile pina cind s-a calmat si si-a dat seama unde e, desi merge de 40 de ani acolo!!!
Eventual, incearca sa-l pacalesti, de ex daca nu ia medicamente, pune-i-le in mincare fara ca el sa vada...E foarte usor sa-i contrariezi, incearca sa vorbesti cu el cu cuvinte simple, in timp ce-l privesti in ochi (eu daca vreau sa-i zic ceva lui socru-meu si nu -l privesc in ochi, nu aude, desi numai surd nu e...), eventual atinge-i mina daca vrei sa-i spui ceva.
Ai grija cu plimbarile lui, ei se ratacesc foarte usor, ar fi utila o hirtiuta pe care s-o poarte la el si unde sa fie scris numele si adresa, in caz ca nu-si mai aminteste...O sa-ti mai scriu si alte chestii, daca vrei sa schimbam impresii despre aceasta boala. Iti tin pumnii si-ti doresc mult curaj!

Cu bine,
Elena