Isus si casnicia de azi
Raspunsuri - Pagina 2
rachel owen spune:
Toată căsătoria este o alegere. O alegere urmează pe cealaltă până când calea devine clară și bătătorită.
Alegerile corecte creează în căsnicie o intimitate care nu poate fi egalată de nici o altă legătură omenească. Alegerile greșite direcționează cuplul pe drumul nemulțumirii, singurătății și separării emoționale sau chiar fizice. Cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți de nevoia unei astfel de alegeri. Și totuși ea este mai importantă chiar decât alegerea partenerului de viață, pentru că ea decide temelia pe care-ți clădești căsătoria.
Cât adevăr e în ce spune psalmistului: Dacă nu
zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc"(Psalmul 127:1). Dumnezeul clădește casa încă de la început. Piatra de temelie a căsătoriei a fost cioplită și pusă la locul ei încă de la crearea lumii. Omul poate crede despre instituția căsătoriei ca fiind ideea lui, dar greșește. Geneza este cartea începuturilor și în primul ei capitol ni se relatează istoria creației. La sfârșitul fiecărei zile, privind peste ceea ce făcuse, Dumnezeu a văzut că totul era bun. În ziua a șasea, când au fost creați bărbatul și femeia, Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune" (Geneza 1:31). Aceasta ne spune ceva. Dumnezeu nu a fost doar mulțumit de lucrarea pe care o făcuse, creând bărbatul și femeia, ci El a fost extraordinar de satisfăcut. Când Dumnezeu conduce doi oameni unul spre celălalt și pune dragoste în inima lor, unul pentru altul, ca apoi să-i unească în legătura căsătoriei, aceasta este o creație unică. Binecuvântarea Lui Dumnezeu este asupra acelei noi relații. În capitolul al doilea al cărții Geneza, Dumnezeu ne oferă posibilitatea să pătrundem în detaliile lucrurilor întâmplate în acea extraordinară a șasea zi a creației, într-o frumoasă descriere, El ne explică întâlnirea dintre Adam și Eva. Imaginați-vă acum grădina Edenului. Nu știu cum ar arăta Edenul pentru voi (tablourile imaginației noastre sunt, probabil, diferite), dar după mine trebuie să fi avut cel puțin două terenuri de golf frumos amplasate. Adam a trăit într-un paradis care-i oferea tot ceea ce-și putea dori în privința frumuseții și a plinătății. Dumnezeu Ie crease. El avea chiar și privilegiul de a se plimba cu Dumnezeu. Da, Domnul Însuși Se plimba cu Adam! Cu toate acestea, privind în inima omului pe care L-a creat, Dumnezeu a văzut în ea ceva care L-a pus pe gânduri. Ceva lipsea. Așa că Dumnezeu a spus: Voi face pentru el un ajutor potrivit" (Geneza 2:18). A început o mare căutare. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului; și le-a dus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele. Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească" (Geneza 2:19, 20).
Dumnezeu si Adam s-au uitat peste tot, dar nu au găsit nimic să i se fi potrivit. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și omul a zis: Iată în sfârșit pe aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om" (Geneza 2:21-23).
Poți să te transpui în situația respectivă? Iată-l pe Adam în această frumoasă ambianță, încă își frecă ochii, când, deodată, dintre copaci, apare o creatură nemaipomenită. Nu văzuse vreodată alta ca ea; nu văzuse niciodată o femeie. De încântare, i-a scăpat un lung fluierat și a exclamat: în sfârșit!" Era adânc impresionat; și aceasta a fost începutul căsătoriei, pentru că pasajul continuă: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup" (Geneza 2:21-24). Această poruncă se repetă de alte trei ori în BibIie subliniind faptul că omul va lăsa și se va lipi, iar cei doi vor fi un singur trup (Matei 19:5, Marcu 10:7-8, EfesenL5i31). Căsătoria este ideea Lui Dumnezeu. A fost planul Lui creator și l-a făcut să fie minunat. Omul este cel care a desfigurat căsătoria, dar ea nu trebuie să fie așa. Majoritatea dintre noi doresc să aibă succes în căsătorie. Nu ne căsătorim hotărâți să eșuăm. O statistică indică faptul că 80 la sută dintre tinerii americani de peste 18 ani aleg o viață fericită ca prioritatea lor numărul unu. Și aceasta înaintea oportunității de a se dezvolta ca indivizi, de a se împlini în carieră sau de a câștiga bani. Cam 75 la sută dintre cei investigați au fost de acord cu ideea că familia tradițională este importantă pentru societate și că ea trebuie păstrată". Trăim în atmosfera unei epoci în care, pentru a ajunge la succes, majoritatea cuplurilor acceptă zeci de lucruri care acționează împotriva căsniciei lor. Totuși afirmația apostolului Pavel: Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? (Romani 8:31), este tot atât de adevărată astăzi ca și atunci când ea a fost scrisă. Dumnezeu este încă prezent în procesul închegării căsătoriei. El dorește să fie piatra de temelie a fiecărei legături. Majoritatea căsniciilor se fundamentează pe nimic; deci nu este surprinzător faptul că se prăbușesc. Dar cu Dumnezeu niciodată nu este prea târziu. Dacă ne orientăm viețile și căsniciile spre El, în orice situație am fi, El va deveni Temelia", Ziditorul", sau dacă este necesar, Restauratorul" căsniciilor noastre. Dacă lăsăm ca Dumnezeu să fie Dumnezeu în toate legăturile noastre, El poate rezidi chiar și cioburile vieților noastre.
Dumnezeu să te țină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
crinuta spune:
Eu cred ca toti avem de invatat din subiectul asta, mai ales ca multi dintre noi ne incredem mai mult in fortele proprii, sau in ajutorul semenilor decat in ajutorul lui Dumnezeu. Cat de naivi suntem. Nu intelegem ca tot ce avem, tot, vine de la Dumnezeu, si noi, prin fortele noastre nu am fi in stare sa facem nimic.
De cate ori ni s-a intamplat sa nu intelegem de ce se intampla cutare lucru, sa nu se lege in mintea noastra anumite evenimente, ca apoi, dupa o vreme, sa privim inapoi cu alti ochi, intelegand de ce a trebuit sa se intample asa.
Viata mea a fost si este foarte incalcita, cu toate ca mi-as fi dorit sa fie lina. Nici acum nu inteleg unele lucruri, insa, cred ca asta e voia lui Dumnezeu, si mai devreme sau mai tarziu voi afla misterul.
Nu vi s-a intamplat niciodata sa aveti momente de deprimare, in care sa simtit ca lipstese ceva, cu toate ca aparent aveati totul?
Acel ceva e Dumnezeu. Ce ar fi viata fara Dumnezeu? Ce sens ar mai avea viata daca nu ar exista o viata vesnica dupa?
Pacat ca ne pierdem timpul incercand sa ne imbogatim, sa avem ca mai mult succes in viata, ingorand exact esenta. Si oare cati dintre noi nu facem asta zilnic, pretextand lipsa timpului?
Si atunci intervine Dumnezeu. Cu totii ne amintim de El cand avem necazuri, cand suntem in fata unei incercari fara iesire, cand nu mai putem. Cat de mult ne-a dat, si cat de putin ii dam noi.
De noi depinde sa constientizam prezenta lui Dumnezeu in fiecare clipa, si atunci, abia atunci vom gasi acel ceva care lipsea.
Crinuta si bb din burtica 8+ saptamani
Catalina spune:
Ce subiect frumos!! Si (cel putin de mine) mult asteptat!
Nu pot adauga nimic pentru ca nu prea pot spune lucruri mai frumoase sau mai intelepte si adevarate decat cele ale precursoarelor mele. Dar pot subscrie la aceea ca NU EXISTA NIMIC FARA DUMNEZEU si ca fiecare din noi este o mica particica din El si ca pe toti ne iubeste.
Am insa pentru voi, daca veti accepta sa imi raspundeti, cateva intrebari care cel putin pe mine ma macina:
Ce faci cand partenerul tau, desi iubirea, comuniunea, totul simti ca este acolo, nu crede in Dumnezeu (sau cel putin asa declara), cand nu te acompaniaza la Sf Liturghie si nu se roaga impreuna cu tine ? Si totusi il iubesti, te-ai casatorit cu el in fata lui Dumnezeu ... )Sa nu imi ziceti ca nu trebuia sa il iau de barbat daca nu era un bun ortodox pentru ca si eu L-am descoperit pe Dumnezeu mai tarziu, dupa casatorie.)
Si o alta intrebare: banuiesc ca toate lucrati sau aveti o viata activa. Cum impacati tot ceea ce trebuie sa faceti intr-o zi cu momentele pe care ar fi bine sa i le dedicati lui Dumnezeu - rugaciunile sau citirea cartilor sfinte ? Cand si cum faceti asta ? Stiu ca Dumnezeu ne cunoaste si cel mai ascuns gand dar tot El ne asteapta sa ii ducem Lui necazurile noastre, nu ?
Acestea ar fi doua chestiuni pe care tare as dori sa le discutam putin, daca se poate, bineinteles.
Doamne Ajuta!
Catalina
lorelei_19 spune:
Catalina, nici sotzul meu nu crede- sau cel putzin asha spune, in Dumnezeu. E atunci datoria mea de sotzie sa ma rog pentru el, sa ma rog la Dumnezeu sa-l ierte si sa-i redea increderea in El.
In ceea ce priveste munca duminica, n-am incotro, trebuie sa fac anumite lucruri. Dumnezeu sa ma ierte!
Salvati un inger:
www.casa-romanilor.ch/teodora.htm
Catalina spune:
Emilia, iti multumesc de raspuns. Asa fac si eu in ceea ce il priveste pe sotul meu.
Nu ma refeream neaparat la munca de duminica. Ma refeream la zilele saptamanii cand plecam foarte de dimineata si ne intoarcem dupa 18:00 si ne mai raman cateva ore sa pregatim cina, sa facem curat, sa spalam sau sa calcam sau, mai mult, sa avem grija de copii. Cand si cum oare sa fac ca in fiecare zi sa ma reculeg si sa petrec cel putin o jumatate de ora cu Dumnezeu ? Pentru ca daca ma apuc sa fac asta in dupa ce termin treaba ... adorm ... spre marea mea rusine.
Asa ca de multe ori, cel putin in cazul meu, spun rugaciuni in gand spre serviciu sau mai citesc in metrou sau pur si simplu cand merg pe strada ...
Voi cum va descurcati cu asta ?
Catalina
lorelei_19 spune:
Emilia, ai o familie tare frumoasa si dulce. Copilashii sunt ca de pe revista decupati, sa-ti traiasca! 
Catalina, daca esti asha de obosita, poti sa te rogi doar 5 minunte. Dar acele 5 minute sa fie din inima, sa te rogi din tot sufletul in linistea casei tale si tot e bine. Vorbeste cu un preot, nu vreau sa te indrum gresit. Insa nici eu nu imi rezerv jumatate de ora pentru meditatie, din pacate. Insa de mai multe ori pe zi spun un "multzumesc, Doamne pentru toate binecuvantarile Tale" si ma rog inainte de culcare. Ma rog, cred ca asta tine de fiecare persoana in parte. Dumnezeu sa ne ierte si sa ne ajute sa facem cum e mai bine!
Salvati un inger:
www.casa-romanilor.ch/teodora.htm
rachel owen spune:
Biblia ne sfătuiește energic să nu ne căsătorim cu o persoană care are altă religie (Deuteronomul 7:3,4; 1Corinteni 7:39). Însă, tu ai învățat adevărul din Biblie după căsătorie, iar soțul tău nu. Ce se va întâmpla în acest caz? Desigur, legămintele de căsătorie rămân valabile (1Corinteni 7:10). Biblia accentuează caracterul permanent al legăturii conjugale și le încurajează pe persoanele căsătorite să-și rezolve neînțelegerile, în loc să le evite (Efeseni 5:28-31; Tit 2:4,5).
Isus a avertizat că din cauza opoziției față de închinarea adevărată, membrii familiei care sunt credincioși se vor simți rupți de ceilalți, ca și cum o sabie i-ar despărți de restul familiei (Matei 10:34-37). Fii convinsă că dacă vei rămâne fermă, soțul tău ți se va alătura într-o bună zi ca să-I slujească Lui Dumnezeu.
Ai putea face multe lucruri pentru a influența atitudinea partenerului tău de căsătorie. De exemplu, dacă soțul tău are obiecții în ceea ce privește religia, nu-i oferi motive reale de nemulțumire în alte privințe. Păstrează casa curată, îngrijește-te de aspectul tău exterior, fii generoasă în privința exprimărilor de iubire și apreciere, în loc să-l critici, acordă-i sprijin. Dovedește-i că te bizui pe el. Nu răspunde cu aceeași monedă când ți se pare că ai fost nedreptățită (1Petru 2:2,23). Ține seama de imperfecțiune și, dacă apare o dispută, fii prima care își cere scuze (Efeseni 4:26). Nu lăsa ca din cauza mersului la Biserică să întârzii cu pregătirea mesei pentru soțul tău. Este înțelept ca o soție creștină să nu-i povestești despre religie soțului când el nu dorește acest lucru. Dimpotrivă, să urmezi sfatul apostolului Petru: Soțiilor, fiți supuse și voi soților voștri, pentru că, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt prin purtarea soțiilor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere (respect profund)" (1Petru 3:1,2). Soțiile creștine depun eforturi pentru a manifesta într-o și mai mare măsură roadele spiritului Lui Dumnezeu (Galateni 5:22,23). Fiind o persoană adultă, el are dreptul la un anumit grad de libertate. Cu prima ocazie când îi vei vorbi despre credința ta, nu te aștepta ca el să renunțe la convingerile pe care le împărtășește de mult timp în favoarea unor lucruri noi, fii deosebit de atentă să dovedești respect față de el și considerație față de sentimentele lui.
Biblia mai spune în dreptul soților (dar tu poți să te gândești la cazul tău) Dacă un frate are o soție (tu te gândești la soțul tau) necredincioasă și ea voiește să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea" (1Corinteni 7:12). De asemenea, Biblia îi sfătuiește pe soți/soții: Continuați să vă iubiți soțiile" (Coloseni 3:19). El va trebui să vadă in comportamentul tău efectul Lui Isus in viața ta. Apoi, rugăciune! Rugăciunea de mijlocire. La judecată, nimeni nu va putea să arate în mod legitim la altă persoană și să spună: "Din cauza lui voi fi/nu voi fi mântuit Fiecare va înțelege că și-a hotărât singur soarta. Totuși, faptul că nu ținem în mâini mântuirea altora nu înseamnă că Dumnezeu nu ne poate folosi mâinile, ca să extindă oferta salvării și pentru ei. Putem să fim canale prin care El lucreze; putem fi mijloacele pe care El le folosește, ca să ajungă la cei care doresc să fie găsiți. Așa că putem lua parte la mântuire soților noști. Putem grăbi procesul, îi putem ajuta să ajungă acolo repede! Putem să-i salvăm de multe încercări, suferințe și dureri pe drum. Putem să le aducem pacea Lui Dumnezeu, cu ani devreme decât ar fi posibil altfel.
Dumnezeu să te țină în palma mâinii Sale, iar îngerii să te îndrume mereu.
infofun spune:
Rachel dar nu era vorba de o alta religie, ci doar ca nu crede!
Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata!
Catalina spune:
Da Emilia, cam asa fac si eu ... am vorbit cu preotul duhovnic dar din pacate nu mi-a dat indrumari prea clare ...
Rachel, iti multumesc foarte mult pentru mesajul tau. Este deosebit! Si ai foarte mare dreptate. Cand voi reusi sa fac toate lucrurile de care vorbesti, atunci ma voi putea numi cu adevarat o sotie crestina. Si prin mesajul tau mi-am amintit cat mai am de invatat. Iti multumesc. Si pe toate le-am facut: am intarziat la biserica (de fapt il las singur in fiecare duminica aproape), m-am mai enervat pe el din diverse cauze, inclusiv in momente in care el ma intreba "iar te duci la biserica ?" si asa mai departe. Parca ma cunosti ...
Eforturile mele trebuie sa se canalizeze spre o mai buna demonstrare a credintei mele in fapte, stiu, sper sa pot si realiza asta.
Inca o data, multumesc pentru cuvintele frumoase si intelepte.
PS. Sotul meu nu este de alta religie, este ortodox, adica botezat in religia ortodoxa (cum si suntem cununati) doar ca nu este un om religios, daca intelegi ce vreau sa spun
Catalina
infofun spune:
....sa continui ca am apasat din greseala aiurea!
Si sotul meu e la fel, si el supune ca nu crede, insa este de aceiasi religie cu mine e Ortodox! Insa imi spune ca nu crede, desi uneori tot el imi spune ca: nu-i place sa mearga la biserica deoarece e aglomerat sau alte motive, dar, crede ca daca avem sufletul curat si bun, ne intelegem intre noi ca semeni si nu purtam ura si dusmanie Dumnezeu ne iarta si e fericit!
Deci putin tot crede dar nu realizeaza! Eu nu sunt intotalitate deacord cu el, dupa mine nu este suficient sa fim buni si curati la suflet, pt. ne sta in fire sa gresim si nu suntem pe deplin atat de curati, si atunci trebuie sa ne rugam pt. iertare firii noastre pacatoase si neascultatoare si de prea multe ori lenesa.
Nici eu nu prea am "timp"- s-ar gasi timp, pt. ca Dumnezeu are grija de toata omenirea si toate vituitoarele si tot are timp,insa El este bunatate suprema, El este Atotputernicul si Atotvazatorul,insa acesta nu este un motiv pentru lipsa noastra de recunostinta,nicidecum, este doar un realism a faptului ca suntem nu pacatosi ci fff pacatosi si nerecunascatori!
Mi se intampla cateodata sa ii multumesc in gand Lui, si spun: "Doamne multumesc Tie pt. viata atat de frumoase si linistita pe care mi-ai da-to si pentur faptul ca nicidata n-ai plecat de langa mine!" Stiu ca nu e suficient, stiu ca ar trebui sa merg la biserica sa-i multumesc dintot sufletul, stiu deasemene ca ma rog in fiecare seara in graba , pt. ca mi-a intrat in obisnuinta....dar acum realizez si imi pare rau...insa oare nu voi uita in drumul meu spre casa?...sigur voi uita, cum uita atatia oameni de existenta LUI...si totusi EL BUNUL NOSTRU DUMNEZEU< BUNUL NOSTRU TATA NU NE UITA NICIODATA!!! DE CE? Pt. ca iubirea LUi este adevarata iubire, pe care noi nu o sa o simtim niciodata cu ceiasi intensitate, nici macar pe departe!
BUNUL DUMNEZEU SA NE IERTE PE TOTI!!!
Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata!