Poti iubi cu ratiune?!
Raspunsuri - Pagina 4
PaulaM spune:
Eu cred ca nu poti iubi cu ratiune… Cred ca atunci cind este vorba de iubire ratiunea dispare sau se estompeaza un pic…
Si chiar daca la un moment dat realizezi ca nu este bine sau nu este cel potrivit tie, (sau poate incepi sa-I vezi defectele care oricum au fost intotdeauna acolo) asta nu iti schimba cu nimic felul in care iubesti sau simti in legatura cu acea persoana.
Imi aduc aminte de un episod petrecut acum vreo 2 ani. Era intr-o duminica si plecase dl intr-o delegatie pentru 3 zile; am tot discutat si am ajuns la concluzia ca nu pot merge cu el din motive obiective (Mara, serviciul de a doua zi, s.a.m.d.). Toate bune si frumoase numai ca la ora 22 mi “s-a pus”! Asa ca am rugat o prietena sa stea cu Mara, m-am suit in tren si la ora 4 dimineata eram in Cluj – obosita, pregatita sa-mi asum mustrarile de rigoare de la job (nu a fost foarte fericit al meu sef cind I-am comunicat ca eu sint in Cluj si nu in drum spre birou!!) dar fericita…
In mod normal nu as face asa ceva – dar iubeam.
Va pup
PaulaM spune:
Eu nu cred ca poti iubi cu ratiune… se pare ca dispare sau se mai estompeaza un pic.
Nici nu cred in varianta “mi-am dat seama ca nu este ce imi trebuie si gata” – nu este asa simplu. Si chiar daca iei hotarirea sa iti vezi de viata ta, de simtit/iubit tot simti/iubesti….
Si parca daca am iubi cu ratiune ar disparea toate acele mici nebunii pe care le facem cind iubim….
Pa.
casandra spune:
Paula, n-ai dreptate, poti iubi cu ratiune si sa fii indragostit pana peste urechi. Ratiune nu inseamna neaparat sobrietate sau severitate sau cenzura. Ratiunea nu este o sperietoare.
Eu cred ca Dumnezeu e dragoste si ratiune. Iar lumea a fost creata din dragoste, folosind ratiunea. In Dumnezeu, pentru ca este perfect, dragostea si ratiunea coexista in buna pace. Dar noi, imperfecti cum suntem, nu reusim sa le impacam prea bine. De ce? Trebuie sa mai crestem in intelepciune si dragoste.
try spune:
Eu cred ca in anumite cazuri iubirea si ratiunea incep sa se conditioneze:
- pe de o parte, iubirea conditioneaza cateodata ratiunea (nu uitati ca ratiunea poate fi sibuna si mai putin buna, tot ratiune se numeste) in sensul a dicteaza ratiunii, adica ceea ce simtit (iubirea) ne dicteaza ce sa gandim (rationam). Aici dovada sunt exempelele voastre.
- pe de alta parte, ratiunea poate influenta iubirea, cateodata modul in care gandim, rationam ne influenteaza iubirea. Ex: iubeam un baiat in tinerete si dupa ce am aflat o serie de lucruri despre el, am inceput sa-mi schimb sentimentele fata de el.
E clar ca cele 2 se intrepatrund si intotdeauna va castiga cea care-i mai puternica: ratiunea sau iubirea. O ratiune puternica poate orbi iubirea asa cum o iubire puternica poate orbi ratiunea.
11 sapt DNP 1 nov.
cici spune:
iubirea e singura intotdeauna ,si unica pentru fiecare.
indiferent daca suntem rationali sau nu,puterea cu care iubim toti e nemasurata.
diferenta nu consta in a iubi cu ratiune, a iubi fara.
diferenta consta in felul nostru de a fi,de a discerne,si de a cantari .
cici
strumfitza spune:
parerea mea este ce depinde de fiecare persoana
eu personal, cand iubesc daruiesc totul persoanei respective, daca imi dau seama ca nu e persoana potrivita si totusi il iubesc inca mai incerc, poate reusesc sa schimb ceva, daca totusi nu se poate... cred ca as incerca sa renunt chiar daca asta ma face sa sufar enorm >>> parerea mea e ca incercarea moarte nu are, de aceea incerc de fiecare data cu toate ca imi cunosc firea (adik ma indragostesc usor), asta este, daca e sa ma ranesc singura.... asha a vrut Dumnezeu
astrid spune:
Cand eram eu libera si zburdalnica m-am indragostit (a se citi cazut pe bec) de cateva ori de niste idioti notorii, de-am exasperat-o pe mama. Atunci ea mi-a spus asa: tu n-ai nevoie de barbat frumos ca-apoi il cauti prin vecini, ai nevoie de unul mai uratel dar care sa te iubeasca si sa te respecte. Dupa sfatul ei l-am ales pe sotul meu. N-as putea iubi unul care nu ma iubeste, respecta, ajuta, nu e tata bun, e betiv, fustangiu, etc
Eu cred ca dragostea nu poate fi rationala, doar alegerea e rationala.
vivian spune:
eu , personal cred ca ratiunea nu are nimic de a face cu iubirea.
sa fii rational inseamna sa nu te incurci cusentimentalismesa fii sentimental isemna sa ti ignori ratiunea!
in final suntem mult mai fericiti asa ...irationali dar sentimentali desi de multe ori ...se intampla sa suferim.
cand esti rational pui in balantza, te gandesti poate mai mult decat e cazul.si poate din teama de necunoscut sau de ..suferintza ...renuntzi la ceea ce ...ar putea ..fi ..destinul tau...!
asa ca sa iubim ...fara prea mult rationalism...e mai sanatos!
karmacoma spune:
nu cred ca se poate iubi cu ratiune......cand incepi sa iubesti s-a dus naibii ratiunea....apoi da, dupa ce trece valul si flacara se transforma intr-un foc mocnit intra ratiunea si uite asa fetelor atunci parca incepe sa scartaie niste chestii...parca roz-ul nu mai e chiar roz
nu-mi place ratiunea......as vrea sa fiu indragostita tot timpul
Adriana
Jeff spune:
In viata m-am indragostit in mai multe feluri:
Prima data fara sa gandesc, am iubit 6 ani, a fost superb, dar nu prea ne potriveam pentru ca era iubire pura fara nici o transpunere in real, n-am fi putut clar rezista ca sot si sotie (Doamne fereste si ca parinti) nici un an !
Am mai avut de atunci scurte aventuri, si cum spune si Korina, daca ma gandeam cand trebuie sa ma indragostesc, eram departe: au fost persoane care acum sunt taare bine in peisajul Bucurestean (unul dintre ei) sau la Paris (celalalt), dar nu am putut, pur si smplu nu am putut trece peste principii, relatiile au ramas platonice in ciuda insistentelor venite din cealalta parte: eu daca nu simt si "fluturi in stomac" nu se poate.
Asa ca a venit El, actualul, primul si sper ultimul meu sot, tatal fetitei mele, pe care credeti-ma ca l-am iubit in doua feluri si rational si instinctiv: prima data nu mi-a trezit interesul (desi era taare frumusel), cand am mai vorbit cu el si am vazut ce fel de om este, m-a fascinat si m-am indragostit lulea.
Asadar, se poate, poti iubi rational si sunt fericita ca nu m-am aruncat intr-o dragoste oarba, l-am iubit, dar am cantarit foarte bine ce fac, daca El este cel potrivit, daca as vrea sa fie sotul meu, daca pe El il vreau ca tata al copilului mue si multe altele.
Am fost super indragostita (dupa 1 luna de la prima intalnire s-a declansat brusc !), am simtit asta in tot corpul si sufletul meu, am apreciat insa si fiecare trasatura a lui, fiecare defect (cu toate ca nu le-am descoperit atunci pe toate), fiecare calitate cu toate ca aveam doar 22 de ani.
Rezultatul: suntem de 7 ani impreuna, de 6 ani casatoriti, de 3 ani parinti, ne iubim, ne si certam, ne respectam unul pe celalalt, ne apreciem, nu ne-am inselat niciodata (sunt foarte sigura si simt bine lucrul asta cu toate ca o sa radeti dar nu-mi pasa) si ne facem mereu planuri de viitor impreuna. Suntem o familie normala, am facut multe impreuna, am trecut prin multe momente fericite dar si prin altele dureroase.
Sunt sigura ca am facut cea mai buna alegere si nu regret nimic...!
Melania & Anna-Luciana