Cum sa fi imposibil la servici!!!!
Esti un amploaiat model. Ei si? Mori de plictiseala. Ca sa mai tensionezi
atmosfera inspira-te din ideile de mai jos si devii un amploaiat nesuferit.
>Vei râde singur, dar vei râde la urma!
>
>* Ignora primii cinci colegi care îti dau "buna dimineata".
>
>* Începe ziua de lucru prin a potrivi toate ceasurile din firma. Nu
conteaza ca sunt în alte birouri si nici ca sunt agatate la 2,5 m înaltime
pe perete.
>
>* Mergi în lateral spre copiator sau batând pas de defilare .
>
>* Adreseaza-te cât de incoerent poti unui subordonat si sfârseste fraza
întrebându-l "Ai înteles ? N-as vrea sa fiu nevoit sa-ti spun a doua oara
!"
>
>* Intra într-un birou în care niste colegi tin o sedinta si, în timp ce
toata lumea te priveste cu iritare crescânda, stinge si aprinde lumina
repede, de vreo zece ori.
>
>* Timp de o ora adreseaza-te tuturor celorlalti cu "Gigel".
>
>* Pleaca din mijlocul unei întâlniri importante, dar nu înainte de a
anunta pe toata lumea ca te duci la WC sa faci treaba mica.
>
>* În timp ce colegul de birou e plecat la masa, muta-i scaunul în lift.
>
>* Noteaza în agenda unui coleg * "Ora 10 a.m. - sa nu uit sa verific cum
îmi sta în colanti".
>
>* Umbla cu tastatura în brate prin firma si abordeaza orice coleg: "nu
vrei sa facem schimb?"
>
>* Repeta urmatorul dialog cu aceeasi persoană de cel putin zece ori, la
intervale scurte "Auzi si tu? Ce? Gata, nu se mai aude!"
>
>* Vorbeste cu accent (frantuzesc, moldovenesc, ardelenesc) în mijlocul
unei conferinte importante .
>
>* Gaseste aspiratorul si fa curat numai în jurul biroului tau. Cel putin
doua ore.
>
>* Întreaba-ti singura colega necasatorita, cel putin la doua zile, "Da' tu
nu te mai mariti?"
>
>* Nu uita ca atunci când pleci seara de la birou sa le urezi celor care
mai au de lucru "Noapte buna!"
>
>Probabil n-o sa poti sa-ti stergi ochelarii de cravata sefului. Dar poti
altceva: când te roaga sa-i aduci un raport, spune-i "Numai o clipa, sa ma
încalt la loc!"
>
>
Maria&Vladut
Raspunsuri
Lorelai182003 spune:
Beleaaaaaaaaaaa. Am ras in hohote si sunt la calculatorul sefului mieu ca iel a pliecat la tara mai divrimi! Moama mia nu mai pot sa ma stapanesc din ras.
Paste fericit!
Bebe Adrian,Alina si sotul Adi
oanaruth spune:
Deocamdata am aplicat doar sfatul cu tastatura si cel cu potrivitul ceasurilor!
Dana si Iubirea ei, Oana-Ruth
acina spune:
Mey asta e mortala
>* Noteaza în agenda unui coleg *
"Ora 10 a.m. - sa nu uit sa verific cum îmi sta în colanti".
Anca
ad_risnov spune:
Mortaleeeeeeeeeeeeeeeeeee!
Adriana - mamica lui bb Rares (13feb.2004)
http://community.webshots.com/user/ad_risnov