Isus si casnicia de azi

Raspunsuri - Pagina 9

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Emilia B. spune:

voiam doar sa mai adaug ceva despre CHEIA in accesul la Imparatie!
Ioan 3:3 "Adevarat, adevarat iti spun ca daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia Lui Dumnezeu".
ioan 3:16 "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu pentru ca oricine crede, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"
1 Timotei 2.5 "este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos"
1 Ioan 2:1 "avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihanit!"
Ioan 6:47 "Adevarat, adevarat va spun, ca cine crede in Mine, are viata vesnica"
Ioan 10:9 "Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit; va intra si va iesi si va gasi pasune!"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Emilia B. spune:

Ieremia 33:3
"Cheama-Ma, si-ti voi raspunde; si-ti voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunosti!"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Emilia B. spune:

Deuteronom 4:29
"Si daca vei cauta pe Domnul, Dumnezeul tau, Il vei gasi, daca Il vei cauta din toata inima ta si din tot sufletul tau!"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Nati spune:

Emilia asa este,cauta-l pe Dumnezeu cu inima si sufletul,vad ca nu spune sa-l cauti si cu mintea.
Aici e marea problema,mintea,multa lume nu stie cum sa-l asculte pe Dumnezeu cand iti vorbeste,mereu crezi ca de fapt totul este in minte, si ca ea mintea,iti joaca feste.
Iti spui tu in mintea ta:ce voce a lui Dumnezeu,halucinatii!
Daca spui unui preot ca Dumnezeu ti-a vorbit,iti spune ca e de la diavol,ca tu esti plin de pacate,nu are cum Dumnezeu sa vorbeasca cu tine.
Emilia, spune tu cum poti sa-ti lasi mintea si sa asculti cu sufletul?
Si daca poti sa-ti cunosti sufletul(Sinele),cum poti face asta?

Noi atragem catre noi ceea ce gandim,simtim si spunem.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Catalina spune:

Draga Rachel,
Nu-i nimic de certat si nimic de iertat aici. Cu iubitul e alta poveste
In ceea ce priveste imaginile si tulburarile mele ... sper sa reusesc sa ma explic bine. Nati, tu ai mare dreptate:mintea este cea care ne joaca multe feste, cea care ne poate ridica dar care de cele mai multe ori ne ingroapa. De aceea cred si treptele rugaciunii sunt ordonate astfel ca rugaciunea cu mintea e considerata mai jos decat cea cu inima. Atunci cand rugaciunea iti intra in inima, e mai puternica decat atunci cand e doar in minte.
In ceea ce priveste imaginile sau gandurile cu care ma confrunt eu (si am sa imi cer iertare pentru franchete dar simt ca pot discuta cu voi aceste chestiuni foarte deschis), ele sunt de mai multe feluri. In primul rand sunt aceste imagini de care spuneam ca au legatura fie cu imagini din filme sau reviste pe care le-am vazut, fie pur si simplu ganduri desfranate care napustesc pe mine in special cand ma rog sau in cele mai dese cazuri cand sunt in biserica. Nu vreau sa dau exemple pentru ca incerc prin orice mijloace sa tin aceste ganduri departe de mine si listandu-le aici nu fac decat sa le aduc inca o data in mintea mea.
Alte ganduri sunt acelea de deznadejde: cand am o mare incercare in viata mea, desi spun cu mintea "Dumnezeule faca-se voia ta!" in sufletul meu simt o mare frica ca Dumnezeu nu ma asculta din cauza atator pacate pe care le am (atitudine din start gresita, si inteleg asta la nivel constient, pentru ca ar trebui sa las lucrurile sa avanseze asa cum Domnul vrea pentru ca in final in viata mea trebuie sa lucreze El nu sa se intample ce cred eu ca e bine sa se intample). Aceste ganduri de deznadejde merg uneori foarte departe, pana la a-mi imagina pe cei dragi mie (in cazul in care sunt bolnavi) morti, pana la a imi imagina fel de fel de catastrofe. Groaznic!
In momentul in care prin eforturi mari, chiar vorbit cu voce tare in rugaciune sau pur si simplu ma ciupesc ca sa revin la realitate si sa nu ma mai gandesc la toate prostiile, reusesc sa imi alung aceste blestemate ganduri, imediat incep cele de mandrie: "Uite, vezi ce credincioasa esti, ai reusit sa alungi gandurile rele. Vai de ceilalti, ce rai sunt ... etc"
De cele mai multe ori simt aceste ganduri ca nefacand parte din mine, imi vin din afara, pur si simplu ma "izbesc" de ele ... nu stiu, alt cuvant nu am gasit mai ilustrativ. Sper ca intelegi Rachel si intelegeti fetelor la ce ma refer.

In ceea ce priveste ceea ce ziceai tu Nati ca preotii ne zic ca atunci cand credem ca il auzim pe Dumnezeu e de fapt o ispita, sa stii ca am intalnit acest sfat si in cartile in care sunt publicate predici sau discutii ale parintelui Ilie Cleopa. Domnia sa se exprima astfel despre vedeniile sau visele pe care le pot avea crestinii de rand tocmai pentru protejarea lor: iti trebuie o anume maturitate a credintei pentru a putea judeca ce e bun si ce e rau din ce simti si din gandurile ce iti vin in minte si in inima. Astfel, pentru a ne asigura ca nu lasam nici un rau sa vina la noi pe aceasta cale, parintele Cleopa ne sfatuieste sa respingem orice fel de vedenii sau semne pentru ca, chiar daca ele sunt de la Dumnezeu, El ne intelege ca le respingem pentru a ne proteja de diavol.
Sper ca am expus bine ceea ce a spus parintele, imi cer iertare daca am gresit.

Va pup pe toate si Dumnezeu sa va ajute!

Catalina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rachel owen spune:

quote:
Originally posted by Nati
Daca spui ca Dumnezeu ti-a vorbit,iti spune ca nu are cum Dumnezeu sa vorbeasca cu tine.




Cineva spunea odată că a vorbi cu Dumnezeu este rugăciune, dar a ne vorbi Dumnezeu este schizofrenie. In nici un alt domeniu al vietii nu căutăm atât de avid un răspuns si nu privim răspunsul cu atâta suspiciune când îl primim. Dar Dumnezeu raspunde. El nu numai
că ascultă, dar si vorbeste. Aceasta nu înseamnă că El spune întotdeauna Da, desi, dacă studiati rugăciunile Bibliei, veti vedea că cele al căror raspuns a fost Nu sunt putine. Cu doar câteva exceptii, rugăciunile din Biblie au primit un răspuns hotărât, sigur, într-un timp destul de scurt, ca să fie evident că Dumnezeu a răspuns. Asa că trebuie s-o spunem de la început: când te rogi, poti să te astepti ca Dumnezeu să-ti răspundă.





„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rachel owen spune:

quote:
Originally posted by Catalina

Draga Rachel,
Cu iubitul e alta poveste
Catalina



Alta poveste?
Multumesc!



quote:
Originally posted by Catalina
Sper ca intelegi Rachel si la ce ma refer.
Catalina


Apostolul Pavel atrage atentia asupra faptului ca exista doua legi: legea neprihanirii si legea pacatului. Una este opusa celeilalte. Iar noi trebuie sa alegem fie una, fie alta. Noi suntem fie robii neprihanirii, fie ai pacatului: "Nu stiti ca... sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca sunteti robii pacatului, care duce la moarte, fie ai ascultarii, care duce la neprihanire?"(Romani 6,16,) Daca ne hotaram sa nesocotim Legea Lui Dumnezeu, in realitate alegem sa ascultam de legea pacatului si a mortii. Niciodata nu suntem in afara legilor. Totdeauna noi trebuie sa ascultam de una dintre ele. Prin noi insine, putem asculta doar de legea pacatului. Nu avem nici o putere in noi care sa ne smulga din robia pacatului. Pavel recunoaste aceasta in propria sa viata. "Eu stiu ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in natura mea pacatoasa. Pentru ca am dorinta sa fac ce este bine, dar n-am puterea sa-l fac... Cand vreau sa fac binele, raul este chiar altaturi de mine... Vad o alta lege la lucru in membrele trupului meu, care se lupta impotriva legii mintii mele si care ma face prizonier legii pacatului care este la lucru in trupul meu. Ce om nenorocit sunt! Cine ma va scapa de acest trup de moarte?"(Romani 7:18,21-24,)
Am simtit si noi, fiecare din noi acest fenomen, ca am dorit sa facem bine si in loc de aceasta am facut rau, ca am dorit cu disperare biruinta asupra pacatului si totusi am simtit ca este imposibil sa nu mai pacatuim. Nu trebuie sa disperam! Giganti spirituali ca Pavel insusi s-au luptat cu aceasta dilema chinuitoare: "Cine ma va scapa de acest trup de moarte?" Iar in urmatoarea secunda, el raspunde propriei intrebari: "Multumiri fie aduse Lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!"(versetul 25)




„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rachel owen spune:

quote:
Originally posted by Catalina
...imediat incep cele de mandrie: "Uite, vezi ce credincioasa esti, ai reusit sa alungi gandurile rele. Vai de ceilalti, ce rai sunt ... etc"

Catalina



Suntem toti robi ai pacatului si numai Isus ne poate elibera cu adevarat. "... Oricine pacatuieste este rob al pacatului... deci daca Fiul va elibereaza, veti fi cu adevarat liberi" (loan 8:34,36).
Noi, chiar si atunci cand Il iubim, asemenea apostolului Pavel, ne trezim luptandu-ne cu problema aceasta a pacatului si a ascultarii si dorind sa facem binele, descoperim ca savarsim raul. Nu ne putem elibera singuri. Numai Isus poate face acest lucru pentru noi.
De obicei, incercam sa ne eliberam, intocmind in minte o lista a pacatelor noastre si stergandu-le pe masura ce nu le mai savarsim. Cu cat putem sa eliminam mai multe pacate de pe lista prin eforturi supraomenesti, cu atat ne consideram mai aproape de perfectiune, in cele din urma, vom sterge totul de pe lista si nu vom mai savarsi deloc vreo fapta pacatoasa. Vom fi sfintiti. Astfel abordeaza unii dintre noi subiectul ascultarii. Noi definim virtutea ca fiind evitarea faptelor rele. Dar aceasta abordare determina cateva probleme. In primul rand, ea sugereaza faptul ca, cu cat biruim mai multe pacate, cu atat ne apropiem mai mult de desavarsire, si cu cat ne apropiem mai mult de standardul perfectiunii, avem mai putina nevoie de har. In ultima instanta, conform acestui rationament, vom deveni desavarsiti, nemaiavand deloc nevoie de har. Vom fi gata sa fim luati direct la cer.

Corect?

NU! GRESIT!
Asta e mandrie!




„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rachel owen spune:

In al doilea rand, ce se intampla daca nu reusim sa eliminăm toate faptele rele de pe lista noastra? Pentru ca e destul de greu, nu? Cei mai multi dintre noi gasesc ca este dificil de realizat asa ceva, iar rezultatul este pierderea sperantei si disperarea, in definitiv, daca un bun crestin ar trebui sa biruiasca pacatul din viata lui, este destul de descurajator cand incercam si nu reusim. In al treilea rand, daca reusim sa eliminam pacatele din viata noastra - sau doar credem lucrul acesta - avem inclinatia sa devenim versiuni actuale ale fariseului din parabola lui Isus, care multumea Lui Dumnezeu ca nu era pacatos ca alti oameni! Este atat de usor sa ne formam pareri exagerate despre propria noastra virtute si sa ne inaltam pe noi insine, aratand cat de rai sunt toti ceilalti. Este sau nu este asa?
Aceasta „abordare” - incercarea de a fi bun, fiind rau - nu are ca rezultat un crestin increzator, care se bucura de biruinta asupra pacatului prin libertatea in Isus Hristos. Pacatele, definite ca "fapte rele", nu constituie adevarata problema. Ele sunt doar simptomele acesteia. Problema este pacatul - definit ca defect in natura noastra, inclinatie spre rau. A trai in armonie cu Legea Lui Dumnezeu, a fi asemenea cu Hristos nu consta doar in a nu mai savarsi lucruri rele, ci in a scoate pacatul din radacini.
Adevarata problema este aceea a naturii noastre. Pavel considera ca situatia sa era cu mult mai serioasa decat actele pacatoase in sine, pe care le comisese
"Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca... dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului, care este in madularele mele"(Romani 7:18.23)




„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rachel owen spune:

In Vechiul Testament, profetul Ieremia recunostea si el ca pacatul este inradacinat in adancul fiintelor noastre. El declara: "Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?"(Ieremia17,9)
Nu-i asa ca ne putem identifica cu intrebarea lui Ieremia? Fiecare dintre noi, daca-si cerceteaza cu adevarat adancul inimii, va vedea ganduri si motive rele. Nu ma refer la faptele rele pe care am vrea sa le tinem ascunse de ochii indiscreti ai celorlalti si de Dumnezeu. Ma refer la dovada faptului ca insasi firea noastra este atat de pacatoasa, incat nici macar nu recunoastem gravitatea conditiei noastre. Pacatul nu este un manunchi de fapte pe care le putem indrepta una cate una. Pacatul este o conditie a inimii care se descopera in comportamentul nostru.
Deci ce putem face in aceasta directie?
Nu putem face nimic prin noi insine. Asta e clar inca de la inceput. "Poate un etiopian sa-si schimbe pielea sau un pardos sa-si schimbe petele? Tot asa, ati putea voi sa faceti binele, voi, care sunteti deprinsi sa faceti raul?"(Ieremia 13:23). Daca vrei sa alungi intunericul dintr-o incapere, nu iti "umpli" mainile cu intuneric ca sa-l arunci apoi pe fereastra. Nu, ci aprinzi lumina. Solutia pentru pacatul din viata mea este sa aprind lumina si nu sa ma concentrez asupra incercarii de a alunga pacatul. Daca pacatul ar consta doar din fapte si comportament, aunci ar avea rost incercarea de a-l elimina treapta cu treapta. Dar daca pacatul este o boala, trebuie sa atacam boala si nu doar simptomele ei.




„Dumnezeu să te tină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.”

Mergi la inceput