Cit de putin este suficient ?

Dragelor si dragilor, vorba lui Dobrovolschi, am o intrebare pt voi. Sa va descriu mai intai un context: eu casatorita de 5 ani, impreuna cu sotul meu de 7 ani, de 6 luni avem si un baietel, casa, masina, siguranta financiara (ma rog ... atit cit poate fi prevazut), sotul meu un om obisnuit cu calitati si defecte, fara vicii foarte suparatoare, insa foarte egoist, nepasator si nepoliticos in privinta mea. Am avut de multe ori intentia sa divortez, insa parca era un facut ca atunci cind eram hotarita sa-mi pice sub ochi o poveste cu adevarat trista a vreunui om/ copilas/ familie etc (vezi anunturile de la Ajutor Umanitar - oameni care se zbat in fiecare zi sa supravietuiasca) si de fiecare data am dat inapoi. Mi se parea un moft ceea ce simteam in legatura cu relatia mea, in comparatie cu suferintele adevarate ale acelor persoane. Ma uitam in jurul meu si-mi spuneam ca ar trebui sa fiu multumita ca sunt sanatoasa, ca am un acoperis deasupra capului, ca am un copil superb, o mama foarte saritoare si timp (rar, dar am) sa mai si citesc. Si ma simteam vinovata ca poate cer vietii prea mult. Pe de alta parte, raportat la cuplurile in care cei doi sunt prieteni si comunica, simteam ca ma usuc pe picioare.
Intrebarea mea este cit de mult este prea mult sau cit de putin ar trebui sa ne fie suficient? Mai exact unde e limita ditre a fi multumit cu ceea ce esti/ai si unde ar trebui sa inceapa dorinta de a obtine mai mult ?
Va multumesc ca ati avut rabdarea sa ma cititi


Simona & BB Eugen
http://community.webshots.com/user/simonabb

Donia spune:

Draga Simona, este un subiect la care si eu m-am gandit, mai ales citind povesti triste ale altor femei pe forum.
Din punctul meu de vedere, nu trebuie sa ne multumim cu putin, trebuie sa cerem tot. Casnicia si familia ar trebui sa fie refugiul nostru cel mai sacru, un cuib cald in care sa fim noi insine, fericiti si multumiti. Si o spun inca o data, nu ar trebui sa ne multumim cu mai putin. Daca la servici suntem cicaliti si subapreciati, daca vanzatoarea ne-a vorbit urat, daca in autobuz lumea ne calca in picioare, maar acasa sa avem dragoste, respect, apreciere si intelegere.
Eu sper, totusi, ca nu divortul este solutia in cazul vostru. Spune-i ce te nemultumeste, incercati sa stabiliti impreuna ce reprezinta casnicia pentru fiecare dintre voi: un compromis care va trebui sa dureze pana la moarte, sau mediul in care sa va bucurati impreuna de ceea ce v-a dat viata?
Situatia mea este diferita, eu mi-am construit o familie minunata, nu ii mai cer lui Dumnezeu decat sanatate. Dar au fost momente in care a trebuit sa deschid o discutie care sa (re)stabileasca bazele si prioritatile casniciei noastre. De fiecare data am stabilit ca ne iubim, ca nu ne este indiferent ce i se intampla celuilalt si apoi am pornit la analizat si disecat problemele, pentru a gasi impreuna solutii.
Dar noi amandoi am considerat ca nu concepem divortul, si ca facem totul pentru feicirea noastra ca si cuplu. O alta premisa a fost ca el e numarul 1 in viata mea si eu sunt numarul 1 in viata lui - deci mama, tata, fratii si surorile au cazut pe locurile 2,3...
Eu sincer cred ca discutiile sunt salvatoare, dar tu trebuie sa ai mult tact, rabdare si incapatanare in a rezolva problema. Desigur, daca inca il iubesti si iti doresti sa continuati impreuna. Ramane sa stabilesti tu ce iti doresti.
Dar alege si treci la fapte, nu iti mai irosi viata punandu-ti intrebari. Incearca sa te imaginezi la 50 de ani, uitandu-te inapoi la felul in care ti-ai trait viata.
Eu spun inca o data parerea mea, si anume ca orice persoana merita sa fie fericita si aiba o calitate a vietii. Elisabeth Kubler-Ross, o psiholoaga din SUA, a spus:
"Traieste-ti viata in asa fel incat, uitandu-te inapoi, sa nu trebuiasca sa spui ca ti-ai irosit-o"

casandra spune:

Donia,
Simona, incearca sa-ti aduci aminte de ce l-ai ales pe el, de ce el te-a ales pe tine.
Sper sa nu ajungeti la divort care, in opinia mea, este o solutie extrema. Am citit udeva ca daruind vei dobandi. Implica-te tu mai mult, trebuie sa stii la ce reactioneaza el cel mai bine, si apoi vezi care sunt rezultatele.

Simona_B spune:

E un subiect ff delicat si consider ca fiecare avand o scara de valori diferita, teluri diferite etc, se poate evalua in mod diferit. Unui om poate sa ii fie suficient ce altuia nu ii ajunge nici pe o masea si invers
As fi vrut sa imi exprim parerea personala, insa fetele dinaintea mea au punctat asa de frumos si de complet, incat orice as mai spune ar fi doar o broderie pe marginea ideilor deja expuse
Un lucru tin totusi sa mai spun o data, care cred ca are insemnatate esentiala: casnicia trebuie sa fie echilibrul, oaza de liniste, izvorul de dragoste din care sa iti incarci bateriile in fiecare zi.
M-as simti grozav de goala fara si nu stiu daca as gasi puterea de a continua in cunostinta de cauza...

conchita spune:

Simona, exista 6 miliarde de limite posibile, adica tot atatea cat numarul locuitorilor planetei. ce face fericirea unuia, poate fi nefecirirea altuia. e imposbil sa stabilesti reguli in domeniul relatiilor afective si incercarea e dureroasa. pe tine nu o sa te incalzeasca deloc faptul ca altcineva ar pretinde ca poate fi fericit in situatia ta. spui ca sotul tau este egoist, nepasator si nepoliticos, imi permit sa cred ca astea sunt defecte majore mai ales intr-un cuplu. el gandeste in termeni de "unu" in loc de "doi" in egoismul lui. apoi, fara respect, ce casnicie e aia? politetea e arta compromisului cateodata, fara ea ne intoarcem in epoca de piatra cand dreptul celui mai tare se impunea cu bata. no, prea multa teorie, asa ca subscriu sfaturilor date de fetele dinainte, incearca sa castigi razboiul, chiar daca ati pierdut micile batalii. cu rabdare, dragoste-daca mai exista- si intelepciune. succes si fericire iti doresc

buli spune:

exact la asta ma gindisem si eu cind am vazut mesajul Simonei. fiecare isi stabileste limitele. asa cum si prioritatile sint diferite.

eu, de pilda, mereu mi-am dorit ca, indiferent ce fac in viata profesionala, sa-mi fie drag sa ma intorc acasa.

mi-am dat seama la un moment dat ca oricite succese as avea, daca nu-mi vine sa ma grabesc spre casa n-am facut nimic.

la un moment data am hotarit ca sotul meu va trebui sa aiba anumite calitati de la care nu voi face rabat si cind m-am casatorit am tinut seama de asta. sint lucruri pe care le pot trece cu vederea, dar sint altele pentru care nu pot negocia - respect, gentilete, implicare. ori sint, ori daca nu, asta e, la revedere.

asa ca, Simona, numai tu poti hotari cit (iti) este suficient!

Anca si bebitza Matei (data nasterii - 1 ianuarie 2004)

http://community.webshots.com/user/ancutza124

debby spune:

Uite eu am fost in plina revolta pana ieri si incet incet ajungem sa facem compromisuri amandoi. Dialogul e super, merge totul superb, doar ca de la un timp ma simteam singura cu el in casa. Lucreaza mult pe calculator si e asa de concentrat incat eu vorbesc de una singura, apoi cica mancam impreuna dar el e de fapt f atent la televizor.

E si un glumet desavarsit, dar de multe ori nu-mi plac de fel glumele lui. Eu stiu ca ma iubeste mai presus de orice si ca sunt TOTUL pentru el dar uite cateva exemple ale glumetzului meu: iesim si imi arata grasane( eu am cam pus ceva curulet si celulita), probez blugi si "glumeste" ca am fundul mare, dar dupa aia tot el il admira si pupa pe toate partile, iesim si spune ca sunt o factura. Sincer, nu-mi pasa cand suntem noi doi ca stiu ca nu e ceea ce crede, dar altii se uita ciudat. Sa va spun ca sa nu intelegeti gresit ca la 10 complimente revine o gluma, si nu sunt rau intentionate, doar ca eu sunt mai slabutza cu moralul si nu le accept.

Asa ca m-am revoltat si am spus lucrurilor pe nume. Gata, de ce sa sufar eu in tacere! Program pt calculator si pt stat impreuna ca de nu le zbor pe geam (pc si tv), nu pot concepe viata asa. Ori la bal, ori la spital, eu te accept pe tine si-ti fac jocul, tu pe al meu ca doar nu suntem in unul singur. Recunosc ca-s norocoasa si am un scump langa mine. De-acum am plecat cu compromisurile si NICIODATA nu va mai face nici un comentariu in legatura cu fundul meu pe care eu am ajuns sa mi-l urasc. Si ce daca am ceva celulita, se trateaza, ba mai mult, e el pedepsit acum sa mi-l cremuiasca


Incearca sa discuti serios si asa iei o decizie. Eu i-am spus ieri ca ori facem o viata in doi, ori ma multumesc sa fiu singura, chiar daca nu as renunta niciodata la el. E VIATA MEA, E TOTUL, si am dreptul sa fiu egoista si sa-l vreau mai mult pt mine!