Bucuriile pure ale copiilor

Bucuriile pure ale copiilor | Autor: iulian1969g

Link direct la acest mesaj

Bucuriile pure ale copiilor sunt si cele ale Tatalui Ceresc.
O taina a Iubirii divine.
Despre simplitatea copilareasca.


"1. Petru si Martin se intorc alaturi de Mine in casa de pe Soare si Martin vrea imediat sa-Mi povesteasca ce s-a intamplat afara.

2. Dar Petru ii spune in taina: "Frate, crezi ca Domnul nu stie deja dintotdeauna ceea ce vrei tu sa povestesti?! Tu nu stii ca El este de-a pururi atoatecunoscator?"

3. Martin se bate cu palma pe frunte si spune: "O, frate, si mai ales Tu, Doamne, iertati-ma ca ma las cuprins din cand in cand de un fel de prostie pamanteasca!

4. Este foarte adevarat ca Tu, o, Doamne, stii totul si nu ai nevoie sa ti se povesteasca absolut nimic. Dar eu simt in mine nevoia stupida de a-Ti povesti tot ce mi se intampla - ca unui prieten pamantean - ca si cum tu nu ai sti nimic!

5. Dar stiu prea bine ca Tu, o, Doamne, nu ma vei dojeni din cauza neghiobiei mele! Caci de acum inainte, voi fi foarte atent sa evit asemenea prostii!"

6. Eu (Iisus) spun: "Ei bine, dragul Meu fiu Martin, sa nu crezi ca este atat de necuviincios sa-Mi descrii sau sa-Mi povestesti ceva. Caci tuturor copiilor le place sa vorbeasca, si mai ales cu Mine.

7. Daca Eu nu i-as lasa sa faca aceasta, dat fiind ca toate lucrurile Imi sunt cunoscute, nicicand nu ar mai avea loc nici un dialog intre noi.

Dar Eu nu vreau ca iubitii Mei copii sa fie lipsiti de o bucurie, si este bine ca ei sa-Mi povesteasca tot ce li se intampla.

8. Caci va asigur, in Numele Iubirii credincioase si vesnice a inimii Mele de Tata: numai bucuriile copiilor Mei pot aduce bucurie in inima Mea.

Nu Divinitatea Mea, nici Intelepciunea, nici Atotputernicia si nici Omniscienta Mea nu provoaca cea mai mare fericire in intreaga Mea Fiinta; ci numai si numai Iubirea pe care o nutresc pentru adevaratii Mei copii care Ma iubesc, la fel ca voi toti care sunteti adunati acum in jurul Meu.

9. Credeti-Ma: am fost infinit mai fericit pe Cruce decat atunci cand am inceput sa creez Cerurile si Pamantul!

Caci in calitate de Creator, eram un judecator neinduplecat in sanul Divinitatii Mele inaccesibile.

Dimpotriva, rastignit pe Cruce, eram un Tata de care te poti apropia, plin de cea mai mare Iubire, inconjurat deja de nenumarati copii - copii care totusi inca nu-L recunoscusera complet pe Tatal in Mine, caci Fiul rastignit, cu alte cuvinte corpul Tatalui, ii impiedica s-o faca, dar, cu toate acestea, ei Ma iubeau din toate puterile si mai presus de orice ca Fiu al Tatalui Preainalt!

10. Cu adevarat va spun, o inima care Ma iubeste cu adevarat Imi aduce mai mult decat toate Cerurile si lumile reunite, cu toate splendorile lor.

Da, sunt gata sa parasesc 99 de Ceruri pentru a pleca in cautarea unei singure inimi capabile sa Ma iubeasca cu adevarat!

11. Care mama, chiar in timpul unei petreceri pe care o da la ea acasa, nu ar fugi imediat la bebelusul sau, daca ar afla ca acesta plange si risca sa se imbolnaveasca - chiar daca oaspetii ar fi numerosi si ea le-ar fi oferit muzica si tot felul de jocuri?

Caci, de la oaspetii sai, ea nu se poate astepta sa primeasca decat - cel mult - stima si recunostinta; dar ceea ce bate in pieptul copilului ei contine samanta iubirii pe care inima sa de mama a sadit-o acolo.

12. Va spun voua tuturor: si aceasta mama ar lasa balta 99 de petreceri, oricat de stralucitoare ar fi ele, pentru a fugi la copilasul sau datorita iubirii pe care el o va simti pentru ea intr-o buna zi; caci cea mai mare scanteie de iubire adevarata are mai multa valoare decat mii de lumi pline de cele mai neinchipuite minunatii.

13. Si daca o mama pamanteana ar actiona astfel, cu atat mai mult as face-o Eu, care sunt in toata plenitudinea Tatal si Mama copiilor Mei, Tata dupa inima Mea si Mama dupa infinita Mea Rabdare, Blandete si Bunatate.

14. De aceea, lasati orice teama in fata Mea, dragii Mei copilasi, si vorbiti; povestiti-Mi ce vedeti si ce auziti!

Dati frau liber iubirii din inimile voastre, caci Eu nu Ma pot bucura de cele mai magnifice creatii ale Mele decat atunci cand va plac si voua!

15. Se poate spune oare ca mama nu intelege ce-i gangureste copilasul ei?

Iar cuvantul "mama" rostit pentru prima oara de copilul sau iubit, oricat de neclar ar fi, o bucura cu siguranta de mii de ori mai mult decat cea mai savanta dintre cuvantari.

16. Ce rost au cele mai judicioase cugetari despre lumi, sori, popoare sau ingeri, cand le compari cu strigatul "mamico!" ce rasare dintr-o inima de copil in care incepe sa incolteasca iubirea?

La fel stau lucrurile si cu Mine. Ce maretie ar putea-o egala pe cea cuprinsa in cuvintele "multiubitule Tata!" pe care Mi le adreseaza in mod liber si sincer un copilas care Ma iubeste, atunci cand se trezeste din somnul necesar in care era adancit prin judecata?

17. De aceea, dragul Meu fiu Martin, pe viitor cedeaza nevoilor inimii tale, si la fel stau lucrurile si pentru voi toti.

Simplitatea voastra copilareasca are pentru Mine mult mai multa valoare decat cea mai profunda intelepciune.

De aceea am spus si pe Pamant, vorbindu-le apostolilor Mei: "Dintre toti cei nascuti din femeie de la inceputul acestei lumi, nici unul nu a fost mai mare decat Ioan Botezatorul. Dar pe viitor, cel mai mic din Imparatia Mea in care domneste Iubirea va fi mai mare decat el."

Fragment din "Imparatia misterioasa a spiritelor", Evolutia unui suflet in lumea de dincolo de moarte (capitolul 186), de Jakob Lorber, editura Sophia - Bucuresti 2001

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns anda141 spune:

Foarte frumos si adevarat citatul!!!
Asa este, Dumnezeu nu se plictiseste sa ne asculte, El chiar se bucura ca noi sa-i cerem si sa ne exprimam dorintele , chiar daca El le stie!!!! Deci, sa nu ne fie teama sa vorbim cu El!!!

Monica si bebe Albert
( 19.ian.2004)
http://community.webshots.com/user/monica1816

Mergi la inceput