cand barbatul se simte inferior..

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns vikinga spune:

Intimplarea face sa cunosc foarte multi sirbi aici. Sunt o comunitate foarte restrinsa, la petrecerile lor rareori vezi un picior de neamt. Un bun prieten de al nostru sirb are un restaurant foarte bun iar noi suntem clienti fideli, asta pt ca intodeauna aveau pt mine ceva mincaruri de ale lor cu arome si mult usturoi asa ca la noi acasa. De multe ori statem peste program la cite o bere, se punea muzica sirbeasca, apoi mi-au facut o surpriza si au adus ei nu stiu de unde un cd cu muzica romaneasca, in sfirsit, inimi calde si oameni foarte muncitori si buni. Si din povestile la care am stat cu ei, intotdeauna mi-au facut impresia unor oameni care iubesc traditiile lor, respecta chiar mai mult decit mine sarbatorile religioase si au o foarte buna legatura cu Dumnezeu. Am citit mesajul tau cu o zi doua inainte, am vrut sa raspund atunci, dar am zis ca mai intii sa ii intreb concret si le-am povestit de tine. Au fost foarte surprinsi si mi-au zis ca ceea ce face prietenul tau nu reflecta deloc situatia reala din Serbia si ca e o chestie foarte personala. Au fost chiar suparati, pt ca in general sunt oameni foarte mindri si tin ca la ceva sfint tot ce e legat de tara lor.Acum dupa lunga mea poveste, iti spun mult noroc si intelegere in tot ceea ce viitorul iti rezerva, am vrut numai sa-ti spun si despre exeprienta altor oameni sirbi ca si prietenul tau.PupiciVikinga& bb Aldo

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns biankita spune:

lai, eu zic ca eshti o persoana echilibrata, inteligenta shi cu simtzul responsabilitatzii. daca ai putut judeca la rece shi apoi confrunta partenerul cu ce te framanta e un pas important.

eu, personal, m-am ferit de barbatzii complexatzi pentru ca sunt nishte veshnic- nefericitzi, greu de impacat, se simt neintzeleshi, nu sunt sociabili, iar unii chiar violentzi verbal sau fizic.

eu zic sa te rogi shi pentru el atunci cand aprinzi o lumanare la biserica, sa-i lumineze Dumnezeu mintea shi calea!

biankita

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Aurelia spune:

Vikinga si biankita
Total in asentimentul meu!

Aura&Luca,2 ani si 2 luni!
"Daca dragoste nu e nimic nu e"
http://yamafoto.com/?ref=6538

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lai spune:

Sperantza nu moare, intrebarea nu este (numai) daca lui ii place cu mine, ci (si) daca mie imi place cu el, daca imi este/imi va fi bine cu el..

Casandra, asa cum spunea si Lia, problema nu este ca avem gusturi si idei diferite, ci atitudinea lui, intensitatea cu care il deranjeaza pe el aceste diferente, felul cum intelege sa le abordeze. Nu sunt sigura daca ceea ce ai vrut sa spui este ca initial va confruntati si voi cu astfel de probleme de atitudine, pe care in timp ati reusit sa le rezolvati? Daca da si daca nu te superi ca te intreb, care era 'atitudinea' in cazul vostru, care ati concluzionat ca era cauza ei si cum crezi ca ati reusit sa depasiti asta? Stiu ca ai scris ca nu stii sa-mi spui exact cum, dar poate ai totusi o idee, o intuitie despre cum s-a intamplat asta..

Vikinga si Aurelia, multumesc ca mi-ati impartasit din experientele voastre cu sarbi. da, este o chestie personala, dar, chiar si daca ar fi analizata la nivel de grup, el nu s-ar identifica la categoria 'sarbi'. Este din Serbia, dar nu este sarb, sau cel putin el nu se considera asa. Nu are o etnie certa, este multi-etnic, si sarb printre multe altele, dar el a ales (sau au ales altii pentru el, asta nu imi este foarte clar) sa se defineasca ca non-sarb. Asta este etnia lui, este non-sarb. Cat despre religia lui, am ajuns la concluzia ca are o religie, nu e vorba de faptul ca este ateu, ci ca religia lui este non-religia sau anti-religia/anti-institutionalism religios, este la fel de inversunat si are o credinta de nestramutat in aceasta idee asa cum altii au o credinta de nestramutat intr-un Dumnezeu sau intr-o biserica.

Inversunarea asta este ceea ce ma deranjeaza, si faptul ca pe el il deranjeaza mai mult decat mi se pare mie normal diferentele dintre noi. Si mi-e teama de unde s-ar putea ajunge in timp cu o astfel de atitudine asa cum spunea Conchita si de lucrurile pe care le enumera Biankita in ceea ce priveste barbatii complexati. El nu este un caz extrem, in general este sociabil, nu este violent, nici fizic, nici verbal, si eu am fost de la inceput placut surprinsa de faptul ca mi se parea echilibrat, fericit, bine integrat in societatea in care traieste acum. Sincer chiar m-am mirat, de exemplu ceea ce am surprins in povestile lui despre cum era in copilarie, in scoala, un baiat timid, 'tocilarul' clasei, m-a facut sa anticipez niste frustrari, pe care initial nu le-am sesizat in comportamentul lui, spunea si parea ca s-a regasit pe sine aici, ca a 're-inviat' (este o exprimare exagerata, dar prindeti ideea). Acum am ajuns insa sa imi dau seama ca apele care pareau linistite la suprafata sunt inca tulburi in adancuri, si mi-e teama de formele in care ar putea ajunge tulburarile astea din adancuri (din nou) la suprafata.

Vorbeam cu o foarte buna prietena, care mi-a impartasit din experientele ei ca evreica si ca cineva care a lucrat in Bosnia in perioada conflictelor (nici o legatura intre cele doua lucruri). Ca evreica, imi spunea cum cineva din generatia parintilor ei ar fi fost socat, de exemplu, daca cineva apropiat ar fi cumparat o masina Volkswagen, pentru ca in perioada nazista in Germania la fabricarea acestor masini a fost folosita mana de lucru din lagarele de concentrare. Ca cineva care a lucrat in Bosnia, imi povestea despre incarcatura emotionala cu care cei de acolo priveau biserica ortodoxa, care la un moment dat, in mod direct sau indirect, platea un pret pe capul unui musulman (am ramas si eu socata de asta). M-a ajutat sa inteleg putin mai bine cum se simte el (mai ales ca, printre altele, are si radacini musulmane).

Nu il condamn in nici un fel, nu e vina lui ca viata l-a pus in anumite situatii si sunt convinsa ca, constient sau inconstient, si-a actionat mecanismele de aparare asa cum a putut mai bine la momentele respective.

Dar ma intreb daca eu vreau si/sau pot sa traiesc cu asta, si daca el poate macar intr-o anumita masura sa treaca peste aceste frustrari.

Lai

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns casandra spune:

Noi ne-am cunoscut in ultimul an de facultate, eu la Universitate, el in Politehnica. Nu ii placeau colegii mei, ii considera infatuati si snobi. Am fost la o petrecere a unei colege de grupa, nu s-a simtit bine, ce-i drept grupul era destul de elitist. Nu ii placeau prietenele mele, era cumva gelos pe timpul si atentia pe care le-o acord, se simtea dat la o parte. Nu ii placea familia mea, destul de diferita de a lui. Eu m-am indragostit de vocea lui si caldura pe care o transmitea, era diferit de baietii cu care iesisem inainte, dar am descoperit un suflet tandru, care m-a atras mult si m-a determinat sa raman alaturi de el. Am incercat sa evit mediile in care nu se simtea in largul lui, am rarit-o cu prietenele care nu ii placeau. La inceput era destul de incordat si inversunat, ii era teama ca fac comparatii care nu i-ar fi fost favorabile, ca incerc sa ii schimb obiceiurile si gusturile, ca sa il modelez dupa ale mele, dar cand a inteles ca nu e asa, ca el e cel mai important pentru mine, usor, usor, si-a schimbat atitudinea. Si el si-a dorit mult sa ramanem impreuna. De fapt, pana la urma, este vorba de prioritati. Pentru amandoi, relatia noastra a fost prioritatea numarul 1, asa ca am incercat sa ne ajustam, sa lasam de la noi. A lasat si el, am lasat si eu si n-am simtit nici un regret pentru ceea ce am renuntat de dragul lui. Ca sa iti spun sincer, atitudinea lui s-a schimbat cand a simtit ca implicarea in relatie este totala. De atunci a contat pentru el, din ce in ce mai mult, ca eu sa fiu multumita, nu l-a mai deranjat restul.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lai spune:

Multumesc, Casandra. Asadar.. se poate.. Of, e complicat, pentru ca nu are numai el nesigurante, am si eu, chiar daca mai mici, si, daca lui ii e teama "ca incerc sa ii schimb obiceiurile si gusturile, ca sa il modelez dupa ale mele", pe undeva si mie mi-e teama de acelasi lucru din partea lui.

Cum spuneam intr-o postare anterioara, am avut si eu parte de complexe. Intr-un fel asta ma ajuta sa-l inteleg mai bine, dar in acelasi timp ma face mai tematoare, poate pentru ca simt ca echilibrul meu actual este inca vulnerabil, stiu cat de rau este sa te simti asa, sa privesti lumea asa, si mi-e teama ca, el fiind acum in acel 'balon' de perspectiva asupra lumii pe care eu l-am lasat cu greu in urma si poate inca nu de tot sau nu ireversibil, in loc sa mergem amandoi inainte, sa nu ma traga inapoi acolo unde am fost candva si unde nu vreau sa ma intorc..

Poate ca s-ar schimba si la noi lucrurile daca amandoi am simti ca implicarea celuilalt in relatie este totala. Cred ca eu as vrea sa ma simt mai sigura inainte de a ma implica total. Dar poate ca asta este imposibil..

Lai

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns amuleta spune:

Oh, lai, ce poveste de iubire dulce-amara !
Barbatii est-europeni...complicati...nici in feudalism ramasi, nici in capitalism ajunsi. Transplantati in vest devin complexati de femeia-vampir, femeia desteapta, femeia care spune DA din iubire si nu din datorie, femeia care spune NU din convingere si nu din convenienta sociala.
Recunosc, nu i-am inteles niciodata dar am toata admiratia pentru femeile care si cu ei zilnic.
Pentru mine, barbatul ideal ar fi un evreu german crescut in America (cita lipsa de imaginatie, nu ?).

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cl spune:

Lai, o singura intrebare am sa-ti pun, imi dai voie? Vei putea trai asa o viata intreaga? Ce vei face daca vei "obosi" atunci cand deja vei avea puiutii tai? Si s-ar parea ca sunt doua.

Claudia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sperantza nu moare spune:

draga lai,
eu una am ales sa lupt, parca si tu spuneai, sau poate gresesc, ca e mai usor sa renunti decat sa lupti. si eu imi ridic de multe ori probleme de acest gen, chiar daca nu au la baza aceleasi teme. suntem de 3 ani impreuna, de un an locuim impreuna, dar uneori ma mai intreb si eu daca "nu o sa obosesc". casandra a atins mai bine decat mine aspectele unei relatii mai dificile sa-i spunem, subscriu total, pentru ca si in cazul meu se intampla tot cam asa. pe de alta parte ma gandesc ca si tu ai ales sa lupti, pentru ca altfel nu-ti mai ridicai atatea probleme, ci pur si simplu plecai mai departe pe drumul tau. oricum ramane ca tu sa afli daca merita pe termen lung relatia cu el. intr-adevar cu inversunarea este greu de luptat, iar la el este foarte profunda, non-etnie? non-religie? n-ar putea pur si simplu sa ignore aspectele astea? sa fie pur si simplu om?
ideea este ca el trebuie sa inteleaga ca nu putem iubi la o persoana totul, mai sunt si mici aspecte pe care le acceptam sau le intelegem din dragoste, dar pentru asta trebuie sa realizeze ca relatia este pe primul loc, cum spunea casandra. ca tu vrei sa vopsesti oua de Paste sau sa mergi la biserica - ar trebui sa insemne respect pentru tine, sau pentru parintii tai. si pana la urma ar putea sa le trateze mai impersonal ca Valentin's Day sau Haloween (nu vreau sa profanez Sfintele Saratori de Paste), cum ai spus tu ca o traditie. parerea mea este ca aveti nevoie de timp, sa va cunoasteti mai bine, dar nu te lasa, nu lasa prea mult de la tine, incearca sa-ti impui diplomatic si dorintele tale, mai incolo va fi mai greu. implicarea totala, cel putin din partea ta, e posibil sa te ajute si sa-ti dea echilibrul necesar, dar nu neaparat. Implicata total mai inseamna si oarecum dependenta de relatie, in sensul de a fi mai dispusa catre compromis, si mai putin dispusa pentru schimbare radicala.

mult noroc


Sperantza nu moare

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns super-lia spune:


Consider ca este o mare greseala sa te implici intr-o relatie in care partenerul nu este de acord sa faca compromisuri. Eu am fost trecuta prin asta si pentru celelalte atuuri pe care le avea am ales sa raman cu el . GRESEALA! Eu eram tot timpul cea care trebuie sa cedez. Aveam incredere unul in celalalt . L-am rugat sa faca si el compromisuri de dragul meu adica uneori sa mergem si sa petrecem un weekend cu famila mea sau a lui, sa mergem uneori la un restaurant, sa avem si noi ceva prieteni cu care sa ne vizitam , revelionul sa nu-l petrecem acasa in pijamame... si tot asa ... Bineinteles ca lui ii conveanea faptul ca eu renuntasem la absolut tot ce-mi placea mie de dragul lui si atunci cand i-am cerut a nu stiu cata oara sa faca si el cate ceva de dragul meu raspunsul lui a fost "Daca iti place de mine asa cum sunt ramai ... daca nu esti libera sa faci ce vrei. Eu nu ma schimb!" . Bineinteles ca am divortat.
Asa ca daca el nu te accepta asa cum esti tu , cu ce-ti place si ce nu-ti place, daca el nu este gata sa faca compromisuri atunci parerea mea este ca nu o sa aveti o relatie reusita.

mamica fericita a unui baietel!

Mergi la inceput