Andrei, "zambaretul" care mi-a schimbat viata

Andrei, "zambaretul" care mi-a schimbat viata | Autor: cristinamh

Link direct la acest mesaj



Povestea lui Andrei incepe in vara anului 2002, cand ne-am hotarat ca sa avem un bebelus. Stiam deja ca il va chema Andrei, de fapt eu (mami) nu am crezut nici un moment ca o sa am fetita. Am mers la , am facut analizele generale, iar la control imi spune ca am uterul retrovers. In acel moment ma gandeam ca numai cine nu vrea nu poate sa faca un copil, si ne-am apucat pe lucru. A venit toamana, a trecut toamna, si speranta mea incepuse sa paleasca. De asigurare nu beneficiam decat daca se nastea pana la 30 august, asa ca la inceputul lui decembrie deja ma resemnasem si amansem pentru toamna urmatoare. Primele zile din luna au fost inecate in lacrimi, caci aparusera sangerari... Si totusi, exista o mica speranta. Pe 6 decembrie faceam o excursie in afara Bucurestiului. Am intrat intr-o camera cu fel de fel de mirosuri amestecate, am lesinat, apoi am vomitat tot ce mancasem. Cu o zi in urma facusem un test de sarcina, iesise negativ, desi l-am privit din toate pozitiile poate-poate se vede o a doua dunguta . Si dupa acel lesin, eu eram sigura ca testul minte, si ca "Mos Nicolae" imi implinise pentru prima data in viata o dorinta. Dar sangerarile au continuat, apoi dupa catreva zile s-au oprit. Fiind sfarsit de an, au fost o sumedenie de probleme de rezolvat la servici, si vizita la doctor s-a tot amanat. In schimb, aveam niste dureri de burta care nu-mi dadeau pace. Am trecut seara pe la . Si imi spune ca am colonul inflamat si imi da o reteta. Si acum ma bucur ca nu am avut timp sa ajung la farmacie! A doua zi, pe 19 decembrie, intr-o joi, aveam petrecerea de sfarsit de an. Toata ziua a nins, si seara erau nameti de-o jumatate de metru. Dupa o masa copioasa si dans pe saturate, am iesit la o "bataie cu zapada". Numai ca am alunecat, am cazut, si cand sa ma ridic o durere cumplita m-a facut sa cad la loc. Am plecat rapid la policlinica, mi-am suna si sotul de pe drum, si dupa prima consultatie, doctorita a acceptat doua variante. Sarcina, cu iminenta de avort, sau extrauterina declansata. Mi s-a facut si mai rau, dar am zis sa nu disper, ca ma trimite la ecograf si sa vedem acolo ce se mai intampla. Tremuram toata. Imi spune ca sunt intr-adevar insarcinata, se vede sacul, dar nu vede nici un embrion.Dar nici pe trompe nu-l vede. Una calda una rece, emotiile erau la intensitate maxima. Cand m-au trimis la ginecologie, mi-am gasit si sotul pe un colidor, i-am dat vestea cea buna, ca avem "6 saptamani", dar ca nu se stie unde sunt... dupa ce m-a consultat, m-a intrebat daca vreau copilul, ca sa stie ce-mi recomanda. Era 9 seara, si noi cautam o farmacie; ma simteam mai bine, si am transformat cautarea intr-o plimbare... ningea asa linistit... ne tineam amandoi de manuta, si ne spuneam ca nimic rau nu i se va intampla copilasului nostru. II vorbeam, si-i spuneam cat de mult il iubim amandoi si cat ne bucuram ca exista! Am facut injectiile, am luat pastilele, si a doua zi dis-de-dimineata eram la Giulesti, la doctorul meu, cu toate retetele si hartiile... mi-a facut din nou ecografie, mi-a zis sa ma calmez, nu e nici o extrauterina, si ca au fost niste idioti cei care m-au speriat in halul asta apoi m-au trimis acasa! Dar ca sarcina s-a desprins putin, si e nevoie de repaus la pat cel putin o saptamana. Dupa tratament si odihna, noul an a inceput cu o veste buna: bebita e la locul lui si incepe sa creasca. Au urmat controale periodice, i-am vazut inima batand... pe 3 martie am simtit prima data atingerea copilasului meu. De atunci ii pandeam fiecare miscare, incercand sa-i arat si lui tati ce voinicel e bebelusul nostru. Pe 5 martie a urmat cea mai emotionanta ecografie, cand am aflat ca o sa fie baietel. Toata lumea imi spunea ca cel mai des la baietei se greseste, si ca sa nu sper... tot familionu' dorea fetita, dar eu o tineam una si buna cu Andrei... Il visam, si totdeauna il visam baietel. Cele 6 luni au trecut foarte repede, iar greturile, picioarele umflate, kilogramele in plus par acum niste fleacuri. Dar imi amintesc cum "comunicam", cum il mangaiam si el dadea din picioruse . Sunt senzatii pe care nu le voi uita niciodata! Luna iulie a fost cea mai grea. Caldura si asteptare, o combinatie groaznica. Dar umpleam timpul stand pe net, cu alte burtici in aceeasi situatie. Iata cum a venit Andrei pe lume, poveste scrisa imediat dupa nastere pentru burticutele care urmau sa nasca... si care stateau in continuare pe "forum" la www.desprecopii.com.

am cautat o pozitie in care sa pot scrie...
inainte sa va povestesc cum a fost, trebuie sa va spun ca mi-a fost tare dor de voi si ca am fost tot timpul la curent cu discutiile, sotul meu avand si functia sa-mi aduca printate la spital discutiile de pe forum. si imi faceau foarte bine! nu mai adaug ca primele (multe) ore ma gandeam mereu la sfaturile voastre si la tot ce-am citit despre nastere.
sa incepem cu 1 august...
dupa ce citisem ca mersul pe jos poate declansa nasterea, fara sa vreau am fost nevoita sa fac o lunga plimbare prin magazinul titan cu mama, ca voia sa-i cumpere hainute lui bebe ca sa-l scot din spital. asta era joi. vineri seara am facut ordine prin casa, si cand a venit sotul meu acasa am inceput sa "miorlai" ca vreau afara, ca m-am plictisit in casa. am facut o plimbare scurta, la 8.30 eram inapoi. m-am lungit in pat, sa ma odihnesc pana la 10 cand voiam sa intru pe forum, sa vad ce mai faceti. mi-am gasit un film simpatic si stateam cuminte, cand simt ca m-as duce la toaleta. cum senzatia era destul de comuna, n-am dat buzna, numai ca incep sa simt ceva caldut... ma enervez, ca nu citisem nicaieri ca te poti "scapa", numai ca acel "ceva" devine forte rapid si mult. sar din pat, ma duc la toaleta, unde incepe sa curga... si sa curga... si ma apuca rasul, caci mi-aminteam de discutia de pe forum "cum ar fi sa te apuce prin oras". dupa ce-am incercat, cred ca deloc placut. "deranjat" de zgomotul mult prea indelungat, sotul meu apare in usa... eu ma uitam la el, ma uitam cum curge... si il vad cum intra in panica... "ai citit atatea, ce facem acum?" ii zambeam in continuare, ceea ce il enerva si mai tare. stiam ca trebuie sa plec la spital, dar nu voiam nici sa ma grabesc, caci nu aveam nici un fel de contractie, si nici sa plec cu un sot isteric. asa ca am lungit-o, s-a mai calmat, l-am pus sa-mi faca toaleta (tremura tot, asa ca faceti instructajul cu ei inainte!), l-am calmat incet incet si lucrurile au mers bine. am facut un dus, am pus la punct organizarea, la cine stau banii, cum facem cu telefoanele, am verificat bagajelul, si la 10 am chemat taxiul. ne tineam de mana ca doi copii, parca stiam ca data viitoare cand ne vedem o sa fie altceva. aveam emotii amandoi, iar eu il stresam in continuare cu ce are de facut, ce mai are de cumparat, sa intre pe forum sa va spuna ca sunt la spital, incat soferul mi-a dat nota 10 pentru calm.. cica lui nu i se pare ca am emotii, si pentru o primipara ma comport excelent. adevarul este ca ma calmasem, imi dadeam seama ca daca intru in panica o sa scap lucrurile de sub control si o sa-i fie rau lui bebe. ma concentram sa vad daca apar contractiile si pana la spital a fost una mica si slaba.
ajung la camera de garda.
dau de dr. mitran/mitroi... inca nu stiu exact cum il cheama. ii spun ca la 9 s-au rupt membranele... bun, sus pe masa. pe cuvantul meu, nu m-am vaitat niciodata la un consult, in sensul ca nu ma durut din cauza instrumentelor, si am incaput pana acum pe mana mai multor doctori, dar omul asta e cumplit. nu va doresc sa-l cunoasteti! a tras cu instrumentele alea de mine parca eram animal... timp in care ma rugam sa apara doctorul meu si sa nu ramana tembelul asta. scuzati limbajul, dar inca nu mi-a trecut senzatia provocata de el...
se decide trimiterea mea urgenta la sala de travaliu. mai era o graviduta, dar la ea nu se rupsesera membranele, doar facuse injectii de declansare. ea urma sa fie tovarasa mea de "suferinta", caci am aflat ca noi doua le dadusem planurile peste cap, cand sperau si ei ca vor avea o noapte linistita. mi-au cerut buletinul si carnetul de asigurat. atat la internare. nu au mai vrut nici un fel de adeverinte, prostii...
[ulterior am aflat ca o gravida cu membranele rupte este considerata "urgenta" si asistenta mediacala este gratuita]
m-au imbracat obligatoriu in tinuta de spital, aia "sexy" de care radeam, mi-au spus ca e obligatorie pana dupa nastere. oricum, era foarte curata. daca aveti noroc, poate primiti una subtire, eu nu am avut... halat am avut voie sa-l iau pe-al meu. si cu bagajelul in spate, am privit cu ochii in lacrimi cum se inchide usa liftului si sotul meu ramane afara. ok, mi-am spus, de-acum depinde doar de mine, "daca vrei, poti". "tovarasa mea", din nefericire pentru ea, a intrat in panica si a suferit cumplit. de pe la 3 dimineata, nu imediat, ca am ajuns amandoua sus foarte vesele.
buuunnnn.
asadar, ne arata doua paturi, ne pune sa ne aranjam dedesubt bagajul, sa ne scoatem ce avem pe sub camasa. sperietoarea- de jos apare si vrea sa ma mai vada o data pe masa... inghit in sec, imi spun ca trebuie sa-i dea raportul doctorului la telefon si ma urc. timp in care el imi spune ca doctorul meu are tf inchis. am mai inghitit o data in sec si am inceput sa ma rog in gand. nu pentru mult, ca a inceput sa ma "scarmene". am aflat ce e aia dilatatie manuala sau tras de col, si nu e deloc placut, dar oricum se pare ca de asta nu scapi. asa ca pregatiti-va sa strangeti din dinti. macar comentatiile erau de bine. "col moale, aproape sters, o sa mearga repede cand incepe", ceea ce eu am tradus, ca dilatatia o sa inceapa curand si ok, o sa se termine repede. eram sigura ca o sa nasc de dimineata, dar...
a plecat sperietoarea, am ramas cu moasa. mariana, o tipa tanara si draguta, pentru cineva care la 7 iesea din tura, iar eu nu nasteam pe tura ei. nu mi-a facut clisma, mi-a dat sa beau un pahar de ulei de ricin, tare rau la gust, dar oricum mult mai acceptabil. mi-au mai facut si doua injectii, una in poponeata si una intravenoasa si m-au trimis la culcare. parca mie de somn imi ardea! primele ore a fost super. ma gandeam la toate prostiile. l-am trimis pe cristi(tati) la culcare, n-avea rost sa stea afara pe banca, iar timpul meu trecea masurand contractiile. si nu-mi placea deloc, caci erau scurte si neregulate. roisin, multumesc pt sfaturile de respiratie, au venit la timp. am supravietuit cu ele pana la 9 dimineata, cand totul a fost suportabil. am uitat sa mentionez ca toata noaptea am pierdut lichid, si-mi era destul de teama, caci pe dr meu nu l-au gasit si nu se uita nimeni la mine. moasa din cand in cand venea si il asculta pe bebe, in rest dormea, ca nu faceam "galagie".
pe la 7, cand se schimba tura, si ma gandeam ce moasa o sa am, ca de asta nu mai scapam ("vecina" de pat a avut peste noapte o scorpie batrana, care mai si tipa la ea ca de ce se vaita), apare sperietoarea si imi spune ca pe dr meu l-a gasit, dar e la mare, si ca seful garzii a hotarat sa ma asiste el. cine era seful garzii... dr. Mohamed. pe moment, am simtit ca fuge patul de sub mine, caci am vazut in fata ochilor un fel de saddam, si-mi imaginam apoi ca bebe o sa se sperie si n-o sa vrea sa iasa! am inghitit iar in sec, caci n-am scapat de ce mi-a fost teama. vorbesc cu sotul meu, ii spun, si el incearca sa ma bine-dispuna, facand glume. "las' ca dr terorist pare de treaba, ca am vorbit cu el". si dupa decizia asta lucrurile se accelereaza. trec rapid pe perfuzii (pierdusem deja 10 ore degeaba!) si intr-o ora incep contractiile. ma gandesc la epidurala, dar in fata ochilor aveam forcepsul... imi spun ca indur, respir adanc, expir, trec contractiile pe rand. si ceva ce va doresc tuturor, eu dormeam intra contractii, chiar daca era un minut, caci eram foarte obosita. la 9 ma trezeste moasa, ca a venit dr sa ma vada. prima impresie a fost buna, m-am linistit, numai ca voia sa ma vada pe masa... si acum am aflat ca ce indurasem aseara cu tras de col fusese joaca de copil, caci acum aveam dilatatie 3 si voia sa ma "ajute". jurasem sa nu tip deloc, dar mi-a fost imposibil! ma intreba daca vreau epidurala, si dupa tipat am spus da, dar cum mi-a trecut am zis nu. m-a intrebat daca sunt sigura, daca stiu ce inseamna, i-am spus ca stiu, si nu vreau.
cea mai placuta parte a travaliului: cand il ascultau pe bebe cu difuzorul dat tare... cred ca nici o muzica nu te poate linisti asa cum o facea imima bebelusului meu, batand tare si regulat. imi alunga orice durere, si cand il asculta in timpul contractiei, nici nu o mai simteam. ah, de l-ar fi ascultat tot travaliul....
de la 9 a inceput distractia. dormeam in continuare intre contractii, dar si cand veneau... respiram din instinc, gemeam incet, si trecea. cel mai rau a fost cand pe langa durerea normala, a inceput si cea de spate, care era groaznica. masajul imi facea bine. la inceput imi faceam singura, dar era greu cu perfuzia pe mana. moasa mea, marina, a fost de miliarde, nu de milioane! strigam cand incepea contractia, si venea si ma ajuta sa trec peste ea. si veneau ttaaaaaaarrrrrrrrrrreeeeeeee des. numai ca, pt ca trecuse prea mult timp de la ruperea membranelor, am inceput sa fac febra. care va creste mai tarziu.
la 11 vine iar "teroristul" (porecla ramane o gluma, are tot respectul meu omul asta!), iar pe masa, iar chinuri, concluzie, dilatatie 4. am ajuns chiauna in pat, nu mai vedeam nici bine, eram cumplit de obosita. am evaluat situatia: dilatatia merge incet, in ritmul asta nasc dupa-amiaza. sunt foarte obosita, ca abia ma mai concentrez in timpul contractiilor. am chemat una din doctoritele din sala, habar nu am cine, si am intrebat-o de epidurala, daca ea crede ca ii pot face rau lui bebe. a vazut ca stiam riscurile, si nu m-a amagit. mi-a spus ca se poate ajunge si la ce stiu eu, dar asta se intampla foarte rar, si ca cel putin ea ma sfatuieste sa accept si sa nu fiu prapastioasa. o chem pe marina, ii spun ca m-am hotarat, fac epidurala cat inca mai pot. stiam ca de la dilatatie 5 nu-mi mai face nimeni. a mai durat pana mi-au facut-o, si a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o. la 12, cand incepuse sa-si faca efectul, nu ma mai tineam pe picioare de oboseala. ii spuneam si marinei, ca, daca nu fac epidurala, eu ajung la cezariana caci nu mai pot. trebuia sa dorm. si am inceput sa amortesc, cu exceptia zonei apendicelui, unde nu amorteam si mai simteam contractiile. dar era floare la ureche.
am uitat sa va spun, uleiul cu pricina a inceput sa-si faca efectul pe la 10. prima data, cand i-am spus moasei ca imi vine sa fac kk, mai-mai sa se panicheze, cica sa nu imping, ca vorbeste cu doctorul. am oprit-o, i-am spus ca nu-mi vine sa ma screm, ca pt nastere, ci ca abia acum isi face efectul uleiul si ca eu chiar fac "ceva". nu m-a lasat la toaleta, caci eram in plin travaliu. pt cele mai timide, nu a fost deloc placut sa-mi rezolv problema pe o galeata in mijlocl salii, dar luati in calcul varianta. mai ales ca statea cu ochii pe mine sa nu ma screm cumva, ca inflamam colul. si totul a culminat cand am terminat, si din cauza durerilor n-am putut sa-mi fac toaleta singura... groaznice momente, dar mi-a propus sa va povestesc. sper sa nu sperii pe nimeni, caci pe cat de groaznice au fost, pe atat de repede le-am uitat.
sa revin la epidurala. a urmat un somn binefacator pana la ora 3. cand m-am trezit eu, sala era plina (4 paturi), tipete, urlete si toate accesoriile. am aflat mai tarziu ca mai mult le-am ofticat pe celelate, caci ele se chinuiau iar eu dormeam dusa. intre timp, mai vad pe mana alte 2 perfuzii, aflu ca am febra 39', caci comentau langa mine si nu si-au dat seama ca eram treaza in acel moment, dar ma simteam extraordinar. eram odihnita si pusa pe treaba. marina imi spunea povestea, ca a venit dr, ca ma suie pe masa si ca, daca e cazul, o sa nasc acum, sa o ascult cu atentie, imi explica cum sa respir si cum sa imping (teoria e ca la o zdravana, cand tragi aer si contracti bazinul cat poti, dar tii miscarea asta cat mai mult cu putinta). m-au dus pe brate, caci nu mai mergeam singura, picioarele abia le simteam. si sus pe masa... dilatatie maxima, urmeaza distractia (erau ingrijoarti de temperatura, comentau ca "sunt fierbinte" si pe mine ma apuca !). mi se repeta teoria, spun ca am inteles, dupa care ne tinem de glume... de ce n-am vrut de la inceput epidurala? "pai am citit ca..." si au inceput sa rada, anestezista cel putin- ca am citit prea mult... se apuca sa aseze intrumentele, eu le cantaream din ochi pe fiecare, vad si forcepsul pentru o secunda, caci dr il da deoparte. a vazut zambetul de pe fata mea si a inceput sa rada. vreau sa-l chem pe sotul meu, dar mi se recomanda sa renunt. ma uit in jur, ma vad anchilozata, legata la o multime de pungute, imi imaginam cum arat si ma gandesc cum ma vazuse sotul meu ultima data si decid sa nu-l chem, desi era la 5m de mine.
aud un "gata", hai sa muncim. simt ca vine o contractie, ii spun marinei. pune repede mana pe mine, confirma, hai sa impingem. pe contractia asta am impins de 2 ori, si bebe era la "usa". il asculta, e ok, nu sufera. urmatoarea contractie, alte 2 impingeri, si dr imi povesteste ce freza deasa are andrei. ne punem iar pe glumit, daca ii fac si codite... la urmatoarea contractie ma anunta ca o sa-l scoata, asa ca sa dau tot ce pot. il intreb daca ma taie, imi spune ca nu poate fara, ca nu e loc si nu vrea sa ma rup. si ii dau iar pe spate cand il intreb cum ma taie, drept sau oblic... comentau, ca, uite ce face cititul din om... ma intreaba daca am vreo preferinta, pe stanga sau pe dreapta, dar nu mai avem timp de comentarii, ca simt o contractie, ii anunt si terminam cu glumele. am auzit un "tac" si dupa un impins zdravan l-am vazut pe andrei iesind. nu l-am scapat din ochi, si a tipat cand inca nu-i iesisera piciorusele! nu pot sa va descriu ce am simtit, il priveam si imi dadeau lacrimile. capsorul meu acceseaza insa automat "fisierul scor apgar" si incep evaluarea. tipa-2p, se misca (de fapt se lupta cu dr, ii prindea mana cu care voia sa-l stearga in gurita) 2p... si cum cititul strica, ii vad piciorusele vinete... nu intru in panica, dar ii terorizez pe-acolo. in cateava minute, aud "9". buuuun, dar de ce nu 10? incep sa rada toti, ca 10 e nota profesorului, iar eu ma supar. le spun ca eu mai scriu si 10 in catalog, ca sa recompensez efortul. nu mi l-au dat in brate. ulterior am aflat ca avea febra 38,5' si au fugit repede cu el. dupa care a urmat "partea a treia". aflu ca bebe a iesit cu o manuta pe fata, si ca m-a zgariat destul de rau, dar nu m-am rupt, vad si placenta, care nu stiu cand a iesit. verdict ok, incepe cusutul, care m-a distrat foarte tare, caci vedeam in ochelarii doctorului ce face si comentam, ca pare a coase plapumi... si s-a terminat, imi scot perfuziile, ma pun pe brancarda, imi pun pe burtica o punga cu gheata si multa vata jos si ma scot pe hol la tati si la mama care aparuse si ea.
scurta paranteza. bagajul l-am avut cu mine, dar din el n-am folosit decat sosetele, cand m-au luat frisoanele pe la 10. vata mi-au dat de cate ori am cerut. in drum spre spital, mi-am luat apa plata, si mi- a fost tare bine cu ea. daca o sa fie o zi calda, va doresc ca spitalul sa nu aiba probleme cu generatorul si sa li se dea voie sa porneasca aerul conditionat din sala. eu n-am avut noroc, dar nici nu-mi amintesc sa fi suferit din cauza asta (la cat de fierbinte eram...) n-am mentionat, dar la contractii mai si vomitam. apa, bine-nteles, ca nu mancasem nimic.

din bagaj, am avut nevoie de vata, si multa, dar 2 pachete sunt de ajuns. comprese sterile, caci trebuia sa pun peste tampon, sa nu se lipeasca de cusaturi. acasa am vazut ca e buna fasa pentru pansament, caci acopera tamponul pe toata lungimea. dar acolo mi-au spus sa pun comprese sterile. camasa am folosit-o doar pe cea de-acolo, cu a mea ma imbracam cand il vizitam pe bebe, caci simteam nevoia sa fiu spalata si curata. am folosit si supozitoarele (diclofenac), pe cele cu glicerina, nu. pentru bebe duceam doar scutece, dar altor mamici le cereau si servetele, sau crema. va recomand sa le aveti cumparate, caci in spital preturile sunt mult mai mari. eu le-am carat degeaba cu mine, dar nu se stie niciodata. aveau numai produse sanosan, chicco si pampers.
hainute pentru iesit din spital... eu i-am luat o camasuta de piele, un costumas subtirel, un fes pentru cap, o pereche de sotetute si am mai avut o paturica subtire. si am ajuns cu el acasa transpirat si rosu, ca ii era cald. acum, vedeti si voi cum e vremea, dar nu va complicati.
acum nu-mi mai vin in minte alte amanunte, am incercat sa nu le scap din vedere pe nici unele.
uitam de acte...
ca sa iesi din spital, trebuie sa declari nasterea. se face in spital, ai nevoie de c. de nastere, de casatorie, buletin, si ale voastre si ale tatilor, + timbru fiscal de 5.000. la primarie, pentru certificatul lui bebe, hartia de la spital si aceleasi acte, + timbru fiscal de 10.000. sper ca e standard, si nu doar la giulesti.

cristina si andrei-razvan, acum la aproape 7 luni
ps: aceeasi poveste, dar in varianta vazuta de "bebe" o puteti gasi pe site-ul nostru, www.andreirazvan.home.ro

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns AC spune:

Bravos Cristina!!!! Sa creasca mare si destept si frumos, Andrei!!
De la inceput ai fost o curajoasa si povestesti tare frumos!

Anne-Sarah si mamica sa Andreea

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Nedda spune:

Felicitari Cristina! Povestesti foarte frumos si eu iti multumesc si pentru amanuntele mai putin placute. Tot am citit povesti despre nasteri dar cele mai multe sunt infrumusetate cu sentimente si trairi iar descrierea suferintei fizice sau a amanuntelor "tehnice" lipseste. Eu tocmai asta vreau sa stiu, ca sa ma pregatesc psihic. Partea frumoasa mi-o pot imagina dar nu si pe cea urata. Urmeaza sa vad pe pielea mea cum va fi, cam peste o luna, cand va avea loc intalnirea cu fetita mea scumpa. Povestea ta imi da curaj!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cristinamh spune:

AC, multumesc pt laude
Nedda, ma bugur ca povestea mea e si placuta si utila. inainte sa nasc cautam si eu cu disperare povesti cu amanunte "tehnice", dar nimeni nu vorbea despre ele. mult curaj, nasterea e floare la ureche pe langa ce urmeaza cu bb acasa!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bibi spune:

Bravo cristina!
Povestea ta e nu numai frumoasa si impresionanta dar si fff utila.
ce bine mi-ar fi prins experienta ta acum cateva luni!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Dalina spune:

Subscriu si eu la parerea cum ca "Nasterea e floare la ureche pe langa ce te asteapta acasa".
Bravo Cristina si sa-ti traiasca baietelul!
A-propos, nu ar fi util sa ne povestim si experientele de imediat "dupa" nastere? Mie prima luna mi s-a parut cumplita!
Dalina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ruxi spune:

Felicitari Cristina! Sa-ti traiasca baietelul, sa fie sanatos si sa aiba mult noroc!


Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 5 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cristinamh spune:

bibi, chiar imi pare rau ca nu mi- a trecut prin cap sa postez mai devreme povestea aici. am avut-o imediat dupa nastere la subiectul cu mamici...
acum sper ca are cine profita de pe urma ei.


Cristina si Andrei-Razvan
http://www.andreirazvan.home.ro/AVEM NOUTATI!!!
http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro/

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alba spune:

Felicitari,esti o mami tare curajoasa,Cristina! BRAVOOO !!!
Sa va traiasca flacaul si sa va aduca multe bucurii in viata!!!

&
Corina & Darian,tot mai nazdravan...(4 ani si 6 luni)



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cristinamh spune:

Dalina, as pune in aplicare ideea ta, dar abia imi aduc aminte prima luna. era ceva gen"somn-alaptat-somm-alaptat-sterilizat biberoane", si daca imi aduceam aminte, pe undeva se strecura si o masa pentru mami... am fost chiauna, ca nu ma ajuta nimeni si tati mergea la servici... si o caldura cumplita...
daca citesc mesajul viitoare mamici, sa doarma cat pot de mult inainte de nastere ca o sa simta lipsa!


Cristina si Andrei-Razvan
http://www.andreirazvan.home.ro/AVEM NOUTATI!!!
http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro/

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gianina spune:

Felicitari Cristina!!!!!
Sa fiti sanatosi si fericiti!

gianina si bebe Simona Andreea

Mergi la inceput