cand barbatul se simte inferior..
Raspunsuri - Pagina 3
lily spune:
Lai
Cred ca ai un prieten realist, echilibrat a carui existenta desi l-a marcat, nu l-a transformat intr-o persoana imposibila. 
Sint atitea atitudini gresite venite din partea religiosilor, a "evlaviosilor" , atita spirit de intoleranta incit de multe ori ma face sa ma intreb daca merita sa mai intru in biserica ?!
Nu as renunta pentru nimic in lume la iubirea mea ! 
try spune:
Lai, citindu-ti postarile imi dau seama ca esti o persoana foarte echilibrata si inteligenta, putini oameni reusesc sa faca o analiza a propriilor relatii cu atata luciditate cum ai facut-o tu. Cu siguranta ca si prietenul tau este un om la fel de inteligent daca ai ales sa fii cu el, iar asta cu siguranta nu iti va face misiunea decat mai grea si mai provocatoare as spune eu.
Este clar ca problema este a lui, el va fi cel care va trebui sa lupte cel mai mult pentru a o rezolva pentru ca tine de el si de trecutul lui, este un conflict interior care nu are legatura cu tine, ci cu modul lui de a accepta lumea, judecatile si prejudecatile ei. Tot ce poti sa faci tu este sa-l ajuti, vei putea fi doar ca un arac pentru o rosie in gradina, dar nu-i vei putea rezolva tu problema. Ceea ce imi da mie speranta ca merita sa lupti pentru el este faptul ca, desi inversunat pe multe aspecte ale vietii, a avut puterea sa discute relativ deschis cu tine o parte din probleme. Asta e un lucru foarte promitator, dupa mine. La modul cum a decurs discutia dintre voi intuiesc ca el isi cunoaste problemele (chiar daca nu le poate defini sau explica in totalitate), realizeaza ca-i problema lui si ca nu la tine este buba. Deci este ceva la care se gandeste de ceva timp si care-l framanta si pentru care inca nu a gasit alta rezolvare decat comportamentul lui negativist. Recunoasterea problemei este primul pas si poate cel mai important pentru depasirea ei, de-aia ti-am zis mai devreme ca eu cred ca exista speranta in relatia voastra.
Atat timp cat puteti pastra comunicarea intre voi si atat timp cat puteti fi sinceri in discutiile delicate, eu te sfatuiesc sa mergi inainte. Toleranta fata de ceilalti, comunicarea se invata, sinceritatea nu. O ai sau nu.
Parerea mea este ca in cazul lui nu vor merge metodele radicale de genul: "ori inveti sa ma respecti, ori s-a terminat" sau "ori mergem acolo, ori nu mai mergem nicaieri". Astea sunt metodele lui deocamdata si cu siguranta a proceda la fel cum procedeaza el va fi un esec dupa mine, adica il vor inversuna si mai tare. Modul lui categoric de-a privi lucrurile sau de a refuza anumite lucruri (nu trebuie sa sarbatoresti Craciunul, nu mergem la prietenii din locul X, nu mergem la barul Y etc.) reprezinta de fapt modul in care el vrea sa-i pedepseasca pe cei din jur, reprezinta modul in care el amendeaza ideile lor. Daca vei proceda la fel de categoric ca si el, ma gandesc ca atunci el ar privi comportamentul ca o pedeapsa pe care vrei sa i-o aplici (la fel cum incearca el sa-i pedepseasca pe ceilalti), si nu ca un ajutor. De aceea, dupa parerea mea, tu va trebui sa arati in continuare toleranta, el e un tip suficient de inteligent, iar daca exista in interiorul lui dorinta de a-si rezolva problemele, va intelege cu timpul. Va trebui sa arati poate tact in modul in care-l vei ajuta, pare genul de om care vrea sa dea impresia ca nu are nevoie de ajutorul nimanui, deci, daca ai putea sa-l ajuti lasandu-i de fapt impresia ca se ajuta singur, ar fi mult mai bine.
Si eu am trecut printr-o astfel de perioada de negare in adolescenta (in liceu, mai specific), dar era o negare caracteristica varstei, care de regula dispare odata cu varsta, dar m-am gandit de multe ori la acele vremuri din viata mea si realizez ca aceste manifestari nu aveau baza in interiorul meu, mai mult am fost purtata de valul ce ne cuprindea pe toti la aceasta varsta. La prietenul tau diferenta este ca toata negarea asta are o baza interioara, este specifica lui si nu unui grup, unui "val" cum a fost in cazul meu si oricum e mult mai intensa.
Mai tarziu, viata m-a adus aproape de sotul meu (pe atunci prieten), proveneam din medii total diferite: parintii mei oameni de la tara cu studii medii, saraci cu multi copii. El, familie de intelectuali cu preocupari inalte, scoliti si educati, singur la parinti. Am avut foarte multe conflicte intre noi legate de status. Eu negam tot ce era al lui intr-un mod exteriorizat (asta e genul meu), el nega multe din ce erau ale mele, dar nu la fel de explicit, dar o simteam (tipul introvertit). Problema era ca eu nu puteam sa-i inteleg pe ei, el nu putea sa ne inteleaga pe noi si asta provenea din lipsa contactului cu celalt tip de status. Un sarac nu-l poate intelege pe bogat, iar un bogat nu-l poate intelege pe sarac (cand zic bogat si sarac nu ma refer strict la aspectul material, ci la toate cele atasate acestor etichete). Problema noastra la inceput a fost si lipsa de comunicare, nici unul din noi nu exersase acest lucru: eu credeam ca numite lucruri se inteleg de la sine si nu trebuie explicate, iar el era o fire introvertita cu tendinta de a nu discuta niciodata direct problemele, ci pe ocolite, invatase ca nu-i politicos sa spui direct, iar pentru mine ocolisurile lui erau prea subtile. In timp, toate s-au rezolvat, nu s-a facut nimic dintr-o data, a fost nevoie de ani de exercitiu, timp in care am invatat si sa comunicam unul cu altul, sa ne intelegem unul altuia motivatiile (de ce procedezi tu asa? de ce faci asa? etc.), adica am practicat toleranta. Ne-am casatorit dupa 7 ani.
Sunt sigura ca esti curioasa sa afli ce anume ne-a ajutat sa depasim problemele. La noi fata de voi, diferenta era ca amandoi sufeream de "boala" asta, deci poate a fost mai usor sa realizam ca fiecare are o problema. Ce ne-a facut sa depasim totul? Poate dragostea si atractia dintre noi, poate incapatzanarea care ne caracterizeaza pe amandoi si care probabil ne-a asigurat intotdeauna energia necesara sa luptam continuu si sa nu ajungem sa zicem "gata, am obosit, nu mai vreau", poate faptul ca amandoi avem firi pozitive, optimiste si atunci speranta ca vei reusi este intotdeauna mai aproape, mai palpabila. Poate faptul ca eram tineri cand ne-am cunoscut (eu 20, el 24) si nu foarte copti la minte, deci nu maturizati inca, inca transformabili, inca neslefuiti definitiv. In timp ne-am prelucrat usor unul pe altul fara sa ne dam seama, ne-am modelat si schimbat pe alocuri in sensul dorit de celalat si in final am ajuns la un numitor comun, undeva la jumatatea drumului intre mine si el: nici acolo sus la el, dar nici acolo jos la mine. Nici n-am simtit aceste transformari, le-am realizat numai dupa ani si ani cand am facut comparatii cu cei ramasi in urma mea (adica familia, prietenii de atunci), vedeam ca eu m-am transformat altfel decat ei. La fel si el a ajuns in timp sa vada si aspectele negative ale fostei lui pozitii si nu s-a mai identificat total cu lumea din care provenea.
Ce pot sa-ti spun acum, dupa 10 ani impreuna, este ca inca mai invatam unul de la altul, ca inca ne mai modelam, transformarea asta cred ca va continua toata viata, desi nu in acelasi ritm cum am facut-o in primii 5 ani, sa zicem. Ne iubim parca din zi in zi mai mult unul pe altul, iar iubirea asta se trasforma treptat, nu ramane aceeasi de la an la an, imbraca diverse forme, dar parca tot timpul este mai intensa.
Acum asteptam un bebelus si cateodata simt atata dragoste intre noi ca parca n-am destula piele s-o infasor pe toata.
Voi sunteti inca la inceput, aveti multe de trecut si de experimentat impreuna, dar la cum te-am vazut eu pe tine imi dau seama ca oricare ar fi evolutia relatiei voastre vei avea de castigat. Stii sa extragi din orice situatie ceva bun, ceva nou de invatat. Pana la urma asta-i castigul experientei de viata: iti imbogatesti mintea, spiritul, sentimentele, trairile etc.
Sincer, prea multa nevoie de sfaturi nu ai, esti prea inteligenta si prea analitica sa nu gasesti si singura solutiile cele mai potrivite. Ma gandesc ca impulsul tau de a scrie a fost mai mult din dorinta de a vorbi cu cineva si de a-ti confirma ceea ce tu deja intuiai sau gandeai. Fetele ti-au dat sfaturi foarte pertinete si Conchita, ca de obicei, m-a surpins placut.
Chiar daca mesajul meu e presarat cu sfaturi, eu ti-am scris mai mult din dorinta de a-ti confirma ca multe cupluri se confrunta cu genul asta de probleme (bine-nteles, voi aveti specificul vostru) si ca tine de fiecare sa gaseasca calea cea mai buna de a le rezolva, poate din dorinta de a-ti demonstra ca se poate sa treci peste, nu e ceva de netrecut, desi prima mea reactie cand ti-am citit primul mesaj a fost sa nu dau nici o sansa relatiei voastre. Apoi ai postat tu si celelalte mesaje, m-am gandit la cum am fost si noi si mi-am dat seama ca nu-i ceva insurmontabil.
daca tii intr-adevar la acest baiat si simti ca este cel cu care ai vrea sa ramai in viata, eu iti doresc sa ajungeti sa va iubiti cel putin la fel de mult ca noi. 
11 sapt DNP 1 nov.
casandra spune:
Try a punctat foarte bine ce este necesar pentru a face sa mearga o relatie poate un pic mai dificila: dragoste, atitudine pozitiva, incapatanare, iar tineretea este un mare atuu.
aida_o spune:
imi pare rau ca treci prin asa ceva...
din pacate, nu stiu cum o vei scoate la capat. pare ca el isi doreste ca tu sa fii varianta feminina a lui... pare ca i-ar placea ca tu sa nu ai personalitatea ta, si pare ca i-ar conveni de minune sa traseze EL liniile personalitatii tale...
sincer, mi se pare mult prea complexat, prea frustrat... eu inteleg ca intr-o relatie faci anumite compromisuri, dar alea se fac reciproc, nu doar tu sa renunti la principiile tale. si ma gindesc cu teama ca, totusi, va veni Craciunul... pina atunci, o sa fie OK, dar - nu stiu de ce naiba - cred ca atunci veti avea iar parte de discutii legate de faptul ca tu tii sa sarbatoresti Craciunul.
mi se pare oricum greu ca suntem departe de tara; totodata, ne straduim sa ne pastram traditiile aici, asa cum putem mai bine... inversunarea lui pune sare pe o rana deja suferinda. e trist.
mi se pare acuta problema prin care treci, si m-am referit mai sus numai la cea de ordin spiritual, dar asta nu inseamna ca nu si celelalte probleme sunt importante. prietenii sunt si ei importanti, evident. mi se pare putin snoaba insasi atitudinea lui fatza de cei pe care-i numeste snobi. cred ca nu prea stie ce inseamna TOLERANTA.
nu dau verdicte, nu dau sfaturi, doar imi dau cu parerea. asta-i tot ce am facut in tot mesajul meu. daca te iubeste, trebuie sa renunte la inversunare, si sa invete toleranta. macar fata de tine. daca te respecta. parerea mea este ca el nu se va schimba. isi doreste sa te transforme in "his feminine self", daca pot spune asa, si nu mai e nici un fun in asta.
iti doresc multa liniste, si sa ai puterea sa iei cea mai buna decizie. sa decizi si cu sufletul, dar si cu mintea. cu mintea TA.
oriunde ati fi, fiti uniti, dragi romani...
http://community.webshots.com/user/atomskin-date
lai spune:
Dragele mele,
Va multumesc din suflet pentru sfaturi, pentru ca v-ati gandit la mine, ati fost alaturi de mine. Am avut doua saptamani groaznice, discutii peste discutii in fiecare zi, eu am avut si un proiect foarte important pe care a trebuit sa il predau saptamana asta si nu reuseam sa ma concentrez deloc, stateam sa analizez si para-analizez tot ce se intampla, ma macina indoiala, nu stiam ce decizie sa iau, daca sa raman in relatia asta care se intrevede a fi foarte serioasa, sau nu. Am luat o pauza de doua zile (nu si de la ganduri, oricum nu in totalitate..), mi-am terminat proiectul, l-am predat, ne-am intalnit si i-am spus ca vreau sa ne despartim. I-am spus de ce si discutia nu s-a oprit acolo. Am vorbit, am vorbit iar, cu mai mult calm, el a avut o reactie care mi-a placut foarte mult, nu m-a implorat sa renunt la decizia mea, dar a fost foarte sincer, si-a deschis sufletul, mi-a spus de ce se comporta asa, ceea ce stiam si eu, dar e important ca isi da si el seama, i-am spus si eu ce vreau, mi-a spus si el ce vrea.. Am hotarat sa ramanem impreuna. Acum mergem inainte, cu mai multa intelegere, eu am ramas cu un mic ghimpe in suflet, dar 'ghimpele' asta nu este o durere, este un beculet de atentie, nu o sa ne mutam impreuna anul asta, voi lasa timpul sa lucreze si sa isi spuna cuvantul. Cu Dumnezeu inainte.
Va sarut cu drag,
Lai
marimar spune:
Draga Lai,
Cred ca tocmai, mutindu-va impreuna veti avea ocazia sa va dati seama daca diferentele dintre voi pot fi depasite, daca sinteti un cuplu adevarat, cit de multe eforturi puteti depune pentru ca relatia voastra s-o ia in directia dorita de amindoi si cit de multe compromisuri puteti face. Pentru ca numai locuind impreuna, in aceeasi casa, impreuna zi si noapte doar voi doi, va veti descoperi mai bine , cu bune si rele. Doar asa veti vedea daca relatia voastra va rezista in timp sau nu !
Parerea mea.....cu conditia ca locuitul impreuna sa nu depaseasca 1-2 ani, timp in care se ia o decizie: impreuna DA sau BA ! 17 sapt si 
conchita spune:
Olivia, sunt alaturi de tine . nu iti dau nici un sfat, doar iti spun ca ai un big hug aici care te asteapta cand ai nevoie si un zambet complice. sunt de partea ta orice ar fi, oricat de fat-frumos din lacrima ar parea prietenul tau privit obiectiv. eu pe tine vreau sa te vad fericita. de aceea te felicit sincer pentru hotararea de a NU va muta impreuna ACUM.
NU toate crizele se rezolva in dormitor, iar criza dintre voi are nevoie de timp sa isi arunce ultimele sageti si sa dispara in neant daca a fost intr-adevar una trecatoare si fara substanta. daca este una reala, nu cred ca va doriti, tu si el, sa fiti impreuna martori la spectacolul dat de cuplul vostru in fiecare zi cu discutii fara numar si para-explicatii plus auto-analize care vor obosi relatia si mai mult. dati-va timp individual pentru limpezire. ce a fost de spus, s-a spus deja intre voi, s-a clarificat. acum fiecare are nevoie de timp pentru o conversatie cu sine. si sa va redescoperiti apoi impreuna cand sunteti pregatiti sa o luati de la capat...
orice hotarare ai lua, sutinere suta la suta din partea mea 
Try, super!
try spune:
Lai, esti cea mai cerebrala persoana pe care am vazut-o aparand in aceasta categorie de subiecte. Nu pot spune ca le-am citit pe toate si ca le urmaresc inde-aproape, dar din ce-am citit pana acum, mi-ai parut cea mai cu picioarele pe pamant.
Mult succes in continuare, sper sa va rezolvati toate problemele si sa treceti cu bine peste ele. 12 sapt DNP 1 nov.
Cleomax spune:
draga olivia,
subscriu in totalitate la cele spuse de conchita!
lai spune:
Dragele mele,
Aduc in actualitate un subiect pe care l-am postat mai demult. Intre timp lucrurile au decurs bine, de curand am fost la mine acasa si la el acasa, ne-am cunoscut familiile si prietenii din tarile de origine, ne-am placut cu totii, toate bune si frumoase, ne-am plimbat prin Romania si prin tara lui, buuun.. Ne-am intors in America, eu am plecat iar dupa doua zile si acum bantui prin lumea larga cu un proiect de cercetare, plecata fiind pentru o perioada de trei saptamani. Am tot vorbit la telefon si pe e-mail, el imi tot spune ca i-e dor de mine, ca ce face el trei saptamani fara mine, sa ma intorc mai repede etc. Astazi se pare ca a avut o zi proasta, cum mai avem cu totii de altfel, mi-a trimis vreo cinci e-mailuri unul mai depresiv decat altul. Ma doare sufletul ca se simte asa de prost, mi-as dori sa pot fi acolo cu el sa-l strang in brate, l-am sunat. Trist, trist, si ma ia si-mi spune cum se simte el inferior mie, ca pe toate planurile eu ii sunt superioara, ca toata lumea care ma cunoaste isi face o impresie extraordinara despre mine, si despre el, doar una obisnuita... Ma straduiesc sa-l conving ca nu-i asa, el imi spune sa nu ma simt vinovata, ca nu e vorba ca l-am facut eu vreodata in mod deliberat sa se simta inferior, dar ca asa este... Oameni buni, ce ma fac cu el? Sunt trista pentru ca el este trist si pentru ca stiu ca nu este bine nici pentru el, dar nici pentru noi, pentru relatia noastra, sa se simta asa, mai ales ca astea nu cred ca sunt doar vorbe spuse intr-o zi mai proasta, ci probabil, chiar daca nu le spune, le gandeste si in alte zile..
Mi se pare atat de ironica toata situatia, eu stiu ca de multe ori fac impresia unui om puternic, echilibrat si implinit celor care abia ma cunosc, dar in realitate am o gramada de slabiciuni si indoieli (din experienta mea, practic aproape toata lumea, oricat de sigura pe sine ar parea in exterior, in adancul adancului are macar unele nesigurante, daca nu multe), lucru pe care i l-am spus si lui si pe care ar fi trebuit sa-l stie pana acum, pentru ca sub alte aspecte a ajuns sa ma cunoasca destul de bine, asadar eu de multe ori simt ca nu sunt 'suficient de buna' pentru x, y, z si pentru lumea asta in general, si, taman ce reusesc sa ma conving pe mine insami ca totusi as fi 'suficient de buna', ma lovesc de problema ca ceilalti, si, mai ales, cel de langa mine, ma considera 'prea buna'.. Ooooffff..
Ce ma fac cu el, ca nu-i de bine, ceea ce este si ce face la modul obiectiv pe plan profesional, social si ce mai vreti voi e ok, doar ca nu e ok felul in care se vede pe sine, cum sa-l ajut sa capete mai multa incredere in sine?
Lai