Cand ingerii ne ating...

Am sa va povestesc 2 intamplari.Vreau sa fiu scurta si concisa si sper ca voi reusi.
Sunt 2 intamplari care,poate ca nu merita un subiect special ca cel de fata,insa mie
personal mi-au schimbat perceptia anumitor lucruri si mi-au dat de gandit.
Prima:acum aproape o luna.Intr-o seara,dupa orele 22,eram in bucatarie spaland biberonul
pentru cel mic.Am terminat si m-am indreptat spre dormitor.Pe hol,in dreptul dormitorului,
am simtit un miros ciudat,abia perceptibil.Am inhalat de cateva ori aerul cu nesat ca sa-mi dau
seama despre ce e vorba.Nimic.A fost doar o parere.Nu stiu ce anume ,ca o forta nevazuta,m=a intors totusi
din drum,din nou in bucatarie.Am aruncat ochii in treacat peste butoanele aragazului.Mi s-a
parut totul in ordine,dar le-am luat la verificat pe fiecare in parte.Ultimul buton era
deschis.Am inlemnit.Nimeni nu umblase la aragaz de mai mult de 2 ore,copiii dormeau de mult,
eu eram singura care fusese in bucatarie,dar fara sa folosesc sau sa ating aragazul.Am
inceput sa plang si-am multumit lui D-zeu pentru ingerul ce mi l-a trimis.

Joi seara, a inceput sa ploua marunt.Se anuntase a fi ultima ploaie din aceasta iarna.
Trebuia sa-i culc pe copii,si-am constatat ca,dupa o zi de jucat prin gradina,tavalit si mancat
cu degetelele,se cerea imperios o baie zdravana.I-am bagat pe amandoi in cada,cu gandul ca voi
economisi timp pretios.I-am spalat pe indelete,i-am lasat sa se balaceasca un pic,in timpul acesta ploaia
s-a intetit.Am hotarat ca e timpul sa-i scot din baie,desi stiam ca voi avea parte de proteste vehemente
din partea mezinului, apucase dusul si stropea cu apa.L-am apucat incercand usor sa-i desprind manutele
de pe el...o lumina puternica,si o durere strafulgeratoare in varful degetelor,nicolas a inceput sa planga si am aruncat instinctiv amandoi
in acelasi timp dusul in cada.In jurul meu era numai apa,eu eram desculta...mi-am dat seama ca a fost o prostie
ca l-am aruncat in cada copiilor...ma uitam la ei cum plang si incercam sa actionez in vreun fel.N-am putut decat sa-i
infasc si sa-i tarasc dupa mine,asa uzi cum erau,pana in dormitor.I-am pasat lui Pierre in brate,
speriat si el de bubuitura...fulgerul arsese deja adaptorul computerului...Le verificam in continuu manutele,
piciorusele,
degetelele,le vorbeam...doamne,totul era bine...doar sperietura....fulgerul a cazut in fata geamului de la baie si s-a desprins in mai multe bucatele..

in 5 minute s-a oprit curentul..vecinii au venit speriati si ne-au dat lumanari,la ei explodase un bec...
cam tot cartierul a fost afectat.norocul a fost ca exista un paratraznet la cateva sute de metri de casa noastra,
pe o centrala telefonica... nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca....
Doamne,vazusem o emisiune pe discovery exact despre cum fusesera traznite unele persoane in propria lor casa.
Mi-am adus aminte de sfaturile lui tata care ne spunea sa nu ne apropiem de ferestre,de metale atunci cand afara ploua si trazneste..

Am adormit toti 4 in acelasi pat,fara cablu tv,fara lumina si necontenind sa-i sarut pe copii,asa adormiti cum erau,sa multumesc lui D-zeu,sa ma rog in cotinuu...


Ingeri,ingerasii nostri....


Ortansa-deX mamica

tlaura spune:

Da Ortansa, stiu despre ce vorbesti! Si eu am simtit de multe ori, cum ceva sau cineva ne apara sau ne fereste de pericole.
Asta ca si raspuns la cei ce spun ca nu cred in Dumnezeu, ca nu putem sa-i demonstram existenta. Pe Dumnezeu il simti, nu il demonstrezi. Ii deplang pe aceea care nu L-au simtit niciodata.
Sa fii fericita, sanatoasa si Dumnezeu sa aiba grija in continuare de voi!


Laura, mama lui Andrei

http://community.webshots.com/user/tcatlaura

http://www.imagestation.com/album/?id=4287441075&code=8712142&mode=invite

roxana1974 spune:

Am pielea de gaina...bine ca sunteti bine si ca totul e ok. Dumnezeu este alaturi de voi...

Am primit si eu, un semn, imi amintesc...dupa ce tatal meu a murit, i-am sters numarul de mobil din memoria cartelei mele telefonice, iar cartela tatalui meu era anulata. Dupa o vreme mi-am schimbat telefonul si cand mergeam pe strada am avut impresia ca mi-a sunat mobilul in geanta. Am scos telefonul si intr-adevar aveam un apel pierdut, de la "tata", iar numarul era intr-adevar numarul sau, in conditiile in care era imposibil sa fie asa, fiindca numarul nu mai era in memoria telefonului meu si nu avea de ce sa apara "tata", iar cartela sa nu o folosea nimeni si nici nu ma putea cineva suna de pe ea...

angi_gemeni spune:

Da, este extraordinar ce spui tu... Se-ntampla, mi s-a-ntamplat si mie sa simt ca cineva, acolo sus, ma iubeste. Avem toti un inger pazitor.
Si, pana la urma, nimic nu este intamplator, noi nu putem controla atat de mult pe cat am vrea... Si nu la intamplare, spunem "Dumnezeu sa te aiba in paza"

Angi&Andrei&Andreea

Elena spune:

Da, Ortansa scumpa, si eu cred din toata inima ca avem ingeri pazitori.

Dumnezeu sa se ingrijeasca in continuare de tine si de familia ta!

Uitati-va si aici, este o poveste impresionanta:
http://www.quickinspirations.com/stories/guardian_angel.asp

Cu mult drag,

Elena&Laura

oana cretu spune:

Si eu cred din toata inima ca exista asa ceva...Depinde numai de noi sa vedem ce s-a intamplat si sa credem ca cineva, acolo, sus, ne iubeste si ne pazeste la tot pasul, si acea persoana este bunul Dumnezeu!
Ma bucur ca sunt oameni, ca si tine, Ortansa si ca roxana1974 care trec prin asa ceva, si care, cu atat mai mult, veniti si ne impartasiti si noua asta, ceea ce e un gest foarte frumos, si sper ca multi, care coitesc sa creada si, intr-o zi sa vina sa ne povesteasca ca i-a aparat Cineva...
Pupici!


oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."

Alyssa spune:

Pe 16 Ianuarie, 2001 eram in masina. Eu, fetele Sarah si Maya. Maya avea 10 zile, ma intoceam de la un control medical cu ea. Pediatra ei este in Toronto, noi stateam in Whitby, la 50 km. Dupa ce am terminat cu doctorita am trecut pe la matusa mea sa o vad si pe ea si pe bunica. Acolo am mai stat eu citeva ore, am schimbat bebita mica, am stat la taclale. Pe la ore 7pm m-am hotarit sa o iau spre casa. Am pus fetele in car seat si am pornit. Afara incepuse sa ninga marunt. Am intrat pe autobanda si da-i ca toti ceilalti cu 120 sau 130/hr. Eram in banda din mijloc. Pe la jumatatea drumului aud asa ca o soapta " not just yet" si ca o amorteala. A urmat apoi o bubuitura, mi-a tremurat volanul si gata... Tin minte ca in momentul acela am zis "oh, my God"... Masina era parcata pe banda de urgenta de pe partea stinga... In spate venise deja masina politiei cu luminile sa ma protejeze sa nu intre alte masini in mine din spate... M-am dat jos din masina, aveam picioarele ca de geletina... Explodase cauciucul de la masina... Nu pot sa imi explic de ce ca masina era noua Pontiac Grand Prix, solida, cu cauciucurile noi...
si altceva ce nu imi pot explica este cum a ajuns masina trecind prin tot traficul tocmai pe banda de urgenta... Nu imi amintesc sa fi manevrat eu masina ca o experta sa evit sa intru sau sa intre altii in mine. Politistul mi-a explicat ca astfel de accidente pe autobanda implica un sir de masini si ca am avut un noroc fantastic...
Eu totusi cred ca in seara aceea eu si fetele mele am avut ingeri pazitori care ne-au trecut cu bine peste cumpana aceea...
De atunci multumesc lui Dumnezeu si ingerilor nostri pazitori pentru un nou termen in viata...

antoioana spune:

Cu siguranta avem ingeri pazitori. Ma bucur ca ai vostri si-au facut treaba bine, fetelor. Mi s-a facut parul maciuca citind ce-ati scris. Acum nu-mi vine in minte nimic exact din propria experienta, dar stiu ca acolo sus...cineva ne iubeste!
Numai bine.
anto

Banti spune:

Da, interesante povestile voastre. Si eu am simtit de multe ori atingerea ingerilor, mina plina de grija si dragoste a lui Dumnezeu in viata mea.
Exact ceva similar mi s-a intimplat si mie.
Era intr-o seara de mai, acum 2 ani, dupa ce ne plimbasem prin parc cu copiii si niste prieteni, le-am facut copiilor baie si i-am pus la culcare. Inainte sa mearga in pat, Irina, care pe atunci avea doar 3 ani, s-a jucat la butoanele de la aragaz pentru citeva secude, desi stia ca nu are voie, si eu n-am observat. Am inchis usa, lumina la bucatarie si i-am pus pe copii la culcare. Sotul meu era aproape adormit, Matei dormea de mult, cind Irina imi spune ca o doare putin o ureche. Eram tare obosita si nu mai vroiam sa ma ridic din pat, pentru ca ma gindeam ca daca o durea tare imi spunea de mult, dar totusi am simtit un impuls puternic sa ma duc la bucatarie la dulap sa iau niste Nurofen sa-i dau pentru ureche. Cind am deschis usa la hol am simtit un miros ciudat si fara sa-mi dau seama ce poate fi, am aprins lumina la bucatarie, dar instinctiv am stins-o repede. Si acum ma mir cum de nu a explodat camera pentru ca in momentul cind am deschis usa un miros cumplit de gaze m-a facut sa ma dau inapoi. In joaca ei, fetita lasase cuptorul aprins, si eu desi am aruncat o ultima privire in bucatarie, nu observasem asta. Si acum ma gindesc ca daca nu m-as fi dus sa iau medicamentul, probabil ca nu ne-am mai fi trezit nici unul din noi din somnul din acea noapte. Dar Dumnezeu a fost bun cu noi si ne-a mai dat zile de trait impreuna.

Ioana

ane2 spune:

Acum 2ani eu si prietenul meu ne intorceam de la munte era noapte si afara incepuse sa picure.Ptr ca ne grabeam foarte tare a inceput so calce din ce in ce mai tare pana ajunsese la 200/hr din fata ne-a aparut un tir pe contrasens, in fractiune de secunda a tras stanga de volan si ne-am rasturnat de 6ori dupa care ne-am izbit de un stalp .......eu am avut doar buza sparta si prietenul meu si-a rupt buzunarul de la blugi.Cand m-am dezmeticit din soc si am vazut masina nu-mi venea sa cred cum de mai traim plus ca nici nu aveam nimic grav.A fost ptr prima oara cand am plans de fericire ...plangeam si ai multumeam lui Dumnezeu ca nea mai dat zile de trait.

Anita si Rachella

cici spune:

desi am mai postat pe un subiect asemanator deschis de mine
acum vreo cateva luni(era vorba despre cum am gasit un ac intr-un loc unde ma asezam rar dar fetita mea se aseza des acolo si dupa ce am dat de ac care era infipt in buretele coltarului ,fetita mea s-a pus chiar cu fata acolo)nu ma pot abtine sa va povestesc un vis.
acest vis l-am avut in urma cu 7,8 ani.
in visul meu mi-am vazut ingerul pazitor
nu, nu era vreo fiinta, vreo entitate cu chip
era un glob de lumina de marimea unei mingi de tenis de camp,plutea in aer si atunci cand doream sa-l simt, ii vorbeam in gand intindeam mana si il tineam in palma.este greu de descris starea de fericire si liniste din visul acela
nu cred ca exista cuvinte pentru a descrie asa ceva
nu pot decat sa multumesc Bunului Dumnezeu pentru clipele din acest vis
nu pot decat sa va doresc tuturor sa aveti parte de cateva secunde asemanatoare !




cici